|
Predicarea Expozitiva Intelegerea Biblica a Vestii Bune Intelegerea Biblica a Convertirii Intelegerea Biblica a Evanghelizarii Intelegerea Biblica a Membralitatii Disciplina Biblica a Bisericii |
Locul de inceput este inceputul lui Dumnezeu cu noi-vorbirea Lui catre noi. Acesta este modul prin care a venit sanatatea noastra spirituala, si acesta este modul prin care va veni sanatatea spirituala a bisericii de asemeni. Foarte important pentru fiecare persoana implicata in activitati de conducere in biserica, si in mod special pentru pastorul bisericii, este devotamentul pentru predicarea expozitiva, una din cele mai vechi metode de predicare. Acesta este modul de predicare al carui scop este sa expuna ceea ce este relatat intr-un anumit pasaj din Scriptura, explicandu-i cu atentie intelesul acestuia si aplicandu-l congregatiei (vezi Neemia 8:8). Sunt, bineinteles, multe alte metode de predicare. Predicile tematice, de exemplu, aduna toata invatatura Scripturii cu privire la un singur subiect, cum ar fi rugaciunea, sau darnicia. Predicarea biografica ia viata unui anumit personaj din Biblie si il descrie ca o expunere a harului lui Dumnezeu si ca un exemplu de speranta si credinciosie. Dar predicarea expozitiva reprezinta altceva-o explicatie si o aplicatie a unei anumite parti a Cuvantului lui Dumnezeu.
Predicarea expozitiva presupune o credinta in autoritatea Scripturii, dar mai este ceva. Un devotament pentru predicarea expozitiva reprezinta un devotament pentru ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu. Asa cum profetilor Vechiului Testament si apostolilor Noului Testament nu le-a fost data doar o insarcinare de a merge si a vorbi, ci au avut un anume mesaj, astfel predicatorii de astazi au autoritatea sa vorbeasca de la Dumnezeu numai atat timp cat ei vorbesc cuvintele Lui. De aceea autoritatea predicatorului expozitiv incepe si se termina cu Scriptura. Uneori oamenii pot incurca predicarea expozitiva cu stilul unui predicator expozitiv favorit, dar aceasta nu este fundamental o problema de stil. Asa cum altii au observat, predicarea expozitiva nu reprezinta in final asa de mult cum spunem ceea ce spunem, ci cum decidem ce sa spunem. Ea nu este evidentiata de un anumit format, ci de un continut biblic.
Cineva ar putea accepta fericit autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu si ar putea chiar sa-si declare credinta in infailibilitatea Bibliei; totusi daca acea persoana in practica (chiar daca intentionat sau nu) nu predica expozitiv, niciodata nu va predica mai mult decat ceea ce stie deja. Un predicator poate lua o parte a Scripturii si poate predica congregatiei o tema care este importanta, dar fara a predica esenta acelui pasaj. Cand se intampla un astfel de lucru, predicatorul si congregatia doar aud din Scriptura ceea ce ei deja stiu.
In contrast, cand predicam dintr-un pasaj din Scriptura in context, expozitiv-facand din esenta pasajului esenta mesajului-auzim de la Dumnezeu lucruri pe care nu am intentionat sa le auzim cand am inceput. De la chemarea initiala la pocainta pana la domeniul din viata noastra cu privire la care Duhul ne-a mustrat cel mai recent, toata mantuirea noastra consta in auzirea lui Dumnezeu in moduri in care, inainte de a-L auzi, niciodata nu am fi crezut ca-L putem auzi. Aceasta, foarte practica, supunere in fata Cuvantului lui Dumnezeu trebuie sa fie evidenta in lucrarea unui predicator. Nu faceti aici nici o greseala: in final este responsabilitatea bisericii sa se asigure ca este asa. (Marturisiti responsabilitatea pe care Isus o da congregatiei in Matei 18, sau Pavel in II Timotei 4.) O biserica nu trebuie sa incarce niciodata o persoana cu responsabilitatea supravegherii spirituale a turmei daca in practica, acea persoana, nu arata un angajament in a asculta si a invata pe altii Cuvantul lui Dumnezeu. O astfel de practica va impiedica inevitabil cresterea bisericii, incurajand-o sa creasca doar pana la nivelul pastorului. Intr-un asemenea caz, biserica se va conforma incet mintii lui, si nu lui Dumnezeu.
Oamenii lui Dumnezeu intotdeauna au fost creati prin Cuvantul lui Dumnezeu. De la creatie in Geneza 1 pana la chemarea lui Avram in Geneza 12, de la viziunea vaii oaselor uscate in Ezechiel 37 pana la venirea Cuvantului viu, Dumnezeu intotdeauna si-a creat oamenii prin Cuvantul Sau. Asa cum Pavel scrie in Romani, "credinta vine in urma auzirii, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos" (10:17). Sau, asa cum Pavel a scris corintenilor, "Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii" (I Cor. 1:21).
Predicarea expozitiva sanatoasa este de multe ori izvorul cresterii in biserica. In experienta lui Martin Luther, o asemenea atentie sporita acordata Cuvantului lui Dumnezeu a fost inceputul reformei. Noi, de asemeni, trebuie sa fim devotati in a fi biserici reformate in concordanta cu Cuvantul lui Dumnezeu.
Odata, cand am predat un seminar de o zi despre puritanism la o biserica din Londra, am mentionat ca predicile puritane erau cateodata lungi de doua ore. Atunci, o persoana a bolborosit audibil, si a intrebat, "Cat timp a lasat acest lucru inchinarii?" Presupunerea era ca in acest caz cuvantul lui Dumnezeu predicat nu constituie inchinare. Am raspuns ca multi crestini protestanti englezi ar fi considerat auzirea cuvantului lui Dumnezeu pe limba lor si raspunsul in vietile lor cu privire la acesta, partea esentiala a inchinarii lor. Faptul ca au avut timp sa cante impreuna ar fi fost o grija comparativ mica.
Bisericile noastre trebuie sa redobandeasca centralitatea Cuvantului fata de inchinare. Auzind cuvantul lui Dumnezeu si raspunzandu-i poate include lauda si multumire, marturisire si proclamare, si fiecare din acestea se pot regasi in cantare, dar nu este obligatoriu sa fie asa. O biserica bazata pe muzica-de orice gen-este o biserica construita pe nisip. Predicarea este componenta fundamentala a pastoririi. Rugati-va pentru pastorul vostru, ca sa se dedice riguros studiului Scripturii, cu atentie si seriozitate, si ca Dumnezeu sa-l calauzeasca in intelegerea Cuvantului, in aplicarea acestuia in propria-i viata si in biserica (vezi Luca 24:27; Fapte 6:4; Efeseni 6:19-20). Daca esti pastor roaga-te cu privire la aceste lucruri pentru tine. Roaga-te de asemeni si pentru altii care predica si invata pe altii Cuvantul lui Dumnezeu. In final, roaga-te ca bisericile noastre sa aiba devotament in auzirea Cuvantului lui Dumnezeu predicat expozitiv, astfel ordinea de zi a fiecarei biserici sa fie intr-o continua, crescanda formare de catre ordinea de zi a lui Dumnezeu in Scriptura. Devotamentul pentru predicarea expozitiva este o caracteristica a unei biserici sanatoase.
Predicarea expozitiva este importanta pentru sanatatea unei biserici. Dar fiecare metoda, oricat de buna, este deschisa abuzului, si de aceea trebuie sa fie deschisa testarii. In bisericile noastre, grija noastra ar trebui sa nu fie numai de cum suntem invatati, dar si de ceea ce suntem invatati. Ar trebui sa apreciem sanatatea, in special in intelegerea noastra pentru Dumnezeul bibliei si a cailor lui pentru noi.
In epistolele lui Pavel catre Timotei si Tit, "sanatos" inseamna demn de incredere, corect sau credincios. La origine, este o imagine din lumea medicala insemnand in totalitate sau sanatos. Citim in I Timotei 1 ca invatatura sanatoasa este data de evanghelie si este contrariul nelegiuirii si a pacatului. Chiar mai clar, in I Timotei 6:3, Pavel descrie contrastul dintre "falsele doctrine" si "cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hristos si ... invatatura dumnezeiasca". Asa ca in a II-a scrisoare catre Timotei, Pavel il indeamna pe Timotei "Dreptarul invataturilor sanatoase, pe care le-ai auzit de la mine, tine-l cu credinta si dragostea care este in Hristos Isus" (II Timotei 1:13). Pavel il avertizeaza pe Timotei "Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute, si isi vor da invatatori dupa poftele lor" (II Timotei 4:3).
Cand Pavel a scris unui alt tanar pastor, Tit, a avut temeri similare. Pe oricine va numi Tit ca prezbiter, spune Pavel, trebuie "sa se tina de Cuvantul adevarat, care este potrivit cu invatatura, pentru ca sa fie in stare sa sfatuiasca in invatatura sanatoasa, si sa infrunte pe potrivnici" (Tit 1:9). Pavel il impulsioneaza pe Tit sa mustre falsii invatatori "ca sa fie sanatosi in credinta" (Tit 1:13). Pavel il insarcineaza pe Tit spunandu-i, "tu insa, vorbeste lucruri care se potrivesc cu invatatura sanatoasa" (Tit 2:1).
Daca ar fi sa expunem tot ceea ce constituie invatatura sanatoasa, ar fi nevoie sa reproducem toata Biblia. Dar in practica, fiecare biserica decide problemele in care: este nevoie sa fie intelegere completa, poate fi neintelegere limitata, sau poate fi libertate completa.
In biserica in care slujesc in Washington, D.C., noi cerem oricarei persoane ce se vrea a fi un membru sa creada in mantuire numai prin lucrarea lui Isus Hristos. De asemeni marturisim aceleasi (sau foarte asemanatoare) intelegeri ale botezului credinciosilor si a politicii bisericii. Uniformitatea intre aceste ultime doua aspecte nu este esentiala pentru mantuire, insa concordanta cu ele este de ajutor practic si sanatos pentru viata bisericii.
Putem admite unele neconcordante asupra problemelor care nu par necesare atat pentru mantuire cat si pentru viata practica a bisericii. Astfel, de exemplu, chiar daca toti suntem de acord ca Hristos va reveni, nu suntem surprinsi de faptul ca exista neconcordante cu privire la vremea cand El se va intoarce. Noi putem sa ne bucuram de toata libertatea in probleme care nu sunt importante ori clare, cum ar fi corectitudinea rezistentei armate, sau adevaratul autor al epistolei catre Evrei.
In toate acestea, principiul ar trebui sa fie clar: cu cat ne apropiem mai mult de centrul credintei noastre, cu atat mai mult asteptam sa vedem unitatea noastra exprimata intr-o intelegere impartasita a credintei. Biserica primara a luat-o astfel: in lucrurile necesare unitate, in cele nenecesare diversitate, in toate lucrurile caritate.
Invatatura sanatoasa include un angajament clar pentru doctrinele adesea neglijate, dar clar biblice. Daca trebuie sa invatam invatatura sanatoasa a Bibliei, trebuie sa gasim o cale sa acceptam chiar si doctrinele ce ar putea fi greu de acceptat, sau chiar potential divizive, dar acestea sunt fundamentale lucrarii lui Dumnezeu in jurul nostru. De exemplu, doctrina biblica a alegerii este adesea evitata din cauza ca este prea complexa, sau prea confuza. Cu toate ca, este de necontestat faptul ca aceasta doctrina este biblica, si ca este importanta. Atat timp cat aceasta poate avea implicatii pe care nu le intelegem in totalitate, nu este o problema marunta faptul ca salvarea noastra vine in cele din urma de la Dumnezeu decat de la noi. Alte intrebari importante ale caror raspunsuri biblice au fost neglijate:
Oamenii sunt la origine buni sau rai? Au ei nevoie doar de incurajare si respect de sine, sau au nevoie de iertare si viata noua?Ce a facut Isus Hristos prin moartea Sa pe cruce? A facut El posibila o optiune, sau a fost inlocuitorul nostru?
Ce se intampla cand cineva devine crestin?
Daca suntem crestini, putem noi sa fim siguri ca Dumnezeu va continua sa ii pese de noi?
Daca este asa, este grija Lui permanenta bazata pe credinciosia noastra, sau a Lui?
Toate aceste intrebari nu sunt doar problemele teologilor dedicati sau a tinerilor studenti de seminar. Ele sunt importante pentru fiecare crestin. Aceia dintre noi care suntem pastori stim cat de diferit am pastori pe oameni daca raspunsurile noastre la oricare din aceste intrebari s-ar schimba. Credinciosia pentru Scriptura cere sa vorbim despre aceste idei, cu claritate si autoritate.
Intelegerea noastra despre ceea ce ne invata Biblia despre Dumnezeu este cruciala. Dumnezeul biblic este Creator si Domn; si cu toate acestea suveranitatea Sa este negata, chiar si in biserica. Pentru crestinii doar cu numele, sa se impotriveasca ideii de suveranitate a lui Dumnezeu in creatie si mantuire, este o joaca cu un paganism pios. Multi crestini vor avea intrebari sincere despre suveranitatea lui Dumnezeu, dar o sustinuta, tenace negare a suveranitatii lui Dumnezeu ar trebui sa ne ingrijoreze. Sa botezi o asemenea persoana este ca si cum ai boteza o inima care este intr-un fel necredincioasa. Sa admiti o astfel de persoana in fratietate ar fi sa o tratezi ca si cand ea crede in Dumnezeu, cand de fapt ea nu crede.
Pe cat de periculoasa este aceasta impotrivire in orice crestin, cu atat mai periculoasa este in liderul congregatiei. Sa numesti ca lider o persoana care pune la indoiala suveranitatea lui Dumnezeu ori care intelege gresit invatatura biblica in aceste probleme este ca si cand dam exemplu o persoana care nu vrea deloc sa se increada in Dumnezeu. O astfel de numire poate obstructiona cresterea spirituala a bisericii.
De prea multe ori astazi cultura noastra ne incurajeaza sa transformam evanghelizarea in publicitate si explica lucrarea Duhului in termeni de marketing. Dumnezeu insusi este de multe ori remodelat dupa imaginea omului. In astfel de timpuri, o biserica sanatoasa trebuie sa aiba special grija sa se roage pentru lideri care au o pricepere biblica si experimentata a suveranitatii lui Dumnezeu si devotament pentru invatatura sanatoasa, in toata gloria ei biblica. O biserica sanatoasa este caracterizata de o predicare expozitiva si de o teologie biblica.
Intelegerea Biblica a Vestii Bune
Este deosebit de important sa avem o teologie biblica intr-o zona specifica a vietii bisericii-intelegerea noastra pentru Vestea Buna a lui Isus Hristos-Evanghelia. Evanghelia este inima crestinatatii, si astfel ar trebui sa fie si inima credintei noastre. Noi toti ca si crestini ar trebui sa ne rugam pentru a ne pasa mai mult de minunata Veste Buna a mantuirii prin Isus Hristos decat de orice altceva din viata bisericii. O biserica sanatoasa este plina de oameni care au inima pentru evanghelie, si a avea inima pentru evanghelie inseamna a avea o inima pentru adevar-pentru prezentarea facuta de Dumnezeu Lui insusi, nevoilor noastre, asigurarii lui Hristos in ceea ce priveste mantuirea noastra si a responsabilitatilor noastre.
Cand eu prezint cuiva evanghelia, incerc sa amintesc patru puncte-Dumnezeu, omul, Hristos si raspunsul. Am impartasit eu cu aceasta persoana adevarul despre Dumnezeul nostru Sfant si Creator Suveran? Am explicat eu clar ca noi ca fiinte umane suntem o mixtura stranie, creaturi facute dupa imaginea lui Dumnezeu si totusi cazute, pacatoase si separate de El? Intelege persoana cu care vorbesc cine este Hristos-Dumnezeul om, singurul mediator intre Dumnezeu si om, substitutul nostru si Domn inviat? Si in final, chiar daca am impartasit cu el toate acestea, intelege el ca trebuie sa raspunda evangheliei, ca trebuie sa creada acest mesaj si sa se intoarca de la viata sa de egocentrism si pacat?
A prezenta evanghelia ca si un aditiv care sa dea necrestinilor ceea ce ei vor in mod normal (bucurie, pace, fericire, implinire, respect de sine, dragoste) este partial adevarat, dar numai partial adevarat. Asa cum J. I. Packer spune, "o jumatate de adevar ce mascheaza un adevar intreg devine un neadevar total". Fundamental, fiecare are nevoie de iertare. Avem nevoie de viata spirituala. A prezenta evanghelia mai putin radicala decat atat poate duce la false convertiri si o membralitate lipsita de sens din ce in ce mai mult, ambele facand evanghelizarea oamenilor din jurul nostru mult mai dificila.
Membrii bisericii noastre imprastiati in case, in birouri si vecinatati vor vedea mai multi necrestini, chiar in aceasta zi, pentru mult mai mult timp, decat vor petrece vreodata cu crestini duminica. Fiecare din noi are o formidabila veste a salvarii in Hristos. Haideti sa nu o schimbam cu altceva. Si haideti sa o impartasim astazi! George W. Truett, marele lider crestin al generatiei trecute si pastor al First Baptist Church, Dallas, Texas a spus:
"Vina suprema pe care o putem aduce unei biserici...este aceea ca o biserica este lipsita de pasiune si compasiune pentru sufletele umane. O biserica este nimic mai mult decat un club etic daca compasiunea ei pentru sufletele pierdute nu da pe deasupra si daca nu cauta sa indrepte sufletele pierdute spre intelegerea lui Isus Hristos."O biserica sanatoasa cunoaste evanghelia, si o impartaseste.
Intelegerea Biblica a Convertirii
La primul serviciu al bisericii noastre, in 1878, am adoptat o declaratie de credinta. A fost o versiune consolidata a Marturiei de Credinta de la New Hampshire din 1833. Aceasta marturie a devenit baza Credintei si Mesajului Baptist, adoptata de Conventia Baptista de Sud in 1925 si din nou, intr-o versiune revizuita si redusa, in 1963. In declaratia noastra de credinta, Articolul VIII spune:
Noi credem ca Pocainta si Credinta sunt indatoriri sacre, si de asemeni daruri ale harului, elaborate in sufletele noastre de catre Duhul regenerant al lui Dumnezeu; prin care fiind adanc convinsi de vina, pericolul si neputinta noastra, si de calea salvarii prin Hristos, ne intoarcem spre Dumnezeu cu cainta neprefacuta, marturisire, si cerere de iertare; in acelasi timp primindu-L din toata inima pe Domnul Isus Hristos ca Profet, Preot si Rege, si bazandu-ne numai pe El ca singur si suficient Salvator.
Observati ca aceasta declaratie vorbeste despre convertirea noastra, intoarcerea noastra. Noi ne intoarcem pentru ca suntem "profund convinsi de vina noastra, pericolul si neputinta noastra, si de calea salvarii prin Hristos". Si cum se intampla aceasta intoarcere - care este compusa din pocainta si credinta? Este "elaborata in sufletele noastre de catre Duhul regenerant al lui Dumnezeu". Declaratia citeaza apoi doua pasaje din scriptura pentru a sustine idea: Fapte 11:18, "Dupa ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slavit pe Dumnezeu, si au zis: Dumnezeu a dat deci si Neamurilor pocainta, ca sa aiba viata." si Efeseni 2:8, "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu."
Daca intelegem convertirea ca fiind ceva ce realizam prin noi insine in loc de ceva ce Dumnezeu face in noi, atunci o intelegem gresit. Convertirea, cu certitudine, include actiunile noastre-noi trebuie sa luam un angajament sincer, o decizie personala lucida. Chiar astfel, convertirea inseamna mult mai mult decat aceasta. Scriptura este clara in invatatura ca noi nu calatorim toti spre Dumnezeu, unii gasind calea deja, in timp ce altii mai cauta inca. De fapt, ea ne prezinta pe noi ca avand nevoie de schimbarea inimii, de transformarea mintii, de viata in duhurile noastre. Nici unul din aceste lucruri nu le putem face noi. Noi putem face un angajament, insa trebuie sa fim mantuiti. Schimbarea de care are nevoie fiecare persoana, in ciuda a ceea ce s-ar vedea pe dinafara, este atat de radicala, atat de personala, ca numai Dumnezeu poate sa o indeplineasca. Avem nevoie de Dumnezeu ca sa ne converteasca.
Imi aduc aminte de povestirea lui Spurgeon despre vremea cand mergea prin Londra iar un om beat a venit la el, s-a sprijinit de stalpul felinarului de langa el si a spus: "Hei, D-le. Spurgeon, eu sunt unul dintre convertitii dumneavoastra!". La care Spurgeon a raspuns, "Trebuie sa fii unul dintre ai mei-cu siguranta nu esti unul al Domnului!"
Un rezultat al neintelegerii invataturii biblice cu privire la convertire poate fi foarte bine faptul ca bisericile evanghelice sunt pline de oameni care au facut angajamente sincere la un anumit punct in viata lor, dar care evident, nu au experimentat schimbarea radicala pe care Biblia o prezinta ca si convertire. In conformitate cu un studiu recent al Consiliului de Studiu Biblic al Baptistilor de Sud, Baptistii de Sud (denominatia mea) au o rata a divorturilor peste media nationala in America. Cauza pentru o astfel de "marturie contrara" alaturi de reputati urmasi ai lui Hristos trebuie sa fie, cel putin in parte, predicarea nebiblica cu privire la convertire.
Cu siguranta convertirea nu este nevoie sa fie o inflacarata experienta emotionala, ci trebuie sa se evidentieze prin roadele ei daca trebuie sa fie ceea ce Biblia numeste convertire reala. Intelegand punctul de vedere al Bibliei cu privire la convertire reprezinta una din caracteristicile unei biserici sanatoase.
Intelegerea Biblica a Evanghelizarii
Pentru a recapitula, ne-am gandit pana acum la caracteristicile ce fac o biserica sanatoasa deosebita: predicarea expozitiva, teologia biblica, si intelegerea biblica a evangheliei si a convertirii. O modalitate de a arata cat de importante sunt acestea, este aceea de a ne gandi la consecintele congregatiilor care pierd aceste caracteristici. Predicile pot deveni foarte usor repetitii banale ale unor adevaruri deja stiute. Crestinatatea poate deveni indistinctibila de culturile laice inconjuratoare. Evanghelia poate fi transformata in putin mai mult decat un autoajutor spiritual. Convertirea poate degenera de la o actiune a lui Dumnezeu la nimic altceva decat o decizie umana. Dar asemenea congregatii-cu predicare de suprafata, gandire laica si o evanghelie egocentrista ce incurajeaza la doar un pic mai mult decat o marturisire verbala facuta candva despre Hristos (de multe ori prin inaplicarea lui Romani 10: 9)-nu poate vesti bine formidabila veste a salvarii in Hristos.
Pentru toti membrii bisericii, dar in special pentru liderii ce au privilegiul si responsabilitatea de a da invatatura, o intelegere biblica a evanghelismului este cruciala. Modul in care cineva impartaseste evanghelia este, bineinteles, strans legat de modul in care cineva intelege evanghelia. Daca mintea ta a fost formata de catre Biblie in ceea ce priveste Dumnezeu si evanghelia, nevoia umana si convertire, atunci o intelegere corecta a evanghelizarii va urma in mod natural. Ar trebui sa fim mai mult preocupati sa cunoastem si sa predicam evanghelia insasi, decat doar sa-i invatam pe oameni metode si strategii de raspandire a ei.
Biblic, evanghelizarea prezinta vestea buna liber si se increde in Dumnezeu pentru convertirea oamenilor (vezi Fapte 16:14). "Salvarea vine de la Domnul", (Iona 2:9, Ioan 1: 12-13). Orice alta cale de a forta nasterea spirituala va fi la fel de utila ca si Ezechiel incercand sa uneasca oasele uscate, sau Nicodim incercand sa se nasca din nou prin el insusi. Iar rezultatele vor fi similare.
Cand convertirea este inteleasa doar ca o dedicare facuta odata, atunci trebuie sa ii aducem pe toti la acel punct al marturisirii verbale si dedicarii pe orice cale putem. Biblic totusi, in timp ce trebuie sa ne pese, sa pledam, si sa convingem, prima noastra indatorire este sa fim credinciosi obligatiilor pe care le avem fata de Dumnezeu, adica sa prezentam aceeasi Veste Buna pe care ne-a dat-o El. Dumnezeu va aduce convertire prin prezentarea Vestii Bune pe care o dam noi (vezi Ioan 1:13, Fapte 18: 9-10).
Este incurajator felul in care noii credinciosi deseori par a cunoaste natura nemeritata a salvarii lor. Probabil ati auzit marturii, chiar in ultimele saptamani sau luni, care va amintesc despre convertire ca este lucrarea lui Dumnezeu. "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta-si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu-nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni" (Efeseni 2: 8-9).
Daca membralitatea unei biserici este mult mai mare decat numarul de participanti la serviciile ei, intrebarea ce ar trebui pusa este: are biserica o intelegere biblica a convertirii? Mai mult de atat, ar trebui sa ne intrebam ce fel de evanghelizare a fost practicata incat rezultatul a fost ca un numar mare de oameni sa fie neimplicati in viata bisericii, dar totusi considera membralitatea o dovada a mantuirii lor. A obiectat biserica in vreun fel, sau a aprobat aceasta situatie prin tacere? Disciplina biblica a bisericii este parte a modului in care acea biserica practica evanghelizarea.
In modul meu personal de evanghelizare, vreau sa transmit oamenilor trei lucruri referitoare la decizia pe care ei trebuie sa o ia cu privire la evanghelie:
1. decizia are un pret - si in consecinta trebuie luata in considerare cu atentie, vezi Luca 9:62;2. decizia este urgenta - si din aceasta cauza trebuie luata, vezi Ioan 3: 18, 36;
3. decizia merita - si de aceea ar trebui luata, vezi Ioan 10:10.
Acesta este echilibrul pentru care ar trebui sa luptam in evanghelizarea personala alaturi de familie si prieteni. Acesta este echilibrul pentru care ar trebui sa luptam ca si biserica.
Sunt tiparite cateva surse excelente despre evanghelizare. Pentru a intelege stransa legatura intre intelegerea evangheliei si metodele de evanghelizare pe care le folosim, recomand Tell the Truth, de Will Metzger, (Inter-Varsity Press), si The Invitation System & Revival & Revivalism, de Iain Murray, (Banner of Truth Trust).
O alta caracteristica a unei biserici sanatoase, deci, este intelegerea si practica biblica a evanghelizarii. Singura crestere adevarata este cresterea care vine din Dumnezeu.
Intelegerea Biblica a Membralitatii
Intr-un fel, ceea ce noi cunoastem azi ca "membralitate" nu este biblic. Nu avem nici o dovada despre credinciosii primului secol care au trait, sa spunem, in Ierusalimul central ca ar fi fost implicati intr-o anume grupare de credinciosi. Dupa cate stim noi, crestinii de atunci nu schimbau bisericile pentru ca era o singura biserica in comunitate. In acest sens, nu stim de nici o lista de membri in Noul Testament. Sunt liste de oameni care au legatura cu biserica din Noul Testament, dar acestea sunt fie cu vaduve ajutorate de biserica (I Timotei 5) fie cu numele din Cartea Vietii Mielului (Filipeni 4:3, Apocalipsa 21:27). Sunt pasaje in Noul Testament care da de inteles o intelegere clara a ceea ce inseamna membrii unei biserici. Bisericile stiau pe cei care erau parte a lor. De exemplu in epistola sa catre biserica din Corint Pavel arata ca unii dintre membri trebuiau sa fie exclusi (ex. I Cor. 5) si altii trebuiau sa fie reprimiti (ex., II Cor. 2). In acest ultim exemplu Pavel mentioneaza chiar o majoritate de oameni (II Cor. 2:6) care au dat pedeapsa excluderii din biserica. Aceasta majoritate se poate referi numai la o majoritate de oameni care erau considerati membri ai bisericii.
Practica credinciosilor membri s-a dezvoltat ca o incercare de a ne ajuta sa avem o relatie mai apropiata unii cu altii in responsabilitate si dragoste. Identificandu-ne cu o anume biserica, permitem pastorului si celorlalti membri ai acelei biserici locale sa stie ca intentionam sa fim constiinciosi in prezenta, darnicie, rugaciune si slujire. Noi marim asteptarile altora de la noi in aceste privinte, si facem cunoscut faptul ca noi suntem responsabilitatea acestei biserici locale. Asiguram biserica de devotamentul nostru pentru Hristos prin slujirea impreuna cu ei, si facem apel la devotamentul lor in a ne sluji in dragoste si a ne incuraja in ucenicie.
In acest sens, membralitatea este o idee biblica. Reiese, printre alte lucruri, din faptul ca Pavel a descris biserica ca si un trup. Reiese din salvarea ce ne-a dat-o Hristos prin harul Sau si plasarea noastra in biserici pentru a Il sluji pe El in dragoste, slujindu-ne unii pe altii. Reiese din obligatiile noastre tacite scoase din cuvintele Scripturii "impreuna" si "unul pe altul". Toate acestea sunt incapsulate in legamantul unei biserici sanatoase (vezi nota).
Ar trebui sa nu fie o surpriza faptul ca alinierea intelegerii noastre despre evanghelizare, convertire si evanghelie, mai mult cu Biblia are implicatii in felul in care noi concepem membralitatea unei biserici. Vom incepe sa vedem membralitatea mai putin ca o afiliere libera folositoare numai in anumite ocazii si mai mult ca o responsabilitate regulata ce ne implica in vietile altor membri pentru scopul evangheliei.
Nu este neobisnuit sa gasim o mare diferenta intre membralitatea unei biserici si numarul celor activ implicati. Imaginati-va o biserica de 3.000 de membrii cu numai 600 de participanti obisnuiti. Imi este teama ca multi pastori evanghelici de astazi ar fi mai mandri de membralitatea declarata decat deranjati de participare. Dupa un studiu recent al Conventiei Baptiste de Sud din America acest fapt este normal in bisericile din sud. Bisericile Baptiste tipice din sud au 233 de membrii si 70 de participanti la serviciile de duminica dimineata. Poate fi daruirea noastra mai buna? Ce congregatie are bugetul egal-lasand la o parte surplusul-cu 10% din venitul anual combinat al membrilor ei?
Exceptand situatiile in care limitarile fizice impiedica participarea sau greutatile financiare impiedica darnicia, n-ar sugera aceasta situatie ca membralitatea a fost prezentata nu neaparat ca si o implicare activa? Deci ce inseamna un astfel de numar de membri? Numerele scrise pot fi idoli la fel de usor ca figurile sculptate-poate mult mai usor. Dar este Dumnezeu cel care va evalua vietile noastre, si El va cantari munca noastra, cred, decat sa numere cifrele. Daca biserica este o cladire, atunci noi trebuie sa fim caramizi in ea; daca biserica este un trup, atunci noi suntem membrele ei; daca biserica este o casa a credintei, asta presupune ca noi suntem parte a familiei acestei case. Oile sunt intr-o turma, si mladitele sunt intr-o vie. Biblic, daca cineva este un credincios atunci el trebuie sa fie membrul unei biserici. Lasand la o parte pentru moment particularitatile concrete-fie ca listele cu membri sunt tinute pe hartie sau pe un disc de computer-noi nu trebuie sa parasim adunarea noastra (Evrei 10:25). Aceasta membralitate nu este doar o simpla inregistrare a unei declaratii pe care am facut-o sau a unei afectiuni pentru un loc familiar. Trebuie sa fie reflexia unui angajament viu, altfel este degeaba, si mai mult decat degeaba, este periculos.
Membrii neimplicati deruteaza atat pe membrii reali cat si pe cei necredinciosi cu privire la ceea ce inseamna a fi credincios. Iar membrii "activi" nu fac nici un serviciu membrilor "inactivi" permitandu-le sa ramana membri ai bisericii; pentru ca membralitatea reprezinta aprobarea colectiva a bisericii cu privire la salvarea unei persoane. Din nou, acest lucru trebuie sa fie foarte clar inteles: membralitatea intr-o biserica reprezinta marturia colectiva a acelei biserici cu privire la salvarea individuala a membrilor. Deci cum poate o congregatie sa marturiseasca sincer ca cineva invizibil ei alearga credincios in cursa? Daca membrii au parasit compania noastra si nu s-au mai dus la alte biserici biblice, ce dovada avem noi ca au fost vreodata parte din noi? Noi nu stim cu siguranta ca astfel de crestini neimplicati nu sunt credinciosi; am putea doar sa nu fim in stare sa afirmam ca ei sunt. Nu este nevoie sa le spunem ca stim ca vor merge in iad, numai ca nu le putem spune ca stim ca vor merge in ceruri.
Pentru ca o biserica sa practice membralitatea biblica nu este nevoie de perfectiune, ci de onestitate. Ea nu ne cheama doar la decizii, ci la ucenicie reala. Nu este creata pentru experiente individuale singulare, ci pentru afirmatii colective ale acelora ce sunt in legamant cu Dumnezeu si unii cu altii. Personal, sper sa vad cifrele membralitatii bisericii pe care o slujesc devenind mult mai pline de insemnatate, astfel toti cei ce sunt membri cu numele sa devina membri cu adevarat. Pentru multi, aceasta a insemnat sa fie stersi de pe listele noastre (dar nu din inimile noastre). Pentru altii, a insemnat un angajament reinnoit pentru viata bisericii. Noii membri sunt instruiti in credinta si in viata bisericii noastre. Multi dintre membrii nostri actuali au nevoie de instructiuni si incurajari similare. Asa cum am cautat sa devenim Biserica Baptista sanatoasa ce eram pe vremuri, numarul participantilor a depasit din nou numarul de membri. Cu siguranta aceasta ar trebui sa fie si dorinta bisericii voastre, de asemeni.
O practica redobandita a membralitatii atente va avea multe beneficii. Va face marturia noastra pentru necrestini mai clara. Va face mai dificila indepartarea oilor mai slabe de turma, in timp ce ele inca se mai considera oi. Va ajuta sa dam forma si orientare uceniciei credinciosilor mai maturi. Va ajuta liderii bisericii noastre sa stie exact pentru cine sunt responsabili. In toate acestea, Dumnezeu va fi glorificat.
Rugati-va ca membralitatea bisericii sa ajunga sa insemne ceva mai mult decat inseamna acum, astfel incat sa-i cunoastem mai bine pe aceia pentru care suntem responsabili, astfel incat sa ne rugam pentru ei, sa-i incurajam si sa-i provocam. Nu ar trebui sa permitem oamenilor sa pastreze membralitatea in bisericile noastre pentru motive sentimentale. Din punct de vedere biblic, o asemenea membralitate nu este membralitate deloc. In legamantul bisericii noastre afirmam urmatorul lucru: "Cand ne vom muta din acest loc cat de curand posibil, ne vom uni cu o alta biserica unde vom putea continua spiritul acestui legamant si principiile cuvantului lui Dumnezeu". Acest angajament este parte dintr-o ucenicie sanatoasa, cu precadere in veacul nostru trecator.
Membralitatea bisericii inseamna sa fii incorporat in moduri practice in trupul lui Hristos. Inseamna sa calatorim impreuna ca nepamanteni si straini in aceasta lume in timp ce ne indreptam catre casa noastra cereasca. Cu siguranta o alta caracteristica a bisericii sanatoase o reprezinta intelegerea biblica a membralitatii.
Disciplina Biblica a Bisericii
A saptea caracteristica a unei biserici sanatoase este o practica curenta a disciplinei in biserica. O practica biblica a disciplinei in biserica da sens faptului de a fi membru al bisericii. Desi a fost practicata de biserici in mod curent inca din vremea lui Hristos, acum s-a departat de la starea normala a bisericii evanghelice in decursul ultimelor generatii.
Noi oamenii am fost originar creati pentru a purta chipul lui Dumnezeu, pentru a fi o marturie a caracterului lui Dumnezeu manifestat catre creatia Lui (Geneza 1:27). Deci nu este nici o surpriza faptul ca de-a lungul Vechiului Testament, asa cum Dumnezeu a creat un popor pentru El, l-a instruit in sfintenie, pentru ca astfel caracterul lor sa se apropie de al Sau (Levitic 19:2, Proverbe 24:1,25). Aceasta a fost baza pentru corectarea si chiar pentru excluderea unora din comunitate in Vechiul Testament (ca in Numeri 15:30-31), si de asemeni este baza pentru formarea bisericii Noi Testamentare (vezi II Corinteni 6:14-7:1; 13:2; I Timotei 6:3-5; II Timotei 3:1-5).
Totusi aceasta idee pare foarte negativista oamenilor de azi. Pana la urma, nu a interzis Domnul Isus judecata in Matei 7:1? Cu siguranta Isus a interzis judecata intr-un anumit sens in Matei 7:1; dar in aceeasi evanghelie, Isus deasemeni ne cheama foarte clar la a-i mustra pe cei ce pacatuiesc, chiar pana la a-i mustra public (Matei 18:15-17; comparati cu Luca 17:3). Deci, orice ar fi vrut sa spuna Isus prin judecare in Matei 7:1, cu siguranta nu a vrut sa excluda toate intelesurile cuvantului "judecata".
Dumnezeu insusi este un judecator. El a fost un judecator in Gradina Edenului si noi ramanem sub judecata Lui atat timp cat ramanem in pacatele noastre. In Vechiul Testament, Dumnezeu a judecat si natiuni si indivizi, iar in Noul Testament noi crestinii suntem atentionati ca faptele noastre vor fi judecate (vezi 1 Corinteni 3). In dragoste Dumnezeu Isi disciplineaza copiii, si in manie El va condamna ceea ce nu este dumnezeiesc (vezi Evrei 12). Bineinteles, in ultima zi, Dumnezeu se va revela pe Sine ca Judecator (vezi Apocalipsa 20). In toate aceste judecati, Dumnezeu nu greseste niciodata, El este intotdeauna drept (vezi Iosua 7; Matei 23; Luca 2; Fapte 5; Romani 9).
Este o surpriza pentru multi astazi sa invete ca Dumnezeu pretinde si altora sa judece de asemeni. Statului i-a fost data responsabilitatea de a judeca (vezi Romani 13). Ni se spune sa ne judecam pe noi insine (vezi 1 Corinteni 11:28; Evrei 4; 2 Petru 1:5). De asemeni ni se spune sa ne judecam unii pe altii in biserica (totusi nu in modalitatea finala prin care judeca Dumnezeu). Cuvintele Domnului Isus in Matei 18, ale lui Pavel in 1 Corinteni 5-6, si multe alte pasaje arata deslusit ca biserica trebuie sa exercite judecata in interiorul ei si ca aceasta judecata este pentru rascumparare, nu cu scopuri razbunatoare (Romani 12:19). In cazul curvarului din Corint, si a invatatorilor mincinosi din Efes, Pavel spune ca acestia ar trebui exclusi din biserica si dati pe mana lui Satan, ca sa poata invata mai bine si astfel sufletele lor sa fie mantuite (vezi 1 Corinteni 5; 1 Timotei 1).
Nu este surprinzator faptul ca ar trebui sa fim instruiti sa judecam. Pana la urma, daca noi nu putem spune cum un crestin nu traieste, cum putem spune cum el ori ea traieste? Una din grijile mele referitoare la multe programe de disciplinare ale multor biserici este ca lor le place sa toarne apa in galeti sparte-toata atentia este data apei ce este turnata, si nu se gandesc deloc la modul in care aceasta este primita sau pastrata.
Un autor care scrie despre cresterea bisericilor si-a adunat recent sfaturile pentru a ajuta o biserica sa creasca: "Deschideti usa din fata si inchideti usa din spate." Prin aceasta, el vrea sa spuna ca ar trebui sa lucram pentru a face o biserica mai accesibila oamenilor si sa ne facem mai bine treaba dupa ce o persoana a venit deja la biserica. Ambele scopuri sunt bune. Totusi, cei mai multi dintre pastorii de azi deja aspira la a avea biserici cu astfel de usi principale deschise si usi din spate inchise. De fapt, incercarea noastra de a urma un model biblic ar trebui sa ne conduca la urmatoarea strategie: "Inchideti usa din fata si deschideti usa din spate." Cu alte cuvinte, pe de-o parte, faceti mai dificila aderarea iar pe de alta parte inlesniti excluderea. Astfel de actiuni vor ajuta biserica sa redobandeasca fermecatoarea distinctie fata de lume pe care Dumnezeu a intentionat ca ea sa o aiba.
Disciplina ar trebui mai intai reflectata in modul prin care noi ca si biserici acceptam noi membri. Cerem noi ca acei viitori membri sa fie cunoscuti ca persoane ce-si traiesc viata onorandu-L pe Hristos? Intelegem noi seriozitatea angajamentului pe care li-l facem si pe care ei ni-l fac? Daca suntem mai atenti atunci cand recunoastem si primim noi membri, vom avea mai putine ocazii sa practicam disciplina corectiva mai tarziu in biserica.
Cu siguranta, orice fel de disciplinare in biserica poate fi aplicata eronat. In Noul Testament, suntem invatati sa nu-i judecam pe altii pentru motive pe care noi li le imputam (vezi Matei 7:1), sau sa ne judecam unii pe altii pentru motive ce nu sunt esentiale (Romani 14-15). Aceasta idee este plina de probleme in aplicarea pastorala, dar trebuie sa ne amintim ca viata crestina in totalitate este dificila, si deschisa abuzului. Dificultatile noastre nu ar trebui folosite ca o scuza pentru a lasa ceva nepracticat. Fiecare biserica locala are responsabilitatea de a judeca viata si invatatura liderilor ei, si chiar a membrilor ei, mai ales ca fiecare dintre ei ar putea compromite marturia bisericii pentru evanghelie (vezi Fapte 17; I Corinteni 5; I Timotei 3 ; Iacov 3:1; II Petru 3; II Ioan).
Disciplina biblica a bisericii este o simpla ascultare de Dumnezeu si o simpla marturisire ca avem nevoie de ajutor. Iata 5 motive pozitive pentru o astfel de disciplina corectiva a bisericii. Scopul ei este pozitiv (1) pentru cel disciplinat (2) pentru alti crestini care vad pericolul pacatului, (3) pentru sanatatea unei biserici ca intreg si (4) pentru marturia colectiva a bisericii. Dar mai mult decat toate, (5) sfintenia noastra trebuie sa reflecte sfintenia lui Dumnezeu. Ar trebui sa insemne ceva faptul ca esti membrul unei biserici, nu de dragul mandriei noastre, ci de dragul Numelui lui Dumnezeu. Disciplina unei biserici biblice reprezinta o alta caracteristica a unei biserici sanatoase.
Grija Pentru Ucenicizare si Crestere
O alta caracteristica distinctiva a unei biserici sanatoase o reprezinta grija dispersata asupra cresterii bisericii - nu numai cu numere in crestere, ci cu membri in crestere. Unii astazi cred ca cineva poate fi "bebelus crestin" pentru o viata intreaga. Cresterea este vazuta ca o optiune in plus in particular pentru ucenicii zelosi. Insa cresterea este un semn de viata. Copacii care cresc sunt copaci care traiesc, si animalele care cresc sunt animale vii. Cresterea implica dezvoltare si progres. In multe arii ale experientei noastre, cand ceva nu mai creste moare.
Pavel a sperat ca cei din Corint vor creste in credinta (II Corinteni 10:15). Efesenii, a sperat el, vor "creste in toate privintele, ca sa ajunga ca Cel ce este Capul, Hristos" (Efeseni 4:15; cf. Coloseni 1:10; II Tesaloniceni 1:3). Petru a indemnat cativa dintre primii crestini, "ca niste prunci de curand nascuti, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire" (I Petru 2:2). Este tentant pentru pastori sa-si reduca bisericile la statistici usor de manuit de prezenta, botez, darnicie si membralitate, unde cresterea este tangibila; oricum, astfel de statistici sunt departe de adevarata crestere pe care Pavel o descrie iar Dumnezeu o doreste.
In Tratatul cu Privire la Afectiuni Religioase, Jonathan Edwards a sugerat ca adevarata crestere in ucenicia crestina nu este in final numai emotie, folosire din ce in ce mai accentuata a unui limbaj religios, sau cunostinta din ce in ce mai accentuata a Scripturii. Nu este nici macar o crestere evidenta in bucurie sau in dragoste ori in grija pentru biserica. Chiar cresterea zelului si a laudei la adresa lui Dumnezeu si increderea in propria-ti credinta nu sunt dovezi infailibile ale cresterii adevarate. Cum asa? Dupa cele spuse de Edwards, in timp ce toate acestea pot fi dovezi ale cresterii crestine adevarate, singurul semn sigur si observabil este o viata de o sfintenie crescanda, inradacinata in lepadare de sine. Biserica ar trebui sa fie caracterizata de o grija vitala pentru acest fel de dumnezeire in vietile membrilor ei.
Asa cum am vazut in cea de-a saptea caracteristica, una din consecintele involuntare ale unei biserici neglijente cu disciplina corespunzatoare reprezinta o dificultate sporita in cresterea ucenicilor. Intr-o biserica indisciplinata, exemplele sunt neclare iar modelele sunt confuze. Nici un gradinar nu are de gand sa planteze buruieni. Buruienile sunt, prin ele insele nedorite, si pot avea efecte negative asupra plantelor din jurul lor. Planul lui Dumnezeu pentru biserica locala nu ne permite sa lasam buruienile nestavilite.
Influentele bune intr-o comunitate de credinciosi ce a facut un legamant pot fi unelte in mana lui Dumnezeu pentru a-Si creste oamenii. Cum oamenii lui Dumnezeu sunt claditi si cresc impreuna in sfintenie si in dragoste care se daruieste pe sine, ei ar trebui sa-si imbunatateasca abilitatea de a administra disciplina si de a incuraja ucenicia. Biserica are obligatia de a fi un mijloc care sa-i creasca pe oameni in har. Daca in loc de acest lucru ea este locul unde numai gandurile pastorului sunt predate, unde Dumnezeu este mai mult pus la indoiala decat Ii este adusa inchinare, unde evanghelia este diluata si evanghelizarea pervertita, unde membralitatea este facuta fara insemnatate, si unui cult lumesc al personalitatii ii este permis sa se dezvolte in jurul pastorului, atunci cineva cu greu poate astepta sa gaseasca o comunitate care este fie coeziva, fie edificatoare. O astfel de biserica cu siguranta nu-L va glorifica pe Dumnezeu.
Dumnezeu este glorificat prin biserici care cresc. Aceasta crestere poate aparea pe multe cai diferite: prin numar in crestere de membri, fiind chemata la misiune; prin membri mai vechi care incep sa aiba un sens proaspat al responsabilitatii lor in evanghelizare; prin servicii de inmormantare multi dintre membri mai tineri ai congregatiei participa doar din dragoste pentru membrii mai in varsta; prin amplificarea timpului afectat rugaciunii, si dorinta acuta pentru predicare; prin intalniri ale bisericii caracterizate de conversatii cu adevarat spirituale; prin darnicie sporita si prin oameni care daruiesc sacrificandu-se; prin mai multi membri care impartasesc evanghelia cu altii; prin parinti ce redescopera responsabilitatea lor de a-si educa copiii in credinta. Acestea sunt doar cateva exemple de crestere a bisericilor, pentru care crestinii se roaga si muncesc.
Cand vedem o biserica compusa din membri care cresc in asemanare cu Hristos, cine primeste creditul sau gloria? "Dumnezeu a facut sa creasca: asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face sa creasca" (I Corinteni 3:6b-7; cf. Coloseni 2:19). Astfel binecuvantarea finala a lui Petru pentru acei primi crestini carora le-a scris, a fost o rugaciune exprimata imperativ: "Cresteti in harul si cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. A Lui sa fie slava, acum si in ziua vesniciei! Amin" (II Petru 3:18). Noi am putea crede ca aceasta crestere ne-ar aduce noua slava. Dar Petru stia mai bine: "Sa aveti o purtare buna in mijlocul Neamurilor, pentru ca in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune, pe care le vad, sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii" (I Petru 2:12). El cu siguranta si-a adus aminte de cuvintele lui Isus, "Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune"-si cu siguranta aici am crede ca este normal sa cazi in capcana admirarii de sine, dar Isus a continuat-"si sa-L slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri" (Matei 5:16). Lucrand pentru a promova ucenicia crestina si cresterea spirituala reprezinta o alta caracteristica a unei biserici sanatoase.
Intelegerea Biblica a Conducerii
Ce fel de conducere are o biserica sanatoasa? O congregatie, devotata lui Hristos, inzestrata pentru a sluji? Da. Diaconi care sunt modele de slujire in lucrarile bisericii? Da. Un pastor care este credincios in predicarea cuvantului lui Dumnezeu? Da. Dar biblic, mai exista ceva ce constituie parte integranta a conducerii unei biserici sanatoase: prezbiterii.
Ca si pastor, ma rog ca Hristos sa puna in biserica noastra barbati ale caror daruri spirituale si preocupari pastorale sa indice faptul ca Dumnezeu i-a chemat sa fie prezbiteri sau supraveghetori (cuvintele sunt folosite in Biblie astfel incat sa poata fi schimbate unul cu altul; de exemplu, Fapte 20). Ma rog ca Dumnezeu sa creasca si sa inzestreze cu daruri astfel de ucenici pentru munca de supraveghere pastorala a congregatiei noastre si pentru invatatura sa. Daca devine clar faptul ca Dumnezeu a inzestrat un anumit barbat in biserica, si daca prin rugaciune, biserica recunoaste inzestrarea lui, atunci acest barbat ar trebui sa fie ales ca prezbiter.
Toate bisericile au avut persoane care au efectuat functia de prezbiteri, chiar daca i-au numit altfel. Cele doua nume din Noul Testament pentru aceasta slujba au fost episcopos (supraveghetor) si presbuteros (batran). Cand evanghelicii aud cuvantul "batran", multi se gandesc imediat la "Prezbiterian", cu toate ca primii congregationalisti in secolul XVI ne-au invatat ca slujba prezbiterilor era o slujba in biserica Nou Testamentara. Batranii puteau fi gasiti in biserici Baptiste din America de-a lungul secolului XVIII si in secolul XIX. De fapt, primul presedinte al Conventiei Baptiste de Sud, W. B. Johnson, a scris un tratat in care a chemat la practica pluralismului batranilor care sa fie recunoscut ca biblic si care sa fie urmat in mai multe biserici baptiste. Tratatul lui Johnson a fost nebagat in seama. Fie prin neatentie la Scriptura, fie prin presiunea vietii la limita, unde bisericile explodau ca numar de persoane, practica cultivarii conducerii bazate pe astfel de lucruri a decazut. Dar discutia din gazetele baptiste despre reinvierea acestei slujbe biblice a continuat. Tocmai la inceputul secolului XX, publicatiile baptiste se refereau la liderii lor folosind titlul de "batrani".
Baptistii si Prezbiterienii au avut doua diferentieri de baza in intelegerea lor pentru batrani. Prima si cea mai fundamentala, baptistii sunt congregationalisti. Asta inseamna, ca inteleg ca discernamantul final cu privire la unele probleme nu trebuie sa fie facut de catre prezbiterii unei congregatii (sau mai presus de acestia, dupa modelul prezbiterian) ci de congregatie ca si intreg. De aceea, baptistii, constrang natura consensuala a actiunilor bisericii. Deci, intr-o biserica baptista, prezbiterii si toate celelalte consilii si comitete actioneaza intr-un mod care in final reprezinta capacitatea consultativa a intregii congregatii.
Ar fi potrivita o nota in plus cu privire la autoritatea congregatiei adunate laolalta. Nimic altceva decat congregatia locala, adunata laolalta nu reprezinta curtea finala de apel sub Hristos. In Noul Testament gasim foarte des dovezi pentru ceea ce pare sa fi fost o forma timpurie de congregationalism. In Matei 18 cand Isus Isi invata ucenicii cu privire la confruntarea fratelui pacatos, curtea finala nu o reprezinta prezbiterii, nici un episcop sau un papa, nici un consiliu sau o conventie. Curtea finala este congregatia. In Fapte 6, apostolii au lasat decizia alegerii diaconilor congregatiei.
In epistolele lui Pavel, de asemeni, gasim dovezi ale ideii prin care responsabilitatea finala revine congregatiei. In I Corinteni 5, Pavel nu a invinuit pastorul, episcopii sau diaconii, ci congregatia pentru tolerarea pacatului. In II Corinteni 2, Pavel s-a referit la ceea ce majoritatea dintre ei au facut pentru a disciplina un membru pacatos. In Galateni, Pavel a chemat congregatiile sa judece invatatura pe care o auzeau. In II Timotei 4, Pavel a mustrat nu doar pe invatatorii mincinosi, dar si pe aceia care i-au platit pentru a le zice ceea ce urechile lor doreau sa auda. Prezbiterii conduc, dar fac asta, biblic si necesar, in limitele recunoscute de congregatie.
Ce-a de-a doua neconcordanta se refera la responsabilitatile si rolurile prezbiterilor. Prezbiterienii au avut tendinta de a accentua declaratia lui Pavel catre Timotei in I Timotei 5:17, "Prezbiterii care carmuiesc bine, sa fie invredniciti de indoita cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovaduirea si cu invatatura." Ultima fraza, au argumentat unii, sugereaza clar ca ar fi prezbiteri a caror slujba principala nu este cea de predicare, ci in schimb cea de predare, guvernare, sau dominare. Aceasta este originea distinctiei dintre "prezbiterii dominatori" (prezbiteri) si "prezbiterii invatatori" (pastori) la Prezbiterieni.
Dar "speciala" este o traducere cu semnul intrebarii a cuvantului malista, care in context este mai bine redat prin "cu siguranta" sau "mai ales". In I Timotei 4:10, citim, "Ne-am pus nadejdea in Dumnezeul cel viu, care este Mantuitorul tuturor oamenilor, si mai ales (malista) al celor credinciosi". Se pare ca Pavel vrea sa spuna ca numarul celor ce vor fi mantuiti fara a crede este egal cu numarul celor care vor calauzi lucrarea bisericii fara predicare si invatatura: cu alte cuvinte, nici unul.
Baptistii au avut tendinta sa accentueze posibilitatea de a inlocui unul cu altul termenii "prezbiter", "supraveghetor" si "pastor" in Noul Testament, si au subliniat faptul ca in I Timotei 3:2, Pavel i-a spus clar lui Timotei ca prezbiterii trebuie sa fie "in stare sa invete pe altii". Si i-a scris lui Tit ca un prezbiter "sa se tina de Cuvantul adevarat, care este potrivit cu invatatura, pentru ca sa fie in stare sa sfatuiasca in invatatura sanatoasa, si sa infrunte pe potrivnici" (Tit 1:9). De aceea baptistii de multe ori au refuzat sa considere potrivit faptul de a avea prezbiteri care nu sunt capabili sa invete pe altii Scriptura.
Lucrul asupra carora baptistii si prezbiterienii secolului XVIII au cazut de acord, era ca ar trebui sa existe o pluralitate a prezbiterilor in fiecare biserica locala. Chiar daca nu se specifica un numar clar de prezbiteri pentru o anume congregatie, Noul Testament face referire clar la "prezbiteri" la plural in bisericile locale (de exemplu Fapte 14:23; 16:4; 20:17; 21:18; Tit 1:5; Iacov 5:14). Experienta mea personala imi confirma cat de folositoare este practica Nou Testamentara de a avea, acolo unde este posibil, mai multi prezbiteri intr-o biserica decat doar un pastor singuratic, si acestia sa fie inradacinati in congregatie. Aceasta practica este neobisnuita pentru bisericile baptiste de astazi, dar exista o tendinta crescanda-si aceasta pentru motive bune. A fost necesar in bisericile Noului Testament, si este necesar acum.
Aceasta nu inseamna ca pastorul nu are un rol distinctiv. Sunt multe referinte in Noul Testament la adresa modului de predicare si a predicatorilor care nu ar fi aplicabile la toti prezbiterii dintr-o congregatie. Asa a fost in Corint, Pavel s-a daruit pe sine exclusiv lucrarii de predicare intr-un mod in care prezbiterii nu au putut sa o faca (Fapte 18:5; compara cu I Corinteni 9:14; I Timotei 4:13; 5:17). Se pare ca predicatorii mergeau intr-o anumita zona in mod special pentru a predica (Romani 10: 14-15), in timp ce prezbiterii se pare ca erau deja parte a congregatiei (Tit 1:5).
Oricum, trebuie sa ne amintim ca predicatorul, sau pastorul, este deasemeni fundamental unul dintre prezbiterii congregatiei sale. Aceasta inseamna ca deciziile ce implica biserica, care totusi nu necesita atentia intregii biserici, ar trebui sa nu cada numai asupra pastorului, ci asupra prezbiterilor ca intreg. Cu toate ca acest lucru este cateodata impovarator, are beneficiile imense ale completarii darurilor pastorului, compensand o parte din defectele sale, suplimentandu-i rationamentul, si creand un suport pentru decizii in congregatie, lasand liderii mai putin expusi criticismului nejustificat. Deasemeni face ca activitatea de conducere sa fie mai inradacinata si permanenta, si permite o continuitate mult mai matura. Incurajeaza biserica sa-si asume mai multa responsabilitate pentru spiritualitatea ei proprie si ajuta ca biserica sa fie mai putin dependenta fata de angajatii sai.
Multe biserici moderne tindeau sa incurce prezbiterii fie cu personalul bisericii fie cu diaconii. Diaconii, de asemeni, implinesc o slujba Nou Testamentara, una inradacinata in Fapte 6. In timp ce orice distinctie absoluta intre cele doua slujbe este dificila, ingrijorarile diaconilor sunt detalii practice ale vietii bisericii: administrarea, intretinerea, si grija fata de membrii bisericii cu nevoi fizice. In multe biserici astazi, diaconii au luat un rol spiritual; dar mult pur si simplu a fost lasat pentru pastor. Ar fi in beneficiul bisericii sa distinga din nou rolul prezbiterului de cel al diaconului.
A fi prezbiter reprezinta slujba pe care eu o imbratisez ca pastor. Eu sunt prezbiterul principal. Insa toti prezbiterii ar trebui sa lucreze laolalta pentru edificarea bisericii, intalnindu-se regulat pentru rugaciune si discutii, sau pentru a alcatui propuneri pentru diaconii bisericii. Cu certitudine, aceasta este o idee biblica ce are o valoare practica. Implementata in bisericile noastre, ar putea ajuta imens pastorii prin inlaturarea greutatilor de pe umerii lor si chiar a micilor lor tiranii de la bisericile lor. Intr-adevar, practica recunoasterii barbatilor credinciosi, cu discernamant si de incredere ca si prezbiteri reprezinta o alta caracteristica a unei biserici sanatoase.