"De ce Dumnezeu-Om?" Aceasta a fost lucrarea la care ne-am referit in ultima noastra intalnire, scrisa de Sfantul Anselm de Canterbury cu titlul latin: "Cur Deus Homo?", "De ce Dumnezeu-Om?" Am vazut ca motivul principal pentru care a fost necesar ca Hristos sa vina in aceasta lume, Fiul lui Dumnezeu sa ia trup de om, a fost sa rezolve o problema. Iar aceasta problema este problema dreptatii lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu a fost incalcata de fapturile Lui. Am privit si la cat de dificil este sa definesti dreptatea, si am mentionat data trecuta cum, in termeni biblici, dreptatea este atat de frecvent legata de neprihanire incat dreptatea poate fi definita pur si simplu "sa faci ce e bine."
In termeni filozofici, marii filozofi de-a lungul veacurilor au cercetat aceasta problema a dreptatii. In zilele noastre, Mortimer Adler a scris o carte despre cele 100 mari idei care modeleaza cultura si civilizatia moderna. In examinarea sa, el abordeaza mai multe concepte pe care noi le folosim zi de zi. Concepte ca "libertate", "virtute", "dreptate". Cuvinte care ies atat de usor de pe buzele noastre. Si totusi, cuvinte pentru care foarte rar ne facem timp sa le examinam si sa le analizam cu atentie, ca sa putem sti exact ce inseamna acesti termeni atunci cand ii folosim.
Obisnuiam sa le dau un scurt test studentilor mei de la seminar, in care le ceream sa ia o bucata de hartie si sa prezinte pe scurt o definitie clara a dreptatii. O, ce chin pe ei sa ia un cuvant ca acesta, pe care il folosim in fiecare zi, si sa ii cristalizeze esenta. Aristotel a incercat sa o faca, si el a ajuns la concluzia ca esenta dreptatii este sa ii dai fiecarei persoane ceea ce i se cuvine. In acest sens, dreptatea satisface o obligatie. In cultura noastra noi spunem, cu privire la tratamentul celor condamnati de sistemul judiciar, ca are loc o nedreptate atunci cand o persoana este pedepsita cu o severitate mai mare decat o cere fapta sa. Cand ne gandim la dreptate, ne mai gandim si din punctul de vedere al recompenselor si pedepselor. Al notelor bune si al celor proaste. Nedreptatea apare atunci cand cineva primeste o rasplata mai mica sau o pedeapsa mai mare decat merita, si asa mai departe.
Astfel ne luptam incercand sa ajungem la o intelegere exacta a dreptatii dar, in cuvinte simple, dreptatea implica satisfacerea unei obligatii. Sa dai ce se cuvine. Problema pe care o avem cu dreptatea lui Dumnezeu este ca noi am incalcat aceasta dreptate. Asta inseamna ca exista cumva o obligatie care nu a fost indeplinita si care trebuie satisfacuta. Ce as vrea eu sa fac aici, in termeni practici, este sa prezint trei domenii sau trei moduri in care noi am incalcat dreptatea lui Dumnezeu. Si cum noi, ca pacatosi, avem o obligatie care trebuie indeplinita. Mai intai, pacatul este o crima. Este o crima impotriva lui Dumnezeu.
V-am povestit deja cum am primit in posta acum cativa ani o antologie de citate, foarte asemanatoare cu Citatele de Barlett. Era o copie gratuita din partea editurii care o publicase. Si nu aveam nici cea mai mica idee de ce mi-au trimis o copie gratuita a acestei carti de citate. Rasfoind paginile cartii, am gasit citate din Kant, din Mill, din Aristotel, din Plato, din Aquinas si din Augustin, cand, spre marea mea uimire, am dat peste un citat de-al meu. Atunci am spus: "Aha, de aceea mi-au trimis si mie o copie." M-au onorat incluzand in aceasta carte de citate cateva din afirmatiile pe care le-am facut. Dar cel mai ironic era faptul ca, privind la acele citate, cu greu imi mai aminteam sa fi spus eu acele cuvinte, si niciodata nu m-am gandit ca ar fi suficient de semnificative pentru a fi incluse intr-o culegere de citate. Iata unul din ele: "Pacatul e o tradare cosmica." Incercam prin acele cuvinte sa comunic celor ce ma ascultau cu o anumita ocazie, gravitatea pacatului omenesc. Pentru ca toti suntem pacatosi si nimeni nu e perfect, rareori ne facem timp sa ne gandim la toate ramificatiile pacatului nostru. Noi suntem constienti ca prin cel mai mic pacat pe care il comitem, prin acele rele marunte pe care le facem si pe care nu le consideram ca fiind pacate serioase, prin cel mai mic pacat noi incalcam legea Creatorului universului. Prin cel mai mic pacat noi sfidam dreptul lui Dumnezeu sa conduca si sa guverneze peste creatia Sa. Prin cel mai mic pacat noi ne razvratim impotriva sfinteniei Sale, impotriva slavei si neprihanirii Sale. Este, intr-adevar, un act de tradare impotriva Regelui cosmic.
In societatea noastra, tradarea este una dintre putinele crime pe care le consideram crime majore. De aceea, este o crima capitala, pentru ca Biblia ne invata: "Sufletul care pacatuieste, va muri." Pentru ca fiecare pacat impotriva unei Fiinte infinit de pretioase este vrednic de moarte. Asa ca, atunci cand vorbim despre dreptatea divina, primul lucru la care trebuie sa ne gandim, ca pacatosi, este acela ca am fost adusi inaintea tribunalului lui Dumnezeu si am fost condamnati pentru crimele facute impotriva Regelui. Crime impotriva Creatorului.
Imi amintesc ca in Catehismul de la Westminster exista intrebarea: "Ce e pacatul?" Iar in copilarie noi trebuia sa recitam raspunsul. Pe atunci, pentru mine nu insemna nimic atunci cand rosteam: "Pacatul este orice lipsa de conformitate cu, sau incalcare a legii lui Dumnezeu." Vedeti, dragii mei, atunci cand Dumnezeu da o lege, cand El promulga un decret, cand El legifereaza un cod de comportament, este datoria noastra, ca fapturi ale Sale, este obligatia noastra morala pe care mana Sa ne-o impune pe buna dreptate, sa ne conformam acelei legi. Iar atunci cand nu ne conformam acelei legi, o incalcam si in ochii lui Dumnezeu noi comitem o crima. Iar cand se comite o crima, dreptatea Sa a fost incalcata si suntem pasibili de sanctiuni care sunt consecinta faradelegii, si, intr-un fel, Dumnezeu are obligatia acum sa pedepseasca criminalii. Un judecator drept, un judecator bun, un Dumnezeu drept si un Dumnezeu bun nu este un dumnezeu care lasa crima nepedepsita. Dumnezeu este in cel mai inalt grad un Dumnezeu al legii si ordinii. Iar Dumnezeu nu doar adopta legi, El Isi si aplica legile. De aceea, la cel mai mic pacat, noi am dat de necaz, daca Dumnezeu e drept, pentru ca dreptatea Sa cere ca noi sa fim pedepsiti.
Si totusi, aceasta e doar prima problema pe care o avem. A doua este asemanatoare primei. Atunci cand pacatuim, noi devenim datori. Din nou, atunci cand Dumnezeu ne porunceste sa facem ceva, in virtutea autoritatii Sale... Permiteti-mi sa ma opresc aici o clipa. Ce intelegem noi atunci cand folosim cuvantul "autoritate"? Cand spunem ca cineva are autoritate? Intelegem prin aceste cuvinte ca o astfel de persoana are dreptul sa porunceasca, are dreptul sa impuna obligatii. Iar autoritatea suprema Ii apartine lui Dumnezeu, asa ca atunci cand Dumnezeu da o porunca, El stabileste prin acea porunca o obligatie absoluta din partea fapturilor Lui sa o implineasca. La fel cum fiecare pacat este o crima, fiecare pacat este, in acelasi fel, o incalcare a obligatiilor noastre fata de Dumnezeu. Iar noi am devenit datori lui Dumnezeu din punct de vedere moral. Folosind pildele din Noul Testament, Isus ne descrie ca fiind intr-o conditie sau intr-o situatie in care noi suntem datornici, incapabili sa ne achitam datoriile.
In societatea noastra avem o structura prin care protejam oamenii ajunsi intr-o astfel de situatie nenorocita. In lumea financiara, se obisnuia ca o persoana incapabila sa-si achite datoriile sa fie aruncata in inchisoare. Erau trimisi in asa-numitele inchisori ale datornicilor. Si in ziua de azi, noi spunem despre oamenii din inchisori ca "isi platesc datoria fata de societate". Dar acum avem clauze pentru diverse forme de faliment, prin care se declara falimentul iar o persoana este scutita de obligatia sa plateasca in intregime datoria pe care o are fata de o alta persoana. Ei bine, poate ca tribunalele civile fac acest lucru pentru noi si il fac spre binele nostru, daca ajungem in situatia in care avem datorii pe care pur si simplu nu le mai putem achita.
Dumnezeu nu are un tribunal pentru falimente. La Dumnezeu nu exista o lege a falimentului. Ce faci atunci cand ai o obligatie fata de Dumnezeu pe care nu o mai poti achita? Vom explora acest concept in mai mare detaliu mai tarziu in aceasta serie, dar acum, doar in trecere, vreau sa vedem ca avem o problema, avem o obligatie pe care nu suntem in stare sa o indeplinim. Avem o datorie pe care nu suntem in stare sa o achitam.
A treia problema care rezulta din cel mai mic pacat este problema dusmaniei sau indepartarii care apare intre Dumnezeu si poporul Sau. Pentru ca relatia pe care Dumnezeu o are cu fapturile Sale este o relatie definita prin lege. Atunci cand noi incalcam o lege, noi rupem relatia personala pe care o avem cu Dumnezeu. Iar ruperea acestei relatii personale ne lasa intr-un real pericol. Din nou, nu ne putem gandi la pacat doar la modul abstract. Ceea ce face din pacat un lucru atat de groaznic, chiar la nivel uman - lasand deoparte pentru o clipa relatia noastra cu Dumnezeu si oprindu-ne la nivelul relatiilor dintre oameni - ce face din pacat un lucru atat de rau este faptul ca prin pacatul nostru noi ranim alti oameni. Ranim alte fiinte umane. Chiar daca ar exista vreun pacat pe care cineva il face doar impotriva propriei persoane, chiar si acel pacat raneste o fiinta umana. Demnitatea umana este atacata, pervertita, injosita.
Am mentionat acest lucru si alta data, dar imi amintesc cum in primul an de liceu am intrat in vestiar dupa un meci de baschet si, in timp ce ne imbracam, unul dintre baieti s-a intors si a intrebat: "Unde mi-e portofelul?" Se parea ca in timpul meciului, cineva a intrat in vestiar si a luat din dulap portofelul acestui baiat. Imi amintesc cum am ramas atunci pur si simplu zapacit de aceasta intamplare. Ma gandeam, cum poate o fiinta umana sa fie atat de egoista incat sa mearga si sa se serveasca cu bunul altuia, pentru care cineva a trudit, a muncit si a economisit ca sa se poata folosi de el. Iar apoi, fara nici un efort, pur si simplu din lacomie, zgarcenie si invidie, aceasta persoana ia acest bun de la proprietarul lui de drept. Ma intreb adesea cum dorm hotii noaptea, cum se pot privi in oglinda dupa ce au ranit o alta persoana.
Imi amintesc cum cu cativa ani in urma cineva mi-a furat crosele de golf din caruciorul in care se gaseau. Am intrat pentru mai putin de un minut intr-un magazin, iar cand am iesit echipamentul in valoare de 1600 de dolari s-a dus. A venit politia, a trebuit sa fac un raport si politistul m-a intrebat: "Va simtiti ranit personal de aceasta?" I-am raspuns: "Da, ma simt." Cineva a pacatuit impotriva mea in acel caz si simteam ca am suferit nu doar o pierdere materiala, ci si un atac personal.
Atunci cand pacatuim unii impotriva altora, in multe, multe alte feluri, pe langa furt, barfa, necinste si toate celelalte, aceste lucruri creeaza o situatie de indepartare. Ele rup relatiile umane. Si nu doar relatiile umane, ci, cel mai important, relatia noastra cu Dumnezeu este ranita atunci cand pacatuim.
Vedem deci trei probleme pe care le avem atunci cand incercam sa traim in prezenta unui Dumnezeu drept, sfant si neprihanit. Prin pacatul nostru noi am comis o crima. Prin pacatul nostru ne-am facut o datorie pe care nu o putem achita. Si prin pacatul nostru am creat o situatie de indepartare sau de dusmanie, care cere o impacare.
Ne intoarcem din nou la Sfantul Anselm care a pus intrebarea: "De ce Dumnezeu-Om?", iar el a spus ca nevoia primordiala de ispasire, nevoia primordiala de cruce este inradacinata in si intemeiata pe dreptatea si neprihanirea lui Dumnezeu. Pentru ca, spune Anselm, aceste lucruri, crima, datoria si dusmania, cer satisfactie. Cand comitem o crima impotriva lui Dumnezeu, dreptatea Sa trebuie satisfacuta. Altfel spus, trebuie platit un pret sau achitata o amenda care sa satisfaca cerintele dreptatii divine, altfel dreptatea Sa e compromisa. In al doilea rand, atunci cand ne cream o datorie, in urma careia nu putem sa ne achitam o obligatie fata de Dumnezeu, acea datorie trebuie platita. Obligatia trebuie satisfacuta. Ce inseamna sa satisfaci? Inseamna sa indeplinesti cerintele intr-un mod satisfacator. Iar in final, atunci cand pacatul provoaca dusmanie si instrainare, trebuie sa fie indeplinite conditiile pentru incetarea instrainarii, sa fie indeplinite conditiile pentru impacare. In alte cuvinte, aceste conditii trebuie satisfacute.
Astfel, vedem ca in centrul intelegerii pe care Sfantul Anselm o are despre ispasirea lui Hristos se gaseste acest concept al satisfactiei. El este primul care a dezvoltat pe deplin conceptul cunoscut sub numele de teoria satisfactiei cu privire la ispasire. In principal, acesta spune ca lucrarea lui Hristos de pe cruce a intentionat, printre altele, sa satisfaca cerintele dreptatii lui Dumnezeu. Sa satisfaca cerintele provocate de crima. Sa ofere satisfactie pentru crimele provocate de datorie. Si sa satisfaca cerintele determinate de dusmanie si instrainare. Asa cum am spus, ne vom ocupa de acestea mai in detaliu. Dar deocamdata vreau sa intelegem ca acest concept al satisfactiei este chiar inima conceptului biblic al crucii. Si insist atat de mult asupra acestui punct pentru ca in zilele noastre teologii au tendinta sa respinga conceptia lui Anselm si, intr-un fel, sa desconsidere un Dumnezeu care cere satisfactie. Ei, in multe feluri si fara sa tina seama de nimic, au respins intreaga idee a satisfactiei. Dar nu stiu cum pot citi o pagina din Noul Testament, o afirmatie din Noul Testament despre lucrarea lui Hristos, fara sa revina din nou si din nou la aceasta. Asa cum spune Pavel in Romani, in capitolul 3, atunci cand expune doctrina indreptatirii, in versetul 26 el spune: "Pentru ca, in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus." Asta inseamna crucea. Dreptatea lui Dumnezeu si indurarea lui Dumnezeu. Pentru ca, in virtutea ispasirii, Dumnezeu sa-Si poata mentine propria dreptate si totusi sa-Si demonstreze indurarea acordand indreptatire acelor criminali care nu pot plati pentru crima lor, acelor datornici care nu-si pot achita datoriile si acelor instrainati care nu pot aduce impacarea.
Gand la final
V-ati gandit vreodata la pacatul vostru ca la o crima? Nu ne place sa ne consideram criminali. Nu tinem in mod deosebit la termenul "pacatosi", dar l-am auzit suficient de mult incat sa fim gata sa-l acceptam intr-o anumita masura. Cel putin spunem: "Ei bine, nici unul din noi nu e perfect, dar cu siguranta noi nu suntem criminali." Ba da, tu esti un criminal. Eu sunt un criminal. Pentru ca am comis o crima impotriva Regelui universului. V-ati gandit vreodata la voi insiva ca la niste datornici care nu-si pot achita datoriile? Tot ce trebuie sa faceti este sa luati un creion, sa deschideti registrul contabil si sa priviti, din perspectiva lui Dumnezeu, la bunurile si datoriile pe care le aveti, si veti vedea atunci daca aveti resursele necesare ca sa indepliniti singuri cerintele lui Dumnezeu. O privire fugara aruncata foii registrului va va arata ca sunteti cu adevarat datornici fara vreun bun material cu care sa va achitati datoriile. V-ati gandit vreodata serios la ramificatiile modului in care ne ranim unii pe altii si ale modului in care L-am ranit pe Dumnezeu? Si la faptul ca, fara Hristos, noi suntem intr-o relatie de dusmanie si instrainare fata de Dumnezeu? Ce puteti face? Ce puteti face voi insiva ca sa aduceti impacarea? Dragii mei, avem nevoie de cruce. E singurul lucru de aceasta parte a cerului care poate indeplini obligatiile pe care nici unul din noi nu avem capacitatea sa le indeplinim singuri.
Tradus de Florin Vidu