Pe cand eram in ultimul an la colegiu mi s-a cerut sa prezint o lucrare de cercetare care sa aiba legatura cu domeniul ales de mine, si anume filozofia. Pentru ca a doua mea specializare era literatura americana, mi s-a permis ca lucrarea sa abordeze ambele departamente. Astfel, lucrarea mea s-a referit la implicatiile existentiale ale cartii lui Melville, "Moby Dick", pentru ca, dupa parerea mea, "Moby Dick" este cel mai mare roman scris vreodata in limba engleza. Cred cu adevarat ca este marele roman american si intotdeauna am fost fascinat de Melville ca scriitor.
Desigur, in timp ce ma pregateam pentru acea tema a trebuit sa citesc si din alti critici literari, care-si prezentau propria interpretare a semnificatiilor acestui mare roman, "Moby Dick". Unul dintre cei mai renumiti analisti ai lui Melville este de parere ca balena din poveste simbolizeaza raul, iar felul in care Ahab o cauta fara incetare este de fapt povestea omului in cautarea neincetata a raului. Nu exista nici o indoiala in mintea mea ca balena este simbolul lui Dumnezeu in aceasta carte. Iar maretul capitol despre culoarea alba a balenei cred ca ar trebui sa inlature orice indoiala in privinta aceasta. Obsesia cu care Ahab cauta balena este povestea reactiei unei persoane pline de rautate fata de Dumnezeu. Nu exista nici o indoiala in privinta aceasta. Iar cuvintele pe care Melville le-a scris despre Moby Dick intr-un bilet adresat prietenului si contemporanului sau Nathaniel Hawthorn, "Am scris o carte rea", nu se refereau la o carte despre rau, ci la unele lucruri in care s-a implicat pentru a o scrie.
Dar se intampla un lucru ciudat in aceasta carte, un lucru adesea trecut cu vederea. Ahab e atat de frenetic si insistent in cautarea balenei incat face un grafic al tuturor ocaziilor din istorie in care aceasta balena alba a fost observata. El imparte marea intr-o retea si insemneaza data, ora si locul fiecarei aparitii a lui Moby Dick. Melville vorbeste aici despre rautatea oamenilor, care incearca sa Il cartografieze pe Dumnezeu, ca sa-I poata prezice fiecare actiune si fiecare miscare pe care o va face. Ahab este obsedat sa gaseasca balena. Si pentru ca n-a fost in stare sa o gaseasca in etapele de inceput ale calatoriei, el incearca sa creeze noi motivatii pentru echipajul de pe Pequod ca sa caute balena alba. Asa ca se duce la catargul principal din centrul corabiei, ia un ciocan si un cui si fixeaza de catarg o splendida moneda de aur. Apoi le spune celorlalti marinari ca moneda ii va fi data primului dintre ei care o vede pe Moby Dick si striga: "Uite-o!"
Ei bine, dupa aceasta urmeaza in roman un fel de digresiune, in care Melville priveste in mintea mai multor membri ai echipajului, pe masura ce acestia sunt umpluti de dorinta dupa aceasta moneda de aur si se gandesc la modul in care acest premiu le va schimba viata. Iar perspectivele lor cu privire la lucrurile pe care le vor cumpara cu acea moneda sunt radical diferite. Unul vede doar tigari, atat de multe incat ii vor ajunge pentru tot restul vietii. Altul vede modul in care necazurile familiei sale vor lua sfarsit prin primirea acestui premiu. Si astfel fiecare are o abordare diferita a acestei situatii, pana cand micul Pip, servitorul corabiei (care e putin nebun, nu e intreg la minte, e irational...), priveste la moneda si incepe sa topaie pe punte si sa cante: "Eu vad, tu vezi, noi toti vedem." Prin aceasta Melville se ocupa de abordarea subiectiva a acestei realitati obiective.
Poate va intrebati ce legatura este intre ce am spus pana acum si ispasirea lui Hristos. Ei bine, am mentionat deja ca importanta evenimentului crucii in istorie nu este inteleasa imediat de cei ce l-au vazut cu proprii lor ochi. De-a lungul veacurilor au fost concepute o multime de teorii cu privire la intelesul si semnificatia crucii. E periculos sa speculezi cu privire la semnificatia crucii lui Hristos. Noi insa vrem sa fim credinciosi interpretarii biblice si intelegerii biblice a semnificatiei acestui eveniment. Dar si asa, sarcina noastra este totusi dificila pentru ca nu e ca si cum portretul crucii din Noul Testament ar fi monocromatic. In alte cuvinte, nu e pictat intr-o singura culoare ci, dimpotriva, in Biblie sunt mentionate diferite nuante ale crucii.
Avem crucea, asa cum am vazut deja, ca un act de satisfacere a dreptatii divine. Exista dimensiunea substituirii, la care am privit deja. Dar mai sunt si alte idei care sunt mentionate in legatura cu crucea din Noul Testament. De exemplu, exista ideea crucii ca rascumparare platita. Exista ideea crucii ca o victorie cosmica. Un teolog suedez din secolul 20 a scris o intreaga carte, intitulata "Christus Victor", in care a incercat sa reduca intreaga semnificatie a crucii la biruinta pe care Hristos o are asupra puterilor intunericului si asupra puterii raului. Desigur, e adevarat ca Noul Testament vede biruinta lui Hristos asupra Lui Satan si asupra fortelor raului ca parte a semnificatiei crucii. Ne amintim ca prima Evanghelie predicata vreodata a fost predicata in gradina in care Adam si Eva au pacatuit iar Dumnezeu i-a blestemat pe Sarpe si pe Om, munca mainilor lui si asa mai departe. Tot atunci, El a rostit ceea ce se numeste protevangelion, prima Evanghelie predicata vreodata, atunci cand a profetit despre capul sarpelui care va fi zdrobit de samanta femeii. Dar in acel proces, calcaiul semintei femeii va fi si el zdrobit. Noul Testament interpreteaza ca aceasta profetie s-a implinit prin moartea lui Hristos pe cruce, atunci cand pe cruce Hristos a zdrobit capul lui Satan, dar in acest proces a suferit El Insusi. Insa rana Lui nu e mortala. E o zdrobire a calcaiului. Da, El sufera moartea dar este ridicat din mormant prin puterea invierii. Dar esentialul este ca infrangerea zdrobitoare a lui Satan nu e obtinuta fara suferinta. Nu e fara rani. Nu e obtinuta fara un pret pe care Mesia trebuie sa il plateasca. Iar Noul Testament foloseste din nou si din nou limbajul biruintei cu privire la cruce. Hristos, prin biruinta Sa, a luat robia roaba si s-a inaltat biruitor in locurile ceresti, pentru ca a invins puterile intunericului.
Avem deci toate aceste fire care sunt tesute impreuna in broderia crucii din portretul biblic. Dar ce vreau eu sa intelegem este ca e vorba de un eveniment complex si ca am fi neglijenti daca am incerca sa reducem intreaga semnificatie a mortii lui Hristos la doar unul din aceste aspecte, cum ar fi rascumpararea, sau biruinta, sau chiar substituirea sau satisfactia. Vreau sa spun ca crucea nu este doar unul din acestea, si nici nu este nici unul dintre ele. Este toate aceste lucruri. Toate aceste elemente fac parte din intregul tesaturii acestei lucrari de rascumparare. Si mai sunt si altele, la care vom privi in continuare. Dar acum as vrea sa ne concentram atentia asupra ideii de rascumparare. Haideti sa ne indreptam atentia pentru o clipa catre Evanghelia dupa Sfantul Marcu. In capitolul 10 are loc o discutie care prezinta anumite probleme. Incepand cu versetul 35, citim acest text:
Fiii lui Zebedei, Iacov si Ioan, au venit la Isus si I-au zis: "Invatatorule, am vrea sa ne faci ce-Ti vom cere."
Vedeti, uneori ne intrebam cat de des un lider este iritat de cei ce-l urmeaza, un pastor de biserica sa, un antrenor de jucatorii lui, si asa mai departe. Avem aici unul din acele cazuri din Noul Testament in care Isus este cu adevarat necajit de doi dintre cei mai apropiati prieteni si ucenici. Iacov si Ioan, fiii tunetului, fiii lui Zebedei sunt doi dintre primii Sai ucenici si, evident, doi dintre cei mai apropiati ucenici care formeaza asa-numitul cerc restrans de ucenici, chiar intre cei doisprezece. Ei au venit la Isus si I-au spus: "Am vrea sa ne faci ce-Ti vom cere." Oare nu e tipica aceasta cerere?
El le-a zis: "Ce voiti sa va fac?" "Da-ne," I-au zis ei, "sa stam unul la dreapta Ta si altul la stanga Ta, cand vei fi imbracat in slava Ta."
Oricine a fost vreodata presedintele unei organizatii stie ce este sindromul "mana dreapta - mana stanga". Oamenii care sunt mai aproape de persoana cu autoritate sau persoana la putere sunt intr-o competitie constanta pentru pozitii si fiecare vrea sa stea langa rege, presedinte, capitan sau antrenor. Toti vor acest statut privilegiat. Am vorbit cu multi oameni care au avut rolul de presedinte in alte organizatii si i-am intrebat: "Ai observat cum oamenii din organizatia ta se raporteaza la tine intr-un mod diferit de cel in care se raporteaza unul la celalalt?" Acesta e blestemul conducerii, atunci cand oamenii te trateaza intr-o maniera respectuoasa dar se musca unii pe altii si prezinta o personalitate complet diferita in relatiile dintre ei, pentru ca se afla in competitie.
Isus a fost nevoit sa se ocupe de aceasta problema care a aparut intre propriii Lui ucenici. Aici, Iacov si Ioan, acesti frati, au venit la El si I-au spus: "Isuse, am vrea sa ne asiguram ca, atunci cand vei veni in Imparatia Ta, Petru si Natanael vor sta la dreapta Ta si la stanga Ta." Nu asta au cerut ei. Ei au vrut sa stea la dreapta si la stanga lui Isus. Si nu sunt sigur daca nu cumva erau gata sa se omoare unul pe altul, ca sa hotarasca cine va sta la dreapta si cine va sta la stanga.
Isus le-a raspuns: "Nu stiti ce cereti. Puteti voi sa beti paharul, pe care am sa-l beau Eu, sau sa fiti botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu?"
Isus ii mustra cu calm si le spune: "Oameni buni, nu stiti ce cereti." Si nu-i intreaba: "Puteti sa faceti asta?", El le spune: "Nu puteti sa faceti asta". Intr-adevar, El le spune: "Nu puteti sa beti paharul pe care am sa-L beau Eu." Le spune aceste cuvinte sub forma de intrebare, dar e o intrebare retorica, al carei raspuns evident este "Nu". "Puteti voi sa beti paharul pe care am sa-l beau Eu, sau sa fiti botezati cu botezul cu care am sa fiu botezat Eu?" Dar ei nu inteleg. Ei nu o percep ca o intrebare retorica si Ii raspund: "Putem." Raspunsul lor demonstreaza cat de profund doi dintre cei mai apropiati ucenici ai lui Isus nu au inteles. Nu au inteles misiunea care-L impovara pe Hristos. Tot ce vedeau ei era slava care insotea rolul lui Mesia. Ei nu intelegeau inca rusinea si umilirea care insoteau rolul lui Mesia. Nu au inteles ca, pentru a fi ridicat la dreapta lui Dumnezeu, pentru a fi inaltat la cer, la locul lui de slava, Hristos trebuia mai intai sa sufere si sa moara. Acesta era botezul cu care avea sa fie botezat. Acesta era paharul pe care Tatal I l-a asezat inainte. Acesta era paharul cu care Isus urma sa se lupte in Ghetsimani. Dar ei au raspuns: "Putem." Au demonstrat astfel ce Isus tocmai spusese mai devreme, ca ei nu intelegeau.
Si Isus le-a raspuns: "Este adevarat ca paharul pe care-l voi bea Eu, il veti bea, si cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veti fi botezati; dar cinstea de a sta la dreapta sau la stanga Mea, nu atarna de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregatita." Cei zece, cand au auzit lucrul acesta, au inceput sa se manie pe Iacov si pe Ioan. (Aveau si dreptate sa se manie.) Isus i-a chemat la El, si le-a zis: "Stiti ca cei priviti drept carmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Dar intre voi sa nu fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; si oricare va vrea sa fie cel dintai intre voi, sa fie robul tuturor. Caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi!"
In acest episod, Isus foloseste ocazia ca sa-Si mustre ucenicii, care erau intoxicati de ambitie, pentru a le explica in ce consta misiunea lor. Faptul ca ea inseamna o chemare la slujire. Iar prima conditie pentru calificare este consimtamantul de a participa la umilinta lui Hristos. El foloseste aceasta ocazie pentru a-i instrui si apoi ajunge la urmatoarea concluzie surprinzatoare, pe care trebuie sa o intelegeti. Aceea ca Insusi Fiul Omului (si se refera aici la El Insusi), chiar Cel coborat din ceruri, din gloria prezentei Tatalui, chiar si Fiul Omului, El n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi.
Isus introduce aici conceptul mortii Sale. Acela ca moartea Sa, printre altele, implica o rascumparare. Ce este o rascumparare? Rascumpararea este o plata efectuata pentru a asigura eliberarea unui ostatic sau al unui prizonier. De obicei, noi asociem rascumpararea cu rapirile de persoane. Cand cineva este rapit, care este primul lucru pe care il cauta politia? Biletul rascumpararii. Acesta cere sa se plateasca o anumita suma in schimbul eliberarii persoanei rapite sau a persoanei tinuta ca ostatic. Ne amintim ca, atunci cand Isus a vorbit in Nazaret si a citit textul din Isaia 61, in care se profetea despre misiunea lui Mesia, printre sarcinile pe care Mesia urma sa le indeplineasca era si aceea ca ii va elibera pe robii de razboi. Va oferi libertatea celor tinuti captivi. Cum ii elibereaza Isus pe captivi? Ii elibereaza platind o rascumparare.
Teoria rascumpararii in ispasire are o lunga istorie in teologia crestina. Dar este formulata in doua feluri, adesea contradictorii. O teorie a rascumpararii spune ca Isus a platit o rascumparare lui Satan, pentru ca Satan era rapitorul. Satan era cel ce tinea oamenii ostatici. Biblia invata intr-adevar ca omul cazut este un sclav al pacatului si este, prin urmare, un sclav al lui Satan. Astfel, acel om trebuie eliberat de sub puterea lui Satan. Asa ca ideea unei rascumparari platite diavolului pentru a-i satisface pretentiile, ca sa permita oamenilor sa plece liberi, are o lunga istorie in crestinism.
Nu sunt de acord cu aceasta si sunt in favoarea celeilalte teorii a rascumpararii. Si anume, aceea ca exista o rascumparare care este platita, dar rascumpararea este platita nu lui Satan, ci lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este Acela ale carui cerinte trebuie satisfacute. El este Cel fata de care exista o datorie. El este Cel caruia ii este platita aceasta datorie. Isus nu negociaza cu Satan pentru mantuirea noastra. Isus plateste ceea ce cere Tatal, Tatal este satisfacut si porunceste apoi ca ostaticii sa fie eliberati iar puterea lui Satan este zdrobita. Intr-adevar, Satan ne tine ostatici si isi exercita tirania asupra noastra. Nu vreau sa sugerez ca nu o face. Dar nu vreau sa intelegem ca Satan accepta victoria lui Hristos, primind aceasta plata. Nu. Nu exista aici vreo negociere cu cel ce detine ostaticii. Singurul lucru care i se intampla celui ce detine ostaticii este acela ca i se zdrobeste capul. Tatal este Cel ce ne elibereaza, indata ce Fiul I-a platit rascumpararea. Cum are loc aceasta vom vedea mai in detaliu data viitoare.
Ganduri la final
In 1995, natiunea si-a tinut rasuflarea atunci cand doi americani s-au ratacit, au trecut granita in Irak si au fost capturati si tinuti ostatici de catre guvernul de atunci. Imi amintesc ca sotiilor lor li s-a permis sa-i viziteze in captivitate. Dupa ce s-au intors in America, ele au aparut la televiziunea nationala, au plans si au pledat pe langa guvernul Statelor Unite sa faca ceva ca sa le elibereze sotii din inchisoarea acelei tari straine. Ideea luarii de ostatici a devenit o problema internationala, scandaloasa pentru toate natiunile. Cand are loc asa ceva, intotdeauna exista o dilema morala, pentru ca, daca platim rascumpararea ceruta de cei ce detin ostaticii, atunci pur si simplu ii incurajam si pe altii sa continue aceasta practica. De aceea, politica guvernului este sa nu plateasca rascumparari ci sa caute alte metode pentru a asigura eliberarea celor arestati si tinuti ostatici in tari straine.
Dar Dumnezeu nu inlatura posibilitatea platii unei rascumparari, daca asta inseamna salvarea poporului Sau de la distrugere sigura. De aceea, Hristos vine si plateste o astfel de rascumparare, pentru a asigura eliberarea si bunastarea viitoare a poporului Sau, rob al pacatului si tinut ostatic. Hristos ofera aceasta rascumparare si o plateste de buna voie, la fel cum un parinte va plati de buna voie tot ce poate pentru a salva viata unui copil care a fost rapit. In acelasi fel, Mantuitorul nostru plateste pretul necesar pentru rascumpararea sufletelor noastre.
Tradus de Florin Vidu