Una din cele mai patrunzatoare carti recente despre biserica este scrisa, oricat ar parea de ciudat, de un necredincios. Alan Wolfe, un expert in stiintele sociale, a observat de mai multi ani scena religioasa americana, aflata intr-o continua schimbare. Anul trecut si-a publicat cercetarile in Transformarea religiei americane. Mesajul cartii sale este ca "religia din Statele Unite se transforma in directii noi si radicale" (Alan Wolfe, The Transformation of American Religion (New York: Free Press, 2003), p. 3.). Wolfe sustine ca "Discutiile despre iad, condamnare, chiar si pacat au fost inlocuite cu un limbaj care nu judeca pe nimeni, un limbaj de intelegere si empatie. S-a renuntat la dezbaterile referitoare la doctrina si teologie... Mai multi americani ca niciodata se considera nascuti din nou in Hristos, insa Domnul la care apeleaza rareori se manie si frecvent le intareste sentimentul propriei valori. [Drept rezultat,] credinciosii din Statele Unite seamana remarcabil de mult cu cei din jurul lor." (Ibid.)
Daca evaluarile lui Wolfe sunt corecte, care sa fie catalizatorul acestei transformari (sau mai bine-zis, degradari)? Teza lui Wolfe este ca, in efortul de a castiga in fata culturii americane, evanghelicalismul s-a injosit atat de mult incat nu mai poate fi deosebit de acea cultura. Luati doctrina, de exemplu. Grupurile mici de studiu biblic se feresc de teologie ca de ciuma, ca sa nu provoace disensiuni. Nici predicile nu stau mai bine. "Vorbind la modul general, predicarea in bisericile cu o orientare evanghelica si o crestere rapida, indiferent cat ar fi de dinamica in prezentare, are remarcabil de putin continut. Scriptura este citata in mod invariabil, insa doar ca o platforma de lansare pentru intarirea mesajului manturii pe care o poate oferi Isus." (Ibid., p. 31.). Si ce fel de mantuire ofera Isus? Ei bine, "Isus iti va mantui sufletul, iti va salva casatoria, te va face fericit, iti va vindeca trupul si te va face chiar un om bogat. De ce n-ai lua in considerare o asa oferta?" (Ibid., p. 32.). Acest mesaj nu se gaseste doar in grupul celor care predica "Evanghelia prosperitatii". Cartea extrem de populara Rugaciunea lui Jabez [The Prayer of Jabez], scrisa, sustinuta si mai ales citita de evanghelici apartinand curentului majoritar, "este un concept de religie atat de narcisista incat face ca teologia prosperitatii sa para exigenta prin contrast." (Ibid., p. 33). De fapt, cresterea rapida a evanghelicalismului, asa cum o vede Wolfe, nu se datoreaza mesajului unic al acestuia cat capitularii in fata mesajului culturii: "Popularitatea evanghelicalismului se datoreaza in aceeasi masura apelurilor sale populiste si democrate - determinarii acestuia de a descoperi cu exactitate ce vor credinciosii si oferirea acestor lucruri - ca si certitudinilor credintei." (Ibid., p. 36). Pastorul unei megabiserici din Cincinnati descrie filozofia de crestere a bisericii sale printr-un citat "aproape" biblic: "Unde e Duhul Domnului, e veselie!" (Ibid., p. 194). Un alt pastor din Houston recunoaste: "Iau lucrurile lumesti si le botez." (Ibid., p. 195). Aceste abordari au ca rezultat popularitatea. "Insa popularitatea inseamna sa te pleci in fata culturii populare in loc sa i te impotrivesti, iar cultura populara americana este una care pune mai mare accent pe 'a te simti bine' decat pe 'a gandi corect', deci aceste miscari tind sa fie ostile indeosebi controverselor doctrinare, care pot duce la disensiuni." (Ibid., p. 76). Am descoperit ca sunt de acord cu acest om care recunoaste ca e nemantuit, atunci cand isi incepe concluziile cu afirmatia: "Aderenta la crestere poate avea frustrarile ei; vazand cum predicile sunt reduse la prezentari in PowerPoint sau ascultand una dupa alta cantari de lauda usor de uitat, il poate face pe cineva sa tanjeasca dupa un evanghelic care sa se ridice, la fel ca Luther, si sa-si proclame opozitia fata de ultimul sondaj al gusturilor evanghelicilor." (Ibid., p. 256).
Insa am vorbit destul de analiza patrunzatoare a evanghelicalismului facuta de domnul Wolfe. Alan Wolfe a prezentat cu multa indemanare boala mortala a bisericii noii paradigme, insa care e remediul? Pentru acesta mergem nu la Wolfe, ci la Noul Testament. Si nu cred ca exista vreun pasaj mai potrivit scopurilor noastre decat Efeseni 4:11-16.
Cum a conceput Dumnezeu biserica? Cum trebuie ea sa functioneze? Care e misiunea ei? Pavel, apostolul inspirat, prezinta acest plan in cateva versete scurte. Planul lui Dumnezeu incepe cu oameni daruiti pe care El i-a dat bisericii (v. 11). Aici sunt inclusi apostolii si prorocii, care au fost fundamentali pentru biserica, iesind din scena dupa ce temelia bisericii a fost pusa (Efeseni 2:20). Ei au fost urmati de evanghelisti si pastori-invatatori, care zidesc suprastructura peste temelia apostolica. Acesti oameni daruiti sunt dati bisericii cu o sarcina specifica: pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos (v. 12). Aceasta zidire a trupului are menirea sa realizeze patru lucruri: unitatea credintei, cunoasterea Fiului lui Dumnezeu, maturitatea si asemanarea cu Hristos (v. 13). Atingerea acestor obiective are urmatoarele rezultate: nu mai suntem copii spirituali, usor de amagit; rostim adevarul in dragoste; crestem in Hristos (v. 14-15). Cand astfel de vieti predomina intr-o biserica locala, si cand membrele individuale ale acelui trup isi traiesc rolurile date de Dumnezeu, atunci trupul credinciosilor va fi unul care creste din punct de vedere spiritual si se zideste in dragoste (v. 16). Aceasta e imaginea de ansamblu, haideti acum sa privim la detalii.
Oamenii daruiti sunt dati bisericii locale pentru desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire. Cuvantul tradus prin "desavarsire" era un termen folosit in primul secol pentru reasezarea oaselor dislocate. Cand se rupe o mana, de exemplu, oasele mainii nu mai sunt aliniate, facand mana nefolositoare din punct de vedere al functionalitatii. Oamenii daruiti trebuiau sa fie instrumentele lui Dumnezeu care sa aduca alinierea corecta in trup, ca sa poata avea loc zidirea trupului lui Hristos. Pentru ca trupul lui Hristos sa poata fi zidit, oamenii daruiti trebuiau sa realizeze o ajustare in biserica locala, care sa-i ajute pe credinciosi sa infaptuiasca lucrarea de slujire. Cum faceau asta? Cum reuseau sa-i echipeze pe sfinti - care era metoda lor? Cred ca putem spune fara sa gresim ca nu faceau acest lucru prin seminarii despre ultimele tehnici folosite in afaceri sau oferind profiluri psihologice. Instrumentul folosit pentru echiparea sfintilor era (si este) Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta nu e o deductie logica ci mai degraba o revelatie clara. Pavel ii scria lui Timotei: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna. (2Timotei 3:16, 17). Cuvantul tradus aici prin "destoinic" vine din aceeasi radacina ca "desavarsire" in primul pasaj, si anume cuvantul artios, care sugereaza ideea de echipare pentru o sarcina delegata. Pavel este foarte clar in instructiunile pe care i le da lui Timotei; Scriptura este aceea care ne echipeaza pentru orice lucrare buna. De aceea, nu suntem surprinsi sa descoperim ca sarcina imediat urmatoare pe care o primeste Timotei este sa propovaduiasca Cuvantul (2 Timotei 4:1, 2). Pentru ca Timotei sa poata echipa biserica, el trebuie mai intai sa fie un predicator al Cuvantului. Iar ca sa poata propovadui Cuvantul asa cum se cuvine, el trebuie sa fie primul care imparte drept Cuvantul adevarului (2Timotei 2:15). In alte cuvinte, Timotei trebuie sa fie un student atent al Cuvantului pentru ca, atunci cand predica, sa predice mesajul pe care l-a intentionat Dumnezeu. In acest fel intentioneaza Dumnezeu sa-Si zideasca Biserica - printr-o predicare si invatare atenta, exacta si clara a Cuvantului Sau. Nimic altceva nu poate indeplini aceasta sarcina. Putem spune povestiri inspiratoare, putem canta o muzica minunata sau plina de viata, ne putem umple calendarele cu evenimente sociale, ne putem profesionaliza programul si putem veni cu grupuri mici pentru orice preocupare imaginabila, insa daca Scriptura nu este invatata corect, cu atentie si sistematic, poporul lui Hristos nu va fi echipat iar trupul nu va fi zidit, punct! Nu exista exceptii la acest mandat. Biserica trebuie sa proclame Cuvantul adevarului - aceasta trebuie sa fie prioritatea ei suprema. Adunarile care se concentreaza asupra tehnicilor, programelor si divertismentului, in dauna pozitiei centrale a Cuvantului, s-ar putea sa adune multi oameni insa nu vor zidi biserica lui Dumnezeu. Programele, dramele si divertismentul pot amuza, consola, inspira sau starni emotiile, insa ele nu vor zidi crestini. Numai Cuvantul poate face acest lucru.
Bisericile care iau in serios aceasta porunca a Domnului vor fi cele care vor inainta in directia maturitatii (Efeseni 4.13). Cele care nu o fac, se vor ineca in marea imaturitatii (4:14). Acestea sunt cele doua optiuni pe care Pavel le pune in fata cititorilor sai. Prima optiune gaseste biserica locala in proces de echipare prin invatarea Cuvantului, zidind astfel trupul lui Hristos. Astfel de biserici vor fi marcate de patru lucruri. Primul, unitatea: Pana vom ajunge toti la unirea credintei. In toate epistolele, cuvantul "credinta" nu se refera la credinta subiectiva (de exemplu, "Eu cred; am credinta in Dumnezeu") ci la credinta obiectiva. "Credinta" este o expresie sinonima cu doctrina sanatoasa, sau cu totalitatea adevarurilor prezentate in Biblie. Adevarata unitate este fundamentata pe o teologie corecta. Un anumit pastor, scriind o critica la adresa slujirii mele, spunea ca el inclina in directia "unitatii" pe cand eu inclin in directia "puritatii". Poate ca e o evaluare corecta, insa eu nu cred ca poate exista unitate fara puritate. O incercare de realizare a unitatii fara puritate doctrinara este o simpla uniformitate. Multi in zilele noastre sunt gata sa lase deoparte convingerile lor cu privire la adevarul scriptural pentru a putea progresa alaturi de ceilalti. Organizatiile sunt infiintate sub umbrela unui set minimal de credinte dar cu pretul unui mare compromis, fapt ce duce la impuritatea doctrinara a bisericii. Desi nu toate convingerile doctrinare sunt esentiale pentru credinta, iar unele nu sunt de cea mai mare importanta, sunt uimit cand vad ca multi sunt gata sa le arunce peste bord cu scopul de a imbratisa o forma de unitate exterioara. Cu toate acestea, Pavel cheama la o unitate care este zidita pe adevarurile fundamentale ale credintei.
A doua caracteristica a unei biserici echipate este cunoasterea Fiului lui Dumnezeu. Practic nimic nu este mai important decat cunoasterea lui Hristos. Petru merge chiar mai departe si scrie: Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui (2Petru 1:3). Daca tot ce avem nevoie pentru viata si evlavie se gaseste in cunoasterea lui Hristos, atunci de ce biserica mai cauta altceva? Desii unii, chiar din cercurile evanghelice, ne indruma sa-L gasim pe Hristos "inauntrul nostru", sa ni-L imaginam, sa Il experimentam intr-o forma mistica, realitatea este ca adevarata cunoastere a lui Hristos poate fi obtinuta doar prin Cuvant. In afara celor spuse de Scriptura despre Hristos, nu stim nimic cu absoluta certitudine despre El.
A treia si a patra caracteristica par sa se defineasca reciproc. Trebuie sa ajungem la starea de om mare, "matur" insemnand complet, nu perfect. Aceasta maturitate este identificata drept inaltimea staturii plinatatii lui Hristos. Standardul nostru de maturitate nu este nimic mai putin decat asemanarea cu Hristos. Daca Il iubim, vom dori sa fim ca El.
Cei care nu inainteaza in directia maturitatii, fiind echipati prin invatarea Cuvantului, raman prinsi fara speranta in mrejele imaturitatii (4:14). Din nefericire, descrierea credinciosului imatur este foarte potrivita pentru mediul evanghelic din zilele noastre. Facand portretul credinciosului imatur (sau al bisericii), care nu e echipat prin invatarea Cuvantului, Pavel foloseste imaginea unui copil. Dovada imaturitatii unui copil se gaseste in doua caracteristici pe care le au toti copiii.
Sunt instabili: Ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo. Copiii sunt renumiti pentru capriciile si nestatornicia lor. Le lipseste autocontrolul; sunt predispusi la extreme si sunt condusi de emotii. La fel, crestinii imaturi sunt incontinuu pe pantele unui montagne-russe emotional, spiritual si doctrinar. A doua zi dupa o excursie cu biserica sunt gata sa Il urmeze pe Domnul oriunde; pana miercuri tot entuziasmul s-a dus. In timp ce participa la un concert crestin, sunt coplesiti de sentimente de dragoste si ravna pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. In dimineata urmatoare, nu se "simt" in dispozitia necesara pentru citirea Scripturii sau pentru rugaciune, asa ca nu mai fac aceste lucruri. Cand sunt convinsi de pacat, isi iau angajamente puternice de ascultare pe viitor. Insa dupa doar cateva zile cedeaza in fata acelorasi vechi ispite. Au ajuns experti in arta ascultarii selective de Hristos. Credinta lor, desi poate autentica, este superficiala, lipsindu-i substanta si puterea. Ei plutesc cu adevarat incoace si incolo - la mila numeroaselor influente, capricii, personalitati pozitive si ispite care apar in vietile lor.Sunt usor de inselat: Purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire. Crestinii-bebelusi raman asa pentru ca sunt amagiti in mod constant. In loc sa fie echipati de Cuvant (sau, mai bine zis, pentru ca nu au fost echipati), acesti credinciosi imaturi sunt captivati de doctrine false, sarlatani, programe si campanii ingenios intocmite. Puneti-le inainte un bun comunicator si le va lipsi discernamantul necesar pentru a-i filtra mesajul. Crestinii-bebelusi alearga intotdeauna dupa ultima carte sau ultimul mesaj care le promite spiritualitate instantanee.
Care este remediul pentru acest ciclu nesfarsit de copilarie? Sa fim credinciosi adevarului, in dragoste (v. 15). Trebuie sa pastram in minte contextul acestor cuvinte. Pavel nu face apel la o comunicare deschisa si onesta, desi aceasta este o invatatura biblica si este sprijinita de versetul 25. In acest punct el ne ofera antidotul pentru imaturitatea spirituala, iar acest antidot se gaseste in desavarsirea sfintilor, in vederea lucrarii de slujire (v. 12). Udo Middelmann ne aminteste ca "biserica si-a pierdut mare parte din audienta pentru ca a renuntat la multe lucruri pe care le-a stiut si la care se pricepea in trecut: lumina aruncata asupra realitatii omenesti din Cuvantul lui Dumnezeu in dragoste, incurajare, claritate morala si compasiune... Cand biserica isi abandoneaza chemarea ei unica, de obicei nu face fata cu prea mare succes strazii sau pietei." ." (Udo W. Middelmann, Biserica condusa de piata [The Market Driven Church] (Wheaton, IL: Crossway Books, 2004). p. 201)). Biserica trebuie sa se concentreze asupra mandatului sau de a echipa sfintii, nu trebuie sa-si lase atentia sa-i fie distrasa de alte lucruri. Pe masura ce trupul se zideste prin invatarea atenta a Cuvantului lui Dumnezeu de catre oamenii daruiti in acest scop si prin aplicarea acestui adevar de catre biserica locala, trupul creste in toate privintele, ca sa ajunga la Cel ce este Capul, Hristos. Comunicarea in dragoste a adevarului lui Dumnezeu este lucrul care aduce vietile la maturitate si dezvolta biserici evlavioase. Versetul 16 ne spune ca puterea lui Hristos, lucrand prin membrele trupului care functioneaza dupa planul lui Dumnezeu, este cauza care determina in ultima instanta cresterea trupului.
Ne expunem unor mari pericole atunci cand ignoram planul lui Dumnezeu pentru cresterea trupului lui Hristos, asa cum este el descris in Efeseni 4:11-16. Daca vrem biserici care sa placa oamenilor, atunci prioritatea noastra este sa fim atenti la strategia oamenilor. Insa daca vrem biserici care sa-I fie placute lui Dumnezeu, cu siguranta vom dori sa cunoastem si sa implementam metodologia lui Dumnezeu. De cine ascultam arata cui vrem sa-i fim placuti.
Tradus de Florin Vidu