Doresc sa incep aceasta serie adresandu-va o intrebare. Este o intrebare usoara, doar ca trebuie sa spuneti adevarul. Intrebarea este: Cati dintre voi ati fost vreodata indragostiti? Haideti, nu va rusinati. Cati dintre voi ati fost indragostiti vreodata? Vedeti, acest cuplu din colt, nu au ridicat mana. Ati fost indragostiti. Ce varsta credeti ca trebuie sa ai ca sa fii indragostit? Si cum stii daca este dragoste adevarata? Nu stii. Pentru ca toata lumea iti spune ca nu este dragoste. Ei spun: "Nu este real." Imi amintesc prima oara cand am fost indragostit, adica, indragostit cu adevarat. Era demult in 1952. Aveam 13 ani. Si m-am indragostit nebuneste de aceasta fata din orasul nostru, din scoala mea. Si ma innebunea pentru ca de fiecare data cand le spuneam prietenilor mei "Sunt indragostit de fata aceea," ei radeau si imi spuneau, "Nu se poate sa fii indragostit; nu esti destul de mare pentru a fi indragostit." Si ma duceam si spuneam profesorului meu, antrenorul de baschet, "Domnule antrenor, sunt indragostit, ce parere aveti?" El spunea, "Nu poti fi indragostit, esti prea tanar." Mi-a spus, "Este doar o iubire trecatoare. Este ceva trecator." Dar ei in continuu imi spuneau ca nu este ceva real. Dar eu eram sigur ca este real. Si am descoperit doua persoane care m-au crezut. Una era Doamna Greg. Ea era profesoara mea de limba engleza in clasa a VIII-a. Era minunata. Aveti si voi astfel de profesori cateodata? Doamna Greg, poate ca doar glumea cu mine, dar imi spunea, "Bineinteles ca esti indragostit draga. Eu cred ca esti indragostit. Poti fi indragostit." Si asa mai departe. Si al doilea aliat pe care l-am avut a fost renumitul cantaret Nat King Cole. El a realizat un cantec care in fiecare an ajungea pe locul intai in Statele Unite ale Americii si numele acestui cantec era "Prea tanar". Cu totii il cantati mereu, nu-i asa? Cunoasteti acest cantec? Cati dintre voi nu ati auzit niciodata aceasta melodie? Nu ati auzit-o niciodata? Cati dintre voi nu ati auzit niciodata de Nat King Cole? Cati ati auzit de el? O, datorita fiicei lui, asa este. Nat King Cole era minunat si avea o voce frumoasa. Dar el a cantat acest cantec si cantecul se numea "Prea tanar". Si era cam asa. Vreti sa auziti un cantec din antichitate? "Au incercat sa ne spuna ca suntem prea tineri. Prea tineri sa fim indragostiti cu-adevarat." Si eu spuneam, "Asa-i, canta Nat, ai dreptate!", pentru ca toata lumea imi spunea ca nu pot fi cu adevarat indragostit deoarece sunt prea tanar. Si aveam acest prieten caruia i-am spus, "Sunt indragostit." El mi-a spus, "Esti prea tanar, nu poti fi indragostit." Si eu i-am spus, "Uite, pun pariu cu tine pe zece dolari ca ma voi casatori cu aceasta fata." Si el a acceptat pariul. Si opt ani mai tarziu l-am invitat la nunta mea si i-am spus, "Cand joci, platesti. Da-mi cei zece dolari."
Nu stiu daca am fost cu adevarat indragostit in 1952, dar m-am casatorit cu acea fata si acum stiu ca sunt indragostit de ea. Dar problema din acea perioada a vietii mele era cea a realitatii. Doream sa stiu ce este real. Si vroiam sa stiu ce este adevarat. Pentru ca nu eram de acord cu prietenii mei si nici cu profesorii mei in legatura cu ceea ce era adevarat. Aveti si voi problema asta cateodata?
O alta problema pe care am avut-o a fost in liceu. Aveam un examen la biologie si in mijlocul acestui test, Domnul Krisfield, profesorul de biologie, in fata intregii clase, spune, "Hei, Sproul, tine-ti ochii la lucrarea ta." Si m-a acuzat ca am privit la lucrarea colegului ce statea alaturi de mine si al carui nume era Jack Smith si se intampla sa fie si cel cu notele cele mai mari din clasa. Si am fost manios pentru ca eram nevinovat. Nu ma uitasem la lucrarea lui Jack. Vi s-a intamplat asta vreodata? V-a acuzat cineva vreodata de ceva ce nu ati savarsit? Nu-mi place sa recunosc ca au fost momente in clasa cand priveam la lucrarea lui Jack Smith. Si eram vinovat pentru acest lucru. Dar in acea zi specifica, nu eram. Si uram asta pentru ca eram acuzat de ceva neadevarat.
Nu prea mult timp in urma Statele Unite ale Americii au trecut prin cele mai vicioase si jenante momente din istoria Sa ce au implicat chestiunea adevarului. Un om a fost nominalizat sa devina judecator in cea mai inalta curte din aceasta tara. Si in timp ce se apropia de finalul acestui proces in senat, o femeie a venit in fata si l-a acuzat de hartuire sexuala. Va amintiti? Cati dintre voi ati asistat la aceste audieri cand acuzatiile erau aduse de Anita Hill impotriva lui Clarence Thomas? Multi dintre voi ati asistat. Ei bine, ascultand-o pe Anita Hill, povestea ei parea credibila. Ea parea credibila. Si apoi cand a terminat Clarence Thomas venea la bara si Judecatorul Thomas spunea, "Eu nu am spus niciodata asa ceva." Ea spunea ca el spusese ceva; el spunea ca nu este asa. Si apoi au adus tot felul de persoane in fata senatorilor si in fata camerelor televiziunii si unele persoane spuneau "Anita nu spune niciodata astfel de minciuni." Si celalalt grup a venit si a spus, "Clarence Thomas nu spune niciodata astfel de minciuni." Cum ar fi putut cineva vreodata sa determine, cu precizie, cine spunea adevarul? Cand totul s-a incheiat, si eu privisem fiecare minut al acestei dispute, nu mai stiam. Si pe masura ce se apropia de sfarsit, ceea ce m-a uimit (si acesta este punctul pe care doresc sa-l retineti) senatorii au inceput sa-si spuna unii altora si televiziunilor, una dupa alta, "Pai, stiti, cred ca amandoi spun adevarul." Va amintiti? Amandoi spun adevarul. Si cand am auzit aceasta am spus, "E ceva aici ce nu inteleg." Ma gandeam ca asta e o nebunie. Ceva nu are sens aici. Nu stiam cine spunea adevarul dar era ceva ce stiam cu siguranta. Era imposibil ca ambii sa spuna adevarul. Pentru ca problema era una de realitate, despre ce se intamplase cu adevarat. Nu despre ceea ce simtea Clarence Thomas. Nu despre ceea ce simtea Anita Hill. Intrebarea era, a spus acel om acele lucruri sau nu? Si daca le-a spus, nu putea ca in acelasi timp sa nu le fi spus, nu? Si daca nu le-a spus, nu putea fi adevarat ca de fapt le-a spus.
In asta constau instantele de judecata. In asta consta justitia si procesele. Cand cineva vine si spune, "Ai injunghiat tu pe aceasta femeie, cu premeditare, in seara de 19 Februarie 1991?" "Nu" nu a facut-o. Si nu-ti va placea foarte mult daca cineva ar spune ca ai facut-o. Si cand curtea se strange si dovezile sunt aduse la lumina si juriul evalueaza si analizeaza problema, de fapt ei incearca sa ajunga la adevar. Pentru ca ceea ce nu este real nu este adevarat. Dar stiti ce se intampla in tara asta? Ne dam liber la simturi. Incepem sa ne punem creierele intr-un borcan sau le lasam in parcare, in special cand venim la biserica. Si spunem ca ideile opuse, care sunt complet contradictorii, pot fi adevarate in acelasi timp:
(urmatoarele citate sunt ale studentilor din tara)"Daca doua persoane se intalnesc si una din ele spune ca exista un Dumnezeu si una spune ca nu exista Dumnezeu, ar putea avea amandoua dreptate in acelasi timp pentru ca este doar o chestiune despre ceea ce crezi si ceea ce ai fost invatat de mic sa crezi. Cand se ajunge ca toti sa aiba pareri diferite despre Dumnezeu si despre cum arata El, toata lumea are cate o parere. Cum am spus, cand ajungi sa cunosti pe Dumnezeu, El este cine vrei tu sa fie. El ar putea fi acel copac. Dumnezeu este un copac astazi. Toata lumea are parerea proprie."
"Imi place sa respect toate religiile la fel pentru ca, doar pentru ca am fost socializat in crestinism si asta nu inseamna neaparat ca aceasta este singura credinta valabila."
"Oamenii pot gasi fericirea prin Isus sau prin Hare Krishna sau prin orice lucru in care Il vad ei pe Dumnezeu."
"De fapt, daca citesti Koranul sau Biblia, mare parte din acestea este acelasi lucru. Adica, este o singura diferenta. Cum ar fi in nume si lucruri de felul acesta."
"Daca ai niste oameni; Musulmanii se adreseaza lui Dumnezeu cu Allah. Jamaicanii Il numesc Jha. Crestinii Il numesc Isus. Dar cred ca este doar o forma spirituala pentru ca exista multe nume pentru El."
"Cred ca Dumnezeu exista pentru unii oameni si pentru altii nu exista."
Sunt unele locuri unde nu facem astfel. Cand ai un test la matematica si adaugi niste numere pe pagina si ajungi la concluzia, suma problemei, si scrii raspunsul... adaugi doi cu doi si scrii cinci. Si profesorul o marcheaza gresit si spune, "Imi pare rau, raspunsul este patru, nu cinci, ai gresit." Mergi la profesor si spui, "Ei bine, se poate sa fie gresit pentru tine dar pentru mine este corect pentru ca asa imi face placere mie, sa consider ca doi plus doi este egal cu cinci. Si astfel, daca eu cred destul de tare ca doi plus doi este cinci, apoi pentru mine este adevarat ca doi plus doi este egal cu cinci." Nu scapi asa usor cu asta in ora de matematica. Dar angajeaza-i pe oameni in discutii teologice si vorbim astfel tot timpul. Angajeaza-i pe oameni intr-o discutie despre comportament, despre moralitate, despre etica si astfel vom vorbi. Spunem ca aceste lucruri sunt ceva relativ. Am intrebat pe cineva, spunand, "Este bine ca o persoana cu premeditare sa aiba un avort pentru convenienta?" Si iata ce imi spun oamenii. Imi spun, "Pai, pentru mine nu e bine, eu nu as face asta. Dar poate este bine pentru altcineva, daca aleg asta. Daca asta vor sa faca, atunci e bine pentru ei." Si vedeti ce se intampla aici? Facem din adevar o chestiune de preferinte personale.
(citate ale studentilor din tara)"De fapt, daca nu imi place, atunci este gresit, si daca imi place, atunci este corect. E atat de simplu."
"Din experienta a ceea ce vad si citesc si simt, conteaza ceea ce simt ca este corect pentru mine. Nu este vreun lucru care sa ma faca sa spun ca cutare lucru este mai corect sau cutare lucru este mai gresit."
"Eu sunt interesat mai mult in ceea ce sunt sigur ca este corect. Dar fie ca Cel de Sus percepe sau nu aceasta ca fiind corect, ei bine, asta este o alta poveste."
"Standardul meu pentru credinta vine din Biblie. Cred ca Biblia este fara eroare, perfecta, Cuvantul viu insuflat de Dumnezeu. Si prin Scripturi eu imi obtin calauzirea, morala, in felul in care Isus Hristos mi-a spus sa-mi traiesc viata."
"Biblia nu are asa multa autoritate in viata mea. In mare parte eu merg de unul singur. Am propriile morale specifice."
"Daca ceva este corect sau gresit, este ceva foarte individual. Cred ca de asemenea depinde de circumstantele din viata ta, etc., etc. Eu hotarasc daca ceva este gresit. Pentru mine, daca nu este corect din punct de vedere moral pentru mine sau ceva de felul acesta, atunci nu fac acest lucru. Si daca ceva este bun pentru mine, daca ma va face fericit sau daca ma va ajuta sa obtin ceea ce vreau..."
"Morala este morala, fiecare are una proprie."
Noi facem din ceea ce este corect o chestiune de preferinta personala. Si absolutul, se pare, ca nu mai este absolut adevarat, si ca nu mai exista absoluturi. Absolut nici un absolut.
(mai multe citate)"Sunt lucruri care pur si simplu vin prin intuitie. Trebuie sa realizezi un echilibru pentru ca oricand iei o decizie, nu vei avea dreptate absoluta sau nici nu exista un rau absolut cu adevarat. Trebuie sa echilibrezi lucrurile tu insuti. Daca ar fi existat o modalitate sa ajungi la un lucru absolut corect, sunt sigur ca as fi urmat un curs acum la scoala despre ce ar fi acest lucru."
"Cu binele absolut si raul absolut... eu vad totul relativ. Modul cum vad eu ca ar trebui sa tratez pe cineva s-ar putea sa nu fie la fel cu modul in care altcineva vede lucrurile."
"Aceasta este o afirmatie relativista si nu exista absoluturi. Si daca ceea ce este bine e rau si ceea ce e rau e bine, atunci ce e bine?"
"Pot spune ce este adevarat pentru mine si sunt sigur ca fiecare poate spune ce este adevarat pentru ei insisi dar nu am nici o idee ce este adevarat pentru toti."
"Cred ca depinde de persoana care contempleaza problema. Nu cred ca exista standarde absolute pentru bine si rau."
Ganditi-va la asta. Daca va ganditi, sunt convins, pentru cinci minute, ca veti fi condusi la concluzia ca asta este un mit. Este un mit pentru ca nu poate fi adevarat.
Am avut o discutie in campusul unui colegiu cu o tanara si vorbeam despre existenta lui Dumnezeu si in timp ce dezbateam intrebarea, "Exista Dumnezeu?", intr-un final s-a intors spre mine si a spus, "Domnule profesor Sproul," a spus ea, "Dumneata gasesti ca religia are vreo semnificatie?" Si eu am spus, "Da." "Te rogi lui Dumnezeu?" "Da" "Iti place sa canti imnuri crestine?" "Da." "Mergi la biserica Duminica dimineata?" "Da." "Esti implicat in activitati intr-o partasie?" "Da." A spus, "Ei bine, atunci de vreme ca toate aceste lucruri sunt atat de minunate si semnificative pentru dumneata, atunci pentru tine Dumnezeu exista. Dar acest fapt este irelevant pentru mine si viata mea. Eu nu gasesc nici un sens in rugaciune sau mersul la biserica sau cantari sau in toate aceste activitati religioase. Deci pentru mine nu exista Dumnezeu." Si eu am raspuns, "Nu sunt sigur ca inteleg asta. Este confuz pentru mine," Am spus, "Nu cred ca intelegi despre ce vorbesc eu. Eu nu vorbesc despre experienta mea religioasa sau experienta ta religioasa. Noi discutam aici chestiunea, daca in realitate exista o astfel de Fiinta pe care o numim Dumnezeu." Am zis, "Eu vorbesc despre o Fiinta care, daca El nu exista in realitate, toate rugaciunile si cantecele si predicile si toate activitatile mele bisericesti, toate acestea, daca El de fapt nu exista, eu nu as puterea sa-L creez pe El. Nu Il pot materializa eu." Si am mai spus, "In acelasi timp vorbesc despre un Dumnezeu care, daca exista separat de mine si separat de tine, toata necredinta ta, tot dezinteresul tau nu are puterea sa-L omoare."
Am alergat in lungul si latul tarii la campusurile colegiilor si ale liceelor Americii. Si unii din membrii echipei noastre au avut o camera video pe umar si au realizat interviuri spontane, surpriza, in stilul in care intrebi oamenii pe strada. Si stiti, nu este foarte greu sa faci oamenii sa vorbeasca in fata camerei. Imediat ce aprinzi luminita rosie la camera si spui, "Vorbeste la microfon, dorim sa iti punem cateva intrebari," "Hei, sunt la TV," stii, "Sunt numarul unu. Buna mama, buna tata!" Toate astea. Si iti vor raspunde la intrebari. Si noi am adresat intrebari tinerilor din aceasta tara despre Dumnezeu. Si ce aud in aceste interviuri este o idee care strabate intreaga natiune. Auzim un student dupa altul spunand, "Ei bine, Dumnezeu este ceea ce vrei tu sa fie. Si toate religiile sunt la fel de valabile. Toate religiile sunt la fel de adevarate. Daca religia ta este budism si a ta este confucianism, si a ta este iudaism si a ta este islam, si a ta crestinism, toate sunt la fel. Toti cred in acelasi Dumnezeu si toate sunt adevarate."
Ati auzit asta? Banuiesc ca multi dintre voi ati spus asta. Dar daca ati spus-o, ati facut o afirmatie care nu poate fi adevarata. Este imposibil, in realitate, ca toate religiile sa fie adevarate. De ce? Pentru ca nu cred aceleasi lucruri. Si nu numai ca sustin lucruri diferite, dar in multe cazuri sustin lucruri contradictorii. Crestinismul crede ca Isus era Dumnezeu intrupat. Alte religii ale lumii spun ca Isus era doar un om bun, ca El era un invatator mare, ca era un om de principiu, dar El nu era Dumnezeu. Acum, dati-mi voie sa va intreb, daca voi credeti ca Isus este Dumnezeu sau nu credeti in Isus ca Dumnezeu, cu siguranta ca trebuie sa recunoasteti ca El nu poate fi o persoana divina si o persoana obisnuita in acelasi timp si in aceeasi relatie.
Tradus de Cristian Cotovan