"Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus" (ROMANI 8:1)
"Acum dar nu este nici o osandire." Capitolul opt din Epistola catre Romani incheie prima parte a acestei minunate epistole. Expresia cu care incepe, "Acum dar" (expresia "nu este" apare cu litere italice, pentru ca a fost adaugata de traducatori) poate fi privita in doua feluri. In primul rand, ea face legatura cu tot ce s-a spus incepand cu 3:21. Se prezinta o concluzie la toata discutia anterioara, aceasta fiind de fapt concluzia spre care tintea apostolul pe tot parcursul argumentatiei. Pentru ca pe Hristos "Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire" (3:25); pentru ca El "a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a inviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti" (4:25); pentru ca prin ascultarea unui singur om cei multi (credinciosii din toate veacurile) sunt "facuti neprihaniti", primind acest statut in conformitate cu legea (5:19); pentru ca acesti credinciosi "au murit (din punct de vedere legal) fata de pacat" (6:2); pentru ca ei "au murit" in ce priveste puterea de condamnare a Legii (7:4), acum dar "nu este NICI O OSANDIRE."
Insa aceste cuvinte, "acum dar", nu trebuie privite doar ca o concluzie rezultata in urma discutiei anterioare, trebuie considerata si relatia lor stransa cu versetele imediat anterioare. In a doua jumatate a capitolului 7 din Romani apostolul descrie conflictul dureros si neintrerupt care exista intre cele doua naturi potrivnice ce locuiesc in omul nascut din nou, ilustrand acest conflict cu o referire la propria sa experienta personala de crestin. Dupa ce a facut cu maiestrie portretul luptelor spirituale duse de copilul lui Dumnezeu - apostolul insusi pozand pentru portret - el incepe sa ne indrepte atentia spre mangaierea divina pentru o astfel de stare atat de dureroasa si umilitoare. Tranzitia de la tonul descurajat din capitolul 7 la limbajul triumfal din capitolul 8 pare sa fie surprinzatoare si abrupta, dar totusi ea este cat se poate de logica si naturala. Daca e adevarat ca sfintilor lui Dumnezeu le este caracteristic conflictul cu pacatul si moartea, efectul acestuia provocand suferinta, e la fel de adevarat ca salvarea lor de sub blestem si condamnarea corespunzatoare este o biruinta in care ei se bucura. Este prezentat astfel un contrast foarte izbitor. In a doua jumatate a capitolului 7 din Romani, apostolul vorbeste despre puterea pacatului, care lucreaza in credinciosi atat timp cat ei sunt in lume; in versetele de la inceputul capitolului 8, el vorbeste despre vina pacatului de care ei sunt complet eliberati in momentul in care sunt uniti cu Mantuitorul prin credinta. Din acest motiv in 7:24 apostolul intreaba "Cine ma va izbavi" de sub puterea pacatului, dar in 8:2 el spune: "m-a izbavit," adica m-a eliberat de povara vinovatiei pacatului.
"Acum dar [nu este] nici o osandire." Problema care se pune aici nu e aceea ca inima ne osandeste (ca in 1 Ioan 3:21), nici aceea ca noi nu gasim inauntrul ceva de condamnat; dimpotriva, este faptul mult mai binecuvantat ca Dumnezeu nu osandeste pe cel ce s-a increzut in Hristos pentru mantuirea sufletului sau. Trebuie sa facem distinctia clara intre adevarul subiectiv si obiectiv; intre ceea ce este legal si ceea ce este experimental; altfel, nu vom putea extrage din astfel de pasaje din Scriptura, cum este cel pe care il avem acum in fata, mangaierea si pacea pe care ele trebuie sa le transmita. Nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus. "In Hristos" este pozitia credinciosului in fata lui Dumnezeu, nu conditia sa in firea pamanteasca. "In Adam" eu eram condamnat (Rom. 5:12), dar "in Hristos" sunt pentru totdeauna eliberat de orice condamnare.
"Acum dar [nu este] nici o osandire." Calificativul "acum" implica faptul ca a existat o vreme cand crestinii, inainte sa creada, erau sub osanda. Asta se intampla inainte ca ei sa moara impreuna cu Hristos, inainte sa moara conform legii (Gal. 2:20) ca pedeapsa pentru incalcarea legii neprihanite a lui Dumnezeu. Prin urmare, acest "acum" face deosebirea dintre doua stari sau conditii. Prin natura noastra noi eram "sub [osanda] legii," dar acum credinciosii sunt "sub har" (Rom. 6:14). Prin natura noastra noi eram "copii ai maniei" (Efeseni 2:3), dar acum suntem "primiti in Prea Iubitul Lui" (Efeseni 1:6). Sub primul legamant noi eram "in Adam" (1 Cor. 15:22), dar acum suntem "in Hristos" (Rom. 8:1). Ca si credinciosi in Hristos noi avem viata vesnica, iar din cauza aceasta "nu vom mai ajunge sub osanda."
Condamnarea este un cuvant cu o semnificatie imensa, si cu cat il intelegem mai bine, cu atat vom aprecia mai mult minunatul har care ne-a izbavit de sub puterea ei. In salile tribunalelor omenesti el rasuna cu un dangat infricosator in urechile criminalului condamnat si umple spectatorii de tristete si oroare. Dar in tribunalul Justitiei Divine el imbraca o semnificatie si are un continut infinit mai solemn si plin de teama sfanta. In fata acelei Curti este chemat fiecare membru al rasei decazute a lui Adam. "Nascut in nelegiuire, zamislit in pacat," fiecare intra in lumea aceasta in stare de arest - un criminal acuzat, un razvratit incatusat. Cum este posibil atunci ca un astfel de om sa scape de executarea temutei sentinte? Exista o singura cale de scapare, si aceasta era prin indepartarea de la noi a ceea ce ne-a atras sentinta, si anume pacatul. Odata vinovatia inlaturata, nu mai poate exista "nici o osandire."
Sa intelegem atunci ca vinovatia a fost inlaturata, indepartata de la pacatosul care crede? Haideti sa lasam Scriptura sa raspunda: "Cat este de departe rasaritul de apus, atit de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi" (Ps. 103:12). "Eu, Eu iti sterg faradelegile, pentru Mine, si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele tale" (Isaia 43:25). "Tu ai aruncat inapoia Ta toate pacatele mele" (Isaia 38:17). "Nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele lor, nici de faradelegile lor" (Evrei 10:17).
Dar cum a putut fi inlaturata vinovatia? Numai prin transferarea ei. Sfintenia Divina nu putea sa o ignore; dar harul Divin putea sa o transfere si a facut-o. Pacatele credinciosilor au fost transferate lui Hristos. "Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor" (Isaia 53:6). "El L-a facut pacat pentru noi" (2 Cor. 5:21).
"Acum dar [nu este] nici o osandire." Acest "nici o" este emfatic. El inseamna ca nu mai exista nici un fel de osandire. Nici din partea legii, nici ca urmare a stricaciunii dinauntru, nici din cauza acuzatiilor pe care le poate aduce Satan impotriva mea; nu mai exista nici o condamnare, din nici o sursa si pentru nici un motiv. "Nici o osandire" inseamna ca nu mai e posibila vreuna; si nici nu va mai fi posibila vreodata. Nu exista nici o osandire pentru ca nu exista nici o acuzatie (vezi 8:33), si nu mai poate exista vreo acuzatie pentru ca nimeni nu mai poate fi invinuit de pacat (vezi 4:8).
"Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus." Atunci cand se referea in capitolul anterior la conflictul dintre cele doua naturi ale credinciosului, apostolul vorbea despre propria persoana, pentru a arata ca nici cele mai inalte realizari ale harului nu scutesc pe nimeni de razboiul launtric descris in acel pasaj. Dar aici in 8:1 apostolul schimba numarul. El nu spune: "Nu este nici o osandire pentru mine," ci "pentru cei ce sunt in Hristos Isus." A fost un gest plin de indurare din partea Duhului Sfant. Daca apostolul ar fi vorbit la singular, ne-am fi gandit ca o astfel de binecuvantata scutire de osanda era binevenita pentru acest cinstit slujitor al lui Dumnezeu, care se bucura de aceste minunate privilegii, dar nu ni se poate aplica noua. Prin urmare, Duhul lui Dumnezeu l-a determinat pe apostol sa foloseasca pluralul aici, ca sa arate ca nu mai exista "nici o osandire" pentru toti cei ce sunt in Hristos Isus.
"Acum dar nu este nici o osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus." A fi in Hristos Isus inseamna sa te identifici perfect cu El in relatia cu lucrarile si judecatile lui Dumnezeu; mai inseamna sa fii una cu El intr-o unitate vitala prin credinta. Imunitatea la osanda nu depinde in nici un fel de "umblarea" noastra, ci numai de faptul ca noi suntem "in Hristos."
"Credinciosul este in Hristos asa cum Noe a fost inchis in arca; desi cerul se intuneca deasupra lui si apele se involburau sub el, totusi nici o picatura n-a patruns in corabie, nici o rafala de furtuna nu i-a tulburat seninatatea duhului sau. Credinciosul in Hristos este ca Iacov in hainele fratelui sau mai mare, atunci cand Isaac l-a sarutat si l-a binecuvantat. El este in Hristos l-a fel cum ucigasul era in cetatea de scapare atunci cand era urmarit de razbunatorul sangelui, care insa nu-l putea ajunge si nu-l putea omori." (Dr. Winslow, 1857)
Iar pentru ca el este "in Hristos", acum dar nu este nici o osandire pentru el. Aleluia!
Tradus de Florin Vidu