Atunci cand prietenii sunt pe cale de a se desparti unul de altul, ei sunt mult mai buni decat au fost vreodata pana atunci. Asa s-a intamplat cu Isus. Era pe cale de a se desparti de ucenicii Sai si niciodata pana acum inima Sa nu S-a revarsat inspre ei in asa multe izvoare de tandrete divina. Intristarea le-a umplut lor inimile si, pentru aceasta, cea mai mareata compasiune i-a umplut Lui inima. "Adevarat va spun, va este de folos sa Ma duc."
Desigur ca era de folos pentru El ca trebuia sa plece. A trait o viata extenuanta si plina de suferinta, neavand unde sa-Si plece capul si, cu siguranta, ii placea ideea ca era pe cale de a intra in odihna Sa. A trait in obscuritate si saracie. Si-a dat spatele celor ce-l bateau si fata celor ce-I smulgeau barba; sigur, ar fi putut foarte bine sa priveasca inainte cu bucurie spre reintoarcerea Sa in gloria pe care o avusese impreuna cu Tatal inainte chiar ca lumea sa fi fost, atunci cand toti ingerii lui Dumnezeu I se inchinau; si totusi, nu spune: Imi este de folos sa plec. Desigur ca acest lucru i-ar fi mangaiat suficient pe ucenici. Insa nu; El spune: "Va este de folos voua." El uita de Sine cu desavarsire si se gandeste numai la micuta Sa turma pe care o lasa in urma: "Va este de folos sa plec." O, cel mai marinimos Mantuitor! El S-a uitat nu numai la foloasele Lui, ci si la foloasele altora. El a stiut ca este o mai mare binecuvantare sa daruiesti, decat sa primesti.
Darul Duhului este marele argument prin care El ii convinge ca plecarea Sa le-ar fi de folos. Acum, este interesant de remarcat ca El le-a promis Duhul inainte, la inceputul discursului Sau. In capitolul XIV.16-18, El spune: "Voi ruga pe Tatal si El va va da un alt Mangaietor, care sa ramana cu voi in veac, si anume Duhul adevarului, pe care lumea nu-L poate primi pentru ca nu-L vede si nici nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci locuieste cu voi si va fi in voi. Nu va voi lasa nemangaiati; Ma voi intoarce la voi." Si mai departe: "Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am invatat Eu." (versetul 26). In acest pasaj, Isus le promite Duhul pentru propria lor mangaiere si bucurie. Li-L promite ca pe o comoara pe care ei, si numai ei, o puteau primi: "Caci lumea nu-L poate primi pentru nu-L vede si nici nu-L cunoaste"; si totusi, spune El, "Acesta locuieste cu voi si va fi in voi." Insa in pasajul care ne sta inainte promisiunea este cu totul diferita. El promite Duhul aici, nu pentru ei insisi, ci pentru lume - nu ca un tezaur particular, menit sa fie bine inchis in inimile lor, la care sa poata medita cu o bucurie egoista, ci ca o putere binecuvantata de a lucra, prin predicarea lor, in lumea rea care-i inconjura - nu ca un izvor care sa tasneasca in inimile lor spre viata vesnica, ci ca niste rauri de apa vie care sa curga prin ei spre a uda aceasta lume murdara si destinata la pierzare. Isus nu spune: "Cand va veni El va va umple inimile cu pace si bucurie care sa dea peste", ci: "Cand va veni, va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata." Chiar cu putin inainte El le spunea ca lumea ii va uri si-i va persecuta: "Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru ca nu sunteti din lume, si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea." (Ioan XV.19). Aceasta afirmatie oferea o slaba mangaiere din moment ce chiar acea lume trebuia sa fie campul lor de munca. Insa acum El le arata ce dar binecuvantat ar fi Duhul, caci Acesta ar lucra, prin predicarea lor, chiar la inimile celor ce-i urau si-i persecutau: "El va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul."
De fiecare data s-a intamplat la fel. In Fapte II ni se spune ca atunci cand Duhul a venit peste apostoli, multimea si-a batut joc de ei spunand: "Acesti oameni sunt beti!"; si totusi, cand Petru a predicat, Duhul a lucrat prin predicarea sa chiar la inimile acelor batjocoritori. Ei au fost cercetati in inimile lor si au strigat: "Fratilor, ce sa facem?" si in aceeasi zi trei mii de suflete au fost convertite. Mai departe, gardianul din Filipi era in mod clar un om dur si crud fata de apostoli; caci i-a pus in cea mai sigura celula si le-a prins picioarele in butuci; cu toate acestea Duhul i-a deschis inima dura si a fost adus la Hristos chiar de catre apostolii pe care ii urase. Tot asa se intampla, fratilor, si astazi. Lumea nu-i iubeste pe adevaratii lucratori ai lui Hristos cu nici un pic mai mult decat inainte. Lumea este la fel cum era in timpul lui Hristos. Aceasta lume nu a dezmintit niciodata cuvantul din Biblie: "Oricine va trai cu evlavie in lume, va fi persecutat." Ne asteptam, asa cum facea si Pavel, sa fim urati de majoritatea celor ce ne asculta. Suntem absolut siguri, asa cum era si Pavel, ca in masura in care va vom iubi mai mult, in aceeasi masura, cei mai multi dintre voi ne veti iubi mai putin; si cu toate acestea, fratilor, nici unul dintre aceste lucruri nu ne clatina. Desi suntem trantiti la pamant, nu suntem disperati, caci stim ca Duhul este trimis sa dovedeasca lumea; si nu ne temem, insa fie ca, in aceasta zi chiar, unii dintre voi care ne socotiti vrajmasi, pentru ca va spunem adevarul, in mijlocul urii si a indiferentei voastre reci, sa fiti dovediti de pacat de Duhul si determinati sa strigati: "Domnilor, ce sa facem ca sa fim mantuiti?"
I. Prima lucrare a Duhului este sa dovedeasca de pacat.
1. Cine este Cel care dovedeste de pacat: "El va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, pentru ca ei nu cred in Mine." Este interesant de remarcat ca oriunde ni se vorbeste de Duhul Sfant in Biblie, ni se vorbeste despre El in termeni de blandete si dragoste. Citim adesea despre mania lui Dumnezeu Tatal, ca in Romani I: "Mania lui Dumnezeu se descopera din ceruri impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor." Si adesea citim despre mania lui Dumnezeu Fiul: "Dati cinste Fiului, ca sa nu se manie si sa nu pieriti pe calea voastra!" sau: "Aratat din ceruri, pedepsind." Insa nicaieri nu citim despre mania lui Dumnezeu Duhul Sfant. El este comparat cu un porumbel, cea mai blanda dintre toate creaturile. El este cald si bland ca respiratia: "Isus a suflat spre ei si a spus: Luati Duh Sfant!" El este la fel de bland ca roua care cade pe pamant: "Voi fi ca roua pentru Israel." El este moale si bland ca untdelemnul, caci este numit "untdelemnul bucuriei." Untdelemnul ales cu care era uns marele preot era un simbol al Duhului. El este bland si binefacator ca un izvor care tasneste: "Apa pe care i-o voi da Eu, se va preface in el intr-un izvor de apa, care va tisni in viata vesnica." El mai este numit "Duhul harului si al rugaciunii." Nicaieri nu este numit Duhul maniei. El este numit "Duhul Sfant, adica Mangaietorul." Nicaieri nu este numit Razbunatorul. Ni se spune ca suspina in inima credinciosului, "ajutand slabiciunii lui"; astfel ca il ajuta foarte mult pe credincios in rugaciune. Ni se mai spune, de asemenea, despre dragostea Duhului - nicaieri insa de mania Duhului. Ni se mai spune ca poate fi intristat: "Sa nu-L intristati pe Duhul Sfant!"; ca oamenii I se impotrivesc: "Voi va impotriviti intotdeauna Duhului Sfant"; ca poate fi stins: "Nu stingeti Duhul!". Insa toate acestea sunt semne ale blandetii si dragostei. Nicaieri nu veti gasi vreun semn al maniei si al razbunarii atribuit Lui; si cu toate acestea, fratilor, atunci cand acest Duh binecuvantat Isi incepe lucrarea de dragoste, luati aminte cum o incepe - el dovedeste de pacat. Chiar El, atotstiutor, atotputernic, cel mai bland si iubitor, nu poate convinge o inima pacatoasa sarmana sa-L primeasca pe Mantuitorul, fara ca mai intai sa-i deschida ranile si s-o convinga ca este pierduta.
Acum, fratilor, va intreb, oare slujitorul lui Hristos n-ar trebui sa faca acelasi lucru? Ah! fratilor, daca Duhul, a carui suflare chiar este blandete si dragoste - pe care Isus L-a trimis in lume sa-i aduca pe oameni la viata vesnica - daca El Isi incepe lucrarea in fiecare suflet care trebuie sa fie mantuit prin a convinge de pacat, de ce trebuie sa invinovatiti slujitorul lui Hristos pentru ca face acelasi lucru? De ce trebuie sa spuneti ca suntem duri, cruzi si severi atunci cand incepem sa ne ocupam de sufletele voastre convingandu-va de pacat? Am devenit vrajmasul vostru doar pentru ca va spun adevarul? Atunci cand chirurgul curata o rana infectata - cand da la o parte bandajele murdare - cand bandajeaza rana deschisa si adanca si iti arata toata infectia ei - il poti numi crud? Oare mainile lui nu sunt intotdeauna maini blande si pline de dragoste? Sau, daca o casa este cuprinsa de foc, flacarile iesind prin fiecare fereastra - cand un om curajos se aventureaza si-i alarmeaza pe locatarii care dorm, spargand usa inchisa, dand la o parte baldachinul inchis si cu o mana puternica scuturandu-l pe cel adormit, poruncindu-i sa se trezeasca si sa fuga - inca o clipa si ai putea fi pierdut - pe un astfel de om il poti numi crud? Sau vei spune ca acest sol al milei a vorbit prea tare - prea clar? Ah, nu. "Piele pentru piele! Omul da tot ce are pentru viata lui." De ce atunci, fratilor, invinovatiti slujitorul lui Hristos atunci cand el incepe prin a va convinge de pacat? Credeti voi ca rana pacatului este mai putin infecta si mortala decat cea de pe trup? Credeti voi ca flacarile iadului sunt mai usor de suportat decat cele de pe pamant? Chiar Duhul dragostei incepe prin a va convinge de pacat; suntem noi oare mai prejos ca mesageri ai dragostei pentru ca incepem prin a face acelasi lucru? O, atunci nu mai spuneti ca suntem vrajmasii vostri pentru ca va spunem adevarul.
II. Ce este aceasta convingere de pacat? As incepe sa arat acest lucru prin a arata ceea ce nu este.
1. Nu este doar o simpla mustrare a constiintei naturale. Desi omul este complet depravat, totusi Dumnezeu a lasat in fiecare inima constiinta naturala care sa marturiseasca despre El. Unii oameni, printr-o continua pacatuire, isi impietresc constiinta, ca si cum si-ar insemna-o cu un fier inrosit, astfel ca aceasta devine moarta si insensibila; insa cei mai multi oameni au atata constiinta naturala ramasa, incat nu pot sa pacatuiasca fara ca aceasta sa nu-i mustre. Cand un om comite o crima sau un furt, chiar daca nimeni nu l-a vazut, constiinta sa il impovareaza. El tremura si ii este teama - el stie ca a pacatuit si ii este teama ca Dumnezeu se va razbuna. Acum, fratilor, aceasta nu este convingerea de pacat - aceasta este o lucrare naturala ce are loc in fiecare inima; convingerea de pacat este insa o lucrare supranaturala realizata de Duhul lui Dumnezeu. Daca nu ai nimic mai mult decat mustrarea obisnuita a constiintei, nu ai fost niciodata convins de pacat.
2. Nu este o simpla impresie asupra imaginatiei. Uneori, cand oamenii au comis un pacat grav, impresia razbunarii lui Dumnezeu are un efect teribil asupra imaginatiei lor. Noaptea li se pare ca vad flacarile iadului arzand sub ei sau li se pare ca aud strigate de nenorocire care le spun despre pedeapsa viitoare; ori li se pare ca vad fata lui Isus intunecata de manie; sau au cosmaruri, atunci cand dorm, despre razbunarea viitoare. Acum, aceasta nu este convingerea de pacat pe care o face Duhul. Aceasta este in totalitate o lucrare naturala asupra mintii si imaginatiei si deloc o lucrare supranaturala a Duhului. Daca nu ai avut nimic mai mult decat aceste terori ale imaginatiei, nu ai avut lucrarea Duhului.
3. Nu este doar o cunoastere intelectuala a ceea ce spune Biblie impotriva pacatului. Multi oameni care nu sunt convertiti isi citesc Bibliile si stiu clar ca se afla in situatia prezentata aici. Ei sunt oameni sensibili. Stiu foarte bine ca sunt in pacat si stiu la fel de bine ca plata pacatului este moartea. Unul traieste luand Numele Domnului in desert si citeste cuvintele, intelegandu-le perfect, care spun: "Sa nu jurati deloc!" - "Domnul nu va lasa nepedepsit pe cel ce va lua in desert Numele Sau". Un altul traieste in poftele firii si citeste si intelege perfect aceste cuvinte: "Nici o persoana stricata n-are parte de mostenire in Imparatia lui Hristos si a lui Dumnezeu."
Un altul traieste intr-o continua ignorare a lui Dumnezeu - niciodata, din zori si pana la apus, nu se gandeste la Dumnezeu si totusi citeste: "Cei rai se intorc la locuinta mortilor: toti oamenii care-L uita pe Dumnezeu." In felul acesta majoritatea celor neconvertiti au o cunoastere intelectuala a pacatului lor si a platii pacatului; totusi, fratilor, acest lucru este departe de convingerea de pacat. Aceasta nu este decat o lucrare naturala la nivelul intelectului. Convingerea de pacat este o lucrare la nivelul inimii. Daca nu aveti nimic mai mult decat aceasta cunoastere intelectuala ca ati fi pacatosi, atunci inca nu ati fost convinsi de pacat.
4. Convingerea de pacat nu este atunci cand simti repulsie fata de pacat. Acesta este lucrul pe care il simte un copil al lui Dumnezeu. Un copil al lui Dumnezeu a vazut frumusetea si perfectiunea lui Dumnezeu si, de aceea, pacatul este respingator in ochii sai. Insa nici o persoana neconvertita nu a vazut frumusetea si perfectiunea lui Dumnezeu; prin urmare, nici chiar Duhul nu poate sa-l faca sa simta dezgustul pacatului. E ca si cum ai parasi o incapere care este iluminata puternic si ai merge in intunericul de afara: noaptea pare foarte intunecata; tot asa, cand un copil al lui Dumnezeu a fost dincolo de perdea - in prezenta Dumnezeului sau cu care s-a impacat - intr-o imagine completa a Tatalui luminilor, care locuieste intr-o lumina de nepatruns si in glorie - atunci, cand isi intoarce privirea inspre propria sa inima pacatoasa, pacatul apare foarte intunecat, foarte josnic, si foarte dezgustator. Insa un suflet neconvertit nu a fost niciodata in prezenta Dumnezeului impaciuitor; si, prin urmare, pacatul nu poate sa-i apara intunecat si dezgustator. Ca si cum ai gusta ceva foarte dulce si placut iar cand vrei sa gusti altceva, acesta iti va parea fara gust si chiar neplacut; astfel, cand un copil al lui Dumnezeu a gustat si a vazut ca Dumnezeu este plin de har, gustul pacatului in inima sa ii devine foarte gretos si dezgustator. Insa un suflet neconvertit n-a gustat niciodata dulceata dragostei lui Dumnezeu; el nu poate, prin urmare, sa simta greata si dezgustul pacatului. Deci, nu este vorba de a fi convins de pacat.
Atunci, ce este aceasta convingere de pacat? Raspuns. Este un simt corect al ororii pacatului. Nu este numai o cunoastere a faptului ca avem multe pacate si ca mania lui Dumnezeu este descoperita impotriva tuturor acestora; ci este un sentiment al inimii ca suntem sub pacat. Din nou: nu este un sentiment de dezgust fata de pacat - acesta este simtit numai de copiii lui Dumnezeu; ci este un sentiment de spaima fata de pacat - o intelegere a dezonoarei pe care i-o aduce lui Dumnezeu si a maniei la care expune sufletul. O, fratilor! Convingerea de pacat nu este o simpla lucrare naturala asupra inimii. Exista o mare diferenta intre a cunoaste un lucru si a avea un simt corect al lui. Este o mare diferenta intre a cunoaste ca otetul este acru si a-l gusta si a simti ca este acru. Este o mare diferenta intre a cunoaste ca focul ne va arde si a simti intr-adevar durerea de a fi ars. In acelasi fel, este o mare diferenta intre a cunoaste oroarea pacatelor noastre si a simti aceasta oroare. Totul este in van, atata timp cat va cititi Bibliile si ne auziti pe noi predicand, daca Duhul nu foloseste cuvintele pentru a da inteles si sensibilitate inimilor voastre moarte. Cele mai clare cuvinte nu te vor trezi atata timp cat te afli intr-o conditie naturala. Daca am putea sa va dovedim, cu precizia aritmeticii, ca mania lui Dumnezeu se afla peste voi si peste copiii vostri, cu toate acestea ati sedea nemiscati - ati iesi si ati uita acest lucru inainte sa ajungeti la propria voastra usa. Ah, fratilor! Acela Care a creat inimile voastre, El singur poate sa va miste inimile. Acesta este Duhul care convinge de pacat.
1. Invatati adevarata putere a Cuvantului scris si predicat. Nu este decat un instrument in mana lui Dumnezeu. Nu are putere in sine, decat pentru a produce o impresie naturala. Este un ciocan - insa trebuie ca Dumnezeu sa va zdrobeasca inimile cu el. Este un foc - insa trebuie ca Dumnezeu sa va aprinda inimile cu el. Fara El noi va putem oferi o cunoastere a ororii conditiei in care sunteti, insa numai El va poate oferi un simt corect si o sensibilitate fata de oroarea conditiei voastre. Cea mai puternica predica din lume nu poate sa produca decat o impresie naturala; insa cand Dumnezeu lucreaza prin ea, cel mai neinsemnat cuvant va produce o impresie supranaturala. Multe predici slabe au fost mijlocul prin care Dumnezeu a convertit un suflet. Copii ai lui Dumnezeu, o, daca v-ati ruga zi si noapte pentru inaltarea bratului lui Dumnezeu!
2.Invatati ca a va converti nu sta in puterea voastra. Numai Duhul este Acela care convinge de pacat, iar El este un agent liber. El este un Duh suveran si nicaieri nu ni se promite ca va lucra la dispozitia celor neconvertiti. El are mila de oricine-I va place sa aiba mila si Se indura de oricine-I va place sa Se indure. Poate crezi ca poti sa iei povara de pacate chiar acum si apoi sa vii si sa te pocaiesti si sa fii mantuit; insa adu-ti aminte ca Duhul nu este la dispozitia ta. Nu este slujitorul tau. Multi spera sa fie convertiti pe patul de moarte; si ajung pe patul de moarte si, totusi, nu sunt convertiti. Daca Duhul vrea sa lucreze cu tine acum, nu-L intrista - nu I te impotrivi, nu-L stinge; pentru ca poate nu Se va mai intoarce niciodata la tine.
III. Ajung la argumentul pe care-l foloseste Duhul. Sunt doua argumente prin care Duhul le ofera de obicei oamenilor un simt al ororii pacatului.
1. Legea: "Legea este pedagogul nostru care ne indruma spre Hristos." - "Stim insa ca tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gura sa fie astupata, si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea lui Dumnezeu." Pacatosul citeste legea maretului Dumnezeu care a facut cerurile si pamantul. Duhul lui Dumnezeu trezeste constiinta lui pentru a intelege ca legea condamna fiecare parte a vietii sale. Legea ii cere sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Inima lui ii spune ca niciodata nu L-a iubit pe Dumnezeu - niciodata nu i-a pasat de Dumnezeu. Duhul il convinge ca Dumnezeu este un Dumnezeu gelos - ca onoarea Sa este legata de mentinerea legii si distrugerea pacatosului. Duhul il convinge ca Dumnezeu este un Dumnezeu drept - ca El nu-l poate, cu nici un chip, curata pe vinovat. Duhul il convinge ca Dumnezeu este un Dumnezeu adevarat - ca El trebuie sa-si duca la indeplinire amenintarile: "Am spus-o si sa nu o fac?" Gura pacatosului este inchisa, iar el sta vinovat inaintea lui Dumnezeu.
2.Al doilea argument este Evanghelia: "Pentru ca ei nu au crezut in Isus." Acesta este cel mai puternic dintre toate argumentele si de aceea este ales de Hristos aici. Pacatosul citeste in Cuvant ca "cine crede in Fiul are viata vesnica"; iar acum Duhul il convinge ca niciodata nu a crezut in Fiul lui Dumnezeu cu adevarat, nu a stiut ce inseamna acest lucru. Pentru prima oara convingerea intalneste inima lui: "Cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el." Cu cat este (apare) mai glorios si mai divin acest Mantuitor, cu atat este mai convins de pierzare sufletul fara Hristos, caci simte ca este departe de acest Mantuitor. El vede clar ca Hristos este o arca atotputernica care pluteste deasupra potopului maniei lui Dumnezeu - el vede cat de siguri si fericiti sunt acei putini adunati in arca; insa aceasta nu face decat ca dintii sa-i scrasneasca in agonie, pentru ca el nu se afla in arca iar valurile si talazurile vin peste el. El aude ca Hristos a tinut toata ziua mainile intinse spre cel mai mare dintre pacatosi, nedorind ca vreunul sa piara; insa atunci el niciodata nu s-a aruncat in aceste brate iar acum simte ca Hristos poate sa rada de dezastrul care a venit peste el si sa-si bata joc de el cand il cuprinde teama. O da, prieteni! Cat de adesea pe patul de moarte, cand temerile naturale ale constiintei sunt ajutate de Duhul lui Dumnezeu - cat de adesea, cand vorbim despre Hristos, despre dragostea Lui, sangele Sau ispasitor, refugiul care poate fi gasit in el, cat de in siguranta si fericiti sunt cei care se afla in El - cat de adesea se caiesc pacatosii muribunzi, cu aceasta intrebare plina de teama: Dar oare sunt in Hristos? Cu cat le vorbim despre Mantuitor, cu atat le creste agonia, caci simt ca acesta este Mantuitorul pe care ei L-au refuzat. Ah! Ce sens ofera aceste lucruri cuvintelor: "Duhul convinge de pacat, pentru ca ei nu au crezut in mine."
1. Acum, prietenii mei, sunt multi dintre voi care stiti ca niciodata nu ati crezut in Isus si, cu toate acestea, sunteti complet insensibili. Stati asezati fara nici o emotie - mancati cu pofta si dormiti fara probleme. Vreti sa stiti de ce? N-ati fost niciodata convinsi de pacat. Duhul nu Si-a inceput niciodata lucrarea in inima voastra. O! Daca Duhul lui Isus ar veni in inima voastra ca un vant cu rafale puternice, ce ganduri pline de spaima ati avea in noaptea aceasta, cei care stati culcati departe de Hristos! V-ati pierde apetitul pentru mancarea acestei lumi, n-ati mai putea sa va odihniti in paturile voastre, n-ati mai indrazni sa continuati sa traiti in pacatele voastre. Toate pacatele voastre din trecut s-ar ridica in urma asemenea unor fantome ale raului. Oriunde v-ati duce ati intalni cuvantul: "Fara Hristos, fara nadejde si fara Dumnezeu in lume"; iar daca prietenii vostri lumesti ar incerca sa va linisteasca temerile, sa va vorbeasca despre buna-cuviinta pe care o aveti, ca n-ati fost asa de rai ca vecinii vostri si ca daca voi va temeti, cum ar trebui sa se teama multi altii, ah! cum i-ati da la o parte, v-ati astupa urechile si ati striga: "Exista o cetate de scapare, in care nu m-am adapostit niciodata; prin urmare, trebuie sa existe si un razbunator al sangelui. Exista o arca; prin urmare, trebuie sa existe si un viitor potop. Exista un Hristos; prin urmare, trebuie sa existe si un iad pentru cei fara Hristos.
2. Unii dintre voi se poate sa fiti convinsi de pacat - simtiti teroarea de a fi departe de Hristos si sunteti nefericiti. Acum, (1) Fiti recunoscatori pentru aceasta lucrare a Duhului: "Nu carnea si sangele v-a descoperit acestea, ci Tatal Meu." Dumnezeu te-a adus in pustie tocmai ca sa te poata atrage si sa vorbeasca inimii tale despre Hristos. Acesta este modul in care El Isi incepe lucrarea in fiecare suflet pe care il mantuieste. Nimeni nu a venit vreodata la Hristos fara ca inainte sa fie convins de pacat. Toti cei care sunt acum in ceruri au inceput in felul acesta. Fii recunoscator ca nu esti mort ca cei din jurul tau. (2) Nu pierde aceste convingeri! Adu-ti aminte ca sunt usor de pierdut. Implica-te pana peste cap si urechi in afaceri, lucreaza chiar si in ziua de Sabat (duminica) si in curand te vei pierde. Cedeaza putin in fata placerilor senzuale - distreaza-te putin cu prietenii si in curand vei fi la fel de fericit si fara griji ca si ei. Daca-ti iubesti sufletul, fugi de aceste lucruri - nu sta - fugi departe de ele. Citeste cartile care-ti vor mentine aceasta stare de neliniste, asteapta-i pe pastorii care te vor ajuta sa mentii aceasta stare.
Mai presus de toate, striga spre Duhul, singurul care este autorul acestei stari, ca sa-ti mentina aceasta stare. Striga zi si noapte sa nu te lase niciodata sa te odihnesti departe de Hristos. O, daca ar fi posibil, dormi deasupra iadului. (3) Nu ramane la aceste convingeri. Inca nu esti mantuit. Multi au ajuns atat de departe si in cele din urma au pierit - multi au fost convinsi, dar nu si convertiti - multi si-au pierdut convingerile si s-au balacit din nou in pacat. "Aduceti-va aminte de sotia lui Lot." Nu esti niciodata mantuit pana nu esti in staul. Hristos este poarta. "Nevoiti-va sa intrati pe usa cea stramta. Caci va spun, ca multi vor cauta sa intre, si nu vor putea."
Tradus de Tiberiu Pop