Nu e deloc neobisnuit sa auzi pe crestini vorbind despre Isus Hristos ca fiind Domnul. Dar exista crestini sinceri, cred, totusi gresiti, care invata ca este posibil sa-L aiba pe Isus Hristos ca Mantuitor fara a-L avea ca Domn. Ei merg atat de departe incat sa numeasca orice predicare care accentueaza Domnia lui Hristos - "Mantuirea Domniei" - si, uneori ei chiar o denunta ca evanghelie falsa. Invatatori asemeni mie care se opun acestei accentuari ca exista doar un singur Domn, Isus Hristos. El este Mantuitorul si daca noi exprimam credinta intr-unul care este altul decat Domnul Isus Hristos, este un Hristos fals in care noi credem. Un Hristos fals nu mantuieste pe nimeni. Oamenii care fac aceasta sunt nenascuti din nou. Daca am putea avea o generatie de crestini in timpul nostru care realmente si-au insusit credinta in Isus Hristos la valoarea deplina, hotarati cu seriozitate sa-L urmeze pe Isus Hristos ca Domn precum si Mantuitor, cred ca am putea avea o generatie ce ar revolutiona cu adevarat lumea. Aspectul central in toate acestea este faptul ca acest gen de invatatura falsa din zilele noastre este foarte indepartata de invatatura lui Isus Hristos.
Daca o persoana nebisericoasa ar veni la noi astazi si ar solicita sa se alature bisericii, exprimand un fel de interes in Hristos si evanghelie, cei mai multi dintre noi ar fi incantati. Pastorii cu certitudine ar fi. Ei sunt nerabdatori sa-si vada bisericile lor crescand. Si astfel ei primesc oameni de genul acesta deseori abia cu vreun fel de examinare cat de cat privind care anume este convingerea si credinta lor reala. Isus niciodata n-a facut ceva de genul acesta. Oamenii au venit la Isus deseori cu un mare entuziasm pentru ca la urma urmei El era un mare invatator. El era elocvent si patrunzator, iar multimi imense il urmau si spuneau ca doreau sa-L urmeze, dar Isus, departe de a-i primi intr-un mod ce ar parea usor, nepregatit sau in pripa, facea mai degraba lucrurile dificile. Si ca urmare a accentuarii Lui pentru ei a cerintelor uceniciei, El in mod aparent, atat cat putem spune, indeparta realmente pe unii. Cineva care a crescut pe Madison Avenue in industria reclamei de astazi ar spune ca El a fost un esec total pentru ca a dat gres sa se adreseze nevoilor lor simtite si sa-i castige cu evanghelia, facand crestinismul atractiv.
Aceasta-i ceea ce avem in pasajul la care ne aflam din Matei. Aici erau doi ucenici in devenire care au venit la El. Ei pareau sa doreasca lucrurile adecvate. Dar, cand Isus i-a evaluat, prima persoana a fost prea grabita sa promita si cea de-a doua persoana prea inceata sa infaptuiasca. El i-a spus celui dintai ca urmarea Lui insemna sa fie fara casa, dupa cum era in mod cert pe vremea respectiva pentrul El si ucenicii Sai. Si, El i-a spus celui de-al doilea ca loialitatea fata de El insusi venea inaintea loialitatii chiar fata de membrii de familie cei mai apropiati. Si, in masura in care noi putem spune, amandoi acesti ucenici au plecat si nu s-au intors niciodata. Aceste relatari se prezinta in mijlocul unei sectiuni dominate de istorisiri ale autoritatii lui Isus asupra bolii. Noi am privit in studiul nostru trecut la trei dintre acestea cand Isus si-a demonstrat autoritatea Lui in cazul unui lepros ce a fost curatit, slujitorul sutasului roman care a fost vindecat si soacra lui Petru ce a fost bolnava de friguri (febra). Autoritate asupra bolii. Acum, El intrerupe istorisirile (mai sunt inca sase din ele sa urmeze) pentru a vorbi despre ucenicie. Si aspectul esential al acestui fapt, s-ar parea sa fie, este ca Matei doreste sa arate ca acelasi Isus care are autoritate in vorbirea Lui, asa cum am vazut in predica de pe munte, si autoritate asupra bolii, dupa cum am vazut in relatarile minunilor, si vom vedea la fel ca are autoritate chiar asupra naturii si demonilor, are autoritate si asupra ucenicilor. Asadar, pentru a evidentia acest aspect central, de prima importanta intre toate, Matei include aceste relatari. Este un fel de a spune daca esti pe cale de a-L urma pe Isus, ca trebuie sa fie mai degraba pe baza termenilor stabiliti de El decat ai tai proprii. Si motivul pentru aceasta este acela ca El este Domnul. Tu si eu suntem, in cazul cel mai bun, ucenici; si unii deficienti la aceasta. Iar noi trebuie sa venim la Isus in propriul Lui mod.
Prima istorisire se relateaza astfel: Isus era inconjurat de multimi mari de oameni. Ei se ingramadeau spre El, iar El s-a hotarat sa ia ceea ce noi am numi o scurta pauza si sa traverseze de cealalta parte a lacului Galilea intr-o corabie. Insa inainte ca El sa poata chiar urca pentru a face acest lucru, un invatator al Legii, cineva care cunostea Vechiul Testament si a carui profesie era invatarea lui, a venit la El cu o promisiune de a-L urma oriunde va merge. Desigur, aceasta-i ceea ce se cerea unui ucenic. Este ceea ce ucenicii facusera. Cand Isus l-a chemat pe Petru si Andrei, Iacov si Ioan (in relatarile pe care deja le-am citit), El i-a chemat sa-L urmeze si ei au lasat totul ca sa-L urmeze pe El. Aceasta-i ceea ce acest ucenic tanar, invatatorul Legii, spunea. Insa acest om aparent daduse gres sa se gandeasca la costul urmarii lui Isus. Iar Isus, care nu dorea ca cineva sa-L urmeze sub pretentiile false a ceea ce ucenicia insemna, a raspuns, "Vulpile au vizuini si pasarile vazduhului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are un loc unde sa-si plece capul Sau." Desigur, Isus avea locuri unde sa doarma. El avea prieteni ce-L primeau, oameni asemeni Mariei si Martei si fratele lor Lazar. Ei nu numai ca L-au invitat in casa lor, ei au pregatit si mese pentru El. Ei aveau grija de El. Insa Isus nu avea nici o proprietate sau avere. El n-a fost niciodata proprietarul unei case. Cand a venit timpul ca El sa fie rastignit singurele posesiuni pe care El le avea erau hainele de pe El. Viata Lui a fost o serie lunga de ceea ce am numi lipsuri. Si chiar mai mult decat atat, o serie lunga de respingeri.
Si, prin urmare intrebarea este, considerase acest ucenic in devenire acest lucru? Sau mai la subiect - am considerat noi aceasta? Faptul ca Isus nu a avut niciodata o casa nu inseamna ca noi nu vom avea niciodata case. De fapt, majoritatea oamenilor au case, inclusiv crestinii. Insa ne aminteste ca se poate ca noi sa trebuiasca sa renuntam la casele noastre pentru a-L urma pe Isus Hristos in slujirea Lui daca El o cere. Si astfel aspectul central este, considera costul inainte ca sa incepi sa cladesti turnul. Noi inca putem pierde din vedere aspectul esential de aici, daca tot despre ce ne gandim sunt casele. Fiindca, despre ce vorbeste Isus realmente este ucenicie de tipul cel mai solicitant. In zile de dificultate sau suferinta, mai ales in perioade de persecutie, crestinii sau cei care au de gand sa devina crestini ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a lua crucea lui Hristos. Cei mai multi dintre noi astazi traiesc mai degraba intr-un mediu lipsit de gandire profunda. Viata-i prea rapida si frivola. Contactul nostru cu alti oameni este prea impersonal pentru multa reflectare serioasa. Si chiar in biserica noi suntem deseori nu mai mult chemati decat sa ne alaturam unui comitet, sa sprijim acest proiect sau acel proiect sau sa slujim acest consiliu particular decat sa ne examinam realmente inimile noastre in termenii relatiei noastre cu Dumnezeu si Hristos. Asadar, atata timp cat noi indeplinim lucrari pentru biserica, putin e de mirare daca marturisirea noastra (de credinta) este adevarata sau falsa. Multe predici pur si simplu transmit cerintele lui Isus Hristos. Cat de multe predici ati auzit care subliniaza faptul ca o urmare personala a lui Isus Hristos de natura persistenta, costisitoare si plina de abnegatie (lepadare de sine) este necesara daca o persoana trebuie sa fie recunoscuta de Isus in ziua de pe urma? Imi imaginez ca nu foarte multe. Asfel, in absenta acestui gen de invatatura milioane de oameni sunt dusi de val presupunand ca, datorita faptului ca ei au depus o marturie pentru Hristos intr-un anume sens 10 sau 20 sau poate chiar 30 de ani in urma si n-au facut nimic rau in particular de atunci, ei o sa fie intru totul bine sau in regula. Dar, de fapt ei n-au experimentat din harul regenerator al Domnului. Isus nu a permis niciodata cuiva sa functioneze sub o asemenea iluzie. El a provocat mereu perspectiva celor ce-L urmau de a considera costul inainte ca ei sa-si ia realmente crucea lor si sa-L urmeze. Si El a facut aceasta cu acest prim ucenic in devenire.
Al doilea dintre acesti doi oameni a fost un om care a spus ca dorea sa-L urmeze pe Isus, insa doar dupa ce el isi ducea la indeplinire obligatiile de familie. Un gen diferit de caz. Si ce i-a spus Isus lui a fost aceasta. El spusese ca dorea sa-l ingroape pe tatal sau, insa Isus a spus, urmeaza-Ma si lasa mortii sa-si ingroape proprii lor morti. La prima vedere acesta pare sa fie mai degraba un lucru insensibil de afirmat. La urma urmei, el n-a avut realmente o sansa de a-si ingropa tatal si i-a abandonat trupul neinsufletit, lasandu-l sa zaca acolo fara a fi ajutat intr-un mod adecvat de familia lui. Acesta nu a fost probabil ce era implicat. Pentru un singur fapt, in societatea evreiasca cand o persoana murea trebuia sa fie ingropata in aceeasi zi. Deci, daca tatal acestui om murise el n-ar fi fost cu Isus. El ar fi fost acasa la momentul respectiv. Ceea ce pare ca el sa fi spus este ceva de genul acesta: el se refera la un tata in varsta, si el spune, tatal meu se afla in ultimii sai ani de viata. Permite-mi sa fiu cu el si sa ma ocup de acele obligatii finale pe care le are cineva ca fiu si cap al unei familii. Si dupa aceea, oricat de mult poate lua, voi veni si te voi urma pe Tine. Iar Isus i-a raspuns spunandu-i, de fapt acel timp pentru ucenicie este acum. Niciodata nu poti amana urmarea lui Isus Hristos. Ucenicia este mereu o obligatie prezenta. Intr-adevar, noi nu stim inca daca o oportunitate de a-L urma pe Isus Hristos va aparea a doua oara, daca noi trecem pe langa ziua oportunitatii. Aceasta poate fi adevarat pentru tine chiar acum. Tu ai o sansa de a-L urma pe Isus Hristos. Tu cunosti cerintele Lui cuvenite pe drept. El le preseaza cu insistenta asupra inimii tale. Insa tu spui, "Ei bine, stii, am lucruri de facut mai intai. Lucruri de familie, lucruri de afacere." Indiferent de ce-ar putea fi. Nu amana. Nu stii niciodata daca aceasta zi a oportunitatii va veni din nou la tine.
Putin mai departe in Matei capitolul zece, Isus e pe cale de a o duce chiar mai la extrema. Acolo El vorbeste despre venirea Lui, cand spune, sa intoarca un om impotriva tatalui sau, o fiica impotriva mamei ei, o nora impotriva soacrei ei, si dusmanii unui om vor fi membrii propriei lui familii. Acestea, si alte avertizari asemanatoare, inseamna ca deseori noi trebuie sa alegem intre Isus Hristos si alte persoane, chiar membrii propriei noastre familii. Nu inseamna ca nu avem obligatii firesti de familie. Insa, daca exista un conflict, Isus trebuie sa fie pe primul loc.
Aceasta invatatura ne provoaca prin patru adevaruri socante. Doresc sa le evidentiez pe toate si sa va fac sa va ganditi la aceste invataturi. Mai intai de toate, suntem invatati cerintele radicale ale imparatiei lui Hristos. Noi ne gandim la majoritatea slujbelor ca la ceva ce ne putem simplu alege si asuma pentru o vreme atata timp cat ni se potriveste si s-o abandonam oricand pare potrivit sa facem asa. Insa, atunci cand Isus a prezentat cerintele imparatiei Lui, a fost o prezentare radicala. Si El ne chema sa-I fim radical dedicati Lui. N-a fost niciodata intentionata a fi o ocupatie part time.
In al doilea rand, toate acestea ne invata ceva despre autoritatea unica a lui Isus Hristos. Caci cine ar indrazni sa spuna asemenea lucruri daca nu detinea autoritate unica? Cine cu exceptia lui Dumnezeu putea vreodata sa impuna cu insistenta asupra noastra o cerinta de drept ca aceasta? Insa, daca Isus este Dumnezeu, atunci cerintele imparatiei Lui devin chiar mai radicale decat ne-am fi putut noi imagina. Cand il auzim pe Isus spunand ca noi trebuie sa uram pe tatii si mamele noastre, pe sotiile si copiii nostri pentru a fi ucenicii Sai, suna extrem si socant. Dar, daca El este Dumnezeu, nu este deloc extrem. Ganditi-va cu cine tratam aici. Noi ne aflam in relatie cu Dumnezeu Atotputernic. Si daca Dumnezeu cere ceva de la noi, atunci nimic n-ar putea fi cumva scandalos, extrem sau inspaimantator pe care El l-ar spune. Pe de alta parte, faptul ca El este Dumnezeu face acest gen de supunere intru totul cuvenita. Fiindca acesta nu este un Dumnezeu arbitrar, un Dumnezeu care-si gaseste placerea in sadism si in a face lucrurile mizerabile pentru noi. Acesta este Dumnezeul care ne-a creat. El ne-a daruit viata. Acesta este Dumnezeul care ne-a dat case in care sa locuim. El este Dumnezeul care ne-a daruit familii si toate celelalte genuri de lucruri placute din plin ca sa ne bucuram. Asadar, noi ii multumim Lui pentru aceasta si daca pe parcursul uceniciei noastre se ajunge ca El sa ne ceara sa renuntam la cateva din aceste lucruri bune de altfel, asa cum deseori se intampla in cazul misionarilor care pleaca in regiuni dificile ale lumii, nu este o lipsa; este un alt exemplu al bunatatii lui Dumnezeu ce se manifesta in vietile noastre indiferent de cum poate parea pentru noi la momentul respectiv. Tot ce Isus cere de la noi este bun si aceasta-i fiindca El e Dumnezeu.
Avem lectii aici despre prioritatea uceniciei adevarate. Ori de cate ori vorbim despre tot ce Isus ne daruieste sau cere de la noi ca fiind bun, asa cum tocmai am facut, noi avem tendinta sa ne destindem si sa spunem, "Ei bine, suntem scutiti sau eliberati de obligatie atunci. Totul o sa fie bine. Nu trebuie realmente sa luam aceasta prea in serios." Dar desigur, intrega esenta a tuturor acestora este ca noi trebuie s-o luam in serios. Se poate sa trebuiasca sa intrerupem ceea ce facem. Se poate sa trebuiasca sa avem alta slujba. Se poate sa trebuiasca sa ne schimbam modul nostru de viata daca cu adevarat suntem pe cale de a-L urma pe Isus. Se poate sa nu trebuiasca sa ..., dar noi trebuie sa fim binevoitori de a o face. In unele cazuri unde ne implicam in lucruri ce sunt evident gresite, noi trebuie s-o facem daca il urmam cu adevarat pe Isus. Cu alte cuvinte, noi trebuie sa ne punem in ordine prioritatile noastre. Unul din comentatori, George Elton Ladd, comenta pe tema uceniciei in acest mod: El scria, "Formele cele mai radicale ale renuntarii includ chiar viata unui om. Daca nu-si uraste propria lui viata, el nu poate fi un ucenic. In mod evident, nu inseamna ca orice ucenic trebuie sa moara; el trebuie, totusi, sa fie pregatit sa faca astfel. El nu mai traieste pentru el insusi, ci pentru imparatia lui Dumnezeu. Ce se intampla lui nu este important fiindca e soarta imparatiei ceea ce-i intru totul important. In locul realizarii egoiste, totusi altruiste si nobile, cineva trebuie sa doreasca doar regula sau dispozitia (conducerea) lui Dumnezeu." Oamenii care nu inteleg aceste lucruri, care nu gandesc spiritual, vor considera aceasta ca o povara. Dar e orice altceva, insa nu o povara. E de fapt o forta eliberatoare. Este indecizia ceea ce inhiba. Cel care stie pentru ce este dedicat, daca el e dedicat lui Isus Hristos, este in stare sa mearga inainte.
Iata punctul sau aspectul ultim. Pericolele acestei lumi hedoniste. Adevarul socant din afirmatia lui Hristos despre a-L pune pe El inaintea membrilor familiei noastre este ca, daca acest fapt este adevarat, daca chiar membrii familiilor noastre care sunt lucruri bune si daruri bune ale lui Dumnezeu pentru noi, pot fi folositi sa impiedice ucenicia noastra; Daca ispita poate veni chiar din aceasta sursa, atunci cat de periculos trebuie sa fie restul lumii cu toate practicile ei hedoniste. Cum o sa rezistam ispitelor de genul acesta daca ele pot veni chiar prin aceste canale sau mijloace bune si speciale? Raspunsul cel mai bun este prin a fi curajosi in marturisirea noastra a lui Isus Hristos.
Mai este un alt lucru pe care trebuie sa-l intelegem in acest studiu. Si acesta este titlul, "Fiul Omului," care apare in versetul 20. Ce inseamna el? La prima vedere, cuvintele inseamna doar un om. Si de fapt, ele sunt folosite in acest mod in Biblie. Vechiul Testament ofera un exemplu in Psalmul 8:4. Se ridica intrebarea, "Ce este omul ca sa te gandesti la el, fiul omului ca sa-ti pese de el?" Fiul omului este la fel sau acelasi cu om. Aceasta este o expresie paralela. Adaugarea "fiului" doar il particularizeaza. In loc de a vorbi despre om in general, acesta este un anume fiu al omului, un anumit om. La fel cum ati vorbi despre un "fiul al bogatiei sau prosperitatii." Vreti sa spuneti un om bogat. Sau un "fiu al pacatului." Va referiti la un pacatos anume. Aceasta-i adevarat, insa e mai mult decat atat. Fiindca Isus nu s-a referit la El Insusi doar ca la un fiu al omului. Ci, El a facut referire la Sine Insusi ca la fiul omului. Si cand El a facut aceasta, El a facut-o cu o referire evidenta la cartea lui Daniel unde aceasta expresie apare intr-o mare viziune. Daniel scrie in capitolul sapte ca el a vazut pe unul asemeni fiului omului venind pe norii cerului. Acest individ s-a apropiat de Cel Imbatranit de zile si a fost condus in prezenta Lui. Lui i-a fost data autoritate, glorie si putere suverana. Toate popoarele, natiunile si oamenii de orice limba se inchinau Lui. Stapanirea Lui este o stapanire vesnica ce nu va pieri. Si imparatia Lui este una ce nu va fi niciodata distrusa. Aceasta-i la ce se referea Isus. Individul este asemeni fiului omului; aceasta inseamna ca el arata ca o fiinta umana. Dar el este investit si cu autoritatea, gloria si puterea suverana a Dumnezeului Atotputernic. Isus a clarificat cat se poate de bine la ce se referea in cadrul procesului Sau, cand El s-a referit la Sine Insusi vorbind marelui preot si spunand, "In viitor Il veti vedea pe fiul omului sezand la dreapta Celui Atotputernic in cer si venind pe norii cerului." De ce s-a numit pe el insusi mai degraba fiul omului decat un alt titlu mesianic? Raspunsul pare sa fie ca in vremea Lui acea expresie era oarecum vag inteleasa. Daca ar fi spus, "Eu sunt mesia;" ei bine, imediat ei s-ar fi gandit la un mesia militar. Fiindca aceasta-i ceea ce ei intelegeau sa fie mesia; un general ce avea sa-i izgoneasca pe romani. El a vorbit in schimb despre a fi fiul omului, un titlu mesianic, insa unul in care El isi putea include propriul Sau inteles.
Cand parcurgeti evanghelia dupa Matei pentru a vedea modul in care El a folosit expresia, descoperiti ca El a folosit-o pentru a invata multe adevaruri marete. Sa afirme divinitatea Lui deplina in Matei 16. Sa invete ca El are autoritate pe pamant sa ierte pacatul in Matei 9. Ca El avea sa rascumpere pe poporul Sau din pacatele lor, capitolul 20. Ca El avea sa moara pe cruce si sa invieze din morti a treia zi, Matei 17 si 20. Si ca El va reveni intr-o zi pentru judecata, Matei 24. Aceasta invatatura era uimitoare pentru contemporanii Sai. Si astfel ei i-au pus o intrebare. Ei au spus intr-o anumita ocazie, "Cine este acest fiu al omului?" Raspunsul la acea intrebare este chiar inima sau esenta teologiei crestine. Persoana lui Hristos si ce a venit El realmente sa faca pe pamant. Ceea ce invata este ca intr-o zi orice genunchi se va pleca inaintea autoritatii lui Isus Hristos. Ce inseamna aceasta este ca tu te vei pleca, fie in adorare plina de recunostinta fata de El care a murit sa fie Mantuitorul tau sau plecaciune in recunoastere ca El a triumfat la sfarsit asupra ta si ca tu esti infrant desi esti suflet razvratit. Daca doresti sa te inchini in adorare si nu in infrangere in acea zi de pe urma, vremea sa incepi acea adorare este acum. Nu lasa ca cerinta sau loialitatea absoluta din partea lui Hristos pe care El o solicita sau dificultatile in urmarea lui Isus, pe care El recunoaste ca le ai, sa te retina sau sa te traga inapoi in modul in care ele au facut-o, aparent, in cazul acestor doi urmasi sau ucenici in devenire din evanghelia dupa Matei.
Sa ne rugam.
Tatal nostru, suntem plini de multumire cand ne intoarcem spre Cuvant, asa greu precum unele din afirmatiile lui Isus Hristos pot fi, ele sunt cel putin clare cu certitudine. Si, pe deasupra ele sunt intelepte si minunate datorita sursei din care ele provin. Tata, Isus vorbeste in mod clar. Ma rog ca aceasta expunere a invataturii Lui sa poata fi la fel clara si ca Tu s-o folosesti pentru a atinge mintile si inimile multora si astfel sa-i atragi la acel gen de ucenicie care desi este costisitor e pretios fiindca fara ea nimeni nu are viata vesnica. In Numele lui Isus, Amin.
Tradus de Lacramioara Novac