Introducere
Ce este regenerarea?
"Daca un om nu se naste din nou nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3:3). Domnul nostru Isus a propovaduit acest lucru -- ca nasterea din nou este atat de importanta incat nimeni nu poate vedea cerul fara ea. Greselile care s-au facut cu privire la aceasta doctrina au fost foarte distructive pentru Biserica lui Cristos. Regenerarea sau nasterea din nou este o lucrare a lui Dumnezeu. Nu este o lucrare a omului. Nu este ceva ce face omul, ci ceva ce face Dumnezeu. Nasterea din nou este o schimbare lucrata in noi cu mare migala, nu este un act realizat de noi. Acest lucru este afirmat cu maiestrie de catre apostolul Ioan, in primul capitol al Evangheliei sale, cand face referire la copiii lui Dumnezeu ca fiind "nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu" (vers. 13).
Ce este "regenerarea prin decizie"?
Istoria Bisericii crestine a vazut multe erori legate de nasterea din nou. Aceste invataturi se departeaza de Scriptura prin faptul ca atribuie omului abilitatea de a se regenera. Cand sunt adoptate aceste concepte false cu privire la om si la nasterea din nou, bisericile ajung in scurt timp sa fie viciate de catre aceste practici false. Biserica romano-catolica, biserica anglicana, biserica luterana si multe altele au fost viciate in perioade diferite de timp si la nivel diferit de catre regenerarea prin botez. Datorita acestei invataturi eronate despre regenerare, aceste biserici au imbratisat practici gresite.
In secolul al XIX-lea s-au purtat numeroase controverse, foarte incinse, cum a fost cea cu privire la regenerarea prin botez. Este interesant de observat ca C.H. Spurgeon (1836-1892), predicatorul cel mai eficient al acelui secol, tiparise in 1864 mai multe copii ale predicii sale, in care denunta regenerarea prin botez, decat ale oricarei alte predici. Regenerarea baptismala invata ca nasterea din nou este indicata de apa botezului. Acest act sacru este realizat de om si se afla sub controlul omului.
Dar Biserica secolului XX are in "regenerarea prin decizie" o falsitate si mai subtil de combatut. "Regenerarea prin decizie" difera de regenerarea prin botez doar prin faptul ca leaga certitudinea nasterii din nou de un alt act. Aceasta doctrina, intocmai ca regenerarea baptismala, vede nasterea din nou ca fiind rezultatul unui proces mecanic, ce poate fi realizat de om. Ceea ce numim aici "regenerarea prin decizie" a infiltrat Biserica crestina prin cai inselatoare.
Scopul nostru
Metodele si teologia acelora care practica "Regenerarea prin decizie" au nevoie sa fie cercetate, nu cu un spirit rau, ci cu dorinta fierbinte ca toti copiii lui Dumnezeu sa fie una in doctrina si practica, si aceasta spre slava lui Dumnezeu. Noi ii iubim pe toti cei care sunt in Cristos. Dar suntem intru totul de acord cu Charles Spurgeon ca:
"Cea mai buna cale de a promova unitatea este aceea de a promova adevarul. Nu ne va ajuta sa fim uniti impreuna daca ne vom trece cu vederea greselile unii altora. Noi trebuie sa ne iubim unii pe altii in Cristos; dar nu trebuie sa fim atat de uniti incat sa nu mai fim in stare sa sesizam greselile celuilalt, si mai ales, sa nu mai fim in stare sa ne sesizam propriile greseli. Nu, curatiti Casa lui Dumnezeu, si atunci vor veni peste noi vremuri marete si binecuvantate."
Prin urmare, noi nu urmarim sa punem la indoiala sinceritatea unor crestini sau sa-i vorbim de rau, urmarim sa-i unim pe crestini in adevarul care este in Domnul nostru. Doar aceasta este unitatea crestina adevarata.
Intrucat noi cautam cu sinceritate sa aducem unitate in Biserica lui Cristos, sa ne intoarcem de la falsitate la adevarul lui Dumnezeu. Trebuie aratat modul in care se aplica "regenerarea prin decizie" in biserica, pentru a salva oamenii de la o amagire vrednica de a fi condamnata; potrivit acesteia, daca ei 's-au decis' sau 'au semnat un card', vor merge in cer si nu se mai afla sub mania lui Dumnezeu. Puritatea Evangheliei este de o importanta extrema, pentru ca ea singura este puterea lui Dumnezeu spre mantuire si adevarata baza a unitatii crestine.
Regenerarea prin decizie si Consilierea
Poate ca unii tot nu inteleg exact ce vrem sa spunem cu acest termen -- "regenerare prin decizie". E posibil sa existe oameni nefamiliarizati cu aceste cursuri de consiliere, tinute atat in tara cat si in strainatate de multe organizatii, si cu numeroasele "Conferinte pentru Castigarea de Suflete" care au loc. La aceste intruniri, consilierii sunt invatati ca o consiliere plina de succes trebuie sa aiba ca rezultat siguranta absoluta din partea individului ca este mantuit. Consilierii sunt adesea instruiti sa asigure o persoana ca este mantuita, pe motivul ca s-a rugat o anumita rugaciune si a raspuns 'Da' la toate intrebarile adresate.
Gasim o ilustratie a "regenerarii prin decizie" atunci cand un predicator popular din ziua de astazi recomanda o procedura de consiliere. El il indruma pe 'dl Castigator de suflete' sa puna o serie de intrebari 'dlui Goliciune', care este neconvertit. Daca "dl Goliciune" raspunde cu 'Da' la toate intrebarile, este rugat sa rosteasca o anumita rugaciune standard si apoi este declarat mantuit. Rezultatul acestei consilieri consta in "regenerarea" unei persoane, in cea mai mare parte prin luarea unei decizii. Aceasta metoda de consiliere este in principal aceeasi in toate marile cruciade evanghelice de pe intreg cuprinsul pamantului. Aceste campanii sunt asemenea unor fabrici uriase, a caror productie se ridica la cateva zeci de mii de "decizii" pe saptamana.
In cartea sa de actualitate Spurgeon cel uitat, dl Iain Murray arata ca acelasi tip de consiliere se practica si in lucrarea cu tinerii:
"De exemplu, un pliant, care circula foarte bine in evanghelizarea printre studenti din zilele noastre, arata 'trei pasi simpli' pentru a deveni crestin: mai intai, o recunoastere personala a pacatului propriu si in al doilea rand, credinta personala in lucrarea de substitutie a lui Cristos. Acestea doua sunt descrise in prealabil, dar 'cel de-al treilea este decisiv, pentru ca, daca fac acest pas, devin crestin... Trebuie sa vin la Cristos si sa declar participarea personala la ceea ce Cristos a facut pentru toata lumea.' Acest pas al treilea, decisiv pentru mine, ramane la libera mea alegere; Cristos 'asteapta rabdator pana ce eu vin si deschid usa. Apoi intra...' Odata ce am facut acest lucru, ma pot privi imediat ca si crestin. Un sfat de urmat: 'Spune cuiva astazi ceea ce ai facut.'"
Exista multe variante pentru acest tip de consiliere, dar toate au in comun acest element mecanic de repetare a unei rugaciuni sau de semnare a unui card, actiune pe baza careia individul este asigurat de mantuirea personala. Drept urmare, regenerarea a fost redusa la o procedura executata de om. Cat de diferit S-a purtat Isus Cristos cu pacatosii. El nu le-a pus in fata un proces de mantuire instantanee. El nu s-a adresat oamenilor folosind o vorbire stereotipa. El a abordat fiecare individ in parte, de pe o baza personala. Nu gasim scris nicaieri in Noul Testament cum ca El S-ar fi purtat in acelasi fel cu doua persoane diferite. Este edificator sa comparam purtarea Lui fata de Nicodim, in Ioan 3, cu cea fata de femeia de la fantana, din Ioan 4. Consilierea trebuie sa fie personala.
Mai sunt si alte probleme legate de aceasta consiliere mecanica. Dl Murray a semnalat faptul ca pe baza acestei consilieri:
"Un om poate sa exercite o profesie, fara ca increderea pe care o are in propria abilitate sa-i fie vreodata zdruncinata; nu i s-a spus absolut nimic despre nevoia de schimbare a naturii, care nu-i sta in putere, si, consecutiv, daca el insusi nu experimenteaza o astfel de schimbare radicala, nu a ajuns sa fie disperat. Nu i s-a spus niciodata ca este esential acest lucru, asa ca nu vede niciun motiv pentru care sa puna la indoiala veridicitatea crestinismului sau. Intr-adevar, invatatura pe care a primit-o militeaza puternic impotriva indoielilor de acest gen, ce ar putea sa apara. Se spune adesea ca un om care a luat o decizie pentru Isus Cristos, fara ca viata lui sa fie foarte schimbata, este un crestin "carnal", care are nevoie sa fie indrumat in ceea ce priveste sfintenia, sau, daca acelasi individ isi pierde treptat interesul pentru aceste lucruri noi, vina este adesea atribuita lipsei de "staruinta" sau lipsei de rugaciune, sau unei alte deficiente din partea bisericii. Foarte rar este luata in considerare posibilitatea ca aceste amprente ale caracterului lumesc si ale caderii sa fie cauzate de absenta la inceput a unei experiente aducatoare de mantuire; daca acest punct ar fi infruntat, atunci intregul sistem de apeluri, decizii si consiliere s-ar prabusi, pentru ca s-ar aduce in prim plan faptul ca schimbarea naturii nu sta in puterea omului si ca este nevoie de mai mult de cateva ore sau zile pentru a stabili daca un pretins raspuns fata de Evanghelie este veritabil sau nu. Insa, in loc sa se infrunte acest sistem, se protesteaza, spunand ca a pune la indoiala daca un om care 'L-a acceptat pe Cristos' este crestin este echivalent cu a pune la indoiala Cuvantul lui Dumnezeu, iar a abandona 'apelurile' si metodele auxiliare inseamna a renunta la evanghelizare pur si simplu."
Statisticile realizate cu privire la consilierea "regenerarii prin decizie" ar incuraja orice crestin pana in momentul in care s-ar urmari evolutia acestor asa-numiti convertiti. Intr-o experienta sfasietoare, legata de aceasta consiliere, au fost contactati patruzeci de "convertiti" si doar unul dintre cei patruzeci s-a dovedit a fi cu adevarat crestin. O singura doamna a fost atinsa, dar care a fost efectul asupra celor treizeci si noua? Unii dintre ei ar putea sa creada ca destinele lor vesnice au fost hotarate de decizia pe care au luat-o, incredere care este fatala, daca in inimile si vietile lor nu s-a produs nicio schimbare. Ceilalti poate au tras concluzia ca ei au experimentat tot ce are de oferit crestinismul. Faptul ca nu simt si nu vad in ei niciuna din schimbarile promise i-au dus la convingerea ca crestinismul este o falsitate, iar cei care il practica sunt fie niste fanatici care se auto-insala, fie niste ipocriti mizerabili.
Robert Dabney, unul dintre marii teologi ai secolului al XIX-lea, a facut cateva observatii foarte patrunzatoare cu privire la deziluzionarea oamenilor care au fost sfatuiti sa ia o astfel de decizie; el a spus:
"Unii dintre acesti indivizi cred ca, datorita lipsei lor de experienta, slujitorii si prietenii crestinismului le-au jucat o farsa grosolana, impingandu-i, in ceasul confuziei lor, sa ocupe pozitii false, ale caror indatoriri nu le indeplinesc si nu pot sa le indeplineasca; i-au impins sa ocupe profesii sacre, pe care ei, in mod rusinos, au fost fortati sa le respinga. Respectul de sine le este profund ranit si mandria este plina de indignare datorita expunerii umilitoare. Nu-i de mirare ca, din acest moment, ei privesc religia si pe adeptii ei cu suspiciune si manie. Adesea, sentimentele lor nu se opresc aici. Sunt constienti ca, la vremea lor, au privit cu mare seriozitate preocuparile religioase si deciziile luate si, de asemenea, s-au simtit ciudat si profund miscati in launtrul lor. Totusi, aceasta experienta amara si umilitoare i-a invatat ca noua lor nastere din nou si religia lor experimentala au fost cel putin o amagire. Cat de usor le este sa traga concluzia ca nasterea din nou a tuturor celorlalti a fost tot o amagire? Ei spun: "singura diferenta dintre mine si acesti crestini sinceri este ca acestia inca nu au trait deceptia prin care eu am trecut deja. Ei nu sunt cu nimic mai convinsi de sinceritatea lor si de realitatea ravnei lor decat am fost eu odinioara. Totusi, stiu ca atunci nu s-a produs nicio schimbare in sufletul meu; nici in sufletul lor nu cred ca s-a produs vreuna." Acesta este procesul mental dezastruos prin care au trecut mii de oameni, pana ce tara a fost impanzita de necredinciosi care au ajuns in aceasta stare, datorita faptului ca au experimentat emotii religioase lipsite de autenticitate. Este posibil ca, in cea mai mare parte, sa tina pentru ei ostilitatea pe care o resimt, pentru ca acum crestinismul este popular, dar nu sunt mai putin rezistenti la adevarurile cu privire la mantuirea sufletelor."
Dabney a scris aceste cuvinte in urma cu o suta de ani, cu mult inaintea zilelor de "evanghelizare in masa" si a campaniilor extrem de organizate. Daca acum o suta de ani tara era "impanzita de necredinciosi care au ajuns in aceasta stare datorita faptului ca au experimentat emotii religioase lipsite de autenticitate", care este situatia astazi? Este o intrebare foarte importanta, adresata fiecarui crestin. Sa fi condus oameni, chiar cu sinceritate, la o nadejde falsa, aceasta va fi o condamnare cumplita pentru un crestin in ziua in care va sta inaintea Dumnezeului Atotputernic.
Regenerarea prin decizie si Chemarile la altar
Cineva ar putea citi mii de pagini din istoria Bisericii crestine, fara sa gaseasca o singura referinta la "demodata chemare la altar", si aceasta inainte de secolul trecut. Cei mai multi crestini sunt surprinsi sa afle ca istoria de dinainte de Charles G. Finney (1792-1875) nu cunoaste nimic din acest gen de "invitatie". Aceasta practica de a incuraja barbatii si femeile sa intreprinda acest act fizic la sfarsitul unei intruniri a fost introdusa de dl Finney in cea de-a doua decada a secolului al XIX-lea. Dr. Albert B. Dod, profesor de teologie la Seminarul din Princeton pe vremea slujirii dlui Finney, a sesizat noutatea practicii si a aratat faptul ca metoda aceasta nu are precedent in istorie. In analiza pe care a facut-o Lecturilor despre Trezire a lui Finney, profesorul Dod a afirmat ca este zadarnica cercetarea volumelor de Istorie a Bisericii pentru a gasi un singur exemplu de aceasta practica, inainte de anii 1820. In schimb, istoria ne spune ca oriunde a fost vestita Evanghelia, oamenii au fost chemati la Cristos; ei nu au fost chemati la finalul unei predici sa hotarasca daca vor savarsi sau nu un act fizic.
Apostolul Pavel, marele evanghelist, n-a auzit niciodata de chemarea la altar; totusi, astazi sunt unii care considera chemarea la altar ca fiind o amprenta absolut indispensabila a unei biserici evanghelice. De fapt, bisericile care nu o practica sunt acuzate adesea de lipsa de preocupare pentru cei pierduti. Nici Pavel si nici Petru nu au culminat in predica lor cu aceasta fortare a auditoriului de a decide daca sa mearga sau nu la altar. Chemarea la altar contrazice nu doar istoria Bisericii dar si istoria scripturala.
Cineva ar putea intreba: 'Cum au procedat propovaduitorii Evangheliei in primii 1800 de ani cand voiau sa cheme oamenii la Cristos, daca nu au folosit chemarea la altar?' Au procedat in acelasi fel ca si apostolii si ceilalti martori ai Bisericii de la inceput. Mesajele lor erau pline de chemari la Cristos pentru toti oamenii, de pretutindeni.
Desigur, toata lumea este de acord cu faptul ca prima predica a Bisericii crestine nu a culminat cu o chemare la altar. In ziua de Rusalii, Petru si-a sfarsit predica cu aceste cuvinte: "Sa stie bine dar, toata casa lui Israel, ca Dumnezeu a facut Domn si Cristos pe acest Isus, pe care L-ati rastignit voi." Petru s-a oprit. Apoi, aceasta consemnare inspirata divin ne spune: "Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi in inima si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: 'Fratilor, ce sa facem?'" (Fapte 2:36-37). Acest raspuns a fost rezultatul lucrarii Duhului lui Dumnezeu si nu al unor apeluri istete sau al unei presiuni psihologice. In acea zi, apostolii au fost martorii convertirii a trei mii de oameni.
C. H. Spurgeon ii invita pe oameni sa vina la Cristos, nu la un altar. Ascultati-l cum ii invita pe oameni sa vina la Isus Cristos:
"Inainte de a pleca din acest loc, rosteste o rugaciune sincera inaintea lui Dumnezeu spunand: "Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne, am nevoie de mantuire. Mantuieste-ma! Chem Numele Tau... Doamne, sunt vinovat, merit mania Ta. Doamne, nu ma pot mantui singur. Doamne, vreau sa am o inima noua si un duh regenerat, dar ce pot sa fac? Doamne, nu pot sa fac nimic, vino si lucreaza in mine dupa buna Ta placere!"Tu Singur ai puterea, stiu,
Sa mantuiesti un pacatos ca mine;
La cine, incotro s-apuc
De-ar fi sa ma depart de Tine?Dar acum, din adancul inimii chem Numele Tau. Tremurand si totusi crezand, ma incredintez in intregime Tie, Doamne. Ma incred in sangele si dreptatea scumpului Tau Fiu... Doamne, mantuieste-ma in aceasta seara, de dragul lui Isus!" Mergi acasa increzandu-te din toata inima in Isus. "As vrea sa merg in sala de cateheza". Indraznesc sa spun ca vei merge, dar nu dorim sa te impingem spre superstitia populara. Ne e teama ca in aceste sali oamenii sunt tentati sa capete o incredere fictiva. Foarte putini din asa-zisii convertiti ai salilor de cateheza se dovedesc a fi autentici. Mergi acum la Dumnezeul tau, chiar acolo unde te afli. Arunca-te in bratele lui Cristos acum, inainte de a face cea mai mica miscare!"
Astazi este nevoie de invitatii de genul celor facute de Spurgeon, care sa-i indrepte pe oameni spre Cristos si nu spre culoarul dintre scaune. Predicile lui George Whitefield erau invitatii lungi adresate oamenilor pentru a veni la Cristos si nu la altar. Acelasi lucru se poate spune despre predica lui Jonathan Edwards, a reformatorilor si a altora din trecut, care au fost binecuvantati cu o bogata recolta de suflete, pentru ca au folosit mijloacele scripturale pentru a chema oamenii la Cristos.
Astazi, chemarea la altar a devenit climaxul si punctul culminant al intregii intruniri. De obicei, se canta mai multe strofe dintr-un imn, timp in care se fac tot felul de apeluri pentru ca cei pacatosi sa iasa la interval; pacatosului i se da impresia clara ca destinul sau vesnic atarna de aceasta miscare a picioarelor lui.
"Asa cum sunt", acest imn pretios, probabil cel mai frecvent cantat in timpul chemarii la altar, a fost scris in 1836 de Charlotte Elliott:
Asa cum sunt, fara a-Ti cere ceva,
Doar datorita sangelui Tau varsat pentru mine
Si datorita rugamintii Tale de a veni la Tine,
O Mielule, eu vin, eu vin.
Portiunea "O Mielule, eu vin, eu vin" a fost folosita la scara larga pentru a incuraja oamenii sa "vina" de-a lungul intervalelor. Dar este semnificativ faptul ca dra Elliott a scris imnul pentru cei infirmi si textul a aparut pentru prima data intr-o carte de cantari destinata celor invalizi. Pentru dra Elliott 'a veni la Cristos' nu insemna a iesi in fata, strabatand culoarul.
Desi cei mai multi dintre cei care practica chemarea la altar inteleg ca venirea la Cristos nu este sinonima cu venirea la altar, totusi, ei dau pacatosilor impresia ca primul pas catre Cristos este sa vina in fata. Intentionat sunt foarte atent sa nu afirm ceva gresit. Inteleg sinceritatea celor care practica chemarea la altar, ea a ramas in memoria mea ca parte integranta a serviciului divin, inca din frageda pruncie si pana la colegiu. De fapt, am crescut in cercurile crestine fara a constientiza faptul ca crestinismul evanghelic a existat si fara chemarea la altar. In tot acest timp, pe parcursul multor servicii, mintea mea era concentrata la Persoana glorioasa a lui Cristos si la suferinta Lui pe cruce, si asta pana in momentul in care vedeam ca accentul serviciului de inchinare se schimba, dintr-odata, la final si trece de la imaginea gloriei si suferintelor lui Cristos la iesirea pe interval. Multi altii au vorbit despre aceeasi experienta -- chemarea la altar si apelurile iscusite de la finalul intrunirilor, decizia de a merge in fata sau de a nu merge si asteptarea nerabdatoare pentru a vedea cat de multi raspund i-au indepartat de la a-L cauta pe Cristos si de la inchinarea in duh si in adevar inaintea lui Dumnezeu.
Va amintiti cum multimile L-au urmat in mod fizic pe Domnul nostru Isus, pana ce Acesta a inceput sa predice niste adevaruri mai putin populare? Atunci, multi dintre ucenicii Sai s-au intors (Ioan 6:66). De ce? Oare nu din proprie initiativa venisera la Isus? Ba da, dar nu aceasta este venirea de care este nevoie pentru mantuire. Cristos a spus: "Tot ce-Mi da Tatal va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara" (Ioan 6:37). Si din nou a spus: "Nimeni nu poate veni la Mine daca nu il atrage Tatal" (Ioan 6:44). In niciunul din aceste cazuri Isus nu vorbea de miscarea fizica a picioarelor.
Astazi este nevoie sa li se spuna oamenilor ca a veni la Cristos nu inseamna a iesi pe culoarul dintre randurile de scaune, ci a te arunca in bratele lui Cristos pentru viata sau pentru moarte. Faca Dumnezeu ca Biserica sa se intoarca la Scripturi pentru a gasi in ele metodele de castigare a oamenilor pentru Cristos. Fie ca pacatosii sa nu fie chemati sa vina in fata, ci sa fie chemati sa vina la Domnul Isus Cristos.
Regenerarea prin decizie si Predicarea
Invatatura falsa a "regenerarii prin decizie" a intinat chiar si structura unei predici. Jack Hyles, considerat de multi o autoritate in domeniul predicarii, da tovarasilor lui de slujba urmatorul sfat:
"Multi dintre noi, in predicile noastre, facem afirmatii de genul "Acum, in incheiere", "In final, dati-mi voie sa spun", "Ultimul lucru pe care vreau sa-l spun..." Astfel de afirmatii sunt uneori periculoase. Pacatosul stie cu cinci minute inainte ca vei termina, de aceea se hotaraste si se pregateste sa nu raspunda la invitatia care va urma. Insa, daca incheierea ta este brusca si o persoana pierduta nu-si da seama ca urmeaza sa termini, te-ai strecurat in inima lui si el nu va mai avea timp sa se pregateasca pentru invitatie. Poti ajunge la inima multor oameni folosind aceasta metoda."
Cand cineva citeste pentru prima data o astfel de invatatura, ar putea crede sau cel putin ar putea spera ca l-a inteles gresit pe dl Hyles. Insa o a doua, a treia si a patra citire confirma de fapt invatatura dlui Hyles, potrivit careia oamenii pot fi convertiti la Cristos printr-o metoda dibace pe care o foloseste un slujitor in predica sa, iar destinul vesnic al unei persoane poate fi determinat de impulsul unui moment de neatentie. Ideea ca mantuirea unui om ar putea depinde de "strecurarea in inima lui" si de consimtamantul sau, la care nu ia parte vointa sa, se opune clar la ceea ce invata Scriptura cu privire la primirea lui Cristos. In realitate, genul de predica pe care el incearca sa le-o strecoare pacatosilor rezulta, in cea mai mare parte, din aducerea oamenilor la o religie si nu la Cristos. Poate o predica sa aiba un rezultat mai cumplit decat acela ca aduce oameni la un lucru si nu la Domnul nostru Isus Cristos?
Predicarea adevarata nu consta intr-o metoda isteata a unui om, ci in aratarea Duhului lui Dumnezeu pe masura ce adevarul lui Dumnezeu este vestit. N-am sa uit niciodata ce a spus Dr. David Martyn Lloyd-Jones cand a ilustrat adevarata predicare, amintind de George Whitefield care predica in biserica lui Jonathan Edwards:
"Se afla acolo acest geniu, Jonathan Edwards, ce-l asculta pe Whitefield, care nu era de aceeasi talie cu el in ceea ce priveste genialitatea si abilitatea si asa mai departe. Dar pe masura ce il asculta pe Whitefield, fata lui, spune Whitefield, stralucea. Fata lui Edwards stralucea si lacrimile ii siroiau pe fata. Edwards a recunoscut aceasta nota autentica, plina de autoritate -- aceasta predicare. Whitefield se afla in Duhul, Edwards se afla in Duhul, si cei doi erau inmanunchiati. Intreaga congregatie si predicatorul erau una in mana lui Dumnezeu. Aceasta este predicarea. Dumnezeu sa ne faca in stare sa o practicam si s-o experimentam."
Predicarea de care vorbeste Dr. Lloyd-Jones si de care vorbeste si Noul Testament este departe de smecheria la care se recurge in multe predici moderne. Predicarea potrivit Bibliei afirma ca oamenii nu sunt nascuti din nou din voia carnii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu (Ioan 1:13).
"Regenerarea prin decizie" nu aduce oameni la Cristos intr-o masura mai mare decat regenerarea prin botez. Este adevarat ca unii sunt convertiti in urma unei astfel de predici, dar aceasta se intampla in ciuda metodelor folosite si nu datorita lor. Biblia este clara atunci cand afirma ca oamenii pot fi nascuti din nou numai prin Duhul lui Dumnezeu. Pocainta adevarata si credinta mantuitoare vin ca rezultat al nasterii din nou si ele nu sunt niciodata cauza unei mari schimbari. Pocainta si credinta sunt fapte ale omului regenerat si nu ale omului mort in pacate (Efes. 2:1, 5). Insa Dumnezeu nu actioneaza in locul nostru, nu crede in locul nostru si cu siguranta nu Se poate pocai in locul nostru -- El nu are niciun pacat pentru care sa Se pocaiasca. Noi singuri, intr-un mod personal, cu buna stiinta si benevol trebuie sa ne incredem in Cristos pentru mantuire. Nu spunem ca predicatorii nu ar trebui sa indemne staruitor, din contra, ei trebuie sa cheme insistent oamenii la pocainta si la credinta. Orice predica ce relateaza faptele Evangheliei fara a chema oamenii la pocainta si la credinta in Cristos, asa cum ar face-o Mantuitorul plin de mila si de putere al pacatosilor, nu este o predica dupa Scripura.
Apostolii invatau ca Dumnezeu ii mantuieste pe cei alesi ai Sai prin nebunia propovaduirii. Toate metodele noi, nascocite de om, nu fac decat sa se departeze de mijloacele randuite de Dumnezeu pentru convertirea pacatosului. Biserica trebuie sa paraseasca inventiile sale carnale si sa fie din nou calauzita de invatatura Scripturii, daca vrea ca Dumnezeu sa-i binecuvinteze eforturile si sa-i inmulteasca recolta. Semnificatia scripturala a cuvantului "evanghelizare" este aceea de "a-L predica pe Cristos cel rastignit care pentru Iudei este o pricina de poticnire si pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemati, fie Iudei, fie Greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu" (1 Cor. 1:23-24).
Regenerarea prin decizie si Teologia
Fie ca este general recunoscut sau nu, exista intotdeauna anumite implicatii doctrinale care subliniaza metodele folosite in evanghelizare. Asadar, care este genul de invatatura care a permis Bisericii sa se departeze de crestinismul istoric si sa urmeze aceste noi procedee?
Noua nastere, potrivit Domnului nostru Isus, este o lucrare suverana a Duhului lui Dumnezeu in inima omului (Ioan 3:8). Totusi, in contradictie cu invatatura lui Cristos, unul dintre stramosii acestui soi nou de evanghelizare afirma ca "religia este lucrarea omului." Aceasta este o afirmatie socanta, mai ales ca se afla pe prima pagina din Lecturi despre Trezirile din religie, cea mai influenta scriere a lui Charles G. Finney. Marea diferenta teologica dintre evanghelizarea moderna si evanghelizarea biblica tine de aceasta intrebare fundamentala -- daca religia adevarata este lucrarea lui Dumnezeu sau a omului. In cel mai bun caz, doctrina "regenerarii prin decizie" atribuie meritele nasterii din nou in parte omului si in parte lui Dumnezeu.
J. H. Merle d'Aubigne (1794-1872), in cartea sa Istoria Reformei din Anglia, afirma urmatoarele:
"A crede in puterea omului pentru lucrarea de regenerare este marea erezie a Romei, si din aceasta erezie se trag ruinele Bisericii. Convertirea este rezultatul harului lui Dumnezeu, iar sistemul care o pune pe seama atat a omului cat si a lui Dumnezeu este mai rau decat pelagianismul."
Unul dintre cei mai mari teologi americani, Charles Hodge (1797-1878), arata si el pericolul acestei invataturi:
"Nu a fost ticluita nicio alta doctrina mai distrugatoare de suflete decat aceasta, ca pacatosii se pot regenera singuri, se pot pocai si pot sa creada cand vor ei... Intrucat este un adevar aratat atat de Scriptura cat si de experienta -- ca omul nereinnoit nu poate face nimic pentru a-si asigura mantuirea -- este esential ca el sa fie adus la convingerea practica a acestui adevar. Odata ce este convins, si nu mai inainte, el cauta ajutorul la singura sursa unde il poate gasi."
In ambele afirmatii de mai sus, accentul cade pe neputinta omului de a se naste din nou si pe necesitatea ca Dumnezeu sa creeze viata. In special aceste doua aspecte sunt cele in care doctrina "regenerarii prin decizie" deviaza de la doctrina biblica a regenerarii. Aceasta ne aduce la problema fundamentala care se pune in cazul "regenerarii prin decizie": Care este starea spirituala a omului?
Poate cineva sa se nasca din nou daca raspunde "da" la un anumit set de intrebari? Poate cineva sa se nasca de "sus" mergand in fata intregului auditoriu? Poate cineva sa devina un crestin adevarat atunci cand raspunde la invitatie datorita faptului ca a fost luat prin surprindere? Raspunsul pe care il dai la aceste intrebari este determinat de viziunea pe care o ai cu privire la starea spirituala a omului. Ce este starea spirituala a omului?
Marele si batranul teolog scotian Thomas Boston (1676-1732) a ilustrat intr-un mod foarte graitor starea spirituala a omului, comparand o persoana neconvertita cu un om intr-o groapa. Acesta poate iesi din groapa pe una din doua cai: ar putea escalada cu mare efort si dificultate peretii gropii pana la suprafata, aceasta este calea prin fapte; sau, ar putea prinde franghia harului lasata in jos de catre Cristos si astfel sa fie tras afara din starea mizera in care se afla. Da, ar putea sa se hotarasca sa se catere singur pe franghia Evangheliei, "dar, vai! Omul neconvertit este mort in groapa si nu se poate ajuta pe niciuna din aceste cai."
Omul este mort, din punct de vedere spiritual, in faradelegi si pacate si nu poate sa placa lui Dumnezeu (Efes. 2:1; Rom. 8:8). Insusi Mantuitorul nostru a zugravit starea omului ca fiind una de o mare neajutorare: "Nimeni nu poate veni la Mine daca nu il atrage Tatal"; "nimeni nu poate sa vina la Mine daca nu i-a fost dat de Tatal Meu" (Ioan 6:44, 65).
Aceasta stare de moarte si robie fata de pacat nu poate fi schimbata prin luarea unei decizii sau prin faptul ca mergi in fata de-a lungul unui culoar. Un om nu se poate face singur crestin. Doar Duhul lui Dumnezeu poate crea un om nou in Cristos. In harul Lui, Dumnezeu da oamenilor inimi noi. Doar atunci ei se pot pocai de bunavoie si pot crede in Domnul Isus Cristos. Insusi Dumnezeu a afirmat aceasta spunand: "Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne. Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele..." (Ezec. 36:26, 27). Isus Cristos a mai spus un lucru clar: "dupa cum Tatal inviaza mortii si le da viata, tot asa si Fiul da viata cui vrea." (Ioan 5:21).
Maretia puterii lui Dumnezeu in mantuirea pacatosilor poate fi vazuta doar in contrast cu starea disperata in care se afla omul. Ce doctrina glorioasa este nasterea cea noua pentru un pacatos neajutorat! Fie ca Biserica sa se intoarca la doctrina biblica, pentru ca sa evanghelizeze din nou spre slava lui Dumnezeu!
Ce trebuie sa facem noi?
Nu este vremea de a ramane tacuti, ci de a vorbi. Am pastrat tacerea prea mult timp, crezand ca, daca ne-am opune acestor practici nebiblice, am impiedica lucrarea buna a evanghelizarii, crezand ca in multitudinea de "decizii" sunt si convertiri autentice. Dar cu fiecare saptamana care se scurge ,mii de oameni sunt indrumati catre o nadejde falsa! Oamenilor li se spune sa strabata culoarul pentru a ajunge in fata, in loc sa fie directionati doar catre Cristos. Chemarea inalta la a predica a degenerat intr-o serie de escrocherii si smecherii. Aceste practici false au luat nastere ca urmare a pervertirii doctrinei biblice. In mijlocul acestui intuneric, sa ne rugam ca Dumnezeu sa gaseasca de bine a trezi din nou Biserica Sa. Aceasta trezire nu poate veni decat prin Cristos. Oamenii trebuie sa se intoarca din nou la indrumarile Lui pentru a sti sa sfatuiasca, la invitatiile Lui fara plata pentru cei pacatosi si la predicarea Evangheliei Sale. Numai atunci truda noastra va aduce slava lui Dumnezeu; si cu voia lui Dumnezeu, multi pacatosi vor fi convertiti spre slava Sa.
Tradus de Estera Sandau