Se pare ca in ultimul timp s-au petrecut multe tragedii in familia bisericii noastre. Chiar cu cateva saptamani in urma eram impreuna cu un cuplu tanar din biserica noastra, Kneadnogles, care erau si prieteni dragi ai familiei noastre. Ei au suferit pierderea scumpului lor fiu - Steven, un bebelus nou nascut, pe care l-au pus in patut la 7:30 si pe la 10:30 era albastru - a murit in drum spre spital. Doi prieteni de-ai mei cu care am fost coleg de liceu, au murit de cancer. Unul a trait trei saptamani dupa ce i s-a pus diagnsticul; celalalt opt si a lasat in urma o familie de crestini luptandu-se cu motivele acestei pierderi. Am fost in vizita la spital noaptea trecuta la Tom Elison, din congregatia nostra, care a fost operat de urgenta cu o noapte inainte deoarece avea un tip de infectie confuza in coloana vertebrala. Bineinteles, el e foarte incercat sa treaca prin acestea, prin atata suferinta si durere si lucruri de felul acesta.
Oamenii care treceau prin astfel de perioade, m-au intrebat de nenumarate ori: "De ce crezi ca Domnul lasa sa se petreaca astfel de lucruri?" Oamenii m-au intrebat cand am trecut recent printr-o boala: "Ce incearca Domnul sa-ti spuna? Ce incearca Domnul sa te invete? Chiar intelegi care este scopul lui Dumnezeu in toate astea?" De fapt, cineva chiar mi-a pus intrebarile astea cu doua zile in urma prin telefon. Am avut cateva inmormantari in congregatia noastra la care familiile erau profund indurerate... Viata e plina de astfel de dificultati.
In aceasta dimineata ne-am rugat cu presbiterii pentru dragul Bud Busby - care a facut parte in biserica noatra pentru multi, multi ani. De fapt, era aici membru inainte sa vin eu si inca mai este. El va avea operatie intr-o saptamana; ii vor elimina o parte a esofagului, unde au gasit cancer - i l-au radiat si acum ii vor scoate acea sectiune.
Intrebarea care apare mereu este: "De ce se intampla lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Nu e faptul de a fi crestin un fel de izolare? Nu ar trebui noi sa ne asteptam, daca Dumnezeu e de partea noastra, ca astfel de lucruri sa nu se intample in viata noastra? Care este scopul lui Dumnezeu in toate astea, de ce se petrec si cum trebuie noi sa vedem toate astea?" Acestea sunt intrebari foarte importante.
Oamenii m-au intrebat acestea cand, cu cativa ani in urma, Patricia si-a rupt gatul si mi-au spus ca nu are prea multe sanse sa traiasca. Oamneii spuneau: "Ce crezi ca vrea Domnul sa te invete prin intamplarea asta?" Ei bine, toti ne confruntam cu astfel de lucruri in viata. Acesta este felul de a fi al lucrurilor. "se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca sa zboare," spune Biblia, "Cat de sigur este ca scanteia iese din foc, la fel de sigur e ca necazurile vor veni." Toti intelegem asta. Stim ca cu cat traim mai mult, cu atat acumulam mai multa suferinta. Este foarte important pentru noi sa avem o perspectiva asupra acestui lucru si sa raspundem la intrebarea: Ce face Dumnezeu?
Asa ca as vrea sa fac acest lucru in aceasta dimineata. Si pentru a face lucrul asta, as vrea sa va deschideti Bibliile la Epistola catre Evrei, capitolul 12. As vrea sa mergem la Cuvantul lui Dumnezeu in aceasta dimineata: Epistola catre Evrei, capitolul 12, la ceea ce trebuie sa fie pentru multi crestini o portiune foarte familiara din Scriptura si care cred ca raspunde direct la aceasta problema. Trebuie sa va marturisesc ca pasajul este asa de important si problema este asa de importanta, ca nu pot sa o acopar toata in aceasta dimineata. Va voi face o introducere astazi si sper ca va fi una foarte utila - cred ca asa va fi - si saptamana viitoare ne vom uita mai de aproape la text.
As vrea sa va citesc textul care incepe de fapt din versetul 5. In Epistola catre Evrei, capitolul 12, versetul 5, autorul epistolei spune asa: "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului", sau disciplinrea sau educatia, "si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste. Suferiti disciplinarea sau pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii. Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor", adica Dumnezeu, "si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. adevarat ca orice pedeapsa (disciplinare), deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii."
Este fundamental pentru noi sa intelegem problemele vietii. Din moment ce viata este plina de necazuri, acest pasaj raspunde la o intrebare foarte profunda si importanta: "De ce se intampla lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu?" Lasati-ma sa va fac mai intai o prezentare. Aceasta carte era adresata evreilor, si mai precis unei comunitati de evrei care constituiau o biserica.. Ei au ajuns sa inteleaga Evanghelia - Mesia a venit, a murit si a inviat din morti - au crezut-o si biserica a fost creata. Nu a durat mult de la formarea bisericii si persecutia a urmat.
Oricum, ei proveneau dintr-un mediu evreiesc: ar fi fost dati afara din sinagoga lor, ar fi fost instrainati (renegati) de familie si prieteni. Daca erau angajati ai evreilor, si-ar fi pierdut slujbele. Ei probabil si-au pierdut viata "normala" pe care o aveau, adica unde mergeau, ce cumparau, cu cine interactionau, pentru ca daca erau in contextul evreiesc, ar fi fost izolati. Au suferit si alte forme de persecutie si instrainare.
Asa ca acesti oameni, in aceasta comunitate de evrei credinciosi, au si inceput sa simta ce inseamna sa fi identificat cu Isus Hristos. Autorul epistolei vrea sa dea o perspectiva asupra acestui lucru, el vrea ca ei sa inteleaga ca are loc un proces care nu ar trebui sa-i surprinda, este un proces care are loc de veacuri. De fapt, cu un capitol in urma, el vorbeste despre eroii credintei.
Scriitorul epistolei catre evrei face o trecere in revista, inainte de capitolul al 12 -lea, si le aminteste despre evreii si chiar pre-evreii, care au trait incepand cu Adam si fiul sau, Abel. Le vorbeste despre credinta lui Abel, a lui Enoh si a lui Noe. Apoi le aminteste despre evrei incepand cu Avraam: credinta lui Avraam si a Sarei (pana in versetul 20), Isaac, Iacov, Iosif, Moise, si apoi chiar despre o prostituata, pe nume Rahav, care era dintre neamuri - si apoi despre alti evrei (in versetul 32): Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel si profetii.
Toti acestia sunt oameni ai credintei. Capitolul 11 este un fel de sala a eroilor credintei, a marilor eroi ai credintei, a celor ce L-au crezut pe Dumnezeu. In fiecare caz in parte, cei ce au crezut pe Dumnezeu au si suferit condamnarea lumii. In fiecare caz cand au luat o pozitie de partea lui Dumnezeu, a Adevarului Sau, a Cuvantului Sau si a Persoanei Sale, au suferit condamnari in diverse moduri din partea lumii.
Incepand cu versetul 33, se face o suma. Acest grup de oameni "au cucerit ... imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor" (in mod particular cazul lui Daniel), "au stins puterea focului" cu alte cuvinte, au fost arsi ca cei trei prieteni ai lui Daniel, "au scapat de ascutisul sabiei." Ei "s-au vindecat de boli", "au fost viteji in razboaie", "au pus pe fuga ostirile vrajmase", si unii din ei au fost literalmente ucisi si au experimentat invierea, "au fost chinuiti".. Este scris in versetul 36 ca "au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare;" in versetul 37 scrie, "au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre," imbracati in astfel de piei, atrageau prin mirosul lor animalele salbatice care ii devorau. Ei erau "lipsiti de toate, prigoniti, munciti." Ei au "ratacit", scrie in versetul 38, "prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului..."
Bine ati venit in familia credintei, fratilor. Vrea altcineva sa intre? De fapt acesta era ideea. Cand intri in familia lui Dumnezeu vei primi si condamnarea lumii intr-un mod sau altul. El tocmai le aminteste lucrul asta. El doar le spune, "Uitati-va, asa stau lucrurile". In capitolul 12, versetul 1, spune, "Acum avem acest mare nor de martori, acest grup de oameni pe care tocmaia i-am identificat. Si ei sunt martorii vietii de credinta, in ciuda dificultatilor ei." Ajungem la versetul 5, unde se identifica ce este aceasta suferinta.. Din punctul de vedere al lumii, este persecutie si din punctul de vedere al persoanei care sufera, este durere. Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, in versetul 5, este numita "pedeapsa (disciplinarea) Domnului".
El le spune, "Voi nu sunteti singurii oameni care treceti prin asta. De fapt, nu sunteti nici primii care treceti prin asa ceva." Unii din oamenii acestei congregatii - stim din citirea epistolei catre evrei - au fost sincer convertiti. Ei L-au imbratisat pe Isus Hristos ca Mesia, si au fost crestini adevarati, dar au inceput sa simta presiunea persecutiei si instrainarii - aceasta condamnare a lumii din care faceau parte. Astfel au fost impinsi inapoi spre iudaism, cativa din ei au fost chiar tentati sa renunte la Hristos si sa se intoarca inapoi, alti stateau pe margine - un fel de spectatori de pe margine, crezand ca Evanghelia este adevarata, dar fiindu-le teama sa o imbratiseze din cauza faptului ca ar fi fost persecutati.
Domnul nu elimina perspectiva persecutiei - nu ne spune ca aceasta va fi diminuata in vreun fel - El doar o defineste: din perspectiva lumii e persecutie, din a noastra durere, din perspectiva lui Dumnezeu este disciplinare. Noi am vrea sa o intelegem din perspectiva lui Dumnezeu, nu-i asa? Adica asta este modul in care ar trebui s-o intelegem. Asa ca expresia pe care as vrea s-o extrag din acest text este in versetul 5, mijlocul versetului: "disciplinarea (pedeapsa) Domnului." Vrem sa intelegem aceasta chestiune a vietii din perspectiva lui Dumnezeu, vrem s-o intelegem din punctul Lui de vedere. Aici este locul in care invatam despre disciplinarea Lui.
Sa discutam depre cuvantul disciplinare. Unele din Bibliile voastre scriu cumva "pedeapsa"? Sunt sigur ca da. Sa va spun cuvantul original - este cuvantul "paideia". Este cuvantul de la care avem, de exemplu "pedagogie", care la baza insemna educarea copiilor. Este cuvantul care inseamna "a educa" si "pedagogie", inseamna "a educa copii".. Este cuvantul de la care se trage termenul medical "pediatric." "Pedo" este termenul grecesc original pentru "copii".
Acesta nu este un cuvant incarcat cu conotatii negative. Cuvantul "pedeapsa" suna cam negativ, aproape amenintator. Cu siguranta suna ca un sinonim pentru represiune, dar actualul cuvant "paideia" este un cuvant cu un spectru larg si traducatorii Bibliei pe care o citesc, New American Standars, o traduc disciplinare deoarece el are si conotatie pozitiva si negativa, nu numai negativa. Este un cuvant cu spectru larg - el inseamna de fapt "sa educi copii" si educarea copiilor este o combinatie, este o balanta intre transmitere de lucruri pozitive, invatarea adevarului, virtutii si caracterului, si pe de alta parte le dai suficienta durere sa-i redirectionezi de la lucrurile care sunt rele, care sunt pacatoase, care sunt distructive pentru ei, astfel incat sa asocieze acele lucruri cu durerea. Ei inteleg ca este un pret de platit pentru acele lucruri rele si nu vor vrea sa-l plateasca, si deci, il vor evita.
Prin folosirea cuvantului "paideia", "pedeapsa" sau "disciplinare"... cred ca putem concluziona spunand: "se refera la orice efort indreptat asupra copilului pentru cultivarea sufletului lui." Aceasta va implica invatarea adevarului si virtutii. Aceasta va implica corectarea greselilor si atenuarea pasiunilor. Iata ce inseamna de fapt acest cuvant: orice efort indreptat asupra copiilor pentru cultivarea sufletului lor, si asta implica invatarea adevarului si virtutii, corectarea greselilor si atenuarea pasiunilor. Deci va avea un aspect pozitiv si unul negativ: va include instructaj si va include pedeapsa. Le va include pe toate.
Cuvantul nu are numai ideea de pedeapsa, nu are numai ideea de masuri de corectie care sunt destinate sa elimine raul din viata si incurajarea a ceea ce este bun. El include, de asemenea, si ideea de invatare a ceea ce este bun. Este exact termenul potrivit pe care ar trebui sa-l foloseasca parintii in procesul de crestere ai copiilor lor. Un parinte iubitor isi disciplineaza, isi instruieste, isi educa copii si sa iubeasca ce este bun si sa urasca ce este rau.
Dumnezeu face acestea in viata noastra. Autorul Epistolei catre evrei spune, "Voi trebuie sa va uitati la toate acestea din perspectiva lui Dumnezeu si sa le vedeti ca un instructaj." Adica nu va fi diferit de orice fel de instructaj riguros: instructajul celor din armata cu sarcini riguroase, instructajul celor ce au sarcini riguroase intr-o lupta atletica, instructajul celor ce au sarcini riguroase ca mersul in spatiu. - toti am fost constienti de asta in aceasta saptamana. Oricare din aceste intructaje implica ceva pozitiv si de asemenea avertizari asupra a ceea ce poate devenii distructiv si compromitator. Astfel este instructajul - o balanta intre pozitiv si negativ.
Acum cu privire la instructajul pe care Domnul il aduce in viata noastra, exista mai multe motive pentru aceasta. Cand am venit in aceasta dimineata aveam trei, la serviciul de mai devreme m-am gandit si la altul si il voi include si pe acesta. Este amuzant cand te surprinde astfel vreo idee. Deci, as vrea sa va arat patru motive pentru care disciplinarea Domnului apare in viata voastra de crestini.
Acum, inainte de a ne uita la aceste patru motive, as vrea sa fac un fel de distinctie clara. Trebuie sa fie facuta o distinctie rigida intre pedeapsa divina si disciplinarea divina, e bine? - intre pedeapsa divina si disciplinarea divina. Sa formulez cat de clar pot: oamenii lui Dumnezeu nu pot fi niciodata pedepsiti deplin pentru pacate lor - in sens judiciar - deoarece Dumnezeu deja a pedepsit deplin pe Hristos pentru pacatele noastre. Asa e? "El a purtat, in trupul Sau, pacatele noastre pe cruce." "Dumnezeu l-a facut pe El care n-a cunoscut pacatul, sa fie pacat pentru noi." El a platit deci vina intreaga, Romani 8:1 spune ca noi nu suntem sub nici o condamnare si nici nu vom mai fi.
Asa ca, atunci cand se vorbeste despre pedeapsa divina, sau disciplinarea divina, noi nu vorbim despre pedeapsa judiciara pentru pacatele noastre care are legatura cu mantuirea (salvarea) noastra.. Noi vorbim despre o disciplinare sau o pedeapsa legata de sfintirea noastra. Dumnezeu deja l-a pedepsit pe Hristos pentru toate pacatele noastre, care se ingrijeste de eternitatea noastra. Dar Dumnezeu trebuie sa ne pedepseasca pentru pacatele noastre aici, in timpul acestei lumi, pentru a ne face din ce in ce mai sfinti si mai neprihaniti, ceea ce ne va aduce o mai mare binecuvantare si utilitate. Acestea sunt doua lucruri pe care trebuie sa le distingeti. Sangele lui Isus Hristos, Fiul, ne-a curatit de orice pacat in sens judiciar - pacatele noastre sunt platite, sunt complet acoperite si nici dreptatea lui Dumnezeu (deoarece a fost pe deplin satisfacuta prin Hristos purtand pacatele noastre), nici dragostea lui Dumnezeu nu va permite sa se mai plateasca din nou ceea ce Hristos deja a platit. Ati retinut?
Asa ca atunci cand sunteti pedepsiti de Dumnezeu pentru pacate in aceasta viata, nu este din cauza ca Isus nu ar fi purtat toata pedeapsa pacatelor voastre. Nu are legatura cu justificarea voastra, adica prezenta voastra inaintea lui Dumnezeu - care a fost realizata in Hristos - ci are legatura cu sfintirea voastra, adica, neprihanirea voastra personala, astfel incat sa va puteti bucura de binecuvantarile Lui si sa-I fiti folositori. Aceasta distinctie trebuie facuta. Cu alte cuvinte, in pedeapsa legata de salvarea noastra, Dumnezeu este Judecator; iar in disciplinarea legata de sfintirea noastra, Dumnezeu este un Tata iubitor. In pedeapsa legata de salvarea noastra, obiectele sunt pacatele ce trebuie pedepsite - pretul ce trebuie platit. In disciplinare, obiectul este sfintirea - pentru a aduce credinciosul la puritate. In pedeapsa, tinta este condamnarea; in disciplinare, tinta este neprihanirea.
Acum, haideti sa ne uitam la cele patru motive pentru care disciplinarea Domnului are loc in vietile noastre.
Vreau sa va spun, inainte de a intra in aceasta sectiune, ca este in mare masura un lucru foarte foarte personal. Adica, eu nu pot sa ma uit la tine si sa zic, "O! Stiu de ce Domnul se poarta astfel cu tine," numai daca cumva stiu ceva foarte flagrant despre tine si ti l-as arata. Dar, in majoritatea cazurilor, este ceva cu care ai de a face personal in inima ta si cateodata, din moment ce nu este clar pentru nimeni din jurul tau, poate sa nu-ti fie nici tie prea clar, asa cum vom vedea.
Dar acestea sunt motivele pentru care trebuie sa ne straduim sa intelegem disciplinarea Domnului.
Motivele:
1. Rasplatire (pedeapsa meritata)
Folosim cuvantul "rasplata" - inseamnand "pedeapsa". Primul motiv pentru care Domnul te va disciplina, cum un parinte disciplineaza un copil, este pentru ca ai pacatuit si pacatul este rau pentru tine. Pacatul iti dauneaza; poate sa-ti devasteze viata. Te poate face inutil in slujba Domnului; te poate face sa pierzi binecuvantarea lui Dumnezeu - iti ia bucuria, pacea; produce rusine, vinovatie, ingrijorare, teama, anexietate, si un parinte iubitor nu vrea ca sa ai toate acestea. Cum un parinte iubitor pedepseste un copil, nu ca sa raneasca copilul, dar ca sa il ajute, asa pedepseste El copilul - nu pentru a produce durere pe terment lung, dar o durere de scurta durata si o corectie pe termen lung.
Asa ca Dumnezeu pedepseste pacatul in viata unui credincios, pentru scopuri pozitive. Am pacatuit, in cosecinta vom avea nevoie sa ne confruntam cu disciplinarea - acesta este unul din motivele disciplinarii. Adevarul este ca, atunci cand treci prin astfel de disciplinare, vor veni in viata ta lupte; poate ti s-a spus ca ai cancer, su o alta boala, poate in casnicia ta ai conflicte, poate partenerul te-a parasit si te lupti cu durerea - poate te-a parasit si ai ramas cu un copil, poate partenerul de casatorie are o aventura cu cineva, poate ti-ai planificat sa te casatoresti cu cineva si acel cineva te-a parasit si te afli in situatia nenorocita de a avea dragostea neimpartasita, poate te confrunti cu moartea unui membru din familie... eu stiu ce mai poate fi ... toate lucrurile de genul asta; si incepi sa te gandesti: "De ce mi se intampla asta?"
Porneste cu intrebarea aceasta: "Exista vreun pacat in inima mea sau in viata mea? Poate fi ceva corectat in viata mea? Poate fi aceasta o consecinta a obiceiului meu pacatos, pe care Tatal incearca sa mi-l arate, ca eu sa-l corectez? "
Acesta a fost cazul lui David - va amintiti de marele imparat al lui Israel, David? Un om remarcabil, un om incredibil, foarte inteligent - un psalmist, un cantaret agreabil, un harpist, un mare conducator, un rege nobil, un om care ar castiga nu numai admiratia poporului sau, dar a fost barbatul pe care Dumnezeu l-a identificat a fi regele imparatiei Sale teocratice - natiunea Israel. David a avut tot ce ar putea avea un om, a avut de toate. Stand in palatul sau in una din zile - palatul sau fiind mai inalt ca restul caselor din jurul lui - a privit afara si a vazut o femeie imbaindu-se la soare pe acoperisul casei ei si si-a dorit-o - numele ei era Batseba...
Bineinteles, povestea e cunoscuta de toti. David a facut in asa fel incat sa obtina aceasta femeie, s-a unit cu ea - de fapt, ea a ramas insarcinata ca rezultat al acestei uniri. Deci, el a comis adulter, violandu-si propria casnicie - propriile juraminte facute sotiei lui - a pacatuit impotriva natiunii, impotriva domniei lui ca rege, si mai mult de atat, a facut in asa fel ca sotul ei (Urie), care era unul din cei mai dedicati soldati ce lupta pentru marele rege David, sa fie pus intr-un loc in batalie in care sa fie compromis, lasat singur in voia dusmanului. Urie a fost victima planului lui David fiind ucis in batalie. David era responsabil nu numai de adulter, dar si de crima.
Apoi, portile pedepsei au fost deschise. Biblia spune despre David cele mai uimitoare lucruri. Dumnezeu a spus lui David: "Sabia nu se va departa niciodata de casa ta - niciodata. Trebuie sa inveti ca nu poti sa te porti asa, fara sa te astepti la consecinte. In viata ta vor veni consecintele purtarii tale."
Prima consecinta care a venit imediat a fost moartea nou-nascutului. Copilul Bat-Sebei a murit. Va amintiti cum se plangea David, cum in durerea lui a facut o declaratie melancolica? El a spus: " El nu se va intoarce la mine, dar eu ma voi duce la el," ceea ce era o declaratie plina de speranta. El stia ca micutul bebelus - acea viata mica si inocenta - era in prezenta lui Dumnezeu. Aceasta era o mica particica a harului lui Dumnezeu revarsat, peste el bineinteles, chiar daca era un copil ilegitim. Dumnezeu are grija de toti micutii. Dar David a plans pierderea copilului.
Ca si cum asta n-ar fi fost suficient, lovitura dupa lovitura dupa lovitura au venit impotriva lui David, si astfel sabia nu s-a departat niciodata de casa lui. Cea mai grea dintre aceste lovituri a fost cea condusa de propriul fiu, Absalom. Absalom a incercat sa-l detroneze pe tatal sau si sa-i ia locul. In cele din urma, Absalom calarind cu repeziciune prin padure, a murit lovindu-se intr-un copac, ramanand spanzurat acolo, dupa cum stiti. David a plans: "O! Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu, fiul meu!"
David a suferit atacuri teribile de vinovatie. In psalmul 32 David scrie: "mi se usca vlaga." Sistemul sanguin ii era afectat, glandele salivare ii erau afectate; sistemul nervos ii era afectat. Intreg trupul ii era zguduit in nelinistea provocata de necazul, rusinea, si vina pacatului sau. Limba i-a fost intepenita cat timp nu si-a marturisit pacatul, a suferit in toata agonia aceea - intreg trupul il durea de sus pana jos.
In final, David a izbucnit in a marturisi. A scris un psalm similar, psalmul 51, si a strigat plin de pocainta catre Dumnezeul impotriva caruia a pacatuit. El a prins mesajul; chiar l-a inteles. A devenit un om credincios si neprihanit; a devenit prietenul lui Dumnezeu. El a scris mai multi psalmi ca oricare altul. A devenit cantaretul placut al lui Israel. A devenit un om dupa inima lui Dumnezeu. Dar a trebuit sa treaca prin aceasta imensa si groaznica corectie.
De aceea, orice s-ar intampla in viata ta, de aici trebuie sa pornesti, cu aceasta intrebare trebuie sa incepi: Sunt disciplinat datorita pacatului? Vreau sa spun ca este punctul potrivit de pornire. Nu-i asa? Examineaza-te: "Este vreun pacat in viata mea?" Va amintiti de Iov? Iov era un om foarte bogat - unul din cei mai bogati oameni din est - a trait pe vremea patriarhilor, timpul Genezei. Iov poate fi prima carte scrisa a Bibliei. Probabil a fost scrisa chiar inaintea Pentateuhului - Geneza. Vorbind de oamenii din vremea patriarhilor - unul din ei era Iov. Foarte bogat: o multime de pamant, o multime de recolte, o multime de copii si o nevasta.
Si dintr-o data, totul se duce. El a pierdut tot. El a pierdut absolut totul. Toate culturile, toate animalele, toti copiii. Singurul lucru ramas este sotia care il cearta si adauga la durerea lui. El a pierdut totul si apoi a pierdut si sanatatea. Sta asezat pe o gramada de cenusa, scarpinandu-si bubele cu un ciob - un fel de a-si alina starea mizerabila..
Intrebarea ii vine in minte - acesta este un om al credintei, un om care crede in Dumnezeul viu si adevarat, un om care l-a slujit pe Dumnezeu cu toata inima lui, un om care a fost absolut credincios si ascultator, un om bun - cel mai bun om al vremii. De unde stiu aceasta? Din cauza ca in Iov 1 si 2, satan a mers in cer si I-a spus lui Dumnezeu: "Stii, Doamne, nu ai avea pe nimeni credincios daca nu le-ai da tot felul de bogatii. Daca nu i-ai binecuvanta si nu le-ai da toate aceste lucruri te-ar blestema." Dumnezeu a raspuns: "Nu este adevarat si-ti voi arata. Uita-te la Iov - este un om al credintei; un om neprihanit; si e foarte bogat. Te las sa-i iei tot ce are in afara de viata dar credinta nu si-o va pierde."
Ei bine, Iov nu stia toate astea. Iov niciodata n-a citit primele doua capitole ale cartii ce-i poarta numele. Ea n-a fost scrisa decat dupa ce el n-a mai fost. El n-avea nici o idee si niciodata n-a stiut ce s-a intamplat in cer. El n-a stiut ca Dumnezeu si satan aveau o disputa. El era aici jos si toate mergeau rau in viata lui - el nu stia.
Asa ca primul lucru pe care l-a facut a fost sa se uite in inima lui. Si-a facut o examinare proprie si a zis: "Uite, Doamne, cred ca totul este in regula. Mi-am marturisit pacatele si vreau sa-mi rezolv problemele. Vreau sa te slujesc. Te iubesc. Doamne, incerc sa fiu un om bun si ascultator si nu cunosc nici un pacat in viata mea de care ma agat. Cred ca totul este in regula," si era nedumerit. Asa ca, cativa din prietenii lui au venit si le-a parut asa de rau de Iov - care era absolut disperat - ca scrie: "Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba." Prietenii lui - trei prieteni - au stat doar intr-o tacere mormantala, fiindu-le mila si compatimind, spunand probabil doar: O..., hmm..."
La sfarsitul celor sapte zile, au spart tacerea si, cum au deschis gura, toata intelepciunea i-a parasit. Primul lucru pe care l-au spus a fost: "O, Iov. Ai o multime de pacate in viata ta. Noi stim, caci avem o buna teologie. Teologia noastra este ca daca ai probleme, inseamna ca ai pacatuit." "Ei bine, cateodata..." a spus Iov, "Nu, nu am." Ei au spus: "Mai bine ai mai verifica odata." Asa ca prietenii lui i-au inmultit durerea, deoarece il tot acuzau de ceva ce nu era adevarat si l-au condus, literalmente, in saptamani de inventariere personala si tot n-au gasit nimic. Nu ca el n-ar fi avut pacat, dar nu avea nici un pacat ascuns. El isi dedica de buna voie viata Domnului. El nu era ca David: David isi facuse inventarul si stia ca a pacatuit.
Cand un credincios este lovit de nuia, poate spune: "Eu am adus asta asupra mea. Dumnezeu ma corecteaza in dragoste - El nu ma loveste in manie - El ma corecteaza in dragoste." Aici este locul de la care pornesti: rasplatire. David a stiut asta toata viata lui; si niciodata nu a cautat alta explicatie. Dar nu trebuie sa te opresti aici. Daca dupa ce iti faci acest inventar nu gasesti nimic trebuie sa mergi mai departe. Sa mergem la al doilea motiv pentru care Dumnezeu ne disciplineaza.