Epistola catre Evrei, capitolul 12, versetele 5-11. Am incercat sa raspundem la o intrebare foarte importanta si anume: De ce se intampla lucruri rele oamenilor lui Dumnezeu? Atmosfera din ziua de azi in randul miscarii evanghelice -- atmosfera in biserica de astazi -- care este, cred, si in mass-media este dominata de miscarea moderna carismatica, o perspectiva a crestinismului care, spunand drept, este straina de Scriptura.
Daca te uiti la televiziunea crestina si tragi de aici concluzii despre teologia crestina, poti concluziona ca, din tot ceea ce ai vazut, crestinismul este o cale a vietii ce duce la bogatie, la coafuri nerusinate si garderobe uimitoare, duce la scene elaborate in show-rile de televiziune si scaune ciudate si aur pe orice, etc., etc., etc. Duce la bogatie si prosperitate si fericire si confort si sa te simti cu adevarat bine. Vei auzi predicandu-se, in mass-media crestina, "Evanghelia prosperitatii" ca Isus te vrea bogat, si Isus te vrea confortabil, si Isus te vrea plin de succes, si daca suferi este pentru ca esti slab in credinta. Daca suferi, este pentru ca nu ceri ceea ce este de drept al tau.
Exista, de asemenea, in miscarea evanghelica contemporana, notiunea ca Isus, in vreun mod sau altul, va rezolva toate problemele vietii tale. Asa ca, ni se spune din aceea parte a miscarii evanghelice, care este diferita de miscarea carismatica, ca adevarata problema este ca trebuie sa ne apropiem de oameni pe baza "nevoilor ce le simt"... Cu alte cuvinte, care sunt nelinistile, durerile, suferintele, ranile, disconfortul, problemele vietii din care oamenii se simt rau...Noi trebuie sa le confruntam si trebuie sa le aducem la Isus, ca la unul care le va rezolva toate necazurile vietii, cel ce-ti rezolva toate problemele, cel ce te face sa te simti confortabil, cel ce-ti aduce pace in viata ta plina de probleme; Isus va elimina orice eveniment ce ne deranjeaza, orice relatie lipsita de confort si implinire --cumva Isus va aduce pace in orice circumstanta dificila. Aceasta este evanghelia "nevoi simtite".
Avem, asadar, pe de-o parte evanghelia prosperitatii care promite ca poti fii bogat in Isus si iti rezolva toate problemele. Si avem si evanghelia "nevoi simtite" care spune ca: "Ei bine, Dumnezeu chiar vrea sa-ti rezolve viata si s-o faca calma cu desavarsire, plina de pace si confort si s-o implineasca si s-o satisfaca in orice mod imaginabil." De fapt, ambele puncte de vedere se pot concluziona ca daca vin dificultati in viata ta, este probabil diavolul. Ceea ce ai putea dori este sa afli cum sa-l gonesti, pentru ca e diavolul cel ce aduce toate aceste lucruri rele in viata ta. Ele nu vin de la Dumnezeu; ele vin de la diavol.
Asa ca, asta te duce la un fel de antrenament in care trebuie sa te implici prin care sa stii sa anihilezi puterea diavolului in viata ta sau a altora. Intri in acea notiune nebuneasca de a pronunta un fel de condamnari, cel putin la nivel temporar sau atat cat priveste viata ta, asupra Satanei, incercad sa-l legi apoi sa legi demonii care sunt cauza tuturor problemelor tale. Daca te poti angaja cu succes in legarea lui Satan si a demonilor, atunci poti elimina disconfortul si suferinta si lipsa linistii din viata ta.
Toate acestea sunt nebiblice. Toata aceasta conceptie este gresita. De fapt, aceasta idee gresita prin care crestini trebuie sa fie deasupra suferintei este o trista dezonoare la adresa tuturor acelor nobili credinciosi care au fost de-a lungul vremurilor -- in istoria imparatiei lui Dumnezeu -- care au suferit, au suferit sever, au suferit persecutia, au suferit martirajul -- toti acei eroi. De exemplu, enumerati in Epistola catre Evrei, capitolul 11: Abel si Enoh, si Noe, si Avraam, si Sara, si Isaac, si Iacov, si Iosif, si Moise, si Rahab, si Ghideon, si Barac, si Samson, si Ieftaie, si David, si Samuel, profetii -- toti acei ce au au stins puterea focului si au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase, cei ce si-au primit inapoi pe mortii lor inviati, cei ce au fost chinuiti nevrand sa primeasca izbavirea care li se dadea pentru a nu-si nega credinta, cei ce au suferit batjocuri si batai si lanturi si inchisoare, sau au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului -- si de nici unul din acestia, este scris, nu era vrednica lumea.
Ce spuneti de acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei oameni care nu au pus mana pe ceea ce era a lor? Au fost ei oameni care n-au beneficiat de ceea ce era a lor? Nu l-au putut ei determina pe Dumnezeu sa rezolve tot disconfortul lor? S-au intamplat astea doar pentru ca nu s-au increzut in Dumnezeu? S-au intamplat pentru ca ei nu stiau ca ei ar fi trebuit sa fie prosperi? Poate s-au intamplat pentru ca ei n-au stiut cum sa-l "lege pe Satan." Poate ei n-au stiut cum sa lege acei demoni.
Ce nebunie! Ce gandire eretica este aceasta! Acestia sunt barbati si femei dintre cei nobili. Acestia sunt eroii credintei. Acestia sunt cei mai buni dintre oamenii lui Dumnezeu. Acestia sunt marii credinciosi ai istoriei si ei au suferit imens. Ati putea adauga la aceasta lista, si probabil ar fi fost adaugati daca Epistola catre Evrei ar fi fost scrisa astazi, apostolii ce au fost excutati sistematic. Si in final, ultimul dintre ei, Ioan, care a murit in exil in insula Patmos.
Ce putem spune despre primii crestini? Despre toti acei crestini care au murit sub persecutia romana, care au fost arsi in gradina lui Nero la petreceri pentru a lumina in intuneric? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit prin groaznica persecutie inainte de secolul al IV-lea? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit in timpul Reformei? Dar ce spuneti despre toti acei ce au murit pentru credinta in Inchizitia Catolica si au fost martirizati? Dar ce spuneti despre toti acei credinciosi de dinaintea reformei protestante ce au fost ucisi sau martirizati: hughenoti, altii...? Dar ce spuneti despre toti acei ce au suferit martiraj din timpul Reformei incoace? Dar ce spuneti despre toti acei misionari care au fost ucisi de catrei cei carora vroiau sa le prezinte evanghelia?
Poate fi socant pentru tine sa stii ca 300.000 de crestini sunt martirizati in fiecare an, chiar in zilele noastre, conform unei declaratii a lui David Barrett, editor la World Christian Encyclopedia. 833 in fiecare zi undeva in lume sunt martirizati pentru credinta lor in Isus Hristos, in tarile ostile care urasc adevarul. Ce spuneti despre toti acesti oameni? Au fost ei oameni cu credinta slaba? Au fost ei mai prejos ca marii credinciosi? N-ar fi trebuit ei sa stie ca toata aceasta chestiune priveste confortul si prosperitatea, si sa aiba toate nevoile implinite? Nu asta conteaza? Nu sa te simti bine conteaza? Ceea ce conteaza nu e sa ai un mediu perfect in care sa traiesti?
Adevaratii credinciosi de-a lungul veacurilor au suferit si cu cat erau mai credinciosi cu atat au suferit mai mult; nu cu cat au fost mai credinciosi au suferit mai putin. Isus a spus:
"In lume veti avea necazuri" Ioan 16:33. Apostolul Pavel spune: "Toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus, vor fi prigoniti." 2 Timotei 3:12. Daca a inteles cineva ca lucruri rele se intampla oamenilor lui Dumnezeu, acela cu siguranta a fost apostolul Pavel. El spune in 2 Corinteni 4:8: "Suntem incoltiti in toate chipurile, dar nu la stramtoare; in grea cumpana, dar nu deznadajduiti; prigoniti, dar nu parasiti; trantiti jos, dar nu omorati. Purtam intotdeauna cu noi, in trupul nostru, omorarea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus sa se arate in trupul nostru." El a inteles ca lucruri rele li se intampla oamenilor lui Dumnezeu. Lucruri rele s-au intamplat din todeauna oamenilor lui Dumnezeu. Aceste lucruri rele includ persecutie; aceste lucruri rele includ martirajul si pot include si executia.
Cum am mai spus, este o statistica socanta si este una cu care guvernul Statelor Unite nu vrea sa aiba de-a face. Noi am scris scrisori. Exista o organizatie care incearca sa se implice. Este socant sa realizezi ca in toata lumea 300.000 de crestini sunt martirizati in fiecare an. Nimic nu s-a schimbat. Exista o groznica suferinta pentru cei ce pronunta numele lui Hristos si in final, cei mai credinciosi sufera cel mai mult pentru ca ei nu-si neaga credinta sub presiunea si amenintarea mortii.
Acum, supunand tot ce se intampla in aceasta lume, chiar permitandu-i lui Satan sa fie activ in anumite lucruri care chiar impiedica cauza lui Hristos, supunand tot ce se intampla este legea suverana a lui Dumnezeu. Voi spune ceva la care probabil nu v-ati gandit, dar este adevarat: Satan este slujitorul lui Dumnezeu. I se permite sa faca doar ceea ce Dumnezeu ii permite. El este slujitorul lui Dumnezeu si scopurilor Lui suverane. Tot ce se intampla este sub domnia suverana a lui Dumnezeu. Isaia 45:7 spune: "Eu intocmesc lumina, si fac intunericul, Eu dau propasirea, si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri." Suferinta, incercarile, persecutia -- tot felul de nenorociri sunt sub suveranitatea lui Dumnezeu si se potrivesc scopurilor Sale, si in special scopurilor Sale pentru copiii Lui prea iubiti.
Eroii credintei din Evrei 11 demonstreaza o ascultare extraordinara in fata incercarilor severe si in acelasi timp demonstreaza o credinta neindoielnica nesovaita in scopurile lui Dumnezeu, o incredere nesovaita in suveranitatea lui Dumnezeu. Scopurile lui Dumnezeu in suferinta, sunt chestiuni ce trebuiesc intelese: Dumnezeu are un scop pentru suferinta noastra.
Avand lucrul acesta in minte, sa citim textul. Evrei 12, versetul 5: "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului." Aceasta este fraza pe care as vrea s-o retineti. Aceasta este disciplinarea Domnului despre care vorbim. "Nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste. Suferiti disciplinarea sau pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii. Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor", adica Dumnezeu, "si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice pedeapsa (disciplinare), deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii."
Ceea ce identifica pentru noi acest pasaj este disciplinarea Domnului. Putem spune ca Dumnezeu aduce incercari dificile in vietile noastre pentru a-si indeplini scopurile. Aceasta face parte din procesul nostru de transformare dupa imaginea Fiului Sau. Perfectionarea noastra cere disciplinare.
Asa cum am vazut data trecuta, in introducerea facuta acestui pasaj, Dumnezeu are patru scopuri in disciplinare.
Scopul #1: Rasplatire
Unele disciplinari care vin in viata ta, unele circumstante negative, unele -- care la suprafata -- incercari/lucruri "rele" care vin in viata ta sunt deoarece ai pacatuit si trebuie sa fii pedepsit pentru ca Dumnezeu este sfant si isi vrea copiii sfinti. Cu alte cuvinte, e o rasplatire pentru a creea in noi o ura pentru pacat din cauza consecintelor sale dureroase. Am vazut lucrul acesta data trecuta. L-am vazut pe David ca ilustrare. David a suferit imens in viata lui pentru ca Dumnezeu il pedepsea pentru pacatul lui pentru ca el sa invete sa fie sfant pentru al putea onora pe Dumnezeu si sa fie binecuvantat.
Scopul #2: Prevenire
In al doilea rand, Dumnezeu aduce suferinta in vietile noastre pentru a ne preveni. Am vazut lucrul acesta in cazul lui Pavel. Dumnezeu, de fapt, i-a infipt o sulita chiar prin inima. "Un tepus in carne", il numeste el, pentru al feri de a fi mandru. Dumnezeu aduce anumite lucruri in viata noastra pentru a ne smeri. Unele din disciplinarile Lui sunt pentru ca noi am fi pacatuit si ne-am face rau noua insine si l-am dezonora pe Dumnezeu daca El nu ar face anumite lucruri pentru a ne retine.
Scopul #3: Educare
In al treilea rand, Dumnezeu aduce suferinta in vietile noastre pentru a ne educa, astfel incat noi, prin acea incercare, sa invatam ceva despre noi si ceva despre maretia lui Dumnezeu. Pentru a ilustra lucrul acesta l-am folosit pe Iov. Iov a ajuns prin suferintele lui teribile la o adevarata intelegere a lui insusi si o mai mare intelegere a lui Dumnezeu decat a avut vreodata. In incercari, in suferinte si in dureri discernem noi mai clar cine este Dumnezeul nostru.
Scopul #4: Anticipare
Si, in al patrulea rand, Dumnezeu aduce suferinta in vietile noastre cu scopul anticiparii, deoarece noi avem nevoie sa tanjim dupa Imparatia Lui. Noi avem nevoie sa avem o persectiva din ce in ce mai cereasca. Avem nevoie sa ne desprindem tot mai mult de legaturile pamantesti. L-am vazut pe apostolul Ioan ca o ilustratie clasica a acestui lucru. Ioan, suferind mult in exil, suferind cu inima franta din cauza mortii spirituale a celor cinci din sapte biserici din Asia Mijlocie. Ioan, prin suferinta peste suferinta din cauza a ceea ce vedea, i sa aratat o frantura din viitor, o frantura din gloria eterna si a spus: "Chiar si asa, vino Doamne Isuse." El a avut suficient din suferintele pamantesti. Pavel la fel. El tanjea sa fie in prezenta lui Hristos si sa fie eliberat de suferinta acestei lumi.
Deci, Dumnezeu este cel ce-si disciplineaza copiii pentru scopurile: retributie, prevenire, educare si anticipare.
Acum, uitati-va la versetul 5 -- doar inceputul versetului -- si va voi aminti unde am ramas data trecuta. "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii?" Si, autorul continua in versetul 5 sa spuna: "Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El..." El le aminteste de Vechiul Testament. El le citeaza din Proverbe 3:11 si urmatoarele versete. El le citeaza un pasaj din Vechiul Testament din cauza intrebarii care apare aici -- o intrebare fireasca -- ati avut tot acest capitol minunat, capitolul 11, toti acesti mari eroi si toti au suferit profund pentru cauza lui Hristos.
V-am spus saptamana trecuta despre lectura mea continua a istoriei lui Wiliam Carey. Suferinta din viata acestui om este mai mult decat iti poti imagina ca poate sa indure o persoana. Chiar in lectura de cateva ore de ieri am citit ca el a avut un fiu numit Felix care avea 37 de ani cand a murit. La 37 a murit. El era un mare lingvist si un mare misionar -- care a trecut prin mai multe lupte. Dar, doar amintind de viata fiului sau si durerile vieti...Prima sa sotie a murit la nasterea unui copil; el a ramas cu doi copii. El s-a insurat cu alta crestina draguta. Dupa multi ani de pregatire el a terminat traducerea Scripturii in limba unei alte tari din Asia. S-a suit intr-o nava cu sotia sa si cinci copii -- doi din casatoria anterioara, cred, si trei cu actuala sotie -- aveau cinci copii si mergeau impreuna. Avea si o tiparnita mica, si toata munca lui de-o viata (din aceasta traducere). Vroiau sa ajunga la campul de misiune cand o furtuna a impins nava intr-un loc mai larg al raului -- s-a scufundat nava -- sotia lui impreuna cu trei din cei cinci copii au murit. El s-a luptat in apa sa-i salveze, dar nu a putut. S-a asezat pe mal, isi pierduse familia, munca de-o viata, tiparnita, totul. Atunci, William Carey a auzit ca acesta, fiul sau, in care investise asa mult din viata lui, care era trimis intr-un camp de misiune, a pierdut tot ce-i era mai pretios, inclusiv munca lui de-o viata.
Intrebarea apare: Dumnezeu sau diavolul face lucrul acesta? Nimic nu s-a intamplat in viata lui Felix care sa nu i se fi intamplat lui Iov. Nimic nu s-a intamplat in viata lui William Carey care sa nu se fi petrecut si in viata lui Iov. Trebuie sa recunoastem ca Felix a trecut printr-o perioada foarte intunecata si dureroasa, pierzand doua sotii si majoritatea familiei sale si toata munca sa. El a trecut printr-o perioada groaznic de intunecata, dar in sfarsit a fost readus tatalui sau si misunii de acolo si readus muncii de misiune pana la sfarsit. La vasta de 37 de ani a murit in floarea varstei, o alta durere mare pentru tatal sau din pricina talentului si imensei sale priceperi pentru slujire in misiune. Acesta suferinta peste suferinta l-a modelat pe William Carey in omul care a fost.
In ce priveste disciplinarea Domnului, Vechiul Testament ne aminteste aceasta: este de la Dumnezeu. "Nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El." Tie iti vorbeste. Uitati-va la prima parte a versetului 5. "Si ati uitat sfatul pe care vi-l da ca unor fii: Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului..." Acesta este un mesaj pentru credinciosi, intelegeti acesta? El vorbeste unor credinciosi. Li se adreseaza cu "fiilor". Acest pasaj nu este adresat necredinciosilor; va este adresat voua, fiilor. Va vorbeste voua.
Am vazut deja scopurile lui Dumnezeu; vreau sa va introduc in text si sa va arat trei lucruri diferite care apar in acest text care ne vor ajuta sa intelegem disciplinarea Domnului: doua pericole in disciplinare, doua dovezi in disciplinare si doua roade ale disciplinarii. Pericole, dovezi si roade.
I. Pericole in disciplinare
Hai sa ne uitam, in primul rand, la pericolele ce apar in disciplinare. Toti vom trece prin disciplinare si impreuna cu disciplinarea vin si cateva pericole: doua lucruri care sunt pericole pentru indeplinirea scopurilor lui Dumnezeu in disciplinare. Dumnezeu vrea sa realizeze ceva disciplinandu-ne. El vrea sa ne asemanam tot mai mult imaginii lui Hristos. El vrea sa ne descopere tot mai mult din El Insusi -- aceasta este educarea. El vrea sa ne fereasca de pacat. El vrea sa ne smereasca pentru a fi mai folositori. El vrea sa ne pedepseasca pentru pacatele comise pentru a nu le mai repeta. El vrea sa umple inimile noastre cu anticiparea gloriei... Toate aceste lucruri le-am vazut. Dar, acestea functioneaza daca evitati cele doua pericole.
1. Pricolul numarul unu: "Nu dispretui--".
Dispretul este primul pericol in disciplinare. Domnul aduce o disciplinare cu un anumit scop in viata ta, Domnul aduce educare in viata ta prin dificultati, si tu o dispretuiesti in loc sa o imbratisezi. Asta inseamna sa "judeci gresit", sa "tratezi cu usurinta" in loc sa o tratezi atat de serios pe cat trebuie. "A nu esua," inseamna sa iei in considerare adevaratul scop al acestei disciplinari, adevaratul rezultat ce trebuie sa fie si adevaratul sfarsit. Priviti disciplinarea nu ca pe o nenorocire temporara, ci ca pe o realizare pe care Dumnezeu vrea sa o infaptuiasca pentru binele tau si gloria Lui.
Drept vorbind, exista multi care nu vad dincolo de durere pentru ca sunt absorbiti de ei insisi, sunt centrati pe sine, sunt preocupati doar de confortul propriu... In miscarea evaghelica din ziua de astazi, toti acesti oameni care pretind ca au aceasta mare credinta, sa creada ca Isus ii poate face bogati, si acesti oameni care vin si vor ca Isus sa le rezolve toate problemele si demonstreaza un fel de credinta la acest nivel -- eu cred ca acesti oameni sunt foarte nepasatori de adevaratele probleme ale vietii. Aceste probleme chiar ii devasteaza ca si cum ar fi o surpriza ca ele se petrec, deoarece ei nu au asteptat decat prosperitate si confort. Exista multi oameni care nu pot trece de durere deoarece ei cred ca, crestinismul este un fel de cec in alb si din momentul in care devii crestin Dumnezeu iti va da tot ceea ce doresti. Cand nu capeti devii furios. Dispretuiesti; tratezi cu usurinta sau judeci gresit; esuezi in intelegerea adevaratului scop a ceea ce se petrece.
Aceasta se poate intampla in mai multe feluri. Poti sa ajungi in situatia in care sa nu poti vedea dincolo de durere, prin impietrire. Acesta este o "impietrire fata de Dumnezeu". Devii impietrit. Devii rezistent in loc sa devii modelat sub disciplinarea Lui, in loc sa faci o examinare a inimii cum am vazut data trecuta, spunand: "Este oare rasplata? Oare face parte din prevenirea lui Dumnezeu in viata mea? Oare face parte din educarea mea? Oare face parte din dorinta lui Dumnezeu de a construi in mine anticiparea gloriei?" In loc de a pune aceste intrebari, devii manios pe Dumnezeu, devii ostil, inima ti se impietreste, devii nesimtitor, si atunci -- acesta este pericolul -- zadarnicesti realizarea scopului lui Dumnezeu si fara indoiala iti va garanta disciplinari mai mari.
Nu numai prin impietrire poti dispretui disciplinarea, dar si prin cartire. Ca Israel in pustie: a cartit, s-a plans. Oamenii au devenit maniosi pe Dumnezeu; au devenit nemultumiti de El. Au devenit furiosi. Erau iritati de Dumnezeu ca si cum El n-ar stii ce face. Arthur Pink spune: "Dumnezeu intotdeauna pedepseste a doua oara, daca nu suntem smeriti de prima pedeapsa." Amintiti-va cata impuritate exista in aur. Vedeti-va coruptia din propria inima si minunati-va cum Dumnezeu nu v-a lovit mai puternic." Este intelepciune, asa e? Numarati-va binecuvantarile si vedeti ca incercarile voastre nu erau cele pe care le meritati de drept.
Deci poti dispretui disciplinare prin impietrire, prin catire si chiar punerea de intrebari. "Ce se intampla? De ce se intampla? De ce-mi faci asta? De ce eu?" Orice fel de atitudine de genul acesta impiedica indeplinirea scopului lui Dumnezeu in disciplinare si duce la o pedeapsa mai mare.
Dar cred ca cel mai important -- adica, din moment ce este important sa amintesc de impietrire si cartire si pus de intrebari, cel mai intalnit mod prin care se dispretuieste, prin care se ia disciplinarea cu usurinta este prin indiferenta, un esec in a ne schimba. O lasi sa vina, sa se duca si nu se schimba nimic in viata ta. Mergi mai departe pacatuind. Mergi mai departe cu egoismul tau. Prin unul sau prin toate din aceste moduri poti trata disciplinarea lui Dumnezeu cu indiferenta, ii poti arunca o vedere, te poti gandi un pic la ea...Este exact ce inseamna termenul. Inseamna, "sa te gandesti un pic", nu sa o vezi la adevarata valoare.
Cred ca din cauza anilor de studiu asupra Scripturii, cand o incercare vine in viata mea, prin harul lui Dumnezeu -- imi pun imediat intrebarea daca este un lucru profund. Este ceva ce Dumnezeu vrea sa implineasca in mine. Este ceva ce Dumnezeu face in viata mea. De fapt, nu v-am mentionat una din experientele mele recente. Doctorul meu, care chiar mi-a salvat viata, era aici duminica trecuta si a spus: "De ce n-ai amintit de intamplarea prin care tocmai ai trecut?" I-am spus: "Ei bine, nu fac asta prea des." E unul din lucrurile care le fac destul de rar. El a spus: "Ar fi trebuit sa amintesti." Asa ca i-am spus: "Poate o sa-o amintesc." Si i-am spus: "Nu stiu daca stiam cat de grav era. Cand am intrat in cabinetul dumneavoastra, pentru a gasi ceva ajutor pentru durerea si incapacitatea de a respira, pentru ca aveam cheaguri de sange peste tot prin plamani -- si nu stiam -- dar cand am intrat in cabinet n-am stiut cat de rau eram si nu-mi amintesc sa va fi intrebat vreodata." I-am spus: "Cat de grav a fost?" El a spus: "Mai aveai de trait intre doua si 24 de ore maximum." "Oo," am exclamat eu. "Deci, a fost destul de grav."
Am stiut atunci ca este serios m-am gandit ca as putea sa mor, dar singurul gand care a persistat in tot acest timp -- si stiu ca este harul lui Dumnezeu si din cauza constantei expuneri la Cuvantul lui Dumnezeu -- gandul era: "Doamne, care este scopul Tau? Ce incerci Tu sa realizezi? Ce trebuie eu sa stiu de la Tine?" Acesta este o experienta foarte profunda si adanca; nu este o experienta obisnuita -- nici una din suferintele vietii nu este nesemnificativa. Nu vreti sa o tratati cu usurinta; vreti sa o tratati profund, si sa o priviti din perspectiva lui Dumnezeu. Nu dispretuiti.