(cont.)

2. Pricolul numarul doi: " Nu te descuraja cand esti mustrat de El --".

Acesta a fost primul pericol in disciplinare. Al doilea pericol... uitati-va din nou la versetul 5. Scrie nu numai "nu dispretui", ..." nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El."
Nu comenta -- asta e in exterior -- nu izbucni contra lui Dumnezeu si nu te descuraja -- in interior -- e la fel de rau. Exista oameni care nu se pun impotriva lui Dumnezeu, nu sar cu intrebari, nu cartesc... Ei doar se prabusesc. "Offff...E mai mult decat pot indura. Offff...". Ii cunoasteti, ei sunt in stare sa va spuna toata povestea lor trista de fiecare data cand ii vedeti, in loc sa spuna: "Stii, trec printr-una din perioadele minunate: Dumnezeu ma perfectioneaza. "

"Ohhhhh...Nu inteleg. Incerc sa indur, frate." Acesti oameni renunta si devin inerti, spun ceva de genul: "Nu stiu daca sunt mantuit."

Ei uita Psalmul 34:19 -- cred ca versetul 19 -- unde spune: " De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana." Noi avem mai multe nenorociri decat cel necredincios, stiti asta? Dar ele se sfarsesc cand murim. Dar noi avem mai multa suferinta decat cel necredincios deoarece noi suntem loviti si de cei necrediciosi care urasc ceea ce reprezentam si suntem loviti si de Dumnezeu care ne vrea sfinti.

Acesti oameni simt cateodata ca li se clatina credinta. Ei incep sa se indoiasca -- pun la indoiala intelepciunea lui Dumnezeu, planul lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu... si sfarsesc ca in Psalmul 42, ca psalmistul, si sunt surprinsi dupa ezitarea initiala si spun: "Pentru ce te mahnesti, suflete, si gemi inauntrul meu? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda." Trebuie sa se ridice la suprafata, nu-i asa?

Nu dispretui si nu te descuraja. Nici nu izbucni si nici nu te prabusi. Acestea sunt cele doua pericole in disciplinare care impiedica ceea ce Dumnezeu vrea sa realizeze.

II. Dovezi in disciplinare

In al doilea rand, exista aici doua dovezi in disciplinare...doua dovezi. Doua lucruri care sunt dovedite de disciplinare si le vom vedea care sunt in versetele de la 6 la 8. "Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste.
Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar daca Sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, Sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii."

Stiti, Satan iese adesea victorios in incercarile noastre, prin modul in care noi raspundem. Multi crestini raspund incercarilor cu disperare si descurajare, altii le dispretuiesc, altii simt ca Dumnezeu este undeva departe. In loc de incredere, indoiala isi face loc. In loc de liniste, framantarile vin. In loc de multumire, vine resentimentul. In loc de speranta -- stiind ca Dumnezeu ne desavarseste, ca incercarea rabdarii noastre este o lucrare perfecta -- in loc de speranta si multumiri, ganduri de amaraciune se ridica catre Dumnezeu. Si ne plangem ca psalmistul in Psalmul 10:1 care spune: "Pentru ce stai asa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?"
Domnul nu se ascunde. Acelasi psalmist spune:"Domnul este ajutorul care nu lipseste niciodata," nu-i asa?

El nu se ascunde. Nu dispretuiti si nu te descuraja. Noi spunem: "Cum pot sa evit acestea?" Intelegand cele doua dovezi care ar trebui cu adevarat sa te ridice.

1. Dovada numarul unu: demonstreaza ca Dumnezeu te iubeste.

Primul lucru pe care disciplinarea ta il arata este -- primul lucru pe care suferinta il demonstreaza este - ca Dumnezeu te iubeste. Versetul 6: "Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste." Acesta este motivul pentru care nu trebuie sa dispretuiesti sau sa iei cu usurinta suferinta. Acesta este motivul pentru care nu trebuie sa cartesti sau sa devii nepasator sau plin de intrebari. Deoarece suferinta este o evidenta a dragostei. Toate vin din dragostea Lui. Cand vii la Hristos, ai radacina si temelia pusa in dragoste. Noi il iubim pe El fiindca "El ne-a iubit intai". Noi ar trebui sa avem radacina si temelia pusa in dragoste. Ce vrea sa zica Pavel in Efeseni 3 cand spune acest lucru? El vrea sa spuna ca noi ar trebui sa avem siguranta dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Temelia vietii mele este ca Dumnezeu ma iubeste, corect?

Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca a dat pe singurul sau Fiu. Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca a m-a ales inainte de intemeierea lumii. Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca a turnat in mine dragostea Sa si mi-a iertat pacatele si ma considera neprihanit in Hristos. Asa de mult m-a iubit Dumnezeu ca prin Hristos pregateste un loc pentru mine in locasul Sau in glorie. Dumnezeu ma iubeste. Asta este o siguranta pe care nimic nu v-a putea clatina vreodata. Ai si tu siguranta dulce ca dragostea este in spatele tuturor necazurilor tale.

Un barbat a intrebat un baietel: "De ce te uiti peste zid?" Baietelul l-a privit si i-a spus: "Pentru ca nu pot vedea prin el." Stiti, viata poate fi asa. Crestini descurajati, la un anumit punct, trebuie sa va urcati sa priviti peste zid si ceea ce veti vedea este un Tata iubitor! Veti vedea un Tata iubitor. Uitati-va deasupra norilor negri ai disciplinarii si veti vedea soarele dragostei Sale neschimbatoare. Este ca un zbor cu avionul prin norii negri ca apoi sa te izbesti de lumina stralucioare a soarelui. Veti gasi dincolo de nori dragostea lui Dumnezeu. El te iubeste.

Toata disciplinarea vine din dragostea lui Dumnezeu. Dragostea e ceea ce te-a ales inainte de intemeierea lumii. Ascultati la mine, inima este incalzita si tresalta cand se intoarce la dragostea suverana a lui Dumnezeu in trecutul vesnic. In Efeseni capitolul 1 scrie: "in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte..." A fost dragostea cea care ne-a ales; a fost dragostea cea care ne-a rascumparat. Pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi printr-un act de dragoste. A fost dragostea care ne-a chemat pe noi. In Ieremia 31:3 scrie: "prin bunatatea mea plina de dragoste v-am atras." In Efeseni 2 scrie ca El ne-a iubit cu o dragoste asa de mare incat ne-a scos din moartea noastra spirituala.
"Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare," versetul 4, "pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos, prin har sunteti mantuiti."

Alesi prin dragoste, atrasi prin dragoste, rascumparati prin dragoste, si tinuti prin dragoste. Si suntem, de asemenea, disciplinati prin dragoste. El ne iubeste atat de mult incat El ne corecteaza si ne pazeste de ceea ce ne-ar face rau. Adica de cate ori le-am spus noi copiilor nostri: "Fac lucrul acesta pentru ca te iubesc" si apoi luam nuiaua. Este adevarat. Ii pedepsim, deoarece ii iubim prea mult sa-i lasam sa urmeze o cale care-i conduce la distrugere. Ii iubim prea mult sa-i lasam sa poarte povara pacatului -- consecinta pacatului. Ii iubim prea mult sa lasam sa vina asupra lor o judecata devastatoare.

In Plangerile lui Ieremia 3:32 scrie: "Ci, cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare: caci El nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor." Cu alte cuvinte, el spune ca Dumnezeu nu ne mahneste pentru ca are vre-o placere in asta. Nu ne mahneste pentru ca s-ar bucura cand noi suferim. Daca s-ar bucura de suferintele noastre si daca ar gasi placere in durerea noastra severa, atunci El n-ar trebui sa faca nimic, fiindca noi prin pacatele noatre ne-am aduce destula durere. Dar Dumnezeu aduce durere, intr-un mod dureros si pentru El; nu o face cu placere. El nu mahneste pe fii oamenilor deoarece este e placerea Lui; o face cu compasiune si dintr-o bunatate plina de dragoste, deoarece stie ca este spre beneficiul lor. El ne iubeste -- de aceea o face.

Amintiti-va - Marele Preot, Isus Hristos, conform cartii evrei, este atins de simtamintele slabiciunilor noastre, asa e? "In toate lucrurile a fost ispitit ca si noi," el este atins de simtaminte... Ce inseamna asta? Inseamna ca el simte actuala durere a slabiciunilor noastre. El stie. El are compasiune, tandrete, empatie, simpatie, dar El totusi foloseste disciplinarea. Exact ca un parinte. Eu simt durere cand copiii mei au dureri. Sunt ranit cand copiii mei sunt raniti. Sunt atins de simtirile slabiciunilor lor si totusi folosesc nuiaua pentru ca dragostea o cere.

Asa ca primul lucru pe care disciplinarea o dovedeste este ca Dumnezeu te iubeste. Dumnezeu este dragoste si nimic nu este asa de sensibil ca dragostea si totusi El pedepseste. De fapt, cand El te pedepseste, intr-un mod foarte real El simte durerea. In Isaia 63 scrie: " In toate necazurile lor, El a fost indurerat." Pe Domnul il doare sa pedepseasca pe copiii Lui exact cum doare pe un tata sau o mama sa-si pedepseasca copiii. Dar dragostea nu este egoista. Cand vezi un parinte care spune: "O, imi iubesc copilul prea mult pentru ca sa-l lovesc la fund," el, de fapt, nu-si iubeste copilul. Ei se iubesc pe ei insisi si nu vor sa sufere prin durerea adusa peste copil -- cu siguranta ei vor suferi un alt fel de durere. Dragostea nu e egoista si spune: "Chiar daca ma doare profund sa te pedepsesc, o fac pentru ca te iubesc," si asa ne iubeste Dumnezeu pe noi. Primul lucru dovedit de disciplinare este dragostea.

2. Dovada numarul doi: demonstreaza ca suntem fii.

In al doilea rand, disciplinarea demonstreaza ca suntem fii. Din nou in versetul 6: "Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste." Orice copil al imparatiei va fi lovit cu nuiaua. Aceasta este o dovada ca suntem fii. Orice fiu -- fara exceptie -- dar numai fiii. Este o relatie de incluziune -- "orice fiu" -- si de excluziune -- nu implica oamenii care nu sunt copiii Sai.

El atinge cu niuaua -- "mastigoo" - este actul de a lovi cu un bici. Pe orice fiu El loveste. Dumnezeu este descris aici ca un Tata ce foloseste o pedeapsa corporala pentru o purtare rea, pacatoasa. Dumnezeu pedepseste pe fiecare din noi si acest fapt este o evidenta ca suntem copiii Lui.

El spune in versetul 7: " Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal?" Vreau sa zic ca tatii fac asa. In Proverbe 13:24 spune: "Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste de multe ori." In toti copiii tai ai indivizi cazuti, total depravati, ticalosi, pacatosi si cu ei trebuie sa ai de a face cu fermitate cu nuiaua. Proverbe 19:18 spune: "Pedepseste-ti fiul, caci tot mai este nadejde, dar sufletul tau sa nu-l crute pentru ca plange." Cu siguranta vor plange; nu te opri. Proverbe 22:15: " Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va deslipi de el." Proverbe 23:13: "Nu cruta copilul de mustrare, caci daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri," chiar daca el spune "Ma omori!"

Mai departe spune in Proverbe 23:14: "Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din locuinta mortilor." Aceasta face parte din educare. Proverbe 29:15: "Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale." Societatea noastra este plina cu copii nedisciplinati si cand intelegem cum sunt ei de fapt -- este tragic. Faptul ca Dumnezeu ne pedepseste indica ca noi suntem copiii Lui. Versetul 7 spune: "Indurati pentru disciplinare." Disciplinarea in viata crestinului nu vine in ciuda ca suntem fii; vine din cauza ca suntem fii. Nu este o aberatie: O, opreste! De ce se intampla? Trebuie sa fie diavolul." Nu, este Dumnezeu. Esti disciplinat pentru ca esti fiu.

Am ceva de adaugat aici. Ma intreb daca acesti oameni care traiesc vieti imorale si ciudat de bogate, prospere si confortabile apartin lui Dumnezeu. Ma intreb adesea la un nivel teologic. Ma intreb chiar la nivelul acestui text. "Unde este suferinta? Unde este disciplinarea?" Neascultarea este manifestata: "Unde este disciplinarea?" Sunt acestia toti copiii Lui? Un copil care este nescultator, care rataceste va fi disciplinat de un tata iubitor care cu adevarat ii pasa. El isi va tine o mana ferma pe el pentru ca ii pasa ce devine. Disciplinarea copiilor mei demonstreaza ca sunt copiii mei. Demonstreaza ca ii iubesc. Demonstreaza ca imi apartin.

Am vazut o doamna in piata care batea pe un baietel si am tras imediat concluzia ca ea e mama lui deoarece se poarta asa. Aceasta este dovada ca el e fiul ei. La fel este si cu Dumnezeu. Disciplinarea Lui este pentru orice fiu, asa putem stii ca El ne iubeste si ii pasa ce devenim.

Dar, stiti -- asta trebuie retinut -- reactia obisnuita este sa fi invidios pe persoana care scapa de suferinta. Reactia obisnuita este sa fi invidios pe persoana care scapa de suferinta cand de fapt ar trebui sa fim invidiosi pe persoana care sufera. Nu invidiati pe cei necredinciosi. Nu invidiati pe invatatorii falsi care nu arata decat prosperitate si confort. Versetul 8 spune: "Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii." Nu-i invidiati pe acestia.

Obisnuiesc sa spun copiilor mei: "Stiti este un privilegiu sa fi un MacArthur. Este un privilegiu sa faci parte din aceasta familie. Este un privilegiu sa ma aveti pe mine ca tata si pe Patricia ca mama -- este un privilegiu." Si ne-am straduit sa le aratam beneficile bucuria si binecuvantarile ce ies de aici, dar impreuna cu beneficiile vine si disciplinarea. Este un privilegiu deasupra orcaruia sa fi copilul lui Dumnezeu, nu-i asa? Un privilegiu de nedescris. Un privilegiu egal este sa fi disciplinat, pentru a deveni un copil cat se poate de bun spre onoare lui Dumnezeu, Tatal meu.

Ieronim a spus -- parintele bisericii primare -- este destul de profund -- a spus: "Cea mai mare suparare este cand Dumnezeu nu este suparat pe tine." El a vrut sa spuna ca pedeapsa suprema este ca Dumnezeu sa fie indiferent fata de disciplinarea ta. Este adevarat. Supremul act de dispret pentru un copil este sa nu-l disciplinezi. Aceasta este indiferenta. Dar noi suntem disciplinati de Dumnezeu pentru ca ne iubeste si pentru ca-I apartinem. Asta Ii demonstreaza dragostea si ca Ii suntem fii.

III. Roadele in disciplinare

Exista doua pericole in disciplinare, doua dovezi si doua roade ale disciplinarii. Ce incearca exact Dumnezeu sa faca in sfarsit? Ei bine, Dumnezeu are ceva foarte precis in minte. In versetul 9 spune: "Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor, si sa traim? Caci ei intr-adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii." Vedeti El este la lucru.

El spune - sa va fac o comparatie intre tatal natural si cel supranatural. "Tatal nostru pamantesc ne disciplineaza pentru o perioada limitata de timp si primesc respect pentru aceasta," -- eu cu siguranta multumesc pentru disciplinarea data de tatal meu si de mama mea. "O acceptam cu recunostinta, stiind ca a fost spre binele nostru." Tata sau mama, daca vreti sa fiti cu adevarat respectati, disciplinati ferm in dragoste cu consecventa si cu dreptate. "Acum, daca acceptam aceasta de la tatal nostru pamantesc," spune in versetul 9, "nu trebuie cu atat mai mult sa fim supusi Tatalui Duhurilor?" Nu ar trebui noi de buna voie sa ne supunem la orice disciplinare Dumnezeu ar vrea sa ne dea? De ce? Ca sa putem trai.

1. Roada numarul unu: Viata.

Acesta este primul lucru. Prima roada este viata. Viata -- despre ce vorbeste aici? O, nu vorbeste despre viata fizica, pe asta o avem. Nu vorbeste nici de viata spirituala in sensul simplu al salvarii, deoarece noi suntem deja in familie, noi suntem deja parte a imparatiei, noi suntem deja copiii Lui. Despre ce vorbeste simplu aici este de a trai viata din aceasta lume la beneficiul si binecuvantarea maxima. Adevarata traire. Avand cu adevarat plinatatea vietii. Ca in Psalmul 119: "Multa pace au cei ce iubesc Legea Ta." Sa te bucuri de plinatate, de aceea pace imensa, de aceea mare bucurie, fericire...El doar ne vrea sa traim in plinatate. Acesta este primul lucru: ca noi sa ne bucuram din plin de binecuvantarile Sale, din plin de bunatatea Sa, din plin de puterea Sa si sa fim utili din plin.

2. Roada numarul doi: Sfintenia.

Al doilea lucru care este mentionat -- il vedeti la sfarsitul versetului 10. Tatii ne pedepseau pentru putin timp; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru. Ce bine? Ca noi sa impartasim sfintenia Sa. El vrea ca noi sa uram pacatul. El vrea ca noi sa invatam sa stam departe de pacat. El vrea sa aduca consecinte in viata noastra cand noi pacatuim, ca sa ne faca sa ne gandim de doua ori inainte de a mai pacatui.

Tatii pamantesti pentru un timp scurt ne disiplineaza si noi invatam sa evitam anumite lucruri deoarece exista durere asociata lor. Nu le vom face pentru ca este o experienta dureroasa si Dumnezeu lucreaza in acelasi mod. El ne disciplineaza pentru ca noi sa stam departe de pacat si sa devenim din ce in ce mai mult partasi sfinteniei Lui. "Fiti sfinti, caci Eu Sunt Sfant...," spune si in Vechiul Testament si in Noul Testament. Osea 5:15 "Cand vor fi in necaz, vor alerga la Mine," sune Dumnezeu. "Cand incep sa-i pedepsesc, vor incepe sa caute Fata Mea." Este acelasi lucru la care se refera sfarsitul versetului 11, "roada neprihanirii," neprihanire si sfintire fiind acelasi lucru. Dumnezeu vrea sa ne aduca binecuvantarile unei vieti pline, bogate in bucurie, pace, satisfactie, binecuvantari, utilitate si sfintenie.

Deci daca, incercarile si necazurile de la Dumnezeu produc viata si sfintenie, ar trebui sa le consideram binevenite. Corect? Pot sa vina ploi de dezamagiri din moment ce ele uda plantele harului spiritual. Pot sa bata vanturi de impotrivire din moment ce ele intaresc radacina copacilor plantati de Dumnezeu. Si poate soarele prosperitatii sa fie eclipsat daca ma aduce mai aproape de adevarata lumina a vietii.

Asa ca eu primesc disciplinarea cu bucurie. In Iacov 1 scrie: "Sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare."

Simturile carnale si ratiunea naturala se impotrivesc. In versetul 11 scrie: " Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie" Nu gasim nici o bucurie in incercare. Adesea nu putem vedea momentan profitul, nu putem experimenta plinatatea vietii, nu putem cunoaste sfintenia in acel moment, chiar dragostea lui Dumnezeu sau faptul ca suntem copiii Lui. Toate acestea nu sunt perceptibile mintii carnale si naturale. Toate simturile naturale vad experienta dureroasa ca un necaz; motivul este pentru ca noi suntem blocati in prezent. "Dar celor ce au trecut prin scoala ei," -- aici este cuvantul cheie - "aduce roada datatoare de pace a neprihanirii."

Trebuie sa aveti privirea spre viitor, nu trebuie sa sa fiti blocati in prezent. "Dar mai pe urma" -- dupa ce a trecut --"aduce roada neprihanirii celor ce au trecut prin scoala ei," celor ce au raspuns cum trebuie si au evitat pericolele de a rabufni sau de a se prabusi. Celor ce raspund corect ea va produce neprihanire. Daca intelegeti disciplinarea lui Dumnezeu, daca intelegeti scopurile Sale prin ea, daca intelegeti ce vrea El sa faca, ea va produce in voi neprihanire, sfintire si viata. Asa cum albina extrage miere din floarea amara, asa credinta poate extrage binecuvantari din necazuri. Ea poate schimba apa in vin si sa faca paine din piatra. Ea spera si zice triumfator impreuna cu Iov: "Chiar daca ma va ucide, tot ma voi increde in El; si cand ma incearca," spune el, "voi iesi ca aurul". In durerile noastre si nu in placerile noastre, invatam noi eliberarea lui Dumnezeu si ajungem sa cunoastem viata si sfintirea.

Va amintiti de Maria, sora Martei? Statea la mormantul gol si plangea din cuza faptului care trebuia sa-i aduca cea mai mare bucurie: invierea. Ea avea in vedere prezentul, nu viitorul. Nu sta in mijlocul problemelor si plange din cauza faptului pe care Dumnezeu l-a desemnat sa-ti aduca in final cea mai mare bucurie!

O mica nota de incheiere la toate acestea -- nu mentionez aceasta foarte des, dar am scris o carte numita Puterea suferintei -- daca aveti nevoie de mai mult ajutor asupra suferintei luati cartea Puterea suferintei -- invatati tot ce are Dumnezeu de spus despre aceasta disciplinare minunata.

Rugaciune:
Tata, suntem din nou, indatorati, ca intotdeauna, cand venim la Cuvantul lui Dumnezeu. Indatorati pentru aceasta comoara, aceasta mina incredibila de adevaruri divine -- adevaruri ce schimba viata, adevaruri ce dau viata, adevaruri ceresti. Tata, ajuta-ne sa privim ca o mare bucurie cand ajungem in aceste incercari dificile, sa pretuim disciplinarea Ta indiferent de cat de dureroasa este momentan. Ajuta-ne sa constientizam ca dupa, pentru cei ce raspund corect, ea produce viata si sfintenia in care ne vom bucura. Iti multumesc, Doamne. Iti multumesc pentru tot ce faci Tu in vietile noastre, sa ne faci asemenea Fiului Tau, care El insusi a fost perfect in suferintele Sale. Iti multumim pentru partasia suferintelor Sale si ne rugam in numele Sau, Amin.

Copyright 1998
Folosit cu permisiune

Traducerea: Cristina Mihet, noembrie 2000
MCMihet@ubisoft.ro