Sambata, 31 Octombrie, 1998
(Continuarea primei parti)
C - 2 Consecintele cuvenite
Unele greseli copilaresti nu vor avea parte de avertisment ci vor atrage consecinte imediate. Aceste consecinte trebuie intai sa fie raportate la greseala si, in al doilea rand, trebuie sa fie logice. Scopul educarii prin consecinte este de a incuraja o buna responsabilitate si de a-l face pe copil sa-si asume raspunderea pentru faptele ce nu sunt savarsite din rebeliune, ci din nesabuinta. Greselile copilaresti se pot savarsi cu bunuri, privilegii, purtare personala, sau prin orice combinatie a acestora.
C - 3 Greselile savarsite cu bunurile materiale
A invata un copil sa fie un bun ispravnic (ingrijitor, proprietar, sau administrator) al bunurilor sale il va ajuta de asemenea sa se poarte responsabil cu bunurile altora. Dupa ce Natan a fost avertizat cu privire la lasatul bicicletei sale in curte, tatal lui a trecut la cel de-al doilea nivel al corectarii aplicand consecintele cuvenite. Acestea au fost indepartarea bicicletei de la el pentru vreo doua zile. Intentia acestui raspuns (prin aplicarea consecintelor cuvenite), era de a-l ajuta pe Natan sa invete ca odata cu privilegiul unei biciclete vine si raspunderea ingrijirii ei.
Educarea unui copil sa invete grija fata de proprietate sau bunul material trebuie intotdeauna sa fie insotita de explicare. Indrumati avand viitorul in vedere, intelegand ca lectiile de astazi il pot feri pe copil de o iresponsabilitate materiala din viitor care poate sa-l coste mii de dolari.
C - 4 Privilegiul
Consecintele cuvenite pot fi de asemenea structurate in asa fel incat sa-l ajute pe copil sa se poarte responsabil cu privilegiile sale. De exemplu, Cheryl a intrebat daca poate sa-i hraneasca pe papagali cu arahide. Mama ei i-a oferit un "da" conditionat. Astfel, lui Cheryl i s-a spus sa curete de coaja alunele pe iarba si nu pe terasa, asa cum a facut-o ultima data. Cand ea a fost descoperita pe terasa, stand pe cojile de alune, a trebuit sa suporte o consecinta. Devreme ce ea nu a dat dovada de o purtare responsabila conforma indrumarii primite, privilegiul de a-i hrani pe papagali i-a fost refuzat timp de doua saptamani.
C - 5 Responsabilitatea personala
Copiii trebuie sa fie trasi personal la raspundere pentru erorile savarsite din greseala, dar care afecteaza pe alti oameni, sau provoaca daune materiale. Intr-o zi fiica mea se juca "de-a v-ati ascunselea" in casa si din greseala s-a impiedicat de cablul unei lampi, trantind-o pe jos. Desi accidentul nu a fost intentionat, ea era totusi raspunzatoare pentru greseala ei. Nu a dorit sa o sparga, dar totusi a cauzat o paguba. Consecinte cuvenite au trebuit sa-i fie aplicate pentru a o invata sa fie responsabila pentru greselile ei si pentru a o ajuta sa-si repare greselile.
In functie de varsta ei, i-a fost cerut sa faca treburi suplimentare in casa pentru a castiga destui bani sa plateasca pentru greseala ei(!). Noi i-am cerut aceasta plata pentru ca sa ajunga sa inteleaga notiunea muncii, a banilor, a valorii bunurilor si a responsabilitatii personale.
B - 5 Nesabuinta (rautatea)
Un copil nu se poate spune ca se poarta copilareste atunci cand este neascultator, ci se poarta cu nesabuinta. Parintii trebuie sa inteleaga tot ce inseamna acest cuvant. Nesabuinta inseamna si amagire, inselaciune, neascultare, necugetare, sau purtare rebela. Rebeliunea este fie activa, fie pasiva. Rebeliunea activa este reprezentata de sfidarea directa - ce consta din neascultare, din a raspunde (replica) parintilor, a refuza sa accepte corectarea, sau a respinge orice forma de autoritate.
Rebeliunea pasiva este reprezentata de sfidarea indirecta. De obicei, ea incepe cu atitudinea ascunsa a copilului, ce in cele din urma se va arata pe chipul lui printr-o privire semeata sau sfidatoare. Alte forme de rebeliune pasiva pot sa includa pretentia de a nu auzi (ce i se spune), de a sustine ignoranta fata de faptul evident pentru care a fost prins, de a face ceva bun pentru ca sa scape de ceea ce i-a fost spus sa faca, sau de a spune in permanenta, "am uitat". In aceasta din urma situatie, gravitatea nu consta doar in incapacitatea copilului de a-si aminti indrumarea, ci in incapacitatea lui de a depune vreun efort sa-si invete lectia. Uitarea nu este o scuza. Poate fi un motiv, dar nu o scuza. Poti sa il dezveti pe copil de la uitare folosind consecintele logice.
Scancitul, rabufnirile, si refuzul de a face ce i se cere pot fi alte forme subtile de rebeliune pasiva a copilului. De prea multe ori, parintii ignora aceste forme, prin aceasta invatandu-si copilul ca anumite forme de rebeliune vor fi tolerate iar altele nu. Aceasta reactie ii va da copilului o impresie confuza subminand in acest fel orice formare a caracterului sau. Purtarea nesabuita necesita corectare, insa nu orice nesabuinta este corectata in acelasi fel, sau cu aceeasi forta a consecintelor. Gravitatea ofensei, contextul momentului, varsta copilului si caracterizarea purtarii sale, reprezinta factori care trebuiesc luati in seama atunci cand copilul este indreptat (corectat).
Odata ce este identificata purtarea nesabuita sau rebela, parintele ar trebui sa determine nivelul potrivit de consecinta cuvenita, dupa ce s-au luat in considerare factorii mentionati mai sus. Parintii trebuie sa-si aminteasca ceea ce noi am numit prima regula a corectarii, si anume: pedeapsa trebuie sa se potriveasca nelegiurii. Pedeapsa exagerata exaspereaza copilul. De cealalta parte, pedeapsa prea blanda nu evalueaza corect nelegiuirea.
Deoarece noi stim ca ofensele pot varia de la infractiunile minore la sfidarea directa, corectarea ar trebui sa reflecte nivelul ofensei. Cu alte cuvinte, nesabuinta (rautatea) unui copil se incadreaza in unul dintre cele trei grade (niveluri) descrise mai jos:
1. Infractiuni minore ce necesita o corectare verbala.2. Infractiuni care cer o anumita actiune (interventie) si care necesita mai mult decat o mustrare verbala.
3. Ofense ce necesita consecinte directe.
Aceste trei niveluri (grade) nu sunt succesive. Adica, nu se succed neaparat in ordine. De fapt, in primii ani nivelul trei este utilizat mai mult decat primele doua niveluri. Nivelurile unu si doi, avertismentele si mustrarile moderate, sunt rezervate cazurilor extreme care se intalnesc mai rar. Urmatoarele scenarii vor aduce clarificari asupra celor spuse aici.
Dupa ce muncitorii au terminat de montat noile usi glasvand de la biroul meu, nepoata mea de 2 ani a gasit ca era amuzant sa deschida usa, sa intre inauntru, si sa tranteasca usa, repetand actiunea in cealalta directie. Tatal ei a sfatuit-o sa se opreasca de la a mai se juca cu noile usi ale bunicului. Ascultarea ei a durat doar 15 minute dupa care a supus incercarii sfatul tatalui ei. Rebeliunea ei a fost activa si directa, necesitand o corectare de gradul trei. Nu au mai fost necesare, in acel moment, alte avertismente devreme ce tocmai a fost sfatuita/indrumata sa se opreasca. In contrast, haideti sa presupunem ca Ashley (numele fetei) a respectat cerinta tatalui ei. In acel caz, i-ar fi fost oferite laude si incurajari.
Dupa trei saptamani Ashley a venit din nou in vizita si in scurt timp ea redescopera usile biroului. Tocmai cand manutele atingeau manerele de bronz ale usilor ea l-a auzit pe tatal ei spunand: "Ashley, tata te avertizeaza: nu te mai juca la usile de la biroul bunicului". Din cauza timpului care s-a scurs de la avertismentul precedent si a varstei ei, tatal ei i-a oferit in mod corect un avertisment de gradul unu. Ea a fost indemnata (din nou) sa fie cuminte chiar daca a mai fost sfatuita asa cu trei saptamani inainte. Atunci ea a ascultat avertismentul si a apelat la cutia ei cu jucarii pentru distractie.
In acest caz, avertismentul nu a subminat caracterul ascultarii imediate, la fel cum il vedem pe Dumnezeu ca ii spune lui Cain ca jertfa lui nu este primita si ca trebuie sa aduca o a doua (Gen.4:5-7). Nu slabesti cerinta ascultarii, ci judeci neascultarea potentiala in lumina contextului: varsta copilului si caracterizarea purtarii sale.
Urmatorul exemplu, reprezinta o ofensa de gradul doi si consecinta respectiva. Becky, Ryan si Natan se jucau cu mingea in curte. Mama lor, d-na Jones, s-a apropiat de copiii si le-a oferit sfatul (i-a atentionat, avertizat) sa fie atenti sa nu dea cu mingea in gradina de curand semanata. In timp ce privea de pe fereastra bucatariei, d-na Jones a observat lipsa de atentie a lui Becky, evidentiata de cate ori mingea a ajuns la marginea gradinii inainte sa fie prinsa. Inainte ca Becky sa scape mingea de tot in gradina, d-na Jones a pus-o pe un scaun de pe terasa timp de cinci minute pentru a o ajuta sa se linisteasca si sa-si vina in fire.
Joaca neatenta a lui Becky inseamna nesabuinta (rautate) deoarece ea nu a luat in serios avertismentul mamei ei. Desi mingea nu a ajuns niciodata in gradina, era clar ca Becky nu avea grija. Indrumarea oferita de d-na Jones solicita la fel de mult atentie cum privea si joaca cu mingea in limitele impuse. Adica, de a nu o trimite in gradina. Ofensa ei a necesitat mai mult decat un avertisment, dar totusi mai putin de o consecinta de gradul trei.
Iata acum exemple in plus, ale celor trei grade de ofense discutate.
Gradul nr.1 : Mustrarea - aducerea aminte - avertizarea
Ofensa de primul grad necesita o avertizare. Avertismentul nu reduce nevoia si importanta ascultarii imediate (neconditionate). Totusi nu-l vei pedepsi pe copil pentru o singura infractiune daca in mod normal este caracterizat de ascultare. Desi infractiunea lui poate fi rebela dupa litera legii, ea nu necesita aplicarea greutatii complete a pedepsei, ci aceea unei dreptati echilibrate. Faptele copilului trebuie considerate o ofensa de gradul unu datorita purtarii sale normative, deci, care-l caracterizeaza de regula. Mustrarea este consecinta potrivita in acest context.
Cantarind circumstantele si caracterizarea purtarii copilului, orice consecinta aplicata care este mai mare decat avertizarea poate sa fie potential devastatoare pentru motivatia lui de a urmari desavarsirea morala. Copiii se exaspereaza atunci cand parintii urmaresc perfectiunea si nu moralitatea, mai ales, luand in calcul ca nici ei nu sunt parinti perfecti.
Avertismentele nu este necesar sa fie repetate in fiecare zi. In ilustratia de mai inainte, Natan a primit un avertisment, si nu o pedeapsa pentru ca si-a lasat bicicleta afara, datorita faptului ca el nu putea fi caracterizat neascultator sau neglijent cu lucrurile sale. Dar, daca un copil repeta acelasi comportament rebel zi de zi, atunci faptele sale depasesc cu mult ofensele de gradul unu si doi.
Gradul nr.2 : Admonestarea si pauza de reflectie
Ofensele de gradul doi includ comportamentele (apucaturile) noi, insa inacceptabile, si care devin tot mai comune (frecvente), obiceiuri vechi ce reapar, sau avertismentele de ieri care nu sunt luate in seama. Consecinta poate consta in o bataie peste mana, sau o palma peste fund, si o admonestare generala.
De asemenea, parintii pot folosi metoda numita "pauza de reflectie". Proverbe 22:3 spune: "Omul chibzuit vede nenorocirea si se ascunde, dar cei prosti merg inainte si sunt pedepsiti". Scopul "pauzei reflective" este de a-l ajuta pe copil sa devina mai prudent, mai chibzuit, sa prevada raul si sa evite pedeapsa prin a face ce trebuie (a deveni cuminte). Mama lui Becky a folosit "pauza reflectiva" atunci cand a trimis-o pe terasa si i-a cerut sa stea acolo pe scaun.
O perioada de reflectie, de gandire, il forteaza pe copil sa se opreasca de la ce facea si il pune pe induri. Este indrumat sa se aseze, sa stea intr-un loc, nu ca si pedeapsa, ci in vederea recapatarii autocontrolului gandurilor sale si sa inceapa sa se gandeasca la ce face inainte de a-si atrage consecinte mai grave. Reflectia aceasta este ultima oprire, inainte de a intrece limita. Ideea este de a-l pune pe copil sa se intrebe singur, "vreau intr-adevar sa merg in aceasta directie?" Fie ca este vorba de o noua apucatura, sau de reaparitia unui obicei vechi, in acest fel ii atragi atentia asupra purtarii lui si ii ingadui sa decida ce este drept. Daca nu reuseste sa aleaga binele, in mod automat purtarea lui se inscrie in ofensa de gradul trei.
Utilizarea pauzelor de reflectie nu este un inlocuitor eficient pentru ofensele repetate care necesita pedepsirea, si nici nu ar trebui sa fie confundate cu practica disciplinara a izolarii. Noi credem ca o pauza de reflectie detine un loc anume si are de asemenea un scop anume, dar este limitat. Contrar opiniei populare, folosirea timpurilor de reflectie ca si metoda principala de pedepsire, este una dintre consecintele cele mai putin satisfacatoare deoarece rareori copilul le asociaza cu fapta pentru care este pedepsit. Din moment ce frustrarea parintelui este de obicei unul dintre factorii cei mai dominanti din situatie, mult mai dominant si decat fapta rea in sine, copilul tinde sa asocieze frustrarea parintelui cu reflectia decat cu fapta lui gresita. Pauzele de reflectie sunt eficiente atunci cand sunt folosite ca avertismente finale, si nu ca si consecinte pentru rautate.
Gradul nr.3 : Consecintele si pedeapsa fizica
Acest grad de ofensa se refera la actiunile rele repetate si la atitudinile de (razvratire) rebeliune, atat active cat si pasive, la faptele imorale savarsite impotriva altora, a fratilor si surorilor, a prietenilor, sau a persoanelor cu autoritate. Acest grad/nivel de ofensa implica consecinte si forme variate de durere.
F - 1 Durerea
Pedeapsa fizica are un singur scop: sa-l ajute pe copil sa se concentreze si sa-si recapete autocontrolul asupra unei anume slabiciuni morale. Fie ca este vorba de nesupunere, de replici date parintilor, sau de minciuna, durerea detine un rol in procesul de disciplinare. Ea atrage in mod foarte serios atentia asupra unei situatii ce trebuie schimbata. In procesul de corectare, durerea intervine in unul sau doua feluri: prin consecinte naturale sau prin consecinte organizate. In primul caz, durerea este repercusiunea naturala a comportamentului gresit, iar in al doilea, trebuie creata artificial.
F - 2 Consecintele naturale
Faptele si actiunile rebele si sfidatoare atrag uneori propriile lor consecinte care devin rezultatul natural al purtarii nesabuite. De exemplu, Becky a fost sfatuita de mama ei sa nu mai alerge pe dalele de ciment din curte din cauza pericolului ca ea sa se impiedice in distantele dintre ele si sa cada. Nesabuita Becky nu a ascultat-o, iar neascultarea ei a rezultat in genunchi juliti si insangerati. In cazul de fata, mama lui Becky nu a mai pedepsit-o pentru neascultare. Cu toate acestea, ea a profitat de durerea cauzata de genunchii raniti pentru a-i da drept invatatura mustrand-o pe Becky pentru neascultare si sfatuind-o sa fie ascultatoare mamei ei pentru a evita asemenea repercusiuni.
Cu toate acestea nu trebuie sa ingaduiti ca educarea prin cauze naturale si logice sa va stapaneasca sau sa va conduca, pe d-voastra sau pe ceilalti membrii ai familiei.
De exemplu, copilului d-voastra ii place sa mearga la cresa, dar niciodata nu este gata la timp, astfel trebuind sa va grabiti de fiecare data si sa va aduca in starea de stres. Daca programul la cresa incepe la ora 9,00 dimineata si va trebuie zece minute pentru a ajunge acolo, atunci nu-i spuneti copilului, "daca nu esti gata de plecare la noua fara zece, astazi nu mergi niciunde!". Termenul impus va va crea d-voastra mai multa tensiune fiindca va incredinteaza d-voastra grija de a va intreba tot timpul daca se va incadra in timp, sau nu. Mai degraba stabiliti termenul limita la 8,30. Doar in cazul in care nu este gata atunci, el pierde privilegiul de a merge undeva.
Devansand termenul limita, nu va veti stresa, intrebandu-va tot timpul daca veti ajunge la timp. La 8,25 puteti sa-l avertizati ca mai are cinci minute. Daca prin faptele sale alege sa se prezinte gata de plecare dupa 8,30, atunci privilegiul de a merge la gradinita ar trebui sa-i fie refuzat.
Nu cedati si nu treceti peste termenul pe care-l stabiliti, chiar daca apare pregatit la 8,31. Acest lucru nu va face decat sa-i demonstreze ca ce a-ti spus nu are valoare, si nu-l va invata pe copilul d-voastra disciplina de care are nevoie in impartirea timpului sau. Copilul trebuie sa invete ca in viata sunt unele lucruri foarte exacte. Exceptia facandu-se doar atunci cand copilul este caracterizat de punctualitate, si intarzie o data. A-l priva de cresa in acest caz, nu ar fi intelept, putand chiar sa faceti ceea ce nu recomanda Coloseni 3:21.
F - 3 Consecintele organizate
Durerea nu este intotdeauna consecinta naturala a unui comportament rau (nesabuit). Cand aceasta nu survine natural, ea trebuie creata artificial prin consecinte organizate. Consecintele organizate se concretizeaza prin intermediul pedepsei, a izolarii, a pierderii privilegiilor si a consecintelor logice.
F - 4 Pedeapsa
Termenul cultural folosit pentru consecintele artificiale este "bataia". Cu toate acestea termenul biblic este un altul, "pedeapsa". Pedeapsa inseamna a cauza durere cu scopul ameliorarii comportamentului. Ea nu se aplica cu scopul pedepsirii purtarii sau pentru a "fi chit" cu copilul (deci, a te razbuna). Dumnezeu insusi nu este razbunator, si nu acela este scopul pedepsirii. Referintele biblice ale pedepsei sunt, Deuteronomul 8:5, Evrei 12:6-7, 2Samuel 7:14, Apocalipsa 3:19 si Proverbe 19:18.
Pedepsirea este cuvantul cel mai bun pentru a descrie intentia lui Dumnezeu in folosirea de catre parinti a durerii fizice pentru a indrepta faptele rebele ale copilului. (Folosirea pedepsirii cu nuiaua ca si unealta a disciplinei este recomandata doar parintilor care-si exercita autoritatea parinteasca in mod cuvenit. Nu o recomandam parintilor care si-au abandonat aceasta autoritate, inlocuind-o cu prietenia, si care la un moment dat doresc totusi sa pedepseasca cu nuiaua pentru ca lucrurile au scapat de sub control.)
A inlatura pedeapsa (bataia) cu nuiaua ca si optiune legitima de disciplinare, ii forteaza pe parinti sa foloseasca alte metode pentru a controla purtarea necuviincioasa a copiilor lor. Manipularea folosind vinovatia si/sau dragostea conditionata, reprezinta adesea celelalte metode. Urmarile adanci ale acestor metode sunt permanente. In schimb, urma unei nuiele nu este. Copiii care sunt manipulati sa traiasca in frica si avand in suflet teama respingerii parintesti, sufera o durere mai mare decat cea cauzata de frica (sau, durerea) pedepsei. De aceea, durerea pedepsei reprezinta modalitatea cea mai miloasa de a corecta rebeliunea unui copil - odata ce este aplicata, ea este si terminata! Urmatoarele capitole si indeosebi un apendice, sunt dedicate principiilor pedepsei.
F - 5 Izolarea
Copiii sunt fiinte sociale. Izolarea inseamna a indeparta temporar privilegiul contactului social. De exemplu, cand un copil devine suparator intr-o joaca in grup a mai multora, o optiune este aceea de a-l izola pentru a se juca de unul singur. Durerea, in acest caz, este provocata prin separare. Totusi timpul de joaca nu este intrerupt, ci doar privilegiul de a se juca cu alti copii ii este refuzat.
Izolarea poate sa fie insotita sau sa slujeasca de urmare (consecinta) pedepsei, dar sa nu fie niciodata folosita ca si un inlocuitor obisnuit al ei. Cand un copil este izolat in aceste conditii in camera lui, aceasta sa nu se faca pentru joaca, ci pentru reflectie. Aceasta metoda ar trebui folosita pentru a atrage atentia asupra unei ofense mai grave (cum ar fi, mintitul, inselatul, furatul).
In final, izolarea nu constituie totul in materie de disciplina. Asemenea altor elemente ale disciplinei, ea poate fi foarte eficienta atunci cand este folosita cum se cuvine si ineficienta atunci cand nu este folosita bine. Izolarea, ca si consecinta organizata poate fi aplicata unui copil incepand chiar de la varsta de 9 luni si poate fi folosita pana la anii mai mari. Copilul trebuie sa invete ca este raspunzator pentru felul in care se poarta intr-un cadru social. Izolarea este un mijloc prin care acesta poate sa-si recapete stapanirea de sine.
F - 6 Pedepsirea/Consecintele logice
In general, scopul pedepsei este de a-l ajuta pe copil sa-si asume responsabilitatea pentru faptele sale, rebele sau nerebele. Felul consecintei depinde de considerentele de varsta. Nu este totuna cand un copil de 3 ani nu o asculta pe mama lui care i-a interzis sa intre in bucatarie si primeste o bataie cu nuiaua pentru neascultare si faptul ca un copil de 8 ani nu vine direct acasa de la scoala, dupa cum a fost invatat. Cum se presupune sa intervenim in aceste cazuri? Desi faptele pot fi echivalente ca si acte de nesupunere, consecintele pot include reactii corective diferite datorita varstelor lor.
Devreme ce scopul corectiei este de a-l ajuta pe copil sa se autostapaneasca (guverneze singur) dupa principii morale, trebuie aleasa o consecinta care sa slujeasca cel mai bine acestui scop. In exemplul de mai inainte, indepartarea unui privilegiu, sau o consemnare (la domiciliu), pot sa-l invete pe copilul de 8 ani gravitatea faptei sale mai mult decat bataia cu nuiaua. Desi aceeasi masura nu se aplica si unui copil mai mic, ea este adesea valabila pentru varstele cuprinse intre 6-12 ani.
Consecintele organizate pot fi adaugate pedepsirii sau pot veni singure, independent de aceasta. Circumstantele, varsta copilului, motivatia din spatele faptei, toate trebuiesc luate in considerare pentru a-l ajuta pe parinte sa decida ce masuri punitive sunt cele mai eficiente pentru copilul sau. Oricare ar fi consecinta utilizata, ea trebuie asociata logic cu ofensa lui.
Intrebari de recapitulare:
1. Ce este disciplina biblica si care este intentia lui Dumnezeu in aplicarea ei (noua)?
2. Explica diferenta intre purtarea morala si cea neutra moral?
3. Explica scopul stimulentelor. La ce sunt folosite sa motiveze?
4. Ce intrebari trebuie sa-si puna parintii cand cauta formele cele mai potrivite de corectie?
5. Care este scopul recompensei, si la ce este folosita sa motiveze?
6. Cum se pot folosi gresit recompensele?
7. Explica ce diferenta exista intre rebeliunea pasiva si cea activa.
8. Care este prima regula a pedepsirii?
9. Enumera si rezuma cele trei grade ale ofensei.
10. Explica diferenta dintre o pauza de reflectie si izolare. De asemenea, explica care este scopul pauzei de reflectie.
11. Care este diferenta intre consecintele naturale si cele artificiale?
Devreme ce principalul scop al disciplinei este de a insufla un comportament responsabil din punct de vedere moral, adica de a conduce la neprihanire, doar disciplina biblica este cea care atinge acest scop cu mult mai mult succes decat stilurile de educatie parinteasca ingaduitoare sau autoritara.
Traducerea si adaptarea cap. 11, "Elements of Discipline", din "Growing Kids God’s Way" de Gary si Anne Marie Ezzo. Capela Crestina Petrosani, Noiembrie 1998, Teodor Macavei.
<--Casatoria si Familia Crestina