Reactii adverse
Multi considera aceasta forma de inchinare prin divertisment, despre care am vorbit pana acum, drept o moda care va trece prin tara si apoi va disparea la orizont. Daca va fi asa, atunci ea va lasa in urma un pamant parjolit, plin de credinciosi descurajati si dezorientati, care nu vor sti incotro sa se indrepte in continuare. Insa unii au inceput deja sa plece. Donald G. Bloesch scria recent intr-un articol din Crestinismul Azi [Christianity Today] despre primele semne ale unui recul in serviciile adaptate pentru "cautatori", atat de populare in zilele noastre.
Protestantismul evanghelic are probleme astazi, pe masura ce un numar tot mai mare de oameni de afaceri si profesionisti isi cauta o noua biserica. Plangerea pe care o aud cel mai des este ca acesti oameni nu mai simt sacrul, nici in predica, nici in serviciul divin... Inchinarea a devenit un spectacol, in locul unui timp de slava adusa lui Dumnezeu. Cantarile de lauda care au luat locul maretelor imnuri ale Bisericii nu reusesc sa ascunda faptul ca inchinarea noastra este in esenta un spectacol, care face apel la simturi in loc sa fie un act de reverenta fata de Dumnezeul Atotputernic, cel ce e in acelasi timp sfintenie si dragoste. Inchinarea contemporana este mai mult egocentrica decat teocentrica. Scopul ei este mai putin sa-I dea slava lui Dumnezeu si mai mult sa satisfaca dorintele inimii omenesti. Chiar si atunci cand cantam laudele lui Dumnezeu, in centrul acestora sta implinirea si satisfacerea cautarilor omenesti dupa implinire si pace sufleteasca (5 feb. 2001, p. 54).
Natura inchinarii
O mare parte a confuziei in toate aceste lucruri este provocata de faptul ca nu intelegem natura inchinarii. Ioan 4:23 ne spune ca trebuie sa ne inchinam lui Dumnezeu in duh si in adevar. Sunt de acord cu John MacArthur, care scria, referindu-se la acest verset: "Adevarata inchinare implica in aceeasi masura intelectul si emotiile. Ea subliniaza adevarul ca inchinarea trebuie sa Il aiba in centru pe Dumnezeu, nu pe inchinator" (Urmatoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de John H. Armstrong, "Atunci cum sa ne inchinam [How Shall We Then Worship]," de John MacArthur, p. 176). Inchinarea noastra trebuie sa fie centrata pe Dumnezeu, atunci cand Il laudam prin cuvant, cantare si rugaciune, si atunci cand Ii edificam pe sfinti prin invataturile Scripturii, astfel incat acestia sa poata trai vieti care sa Il onoreze. Pentru a-L onora pe Dumnezeu si pentru a I ne inchina in felul acesta, tot ce facem trebuie sa izvorasca din adevar. Cei mai multi sunt de acord cu aceste cuvinte, cel putin in teorie daca nu in practica, pentru ca, atunci cand vine vorba de predicare si invatarea Scripturii, Biblia este foarte clara (1Tim. 4:13; 2Tim. 2-4; Fapte 2:42; Tit 1:9; Col. 1:25). Din pacate, de cele mai multe ori in cazul muzicii se face o exceptie. Insa avem oare dreptul sa cantam erezii mai mult decat avem sa predicam erezii? Din nou, MacArthur are absoluta dreptate atunci cand scrie:
Muzica singura, despartita de adevarul continut in versurile acesteia, nu e o trambulina legitima pentru adevarata inchinare. In acelasi fel, o istorisire poate fi miscatoare sau emotionanta, dar daca mesajul pe care il transmite nu se incadreaza in contextul adevarului biblic, toate emotiile pe care le starneste nu sunt de nici un folos pentru promovarea unei inchinari autentice. Sentimentele provocate nu sunt in mod necesar dovada ca acolo are loc o inchinare adevarata. Inchinarea autentica este un raspuns la adevarul Divin. Ea este inflacarata pentru ca se naste din dragostea noastra pentru Dumnezeu (ibid., p. 182,3).
Atunci cand biserica se aduna la inchinare, care este mandatul ei biblic? Sa amuze si sa distreze? Sa raspunda strigatului dupa implinire? Sau sa Il onoreze pe Dumnezeu in duh si in adevar? Diferenta este data in cea mai mare parte de obiectul atentiei noastre. Ne concentram asupra noastra sau asupra lui Dumnezeu? Odata ce am stabilit ca Dumnezeu trebuie sa fie centrul inchinarii noastre, atunci trebuie sa examinam ce facem in inchinare. Practica noastra trebuie sa fie aliniata cu felul in care Il intelegem pe Dumnezeu si biserica.
Atunci cum trebuie sa cantam?
Desi s-ar putea scrie volume intregi despre starea predicarii de astazi, voi lasa acest subiect pentru alta data. Ne vom indrepta in schimb atentia asupra subiectului muzicii, pentru ca este mai strans legat de problema divertismentului. Care este locul muzicii in inchinare? Mult prea adesea, in cazul inchinarii moderne, locul muzicii pare a fi acela de a crea o stare sufleteasca. Cu muzica potrivita si muzicanti talentati, putem crea aproape orice fel de dispozitie. Vrem oameni fericiti? In lacrimi? Meditativi? Entuziasmati? Motivati? Muzica in maini capabile poate crea toate aceste stari si multe altele. Insa oare scopul biblic al muzicii crestine este acela de a crea o stare sufleteasca?
Unul din putinele pasaje din Scriptura care ne ajuta sa intelegem rolul muzicii in cadrul bisericii se gaseste in Coloseni 3:16, Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra (vezi de asemenea si versetul paralel din Efeseni 5:19). Multi crestini, atunci cand vin la biserica, vor sa se simta intr-un anumit fel, insa rolul central al muzicii in Biserica Noului Testament este sa fie un partener pentru invatarea din Cuvantul lui Dumnezeu. Desi muzica este un mod unic de a-L lauda pe Dumnezeu in inchinare, evaluarea suprema a acelei muzici intr-un cadru crestin ar trebui sa tina cont daca ajuta sau nu Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi. La fel cum autoritatea si adevarul Scripturii trebuie sa predomine in predicare si invatare, in acelasi fel trebuie sa predomine si in cantarea noastra.
Invatarea prin muzica
Mai specific, muzica are rolul de a invata si a indemna. Muzica crestina isi indeplineste menirea atunci cand invata doctrina sanatoasa. Multe din maretele imnuri, dar si unele din cantarile contemporane, sunt pline de teologie si intaresc adevarurile Cuvantului. Pe de alta parte, muzica a fost adesea folosita in biserica pentru a invata si a promova o mare varietate de erezii si doctrine aberante. Este binecunoscut faptul ca Arias (secolul IV) a folosit muzica pentru a-si raspandi credinta eretica prin care afirma ca Isus a fost o fiinta creata si nu Dumnezeu pe deplin. Desi conciliile bisericii, cum ar fi cel de la Niceea, au condamnat arianismul, acesta a continuat sa fie popular in randurile maselor zeci de ani dupa aceea, pentru ca invataturile lui Arias au fost transpuse in muzica si cantate in adunari.
Desigur, o mare parte a muzicii crestine, atat antice cat si moderne, invata prea putin referitor la adevarul biblic. In particular, muzica crestina contemporana pune mai mult accentul pe inspiratie si mai putin pe instruire. Cele mai multe din cantarile atat de populare astazi sunt simple versuri de lauda care, in cel mai bun caz, prezinta un singur adevar, repetat intr-o forma sau alta de-a lungul intregii cantari. Una din aceste cantari repeta incontinuu cuvintele "Te inalt, O Doamne." E adevarat, El e vrednic sa fie inaltat. Insa de ce este inaltat? Ce invatam de aici despre caracterul lui Dumnezeu? O alta cantare ne invata, pe baza Psalmului 103, "Binecuvanteaza suflete pe Domnul... Caci El a facut lucrari marete" (de 3 ori). Insa daca cititi Psalmul 103, celelalte 21 de versete ii spun cititorului de ce sufletele noastre trebuie sa-L binecuvanteze pe Domnul. Leonard Payton, comentand cuvintele acestei cantari, scrie: "Care sunt acele marete lucrari ramane sa ne imaginam, ele nu ni se prezinta din invatatura clara a Scripturii. Problema e ca recunostinta adevarata, biblica, trebuie sa se bazeze pe fapte obiective sau pe doctrina. Daca nu o face, atunci e un simplu sentimentalism" (Urmatoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de John H. Armstrong, " Atunci cum trebuie sa cantam [How Shall We Then Sing]," de Leonard Payton, p. 194). Cu aceste cuvinte in minte, oare cantarile moderne de lauda au vreun loc in serviciile noastre de inchinare? Eu personal cred ca da, insa acel loc ar putea fi asemanat cu locul desertului in dieta noastra. Aproape fiecaruia dintre noi ne place desertul, insa desertul nu trebuie sa fie partea principala a dietei noastre zilnice, altfel vom suferi grave consecinte. Pentru mine, cateva cantari de lauda sunt mai mult decat suficiente. A face din ele suportul principal al dietei muzicale a bisericii inseamna sa ingrasam biserica cu dulciuri, atunci cand ea are nevoie de o portie substantiala de hrana sanatoasa.
Ne-ar putea fi de mare folos in acest punct sa reflectam la cateva pozitii ale unora dintre cei mai respectati lideri din trecut ai bisericii, in relatia acestora cu muzica. Martin Luther spunea, "Muzica este servitoarea teologiei." Dusmanii lui, recunoscand adevarul cuvintelor lui Luther, se plangeau: "Poporul nostru primeste cantand teologia lui Luther" (Conducere [Leadership], Vol. VII, #2, p. 32). Magazin istoric crestin [Christian History Magazine] scrie ca imnurile lui Charles Wesley includeau versete din fiecare carte a Bibliei, cu exceptia cartilor Naum si Filimon. El isi considera imnurile drept un abecedar al teologiei si un ghid atat pentru inchinarea in public cat si pentru devotiunea personala (Vol. X, #3, pp. 11,36). Isaac Watts, parintele imnologiei engleze moderne, a scris imnuri pentru a-si completa predicile (ibid., pp. 20,36).
Prin contrast, o mare parte a muzicii crestine contemporane ocoleste mintea, tintind direct emotiile. Atunci cand scopul muzicii este sa obtina un raspuns emotional, lipsit de adevarul biblic, fara a ajuta in vreun fel Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi, rezultatul net este o credinta crestina dramatizata. Inimile pot fi miscate cu ajutorul folosirii iscusite a melodiei si ritmului, indiferent de mesajul transmis de cantare. De exemplu, cine nu a simtit emotia provocata de o excelenta interpretare a Imnului de Lupta al Republicii [The Battle Hymn of the Republic]? Insa cuvintele acestui imn au fost scrise de Julia Ward Howe, o unitariana liberala care credea ca Dumnezeu este parintele intregii omeniri. Imnul ei nu are nimic de-a face cu raspandirea Evangheliei, sau cu revenirea lui Hristos, ci mai degraba cu domnia finala asupra intregii lumi a "adevarului" umanist. A devenit un renumit cantec patriotic, insa nu e nici pe departe un imn care sa invete adevaruri biblice (vezi Istoria a 101 imnuri [101 Hymn Stories], de Kenneth W. Osbeck, pp. 35,36). Poate ne place frumusetea si pasiunea cantecului, insa teologia lui nu ajuta Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi, deci nu este un imn potrivit pentru biserica.
Multe cantari moderne invata de asemenea o teologie gresita. De exemplu, Maiestate [Majesty], compus de Jack Hayford, ne invata ca "autoritatea imparatiei curge de sub tron pentru poporul Lui." Teologia "Imparatiei acum" este foarte prevalenta in multe invataturi carismatice si in miscarea "Ploaia tarzie" [Latter Rain]. Ea propaga ce cred Jack Hayford, Miscarea Viei [Vineyard Movement] si invatatii miscarii Cuvantul Credintei [Word of Faith], insa nu asta ne invata Scriptura, deci aceste invataturi ar trebui eliminate din jertfa noastra de lauda.
Insa cum ramane cu cantarile crestine contemporane care invata adevarul biblic? Desi ele au cu siguranta un loc in inchinarea noastra, punctul lor slab este acela ca prea adesea aduc lauda lui Dumnezeu insa sunt lipsite de o baza doctrinara. David Wells a analizat, din punct de vedere al continutului doctrinar, 406 cantari continute in Cantarile de Inchinare din Vineyard Maranatha! si Music Praise Chorus Book, impreuna cu alte 662 imnuri din Imnurile Legamantului [The Covenant Hymnal]. In acest studiu, cantarile care doar mentionau un adevar fara sa il elaboreze au fost considerate ca fiind lipsite de continut doctrinar. De exemplu, o cantare care repeta incontinuu ca Isus este Domnul, fara sa mai spuna nimic altceva, nu poate fi numarata printre cele cu continut teologic. Pe de alta parte, cantarea contemporana Blandete si Maiestate [Meekness and Majesty] poate fi numarata intre acestea, pentru ca dezvolta tema intruparii lui Hristos. Aceasta cantare nu afirma doar ca Isus este Domnul, ci incepe cu cuvintele "Blandete si maiestate, natura umana si Divinitate, intr-o desavarsita armonie, Omul care e Dumnezeu. Domnul vesniciei, locuieste in umanitate, ingenuncheaza cu smerenie si ne spala picioarele."
Folosind criteriul de mai sus, Wells a sustinut ca 58,9% din cantarile de lauda pe care le-a analizat nu ofera nici un suport doctrinar sau vreo explicatie pentru lauda pe care o aduc. Prin contrast, in cazul imnurilor clasice "a fost greu sa gasim imnuri care sa nu afirme si sa nu dezvolte anumite aspecte ale doctrinei" (Pierderea Virtutii [Losing Our Virtue], p. 44).
S-ar parea ca, daca evaluam muzica crestina in functie de felul in care ajuta Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi, atunci o astfel de muzica ar trebui sa fie plina de adevar scriptural. In plus, daca analizam muzica crestina comparand-o cu Psalmii, cartea de imnuri a Bibliei, ajungem la aceeasi concluzie. Psalmii nu sunt o colectie de teme simple repetate la nesfarsit. Dimpotriva, ei sunt plini de dezvoltari doctrinare. Psalmii dezvolta cu multe detalii teme minunate. Acest lucru e adevarat cu privire la aproape fiecare psalm, insa haideti sa luam ca exemplu Psalmul 36. In acest psalm, David contrasteaza planurile pacatoase ale celor nelegiuiti (versetele 1-4) cu bunatatea si credinciosia lui Dumnezeu (versetele 5-12). Astazi am compune si canta o cantare care sa repete intruna adevarul despre bunatatea si credinciosia lui Dumnezeu. Hugh Mitchell scrie: "Credinciosia Ta este mai buna decat viata, Credinciosia Ta este mai buna decat viata, Buzele mele Te vor lauda, De aceea Te voi binecuvanta, Imi voi ridica mainile in Numele Tau." Prin contrast, psalmistul a scris despre numeroasele manifestari, nu numai ale bunatatii lui Dumnezeu, ci si ale credinciosiei Lui, ale neprihanirii, chiar si ale judecatilor Lui. Psalmistul a dezvoltat cuvinte-imagine despre belsugul, placerile, viata si lumina pe care le gasim in Domnul nostru. Apoi se avertizeaza singur si pe cititorii lui cu privire la capcanele care se gasesc pe drumurile vietii si care l-ar putea prinde pe copilul neatent al lui Dumnezeu. Psalmii ne prezinta un minunat exemplu referitor la folosirea corecta a muzicii in inchinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.
Indrumarea prin muzica
Muzica crestina trebuie si sa indrume. Cuvantul grecesc folosit pentru a indruma inseamna "a avertiza, a sfatui, a corecta." Rolul muzicii in biserica este sa treaca dincolo de invatare si sa urmareasca aplicarea celor invatate. Muzica ar trebui sa arate pericolul, sa ne atraga atentia, sa ne sfatuiasca in legatura cu alegerile pe care le facem. Cea mai mare parte a muzicii crestine, imnuri sau cantari moderne, este ineficienta in aceasta privinta, insa cu totul altfel stau lucrurile in ce priveste "cartea de imnuri" a evreilor - cartea Psalmilor. Psalmii sunt incarcati tocmai cu acest fel de indrumare. Poate ca o revenire la un regim constant de cantare a Psalmilor (asa cum inca se practica in unele cercuri) ar fi o miscare inteleapta pentru cei interesati sa lase muzica sa-si implineasca scopul biblic. Dupa ce am spus asta, adaugam imediat ca Psalmii, cat sunt ei de minunati, sunt totusi limitati la adevarurile Vechiului Testament si astfel nu pot oferi singuri o dieta muzicala echilibrata pentru sfintii Noului Testament.
Pentru ca vorbim de Psalmi, e vremea sa observam ca in Coloseni 3:16 ni se spune: Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti. Am auzit adesea acest verset explicat intr-o multime de feluri, insa poate de cel mai mare ajutor mi-a fost sa aflu ca Septuaginta (traducerea in limba greaca a Vechiului Testament, folosita si citata adesea de Isus si de apostoli) a etichetat cei 150 de psalmi drept "psalmi", "imnuri" sau "cantari duhovnicesti" (Payton, p. 191). Aproape fara indoiala acesta e contextul avut in vedere de Pavel in declaratia lui din Coloseni. Daca asa stau lucrurile, un studiu amanuntit a felului in care Psalmii invata si indruma ar putea fi cel mai profitabil lucru pe care l-ar putea face liderii muzicali crestini. Vom descoperi cel putin faptul ca Psalmii nu se specializeaza doar in lauda adusa lui Dumnezeu, ei fac acest lucru in contextul adevarului intr-o lume in dezordine. Psalmii se ocupa de aproape fiecare circumstanta imaginabila a vietii, dar fac acest lucru in lumina lui Dumnezeu si a lucrarilor sale minunate. Ce altceva ar putea fi astazi un ghid mai bun pentru slujirea noastra prin muzica?
"Indiferent ce altceva ar putea insemna indrumarea sau sfatuirea despre care vorbeste Pavel, chiar si o lectura superficiala indica faptul ca muzica noastra de inchinare trebuie sa atinga in mod regulat intreaga suprastructura a doctrinei crestine" (Payton, p. 194). Daca acest lucru e adevarat, si eu cred ca este, atunci trebuie sa examinam nu doar ce spune (sau invata) muzica noastra, ci si ceea ce nu spune. Daca ne luam dupa muzica transmisa la posturile de radio crestine, atunci se pare ca tema proeminenta in muzica crestina contemporana este ca Dumnezeu e un termometru al "nevoilor pe care le simtim". Daca suntem singuri, tristi, raniti, dezamagiti sau goi pe dinauntru, mergem la Isus care ne va mangaia si va vindeca aceste rani. In functie de modul in care este prezentat acest lucru, exista si o masura de adevar in mesajul transmis de aceste cantari. Hristos ne mangaie cu adevarat si ne implineste nevoile noastre reale, in special nevoia de neprihanire. El ne cheama la tronul harului sa capatam indurare si sa gasim har, ca sa fim ajutati la vreme de nevoie. (Evrei 4:16). Deci nu e nimic gresit atunci cand cantam despre mana lui Dumnezeu care ne ajuta in vremuri de durere si ingrijorare. Insa e gresit sa facem acest lucru neglijand alte doctrine esentiale. Dumnezeu este mai mult decat un Mangaietor. Scripturile ne invata multe alte lucruri despre El. Tot planul lui Dumnezeu trebuie explorat, nu doar in predicile noastre ci si in cantarile noastre. Unele din aceste teme nu vor fi primite cu bucurie de ascultatorii moderni, insa nu au fost acceptate cu bucurie nici de ascultatorii din antichitate. Cand autorul cartii Evrei a vrut sa explice cititorilor sai calitatea de preot dupa randuiala lui Melhisedec a lui Hristos, el stia ca are o problema, acestia pricepand mai greu, nefiind in stare sa digere hrana solida a teologiei (Evrei 5:11-14). Deci ce a facut? Dupa o lunga mustrare (5:11-6:20), el a mers totusi inainte (capitolele 7-10). Cu siguranta acesti oameni ar fi preferat sa citeasca un tratat despre felul in care Dumnezeu ii poate face sa se simta mai bine, in loc sa citeasca despre viata si semnificatia lui Melhisedec, insa ei aveau nevoie sa-l inteleaga pe Melhisedec - si asta au primit. Am face bine sa fim atenti la acest model.
Ce ar trebui sa facem?
Daca suntem seriosi in ce priveste muzica noastra crestina si credem ca ea inseamna mai mult decat divertisment, atunci sunt cateva lucruri pe care le putem face, recunoscand desigur faptul ca probabil vom inota impotriva curentului, impotriva capriciilor momentului. Pana la urma, multi crestini au ascultat numeroase ore de emisiuni crestine la radio, au participat la concerte crestine, au cumparat CD-uri inregistrate de artisti crestini profesionisti, iar acum vin la serviciile bisericii asteptandu-se ca toate acestea sa se regaseasca in intalnirea de duminica dimineata.
Mai intai, am putea sa evaluam intreaga muzica pe care o cantam in bisericile noastre. Ne invata ea o teologie solida? Ne indruma spre o viata corecta? I se inchina lui Dumnezeu in adevar? Ajuta Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi? Fiindca veni vorba, ultima expresie inseamna ca prin studiu, meditare si aplicare a Cuvantului, acesta se simte din ce in ce mai mult ca acasa in vietile noastre. A devenit parte din noi. Oare muzica noastra faciliteaza acest proces? Payton sugereaza sa ne punem urmatoarele intrebari in fiecare duminica: "Slujirea prin muzica de astazi a ajutat Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in noi? Ne-am invatat si ne-am indrumat unii pe altii, cu recunostinta fata de Dumnezeu in inimile noastre pentru lucrarea terminata a lui Hristos de pe cruce?" (Payton, p. 203). Acesta ar putea fi un exercitiu valoros.
In al doilea rand, trebuie sa ne instruim bisericile cu privire la acest intreg domeniu al divertismentului. S-ar putea naste un apetit pentru acest lucru. Nu trebuie sa cedam in fata modului de gandire al lumii. Divertismentul are locul lui, insa acel loc nu e in centrul vietii si inchinarii bisericii lui Hristos. Faptul ca bisericile, care s-au perfectionat in arta divertismentului, au ajuns sa creasca in salturi, ar trebui sa provoace repulsie celor ce inteleg Scriptura, nu sa determine imitarea acestor metode.
In al treilea rand, avem multe de castigat din studierea Psalmilor, pentru a descoperi felul in care trebuie folosita muzica cu scopul de a-si indeplini mandatul biblic.
In al patrulea rand, trebuie sa ne invatam copiii o muzica crestina de calitate in contextul bisericii. Au la dispozitie restul saptamanii daca vor sa asculte muzica pe care si-o aleg singuri sau le-o aleg parintii, insa atunci cand vin sa se inchine impreuna inaintea lui Dumnezeu, trebuie sa le prezentam psalmii, imnurile si cantarile duhovnicesti care vor ajuta Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in ei. Poate ca nu vor aprecia imediat melodiile sau versurile, insa unde altundeva pot invata despre aceasta mare parte a muzicii daca nu in bisericile noastre?
Concluzie
Pasiunea si emotivitatea sunt adesea, prea usor, confundate in biserica moderna. Viata crestina are parte de tot felul de emotii: bucurie, pace, incantare, dragoste, regrete, durere, ingrijorare, etc. Credinta noastra nu e doar pentru minte, e si pentru inima. Drept rezultat, e bine si potrivit sa dorim experienta spirituala. Problema e ca multi crestini nu fac deosebirea dintre entuziasmul pentru Dumnezeu si manipularea clipei. Divertismentul poate parea inchinare; distractia se poate deghiza in bucurie; stimularea firii poate fi perceputa drept intalnire cu Divinitatea.
O parte a problemei pe care o avem astazi este ca din revolutia dragostei libere (adica droguri, sex) a anilor 1960 a rasarit o dorinta de nestavilit dupa experiente. Experienta s-a urcat pe tron si isi latra ordinele in fata unor supusi care si-au pierdut rabdarea intr-o lume lipsita de sens. Daca nu putem intelege viata, daca pana la urma viata nu are nici un sens, atunci cel putin ne putem face de cap. Daca te face sa te simti bine, poate nu e corect ce faci, dar cel putin e mai bine decat nimic.
Din nefericire, aceasta atitudine (numita postmodernism de cei carora le place sa eticheteze orice), s-a furisat si in biserica. Si crestinii vor o experienta care sa-i faca sa se simta bine. Aceasta dorinta a devenit atat de dominanta incat adevarul ocupa din ce in ce mai mult o pozitie inferioara fata de timpul petrecut intr-un mod placut.
Ce ar trebui sa facem? Mai intai, ar trebui sa fim intotdeauna constienti ca Cuvantul este autoritatea noastra, nu experienta. Adevarata placere in Dumnezeu ar trebui sa izvorasca din adevarul biblic. Apoi, ar trebui sa privim cu atentie Psalmii. Vom vedea cum scriitorii lor au fost indragostiti de Dumnezeu si plini de entuziasm pentru El. De exemplu, in Psalmul 36:7-9 citim: Cat de scumpa este bunatatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale gasesc fiii oamenilor adapost. Se satura de belsugul Casei Tale, si-i adapi din sivoiul desfatarilor Tale. Caci la Tine este izvorul vietii; prin lumina Ta vedem lumina. Gasim aici un om (David) care isi gaseste bucuria in Domnul. El nu e preocupat de lucrurile exterioare; nu inventeaza sentimente; nu este interesat de crearea unei dispozitii. Pur si simplu, el mediteaza la Dumnezeu iar inima lui de-abia poate cuprinde ceea ce vede. Aceasta e experienta spirituala dupa care ar trebui sa tanjim.
Tradus de Florin Vidu