Fiecare generatie are, ceea ce numim noi astazi, cuvintele sau expresiile ei tipice. Unul dintre cuvintele tipice vremii noastre este "alienarea". Vorbim despre alienare in toate felurile posibile. Vorbim despre alienare politica atunci cand descriem modul in care un individ sau un anume grup de persoane este exclus de la procesul democratic. Sau vorbim despre alienare in cadrul mariajului, in masura in care un mariaj incepe sa se destrame - vorbind aici despre ostilitatea care poate exista intre un barbat si o femeie, intr-un mariaj. Sau vorbim despre alienarea parintilor fata de copii si a copiilor fata de parinti.
Alienarea exista in lume inca de cand Eva a luat fructul din copacul oprit, sfidand poruncile lui Dumnezeu, si apoi l-a dat si sotului ei, care a mancat si el. Alienarea a inceput acolo. Oricum, ceea ce este important pentru noi aici este sa vedem modul in care apostolul Pavel foloseste aceasta idee si solutiile pe care el le propune problemei in acele versete care alcatuiesc textul nostru din al doilea capitol din Efeseni.
Pavel avea in minte o imagine foarte concreta a ceea ce era alienarea atunci cand se gandea la zidul care inconjura curtile interioare ale Templului evreiesc din Ierusalim, zid care separa acele curti de curtea exterioara, numita Curtea Neamurilor. Acest Templu din Ierusalim, care era inca in picioare atunci cand Pavel scria aceasta epistola, era ceva impresionant. A fost construit de catre Irod cel Mare, care a inlocuit structura zidita de catre exilatii intorsi in tara in timpul lui Neemia si Ezra, structura care nu mai era potrivita. Portiuni din el, in special cele de sus, erau acoperite cu aur, astfel ca acesta stralucea si scanteia asupra intregului oras. In acele zile era gloria Ierusalimului. Era zidit pe o platforma ridicata, o portiune de teren care exista si astazi in oras si care este numita Muntele Templului. Acest Templu, in intreaga sa maretie, era inconjurat de niste curti, despre care am mentionat mai devreme. Curtea cea mai interioara era numita Curtea Preotilor. Era numita asa deoarece numai membrii de sex barbatesc ai tribului lui Levi aveau acces in ea. Ei intrau acolo pentru a aduce jertfele si pentru a-si indeplini celelalte responsabilitati asociate cu Templul. Apoi, dincolo de aceasta curte era o a doua curte, numita Curtea lui Israel. In aceasta curte aveau acces toti barbatii israeliti, femeile neavand voie sa intre acolo. Dincolo de aceasta curte se afla Curtea Femeilor, numita astfel, evident, pentru ca era locul in care oricare israelit putea sa intre, inclusiv femeile, insa era curtea pana unde puteau intra femeile in aceasta ierarhie specifica.
Aceste curti indicau, toate, diferitele grade de separare care existau intre clasele poporului ales Israel. Si totusi, fiecare dintre aceste curti se afla la acelasi nivel. Astfel, desi existau mari diferente intre ele, semnificative in termenii celor implicati, diferentele dintre acele clase nu se puteau compara cu marea separare care exista intre acele curti interioare si curtea exterioara pe care am descris-o deja ca fiind Curtea Neamurilor. Cineva care parasea Templul trebuia sa treaca prin diferitele curti si sa ajunga la capatul Curtii Femeilor. Apoi trebuia sa coboare cateva trepte (cinci trepte), ajungand intr-o zona plana in centrul careia exista un zid cladit din piatra, inalt de 1,5 metri, care inconjura toate curtile interioare. Apoi mai erau inca paisprezece trepte care coborau. Cand ajungeai la acel nivel, in sfarsit te aflai in zona in care le era permis neamurilor sa mearga. Acest mare zid, acest zid care-l despartea pe evreu de cel dintre neamuri, avea pe el, la intervale corespunzatoare, niste inscriptii sapate in piatra. Acestea erau niste inscriptii care avertizau ca nici o persoana dintre neamuri nu poate sa treaca de acea bariera pentru ca daca trecea bariera, acest lucru il costa viata.
Observati, in mintea lui Pavel, si nu numai in mintea lui Pavel, ci in realitate, acest zid care se afla in Ierusalim era marele simbol al inspaimantatoarei prapastii ce se afla intre evreu si cel dintre neamuri. Dintre toate zidurile, fie cele de atunci, ziduri in sens propriu, fie cele de azi, ziduri in sens figurat, tipul de ziduri psihologice pe care le ridicam intre noi si altii, nici un zid nu era atat de extrem sau de radical in semnificatia lui ca acela de la Ierusalim. Si aceasta deoarece zidul respectiv spunea ca evreii erau evrei iar neamurile neamuri si ca evreii erau un popor privilegiat, ca evreii aveau acces la Dumnezeu pe cand neamurile nu, neamurile neputand sa treaca obstacolul. Iar ceea ce spune Pavel in Efeseni 2, versetele 14-18 este ca Dumnezeu a prabusit acel zid ca urmare a lucrarii lui Isus Hristos.
Caci El Insusi (adica Isus) este pacea noastra, care din doi a facut unul (adica l-a facut pe evreu si pe cel dintre neamuri una), si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea si, in trupul Lui, a inlaturat vrajmasia dintre ei, care este Legea poruncilor, in oranduirile ei ....
Aceasta fraza specifica, sau verset, spune altceva. Dupa ce a vorbit despre lucrarea lui Hristos de inlaturare a deosebirilor dintre evreu si cel dintre neamuri, Pavel ne vorbeste mai departe despre scopul lui Hristos. Vom spune: "Pai, nu acesta era scopul Lui?" Nu, iar Pavel ni-l explica mai pe indelete.
...ca sa-i faca pe cei doi sa fie in El Insusi un singur om nou, facand astfel pace si sa-i poata impaca pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia.
Ca sa intelegem aceste lucruri trebuie sa inaintam cu inca un pas in imaginea Templului care se afla in mintea noastra. Spuneam ceva mai devreme, cand vorbeam despre acel mare zid care il separa pe evreu de cel dintre neamuri, ca Templul era inconjurat de o serie de curti concentrice. Curtea cea mai interioara era Curtea Preotilor. Dincolo de aceasta se afla Curtea lui Israel. Dincolo de aceasta, Curtea Femeilor. Iar in cele din urma, Curtea Neamurilor. Acele curti erau importante deoarece oricine mergea la Ierusalim si se uita in directia Templului vedea acele curti. Era perfect evident pentru orice evreu care ar fi privit in acea directie ca acele diviziuni existau pe baza formei de guvernamant si a religiei care era practicata in Israel. Insa ceea ce nu putea sa vada cel care privea spre Templu, deoarece se afla in interiorul Templului, era cea mai mare dintre toate acele bariere.
Exista un sens in care nu poti sa intelegi barierele din afara pana cand nu o intelegi pe cea dinauntru. In interiorul Templului, separand Locul Sfant, in care putea sa intre oricare dintre preoti in mod regulat pentru indeplinirea functiilor religioase, de Locul Preasfant, cea mai launtrica parte a Templului, unde numai Marele Preot putea sa intre, adica un singur om si doar o singura data pe an, de Ziua Ispasirii, si numai dupa ce, mai intai, a adus jertfa pentru sine si pentru familia sa afara, in curte, si in conformitate cu cerintele legii, intre acel Loc Sfant de dincolo si acel Loc Preasfant din interior era o perdea imensa. Era ea insasi o bariera. Era, ca sa spunem asa, un zid. Avea o grosime de 15 cm si se intindea de sus pana jos si dintr-o parte intr-alta. Era o cale prin care le era amintit continuu oamenilor, atunci cand se gandeau la Templu sau cand priveau inspre el, ca marea bariera care exista in aceasta lume nu este bariera dintre evreu si cel dintre neamuri sau dintre barbat si femeie sau dintre omul liber si sclav sau dintre oricare alte clase sociale ar mai putea exista (desi acestea sunt impartiri reale), ci le amintea de bariera care exista intre toti oamenii, dincolo de diferentele dintre ei, si Dumnezeu. Aceasta trebuie inteleasa, desigur, in felul in care a intentionat sa invete, anume ca marea bariera a lumii acesteia este pacatul. Pentru ca, observati, pacatul este acela care ne desparte de Dumnezeu si tot pacatul este problema care da nastere tuturor celorlalte separari.
Bineinteles ca oamenii nu vor sa fie confruntati cu lucrul acesta. Daca sunteti suficient de inaintati in varsta ca sa va aduceti aminte de vreun detaliu al Celui De-al Doilea Razboi Mondial, va puteti aminti ca inainte de inceperea razboiului a fost o perioada cand persoane optimiste si bine intentionate din Europa, si in special din Anglia, credeau ca razboiul ar putea fi evitat doar daca i-ai putea determina pe sefii de guverne, in special pe sefii guvernelor englez si francez, sa sada la o masa a tratativelor cu Hitler si sa rezolve problemele ca niste domni. Argumentul era, ca dincolo de orice, Hitler este si el om. Trebuie sa aiba si el sentimente umane normale. Este un individ rational. Sa ne asezam asadar si sa dezbatem problemele. Neville Chamberlain, primul ministru din acea vreme, era unul dintre cei care gandeau in felul acesta, fiind o persoana optimista simpatica. A mers sa discute cu Hitler. Cand s-a intors a comunicat poporului britanic ca totul a mers bine. Dincolo de orice, Hitler era un om rezonabil. Tot ceea ce aveai de facut cu adevarat era sa te asezi la masa tratativelor si sa dezbati problemele. "Pace in zilele noastre" a fost mesajul pe care Chamberlain l-a adus de la acea conferinta. Insa, desigur, raspunsul lui Hitler a fost bombardarea regiunii Danzig din Polonia, bombardamente care au marcat inceputul razboiului si care au dus la destituirea lui Chamberlain si ridicarea lui Winston Churchil la pozitia pe care a ocupat-o pe durata conflictului.
Cu siguranta este bine sa discuti. Discutiile sunt mai bune decat razboiul. Si daca nu realizezi nimic altceva prin negocierile pe care le faci, probabil, cel putin, reusesti sa amani razboiul sau poti chiar sa-l eviti cu desavarsire, insa nu vei reusi sa rezolvi problema. Deoarece problema nu este esecul negocierilor, faptul ca oamenii nu vor sa discute, esecul este cauzat de pacat. Oamenii se folosesc de negocieri, nu pentru a fi rezonabili, ci pentru a-si realiza propriile ambitii. Toate natiunile fac lucrul acesta. Ei vor ceea ce vor. Facem lucrul acesta in conversatiile pe care le purtam cu alti oameni. Cum spuneam, daca putem discuta, sa discutam. Este mai bine sa facem lucrul acesta decat sa nu discutam. Sa evitam conflictul, daca putem. Insa haideti sa recunoastem ca solutia, razboiul, fie ca este unul la o scara nationala, fie ca este unul intre indivizi, fie ca este razboiul care se duce in inimile noastre, nu este negociabil. Insa solutia pentru acest razboi este o solutie pentru problema pacatului, solutie care, in ultima instanta, numai Dumnezeu poate sa o ofere.
Cu siguranta despre aceasta vorbeste Pavel. Pavel ne aduce in atentie acest extraordinar simbol al zidului, aratandu-ne ca acesta il separa pe evreu de cel dintre neamuri, pe unii oameni de altii si chiar pe om de Dumnezeu, insa face lucrul acesta pentru a ne arata ce anume a facut Dumnezeu in Hristos pentru a da la o parte acest zid. Va puteti aduce aminte din Evanghelia dupa Matei, capitolul 27, acea relatare a evenimentelor care insotesc crucificarea lui Hristos, ca atunci cand Domnul Isus Hristos a fost crucificat, asa cum ni se spune in acel pasaj, perdeaua Templului a fost rupta in doua de sus in jos. Aceasta, observati, a fost o extraordinara demonstratie vizibila a ceea ce Dumnezeu a facut. Era vorba despre acea bariera care dintotdeauna, de cand a fost construit Templul, intorcandu-ne pana la Cortul Intalnirii din pustie, care avea aceeasi arhitectura de baza, apoi ajungand la Templul lui Neemia, la Templul lui Irod ... dintotdeauna, de la inceput, acea mare perdea a stat acolo ca un simbol al faptului ca noi, in pacatul nostru, nu puteam sa intram neinvitati in prezenta Dumnezeului sfant. Acest lucru era ceva complet diferit de mentalitatea paganilor. Un roman putea sa intre in orice templu roman iar un grec putea sa intre in orice templu grecesc si puteau, de asemenea, sa intre unul in templul celuilalt. Nu era nici o problema, deoarece ei nu erau constienti de pacatul lor iar zeii pe care ei ii venerau oricum nu erau sfinti. Insa in iudaism nu era asa. Dumnezeul lor era sfant iar omul pacatos nu putea da buzna in prezenta Sa.
Ceea ce s-a intamplat este ca, observati, Dumnezeu a pedepsit pacatul in Isus Hristos. Inlaturata fiind cauza vrajmasiei, a fost inlaturata, prin urmare, si perdeaua, ca sa ne arate ca oricine vine prin credinta in Isus Hristos are acum acces la Tatal, asa cum scrie Pavel in versetul 18. Termenul pe care il foloseste Pavel pentru a descrie lucrul acesta in aceste versete-cheie este termenul "a impaca" (a reconcilia) sau "impacare" (reconciliere). Il gasiti in versetul 16.
... si a impacat pe cei doi (adica pe evreu si pe cel dintre neamuri si pe oricine altcineva) cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia.
Cuvantul "impacare" este unul dintre cele mai mari concepte teologice din Noul Testament. Si, intr-un anume sens, cel mai mare dintre toate. Martin Lloyd Jones are o extraordinara analiza a acestui cuvant in comentariul sau. El spune ca, strict vorbind, acest singur cuvant contine in el cinci idei importante.
Numarul unu: impacarea implica o schimbare de la o relatie ostila la una prietenoasa. Este in relatie cu vrajmasia, conflictul, ostilitatea. In cazul nostru il avem pe om fiindu-i ostil lui Dumnezeu si pe Dumnezeu fiind manios pe oameni din pricina pacatului lor. Aceasta situatie este schimbata, prin impacare, intr-o relatie in care ne numim "prieteni."
In al doilea rand: impacarea implica o eliminare a relatiilor reci. Acest lucru este important deoarece impacarea nu inseamna in mod simplu ca o negociere a dat rezultate, astfel ca oamenii, desi in principiu raman ostili, totusi pot face ceva impreuna. Uneori avem cazul acesta printre natiuni. Ele sunt inca ostile una alteia insa, la timpul respectiv, ele lucreaza impreuna pentru un oarecare scop comun. Nu este asa. Impacarea inseamna a inlatura cauza relatiilor reci.
In al treilea rand: impacarea inseamna o indepartare completa a cauzei relatiilor reci. Nu o indepartare partiala sau de compromis, ci una completa.
In al patrulea rand: impacarea sugereaza initiativa luata nu in mod mutual, de ambele parti, ci una luata in mod decisiv de partea cea mai puternica. Acest lucru este sugestiv chiar in ceea ce priveste cuvantul grecesc folosit in cazul acesta, anume ca este vorba despre o initiativa luata de partea care este deasupra, cu referire la Dumnezeu. Dumnezeu a coborat si a facut pace cu noi in Isus Hristos, prin sangele crucii Sale.
Si apoi, in final: impacarea (reconcilierea) are de-a face cu restabilirea a ceea ce a fost inainte, dar care s-a pierdut intre timp. Acest lucru ne trimite inapoi, desigur, in primele capitole ale Genezei unde barbatul si femeia erau intr-o relatie corecta cu Dumnezeu. Aceasta s-a pierdut insa din cauza pacatului. Acum, Isus Hristos impaca din nou. Avem lucrul acesta chiar in cuprinsul cuvantului, deoarece "re" inseamna "din nou". Folosind cuvantul "a reconcilia" putem spune ca odata am fost conciliati cu Dumnezeu, am pierdut apoi aceasta stare iar acum suntem "re" conciliati. Aceasta este ceea ce implica cuvantul. Si, desigur, aceasta este ceea ce Isus a facut prin moartea Sa, luand pacatul nostru, murind in locul nostru. El a dat la o parte cauza vrajmasiei. Iar acum, accesul la Dumnezeu este disponibil pentru oricine va veni prin credinta in El si in jertfa Lui.
Mai este un lucru pe care il invata acest cuvant. Ne intoarcem unde eram la inceput iar ceea ce doresc sa subliniez este ca daca cea mai mare alienare este data la o parte, daca perdeaua din interiorul Templului este rupta, atunci nu mai exista nici cel mai mic motiv pentru care sa existe ziduri despartitoare intre aceia care vin acum, nu ca evrei sau dintre neamuri, nu ca oameni liberi sau sclavi, nu ca barbati si femei, ci ca pacatosi, pentru a primi harul lui Dumnezeu, care vin la Isus Hristos, singurul loc in care acest har poate fi gasit. Este perfect evident, nu-i asa, ca trebuie sa functioneze in felul acesta. Pentru ca singura cale prin care venim la Dumnezeu si gasim perdeaua data la o parte este sa fim in Hristos. Iar daca suntem in Hristos atunci suntem in acelasi loc. Hristos nu este impartit. Iar daca suntem cu adevarat in Hristos, atunci venim impreuna in Hristos ca parte din trupul Lui, gasind vindecare practica a separarilor care pana atunci ne-au chinuit vietile. Acesta este modul in care trebuie citit acest pasaj. Dupa ce am oferit toata aceasta explicatie, permiteti-mi sa citez, incepand cu versetul 13.
Dar acum, in Hristos Isus, voi, care odinioara erati departati (adica, voi, neamurile), ati fost apropiati prin sangele lui Hristos. Caci El Insusi (Isus) este pacea noastra, care din doi (evreul si cel dintre neamuri) a facut unul, si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea si, in trupul Lui, a inlaturat vrajmasia dintre ei, care este Legea poruncilor, in oranduirile ei, ca sa-i faca pe cei doi sa fie in El Insusi un singur om nou, facand astfel pace, si sa-i poata impaca pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrajmasia. El a venit astfel sa aduca vestea buna a pacii voua, celor ce erati departe, si pace celor ce erau departe; caci prin El si unii si altii avem intrare la Tatal, intr-un Duh.
As vrea sa subliniez numai doua aspecte, in incheiere. Inainte de toate, pentru cei care sunteti deja in Hristos. Daca sunteti in Hristos prin credinta in ceea ce a facut, daca sunteti nascuti din nou, atunci sunteti una cu oricare altul care, in mod similar, este in Hristos prin credinta in El si care este nascut din nou. Aceasta nu inseamna ca in fiecare circumstanta a vietii vom fi de aceeasi parere cu alti crestini. Asa ceva nu se va intampla niciodata in lumea aceasta. Acest lucru nu este, cred eu, in anumite circumstante, ceva ce ar trebui sa dorim intotdeauna. Deoarece, dintr-un anume tip de deosebire armonioasa, rezulta adesea maturitate. Insa, observati, ceea ce textul ne spune este ca noi nu trebuie sa permitem vreodata ca aceste lucruri, aceste opinii diferite, aceste diferite metodologii, aceste diferite perspective asupra lucrurilor, sa devina vreodata atat de mari incat sa distruga unitatea reala, unitatea fundamentala pe care o avem in Isus Hristos. Daca se intampla lucrul acesta, daca avem o anumita perspectiva asupra unui lucru iar un frate are o alta perspectiva asupra aceluiasi lucru, iar noi spunem: "Nu pot avea o partasie corecta cu el deoarece nu vede lucrurile in felul in care eu le vad", atunci tu distrugi unitatea pe care Dumnezeu Insusi ne-a oferit-o in Isus Hristos, cu pretul mortii propriului Sau Fiu. Acest lucru este groaznic. Iar daca ne dam seama ca facem acest lucru pe care, din nefericire, Biserica l-a facut continuu pe parcursul secolelor, atunci singurul lucru pe care putem sa-l facem este sa cadem in genunchi inaintea lui Dumnezeu si sa ne marturisim pacatul, deoarece acest lucru este pacat, si sa cerem iertare si vindecare pentru ruptura pe care am cauzat-o prin modul nostru defectuos de a vedea lucrurile spirituale.
In al doilea rand, poate esti unul care inca nu te afli in Hristos. Inca te afli in pacatul tau. Daca este asa, aplic aceste lucruri situatiei tale in felul urmator. Te uiti la viata ta, vezi problemele pe care le ai, toata lumea are probleme, si-ti spui: "Pot sa le rezolv. La urma urmei sunt capabil sa infrunt viata. Am sub control aceste lucruri. Iar daca nu ma descurc, sunt oameni la care pot apela pentru ajutor." Nu voi spune ca nu poti gasi ajutor la oameni insa, intr-o analiza finala, acest lucru nu va fi suficient deoarece problema fundamentala, asa cum o declara Biblia, este pacatul iar de acesta trebuie sa te ocupi mai intai. Problema aceasta este rezolvata in Isus Hristos, ceea ce inseamna ca raspunsul esential si fundamental, singurul suficient, la aceste probleme, trebuie gasit in ceea ce El a facut si intr-o restabilire a unei relatii corecte cu Dumnezeu, care L-a trimis sa faca ceea ce a facut. Ce vreau sa spun este ca exista un aspect obiectiv a ceea ce a facut Isus. Acesta spune ca El a facut pace prin sangele crucii Sale. Acesta este aspectul obiectiv. Insa exista si un aspect subiectiv. Deoarece adesea se repeta, in pasajul pe care-l studiem, precum in intreaga sectiune de inceput a Epistolei catre Efeseni, pe care o studiem, faptul ca suntem in El. Nu numai ca El a facut ceva pentru noi, ci ca noi suntem in El sau uniti cu El prin credinta. De aceea, la mijlocul acestui pasaj, care vorbeste in mod obiectiv de ceea ce Domnul Isus Hristos a facut, se spune, in versetul 17: "El a venit astfel sa aduca vestea buna a pacii voua, celor ce erati departe." Adica, El a facut cunoscut mesajul pentru ca, prin auzirea Cuvantului, Dumnezeu sa poata genera credinta in inimile voastre si sa va aduca intr-o relatie corecta cu Mantuitorul. Aceasta este intrebarea cu care inchei: "Te afli tu in El? Esti in Hristos? Deoarece numai in Hristos poti avea acces la Dumnezeu, aici si in viata viitoare.
Tradus de Tiberiu Pop