Scopul darurilor spirituale
(Efeseni 4:7-10)
James Montgomery Boice
Studiem capitolul al patrulea din Epistola către Efeseni, capitol în care apostolul Pavel se străduieşte să accentueze importanţa unităţii Bisericii lui Isus Hristos. Însă această unitate este de o natură cu totul specială. Este o unitate care, în acelaşi timp, oferă libertatea unei mari şi extraordinare diversităţi. Mă întreb oare la ce vă gândiţi atunci când auziţi acest cuvânt, "unitate"? Unii oameni, atunci când se gândesc la unitate, se gândesc la ea ca la o uniune organizaţională sau ca la o structură. Cred că ideea aceasta se află în minţile majorităţii celor implicaţi în Mişcarea Ecumenică (mişcare care se ocupă cu promovarea unităţii între biserici sau religii). Acestora le-ar plăcea să vadă Biserica lui Isus Hristos devenind o singură organizaţie în care toate părţile individuale care o compun se relaţionează unele la altele în cadrul unei structuri definite prin responsabilitate, autoritate şi disciplină, având drept cap o singură persoană, probabil pe Pontiful roman. Deci, unii percep unitatea în felul acesta. Alţii, atunci când se gândesc la unitate, au în minte conceptul de conformitate. Adică genul de unitate în care, dat fiind că vorbim despre Biserică, fiecare creştin este la fel ca oricare alt creştin. Ei seamănă între ei, gândesc la fel şi vorbesc la fel. Cred că ar fi tare plictisitoare o astfel de biserică.
Din fericire, nu acesta este genul de unitate despre care vorbeşte Noul Testament. Noul Testament prezintă un model diferit de unitate, despre care apostolul Pavel vorbeşte aici. El insistă, fără nici o îndoială, asupra unităţii - asupra genului de lucruri pe care toţi creştinii le au în comun, în termenii relaţiei lor cu Hristos şi a experimentării harului Său. El a vorbit despre aceste lucruri în versetele pe care noi le-am studiat deja. În versetele de la patru la şase el spune: "este un singur trup şi un singur Duh, o singură speranţă, un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, Care este mai presus de toţi, Care lucrează prin toţi şi Care este în toţi." Cu greu aţi putea sublinia mai mult importanţa unităţii decât o face Pavel în aceste versete. Mai mult, imediat ce a vorbit despre acele lucruri pe care toţi creştinii le au în comun, el a spus mai departe: "Dar fiecăruia dintre noi ne-a fost dat harul în conformitate cu măsura pe care a hotărât-o Hristos." Iar mai departe el spune: "El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători". Observaţi contrastul? Contrastul este între acest cuvânt "toţi", pe de-o parte, şi cuvântul "fiecare" sau "unii", pe de altă parte. Cu toţii avem o experienţă comună a harului lui Dumnezeu, însă unora ni s-a dat un dar sau o funcţie iar altora cu totul alt dar sau funcţie.
Sigur că nu numai în Efeseni găsim această idee. O mai găsim şi în 1 Corinteni şi în Romani. În 1 Corinteni 12, versetele 4-6, Pavel spune, combinând ideile: "Există o diversitate de daruri, dar este acelaşi Duh. Există o diversitate de posibilităţi de slujire, dar este acelaşi Domn. Există, de asemenea, o diversitate de lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu - Cel care face ca toate acestea să lucreze în fiecare." Iar apoi, în versetul 11, după un scurt pasaj în care enumeră câteva dintre daruri, aşa cum o face şi aici, în Efeseni 4:6, el spune: "Toate acestea sunt făcute de unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia, individual, aşa cum vrea." Iar în Romani 12 citim următorul lucru: "aşa cum într-un trup avem multe mădulare şi nu toate au aceeaşi funcţie, tot astfel şi noi, care suntem mulţi, suntem un singur trup în Hristos, iar în mod individual ne suntem mădulare unii altora. Avem diferite daruri, în conformitate cu harul care ne-a fost dat."
Modelul unităţii Bisericii pe care ni-l înfăţişează aceste texte, precum şi altele, nu este, aşa cum spuneam, unul organizaţional sau guvernamental. Nu este nici unul manufacturist, în care toate lucrurile sunt produse pe bandă rulantă, să fie exact la fel. Dimpotrivă, este modelul unui trup. Un trup care este una în sensul unui întreg organic însă care are totuşi, în acelaşi timp, multe părţi diferite, fiecare îndeplinindu-şi sarcina însă fiecare având o contribuţie necesară la sănătatea şi buna funcţionare a întregului. Fără a avea o experienţă comună, fără a fi un singur trup, fără a avea o singură credinţă, un singur Domn, un singur botez, un singur Dumnezeu, nu ar mai fi Biserică. În acelaşi timp însă, fără diversitatea darurilor, acest trup ar fi bolnav şi, după cum am mai sugerat, părtăşia ar fi, într-adevăr, ceva plictisitor şi descurajator.
Acest lucru avem nevoie să-l studiem în această secţiune din Efeseni. Mulţi comentatori sunt de părere că aceste versete, începând cu versetul 7, sunt centrul cărţii. Deoarece, dacă este adevărat că Epistola către Efeseni tratează în special subiectul Bisericii, despre cum a luat fiinţă Biserica, despre ce este Biserica şi cum funcţionează, atunci aceste versete sunt cruciale deoarece ele ne spun cum a împărţit Domnul Isus Hristos darurile în Biserică şi cum le administrează. Aceste versete ne spun foarte mult despre darurile spirituale. Ne spun de unde vin aceste daruri. Ne spun, într-o oarecare măsură, ce sunt şi, de aici, cum funcţionează. Iar mai presus de toate, ne spun care este scopul pentru care Domnul Isus Hristos le-a dat.
Primul lucru pe care trebuie să-l observăm este acela că darurile sunt de la Hristos şi că El le-a dăruit tuturor. Acest lucru înseamnă că fiecare creştin are cel puţin un dar. Dat fiind că Pavel citează aici, în versetul 8, din Psalmul 68, este foarte clar ce are în minte atunci când vorbeşte despre suirea lui Hristos în înălţimi şi despre faptul că a dat daruri oamenilor. Acest Psalm 68 este un psalm triumfal în care Dumnezeu este înfăţişat ca suindu-se la tronul Său în Ierusalim şi primind acolo, aşezat pe tronul Său, omagii şi daruri din partea oamenilor. Este interesant că Pavel ia acest psalm şi I-l aplică lui Isus. Acest fapt conţine un adevăr intrinsec, deoarece dacă Pavel poate lua un psalm care în mod evident vorbeşte despre Iehova, despre Dumnezeul Atotputernic, şi I-l aplică lui Isus, el spune, de fapt, în termeni lipsiţi de echivoc, că Isus Hristos este divin. Acesta este un adevăr intrinsec. Însă motivul de căpătâi pentru care Pavel apelează la acest psalm nu este acela de a afirma divinitatea lui Hristos, pe care el oricum o afirmă, ci mai degrabă de a spune că psalmul ilustrează modul în care Isus Hristos S-a înălţat la cer de unde a dăruit daruri Bisericii. Asemenea unui cuceritor care a repurtat victorii în urma luptelor, care a adunat prada de război de la inamicii pe care i-a învins şi apoi a împărţit-o oamenilor săi, aşa a făcut Domnul Isus Hristos, biruind domniile şi stăpânirile şi dăruind cu generozitate daruri poporului Său.
Câteva lucruri ar trebui spuse aici, doar câteva puncte, înainte de a trece mai departe. Mai întâi, dacă Domnul Isus Hristos este Acela care oferă darurile atunci, în mod evident şi mai presus de orice, darurile trebuie folosite pentru a îndeplini scopul pentru care El le-a oferit şi nu pentru construirea unei reputaţii sau pentru a-l urma pe careva care are aceste daruri. Unele daruri chiar că nu se potrivesc cu acest aspect. Unele daruri ţin de o slujire smerită, de o poziţie care nu atrage atenţia şi care este greu de observat. În schimb altele sunt mai publice prin natura lor şi tind să atragă atenţia oamenilor. Cel care are un astfel de dar este într-un mare pericol de a-şi folosi darul pentru a atrage atenţia asupra lui însuşi. Nu în felul acesta trebuie folosite darurile. Darurile sunt dăruite pentru a sluji intereselor lui Hristos, nu prestigiul nostru. Iar una din căile prin care trebuie să ne măsurăm eficienţa în slujirea lui Hristos este să vedem dacă ceea ce facem contribuie cu adevărat la scopul pe care spune Pavel că l-a intenţionat Isus Însuşi atunci când a împărţit darurile.
Al doilea lucru demn de observat aici este că Isus a oferit aceste daruri, numite uneori darurile Duhului Sfânt, pentru a folosi cuvântul apostolului Pavel, "tuturor" sau "fiecăruia". Acest lucru înseamnă că fiecare are un dar şi că fiecare trebuie să-l folosească iar dacă în Biserică nu-şi folosesc toţi darul - dacă sunt oameni pretutindeni care nu folosesc ceea ce Dumnezeu le-a dat să folosească - atunci Biserica, drept rezultat, este slăbită. Ceea ce descrie Pavel aici nu este o situaţie în care clericii fac toată lucrarea în biserică. Dimpotrivă, cei care au rolul de apostoli sau profeţi, de evanghelişti, de păstori sau învăţători, lucrurile pe care el le-a menţionat, aceştia au aceste daruri cu scopul de a echipa poporul pentru lucrare. Aceasta înseamnă că oamenii din biserică sunt lucrătorii iar cei ce sunt echipaţi să înveţe trebuie să fie slujitorii lor în pregătirea lor pentru acest rol.
A doua parte a pasajului se ocupă chiar de daruri. Este important, cred, să spunem că aceasta nu este o listă exhaustivă. În Noul Testament, în scrierile lui Pavel, şi de asemenea în prima epistolă a lui Petru, sunt cinci pasaje diferite care enumeră darurile spirituale. Efeseni 4:11 este una dintre aceste liste cu daruri. 1 Corinteni 12:8-10 este alta. Puţin mai departe, în acelaşi capitol 12 din 1 Corinteni, versetele 28-30 conţin o altă listă. Romani 12, versetele 6-8 conţin o altă listă. Apoi avem şi 1 Petru 4:11. Listele se deosebesc între ele. Cea mai scurtă dintre ele este 1 Petru 4:11, care nu menţionează decât două daruri. Cea mai lungă dintre liste este cea din 1 Corinteni. Fiecare din cele două pasaje din capitolul 12 conţine o listă de nouă daruri, care nu sunt identice. Dacă pui împreună listele cu daruri obţii probabil nouăsprezece sau douăzeci de daruri diferite. Însă este dificil să fim exacţi cu privire la numărul lor, deoarece unele se pot suprapune. Poate fi vorba, în unele cazuri, de acelaşi dar, folosindu-se doar un termen diferit pentru el. În orice caz, faptul că listele diferă indică probabil faptul că nici una nu este intenţionată a fi exhaustivă. Isus oferă acele daruri care sunt necesare sănătăţii Bisericii. Este de înţeles că, în timp ce unele daruri sunt absolut esenţiale şi sunt prezente în întreaga istorie a Bisericii, altele sunt daruri specifice dăruite de Hristosul înălţat să împlinească unele nevoi specifice, de natură temporară, ale Bisericii.
Întorcându-ne la lista pe care o avem în Efeseni, găsim cinci daruri. Avem apostoli şi profeţi, evanghelişti, pastori şi învăţători, deşi ultimele două daruri pot merge împreună. Cred că merită să cugetăm asupra lor. Le-am luat pe primele două, apostoli şi profeţi, împreună deoarece cred că Pavel vorbeşte despre nişte daruri care au fost dăruite Bisericii în primele ei zile şi care nu mai sunt prezente astăzi, deşi efectul lor mai este simţit între noi. Îmi dau seama, citind multe comentarii biblice, că sunt mulţi comentatori care doresc să accentueze aplicarea lor în zilele noastre. Ei vorbesc despre apostoli ca fiind receptorii şi purtătorii aleşi de Hristos ai noii revelaţii care este încorporată în Noul Testament. Iar despre profeţi ca fiind aceia care au auzit vocea lui Dumnezeu şi au redat întocmai cuvintele Duhului Sfânt în primele zile ale Bisericii. Însă ei mai spun: "Există un sens în care aceste daruri continuă să fie prezente şi astăzi. Cu siguranţă termenul de apostol nu este întotdeauna restricţionat la acel grup limitat de bărbaţi aleşi de Isus Hristos. Oricine merge undeva şi duce cu sine un mesaj este un apostol. Iar termenul de profet, în timp ce are de-a face cu primirea unui cuvânt special din partea lui Dumnezeu, cu toate acestea, se poate referi şi la oricine care proclamă cuvântul lui Dumnezeu în mod clar." Este adevărat, şi în sensul acesta putem spune că mai sunt şi astăzi apostoli şi profeţi.
Cu toate acestea eu cred, în contextul acestei epistole, că Pavel nu gândeşte în felul acesta când vorbeşte despre aceste daruri. El vorbeşte aici la timpul trecut. Şi, vorbind la trecut, eu cred că el vrea să spună că în acele zile timpurii ale Bisericii Dumnezeu a dăruit exact ceea ce Biserica avea nevoie, în persoana apostolilor şi profeţilor care, călăuziţi de Duhul Sfânt, ne-au oferit Noul Testament. Acesta a fost învăţătura fundamentală a Bisericii. Aceste daruri sunt pietrele de temelie pe care este construit restul templului. Astfel, în timp ce este adevărat că nu mai avem astăzi printre noi apostoli şi profeţi, ne bucurăm de beneficiile slujirii lor care sunt încă cu noi pe paginile Noului Testament, care este comparativ, în sensul acesta, cu Vechiul Testament.
Atunci când ajungem la cel de-al treilea dar, darul de evanghelist, avem de-a face cu ceva cu totul diferit. Acest dar în mod clar nu este restricţionat la vreo perioadă specifică din trecutul Bisericii. Dimpotrivă, este un dar care trebuie să fie prezent în orice perioadă a Bisericii. Şi săracă este perioada din istoria Bisericii în care există puţini care să aibă acest dar. Un evanghelist este o persoană echipată în mod special pentru a comunica esenţa Evangheliei, anume lucrarea lui Isus Hristos, Mântuitorul, care a murit pentru păcatele oamenilor, chemându-i la o credinţă personală în El. Billy Graham, într-una din cărţile sale, comentând natura unui evanghelist, observă că în întreaga Biblie numai o singură persoană este identificată ca fiind un evanghelist iar această persoană este Filip, evanghelistul. Billy Graham arată că acesta nu a fost ceea ce am putea numi un cleric ordinat. Sigur nu a fost un apostol; era un diacon. Acest lucru mă face să cred că acest dar de evanghelist nu este unul care aparţine în mod special clerului sau vreunei funcţii care necesită un oarecare tip oficial de ordinare. Aş spune mai degrabă, cel puţin din propria mea experienţă, că cel mai adesea lucrurile stau cu totul altfel. Am cunoscut destul de mulţi oameni în decursul anilor de slujire, oameni care aveau ceea ce am numi darul evanghelizării. Sunt doar nişte membri ai bisericii foarte bine echipaţi pentru a împărtăşi Evanghelia cu alţii. Toţi cei pe care i-am cunoscut cu darul acesta nu erau ordinaţi. Ceea ce încerc să scot în evidenţă este că acesta este un dar care-i priveşte în mod special pe laici. Lucrarea de evanghelizare este parte a lucrării Bisericii lui Hristos.
Într-un fel, cu toţii suntem evanghelişti. Domnul Isus Hristos ne-a spus să mergem în toată lumea şi să predicăm Evanghelia la orice făptură iar aceasta se numeşte evanghelism. Însă în cazul de faţă, în care Pavel vorbeşte despre daruri, este evident că unii creştini sunt, în mod special, echipaţi pentru această lucrare.
Am ajuns în cele din urmă la pastori şi învăţători. Poate fi vorba despre două lucruri separate sau, din ceea ce ne arată construcţia propoziţiei în limba greacă, poate fi vorba de unul şi acelaşi lucru. Dacă ar fi să traducem ca un singur termen, am pune o cratimă şi am avea darul de păstor-învăţător. Acest dar aparţine celor pe care-i numim clerici. Termenul de "păstor" se referă la cel care îngrijeşte de oi, la cel care le duce la păşune. Termenul a mai fost folosit în Biblie, Domnul Isus Hristos folosindu-l ca să Se descrie pe Sine. El a spus: "Eu sunt Păstorul cel bun care Îşi dă viaţa pentru oile Sale." În alte părţi El este descris ca fiind căpetenia păstorilor. El este modelul nostru în ceea ce priveşte păstorul. Este un model care trebuie imitat de către cei care conduc Biserica, care trebuie să păstorească turma. Petru, în prima sa epistolă, îi încurajează pe conducătorii bisericii să fie veghetori credincioşi asupra turmei pe care Dumnezeu Însuşi le-a dat-o în grijă.
Termenul de "învăţător" nu are nevoie de prea multe lămuriri. Se referă la cel care predă doctrinele, la cel care îi învaţă pe oameni, care face cunoscute adevărurile lui Dumnezeu poporului lui Dumnezeu pentru ca acesta să crească în înţelegerea lucrurilor spirituale. Acest dar este, de fapt, povara marii însărcinări, deoarece marea însărcinare ne spune: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt (arătând cum trebuie făcut lucrul acesta) şi învăţaţi-i tot ceea ce Eu v-am poruncit; iată că Eu sunt cu voi întotdeauna - până la sfârşitul vremurilor."
Cred că este demn de remarcat în ceea ce priveşte aceste daruri că toate cele menţionate de Pavel aici în Efeseni 4:11 sunt daruri de învăţătură. Nu înseamnă că nu mai sunt şi alte daruri care sunt relaţionate în principal la învăţătură. Însă darurile pe care Pavel le menţionează aici sunt daruri de învăţătură. Avem darul apostolilor şi al profeţilor care au pus temelia învăţăturii Bisericii, învăţătura după care Biserica trebuie să se ghideze şi care a ajuns la noi, prin epocile istoriei Bisericii, sub forma Noului Testament, care, împreună cu Vechiul, alcătuieşte această temelie. Apoi avem darul de evanghelist. Această persoană are responsabilitatea de a comunica esenţa Evangheliei, învăţând cum anume un om poate fi mântuit prin Isus Hristos. Apoi avem lucrarea de zidire a pastorilor şi învăţătorilor, care trebuie să înţeleagă toate sfaturile lui Dumnezeu şi să le explice oamenilor pentru ca aceştia să poată fi întăriţi în credinţă.
Presupun că, dacă aţi urmărit ceea ce spuneam cu privire la unitate şi diversitate în Biserică, vă vine în minte o întrebare. Iar întrebarea ar putea fi următoarea: Dacă este adevărat că Biserica trebuie să fie una şi că avem responsabilitatea de a menţine această unitate; dacă, în acelaşi timp, este adevărat că Dumnezeu a dat o asemenea diversitate de daruri, cum am putea să procedăm pentru ca această diversitate de daruri să nu distrugă unitatea pe care o doreşte Hristos? De ce să nu-şi folosească fiecare darul aşa cum doreşte, construindu-şi fiecare propriul său regat? Este o întrebare foarte bună care-şi găseşte răspunsul în încheierea pasajului, unde Pavel începe să vorbească despre scopul cu care sunt date darurile. Ele sunt date, nu pentru ca fiecare să-şi construiască propriul regat, ci, observaţi: "pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos."
Acesta este lucrul care ne ţine împreună; folosirea darurilor cu scopul pentru care Domnul Isus Hristos le-a dăruit. Iar acest scop este slujirea şi zidirea Bisericii în aşa fel încât aceasta să devină în fiecare epocă tot mai matură, prin reflectarea întregii plinătăţi a staturii Domnului nostru. Daţi-mi voie să spun lucrul acesta foarte răspicat: dacă tu şi eu ne folosim darurile cu scopul de a atrage atenţia asupra noastră mai degrabă decât asupra lui Hristos şi a lucrării Sale, atunci am eşuat în folosirea corectă a darurilor pe care Hristos le-a dăruit şi Îi vom da socoteală pentru lucrul acesta în ziua judecăţii Sale. Dacă tu şi eu ne folosim darurile pentru ca să-i atragem pe alţii să ne slujească mai degrabă decât să-i slujim noi pe ei, atunci Îl dezonorăm pe Hristos, care a spus că El nu a venit să I Se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa drept răscumpărare pentru mulţi. Dacă tu şi eu ne folosim darurile pentru a ne construi regatele noastre mici, omeneşti, şi nu Împărăţia lui Hristos, în care trebuie să păstrăm unitatea Bisericii, atunci Îl trădăm, de fapt, pe Hristos deoarece Îi folosim darurile pentru a distruge lucrarea pe care El o face.
Haideţi să renunţăm la acest gen de preocupare egoistă faţă de poziţia pe care o avem şi care întotdeauna, în istoria Bisericii, a fost de rău augur şi, în schimb, să căutăm cu insistenţă să ne descoperim darul şi să ne rugăm, cerându-I Domnului să ne ajute să putem folosi ceea ce El ne-a dat cu scopul măreţ pe care El l-a intenţionat. Isus va răspunde unei asemenea rugăciuni. Tot aşa cum Isus a oferit darurile Sale, El nu va face risipă de ele. Fiecare dar este necesar. Isus nu a păstrat la Sine darurile de care avem nevoie. El ni le-a dat din abundenţă pe toate. Isus nu este nepăsător faţă de modul în care sunt folosite aceste daruri. Ele trebuie folosite pentru a îndeplini scopul Său înţelept. El nu ne oferă darurile Sale pentru ca ele să îndeplinească scopuri contrarii unul faţă de altul, aşa încât să le putem folosi pentru a ne lupta unul cu altul, ci pentru ca să îndeplinească un singur scop. Iar Domnul Isus Hristos nu i-a părăsit pe cei cărora le-a oferit aceste daruri, ci lucrează în ei şi prin ei pentru a face din Biserica lui Isus Hristos ceea ce aceasta trebuie să fie. Dacă vom folosi darurile în acest fel atunci vom face ceea ce Pavel ne spune să facem; vom păstra unitatea Duhului prin legătura păcii iar Biserica lui Isus Hristos va fi zidită în credinţa şi cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu şi se va maturiza, ajungând la deplina măsură a plinătăţii lui Hristos. Aceasta este ceea ce Dumnezeu face în lume. Aceasta este cea mai importantă lucrare la care tu şi eu putem fi angajaţi.
Tradus de Tiberiu Pop