Care este scopul pentru care exista Biserica? Putem vorbi despre anumite oportunitati speciale pe care fiecare biserica locala le poate avea, insa atunci cand privim dincolo de lucrarea locala si ne intrebam intr-un mod mult mai general pentru ce se afla Biserica lui Isus Hristos in lume, in mod clar trebuie sa gandim mult mai departe. Pentru ce se afla Biserica lui Isus Hristos in lume si ce incearca Dumnezeu sa faca cu noi? Unii oameni abordeaza aceasta problema in termenii lucrarii de evanghelizare. Acestia vor argumenta ca Biserica se afla in lume pentru a o evangheliza. In mod clar acesta este unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a incredintat sa le indeplinim. Cei care vad Biserica in primul rand ca un instrument evanghelistic si-o vor imagina, cred eu, ca pe o armata. Biserica trebuie sa avanseze si sa invadeze intreaga lume. Ea trebuie sa cucereasca lumea in numele lui Isus Hristos. Acesti oameni vorbesc despre Biserica Militanta. Dintr-un anumit punct de vedere, aceasta descriere este potrivita.
Altii cred ca menirea Bisericii este in primul rand aceea de a raspunde nevoilor celorlalti. Adica, nu atat de mult sa evanghelizeze, cat sa-i primeasca cu bratele deschise pe cei care sunt singuri, sa-i mangaie pe cei care sunt indurerati, sa ofere hrana si apa celor flamanzi si insetati, s.a.m.d. Acesta este un aspect al menirii Bisericii, unul valid, care este adoptat in special de ramurile mai liberale ale Bisericii. Insa, din fericire, bisericile evanghelice din vremea noastra au descoperit si ele ca acesta este un aspect al mandatului Bisericii.
Altii aseamana Biserica cu un refugiu, cu o fortareata. Cei care sunt in lume si sunt coplesiti de ea vin in Biserica unde gasesc mangaiere, adapost si partasia cu ceilalti crestini, fiind intariti pentru a se intoarce in lume si sa lupte din nou.
Oare ar trebui sa alegem unul dintre aceste aspecte in detrimentul celorlalte, pentru a-l numi drept scopul primar al Bisericii? Sau ar trebui sa pastram cele trei aspecte in echilibru? Oare nu exista un alt lucru, care sa incorporeze cele trei aspecte si care sa fie telul principal al Bisericii? Doresc sa sugerez ca in capitolul patru din Efeseni, capitol pe care-l studiem, si in special in versetele care concluzioneaza prima mare sectiune in care Pavel vorbeste despre unitatea Bisericii si despre darurile date de Hristos Bisericii, in aceste versete avem afirmat scopul pe care Dumnezeu il are cu noi. Acest scop are de-a face, lucru de care putem sa ne dam seama imediat ce ne facem timp sa gandim despre el, nu cu aceste functii specifice ale Bisericii, pe care le-am descris, ci mai degraba cu ceea ce este Biserica in esenta. Biserica, asa cum o descrie Pavel in aceste versete, este trupul lui Hristos. Astfel, Pavel prezinta scopul pe care il are Dumnezeu pentru biserici in aceste extraordinare afirmatii rezumative. El vorbeste, nu atat de mult despre ce facem, ci despre ceea ce suntem. Iar accentul pe care il pune este pe maturitatea spirituala. Maturitatea spirituala este lucrul pe care il are in minte. In cadrul acestui scop principal sunt duse la indeplinire toate celelalte scopuri.
Acest adevar ne ofera un mijloc prin care sa ne evaluam bisericile, precum si Biserica in ansamblul ei. Este oare biserica in care traim si lucram una matura, una care se dezvolta? Sau este, asa cum sugereaza Pavel ca ar fi uneori Biserica, un copil aruncat incoace si incolo de valuri si purtat in toate directiile de orice vant de invatatura si inselat prin viclenia si siretenia gandirii seculare? Toate acestea sunt intrebari importante deoarece pana nu avem scopul in minte si nu ne evaluam in termenii acestui scop, nu vom progresa spre telul nostru final.
Atunci cand Pavel incepe sa vorbeasca despre maturitate, asa cum face aici in acest mare paragraf, el dezvolta acest subiect sugerand mai multe aspecte prin care putem verifica daca suntem cu adevarat adulti spirituali. Primul dintre acestea este unitatea, care apare in versetul 13. Acest fapt nu este deloc surprinzator deoarece unitatea a fost una dintre temele tratate inca de la inceputul capitolului. El vorbeste despre unitatea pe care o avem. Este un singur trup si un singur Duh, o singura speranta, un singur botez si un singur Dumnezeu. Toate acestea ne sunt date iar Pavel spune, reflectand la ele, ca trebuie sa depunem tot efortul pentru a le pastra. Dupa ce a vorbit despre unitatea pe care o avem si pe care trebuie s-o pastram, merge un pas mai departe si vorbeste despre unitatea pe care trebuie s-o dobandim. Aceasta este ceva ce inca nu avem. Fiind ziditi impreuna, spune el, trebuie sa tinem la aceasta unitate pana ce vom ajunge cu totii la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu.
Merita sa cugetam putin la acest aspect. La unitatea in credinta si in cunoasterea Fiului lui Dumnezeu. Atunci cand ne gandim la credinta, de obicei ne vine in minte experienta subiectiva. Iar cand ne gandim la cunoastere de obicei ne vine in minte continutul credintei. Insa modul in care Pavel foloseste aici aceste doua cuvinte sugereaza o inversare de definitii. El nu vorbeste doar despre unitate in credinta, care ar putea sugera unitate in experienta, ci el vorbeste despre unitatea in credinta ( in limba engleza "the faith" nota trad.) Oriunde Pavel articuleaza credinta, el are in minte continutul teologiei crestine. Acel set de adevaruri care caracterizeaza credinta si, drept rezultat al credintei, actiunile Bisericii Crestine. El spune, deci, ca in acest set de adevaruri trebuie sa fim uniti. Trebuie sa fim uniti in doctrina noastra. Iar cand vorbeste despre cunoastere el nu se gandeste aici atat de mult la cunoasterea continutului teologiei, cat la o cunoastere experientiala a lui Isus Hristos.
Prin urmare, unitatea in credinta implica continutul iar unitatea in cunoasterea lui Isus Hristos implica experimentarea acestei credinte in viata noastra. Acesta este tipul de unitate despre care spune Pavel ca ar trebui sa-l dobandeasca Biserica. Cred ca acolo unde este posibil trebuie sa obtinem o unitate vizibila. Isus s-a rugat pentru o unitate pe care lumea s-o vada si s-o remarce. In mod clar orice manifestare vizibila a unitatii lui Isus Hristos va sluji scopului, fiind deci importanta. Indiferent de nivelul la care se afla aceasta manifestare, ea trebuie sa existe. Insa mult mai importanta decat orice manifestare vizibila a unitatii este acea unitate interna care este rezultatul cresterii credinciosilor in cunoasterea adevarului asa cum il gasim in Cuvantul lui Dumnezeu, precum si rezultatul trairii acestui adevar pe care-l experimentam in umblarea noastra zilnica cu Isus Hristos. Realitatea acestui fapt este, desigur, ceea ce transcende barierele denominationale. Cunoasteti, asa cum cunosc si eu, ca poti sa faci parte dintr-o anume denominatie, sa te intalnesti si sa discuti cu un frate sau o sora din aceeasi denominatie si totusi sa aveti foarte putine lucruri in comun. Si, in acelasi timp, poti sa treci dincolo de bariera denominationala unde sa intalnesti un frate sau o sora cu care sa ai foarte mult in comun pur si simplu pentru ca in umblarea voastra cu Hristos urmati aceeasi carare. Acest lucru il spune Pavel aici. El spune: ,,Haideti sa avem o Biserica matura in felul urmator: matura in experienta si in cunoastere in asa fel incat sa putem recunoaste ca este un singur Dumnezeu si Tata al tuturor care lucreaza in noi toti spre gloria Sa."
Mai este un aspect al maturitatii pe care Pavel ni-l prezinta. Acest aspect este ceea ce ar trebui sa numim asemanarea cu Hristos. Acesta este modelul dupa care trebuie sa ne maturizam. Nu numai ca trebuie sa avem o cunoastere experientiala a lui Isus Hristos. Adica, sa stim cum este El si cum doreste sa ne purta. Noi trebuie de asemenea sa devenim ca El. Deoarece, asa cum spune Pavel in versetul 13, ,,maturizandu-ne trebuie sa ajungem la deplina masura a staturii plinatatii lui Hristos." Apoi din nou, mai tarziu, spune acelasi lucru: ,,spunand adevarul in dragoste, sa crestem in toate in El, care este Capul - Hristos." Adica, vom deveni in aceasta lume asemenea lui Hristos. Acest aspect contine o latura personala. Discutam despre faptul ca Biserica trebuie sa devina asemenea lui Hristos insa in mod clar ea nu poate deveni asemenea lui Hristos pana cand cei care o compun, membrii Bisericii, nu devin asemenea lui Hristos. Prin urmare, atunci cand ne gandim la un asemenea scop, trebuie sa ne examinam inimile si sa ne intrebam: ,,Suntem oare maturi in sensul acesta?"
Este o ironie faptul ca prima ispita, cea cu care au fost confruntati Adam si Eva in gradina, este legata de aceasta idee. Ni se spune in primul capitol din Geneza ca atunci cand Dumnezeu i-a facut pe barbat si pe femeie, El i-a facut dupa chipul Sau. Adica i-a facut asemenea Lui. Aceasta imagine este ruinata de caderea noastra, insa Dumnezeu a intervenit, ne-a rascumparat in Isus Hristos si a inceput acea lucrare de sfintire in inimile noastre care este posibila prin locuirea noastra de Duhul Sfant. Ceea ce se intampla este ca zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, an dupa an noi crestem in asemanarea Fiului Sau. Suntem intr-o continua devenire in asemanarea cu Isus pana in acea zi finala cand vom fi adusi in prezenta Sa, unde ni se va desavarsi asemanarea cu El pentru totdeauna.
Daca vrei o metoda prin care sa masori daca procesul devenirii se petrece in viata ta trebuie doar sa dai inapoi cateva pagini din Biblie pana la Galateni, capitolul 5, versetul 22, unde Pavel scrie despre roada Duhului. Acesta este lucrul pe care Duhul Sfant incearca sa-l produca in vietile noastre. Vei gasi scris ca: ,,roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea si autocontrolul." Aceste lucruri Il caracterizeaza pe Isus Hristos. Aceste lucruri incearca Dumnezeu sa le reproduca in inima poporului Sau.
Merita sa reflectam aici asupra altui lucru. Mai devreme am vorbit despre asemanarea cu Hristos, abordand-o la nivelul personal. Fiecare membru al Bisericii trebuie sa devina pe zi ce trece tot mai mult asemenea lui Hristos. In felul acesta se maturizeaza Biserica. Cu toate ca acest lucru este adevarat, in aceasta extraordinara sectiune concluziva din Efeseni 4, referitoare la Biserica, Pavel nu discuta atat de mult despre credinciosii individuali, cat despre Biserica definita ca trupul lui Hristos, adica un intreg. El vrea sa spuna ca asa cum exista o maturizare a indivizilor, astfel incat acestia devin tot mai mult asemenea lui Hristos, tot asa trebuie sa existe o crestere a Bisericii ca intreg, entitatea care este Biserica devenind asemenea lui Isus Hristos. Cred ca acest lucru inseamna ca in aceasta lume, pe masura ce Biserica isi traieste viata, Dumnezeu dezvolta un aspect al caracterului lui Isus Hristos intr-un mod deosebit intr-o parte a bisericii si un alt aspect al caracterului lui Isus Hristos, intr-un alt mod, intr-alta parte a bisericii. Pe masura ce aceste diferite parti ale Bisericii, functioneaza intr-o varietate de moduri, incep sa manifeste ceva din gloria Domnului nostru, plinatatea trupului lui Hristos este vazuta de lume, atunci cand aceasta priveste la Biserica. Te intreb, esti constient de lucrul acesta? Te rogi pentru el? Meditezi la el? Aspiri catre el? Acesta este lucrul pe care Domnul Isus Hristos doreste sa-l vada in cei care sunt trupul Sau.
Al treilea mod in care Pavel vorbeste despre maturitate face referire la adevar. In versetul 15 el spune: ,,in loc sa fiti ca niste copii, trebuie sa spuneti adevarul in dragoste." Biserica trebuie sa fie caracterizata de adevarul lui Dumnezeu. Opusul, pe care l-am aratat deja, este comportamentul copilaresc, care ne este descris in versetul 14. Copiii sunt niste fiinte incantatoare pe care ne place sa le avem prin preajma insa au si ei limitarile lor. Una dintre limitarile lor este instabilitatea. O a doua limitare a lor este naivitatea. Copiii sunt celebri pentru nestatornicia lor. Sunt interesati pentru cinci minute de un anume lucru iar apoi ceva cu totul diferit le va capta interesul pentru alte cinci minute, dupa care vor muri de plictiseala. In acelasi timp, sunt foarte usor de prostit. Uneori acest comportament copilaresc este prezent si la adulti. Cunoastem oameni despre care spunem ca sunt ca niste copii. Ei sunt tot timpul instabili. Ei nu sunt niciodata statornici, mergand in orice directie dupa oricine care poate sa-i convinga cu privire la un anume lucru. Pavel spune: ,,Nu vreau sa fiti ca acestia. Si nici Biserica nu trebuie sa arate in felul acesta."
Daca nu trebuie sa fim asa, atunci inseamna ca in viata noastra trebuie sa existe maturizare deoarece, in mod clar, atunci cand ne incepem viata crestina, cu totii o incepem ca niste copii. Uneori nu ne gandim la noi in felul acesta. Venim probabil la credinta in Hristos tarziu in viata sau la maturitate. Imediat dupa aceasta intelegem cum stau lucrurile si ne consideram a fi foarte maturi in credinta. Cu toate acestea nu suntem maturi; suntem doar copii. Suntem ca cei pe care apostolul Pavel ii descrie. Iar ceea ce doreste Pavel este ca Biserica sa creasca si sa progreseze de la acest stadiu. Iar mijlocul prin care trebuie sa se intample lucrul acesta este cunoasterea adevarului lui Dumnezeu. Adica, cunoasterea Cuvantului lui Dumnezeu.
Astfel se leaga intre ele toate lucrurile despre care vorbeste Pavel. Daca te duci putin in urma in paragraf, acolo unde il gasesti vorbind despre darurile lui Dumnezeu pentru Biserica, el vorbeste despre pastori si invatatori, despre apostoli, profeti si evanghelisti, despre toti cei care sunt angajati in lucrarea de invatare a altora. Nu inseamna ca nu mai sunt si alte daruri. Mai sunt multe alte daruri despre care am discutat cu ceva timp in urma. Fiecare persoana din Biserica trebuie sa foloseasca un dar. Insa atunci cand Pavel vorbeste despre maturitatea trupului el are in minte lucrarea de invatare a altora, deoarece prin invatare creste Biserica de la infantilitate spirituala la maturitate spirituala, fiind astfel, puternic inradacinata.
Una dintre tragediile care se intampla in zilele noastre este aceea ca avem o Biserica atat de imatura. Biserica este atrasa de tot ceea ce apare pe piata. Biserica ia atitudine fata de ceea ce se intampla in lume foarte tarziu, cand atitudinea ei nu mai intereseaza lumea. Oricand apare cineva cu un anume tip de teologie amagitoare exista mari grupuri de crestini care adera la acea amagire. Acest lucru este o masura a slabiciunii, nu a puterii noastre. Iar Pavel spune ca lucrul de care avem nevoie este adevarul. Te gandesti, data fiind situatia, ca o cunoastere a adevarului, cunoasterea Cuvantului lui Dumnezeu, este singurul si cel mai important factor stabilizator in Biserica lui Isus Hristos, precum si secretul cresterii sale? Asa este; asa ne invata Biblia.
Uneori sunt uimit, in special atunci cand este o duminica caniculara si vad oameni care asculta o expunere mai lunga din Biblie; sunt uimit de ce fac lucrul acesta cand le-ar fi cu mult mai bine sa fie intr-un alt loc, mai racoros, sau, am spune, mai distractiv. Cu toate acestea, duminica de duminica, chiar si pe vreme cu intemperii, crestinii se aduna, iau loc, asculta si invata. De ce oare? Deoarece Duhul Sfant, care se afla in inimile si vietile crestinilor, stie ca lucrul de care acestia au nevoie este invatatura din Biblie si, de aceea, pune in ei o foame pentru aceasta. Si astfel, desi uneori este probabil plictisitor si mai putin captivant decat ne-am dori sa fie, cu toate acestea, Duhul Sfant ne spune ca acesta este lucrul de care ai nevoie, frate si sora. Pentru ca aceasta este calea prin care cresti. Aceasta este calea prin care te intaresti. Prin acest mijloc Biserica progreseaza in directia maturizarii spirituale.
Mai este un lucru pe care il mentioneaza Pavel. Sunt sigur ca ati observat in versetul 15 ca Pavel are in minte nu numai a spune adevarul, ci a spune adevarul in dragoste. Dragostea este ultimul factor. De fapt, accentul cade pe dragoste si, din modul in care apare scris, reiese ca dragostea trebuie sa insoteasca adevarul tot asa cum adevarul trebuie sa insoteasca dragostea. Cele mai multe dintre traducerile Bibliei vorbesc despre a spune adevarul in dragoste sau a sluji adevarului in dragoste, insa in limba greaca cuvintele care insotesc adevarul si dragostea nu exista. Adevarul este doar un participiu si cea mai buna sau cea mai corecta traducere ar fi, in mod simplu: ,,adeverind sau adeverindu-l". Nu vorbesti despre a spune adevarul, ci despre ,,a-l adeveri in dragoste". Adica, a iubi intr-un mod care intruchipeaza adevarul si a trai adevarul intr-un mod care se exprima pe sine prin dragoste.
Am fost foarte impresionat de aceasta combinatie cu ani in urma, cand am studiat pentru prima oara capitolul 17 din Ioan, cu acele extraordinare semne caracteristice ale Bisericii pe care Isus Hristos le dezvolta in aceasta rugaciune de mare preot. Sunt sase semne pe care El le mentioneaza. Domnul Isus vorbeste despre bucurie, sfintenie, adevar, misiune, unitate si dragoste. Reflectand, in studiul meu, la importanta legaturii dintre aceste cuvinte, m-a frapat faptul ca dragostea, care vine pe urma, este cea pe care se pune accentul. Este lucrul cel mai important si poate fi masurat numai daca insoteste sau nu un alt lucru. Sa presupunem, de exemplu, ca despartim bucuria de dragoste. Bucuria deposedata de dragostea sfanta a lui Dumnezeu devine hedonism, urmarirea placerii ca scop in sine. Sa separam, de exemplu, dragostea de sfintire sau sfintenie; in acel moment ceea ce avem este doar o indreptatire personala. Este trasatura care ii caracteriza pe farisei. Ei credeau ca sunt drepti si mai buni decat oricine altcineva. De fapt, erau indivizi vrednici de dispret si, in propria lor dreptate, se aflau mai departe de Imparatie decat pacatosii. Separati dragostea de adevar si veti avea doar o dreapta-credinta glaciala. Genul de credinta care spune: ,,Toate doctrinele noastre sunt corecte. Nu mai avem nevoie de nimic si de nimeni altcineva." O biserica care functioneaza astfel pur si simplu nu creste. Poate sa pastreze doctrinele nealterate insa ea insasi nu va creste inauntrul ei, in caracter si in har. Si cu siguranta nu va creste nici in aparenta, in numar. Desparte dragostea de misiune si ce vei avea? Vei avea un tip de colonialism al Bisericii, in care mergem sa facem convertiti, nu pentru Hristos, ci pentru propria noastra denominatie si pentru a ne spori pozitia si imaginea in lume. Separa dragostea de unitate si vei avea tiranie de natura eclesiala. Este modul de a spune ca trebuie sa procedezi intr-un anume fel pentru ca Biserica trebuie sa fie una si cu totii trebuie sa fim organizati intr-un singur si urias sistem. Ori de cate ori s-a intamplat acest lucru in lume, rezultatul a fost o amagire iar oamenii au fugit de aceasta mare, uriasa si hidoasa structura ce purta numele de Biserica lui Hristos.
Pe de alta parte am descoperit ca atunci cand iti exprimi dragostea, toate aceste lucruri vor urma: daca iti exprimi dragostea fata de Dumnezeu Tatal, bucuria va veni inevitabil din abundenta deoarece Dumnezeu este un Dumnezeu mare, un Dumnezeu iubitor, un Dumnezeu plin de har si, cu cat ne vom gandi mai mult la Dumnezeu, cu cat vom invata mai mult despre El, cu cat Il vom iubi mai mult, cu atat inimile noastre vor fi mai pline de bucurie. Este doar o consecinta inevitabila a cresterii aproape de Dumnezeu. Exprima-ti dragostea fata de Domnul Isus Hristos si va urma sfintenia. Isus a spus: ,,Daca Ma iubiti veti pazi poruncile Mele." Si asa vom face. Si astfel vom creste in har. Exprima-ti dragostea pentru Scripturi. Ceea ce va decurge de aici va fi adevarul deoarece, daca iubesti Biblia, o vei studia. Si pe masura ce o vei studia vei creste in adevar. Toate invataturile din Biblie te vor umple si te vei intari. Exprima-ti dragostea pentru lume si va urma misiunea. Vei merge in lume cu Evanghelia, in numele lui Hristos. Exprima-ti dragostea pentru fratii din Biserica si va urma unitatea. Daca ne iubim cu adevarat unii pe altii, multe dintre micile diferente care ne despart vor disparea.
Mai am un singur comentariu final de facut. Cand Pavel vorbeste despre acest mare scop, care este maturitatea Bisericii, el foloseste imaginea dezvoltarii trupului. Cresterea este un proces si, prin urmare, cere timp. Biserica nu devine matura peste noapte, la fel cum nici noi nu ne maturizam peste noapte. Iar daca Dumnezeu lucreaza pentru a realiza maturitatea in noi si in ceilalti, atunci este necesar pentru noi sa ne incredem in lucrarea Lui si sa avem rabdare in timp ce El lucreaza. Dorim ca toti ceilalti sa fie rabdatori cu noi. Haideti sa invatam sa fim si noi rabdatori cu ceilalti, pe masura ce Duhul Sfant ne zideste impreuna in trupul lui Hristos si pe masura ce impreuna ne maturizam in Hristos, fiecare dintre noi facandu-ne partea.
Tradus de Tiberiu Pop