Ma intreb daca v-ati gandit vreodata la cat semnificatia faptului ca in lumea apuseana, noi nu socotim timpul incepand cu un eveniment anume, fixat in trecut, la care adaugam apoi anii. Mai degraba, noi socotim timpul raportandu-l la un moment fixat in preajma nasterii lui Isus Hristos, socotind atat anii care s-au scurs pana la acel moment, cat si anii care s-au scurs incepand cu acel moment. Insa nu toate calendarele arata asa. Calendarul evreiesc este diferit. Acesta incepe cu data care fixata ca fiind momentul creatiei iar anii sunt socotiti incepand cu acel moment. La fel arata si calendarul chinezesc. Insa calendarul crestin este diferit. Noi incepem cu momentul nasterii lui Hristos si apoi socotim in doua directii. Numaram anii care s-au succedat pana la aceasta data, ani pe care-i numim i.Hr. (ceea ce inseamna: inainte de Hristos) si numaram anii care s-au succedat de la aceasta data, ani pe care ii numim A.D. (literal: anno Domini - anul Domnului). Acest lucru pare oarecum ciudat. Insa tocmai prin acest mod ciudat de calcul al anilor noi marturisim convingerea ca Isus Hristos este punctul de cotitura al istoriei.
Ceea ce este adevarat din punct de vedere istoric se dovedeste a fi adevarat si din punct de vedere personal pentru cei care au ajuns sa-L cunoaca pe Isus Hristos. El este linia de demarcatie, marea cumpana, in viata crestina. Cumpana dintre ce eram inainte sa venim la El si ce am devenit pe urma. Despre acest lucru vorbeste Pavel in Efeseni 4. Aceasta este minunata portiune din carte in care el vorbeste despre viata crestina si despre modul in care trebuie sa traiasca crestinii. Insa punctul de la care porneste, dupa ce descrie mai intai lumea din care am iesit - anume lumea pagana caracterizata de desertaciunea si intunecimea mintii - dupa ce vorbeste despre aceste lucruri, el vorbeste acum despre ce a produs schimbarea. Cel ce a produs schimbarea este Isus Hristos. Efeseni 4:20 spune: "Voi nu asa ati invatat despre Hristos!". Acest lucru este foarte interesant deoarece el spune aici ca numai Isus Hristos poate sa aduca o schimbare reala in viata cuiva. El este singurul care a adus o schimbare reala in istorie. Si El este singurul in stare sa faca o schimbare reala in viata ta, oricine ai fi tu.
Bineinteles ca lumea nu gandeste in felul acesta. Noi credem ca suntem in stare sa aducem schimbare prin tot felul de alte cai. Unii cred ca se vor auto-schimba printr-o descoperire de sine. In zilele noastre miscarea pentru auto-descoperire personala este o adevarata afacere, popularizata de grupuri ca EST, Life Spring (Izvorul Vietii), Mind Dynamics (Dinamica Mintii), Scientologia si alte grupuri de acest fel. Trebuie doar sa poti ajunge in strafundurile fiintei tale, suficient de adanc, si sa-ti elimini inhibitiile devenind astfel o persoana schimbata. Insa lucrul acesta nu functioneaza. Poti sa-ti elimini inhibitiile insa ceea ce vei descoperi dincolo de ele nu va fi o noua persoana, ci aceeasi care ai fost si inainte. Altii cred ca vor aduce schimbarea prin iluminare. Prin urmare, o multime de oameni incearca sa descopere ceva nou prin mijlocirea religiilor misterelor din timpurile noastre - noua afluenta a religiilor orientale mistice. Altii se mai tin inca strans de acea veche si demodata conceptie din secolul 19, conform careia procesul istoric este inevitabil. Lucrurile se vor schimba daca insistam suficient de mult asupra acestui lucru. Lucrurile se vor schimba daca doar actionam in directia aceasta.
Predicatorii de pe vremuri ai Evangheliei ar spune, ceea ce de fapt ar trebui sa spuna crestinismul zilelor noastre, ca toate aceste lucruri sunt o mare iluzie. Deoarece singurele schimbari reale care au avut loc in istorie, au venit prin Isus Hristos. Si singurele schimbari reale care au loc in viata ta si in viata mea apar ca rezultat a ceea ce El face in mod personal in vietile noastre atunci cand credem in El si I ne supunem.
Despre acest lucru vorbeste Pavel aici. Este interesant modul in care o face. El foloseste aici trei verbe insa intr-un mod neobisnuit. Marcus Bart, fiul marelui teolog Carl Bart, a scris un amplu comentariu asupra Epistolei catre Efeseni, in care vorbeste despre extraordinarul mod in care Pavel foloseste aceste verbe, numind modul de folosire al verbelor derutant. Probabil ca a exagerat putin, insa nu exista nici o indoiala ca aceste verbe sunt folosite intr-un mod extraordinar, Bart intentionand sa spuna, lucru care este adevarat, ca Pavel foloseste aici intr-un mod neobisnuit limbajul.
Dati-mi voie sa va explic ce face Pavel. Primul cuvant este "manthano". Este corespondentul cuvantului "a cunoaste" si apare in propozitia pe care Bibliile noastre o traduce: "nu asa ati invatat despre Hristos." Versetul vorbeste despre cunoasterea lui Hristos. Inseamna, de fapt, "a-L invata pe (cu sensul de "despre", n.tr.) Hristos". Motivul pentru care folosirea acestui cuvant este extraordinara este acela ca in Biblie, cel putin in greaca biblica, nu mai exista nici un alt exemplu in care cineva sa fie incurajat sa cunoasca o alta persoana si sa fie folosit termenul acesta. Mai mult, aceasta uzanta specifica a cuvantului nu mai apare in nici un alt document grecesc pre-biblic, cunoscut de noi. Prin urmare, ne intrebam ce are Pavel in minte cand foloseste acest cuvant. Probabil a intentionat sa spuna mai mult decat ca noi trebuie doar sa cunoastem despre Isus. Sau ca noi trebuie sa ne familiarizam cu doctrina Sa asa incat s-o putem cunoaste pe de rost. Trebuie sa fi intentionat sa vorbeasca despre o cunoastere a lui Isus intr-un sens mult mai profund decat acesta. Iar cand reflectam la acest lucru in termenii altor versete biblice, mintea ne este purtata spre acel lucru despre care Isus Insusi vorbeste in minunata rugaciune din Ioan 17, unde spune, definind mantuirea, ca: "Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis."
Al doilea verb apare in versetul 21 si este corespondentul verbului "a auzi". Este verbul "akouo", verbul grecesc folosit in mod obisnuit pentru "a auzi". Lucrul neobisnuit in modul in care Pavel foloseste acest verb nu este verbul in sine, ci faptul ca le spune acelor efeseni ca L-au auzit pe Isus. In limba greaca nu spune ca "voi ati auzit despre Isus". Spune, mai degraba, ca "voi L-ati auzit pe Isus". Lucrul acesta ne face sa ne oprim si sa ne intrebam despre ce vorbeste Pavel - L-au auzit ei pe Isus? Isus a murit cu mult inainte ca Evanghelia sa ajunga in Efes. Ei au auzit despre El, insa cum poate sa spuna Pavel ca ei L-au auzit pe Isus? Cred ca ceea ce are Pavel in minte aici este faptul ca atunci cand Evanghelia le-a fost predicata, Isus Insusi, prin persoana Duhului Sau cel Sfant, a vorbit de fapt inimii lor. Prin urmare, este potrivit a spune ca, prin predicarea Cuvantului, ei L-au auzit pe Hristos. Acest lucru este ceva ce lumea nu poate sa inteleaga. Nici macar nu poate sa intrevada, deoarece nu are o perceptie spirituala.
Mai este un al treilea verb, "invatati in El". Verbul grecesc pentru "a invata" este "didasko". Lucrul neobisnuit in legatura cu aceasta expresie este ca ea spune: "invatati in El". Nu ne-ar fi surprins daca Pavel ar fi spus, la acest punct, "cu siguranta ati fost invatati despre El". Sau si daca ar fi spus: "ati fost invatati de catre El", deoarece s-ar fi presupus ca Isus i-ar invata prin mesagerii Sai. Insa nu spune acest lucru. El spune: "cu siguranta ati fost invatati in El". Aceasta exprimare pare a vorbi despre mediu. Despre sfera in care invatau acesti crestini. Imaginea pe care o avem aici este imaginea scolii lui Isus Hristos. E ca si cum apostolul Pavel ar spune ca Isus Insusi este scoala, El este profesorul si tot El este si materia de studiu. Suntem cu totii familiarizati cu afirmatia pe care Marshall McLuhan a lansat-o, facand-o populara, atunci cand a vorbit despre mijloacele fierbinti de comunicare, in contrast cu mijloacele reci de comunicare si atunci cand a vorbit despre televiziune spunand, cu referire la aceasta, ca: "Mijlocul este mesajul". Acest lucru poate fi adevarat intr-o oarecare masura, referitor la televiziune insa, aici, apostolul Pavel spune ca, in crestinism, Isus Hristos este mijlocul, Isus Hristos este mesajul si Isus Hristos este si mediul.
Iata si modul in care John Stott prezinta acest lucru in comentariul sau pe acest pasaj. El spune: "Atunci cand Isus Hristos este in acelasi timp subiectul, obiectul, precum si mediul instruirii morale care este data, putem avea incredere ca aceasta instruire este cu adevarat crestina." Asa cum este spus: "adevarul este in Isus". Si asa si este. Acest lucru il am in minte atunci cand Il numesc pe El marea cumpana. Dorim sa fim mai specifici la acest punct. Ceea ce dorim sa intrebam in termeni concreti este: ce schimbare aduce aceasta invatatura si cunoastere personala pe care Domnul Isus Hristos o mediaza? Vreau sa sugerez faptul ca exista cateva alternative.
Prima alternativa este aceea dintre Dumnezeu si ateism. Stiu ca, prezentand aceasta alternativa in felul acesta, unii vor spune ca respingerea crestinismului nu conduce in mod necesar la ateism. "In cele din urma, exista multe religii in lume. Crestinismul este doar una dintre ele. Pare exagerat sa afirmam ca alegerea este intre Dumnezeu si ateism; alegerea este, de fapt, intre o multime de religii." Stiu ca acest lucru este adevarat si chiar as argumenta ca existenta acestor religii se datoreaza existentei Dumnezeului crestinismului. Ceea ce invata crestinismul, si ceea ce chiar Pavel a invatat in paragraful imediat precedent, este ca oamenii, in rebeliunea lor, au reprimat cunoasterea adevaratului Dumnezeu. Prin reprimarea acestei cunoasteri ei au creat un gol spiritual in vietile lor, gol care trebuie umplut cu ceva. Ceea ce umple acest gol este religia. Este un lucru fara valoare, o desertaciune, deoarece nu se focalizeaza pe adevaratul Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu. Prin urmare, daca se focalizeaza asupra altui dumnezeu, se focalizeaza asupra a ceva ce nu este Dumnezeu, prin urmare, asupra unui lucru inexistent. Acest lucru este inevitabil frustrant. Insa celelalte religii exista datorita existentei adevaratului Dumnezeu al crestinismului. Pot argumenta acest lucru. Insa ceea ce doresc sa sustin aici este ca celelalte religii, focalizandu-se asupra unui dumnezeu, altul decat Dumnezeul crestinismului, conduc, prin natura lor, la inutilitate si, in cele din urma, la ateism.
Acest lucru era adevarat in vremea apostolului Pavel. Cineva ar putea spune: "Da, lumea antica era foarte religioasa." Si intr-adevar era. Existau tot felul de religii. Insa aceasta situatie a condus la o mare deziluzie si, in cele din urma, la ateism. Daca analizam vremurile noastre ne dam seama ca acest lucru se intampla si astazi. Cei mai multi dintre oamenii din ziua de azi nu vor sustine ca sunt atei, desi unii o vor face. Insa ei sunt atei in practica. Ei traiesc ca si cum Dumnezeu n-ar exista, suferind drept consecinta o viata lipsita de sens si valoare. Deosebirea pe care a facut-o Isus a fost deosebirea dintre Dumnezeu, pe de-o parte, si un ateism practic sau chiar filozofic, pe de alta parte.
A doua alternativa este intre ideea existentei unui plan la originea vietii umane si ideea ca toate lucrurile nu sunt altceva decat rezultatul unei intamplari. Evolutionistii zilelor noastre, evolutionismul fiind orientarea filozofica dominanta a zilelor noastre, ar spune ca totul exista din intamplare. Ei nu au nici un Dumnezeu la originea lucrurilor, prin urmare privesc la viata pe care o cunoastem si spun: "A aparut de undeva insa daca Dumnezeu nu exista, atunci nu a fost nimeni care sa determine existenta lucrurilor. Deoarece n-a existat nici un arhitect la origini, atunci n-a existat nici plan. Trebuie sa se fi petrecut pur si simplu datorita sansei." Acest lucru este complet absurd. Iar culmea absurditatii este aceea ca cei care vorbesc despre ea nici macar nu-si dau seama ca este o absurditate. Ceea ce s-a petrecut a fost sansa. Vorbim despre sansa ca si cum aceasta ar fi fost creatorul sau planul dupa care a aparut viata. Sansa este egala cu nimic. Prin insasi definitia ei, sansa arata inexistenta vreunui plan. Este doar ceea ce s-a intamplat sa se intample, totul fara a exista vreun plan. Si, credeti-ma, daca alegerea este intre un plan si sansa, aceasta nu este deloc o alegere, deoarece sansa este egala cu nimic. Prin urmare, trebuie sa existe un plan. Si ca sa existe un plan trebuie sa existe un arhitect. Si pentru a exista un plan cu un asemenea scop trebuie sa existe un arhitect care este Dumnezeu, pe care Isus Hristos L-a descoperit.
Astfel, sustin faptul ca, pe langa acea alternativa intre Dumnezeu si ateism, alternativa care sta la originea tuturor lucrurilor, Domnul Isus Hristos este linia de separare si la acest al doilea nivel practic. Exista oare un scop al vietii? Sau totul este pura intamplare? Unora le place ideea intamplarii deoarece, desigur, daca totul este o intamplare, atunci poti sa faci tot ceea ce doresti. Daca asa stau lucrurile, aceasta inseamna ca viata ta nu are nici un sens. Poti sa faci tot ce doresti, din moment ce nu dai socoteala nimanui. Daca nu este un Dumnezeu care te-a pus intr-un loc oarecare pentru a face un lucru oarecare, atunci nu exista standard pentru viata si ceea ce faci, in cele din urma, nu inseamna nimic. Viata sau moarte, realizari sau lipsa acestora - in cele din urma nu mai conteaza nimic. Vei putea lua aceeasi atitudine pe care au luat-o anticii chiar din vremea apostolului Pavel, atunci cand au spus: "Sa mancam, sa bem si sa ne veselim pentru ca maine vom muri. Nu conteaza ceea ce este dincolo de mormant."
Oamenii vorbesc despre sansa. Insa in momentul in care ajungi la implicatiile acestui fapt si spui: "atunci acest lucru inseamna ca viata este fara sens", oamenii nu vor accepta acest lucru. Iar motivul pentru care nu vor accepta acest lucru este, desigur, acela ca, chiar aflati intr-o stare de razvratire impotriva lui Dumnezeu, Cel Care le ofera semnificatie, in ciuda a ceea ce pretind a fi si a filozofiei lor, ei sunt facuti dupa chipul acestui Dumnezeu. Prin urmare, viata lor are sens, indiferent daca stiu lucrul acesta, daca-l recunosc sau daca-l doresc. Ceea ce trebuie sa facem insa este sa gasim acest sens in relatie cu Isus Hristos.
Exista si o a treia alternativa. Alternativa intre adevar, pe de-o parte, care vine prin revelatie, si ignoranta sau scepticismul, pe de alta parte. Trebuie sa fi fost surprinzator pentru antici sa le fie spus, asa cum face apostolul Pavel - nu atat de mult in aceasta epistola, cat in special in 1 Corinteni - ca intelepciunea lumii antice era o nebunie, neavand nici un rezultat. Deoarece intelepciunea era unul dintre lucrurile cu care lumea antica, in special grecii, se mandrea. Cu toate acestea, chiar filozofii, cei mai mari dintre ei, au cunoscut limitele cunoasterii lor. Ei au observat. Au rationat. Au tras concluzii pline de intelepciune. Dar la sfarsitul intregului proces erau constienti ca nu aveau o certitudine in legatura cu aceste lucruri. Astfel, despre Platon ni se spune ca, intr-o anumita situatie, s-a intors catre discipolii sai si le-a spus, mai mult in soapta: "Poate ca intr-o buna zi va veni un cuvant de la Dumnezeu care va descoperi toate tainele si va face clare toate lucrurile." El nu a stiut cine era acel Cuvant. N-a auzit despre El. El spera in acea revelatie. Si nici unul dintre greci, din timpul lui Platon sau care au trait cu secole dupa el, nu a avut vreo idee despre acel Cuvant. Pana in momentul in care au venit primii predicatori ai Evangheliei si au predicat Logosul, pe Isus Hristos, Cuvantul intrupat pentru ei. Astfel, revelatia lui Dumnezeu in Hristos si in Scripturi a inceput sa ofere lumii, prin harul lui Dumnezeu, o platforma, o baza, o temelie pe care putem cladi o cunoastere reala, desi nu exhaustiva - nu cunoastem toate lucrurile, insa ceea ce cunoastem, pe baza revelatiei lui Dumnezeu, cunoastem in mod adevarat, deoarece Dumnezeu este Dumnezeul adevarului, El nu minte. Iar daca El ni s-a descoperit pe Sine, in adevar, in aceasta Carte, atunci putem lua acest adevar si sa zidim pe el, fara a mai tine cont de preferintele noastre sau de ceea ce ar putea sa ne para noua drept.
A patra alternativa care a fost facuta posibila prin venirea lui Isus Hristos este alegerea dintre viata si neant. Adica, dintre viata care va veni si acel neant de care se tem oamenii atunci cand privesc spre moarte. Care este oare marea teama a lumii moderne? Marea teama a lumii moderne este teama de moarte. Si aceasta din doua motive. Primul motiv este ignoranta. Oamenii nu stiu ce-i asteapta dincolo de pragul mortii. Acest lucru il avea Francis Bacon in minte cand a scris cu o anumita ocazie: "Oamenii se tem de moarte asa cum se tem copiii de intuneric." Acesta este unul din motivele acestei temeri. Celalalt motiv al fricii este sentimentul unei judecati iminente. S-ar putea sa nu credem in Dumnezeu sau sa nu acceptam realitatea existentei Lui, insa adanc in fiintele noastre, fie ca recunoastem fata de noi sau nu, ne temem ca intr-o buna zi va trebui sa stam inaintea Lui iar cand vom sta in fata Lui va trebui sa dam socoteala. Cred ca acest lucru l-a intuit doctorul Johnson atunci cand a scris, dupa ce a asistat la moartea unui prieten, ca acesta a fost coplesit de o teama ingrozitoare si de nedescris. Daca, in momentul in care murim, ceea ce experimentam este prabusirea in neant, atunci aceasta este cea mai buna dintre toate posibilitatile pe care le avem, separati de revelatia lui Dumnezeu in Hristos. Iar cea mai ingrozitoare posibilitate este judecata, faptul ca trebuie sa fim confruntati cu Dumnezeu.
Insa, vedeti, in schimb, Isus a venit cu moartea Sa pentru noi, cu invierea Sa si cu descoperirea prezentei si puterii lui Dumnezeu, spunand: "Nu trebuie sa tremurati de frica in pragul mortii." El a spus ca trecerea acestui prag este facuta nu in neant, ci, intr-un anume sens, este o trecere de la moarte la viata. In loc sa fie neant, este o existenta eterna intr-o partasie vesnica cu Dumnezeu. O, ce mare schimbare a adus Domnul Isus Hristos la acest punct! Ma bucur ca am ajuns sa-L cunoastem pe acest Isus Hristos.
Apoi mai este si a cincia alternativa, ultima dintre ele. Este diferenta dintre binecuvantare si blestem. Nu ma refer la binecuvantare si blestem in viata viitoare, desi aceasta este o realitate, este o alternativa adevarata, ci ma refer mai degraba la binecuvantare peste vietile noastre sau judecata peste vietile noastre, aici si acum. Cunoasteti acea mareata scena din cartea lui Iosua unde, dupa ce poporul a intrat in Tara Promisa si, printr-o serie de batalii castigate, a inceput sa intre in posesia ei, s-au adunat in acea regiune din centrul tarii, in care erau doi munti, Ebal si Garizim. Intre cei doi munti exista un fel de amfiteatru natural. Cu mult inainte sa intre in tara, pe cand erau inca in pustie, Moise, care era in viata atunci, conducand poporul, le-a poruncit ca atunci cand vor intra in Tara Promisa si vor ajunge la Muntele Ebal si Garizim sa oficieze un anume ceremonial acolo. Poporul avea sa stea pe cei doi munti, in acel amfiteatru natural. In acel loc trebuia sa-i fie citita poporului Legea de catre leviti. Mai intai levitii aveau sa citeasca cate o binecuvantare pentru momentele in care poporul asculta de Lege. De fiecare data cand citeau o binecuvantare, poporul trebuia sa spuna: "Amin!". Apoi levitii aveau sa citeasca cate un blestem pentru momentele in care poporul nu asculta de Lege. Dupa fiecare blestem, poporul raspundea: "Amin!". Era o puternica demonstratie a principiului fundamental al cartii Deuteronom, acela ca acolo unde este ascultare este si binecuvantare si unde este neascultare, judecata vine imediat in viata celor neascultatori.
Desi cunosti adevarul, te uiti la acea scena si spui (mai ales cunoscand istoria poporului de la acel moment incolo): "Ce se intampla daca nu asculta?" Pentru ca, intr-adevar, nu au ascultat. Apoi spui: "Ce se intampla daca noi nu ascultam?" Pentru ca nu ascultam. Spui: "Ce se intampla daca dorim sa ascultam dar nu gasim in noi insine puterea pentru aceasta?" Pentru ca nu o gasim in noi insine. Ce este de facut atunci? Ei bine, chiar jos, la baza acelui amfiteatru, intre cei doi munti, era un altar. Iar pe acest altar, care era tencuit, era scrisa Legea. Iar acesta lege i-a condamnat. Aceasta a adus asupra lor blestemele. Dar lucrul minunat este ca pe altar a fost scrisa Legea. Acel altar vorbea despre jertfa si privea in viitor inspre moartea lui Isus Hristos care aici, precum pretutindeni, poate sa aduca singura schimbare adevarata pentru lume. Pacatuim. Insa Isus Hristos este ispasirea pentru acel pacat. Unde am fi fara El? Suntem slabi. Insa Isus Hristos este puterea si El poate sa aduca schimbarea de care are nevoie lumea. Aleluia pentru un asemenea Mantuitor!
Tradus de Tiberiu Pop