Capitolul cinci din Epistola catre Efeseni incepe cu unul dintre cele mai surprinzatoare indemnuri din intreaga Biblie: "Imitati-l pe Dumnezeu!" (Cornilescu traduce: "Urmati pilda lui Dumnezeu!" n.tr.). Acesta este singurul loc din Biblie in care apar aceste cuvinte. Iar ceea ce le face atat de senzationale este faptul ca ele arata catre un standard dincolo de care nu mai exista nici un alt standard. William Barclay l-a numit cel mai inalt standard care poate exista in aceasta lume. Alexander McLaren l-a numit suma tuturor indatoririlor. Martin Lloyd Jones a spus ca acesta a fost rezumatul suprem al teologiei lui Pavel. Cel mai inalt nivel pentru tot ce tine de doctrina si practica. Telul suprem.
Propozitia "Imitati-L pe Dumnezeu" ne aduce imediat in minte acea opera clasica crestina scrisa de Sfantul Thomas a Kempis, intitulata "Despre imitarea lui Isus Hristos". Thomas a Kempis s-a nascut in anul 1380, intr-o vreme cand Europa se afla in fierbere. Si Biserica se afla in fierbere. Existau doi papi intre care era rivalitate. Unul sedea pe tronul Sfantului Petru, in Roma, iar celalalt incerca sa conduca din Avignon, Franta. Razboiul de O Suta de Ani era in plina desfasurare. Moartea Neagra (Ciuma Bubonica) tocmai facuse ravagii intr-o multime de orase. Intr-o asemenea epoca, o epoca de restriste, suferinta si teama, s-a nascut Sfantul Thomas a Kempis. A intrat intr-o manastire si probabil pe la 1420 a scris aceasta carte care a fost numita de catre multi cea mai influenta carte din toate timpurile. Sa fiu sincer, eu nu cred ca a fost chiar atat de influenta iar atunci cand am citit-o n-am fost chiar atat de impresionat de aceasta lucrare clasica, pe cat am fost de impresionat de alte lucrari clasice crestine. Insa recunosc ca cartea a fost influenta. Si, in decursul secolelor, de cand a fost scrisa, multi crestini au studiat-o si, aparent, nu au gasit foarte dificila sau covarsitoare conceptia imitarii lui Isus cel istoric. Au primit-o mai degraba ca pe o provocare.
Dar ce putem spune despre imitarea lui Dumnezeu? Aceasta pare complet diferita. Imitarea lui Isus, a Dumnezeului intrupat - da, acest lucru il putem intelege. Dar imitarea Dumnezeului Atotputernic, a Suveranului, a Creatorului? Cum am putea imita un Dumnezeu ca Acesta? O provocare ca aceasta, un indemn ca acesta pare pur si simplu sa ne depaseasca. O parte a dilemei este cauzata, desigur, de ceea ce in teologie se numeste atributele necomunicabile ale lui Dumnezeu. Acest termen, "necomunicabile" se refera la acele caracteristici ale lui Dumnezeu care ii sunt specifice numai Lui si pe care El nu le impartaseste si nu poate sa le impartaseasca cu fiintele umane. Aici ne gandim imediat la "existenta in Sine", la "suficienta in Sine" si la "vesnicie".
Existenta in Sine inseamna ca Dumnezeu nu are origini si, pentru ca nu are origini, El nu trebuie sa dea socoteala nimanui. Noi nu suntem asa. Tot ceea ce cunoastem, tot ceea ce exista, are origini. Iar atunci cand ne gandim la fiintele umane, ne gandim la responsabilitate. Trebuie sa dam socoteala multor oameni. Dumnezeu nu este asa. Dumnezeu exista, in Sine Insusi, fara a avea nevoie de altcineva iar noi nu putem sa-I imitam acest atribut. Sau, cum spuneam, ne gandim la suficienta Lui in Sine. Aceasta inseamna ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic. Din nou, cu noi nu este asa. Noi avem multe nevoi. Avem nevoie de hrana, de imbracaminte, de adapost si de relatii. Avem nevoie chiar de un asemenea lucru cum este oxigenul. Daca nu mai primim oxigen, chiar pentru cateva clipe, murim. Dumnezeu nu are nici o nevoie. Astfel, aceasta calitate Il face sa fie, sa spunem, dincolo de limitele noastre.
In plus, El este vesnic, ceea ce inseamna ca El este dintotdeauna. Noi nu suntem asa. El va fi pentru totdeauna si este neschimbator in vesnicia si in toate celelalte atribute ale Lui. Noi ne schimbam in fiecare zi, intr-o clipa.
Sau, ne putem gandi la alte atribute. Ce ziceti de omnipotenta lui Dumnezeu? Omnipotenta inseamna ca El este atotputernic. Noi nu suntem atotputernici. Nu vom putea fi niciodata atotputernici. Daca am putea fi atotputernici, am fi Dumnezeu. Dumnezeu este omniscient, ceea ce inseamna ca El cunoaste toate lucrurile. Noi nu cunoastem toate lucrurile. Nu vom ajunge niciodata sa le cunoastem. Ne vom petrece insa intreaga vesnicie invatand. Dar ce ziceti de omniprezenta lui Dumnezeu? Aceasta inseamna ca Dumnezeu este peste tot in acelasi timp. Noi nu suntem asa. Nu vom fi niciodata omniprezenti. Sau, va puteti gandi la maretia lui Dumnezeu sau, in special, la sfintenia lui Dumnezeu, in sensul ei deplin. Aceasta este ceea ce, mai mult decat oricare alt atribut, Il separa pe Dumnezeu de creatia Sa. Este ceea ce-L face sa fie, asa cum spun teologii, sfant prin excelenta (engl. holy other).
Din aceste puncte de vedere nu suntem asemenea lui Dumnezeu. Ajungem insa la o fraza ca aceasta in care citim: "Imitati-L pe Dumnezeu!" si ne intrebam, pe buna dreptate: cum L-am putea imita pe Dumnezeu? Stiti, cand ne apropiem de ceea ce numim atributele comunicabile ale lui Dumnezeu, ne vom da seama ca nu este cu mult mai usor. Aceste atribute sunt atributele lui Dumnezeu pe care le impartasim. Lucruri cum ar fi compasiunea, credinciosia, mila, mania, dreptatea, dragostea si altele. Avem o masura pentru aceste lucruri. S-ar putea sa nu fim niciodata in stare sa instauram dreptatea in mod perfect, insa avem un ideal de dreptate si ne luptam pentru el. S-ar putea sa nu fim niciodata in stare sa fim suta la suta credinciosi fata de altii sau fata de Dumnezeu, insa avem un standard de credinciosie si vom incerca sa-l atingem in relatiile noastre. Acelasi lucru se intampla cu toate atributele comunicabile. Este in regula atata timp cat gandim din perspectiva umana si aplicam aceste atribute la situatii omenesti. Insa problema apare in momentul in care incepem sa comparam credinciosia noastra cu credinciosia lui Dumnezeu, dreptatea noastra cu dreptatea lui Dumnezeu, dragostea noastra cu dragostea lui Dumnezeu si asa mai departe. Imediat ce facem aceasta comparatie suntem coplesiti de ceea ce vedem.
Spunem ca nu putem fi ca Dumnezeu; cel putin in ceea ce priveste aceste lucruri. Cu toate acestea, apostolul Pavel spune: "Imitati-L pe Dumnezeu!" Nu putem face acest lucru prin propriile noastre capacitati. Insa acelasi apostol care spune: "Imitati-L pe Dumnezeu!" spune, de asemenea, "Pot totul prin Hristos, care ma intareste." Implinirea de catre noi a acestei porunci biblice sta in puterea si in viata lui Hristos.
In momentul in care privim la acest verset in contextul sau, primul lucru pe care il observam este ca versetul apartine paragrafului precedent. Majoritatea traducerilor contemporane arata lucrul acesta. De fapt, trebuie sa-l legati, cel putin, de versetul 32 citind, prin urmare, in felul urmator: "Fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi, in Hristos. Urmati dar pilda lui Dumnezeu (Imitati-l pe Dumnezeu, n.tr.) ca niste copii preaiubiti. Traiti in dragoste, dupa cum si Hristos ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos si ca o jertfa de bun miros lui Dumnezeu."
Primul lucru pe care il observam este ca toate aceste lucruri sunt inseparabile. Al doilea lucru pe care il observam atunci cand luam aceasta propozitie in contextul ei este ca, chiar daca este posibil ca Pavel sa fi vorbit despre mai multe atribute comunicabile ale lui Dumnezeu, spunandu-ne sa-L imitam pe Dumnezeu in ceea ce priveste aceste atribute, el de fapt se concentreaza asupra unuia singur. Si aceasta pentru ca in aceste versete Pavel vorbeste despre dragostea lui Dumnezeu si despre cum opereaza aceasta. Iar adevarata lui provocare pentru noi este aceea de a-L imita pe Dumnezeu in ceea ce priveste dragostea Lui. Trebuie sa-L imitam pe Creator in ceea ce priveste natura Sa, caracterizata de dragoste.
Pavel spune o multime de lucruri interesante despre aceasta dragoste a lui Dumnezeu. El o defineste pentru noi deoarece nu este o dragoste nedefinita. Nu este o dragoste fantezista. Nu este o dragoste din perspectiva lumii. Nu este o dragoste deformata si distorsionata de pacat. Pavel se gandeste la dragostea divina. Astfel, in momentul in care o defineste, el specifica foarte clar ce fel de dragoste are in minte si, prin urmare, ce fel de dragoste este aceea pe care trebuie s-o imitam, in calitate de copii dragi si preaiubiti ai lui Dumnezeu.
Primul lucru pe care il spune despre aceasta dragoste este ca aceasta este o dragoste iertatoare. Aceasta este ideea pe care o avem in versetul imediat precedent: "Fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi, in Hristos."
Oamenii au asa o teribila nevoie de iertare. Am un prieten psihiatru cu care am discutat cu ceva timp in urma despre aceste lucruri iar el mi-a vorbit despre cazurile intalnite in practica profesiei lui. El a spus (am sa-l citez cat pot de exact): "Dupa parerea mea, cea mai mare parte din munca unui psihiatru este legata in mod direct de iertare." Oamenii vin la el cu probleme. Se simt vinovati pentru implicarea lor in aceste probleme. Cauta iertare. De fapt, isi marturisesc pacatele duhovnicului, descoperind ca primesc iertare. Este stabilit apoi un tipar in care isi pot arata schimbarea inimii intr-un mod tangibil, in relatie cu altii.
John Stott are o carte despre marturisire in care il citeaza pe directorul unui mare spital de neuro-psihiatrie din Anglia care spunea intr-o imprejurare: "As putea sa-mi trimit maine acasa jumatate dintre pacienti daca acestia ar putea fi convinsi de iertare." De lucrul acesta au oamenii nevoie - sa fie siguri de iertare. Si, desigur, acesta este lucrul pe care il avem in Isus Hristos. Acesta este lucrul pe care l-a realizat Dumnezeu pentru noi prin moartea lui Isus Hristos. Atat de serios a privit Dumnezeu instrainarea noastra de El si atat de puternica a fost dorinta Sa de a ne ierta si de a avea siguranta acestei iertari incat L-a trimis pe Domnul Isus Hristos sa moara in locul nostru, pentru a plati pretul pacatelor noastre si pentru a restabili legaturile dintre noi, ca pacatosi iertati, si Dumnezeu.
Atata timp cat ne credem destul de buni si, prin urmare, fara o prea mare nevoie de iertare, nu-i vom putea ierta foarte usor pe altii. Insa atunci cand ne vom privi ca oameni pacatosi, care L-am insultat pe Dumnezeu in sfintenia si maretia Lui; atunci cand descoperim ca ne-am purtat intr-un mod cu totul ingrozitor, intr-un mod inexplicabil, irational, pacatos si oribil in relatie cu Dumnezeu, punandu-ne propriile persoane in locul lui Dumnezeu si respingand harul, dragostea, mila si domnia Sa dreapta peste noi; cand ne vom vedea drept asemenea oameni pe care, cu toate acestea, Dumnezeu i-a iubit, i-a rascumparat in Isus Hristos si i-a iertat pe baza a ceea ce Domnul Isus Hristos a facut, in acel moment inaintea noastra se deschide o perspectiva intrutotul noua. Viata ni s-a schimbat si, pentru ca am fost iertati, descoperim ca putem fi iertatori.
Prin urmare, atunci cand apostolul spune, asa cum face aici: "Imitati-l pe Dumnezeu in dragostea Lui, dupa natura iertatoare a acesteia" el ne infatiseaza cu adevarat ceva ce putem face. El nu spune: "Avem aici un standard care, pentru ca este intruchipat in mod perfect de Dumnezeu, voi nu-l puteti atinge." El spune exact contrariul. Deoarece Dumnezeu a demonstrat aceasta dragoste in relatia Lui cu voi, tocmai de aceasta puteti si voi arata acest gen de dragoste unul pentru altul.
In multe privinte un copil nu-si poate imita parintii. In multe privinte un fiu nu-si poate imita tatal, deoarece tatal sau este un tata iar el este doar un fiu. Un tata este o persoana care s-a maturizat, el este doar un copil. Insa in multe alte privinte isi poate imita tatal. O fiica nu-si poate imita mama in toate privintele deoarece mama sa este o mama, o persoana maturizata iar ea este doar o fiica. Insa in multe privinte o poate imita. Acesta este lucrul pe care Pavel il spune aici. Faptul ca nu suntem Dumnezeu si ca niciodata nu vom fi Dumnezeu nu este o scuza pentru esecul nostru in a arata o dragoste iertatoare asemenea dragostei iertatoare pe care Dumnezeu ne-a aratat-o noua. Acesta este primul lucru.
Al doilea lucru pe care-l spune Pavel atunci cand descrie acest gen de dragoste este ca aceasta este o dragoste care se daruie. Nu numai o dragoste iertatoare, ci si una care se daruie. Deoarece el spune: "Isus ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos si ca o jertfa de bun miros lui Dumnezeu." Atunci cand vorbim despre darurile lui Dumnezeu trebuie sa vorbim despre multe lucruri deoarece Dumnezeu ne-a dat o lume intreaga de lucruri de care sa ne bucuram din plin. Cand Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam si pe Eva, si i-a asezat in Eden, El pregatise deja o lume frumoasa care sa-i primeasca. Era o lume care se potrivea perfect nevoilor lor. Pacatul a deteriorat, insa, puternic creatia. Cu toate acestea mai exista inca dovada dragostei lui Dumnezeu pentru noi, aratata prin toate lucrurile pe care le avem, toate lucrurile de care ne bucuram, toate acele lucruri care ne vin, in cele din urma, de la Dumnezeu care ofera, cum ni se spune in Scriptura, cu mana larga si fara mustrare. Avem toate aceste lucruri.
Si totusi, atunci cand vorbim despre daruire, intotdeauna este rau daca, atunci cand daruim, ceea ce daruim sunt mai degraba lucruri decat daruire de sine. Daca Dumnezeu ne-ar fi dat numai lucruri - lumea, viata, sanatatea, mancarea, imbracamintea, relatiile - daca Dumnezeu ne-ar fi dat doar aceste lucruri si ar fi tinut ceva pentru Sine, am fi putut spune: "Da, suntem multumitori pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu insa dorim sa fi primit ceva mai mult. Dorim sa-L putem avea si pe Dumnezeu." Ceea ce Biblia ne invata, de la un capat la celalalt, este ca Dumnezeu ne-a dat nu numai lucruri, ci Dumnezeu S-a daruit pe Sine. Nu doar ca S-a daruit pe Sine, ci in daruirea Lui a indurat pana si moartea, in persoana lui Isus Hristos, pentru ca noi sa-L putem avea pe deplin.
Imi place ce scrie Pavel in al doilea capitol din Filipeni, unde vorbeste despre intruparea lui Hristos. El spune ca: "N-a considerat ca egalitatea cu Dumnezeu inseamna acaparare (adica a tine ceva pentru tine cu orice pret), ci S-a golit pe Sine, luand natura unui sclav si devenind asemanator oamenilor. La infatisare era ca un om; S-a umilit devenind ascultator pana la moarte - si inca moarte pe cruce." (am folosit traducerea Noului Testament, publicata de IBS in 1998, n.tr.). Aceste cuvinte ne spun ca Dumnezeu, care ne-a dat toate lucrurile, ni S-a daruit acum pe Sine. Si nu numai ca ni S-a daruit pe Sine, ci ni S-a daruit platind cu propria-I persoana. Isus a renuntat la anumite lucruri pentru a deveni asemenea noua si pentru a muri pentru mantuirea noastra. De aceea, atunci cand Biblia vorbeste despre dragostea lui Dumnezeu, cu greu poate vorbi despre ea fara a o lega de cruce. Deoarece in lumina mortii lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, invatam cat de altruista, cat de plina de spirit de sacrificiu personal este cu adevarat dragostea lui Dumnezeu.
Ioan 3:16: "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat L-a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." 1 Ioan 4:10: "Si dragostea sta nu in faptul ca noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si L-a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre." Romani 5:8: "Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi." Galateni 2:20: "Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc ... dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup o traiesc prin credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine." In Ioan 15:13 Isus a spus: "Nu este mai mare dragoste decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai."
Te daruiesti tu altora intr-o imitare a lui Dumnezeu care S-a daruit pe Sine pentru tine? Asta, spune Pavel, ar trebui sa faci. Nu numai ca dragostea ta ar trebui sa fie iertatoare, ci dragostea ta ar trebui sa fie si daruitoare. Iar cel mai mare dar pe care il poti face este sa te dai pe tine, in ceea ce priveste timpul tau, rugaciunea ta, interesul tau, ajutorul tau - toate acele lucruri pe care le implica relatiile inter-umane. Nu exista o demonstratie mai convingatoare a dragostei adevarate, a dragostei lui Dumnezeu, decat aceasta.
Apoi, mai este si al treilea lucru. Pavel spune aici, nu numai ca dragostea lui Dumnezeu este o dragoste iertatoare si una care daruie, ci si ca este o dragoste traita. Acesta este limbajul pe care il foloseste. Versetul 2: "Traiti in dragoste!" Acest indemn implica, cred eu, doua lucruri. Unul este acela ca Pavel are in minte un gen de dragoste practica sau activa. Este, cu alte cuvinte, genul de dragoste care se exprima pe sine in lucrurile despre care Pavel tocmai a vorbit, in acelasi paragraf. Am observat ca el vorbeste in termenii dezbracarii de un anume tip de comportament si a imbracarii cu un alt tip de comportament. Trebuie, spune el, sa ne dezbracam de falsitate si sa spunem, in schimb, adevarul. Genul de adevar care ii ajuta pe oameni. Trebuie, spune el, sa ne dezbracam de manie. Mai spune ca trebuie sa ne dezbracam de hotie si sa muncim, in schimb, pentru a ne asigura un trai, pentru a avea ceva din care sa-i putem ajuta si pe altii. Mai spune ca trebuie sa ne dezbracam de vorbirea nefolositoare si sa vorbim, in schimb, lucruri care zidesc, care ii zidesc pe alti crestini si pe alti oameni. A spus ca trebuie sa ne dezbracam de amaraciune, de furie, de manie, de cearta, de barfa si de orice forma de rautate si in locul acestor cinci vicii sa fim buni, milosi si iertatori. Astfel, cand spune sa traim in dragoste, el vorbeste, de fapt, despre ceva foarte practic si activ care continua pe parcursul vietii in toate relatiile noastre si in orice situatie.
Apoi, cred eu, deoarece aici nu este implicata numai viata noastra, ci viata lui Dumnezeu, viata lui Dumnezeu in noi, cred ca Pavel mai vorbeste despre o dragoste care este vesnica. Adica statornica, credincioasa. Genul de dragoste pe care Dumnezeu l-a aratat pentru noi prin faptul ca ne-a mantuit. Dumnezeu nu ne-a mantuit pentru a ne lasa sa cadem din nou. Dumnezeu nu ne-a mantuit pentru a permite, in cele din urma, sa mergem in iad. Dimpotriva, Cel Care a inceput o buna lucrare in voi o va continua pana in ziua lui Isus Hristos. De aceea Pavel, in finalul capitolului opt din Romani, vorbind despre dragostea lui Hristos, pune retorica intrebare: "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos?" Raspunsul este: "Nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Hristos. Nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici vreo alta faptura nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru." Aceasta deoarece este o dragoste vie, care izvoraste din insasi caracterul lui Dumnezeu. Pavel ne spune: "Imitati-L pe Dumnezeu in aceasta privinta!" Nu ne este foarte greu sa iubim. Nu iubim intotdeauna asa cum se cuvinte insa nu este foarte greu sa iubim. Ne place sa iubim. Insa ceea ce ne este foarte greu este sa iubim necontenit. Pavel spune ca Dumnezeu tocmai acest lucru l-a facut pentru voi. Daca Dumnezeu ar permite ca dragostea Lui sa fie conditionata de ascultarea voastra, atunci aceasta dragoste ar creste sau ar scadea ori de cate ori ati asculta sau nu ati asculta. In felul acesta ati esua si ati fi pierduti. Insa Dumnezeu nu iubeste in felul acesta. Dumnezeu iubeste in mod statornic si necontenit. Dumnezeu va iubeste la fel de mult cand pacatuiti ca si atunci cand traiti in ascultare de El. Faptul ca pacatuiti Il intristeaza insa El nu va inceta sa iubeasca. Acesta este modul in care trebuie sa iubim, spune Pavel, daca suntem cu adevarat imitatori ai lui Dumnezeu.
Daca dorim sa facem acest lucru, atunci va trebui sa petrecem timp cu Dumnezeu. Acest termen, "imitator" sau "a imita", pe care-l avem aici, in text, in limba greaca este mimetes. Din acest cuvant am derivat noi cuvantul "mimica, a mima". A mima inseamna a-l copia pe cineva indeaproape, a te uita la el, a-l observa si apoi a face exact ceea ce face el. Din acelasi cuvant am derivat cuvantul "mim", un fel de actor care copiaza un anumit tip de comportament. Lucrul acesta, spune Pavel, il avem de facut. Cum ai vrea sa-L copiezi pe Dumnezeu daca nu petreci timp cu Dumnezeu? Nu vei sti nici macar cum este Dumnezeu. Nu vei sti cum gandeste. Nu vei sti cum se comporta Dumnezeu. Insa daca petreci timp cu El, atunci vei ajunge sa poti vorbi asa cum vorbeste Dumnezeu si sa te comporti asa cum Dumnezeu se comporta. Comportamentul tau va deveni din ce in ce mai mult asemanator comportamentului lui Dumnezeu.
Prin urmare, aceasta este provocarea. Petrece timp cu Dumnezeu! Petrece timp cu Dumnezeu in rugaciune! Petrece timp cu Dumnezeu in studiul biblic! Petrece timp cu Dumnezeu in inchinare! Iar Dumnezeu, a carui lucrare este aceea de a salva pacatosi din pacatele lor, a-i umple cu Duhul Sfant si a-i transforma dupa chipul Fiului Sau preaiubit, Dumnezeu va lucra in tine pentru a te face asemenea Lui Insusi, spre lauda slavei maretului Sau har.
Tradus de Tiberiu Pop