In studiul nostru asupra acestei sectiuni am ajuns la versetul al treilea din capitolul cinci. Pavel a vorbit deja despre unele dintre aceste lucruri la sfarsitul capitolului patru. Acolo el a folosit o imagine foarte interesanta, aceea a imbracarii, spunand ca odinioara am avut un anume tip de viata care era asemanator unei anumite imbracaminte. Era o imbracaminte care se potrivea acelui mod de viata, insa nu si noii noastre vieti de crestini. Acum, devenind crestini, trebuie sa va dezbracati de acel vechi tipar de comportament, ca si cum ar fi o imbracaminte nepotrivita si, in schimb, sa va imbracati cu un nou model de comportament. Pe masura ce dezvolta aceasta idee observam ca el contrabalanseaza aceste lucruri - in locul unui anumit lucru trebuie sa fie cutare lucru, trebuie sa fie un cu totul alt lucru.
In capitolul cinci el intensifica aceasta idee. Problema in discutia despre imbracare si dezbracare este aceea ca putem sa admitem, si in unele aspecte pe buna dreptate, ca imbracarea si dezbracarea sunt un proces. Incepem sa dezbracam comportamentul nepotrivit si incepem sa imbracam un comportament din ce in ce mai potrivit. Acum, in capitolul cinci, Pavel vorbeste despre aceste lucruri, fara a spune ca suntem, in mod normal, intr-un proces de dezbracare si imbracare, ci vorbind despre tipurile de vicii care erau predominante in lumea pagana de atunci si care, spune el, nici macar nu trebuie sa fie pomenite intre crestini. Aici nu este o problema de reformare treptata sau despre o schimbare doar de nuanta a valorilor si a comportamentului, ci este vorba de lucruri care nici macar nu trebuie pomenite in cercurile crestine. Apoi incepe sa le enumere. Sunt sase. Vorbeste despre imoralitatea sexuala, despre necuratie, lacomie, obscenitate, vorbe nechibzuite si glume proaste. Pavel spune ca aceste lucruri sunt nepotrivite, nelalocul lor. De fapt, daca sunt practicate, evidentiaza faptul ca cel care le practica, departe de a fi un crestin doar nepasator fata de practicarea credintei, el este, asa cum spune Pavel, un idolatru. Cu alte cuvinte, o persoana care se inchina unui al dumnezeu decat adevaratului Dumnezeu care este Tatal Domnului Isus Hristos.
Trebuie sa ne uitam la aceste lucruri, la fiecare in parte, nu pentru alt motiv decat acela ca sunt atat de obisnuite in ziua de azi. Sunt o expresie a tipului de cultura in care traim. Primul dintre ele este imoralitatea sexuala. In limba greaca, acest cuvant este porneia, fiind cuvantul din care am obtinut termenul modern "pornografie". Acesta nu se refera, insa, la poze sau filme obscene, ci la relatia sexuala din afara casatoriei. Lucrul pe care mai vechile traduceri ale Bibliei l-au tradus cu termenul "curvie". Nu trebuie sa facem aici greseala de a sustine ca pacatele sexuale sunt mai mari decat alte pacate. De fapt, daca privim dintr-o perspectiva biblica, pacatele trupului sunt, in general, mai putin semnificative decat cele ale spiritului. Pacate ca mandria si aroganta sunt de departe mai distructive decat aceste pacate ale trupului. Cu toate acestea, Pavel este intrutotul indreptatit sa mentioneze mai intai aceste pacate deoarece, chiar daca nu sunt cele mai distructive, spiritual vorbind, sunt, totusi, teribil de distructive si teribil de evidente in societate. Imoralitatea sexuala este, deci, unul dintre lucrurile despre care Pavel spune ca nici nu trebuie pomenite printre crestini.
In al doilea rand, el vorbeste despre necuratie. Acest termen, "necuratie", acopera fara indoiala genul de pacate care sunt incluse in primul termen, insa se poate ca acest al doilea termen sa tinteasca putin mai departe si sa vorbeasca despre anumite practici si vicii degradante. Probabil ceea ce a avut Pavel in minte aici este acceptarea la scara larga in lumea greaca din vremea lui a prostitutiei, pe de-o parte, si a homosexualitatii, pe de alta parte, precum si a anumitor tipuri de comportament sexual degenerat. Acestea sunt lucrurile care pangaresc o persoana, ne spune Pavel si, in consecinta, nu trebuie practicate de catre crestini. In schimb, in lumea greaca, erau inspaimantator de tolerate. In Atena, de exemplu, exista un mare templu zidit in cinstea Afroditei, zeita dragostei, templu care a fost zidit cu banii castigati de bordelurile din oras. Nu era deloc nepotrivit in mintea grecilor din vremea lui Pavel recunoasterea formala a prostitutiei si folosirea veniturilor castigate de bordeluri la construirea unui templu in cinstea unuia dintre zei. Acest lucru era pur si simplu normal in modul de gandire grecesc. In acelasi fel exista o acceptare la scara larga a homosexualitatii. Aceasta practica nu era considerata incompatibila cu cele mai inalte standarde etice. Cu toate acestea, spune Pavel, departe ca aceste lucruri sa fie ceva inalt si care sa innobileze, sunt de fapt josnice si degradante. Iar comunitatea crestina trebuie sa fie diferita, in ceea ce priveste aceste lucruri.
Al treilea lucru pe care il mentioneaza este lacomia. Daca cele doua mari defecte ale naturii umane sunt lacomia si pofta, ei bine, aici il avem pe primul dintre ele - lacomia. Urmatoarele doua lucruri tin de al doilea defect, acestea fiind dragostea de bani si dragostea de lucrurile pe care ti le ofera banii. Idee adesea redata prin "aviditate" - tot timpul dorind mai mult. Nu numai bani de dragul banilor, desi uneori lacomia implica dragostea de bani de dragul banilor ci, in primul rand, o dragoste de bani pentru genul de lucruri pe care banii ti le aduc. Experientele pe care le putem avea. Imaginea pe care o putem afisa inaintea lumii. Si placerile pe care le putem gusta, de care altfel nu am avea parte. Pavel spune ca nici acest lucru nu este ceva care sa poata exista printre crestini. De aceea spune Isus, in Predica de pe Munte, ca nu poti sluji lui Dumnezeu si banilor. Deoarece daca banii sunt dumnezeul tau, atunci, asa cum si Pavel insusi spune in acest paragraf, esti un idolatru. Iar daca esti un idolatru, atunci nu-L slujesti de loc pe adevaratul Dumnezeu, chiar daca pretinzi ca esti crestin.
Al patrulea termen este obscenitatea. Un comportament deosebit de agresiv, in special in vorbe, desi poate implica si actiuni.
Al cincilea termen este vorbirea nechibzuita. Este usor de tinut minte forma greceasca a acestei expresii deoarece este compusa din doua cuvinte. Primul cuvant este acela care ni-l da pe "moron" (idiot, n.t.). Al doilea cuvant este logos, termenul pentru "cuvant", "cuvinte". Termenul grecesc este morologia. Este genul de vorbire de care este in stare un moron (idiot, n.t.). Desigur, aici unde Biblia foloseste acest termen, moros, nu este vorba despre inteligenta. Biblia nu vorbeste aici despre intelect deficient, ci despre moravuri deficiente. Este tipul de vorbire pe care il are cineva care nu are standarde morale. Tipul de vorbire care darama, se distreaza si ridiculizeaza acele standarde de comportament care chiar si in lumea seculara au scopul de a sustine o societate si a-i reprima elementele cele mai abjecte. Daca-mi dati voie sa spun, exact la aceasta este buna televiziunea - la morologie. Este foarte greu sa auzi alt gen de cuvinte la televizor. Ele trec ca umor, desigur. Iar uneori sunt abordate forme mai agresive de astfel de umor care sunt, insa, imediat retrase pentru ca nu cumva sa fie sesizata Comisia Federala de Comunicatii (in Romania CNA - Comisia Nationala a Audio-Vizualului, n.t.). Televiziunea nu zideste. Ceea ce vedeti la televizor nu are drept scop mentinerea standardelor morale ale societatii noastre. Dimpotriva, le darama. Acesta este lucrul pe care Pavel spune ca nu trebuie sa-l avem printre noi.
Ultimul dintre toti termenii este glumele proaste. Cu alte cuvinte, a glumi cu privire la lucrurile serioase. Aceasta nu inseamna ca crestinii nu se pot distra; ca crestinii nu ar trebui sa fie caracterizati de un spirit vesel si de un ascutit simt al umorului fata de lucrurile care sunt cu adevarat distractive. Dumnezeul care a creat maimutele nu este lipsit de umor. Insa Pavel se refera la a glumi vizavi de lucruri care trebuie luate in serios. A te distra de ceea ce are o semnificatie eterna. Si mai presus de toate, a folosi glumele pentru a evita poruncile si avertismentele Dumnezeului atotputernic. John Stott aduna laolalta acesti termeni spunand ca obscenitatea, vorbirea nechibzuita si glumele proaste se refera la o minte murdara care se exprima intr-o conversatie murdara.
La acest punct ne intrebam: daca acestea sunt lucrurile negative, daca acestea sunt lucrurile pe care crestinul trebuie sa le evite cu orice pret, daca acestea sunt genul de lucruri nepotrivite, nelalocul lor si dovedind idolatrie intr-o comunitate crestina, atunci care sunt lucrurile pozitive pe care trebuie sa le contrabalansam? Cum trebuie sa fie si ce trebuie sa faca, prin contrast, crestinii? Sunt mai multe moduri de a raspunde la aceasta intrebare. Un mod de a raspunde la aceasta intrebare este sa ne deplasam pana la versetele opt si noua unde apostolul Pavel incepe sa ne sugereze termeni care sunt in mod evident paraleli celor despre care a vorbit mai devreme. In versetul noua, care in New International Version (Noua Versiune Internationala, una din traducerile Bibliei in limba engleza, n.t.) este intre paranteze, apostolul Pavel spune: "Roada luminii sta in orice bunatate, dreptate si adevar." Poti face o foarte usoara paralela intre acesti termeni si cei sase pe care i-am mentionat mai devreme. Bunatatea si dreptatea sunt contrare unora dintre acele lucruri. Adevarul contrabalanseaza orice tine de vorbirea nechibzuita, obscena si de glumele proaste. Pavel are dreptate mentionand acesti termeni aici. Atunci cand traim in felul acesta, in bunatate, dreptate si in adevar, traim dupa caracterul lui Isus Hristos care El Insusi este dreptate, bunatate si adevar. Toti acesti termeni au fost folositi de El, si pe buna dreptate.
Dar, stiti, uitandu-ma la intregul pasaj si analizandu-l, ma intreb daca nu cumva cel mai semnificativ contrast este nu acela pe care Pavel ni-l infatiseaza in versetul noua, unde incepe sa foloseasca o alta imagine, vorbind despre lumina si intuneric si despre crestini ca fiind copii ai luminii, ci mai degraba acea propozitie care apare chiar la sfarsitul versetului patru, imediat dupa ce vorbeste despre obscenitate, vorbire nechibzuita si glume proaste, care nu sunt la locul lor. Aici contrastul este, spune el, multumirea. Te intrebi poate, multumire pentru ce? Raspunsul ar fi: multumire pentru toate lucrurile. Multumire pentru cine este Dumnezeu, pentru cine suntem noi, pentru viata, pentru sanatate, pentru tot ceea ce ne-a dat El si asa mai departe.
Ma mai intreb daca nu cumva John Stott are dreptate la acest punct cand, in comentariul sau, sugereaza ca ceea ce trebuie sa fi avut Pavel in minte aici este multumirea chiar pentru darurile lui Dumnezeu, daruri de care se abuzeaza prin viciile pe care le-a mentionat mai devreme in text. Cu alte cuvinte, vorbind despre imoralitatea sexuala si despre necuratie, lucrul pentru care ar trebui sa fim multumitori este sexul si modul in care trebuie sa ne folosim de el. Vorbind despre lacomie, care este forma josnica, lucrurile pentru care ar trebui sa fim multumitori sunt lucrurile materiale pe care le posedam si modul in care trebuie sa le folosim. Iar vorbind despre obscenitate, vorbire nechibzuita si glume proaste, lucrurile pentru care ar trebui sa fim multumitori sunt adevarul si capacitatea cuvintelor de a comunica adevarul spre binefacerea societatii. Merita sa ne gandim putin la aceste lucruri, nu-i asa?
Crestinii au o reputatie destul de proasta atunci cand vine vorba despre sex, deoarece se presupune ca suntem impotriva lui. Exista multe carti care afirma acest lucru si, fara indoiala, cu o oarecare dreptate. De fapt, chiar dintr-o perspectiva crestina, noi recunoastem ca exista o oarecare indreptatire in acest gen de acuzatie deoarece atunci cand in societatea umana (atat in vremea lui Pavel, cat si din nou, in vremea noastra) sexul era denaturat, crestinii s-au ridicat adesea, asa cum era si normal, impotriva acestei denaturari. Asta este aproape tot ce a auzit lumea despre opinia noastra. Cu toate acestea, perspectiva crestina nu este o negare a sexului, care este darul lui Dumnezeu pentru noi ci, mai degraba, o celebrare a lui si o folosire a lui in modul in care Dumnezeu l-a intentionat sa fie folosit. Adica in cadrul casniciei, pentru a zidi familii si a fi o binecuvantare pentru societate.
Mi-am dat seama, chiar citind carti despre acest subiect, ca este dificil uneori sa gasesti carti care trateaza in mod corect acest subiect. Am dat insa recent de o carte care cred ca este exceptionala in tratarea acestui subiect. Este scrisa de un canadian. Numele lui este Mike Mason iar cartea este intitulata "Taina Casatoriei: dupa cum fierul ascute fierul" (Logos, Cluj 1999, pentru traducerea in limba romana, n.t.). Imi place aceasta carte nu numai pentru ca spune ceea ce trebuie (sunt si alte carti care spun ceea ce trebuie), ci pentru ca este aproape poetica in a celebra in mod real ceea ce Dumnezeu ne-a daruit. Vreau sa va citesc numai un paragraf care surprinde ceva din aceasta minunata atitudine de multumire vizavi de sex, din casatoria crestina. Mason scrie:
"Oare ce poate egala surpriza descoperirii ca lucrul pe care, mai presus de orice, omenirea l-a tarat in noroi, cu exces de iscusinta, este cel mai inocent din lume? Exista oare vreo alta activitate (cu exceptia rugaciunii), in care barbatul si femeia sa se poata angaja impreuna si care sa fie mai plina de puritatea copilariei, mai curata si mai inocenta, mai naturala si mai sanatoasa decat actul sexual? Caci daca rugaciunea este cea mai profunda forma de comuniune cu Dumnezeu pe care o avem la dispozitie (si mai ales acel act special de adorare cunoscut sub numele de Cina Domnului), atunci cu siguranta sexul este cea mai profunda forma de comuniune intre fiintele umane, si in acest sens devine ceva absolut esential (nu numai din punct de vedere biologic) supravietuirii noastre.
Cred ca este un lucru cu adevarat remarcabil, precum si o expresie potrivita a perspectivei crestine. Cred ca asta are Pavel in minte atunci cand pune in contrast denaturarea darului cu a fi multumitor. Acelasi lucru este valabil atunci cand vorbim despre lacomie. Recunoastem si aici - Biblia recunoaste cu siguranta - ca lacomia este o folosire improprie a lucrurilor pe care le posedam, precum si o atitudine improprie cu privire la ele. Lacomia este dorinta de a avea intotdeauna mai mult. Odata, cineva l-a intrebat pe John D. Rockefeller, care la acea vreme era unul dintre cei mai bogati, daca nu cel mai bogat om din zilele lui: "De cati bani ai nevoie pentru a fi fericit?" Rockefeller a raspuns: "Inca de cativa." Aceasta este o caracteristica a spiritului uman iar acolo unde predomina ea este, desigur, extrem de distructiva. Devenim prizonierii acesteia. Nu-ti poti folosi banii in folosul societatii daca tot timpul incerci sa faci cat mai multi.
Pe de alta parte, crestinii gresesc uneori, atunci cand spun: "Daca lacomia inseamna dragoste de bani, atunci banii trebuie sa fie ceva rau. Prin urmare, perspectiva crestina corecta este aceea de a nu poseda nimic." Astfel, acesti crestini au sustinut o varietate de stiluri de viata ca alternativa, cum ar fi monasticismul, ordinele religioase, stilul de viata simplu, traiul in comun si altele. Nu vreau sa argumentez impotriva acestor lucruri, deoarece este o problema personala. Uneori este chiar o chemare. Daca lucrurile materiale te tin in dependenta de ele, in acelasi fel in care o face alcoolul cu un alcoolic, atunci trebuie sa te eliberezi de ele. Trebuie doar sa-ti tai legaturile care te tin. Unii au facut lucrul acesta si au fost binecuvantati de Dumnezeu.
Aceasta nu este insa singura perspectiva crestina. Punctul de vedere crestin nu este nici obtinerea a tot mai mult dar nici renuntarea la lucrurile materiale ca fiind, intr-un anume fel, rele in sine. Atitudinea crestina este una de multumire pentru ceea ce Dumnezeu a dat. Iar daca Dumnezeu da putin, suntem multumiti cu putin; daca da mai mult, suntem multumitori pentru aceasta. Deoarece daca suntem multumitori pentru ceea ce El da, mintea noastra nu este concentrata asupra lucrurilor materiale, ci asupra lui Dumnezeu care ni le-a dat, fiind astfel liberi sa folosim acele lucruri asa cum doreste Dumnezeu, anume pentru a fi un ajutor si o binecuvantare pentru altii. Inainte de toate, pentru familiile noastre, fata de care avem responsabilitatea de capatai. Apoi pentru biserica, pe care o sprijinim prin darurile noastre. Apoi pentru societate, prin sprijinirea programelor umanitare si a altor asemenea lucruri.
De multe ori am simtit ca motivul pentru care Dumnezeu nu a dat mai multor crestini mai multi bani este acela ca nu stim cum sa-i folosim. Cu cat ai mai mult, cu atat mai mult trebuie sa daruiesti, in mod proportional. Nu ma refer la zeciuiala. Daca ai un venit de 10.000 de dolari si dai din ei zece la suta, asta inseamna o mie. Iar daca ai un venit de o suta de mii de dolari si dai din ei zece la suta, asta inseamna zece mii. Insa daca ai un venit de o suta de mii de dolari ar trebui sa dai mai mult de zece mii deoarece, in mod clar, ai posibilitatea de a da mai mult. Iar motivul pentru care Dumnezeu nu ii binecuvanteaza pe mai multi dintre noi cu mai mult sunt sigur ca este acela ca nu stim cum sa folosim banii. Iar in loc sa fim liberi sa folosim ceea ce avem, ne dam seama ca aceste lucruri devin o cursa pentru sufletul nostru. Atitudinea corecta este insa aceea de multumire.
Apoi, in cele din urma, mai este si adevarul pentru care ar trebui sa fim multumitori. Denaturarea lui sunt obscenitatea, vorbirea nechibzuita si glumele proaste. Darul pe care l-am primit este adevarul si capacitatea cuvintelor de a-l exprima. Nu este oare abilitatea de a comunica prin cuvinte cu alti semeni un dar minunat de la Dumnezeu? In lumea stiintifica, la ora actuala, sunt multe studii in stadiul de proiect, care se refera la modul de comunicare al animalelor. Balenele, de exemplu, se pare ca prin acele minunate sunete pe care le scot strabatand marile ele comunica unele cu altele. Insa din cate se cunoaste pana acum, nimic din lumea animalelor nu se apropie macar de tipul de comunicare profunda, inteligenta, plina de semnificatie si pasiune care este posibil intre fiintele umane. Iar daca Dumnezeu ne-a dat un asemenea dar, ar trebui sa fim multumitori pentru el. Eu unul sunt profund recunoscator ca Dumnezeu ne-a dat darul comunicarii prin cuvinte, prin care Evanghelia adevarului Sau, care este mantuire pentru cei care o primesc, poate fi comunicata saptamana de saptamana si in fiecare clipa, prin predicare si prin alte forme de invatatura biblica.
Ajungem la concluzia acestei discutii etice, spunand ca crestinii sunt copii ai luminii. Astfel, ei trebuie sa inceapa sa straluceasca asemenea unor lumini, in mijlocul unei lumi intunecate. Adica trebuie sa lumineze. Iar motivul pentru care trebuie sa lumineze este acela ca si ei au fost, la randul lor, luminati. Domnul Isus Hristos, cel care este El Insusi Lumina, a patruns in ei, i-a transformat, iar acum i-a pus sa fie o putere luminanta in intunericul secular al vremii noastre.
Ceea ce explica mai bine lucrurile este modul in care Pavel vorbeste despre crestini. Observati ca el nu spune: "Odinioara erati in intuneric, dar acum ati venit la lumina", desi acest lucru este adevarat. Am fost in intuneric si am venit la lumina iar acum incercam sa traim prin aceasta lumina, care este Cuvantul lui Dumnezeu. El spune insa altceva: "Odinioara erati intuneric"; nu in intuneric, ci chiar intuneric. "Iar acum sunteti lumina in Domnul"; nu in lumina, ci chiar lumina. In trecut, problema nu era pur si simplu aceea ca eram in intuneric; problema era ca intunericul se afla in noi. Iar acum nu suntem doar in lumina ci, mai mult, suntem lumina prin lucrarea lui Isus Hristos. Aceasta idee vorbeste despre regenerare (nastere din nou, n.t.). Aici este diferenta. Aparte de aceasta transformare nu vorbim decat despre un alt gen de moralitate printre doctrinele morale ale altor religii, anume moralitatea crestina. Putem s-o predicam si s-o invatam pentru ca oricum nu va aduce ceva nou. Putem sa vedem standardul, insa nu-l putem atinge. Pavel spune insa ca ceea ce aduce nou crestinismul este faptul ca Isus Hristos Insusi, Lumina lumii, Domnul istoriei, traieste in oameni si prin ei - in masura in care acestia Il urmeaza si isi multiplica credinta impartasind ceea ce El a facut pentru ei - incepand sa lumineze intunericul.
Inchei cu urmatoarea intamplare. Cu multi ani in urma, in Washington, National Religious Broadcasters (Societatea Nationala a Crainicilor Crestini, n.t.) a tinut o importanta conferinta (lucru pe care il fac in fiecare an). A fost invitat cu aceasta ocazie si presedintele Statelor Unite pentru a tine un discurs. A tinut un discurs de politician care, in orice caz, a placut organizatorilor. A incheiat discursul citand Ioan 3:16, moment in care locul a fost cuprins de euforie. Toata lumea a sarit in picioare aplaudand mult timp dupa ce presedintele a parasit platforma. Cineva ar fi putut crede (lucru care, din fericire, a fost adevarat) ca in Palatul Congresului (Capitoliul) s-a produs trezirea. Urmatorul vorbitor in program a fost Charles Colson, care a experimentat intr-o mare masura capcanele si seductia politicii, precum si limitarile ei. Cand a ajuns pe platforma a spus ceva in felul urmator. A spus ca a apreciat discursul presedintelui, fiind binecuvantat prin acesta. S-a bucurat in special sa auda Ioan 3:16 citat in incheiere - un verset biblic foarte important. A mai spus insa: "Tineti minte lucrul acesta! Imparatia lui Dumnezeu nu va veni cu Air Force One (avionul cu care zboara presedintele)." Lucrul acesta este foarte adevarat. Daca credem ca Imparatia lui Dumnezeu va veni prin intermediul politicii, ne inselam profund si amarnic. Imparatia lui Dumnezeu va veni atunci cand Imparatul, Isus Hristos, va veni. Intre timp, aceasta Imparatie se largeste pe masura ce poporul lui Dumnezeu, slujitorii lui Isus Hristos, traiesc ca Isus Hristos si sunt lumini in intuneric.
Tradus de Tiberiu Pop