Un lucru minunat ce poate fi spus, in conformitate cu ceea ce zice Pavel in Efeseni 1:3, este acela ca Dumnezeu ne-a binecuvantat in locurile ceresti cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti in Hristos. Insa imediat ce ni se spune acest lucru am dori sa intrebam cum se intampla ca aceste binecuvantari duhovnicesti vin la noi. Pavel le numeste duhovnicesti. El mai spune ca sunt in locurile ceresti. Problema care se iveste este ca noi nu suntem nici duhovnicesti si nici nu ne aflam in locurile ceresti. Ne aflam pe pamant. Astfel, ne intrebam cum intram in contact cu aceste binecuvantari si cum intram, de fapt, in posesia lor. La aceste intrebari raspunde Pavel in Efeseni 1:4-6. El spune ca totul se petrece prin actul suveran al lui Dumnezeu, adica prin alegerea lui Dumnezeu. Spune in felul urmator:
"In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau pe care ni l-a dat in Prea Iubitul Lui."
In acord cu aceste versete, si cu multe altele in cuprinsul Cuvantului lui Dumnezeu, comoara spirituala ne este daruita pentru nici un alt motiv decat acela ca lui Dumnezeu Ii face placere sa ne-o daruiasca. Aceasta doctrina a alegerii, pe care Pavel o introduce aici la inceputul cartii, este o problema pentru multi. As dori sa ne ocupam cu unele dintre problemele pe care oamenii le au referitor la doctrina alegerii. Inainte de aceasta trebuie sa ne uitam la aceasta doctrina intr-un mod mai general, adica in termenii diferitelor optiuni care exista referitor la doctrina alegerii. In principal sunt trei.
Prima optiune este o negare completa si directa a alegerii. Adica, pur si simplu o respingere a faptului ca aceasta ar fi o doctrina valida pentru crestini. Argumentul ar fi acesta: "Nu spunem ca Dumnezeu nu-Si exercita harul in mantuirea barbatilor si a femeilor. Negarea alegerii nu este in mod necesar negarea harului." Mai departe: " cu siguranta Dumnezeu Isi arata harul descoperindu-ni-Se, asa cum o face in natura. Dumnezeu Isi arata mai mult harul prin faptul ca ni Se descopera in mod personal, lucru pe care L-a facut in Isus Hristos. Dumnezeu Isi arata harul prin explicarea caii mantuirii in Scripturi. Dumnezeu Isi arata harul chiar prin faptul ca trimite barbati si femei cu Evanghelia lui Hristos la o lume depravata careia sa-i proclame calea mantuirii". Toate aceste lucruri sunt minunate. Toate acestea vorbesc despre har. "Dar...", spun cei ce obiecteaza la alegere, "harul se opreste aici".
Oferta este facuta, mantuirea este oferita insa mantuirea unei persoane depinde nu de Dumnezeu, ci de fiintele umane si, probabil, de alegerea binelui sau, probabil, de capacitatea de exercitare a credintei pe care, in conformitate cu aceasta teorie, fiintele umane o poseda. Evanghelia este predicata insa raspunsul nostru fata de Evanghelie este, in cele din urma, nu ceva ce face Dumnezeu, ci ceva ce vine din propria noastra minte si inima. Aceasta este, desigur, o negare a alegerii.
Forta acestei pozitii este aceea ca ea ne apare in termenii a ceea ce noi vrem sa credem despre abilitatile noastre naturale. Cu totii dorim sa credem ca suntem la carma lucrurilor, inclusiv a celor spirituale. Insa problema este ca aceasta pozitie vine in opozitie cu invatatura explicita a Scripturii. Si aceasta deoarece, daca este vreun lucru clar cand incepi sa te uiti la aceasta doctrina in Biblie, acesta este ca Biblia, fie ca ne place sau nu, invata despre alegere.
A doua optiune este sa admiti alegerea dar s-o intelegi ca fiind bazata pe o cunoastere mai dinainte. Aceasta pare a fi o pozitie de compromis. Ar suna in felul urmator: cu siguranta Dumnezeu alege pentru mantuire, deoarece Cuvantul lui Dumnezeu ne invata asa. Insa aceasta alegere a Lui este bazata pe ceva ce Dumnezeu prevede in oamenii carora le este predicata Evanghelia. El prevede, probabil, credinta, anume ca ei vor crede, astfel ca El Ii alege pentru mantuire pe baza credintei lor. Sau El prevede in ei un bine ce poate fi valorificat si adus la maturitate si astfel ii alege pe baza acelui bine. Sau El prevede ca acestia vor face o alegere corecta, o alegere pentru evlavie in detrimentul unei alegeri pentru lipsa de evlavie si astfel ii alege pe baza acelei alegeri.
Aceasta este teoria. Dificultatea, cea dintai dificultate evidenta, in legatura cu aceasta optiune este ca daca in felul acesta este definita alegerea, atunci cu greu mai este vrednica de apelativul "alegere". Pentru ca aceasta optiune nu trateaza in nici un caz alegerea cuiva de catre Dumnezeu, ci alegerea noastra de catre noi. Nu este o problema de predestinarea lui Dumnezeu, ci de predestinarea noastra. Noi suntem cei care decidem. Astfel, in acest sistem, Dumnezeu asteapta dupa deciziile noastre. O, e posibil ca El a hotarat din eternitate pe baza cunoasterii Sale mai dinainte, insa decizia noastra o precede pe a Lui.
Cealalta optiune, cea care este cruciala, este urmatoarea. Daca inimile noastre sunt intr-adevar atat de impietrite si duhurile noastre atat de moarte precum declara Biblia, atunci ce bine posibil ar putea Dumnezeu prevedea in cei carora le este vestita Evanghelia. Vedeti, daca ar fi posibil sa spunem ca persoanele cu vointa libera pot sa-si exercite acea calitate buna care este credinta, atunci acestia nu sunt depravati, asa cum ii numeste Biblia. Inseamna ca exista o farama de bine in ei. Daca, pe de alta parte, ei sunt atat de depravati spiritual precum Biblia spune ca sunt, atunci Dumnezeu ar putea astepta un milion de ani pentru ca fiintele umane sa faca ceva care sa le conduca in directia mantuirii insa va astepta in van, deoarece acest lucru nu se va intampla.
Un alt mod de a spune acelasi lucru este sa discutam despre depravare si sa punem urmatoarea intrebare: "Cat de adanc au cazut barbatii si femeile, atunci cand au cazut?" Adica, atunci cand Adam si Eva au pacatuit, cat de grav a fost pacatul lor si cat de mult s-a extins depravarea? Biblia spune ca suntem morti in pacate si in faradelegi. Cat de mult bine poate sa faca un om mort? Biblia spune ca nu este nimeni care sa-L caute pe Dumnezeu. Daca noi nu-L cautam pe Dumnezeu, cum ar putea fi posibil sa credem in El atunci cand se predica Evanghelia? Isus a spus: "Nimeni nu poate veni la Mine daca nu este atras de Tatal Care M-a trimis". Iar daca Tatal, Care L-a trimis pe Hristos, mai intai trebuie sa atraga, atunci aceasta se numeste alegere si nu capacitate umana. Este scris in Geneza ca Dumnezeu a vazut cat de mare a ajuns rautatea omului pe pamant si ca fiecare inclinatie a gandurilor inimii sale era intotdeauna numai spre rau. Astfel ca intreb: Ce bine ar putea vedea Dumnezeu in niste inimi care sunt moarte in pacate si in faradelegi si a caror inclinatie este numai spre rau tot timpul? Ce bine ar putea Dumnezeu anticipa (astepta) de la oameni care nu pot sa vina la El si care nici macar nu-L cauta pana cand nu ii atrage El mai intai spre El Insusi? Daca asa stau lucrurile, precum o spune Biblia, atunci singura cale prin care orice barbat sau femeie pot fi mantuiti vreodata este ca Dumnezeu, mai intai de toate, din propria Sa initiativa, sa se apropie de ei in Isus Hristos, sa le ofere calea prin care pot fi mantuiti si apoi, prin lucrarea Duhului Sfant, sa le deschida ochii orbi pentru a vedea adevarul Evangheliei, sa le regenereze sufletele si sa le transforme mintea astfel incat, prin vointa lor recreata sau spirituala, ei sa raspunda la Evanghelia care este predicata. Fara aceasta conditie, fiecare dintre noi, in conformitate cu Scriptura, vom urma inevitabil propriul nostru drum.
A treia pozitie este exact aceasta. Anume ca Dumnezeu alege, pur si simplu, ca mantuirea sa vina de la El de la inceput si pana la sfarsit si ca daca raspundem cu credinta, ceea ce cu siguranta trebuie sa facem, este din cauza ca Dumnezeu lucreaza mai dinainte, conducandu-ne la a face acest pas. Iar ca rezultat, toata gloria este a lui Dumnezeu si nu a barbatului sau a femeii care sunt depravati.
Dupa cum am spus, sunt oameni care obiecteaza la aceste lucruri. Sunt multe obiectii aduse. Alegerea, ca doctrina, a fost enuntata de multa vreme si, deoarece oamenilor nu le-a placut, au inventat o seama de obiectii pe parcursul anilor. Dati-mi voie sa ma ocup doar de doua dintre acestea. Prima se refera la faptul ca alegerea, ca doctrina, este arbitrara si a doua la faptul ca alegerea, daca lucrurile stau asa cum au fost prezentate, este nedreapta.
Cand oamenii critica aceasta doctrina ca fiind arbitrara ceea ce doresc sa spuna este ca ea nu este arbitrara din punctul de vedere al oamenilor, ci din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ca si cum Dumnezeu, din nici un motiv, pur si simplu alege pe unul si il abandoneaza pe celalalt. Aceasta critica poate fi facuta de oameni care gandesc in felul acesta: "Ei bine, daca El alege sa-l mantuiasca pe unul si nu pe celalalt, de ce nu ar putea sa-l mantuiasca pe celalalt si nu pe acel unul? De ce nu procedeaza, pur si simplu, invers? Sau, de ce nu-i mantuieste pe toti? Sau, de ce nu mantuieste pe nimeni?"
Observ, imediat ce ajungem la acel punct, ca atunci cand incepem sa punem intrebarea: "De ce, daca toate acestea sunt arbitrare, Dumnezeu nu alege sa nu mantuiasca pe nimeni?", incepem, de fapt, sa gasim raspuns la aceasta intrebare. Deoarece, chiar in aceste versete din Efeseni, Pavel spune, vorbind despre alegerea lui Dumnezeu, ca aceasta este spre lauda slavei harului Sau. Iar imediat ce incepi sa discuti despre alegere, tu discuti nu despre ceva ce este arbitrar, ci despre ceva ce are un scop. Scopul lui Dumnezeu este sa Se glorifice pe Sine prin mantuirea unora. "Ei bine, in regula", ar spune cineva, "dar de ce o face in felul acesta? Sunt de acord, trebuie sa mantuiasca macar unul pentru a-Si slavi harul insa, in cazul acesta, de ce nu-i mantuieste pe toti? Sau, de ce ii mantuieste pe aceia pe care ii mantuieste?".
Acestea sunt intrebari importante. Insa ceea ce vreau sa sustin este ca acestea sunt intrebari complet diferite de acelea pe care ar trebui sa le punem cand vrem sa aflam daca Dumnezeu este arbitrar in alegere. Cand intrebam de ce Dumnezeu il mantuieste pe unul mai degraba decat pe altul noi discutam despre caile lui Dumnezeu si ar trebui sa admitem foarte sincer ca pur si simplu nu avem raspuns la aceste intrebari. Putem avea pareri cu privire la motivul pentru care Dumnezeu procedeaza in felul in care o face. Putem nascoci teorii pentru a explica ce face Dumnezeu in cadrul acestui intreg si maret proces al alegerii si al mantuirii, care este in cele din urma sensul istoriei. Insa nu vom sti cu adevarat aceste lucruri. Mai mult, la acest punct ceea ce spunem cu totii si ceea ce, in mod evident, ar trebui sa spunem, este ca noi nu suntem Dumnezeu. Nu gandim in felul in are Dumnezeu gandeste. Nu putem cunoaste tot ceea ce Dumnezeu cunoaste. Iar cand aveti de-a face cu o straduinta atat de grea precum este aceasta, este pe deplin de inteles ca pur si simplu nu putem sa cunoastem aceste lucruri. Si atunci trebuie sa spunem simplu, asa cum o face Pavel, ca Dumnezeu predestineaza in acord cu buna Lui placere si cu voia Sa. De la acest punct trebuie sa pornim.
Aici mai exista o obiectie. Obiectia ca alegerea ar fi nedreapta. Argumentul este acesta: Daca este drept, Dumnezeu trebuie sa ofere o sansa fiecaruia. Fie Dumnezeu va trebui sa-i mantuiasca pe toti, fie va trebui sa nu mantuiasca pe nimeni sau va trebui sa respingem alegerea si sa spunem ca Dumnezeu doar predica sau face cunoscuta Evanghelia si unii sunt mantuiti iar altii sunt pierduti pe baza propriei lor decizii. Insa, vedeti, acest lucru ma mira, deoarece am discutat despre depravare si atunci oricine poate sa ridice o obiectie foarte serioasa. O alegere? O alegere? De ce? Noi am facut deja o alegere? Noi am avut de facut o alegere si am facut-o. Iar alegerea noastra, intotdeauna separata de harul lui Dumnezeu, este sa-L respingem, sa mergem pe propria noastra cale. Asa cum spunea Calvin: "Chiar daca Dumnezeu ar trebui sa astepte o suta de mii de ani, presupunand ca ar putea dura atat, noi niciodata nu L-am alege pe El".
In ceea ce priveste modul in care lucreaza dreptatea, oare ce anume pretinde dreptatea in cazul unor pacatosi rebeli si plini de pacat, ale caror ganduri sunt intotdeauna rele? Dreptatea cere condamnare. Dreptatea lui Dumnezeu este cea care ii trimite pe barbati si pe femei in iad. Observati, nu dreptatea este lucrul pe care il dorim de la Dumnezeu, ci harul. Si alegerea numai despre acest lucru vorbeste - despre Har. Tu spui: "Dar n-ar trebui Dumnezeu sa arate...?". Imediat ce incepi sa vorbesti in felul acesta tu nu mai vorbesti despre har. Daca Dumnezeu trebuie sa faca ceva, acesta nu mai este har. Harul este Dumnezeu, decurgand din scopul si voia Sa buna si absoluta si mantuind pe unii.
Am vorbit despre problemele pe care oamenii cred ca le are alegerea si despre obiectiile pe care oamenii i le aduc. Dati-mi voie sa vorbesc, in concluzie, despre binecuvantarile alegerii. Despre acestea ar trebui sa vorbim mai mult. Sunt patru. Prima dintre ele este aceea ca alegerea elimina laudarosenia. Alegerea, daca este fundamentata in buna si absoluta placere a lui Dumnezeu, inseamna ca nu are nimic care ne apartine noua. Prin urmare, departe de a fi un prilej de lauda, alegerea este, de fapt, cea care ne smereste inaintea lui Dumnezeu si elimina laudarosenia definitiv. Imaginati-va cum ar fi daca mantuirea ar depinde, in cele din urma, de ceva ce s-ar gasi in noi. Sa presupunem ca exista aici o persoana care sustine acest lucru si care crede ca el sau ea este mantuit pe baza credintei pe care a exercitat-o. Prin urmare, o intrebam: "Intr-o buna zi vei fi in cer si vor fi unii oameni care se vor afla cu tine acolo, insa vor fi si unii oameni care nu se vor afla cu tine acolo; intrebarea pe care ti-am pune-o in acea situatie este aceasta: "Cum se face ca tu te afli aici pe cand ceilalti nu? Oare n-a fost harul lui Isus Hristos suficient pentru ei?" Persoana despre care vorbim ar trebui sa ne raspunda: "Desigur ca harul lui Isus Hristos a fost suficient pentru ei." Iar noi vom intreba: "Cel putin in cateva dintre acele cazuri nu le-a fost vestita Evanghelia astfel incat sa aiba o sansa de a crede?" Omul nostru ar trebui sa ne raspunda: "Da, in multe cazuri Evanghelia a fost vestita iar acestia au avut sansa de a crede." In regula, atunci, ne intoarcem la prima noastra intrebare: "Cum se face, in aceasta situatie, ca tu esti aici, iar ei nu?". La acest punct persoana ar trebui sa dea un raspuns de genul acesta: "Ei bine acum, urasc sa fac lucru pe care va trebui sa-l fac, deoarece ma aflu in cer iar cerul este un loc in care oamenii se afla pentru a-L lauda pe Dumnezeu. Insa tu vrei sa afli adevarul si ma presezi in privinta aceasta, asa ca trebuie sa spun adevarul si sa admit, desi as vrea sa nu fac lucrul acesta aici, in cer, mi-ar fi placut mai degraba sa nu-mi pui aceasta intrebare, insa trebuie sa admit ca motivul pentru care eu ma aflu aici iar ei nu este ca eu am avut ceva ce ei nu au avut si acest ceva a fost credinta." Observati, la acest punct, oricat de mare sau mica ne putem imagina ca ar fi credinta noastra, la acest punct o parte din glorie este luata de la Dumnezeu si le este data barbatilor si femeilor cazuti. Astfel s-a deschis o fereastra in cer pentru laudarosenie. O, s-ar putea sa nu fie multa. S-ar putea sa fie o jumatate dintr-un procent. Insa, chiar si asa, dupa parerea persoanei despre care am vorbit, acest mic procent este ceea ce m-a adus aici, iar lipsa acestuia este ceea ce ii tine pe ceilalti afara. Alegerea elimina pe deplin orice motiv de laudarosenie. Ea elimina laudarosenia si il smereste pe oricine inaintea lui Dumnezeu.
A doua binecuvantare a alegerii este aceea ca alegerea ofera siguranta mantuirii. Sa presupunem ca ar fi altfel. Sa presupunem ca mantuirea noastra depinde, in cele din urma, de noi. Daca ar fi asa, atunci mantuirea ar fi la fel de nestatornica precum suntem noi. Stim ca sunt momente in vietile noastre cand parem puternici in credinta si ne este usor sa credem, si sunt alte momente cand suntem clatinati. Uneori in viata noastra se intampla lucruri care ne zdruncina puternic. In cazul acesta apare o anumita nesiguranta legata de intrebarea daca tu sau eu, indiferent de ce tip de experienta spirituala avem, vom ajunge vreodata in cer. Pe de alta parte, observati, daca alegerea este fundamentata in decizia lui Dumnezeu, atunci putem sa ne linistim, asigurati de aceasta, deoarece Dumnezeu este imuabil (neschimbator). Dumnezeu nu se schimba. Deciziile lui Dumnezeu raman in picioare si raman nu numai pentru viata aceasta, ci pentru intreaga eternitate.
Calvin, comentand acest text, a gasit aceasta doctrina a asigurarii in chestiunea adoptiei despre care in versetul cinci se spune ca este rezultatul faptului ca am fost alesi. Dumnezeu ne-a predestinat sa fim adoptati ca fii si fiice ale Lui prin Isus Hristos. Adoptia inseamna a fi adus in familia lui Dumnezeu. Inseamna a avea capacitatea sa-I spui lui Dumnezeu "Tata". "Ei bine", spune Calvin, "cum ar putea fi posibil sa facem acest lucru daca nu stim ca suntem cu adevarat mantuiti de catre Dumnezeu ca rezultat al alegerii Sale?" El a mai spus: "Ca sa fii un crestin trebuie sa te rogi. Iar daca ne rugam, chiar primele cuvinte pe care trebuie sa le rostim, conform invataturii Domnului Isus Hristos, sunt: 'Tatal nostru'. Daca nu stim ca Dumnezeu este Tatal nostru, atunci acele cuvinte dovedesc ipocrizie. Sau, in cel mai bun caz, sunt o presupunere." "O, nu", spune el, "observati, ca sa fii un crestin trebuie sa stii ca esti un crestin si trebuie sa stii ca acest lucru depinde de Dumnezeu si nu de noi insine."
A treia binecuvantare a alegerii este aceea ca alegerea conduce la sfintenie. Sunt unii care presupun contrariul. Ei zic: "O, nu! Nu este asa cum spui tu. Daca sunt mantuit, ei bine, atunci sunt mantuit si nu este nimic ce as putea eu face in privinta aceasta si, prin urmare, pot sa continui sa traiesc cum am eu chef. Iar daca pacatuiesc, este in regula, Dumnezeu oricum are sa ma mantuiasca." Nu asa se intampla, deoarece nu in felul acesta arata alegerea. Observati ca atunci cand Pavel se refera la alegere pentru prima oara in acest capitol, el spune: "In El, Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui." El nu ne-a ales ca sa pacatuim, El ne-a ales tocmai ca sa nu pacatuim. El nu ne-a ales pentru a fi lipsiti de evlavie, El ne-a ales tocmai pentru a fi evlaviosi. Iar daca nu crestem in sfintenie, daca nu crestem in har, atunci nu suntem alesi. Pentru ca alegerea si sfintenia merg impreuna. In cele din urma, asa cum multi comentatori spun, singurul mod in care poti sti daca esti ales este determinat de cresterea ta in sfintenie, asa cum Pavel mentioneaza.
Iata si ultima binecuvantare. Binecuvantarea ce rezulta din relatia dintre alegere si evanghelism. Alegerea promoveaza evanghelismul. Te intrebi: "Cum asa? Cum ar putea alegerea sa promoveze evanghelismul? Daca Dumnezeu este pe cale sa ii mantuiasca, atunci El ii va mantui. Eu nu trebuie sa fac nimic in privinta aceasta." Nu, nu asa se intampla. Pentru ca, vedeti, chiar faptul ca Dumnezeu alege oameni, adica chiar faptul ca Dumnezeu determina scopurile nu inseamna ca Dumnezeu nu determina, in acelasi timp, mijloacele prin care aceste scopuri sunt atinse. Aceste mijloace sunt parte din procesul alegerii. Iar Dumnezeu este hotarat ca barbati si femei sa fie mantuiti prin proclamarea Evangheliei. In 1 Corinteni se spune ca prin nebunia predicarii barbati si femei ajung sa creada. Prin faptul ca cei care deja Il cunosc pe Isus Hristos, Il marturisesc pe Isus Hristos, iar cei ce sunt insarcinati cu predicarea Evangheliei predica Evanghelia, barbati si femei sunt mantuiti.
Vedeti astfel, ca departe de a submina importanta evanghelismului, pentru a nu merge la altii cu Evanghelia, alegerea de fapt ne incurajeaza la evanghelism deoarece ne da putere si curaj atunci cand mergem cu Evanghelia. Daca nu ar avea legatura cu alegerea, nu mi-as mai fi batut capul nici o secunda cu incercarea de a predica Evanghelia, deoarece daca Dumnezeu nu-i poate mantui pe cei carora le predic, stiu foarte bine ca nici eu nu pot. Daca pe de alta parte, Dumnezeu face lucrarea si daca Dumnezeu, prin acelasi proces al alegerii, foloseste anumite mijloace iar daca aceste mijloace sunt impartasirea si predicarea Evangheliei, atunci, in momentul in care iau cuvantul Evangheliei si il impartasesc cu altii, pot fi incurajat in ceea ce fac. O, nu stiu cine este pe cale sa primeasca acest cuvant. Nu stiu cine este ales. Singurul mod prin care voi ajunge vreodata sa stiu acest lucru este daca vor raspunde pozitiv si daca vor persevera in viata crestina. Ceea ce pot sti insa este ca Dumnezeu Isi va implini voia, voia Sa eficace si suverana in vietile lor, si aceasta pur si simplu pentru ca aceasta voie este suverana si eficace. Si astfel merg cu aceasta Evanghelie si spun, folosind invitatia Domnului Isus Hristos: "Orisicine doreste poate sa vina. Daca doresti, vino, vino si ia-L pe Domnul Isus Hristos fara plata." Si ma bucur pe masura ce Dumnezeu lucreaza pentru a-l aduce pe acela si pe acela si pe acela la credinta in Mantuitorul, aducandu-Si astfel toata gloria Numelui Sau. Sa ne rugam:
Tatal nostru, o asemenea doctrina ca aceasta ne smereste in momentul acesta. Ne place sa credem, oarecum, ca suntem mai raspunzatori fata de lucrurile ce tin de mantuire, decat suntem de fapt. In acelasi timp, cand recunoastem ca mantuirea este a Domnului, admitem ca aceasta nu inseamna, prin urmare, ca noi nu avem nimic de facut. Astfel, acceptam provocarea pe care ne-o faci cu chiar mai multa bucurie si hotarare, stiind ca Iti face placere, prin lucrarea mesagerilor Tai, sa-i mantuiesti pe aceia pe care ai hotarat sa-i mantuiesti inainte de intemeierea lumii. Tatal nostru, fa-ne indrazneti in aceasta lucrare si ridica-ne ochii tot mai mult de la ceea ce suntem noi capabili sa facem spre ceea ce faci Tu, spre lauda maretei Tale slave si a harului Tau etern. In numele lui Isus. Amin.
Tradus de Tiberiu Pop