Cu mai multi ani in urma, pe cand nu eram prea departe de inceputul lucrarii mele, obisnuiam sa ma rog pentru cunostintele si competenta necesara pentru o lucrare eficienta. Presupun ca acest lucru se intampla cu aproape orice crestin care incepe un nou domeniu de activitate. Anii de inceput sunt ocupati numai cu dobandirea uneletelor de care ai nevoie pentru a-ti face bine slujba. Insa pe masura ce anii au trecut iar unele dintre aceste lucruri au devenit tot mai naturale pentru mine, am observat ca sfera rugaciunilor mele s-a mutat de la rugaciunea pentru cunostinte si competenta, la rugaciunea pentru intelepciune, pentru intelepciunea de a folosi in mod corect competenta si cunostintele.
Accentul pe intelepciune, pe care eu l-am descoperit prin experienta, este unul pe care-l intalnim pe paginile Cuvantului lui Dumnezeu. O mare parte din continutul Bibliei se ocupa cu prezentarea evenimentelor. Contine lucruri care s-au petrecut si care trebuie cunoscute, precum si adevaruri la care trebuie sa luam aminte. Obtinand aceste informatii, insa, nu inseamna neaparat ca ai obtinut si intelepciunea. Vei observa, de exemplu, ca prima treime din cartea Proverbe preamareste intelepciunea, spunandu-ne ca este ceva de dorit si de urmarit si ca implinirea vietii nu poate fi gasita decat pe cararea intelepciunii.
Biblia vorbeste despre doua aspecte ale acestei intelepciuni. Primul se ocupa de cunoasterea lui Dumnezeu prin Isus Hristos, fiind un aspect personal. Al doilea aspect are de-a face cu aplicarea acestei cunoasteri personale in practica vietii de zi cu zi. In capitolul cinci din Efeseni, Pavel se ocupa de acest aspect practic al intelepciunii. Referitor la aspectul trairii vietii crestine, el le spune crestinilor: "Vreau sa fiti intelepti, nu nebuni. Nu vreau sa esuati in a intelege si in a aplica ceea ce cunoasteti, ci sa fiti oameni care dau dovada de o judecata plina de sfintenie atunci cand aplica aceasta cunoastere in viata de zi cu zi."
Sunt trei lucruri pe care, spune el, le face un om intelept. Unul dintre acestea are de-a face cu timpul. Il gasiti in versetele cincisprezece si saisprezece: "Fiti atenti cum traiti - nu ca niste neintelepti, ci ca niste intelepti, folosind orice ocazie pe care o aveti (Pavel spune: folosind la intensitate timpul), pentru ca zilele sunt rele." (am folosit traducerea publicata de International Bible Society in 1998, n.t.).
Cred ca nu este suficient de clar pentru multi dintre noi cat de important este timpul. Poate vom intelege atunci cand, gandindu-ne la timp, vom recunoaste ca acesta este unul dintre cele doua lucruri de pe urma carora putem beneficia in slujba nostra fata de Dumnezeu. Eu le numesc "urzeala si firul de batatura" al istoriei. Unul este timpul iar celalalt este spatiul. Vreau sa spun ca tu te afli intr-un anume loc si nu intr-un altul; prin urmare, trebuie sa te folosesti de locul in care te afli. Iar apoi, te bucuri de un anume timp si nu de un altul; prin urmare trebuie sa te folosesti de timpul pe care il ai. Parte din intelepciunea vietii crestine este sa poti recunoaste unde te afli si ce trebuie sa faci pentru ca te afli acolo si care sunt vremurile in care traiesti. Ne aflam, de exemplu, in Philadelphia, nu in New York, Los Angeles, Londra, Banglades, Cairo sau orice alt loc. Ce ai putea face intr-un alt loc ar fi oarecum diferit. Te-ai comporta, probabil, in moduri diferite. Ar trebui sa aplici metode de evanghelizare diferite si alte asemenea lucruri.
Prin urmare, parte din a fi intelept este sa intelegi unde te afli si ce trebuie facut pentru ca te afli acolo. Insa nu doar atat. Ne aflam de asemenea aici, in ultimii 15 ani ai acestui secol si acest lucru influenteaza ceea ce facem. Astfel, parte din a fi intelept consta in a intelege vremurile si locurile si in a ne folosi eficient de ele in slujba lui Dumnezeu.
Acest accent pe timp este foarte important in Biblie deoarece religiile biblice, Iudaismul in Vechiul Testament si implinirea acestuia in Crestinismul Noului Testament, sunt religii fundamentate in timp, religii istorice. In perioada Vechiului Testament cele mai multe dintre religiile popoarelor din jurul Israelului erau religii fundamentate in natura. Adica il identificau pe Dumnezeu cu anumite aspecte din natura. Fie Dumnezeu era identificat cu soarele sau cu luna, fie existau mai multi dumnezei. Fie se credea ca Dumnezeu trebuie identificat cu recolta, fie ca trebuie identificat cu anotimpurile sau cu ciclurile anului. General vorbind, erau religii panteiste. Noi le numim religii pagane. Ce vreau sa spun este ca nu erau axate pe istorie. Aceste religii nu duceau nicaieri. In cel mai bun caz priveau lucrurile dintr-o perspectiva ciclica. Anotimpurile veneau, se schimbau, insa intotdeauna se reintorceau. In istorie nu se intampla nimic semnificativ. Tot asa era vazut si Dumnezeu - daca cumva era vazut - in simpla repetitie a acelorasi evenimente.
In perioada Noului Testament contextul era acela al religiilor grecesti si romane, fie ca este vorba despre caracterul oficial al religiei, anume cultul Cezarilor dintr-o perioada mai tarzie, fie ca este vorba despre religiile mai timpurii, imprumutate in aceasta regiune de la popoarele orientale. In general, exista o abordare mitologica a lucrurilor. Legendele despre zei erau mituri care intentionau sa-i invete pe oameni adevaruri care nu erau fundamentate in istorie. Religiile misterelor au mers ceva mai departe spunand ca poti intelege unele dintre aceste adevaruri despre viata. Insa, din nou, nici una dintre aceste religii nu avea vreo finalitate. Pur si simplu erau aceleasi lucruri, care se petreceau in mod repetat si cu oameni diferiti.
Crestinismul era complet diferit. Era fundamentat in Cuvantul lui Dumnezeu care a operat in trecutul istoric. Dumnezeu i-a aparut lui Avraam in trecut, in primele capitole ale Genezei, spunandu-i: "Te chem sa iesi din Urul Caldeii si te trimit intr-o tara noua. Iti voi darui o tara si acolo, in acea tara, te voi binecuvanta pe tine si pe urmasii tai. Si in cele din urma, din tine, prin aceasta extraordinara descendenta, va veni Cel care este Mantuitorul lumii." Este vorba de istorie. Este o religie care ia timpul in serios. Stim ca aceste aspecte ale promisiunii facute lui Avraam au fost implinite in diferite etape, pe parcursul istoriei lui Israel. Exodul a fost o etapa importanta in implicarea lui Dumnezeu. Punctul culminant insa a fost venirea lui Isus Hristos: intruparea Sa, viata Sa, lucrarea Sa, suferinta Sa, moartea si invierea Sa. Apostolul Pavel se refera la acest lucru intr-un mod special, cand spune: "La implinirea vremii Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau pentru a fi Rascumparatorul lumii."
Dupa ce am vorbit despre implinirea vremii, ajungem la un alt mod in care putem intelege importanta timpului in Biblie; anume prin cuvintele semnificative care sunt folosite pentru a descrie timpul. Sunt multe astfel de cuvinte: hemera, tradus de obicei cu "zi"; hora, tradus cu "ora, ceas"; kairos, tradus cu "timp, vreme, anotimp"; chronos, care inseamna "timp"; aion, "epoca" si altele. In aceasta lista se afla un cuvant foarte interesant, pe care tocmai l-am mentionat si care este kairos. Asa cum spuneam, adesea poti traduce acest cuvant cu "timp". Este o traducere potrivita. Insa kairos ("timp") trebuie contrastat cu un alt cuvant grecesc, chronos, care inseamna tot "timp", insa intr-un mod complet diferit. Chronos este termenul care ne da cuvantul "cronologie". O cronologie este doar o succesiune de evenimente care marcheaza trecerea timpului. Kairos se refera la timp, insa nu in modul acesta. Kairos se refera, nu la simpla secventa de evenimente, ci la un moment in timp care este semnificativ. De aceea uneori este tradus cu "oportunitate". Vorbim despre a folosi la maxim timpul. Sau de a folosi orice oportunitate.
Sa va dau cateva texte pentru a va arata cum este folosit acest cuvant. Este folosit, de exemplu, dintr-o perspectiva seculara. Guvernatorul Felix, ascultand invatatura lui Pavel, la un moment dat i-a raspuns: "Cand voi avea timp te voi chema." Acesta este cuvantul, kairos. Cand voi gasi momentul potrivit pentru mine, voi trimite dupa tine. A gresit, desigur, amanand discutia cu Pavel, insa acesta este sensul in care a folosit cuvantul. Mai era folosit, desigur, pentru venirea lui Hristos. Petru a scris ca profetii au cautat cu staruinta si cu atentie pentru a afla timpul si circumstantele spre care arata Duhul lui Hristos, care era in ei, atunci cand Acesta prevestea despre suferintele lui Hristos si despre slava de care aveau sa fie urmate. Este vorba despre un moment istoric semnificativ. Isus a folosit cuvantul atunci cand a spus, in Matei 26:18: "Vremea Mea ..." (momentul important pentru care a venit. Se referea la cruce.). "Vremea Mea este aproape...".
Astfel, atunci cand vorbim despre rascumpararea timpului si cand aceasta ni se infatiseaza ca o responsabilitate a unor crestini intelepti, ce spunem de fapt este ca trebuie sa folosim toate oportunitatile pe care ni le ofera Dumnezeu - acele momente importante pe care Dumnezeu la aseaza in vietile noastre pentru a fi folosite pentru El si a fi, astfel, rascumparate pentru a sluji unor scopuri spirituale in loc sa slujeasca unor preocupari seculare. Lasate asa cum sunt, spune Pavel aici in Efeseni 5, zilele sunt rele. Este insa privilegiul crestinilor de a rascumpara unele dintre aceste zile pentru a fi bune in slujba lui Hristos. Fiecare moment devine mai important decat cele de dinainte. Fiecare moment este escatologic. Sau, asa cum spunea cineva, este ca acel moment de suspans din poveste cand ceasul este aproape de a bate ora 12. Asa stand lucrurile, nu poate fi vorba despre un Dumnezeu absent care lasa umanitatea la mila sansei sau despre un univers necontrolat, rigid si lipsit de nuanta. Fiecare moment este o adevarata drama. Nu este cosmarul unui dement, pus in practica, ori o serie de visuri lipsite de importanta care au aparut pe scena istoriei. Are loc un adevarat conflict intre bine si rau. Evenimentele conteaza. Si se va ajunge la un final, indiferent de aparentul nostru succes sau faliment. A folosi timpul la maxim inseamna a ne implica in acest conflict si a apleca balanta in favoarea binelui, in slujba lui Isus Hristos.
Explicand ce inseamna sa fii un om intelept in slujba lui Hristos, Pavel mentioneaza un al doilea lucru. Primul a fost acela ca trebuie sa optimizam fiecare oportunitate. Al doilea lucru, prezentat in versetul 17 din Efeseni 5, este acela ca trebuie sa intelegem care este voia Domnului. De cele mai multe ori cand vorbim despre voia Domnului, ceea ce trebuie spus este ca voia lui Dumnezeu este descoperita in Scriptura, nu printr-un oarecare gen de experienta mistica. Unii oameni vor ca Dumnezeu sa le dea un cuvant potrivit care sa le arate ce au de facut intr-o oarecare situatie din viata. In timp ce nu exclud acest gen de calauzire ca fiind una dintre posibilitati, trebuie sa spun ca in cele mai multe cazuri Dumnezeu nu opereaza in felul acesta. Noi trebuie sa studiem Biblia. Din acest studiu trebuie sa invatam care este caracterul si poruncile lui Dumnezeu. Apoi, pe aceasta baza, ca oameni maturi, calauziti in interiorul nostru de Duhul Sfant, trebuie sa luam deciziile care vor influenta viata noastra si a celorlalti. Asta inseamna sa cunosti voia lui Dumnezeu. Se poate intampla, si uneori chiar se intampla, ca Dumnezeu sa aranjeze in asa fel circumstantele incat prin aceasta sa te calauzeasca. Insa de cele mai multe ori trebuie sa operam cu toata responsabilitatea pe baza a ceea ce cunoastem din Scripturi.
Se poate ca Pavel sa fi dat de inteles si acest lucru. Spun ca ar fi dat de inteles deoarece in acest context, unde spune ca trebuie sa intelegem care este voia lui Dumnezeu, cred ca nu numai aceasta idee o are in minte. Pavel vorbeste despre optimizarea timpului. Adica a timpului nostru, al momentului de care ne bucuram. Imediat dupa ce spune acest lucru, el vorbeste despre intelegerea voii lui Dumnezeu. In context, acest lucru trebuie sa insemne nu a intelege caracterul si poruncile lui Dumnezeu (desi poate sa insemne si acest lucru), ci a intelege care este voia lui Dumnezeu pentru acel moment, pentru acea situatie. Cu alte cuvinte, este ca si cum Pavel ar spune ca ar trebui sa ne punem niste intrebari de genul: Ce face acum Dumnezeu? Care este semnificatia acestui an pentru viata mea? Ce incearca Dumnezeu sa duca la indeplinire saptamana aceasta, ziua aceasta, ceasul acesta? Ar trebui sa-mi pot incepe ziua cautand voia lui Dumnezeu in felul acesta si apoi sa traiesc dupa voia Lui, pentru plinatatea slavei Lui.
Am un prieten care face parte din mai multe comitete. Face parte din mai multe comitete crestine decat cele pe care le cunosc eu. Facand parte din comitete crestine incepi sa intelegi ca modul in care se fac anumite lucruri nu este intotdeauna demn de lucrarea crestina. Spunea prietenul meu ca uneori a ramas total dezamagit de acele lucrari crestine care aveau pretentia ca se inscriu in voia lui Dumnezeu pe cand, de fapt, dadeau de tot felul de probleme care, pentru orice observator obiectiv, pareau sa dovedeasca faptul ca nu erau binecuvantate de Dumnezeu. Apoi a facut parte din alte comitete care intr-adevar cautau sa vada ce ar dori Dumnezeu de la ei. Intalnindu-ne de mai multe ori si vorbind despre aceste lucruri, el mi-a spus ca, dupa parerea lui, responsabilitatea noastra de crestini - exact acestea sunt cuvintele lui - este sa gasim care este directia in care se misca Dumnezeu si apoi sa mergem alaturi de El.
Totusi, eu cred ca lucrurile nu stau chiar atat de rau. M-am confruntat cu aceste probleme in mod personal, ca pastor al unei biserici locale si ca membru in diverse comitete. Oricare persoana care este intr-o asemenea pozitie stie ca intotdeauna esti confruntat cu o multime de proiecte care nu sunt intotdeauna de acord unul cu celalalt. Proiecte cu privire la trezirea spirituala a bisericii, cu privire la o reinnoire liturgica, diferite proiecte de evanghelizare, de scoala duminicala si altele. Fiecare are propria lui parere, incercand sa si-o impuna. Vin si spun: "Cutare lucru ar trebui sa-l faca biserica voastra. Cutare lucru ar trebui sa-l faca biserica voastra." Responsabilitatea pe care o ai ca lider a unei organizatii este sa-ti gasesti drumul corect prin toate aceste pareri care sunt in conflict. Iar calea intelepciunii este sa spui: "Ce doreste cu adevarat Dumnezeu sa facem?" Sunt tot felul de lucruri pe care le putem face. Insa ce vrea Dumnezeu sa facem? Care este oare planul lui Dumnezeu pentru acest moment? Aici trebuie gasita voia lui Dumnezeu. Apoi, daca putem intelege ce face Dumnezeu chiar acum, acela este lucrul pe care si noi ar trebui sa dorim sa-l facem. Adica sa urmam voia lui Dumnezeu si s-o implinim cu toata puterea de care dispunem.
Cred ca-ti dai seama acum cat este de greu sa fii intelept. Este mult mai usor sa fii doar bine informat. Mai este si un al treilea lucru. Pavel a vorbit mai inainte despre optimizarea oportunitatilor. A cunoaste care este voia lui Dumnezeu. Al treilea lucru pe care Pavel il mentioneaza este ca trebuie sa fim plini de Duhul. Foarte multi inteleg gresit aceasta expresie. Exista o intreaga ramura a crestinismului bazata pe anumite experiente care se presupune ca sunt consecintele umplerii cu Duhul. Dati-mi voie sa spun ca, prin definitie, este o diferenta intre botezul cu Duhul si umplerea cu Duhul. Botezul cu Duhul nu este niciodata ceva asupra caruia trebuie insistat in viata crestinului. Aceasta deoarece botezul cu Duhul se refera la ceea ce face Duhul Sfant atunci cand regenereaza o persoana si o uneste cu Isus Hristos in ceea ce in teologie este numit "unirea mistica a credinciosilor cu Domnul". Crestin fiind nu ti se cere cu insistenta sa fii botezat cu Duhul deoarece, daca esti crestin, ai fost deja botezat cu Duhul. Este acelasi lucru. "Botez" este un cuvant potrivit deoarece este sacramentul initiatic al vietii crestine, care se petrece o singura data. Nu este ceva ce trebuie repetat.
A fi plin de Duhul este ceva diferit. Este ceva asupra caruia se insista in viata crestinului insa nu este ceva ce trebuie neaparat asociat cu daruri carismatice speciale. Se poate ca Dumnezeu sa puna in noi, prin plinatatea Duhului, anumite astfel de daruri, insa nu acesta este sensul expresiei. In cartea Faptele Apostolilor expresia "a fi plin de Duhul" - sau referitor la cineva care a fost umplut de Duhul - apare de 10 ori, legata de evenimente ce au avut loc dupa Pentecost. Ceea ce leaga toate cele zece situatii este faptul ca persoana sau persoanele care au fost umplute cu Duhul, imediat dupa aceasta au inceput sa marturiseasca credinta lor in Isus Hristos. Asta trebuie sa fie consecinta, nu-i asa? Deoarece daca - asa cum Isus Insusi a invatat in incheierea discursurilor Lui, inregistrate in Evanghelia lui Ioan - responsabilitatea de capatai a Duhului Sfant este aceea de a marturisi despre Isus, de a-L slavi inaintea lumii, convingand astfel lumea de pacat, dreptate si judecata, atunci consecinta acestui fapt este aceea ca, Duhul Sfant implinindu-si responsabilitatea si umplandu-i pe crestini, acestia, in ascultare de Duhul, vor incepe si ei sa marturiseasca despre Isus.
Ceea ce vreau sa spun este ca aceasta este ideea lui Pavel atunci cand foloseste aceasta expresie in Efeseni cinci. Deoarece imediat dupa ce spune: "Fiti plini de Duhul!", el vorbeste despre aspectul verbal al marturiei crestine. Trebuie sa vorbim intre noi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti. Trebuie sa cantam si sa aducem din toata inima lauda Domnului si trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu Tatal pentru orice lucru, in Numele Domnului Isus Hristos. Acestea sunt lucrurile care se petrec dupa ce Duhul umple inimile noastre. Sunt mai multe lucruri prezentate aici. Cand Pavel spune, in versetul 19: "Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti", este putin cam dificil pentru noi sa stim ce anume avea Pavel in minte. Ati putea crede ca exista un contrast intre "vorbiti" din prima jumatate a versetului 19 si "cantati si aduceti lauda" din a doua jumatate. Astfel, un tip de vorbire ar fi non-muzical pe cand celalalt ar fi muzical. Problema este ca Pavel spune: "Vorbiti intre voi cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti." Daca asa stau lucrurile, atunci care este diferenta dintre prima parte si a doua parte a versetului? John Stott, comentand acest verset, crede ca prima parte se ocupa de partasie iar a doua parte de inchinare. Eu insa as caracteriza prima parte ca inchinare. Este insa o combinatie intre cele doua. Chiar modul in care vorbeste despre inchinare arata faptul ca aceasta inchinare, care rezulta din umplerea cu Duhul, nu este ceva sterp, abstract, fara viata sau plictisitor. Este ceva plin de viata si, mai presus de orice, este ceea ce ii uneste pe crestini pentru ca, impreuna, sa I se inchine lui Dumnezeu. Iar daca este vorba si de partasie, ceea ce eu cred ca este, atunci nu este vorba despre partasia "la o cafea". Este partasia pe care o are poporul crestin atunci cand inimile lor sunt unite in a-L lauda pe Dumnezeu. Apoi el vorbeste despre a canta si a aduce lauda, laudandu-l pe Dumnezeu in felul acesta. A ne inchina inaintea Lui prin cantecele noastre. Un lucru foarte important. Biserica intotdeauna s-a inchinat inaintea lui Dumnezeu prin muzica.
Apoi, in final, in versetul 20 avem al treilea aspect al umplerii cu Duhul. Daca suntem plini de Duhul Ii vom multumi lui Dumnezeu Tatal intotdeauna si pentru toate lucrurile. Pavel a mai vorbit despre multumire. Va aduceti aminte ca, mai inainte, cand a pus in contrast felul nostru de viata cu cel al lumii, caracterizat de imoralitate sexuala, necuratie, lacomie, obscenitate, vorbire nechibzuita si glume proaste, a spus: "Dimpotriva, voi trebuie sa fiti multumitori. Trebuie sa fiti multumitori pentru darurile lui Dumnezeu si sa-L laudati pentru toate lucrurile bune." In pasajul nostru, Pavel readuce in discutie problema multumirii. In "Regele Lear", Shakespeare spune: "Mai ascutiti ca dintii unui sarpe este un copil nerecunoscator." Este un lucru cat se poate de adevarat. Insa daca acest lucru este adevarat intre oameni, cu atat mai mult intre om si Dumnezeu. Cat de dureros trebuie sa fie pentru Dumnezeu sa aiba copii nerecunoscatori. Pavel spune aici sa nu fim nerecunoscatori, ci sa multumim.
Dati-mi voie sa concluzionez in felul urmator. Ceva mai devreme am vorbit despre diferiti termeni folositi pentru "timp". Vreau sa ma refer la un termen pe care nu l-am mentionat atunci, insa care este, probabil, termenul cheie care descrie ideea studiului de fata. Este termenul grecesc nun, tradus aproape in toate versiunile englezesti (si in cele romanesti, n.t.) cu "acum". Este un cuvant-cheie biblic. Acum. Sa ne gandim la textele in care apare acesta: "Odinioara nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu capataserati indurare, dar acum ati capatat indurare." "Ferice de voi, care sunteti flamanzi acum, pentru ca voi veti fi saturati. Ferice de voi, care plangeti acum, pentru ca voi veti rade." Sau 2 Corinteni 6:2: "Iata ca acum este vremea potrivita; iata ca acum este ziua mantuirii."
Ce vreau sa spun este ca daca dorim sa fim intelepti, asa cum Pavel ne indeamna sa fim, atunci acum este timpul in care trebuie sa fim intelepti. Daca vrem sa rascumparam vremea, trebuie s-o rascumparam acum. Deoarece timpul prezent este singurul care ne apartine. Daca nu-l rascumparam acum, va ramane nerascumparat. Daca vrem sa intelegem care este voia lui Dumnezeu, trebuie sa intelegem care este voia lui Dumnezeu pentru acum. Deoarece aceasta este vremea de care este preocupat Dumnezeu. Daca vrem sa fim plini de Duhul si astfel sa-L laudam pe Dumnezeu si sa fim uniti cu ceilalti crestini, in trupul lui Hristos, trebuie sa facem lucrul acesta acum. Nu maine. Daca amanam pe maine, atunci nu-l vom face niciodata. Acum trebuie facut.
Inchei cu acest citat din Jonathan Edwards, care a fost un om foarte intelept. Pe cand avea 20 de ani, a scris in jurnalul sau: "Fii decis ca niciodata sa nu pierzi vreo clipa, ci sa profiti de ea cum poti mai bine!"
Tradus de Tiberiu Pop