Casatoria este institutia umana primordiala si fundamentala. Este cea dintai pentru ca Dumnezeu a creat-o sa fie cea dintai. In primul capitol din Geneza Il vedem pe Dumnezeu reflectand asupra intregii Sale creatii, gasim ca dupa fiecare zi a activitatii Sale creatoare, Acesta pronunta o binecuvantare asupra lucrarii Sale. Cuvintele pe care le avem in Bibliile noastre sunt acestea: "Dumnezeu a vazut ca lucrul acesta era bun". Dumnezeu a creat soarele si luna si a spus: "Sunt bune". A creat pamantul si a facut ca acesta sa se umple de fapturi vii, spunand: "Sunt bune." Tot ceea ce ni se prezinta in primul capitol din Geneza este urmat de binecuvantarea lui Dumnezeu. Apoi ajungem la crearea omului si, pentru prima oara, in intreaga activitate de creator a lui Dumnezeu, Il vedem pe Acesta spunand ca ceva nu este bun. Dumnezeu a spus: "Nu este bine ca omul sa fie singur." Dumnezeu a creat femeia ca raspuns la aceasta negativa evaluare si pentru a preintampina problema singuratatii omului. Prima femeie pentru primul barbat. Apoi Dumnezeu i-a unit pe cei doi si astfel, in rolul unui predicator daca vreti, sau al unui pastor, a oficiat prima casatorie. La acest eveniment s-a gandit Domnul Isus Hristos atunci cand, pe pamant fiind, a fost chestionat cu privire la casatorie, raspunzand: "De la inceput Dumnezeu a creat barbatul si femeia. Prin urmare, omul sa nu desparta ceea ce Dumnezeu a unit!"
Cand vorbim despre casatorie vorbim despre ea din punct de vedere istoric si, in termenii descrierii creatiei, despre acea relatie care a fost prima dintre toate relatiile interumane. In al doilea rand, vorbim despre o institutie care este de temelie. Prin aceasta vreau sa spun ca este institutia din care au aparut, asa cum era si firesc, toate celelalte institutii. In sanul familiei a avut loc prima educatie, cu tatii si mamele incepand sa-si invete copiii, inainte de toate, cum sa manance, apoi cum sa-si poarte de grija, cum sa se imbrace, cum sa faca ceva folositor, cum sa traiasca in lume si asa mai departe. Din aceasta naturala responsabilitate pentru educatia copiilor in familie au aparut toate celelalte institutii care au de-a face cu educatia: scoli, academii, universitati si alte centre de studii superioare. Acelasi lucru este adevarat si cu privire la domeniul sanatatii. Primul tratament a fost facut in familie, cu mamele avand grija de copiii bolnavi sau de alti membri ai familiei. Din aceasta grija naturala fata de cei bolnavi din familie au aparut ingrijirea bolnavilor la domiciliu, apoi clinicile iar apoi spitalele si toate marile institutii medicale pe care le avem astazi. Acelasi lucru este valabil si in cazul guvernului. Pe baza conducerii legitime a casei de catre tata in calitate de cap al familiei sale s-au dezvoltat, mai intai, formele patriarhale de supraveghere a relatiilor dintre oameni, apoi guvernele, apoi monarhiile si apoi, in cele din urma, tipurile de democratie pe care le cunoastem. Toate aceste lucruri s-au dezvoltat pe temelia asezata de familie, ceea ce inseamna ca acolo unde institutia familiei sta in picioare si aceste alte institutii vor sta pe o temelie solida. Insa acolo unde casatoria falimenteaza, neputand rezista asediului la care in mod clar este supusa astazi, celelalte institutii vor sucomba si ele.
Astfel, atunci cand analizam acest paragraf din Efeseni 5, discutam, de fapt, despre ceea ce este fundamental in planul lui Dumnezeu pentru rasa umana si despre ceea ce este de cea mai mare importanta pentru fericirea noastra. Marele predicator luteran Walter Meyer, ce predica pe unde radio, a scris despre casatorie in relatie cu Dumnezeu, spunand:
"Deoarece casatoria vine de la Dumnezeu de sus si nu de la vreun om sau de la vreo alta faptura de jos, acest lucru implica probleme morale, nu numai probleme de natura fizica. Pacatul impotriva puritatii este un pacat impotriva lui Dumnezeu, nu doar un atentat la valorile fundamentale sau o dovada de nesocotinta tinereasca sau evidenta unei inclinatii gresite. Mantuitorul ne spune ca atunci cand copiii lui Dumnezeu sunt uniti in casnicie ei sunt uniti de catre Dumnezeu. Dincolo de dovezi, putere, curaj si dragoste pe care le promite aceasta porunca divina exista o avertizare impotriva unei amenintari vesnic prezente. Cei care se ating de institutia lui Dumnezeu aprind fitilul dinamitei, care este dreptatea vindicativa. Casatoria este atat de sacra incat, dintre toate pacatele sociale, violarea ei reclama cele mai ingrozitoare consecinte. Pe parcursul istoriei, semnale rosii de avertizare marcheaza bilantul natiunilor devastate care au uitat de originea divina a casatoriei si de sfintenia ei."
Dupa cum spuneam, casatoria se afla sub asediu, ceea ce nu este surprinzator. Daca este o institutie atat de importanta precum declara Biblia, atunci atacul asupra acestei institutii este ceea ce am astepta ca Satan sa faca, daca doreste sa distruga societatea, in general, si Biserica. Unele dintre atacuri vin din partea lumii, asa cum ne-am astepta in mod normal. Si nu este dificil sa aratam concret de unde vin acestea. In societatea noastra exista asemenea modificari ale legilor ce tin de divort incat este din ce in ce mai usor ca oamenii sa divorteze. Astfel, vorbim astazi despre un gen de divort fara ca vreuna din parti sa fie vinovata, tot asa cum vorbim despre un asemenea gen de asigurare auto, ca si cum ar exista posibilitatea desfacerii unei casatorii fara ca cineva sa fie de vina. Am banalizat sexul prin revistele porno cu hartie atragatoare, reviste care intr-o vreme erau o noutate, dar care acum sunt gasite practic in orice magazin din oricare colt al oricarui oras si metropola din Statele Unite. A vedea asemenea lucruri nu mai este o noutate. Simtim, de asemenea, si efectele televiziunii care, in opinia mea, este cel mai daunator element al vietii americane. Daca cineva m-ar intreba care este lucrul care distruge cel mai tare viata americanilor si duce la prabusirea valorilor i-as raspunde, fara nici o indoiala, ca acesta este televiziunea. Nu vreau sa spun ca televiziunea nu poate sa faca si lucruri bune. Sigur ca poate. Insa la modul general ea face cu totul altceva: ruineaza familia prin simplul fapt ca inlocuieste comunicarea activa cu vizionarea pasiva. Nici o relatie nu este cladita fara comunicare activa. Oamenii nici macar nu stiu sa comunice unii cu altii. Iar televiziunea poarta o mare parte din vina. Ba mai mult, este activa in remodelarea perspectivei oamenilor asupra valorilor morale si a relatiilor. In loc de a mentine inaintea oamenilor idealul crestin al vietii active si al slujirii, ceea ce inseamna ca ne aflam aici pentru a-i ajuta pe altii si pentru a-L sluji pe Dumnezeu, ea inlocuieste acest aspect cu exact contrariul. Cultiva un stil de viata "eu sunt cel mai important" materialist, bazat pe satisfactia imediata. De aceea pot spune ca, in mod cert, cel mai daunator element al vietii americane seculare si contemporane este televiziunea.
Si totusi, problema actuala care ma supara cel mai tare nu este impactul acestor elemente culturale. Crestinii s-au confruntat intotdeauna cu elemente culturale ostile, indiferent de locul si vremea in care au trait. Ceea ce ma supara insa cel mai tare astazi este modul in care Biserica insasi contribuie la aceasta demolare a adevaratei moralitati in ce priveste casatoria. Descopar ca unii dintre crestinii contemporani incearca, in tratarea acestui subiect, sa atraga Biserica de partea lor, aducand argumente in favoarea separarii si dizolvarii casatoriei. Poate te intrebi: "Cum este posibil, din moment ce Biblia vorbeste atat de clar vizavi de acest subiect, spunand ca mariajul este de la Dumnezeu si ca Dumnezeu uraste divortul?" Iata cum se procedeaza. In 1 Corinteni 7:15 Pavel prezinta o situatie in care un credincios este casatorit cu un necredincios. El nu specifica cum s-a ajuns la aceasta situatie. Poate fi cazul a doi necredinciosi, dintre care unul se converteste pe urma. Ar fi posibil. Oricum, cred ca despre asta este vorba. El spune ca in aceasta situatie trebuie facut tot posibilul pentru a pastra casnicia. Este sigur ca niciodata credinciosul nu trebuie sa ia initiativa in dizolvarea casniciei insa, daca necredinciosul vrea sa se desparta, sa-i dea voie, lui sau ei, s-o faca. Crestinul nu este legat. Pana aici, toate bune. Ceea ce am spus este evident. Este nevoie de doua persoane pentru a sustine o casnicie. Daca una dintre acestea nu doreste continuarea casniciei, dupa ce s-a facut tot ce se putea face, in cele din urma, cel putin in multe dintre situatii, nu cred ca mai este ceva de facut. Necredinciosul va renunta la casnicie. Divortul este inevitabil. Pana aici toate bune.
Insa aceasta porunca din 1 Corinteni 7:15 este cuplata cu invatatura lui Hristos despre impacare sau despre falimentul in obtinerea impacarii, pe care o gasim in Matei 18:15-17. Acolo, Domnul vorbeste despre cearta dintre frati. Acolo unde exista o cearta intre frati, spune El, acolo unde exista ostilitate sau manie trebuie facuta orice incercare spre impacare. Mai intai intre cei doi, in particular. Daca una dintre parti se dovedeste recalcitranta, atunci reprezentantii Bisericii, sa spunem cativa prezbiteri, vor merge in vizita la partea recalcitranta. Apoi, daca nici de data aceasta persoana care fusese recalcitranta refuza reconcilierea, refuzand sfatul si mustrarea Bisericii, atunci acea persoana trebuie tratata, spune Domnul Isus Hristos, ca un pagan si ca un vames. Adica, sa fie tratat ca un necredincios.
Observam ca se intampla urmatorul lucru: oamenii iau primul dintre aceste texte, care spune sa-l lasi pe cel necredincios sa plece, si-l cupleaza cu al doilea text, care spune ca o persoana recalcitranta trebuie tratata ca un necredincios. Argumentul se desfasoara in felul urmator: daca nu reusesc s-o determin pe sotia mea, daca nu reusesc sa-l determin pe sotul meu sa se impace cu mine in termenii impusi de mine, chiar dupa ce am chemat Biserica sa ia parte la reconciliere, am, prin urmare, dreptul de a-mi trata sotul sau sotia ca pe un necredincios, putand sa dizolv casnicia. Se intampla ca Biserica si prezbiterii care, in ascultare de Dumnezeu, trebuie sa incerce salvarea casniciei si usurarea comunicarii, sunt manipulati spre a fi de partea celui care, de fapt, doreste incheierea casniciei. Este un lucru trist, insa acest lucru se petrece astazi si se petrece, trebuie sa spun, cu sfatul si consilierea unora care sunt crestini si care sunt activi in lucrarea de consiliere a celor cu probleme in casnicie.
Ce vreau sa spun este ca daca vrem ca aceasta batalie sa fie castigata si daca dorim sa oferim o alternativa tendintei care, din nefericire, afecteaza bisericile evanghelice, la fel ca oricare alta ramura a crestinatatii, atunci trebuie sa ne schimbam atitudinea vizavi de casatorie. Aceasta inseamna, in esenta, o schimbare a atitudinii fata de viata, prin care sa ne percepem pe noi insine in calitate de crestini, oameni pentru care primeaza nu satisfacerea propriilor nevoi, fericirea si implinirea noastra, ci mai degraba sa fim slujitori ai lui Isus Hristos, ceea ce inseamna ascultare de cuvantul Lui.
Din fericire exista o seama de autori evanghelici care au fost ridicati de Dumnezeu pentru a se opune, prin scris, acestei tendinte. Am sa-i amintesc aici pentru voi. Elizabeth Elliot, care si-a exprimat punctul de vedere intr-o carte scurta, numita "What God Has Joined" [Ceea ce a unit Dumnezeu, n.t.]; J. Carl Laney, care a scris un excelent studiu al textului biblic amintit, studiu intitulat "The Divorce Myth" [Mitul Divortului, n.t.]; Ed Wheat, medicul care a scris mai intai "Intended for Pleasure" [Destinati placerii], carte urmata de o alta, excelenta, intitulata "Love Life for Every Married Couple" [O viata de dragoste pentru fiecare casnicie, n.t.]; Mike Mason, care a scris "The Mystery of Marriage" (tradusa in romaneste cu titlul M.Mason, "Taina Casatoriei", Logos, Cluj, 1999, n.t). As mai aminti-o si pe Mary Pride, care a fost mai intai feminista, dar care s-a convertit, scriind apoi o carte intitulata "The Way Home: Beyond Feminism and Back to Reality" [Drumul spre casa: Dincolo de feminism si inapoi la realitate]. Ceea ce declara acesti autori, avand un puternic fundament biblic, este ca singura cale de a scapa de maladia divortului si de a avea din nou casnicii fericite si permanente este o recunoastere preliminara din partea cuplului, unul fata de celalalt si apoi fata de ceilalti ca mariajul este un legamant irevocabil, fiind valabil, astfel, "pana cand moartea ne va desparti", asa cum afirma vechiul legamant. Numai pe aceasta baza, si anume pe afirmarea in prealabil a unui angajament irevocabil, poate avea loc cu adevarat vindecarea.
Ed Wheat trateaza aceasta idee intr-un capitol intreg, cel mai lung capitol din cartea sa, intitulat "How to save your marriage alone" [Cum sa-ti salvezi singur casnicia, n.t]. Autorul prezinta cum, in cazul in care cealalta persoana nu doreste sa salveze casnicia, celalalt o poate face singur. El spune ca o poate face prin trairea unei vieti de ascultare dupa modelul biblic, in ciuda neascultarii celeilalte persoane. Mike Mason a scris urmatoarele cuvinte:
"Casniciile care sunt intemeiate numai pe dragoste esueaza, sau cel putin trec prin multe perioade furtunoase. Dar cele in care partenerii pastreaza permanent in minte juramintele (autorul se refera nu numai la ceea ce simti, ci la ceea ce ai declarat inaintea lui Dumnezeu si a acelor martori) pe care le-au facut in fata lui Dumnezeu si se incred in El pentru a le intelege mai bine descopera o sursa nesecata de putere si reinnoire."
Sunt sigur ca vi se pare evident ca la aceasta se refera Pavel, cand vorbeste despre casnicie in acest important pasaj din Efeseni. Fara indoiala ca printre efesenii din acele vremuri existau casnicii cu probleme, asa cum exista printre cei din zilele noastre. Efesenii fusesera convertiti de la paganism. Aveau conceptii pagane si fara indoiala ca au adus inaintea lui Pavel diverse probleme. Insa atunci cand Pavel le da poruncile pe care le da, el nu le conditioneaza. Nu le conditioneaza de raspunsul celuilalt, de zidirea mutuala a casniciei. Dimpotriva, aceste porunci sunt unilaterale. El nu spune: "Sotiilor, supuneti-va sotilor vostri daca ei sunt vrednici, in judecata voastra, sa le fiti supuse." El nu spune: "Sotilor, iubiti-va sotiile numai daca ele sunt, in opinia voastra, vrednice de dragostea voastra." Dimpotriva, poruncile lui sunt absolute: supunere, dragoste, grija, respect. Iar motivatia pentru a le implini nu vine din raspunsul potrivit venit din cealalta parte, ci simpla ascultare de Isus Hristos, pe care este cladit comportamentul casniciilor noastre.
Sotiile trebuie sa se supuna sotilor lor ca Domnului. Iar sotii trebuie sa-si iubeasca sotiile asa cum a iubit Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea. Singurul lucru care va face sa mearga bine casniciile dintre niste oameni pacatosi (asa cum suntem cu totii) este acest gen de angajament neconditionat. Este singurul lucru care va perpetua aceasta primordiala si fundamentala institutie umana.
Ati stiut ca o astfel de invatatura inoata impotriva curentului culturii noastre? Asa fac, de fapt, toate invataturile biblice. O astfel de invatatura este in contradictie cu impulsul propriilor noastre inimi si gandiri. Si chiar si atunci cand crestinii recunosc ca aceasta este invatatura lui Dumnezeu, asa cum este cazul in general in Bisericile Evanghelice, exista si in cazul acesta tendinta (o putem observa in inimile noastre) de a gasi scuze si de a particulariza situatia. Cautam sa reducem standardul.
Ma gandesc la doua scuze care sunt aduse. Prima este aceea care spune: "Cred tot ceea ce Biblia ne invata insa pur si simplu nu pot sa implinesc." Acest lucru ni-l spunem de obicei atunci cand suntem infranti in razboiul psihologic si ne pare rau pentru ceea ce am facut. Uneori dam vina pe Dumnezeu. Spunem: "Nu pot sa fac ceea ce trebuie. Asa m-a facut Dumnezeu. In mod sigur Dumnezeu intentioneaza ca unii sa atinga un standard inalt, insa nu este cazul meu; Dumnezeu nu mi-a dat mijloacele ca sa ajung la acest standard." In Biblie, ascultarea nu este niciodata conditionata de capacitatea pe care ar avea-o omul sa asculte porunca. Ascultarea este pur si simplu ceruta. In momentul in care, prin harul lui Dumnezeu, pasim pe calea ascultarii de Dumnezeu, recunoscand ca nu suntem in stare s-o urmam asa cum trebuie, vom descoperi atunci ca Hristos este Cel Care da putere celor fara putere. Ma gandesc la intamplarea in care omul cu mana uscata a fost confruntat de Hristos, Care i-a spus sa-si intinda mana. Omeneste vorbind, el nu putea sa-si intinda mana. Era o mare problema, deoarece mana acestui om era uscata. Insa atunci cand Isus i-a spus s-o intinda, acesta a intins mana. A ascultat porunca. Iar prin ascultare a primit vindecare. Sa nu spui: "Cred ca asa este insa nu am puterea sa implinesc." Niciodata nu vei sti de ce esti in stare pana in momentul in care faci primul pas in ascultare de Dumnezeu.
Apoi mai este o scuza. Oamenii spun: "Pot sa duc la indeplinire porunca insa daca fac lucrul acesta nu voi fi fericit." Unii ar fi poate tentati sa spuna: "Dar, ti-a promis cineva ca vei fi fericit? Isus a promis o cruce." Insa cred ca acest raspuns nu este complet. Ceea ce doresc sa spun, ca raspuns la obiectia: "Pot sa duc la indeplinire insa nu voi fi fericit facand lucrul acesta", este urmatorul lucru: in mod sigur nu vei fi fericit urmand sfaturile pe care ti le da lumea. Lucrul acesta ne determina sa facem o alegere. Cred ca asta inseamna ca trebuie sa ajungem, in vietile noastre, la un punct in care sa spunem: "Daca vreau sa gasesc fericirea, n-o pot gasi decat ascultand de poruncile lui Dumnezeu. Prin urmare, sunt hotarat sa fac lucrul acesta si sunt gata sa rezist oricarei ispite care ma determina sa fac contrariul."
O femeie care avea probleme in casnicie i-a spus odata lui Ed Wheat: "A trebuit sa invat in aceasta problema sa iau atitudine fata de influentele din afara. Toata lumea era dornica sa-mi dea un sfat vizavi de casnicia mea. Am invatat sa refuz a discuta problema mea cu cei care nu au un punct de vedere biblic. Aceasta categorie ii include si pe consilierii crestini sau pe oamenii care incearca sa ma intoarca impotriva sotului meu sau pe cei care ma fac sa ma simt complexata, sa ma simt slaba. Nu-mi pot permite deloc sa stau in preajma prietenilor care au o atitudine lumeasca. Vreau sa stau langa oameni care rezista impreuna cu mine si care ma sprijina atunci cand sunt pe punctul de a cadea." De asemenea oameni avem nevoie astazi in Biserica Evanghelica. Nu de oameni nestatornici, care se tem ca nu cumva invatatura Bibliei sa ofenseze sau sa nu fie acceptata de cel care este ranit, ci de oameni care vor sta langa cei raniti si-i vor ajuta sa fie fermi in ascultarea de poruncile clare ale Scripturii. Atunci cand facem acest lucru, Dumnezeu, care onoreaza ascultarea cum probabil nu onoreaza nimic altceva mai mult, va interveni. El va aduce dragoste acolo unde este ura, viata acolo unde este moarte si ne va da biruintele de care avem nevoie si pe care aceasta lume are nevoie, in mod disperat, sa le vada.
Tradus de Tiberiu Pop