Am intitulat acest al doilea studiu din invatatura lui Pavel despre casatorie, din Efeseni capitolul cinci, "Soti iubitori, sotii fericite." De la inceput imi dau insa seama ca in climatul gandirii actuale privind casatoria un titlu ca acesta este putin cam stanjenitor. Si aceasta deoarece oamenii au idei negative cu privire la casatorie si orice pare a elogia aceasta institutie este privit uneori cu o foarte mare ostilitate. Cred ca nu este greu sa gasim astfel de exemple. Am auzit tineri spunand: "Nu ma voi casatori niciodata. N-am cunoscut inca nici o casatorie in care cei implicati sa fie fericiti."
Care este problema? Una dintre probleme, desigur, este aceea ca suntem pacatosi, intrand cu acest statut in casnicie. Iar casatoria, prin insasi natura ei, este o relatie care ne face vulnerabili. Casatoria implica impartasire. Nu poti fi casatorit fara ca, intr-o anumita masura, sa dai la o parte barierele si sa impartasesti cu cealalta persoana. Desigur insa ca facand lucrul acesta, avand in vedere ca si cealalta persoana este pacatoasa la fel ca tine, vei fi inevitabil ranit. O parte din problema zace aici. Cu toate acestea, dupa judecata mea, partea cea mai importanta a problemei nu este aceasta, ci faptul ca oamenii astazi, chiar dintre crestini, pur si simplu nu urmeaza calauzirea lui Dumnezeu vizavi de casatorie, calauzire pe care El o ofera in capitolul cinci din Efeseni, precum si in alte pasaje din Cuvantul lui Dumnezeu.
Dati-mi voie sa spun, inainte de a intra mai adanc in invatatura lui Pavel din Efeseni 5, ca punctul de pornire in orice discutie despre casatorie este recunoasterea faptului ca aceasta este o idee buna. Este o idee buna deoarece este ideea lui Dumnezeu iar Dumnezeu nu a avut niciodata idei proaste. Noi suntem cei ce am facut ca aceasta idee sa para una gresita. Nu este vina lui Dumnezeu ca noi venim in casnicie cu toate problemele noastre. Aici intervine invatatura lui Pavel. Deoarece Pavel era un pastor, acesta s-a ocupat de cei care in zilele lui aveau probleme, asa cum sunt multi care au probleme in zilele noastre. Iar atunci cand le da sfaturi nu o face ca si cum le-ar explica niste standarde arbitrare, rigide si greu de indeplinit care se cer in casatorie, ci pentru ca le pasa de acesti oameni. Pavel le spune celor din vremea lui: "Daca doriti sa aveti genul de casnicie pe care l-a intentionat Dumnezeu, anume o casnicie frumoasa, daca doriti sa va apropiati de acest gen de casnicie (desi in mod sigur va veti apropia ca pacatosi si, prin urmare, fara a atinge idealul), in modul acesta trebuie sa va apropiati."
Sfaturile lui sunt mai intai pentru sotii iar apoi pentru soti. Adresandu-se sotiilor el spune: "Sotiilor, fiti supuse sotilor vostri ca Domnului." Aceasta este responsabilitatea sotiei in casnicie. "Caci sotul este capul sotiei, dupa cum si Hristos este Capul Bisericii, El, Mantuitorul trupului. Si dupa cum Biserica este supusa lui Hristos, tot asa si sotiile sa fie supuse sotilor lor in toate lucrurile."
Vreau sa va marturisesc ca, tratand aceasta problema a supunerii in anii care au trecut (in special in scurtele mesaje predicate cuplurilor la serviciile de cununie), am avut tendinta, cred fara sa-mi dau seama, sa ma indepartez usor de ideea pe care o comunica pasajul. Am facut lucrul acesta in felul urmator. Am demonstrat - si aceasta probabil datorita sensibilitatii subiectului privind statutul femeii, sensibilitate care cred ca in unele cazuri este justificabila - am avut tendinta de a demonstra ca aceste invataturi adresate sotiilor, care vizeaza supunerea lor fata de soti, sunt precedate de un verset, Efeseni 5:21, care vorbeste despre supunerea mutuala a fiecarui crestin fata de celalalt in partasia Bisericii. Supunere unul fata de altul in supunere fata de Hristos. Am demonstrat, si intru-totul corect, ca exista o supunere mutuala; nu este vorba despre stapanirea unui crestin asupra altuia, ci despre o supunere mutuala in sanul Bisericii, ceea ce tine de a fi umplut cu Duhul Sfant. Pana aici toate bune.
Insa ne punem intrebarea - daca asa stau lucrurile, daca a fi supus nu este decat cu referire la ideea ca fiecare crestin este dator sa i se supuna celuilalt - de ce subliniaza Pavel problema supunerii, atunci cand vorbeste despre sotii in relatie cu sotii lor? Am avut tendinta de a raspunde la aceasta intrebare in felul urmator (si aici cred eu ca am inceput sa ma indepartez de tinta): "Ei bine, cred ca din pricina faptului ca sotiile au probleme la acest capitol." La fel, atunci cand Pavel ii indeamna pe soti, in versetul 25: "Iubiti-va sotiile", el nu spune ca sotii trebuie sa iubeasca iar sotiile nu trebuie sa iubeasca, ci el accentueaza dragostea atunci cand li se adreseaza sotilor deoarece sotii au nevoie in mod special sa invete lucrul acesta. Dati-mi voie sa spun ca si lucrul acesta este intru-totul corect. Sotiile au probleme in a le fi supuse sotilor iar barbatii au probleme in a-si iubi sotiile. (Dupa modul in care unii dintre soti se comporta, oricine poate intelege asta.) Ei nu iubesc in mod intelept. Ei nu-si dau seama ce fac.
Date fiind cele spuse, trebuie sa intelegem ca a aborda problema in felul acesta inseamna a ne indeparta de ceea ce spune Pavel. Deoarece Pavel aici pune accentul pe supunere. De aceea, New International Version (Noua Versiune Internationala, o versiune a Bibliei in limba engleza, n.t.) izoleaza acest verset, desi verbul "supuneti-va", din versetul 21 este un participiu (in limba greaca, n.t.), fiind astfel in mod corect legat de verbele de dinainte. Versetul 21 este legat de cel precedent insa si de cele care urmeaza, oarecum ca o propozitie principala sau ca o premisa pentru exemplele ce vor fi prezentate. Pavel este preocupat in primul rand de problema supunerii, ceea ce inseamna ca, incepand cu versetele care preced versetul 22 si pana la discutia referitoare la razboiul crestinului, care incepe in Efeseni 6:10, el ofera o ilustratie a adevarului pe care-l prezinta. Avem trei exemple de supunere: primul este cel al sotiilor fata de soti; al doilea este cel al copiilor fata de parinti, iar al treilea este cel al sclavilor fata de stapanii lor. Va rog sa nu intelegeti gresit: nu vrea sa spuna ca sotiile si copiii sunt sclavi. Cu atat mai putin vrea sa spuna ca sotiile trebuie sa fie ca niste copii in cadrul casniciei. Nimic nu poate fi mai departe de adevar decat aceste lucruri. Fiecare dintre aceste relatii este unica. Insa ceea ce este comun fiecareia este ca implica un anumit gen de supunere. Sclavii trebuie sa li se supuna stapanilor, copiii parintilor, iar acasa, sotiile sotilor. Acest lucru inseamna ca sotii trebuie sa fie capii sotiilor lor in relatiile casnice. Casnicia nu va fi fericita acolo unde avem doua vointe puternice, cuprinse de impotrivire, fiecare luptand pentru suprematie. Insa va fi fericita acolo unde sotiile asculta porunca Domnului si se supun conducerii sotilor lor si unde sotii, din partea lor, isi iubesc sotiile si isi exercita asupra lor genul de conducere pe care Domnul Isus Hristos si l-a exercitat si il exercita asupra Bisericii.
Pavel le spune sotilor: "Sotilor, iubiti-va sotiile cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca.". Cred ca unul din modurile prin care trebuie sa ne apropiem de acest verset este sa spunem ca daca standardul la care sunt chemate sotiile este unul inalt, acela de a-si iubi sotii si de a le fi supuse asa cum Il iubesc pe Isus Hristos si Ii sunt supuse Lui, atunci standardul la care sunt chemati sotii este si mai inalt, deoarece sotul trebuie sa-si iubeasca sotia asa cum ne-a iubit Hristos. In primul caz, avem cel mai inalt standard posibil al dragostei omenesti; in al doilea caz, standardul este dragostea divina, aratata de Isus. Pavel foloseste cinci verbe aici, vorbind despre ce a facut si face Hristos pentru Biserica. Aceste actiuni devin un model, trebuind a fi tratate ca analogii in ce priveste relatia sotilor cu sotiile lor. Hristos a iubit Biserica. Hristos S-a dat pe Sine pentru Biserica. Hristos a facut acest lucru pentru a sfinti Biserica; Hristos curata Biserica prin Cuvantul lui Dumnezeu; iar scopul final al lui Hristos in ce priveste Biserica este de a Si-o infatisa inaintea Lui slavita si fara pata, fara zbarcitura sau altceva de genul acesta. Merita sa ne gandim putin la fiecare din aceste actiuni.
Ni se spune ca Hristos a iubit Biserica. Ce inseamna a iubi? Dragostea nu este un lucru atat de usor de definit si cu siguranta nu in cultura noastra, in care este diluata si deformata in mod inevitabil de perspectivele noastre seculare. Cred ca dintre toate definitiile pe care le-am auzit, cel mai mult imi place definitia data de Walter Trobisch in scurta sa carte "Am iubit o fata". El a fost misionar in Africa, asa cum bine stiti. A lucrat printre africani, tratand relatiile dintre ei. Un tanar african i-a scris pentru a cere sfat de la el. Trobisch i-a raspuns, descriind in aceasta scrisoare ceea ce este adevarata dragoste:
"Am sa incerc sa-ti spun ce ar trebui sa insemne vorbele unuia care ii spune unei fete: "Te iubesc!"", zice Trobisch. "Inseamna ca tu, tu, numai tu, tu vei domni in inima mea. Tu esti cea dupa care am tanjit. Fara de tine sunt neimplinit. Voi da orice pentru tine. Voi renunta la orice pentru tine; la mine insumi cat si la lucrurile ce le am. Te voi iubi pentru ceea ce esti. Voi munci numai pentru tine. Te voi astepta. Nu te voi obliga niciodata, nici macar prin vorbe. Vreau sa te apar, sa am grija de tine, sa te feresc de orice rau. Vreau sa impartasesc cu tine toate gandurile mele, inima mea, trupul meu, tot ceea ce am. Vreau sa ascult ceea ce vrei sa spui. Nu vreau sa intreprind nimic fara binecuvantarea ta. Vreau sa fiu intotdeauna de partea ta."
O dragoste ca aceasta binecuvanteaza caminele si le ofera trainicie. Este insa de asemenea evident ca o dragoste ca aceasta se invata numai la picioarele lui Isus Hristos. Acesta a fost primul verb. Al doilea verb este urmatorul: Hristos nu numai ca a iubit Biserica, El S-a dat pe Sine pentru ea. Iar acest dar, darul de Sine, a fost masura si definitia iubirii Sale. Istoricii antici greci relateaza povestea sotiei unuia dintre generalii lui Cirus, imparatul Persiei. Aceasta a fost implicata intr-un complot impotriva imparatului si a fost judecata si condamnata la moarte. In timp ce se petreceau toate acestea, sotul femeii era plecat departe si nu stia ce se petrece. Insa imediat ce a aflat s-a intors in mare graba acasa. A plecat la palat, a dat buzna in sala tronului, s-a aruncat la pamant inaintea imparatului si i-a spus: "O, stapanul meu Cirus, ia-mi mie viata in locul ei. Nu o lasa sa moara." Cirus, dupa toate relatarile istoricilor (nu numai dupa relatarile Bibliei) era un om foarte sensibil si omenos. I-a privit pe acel barbat si pe sotia lui si apoi a spus ceva de genul acesta: "O dragoste ca aceasta nu trebuie nimicita de moarte." Astfel, l-a ridicat pe general de la pamant si i-a iertat sotia, oferindu-i gratierea. I-a lasat apoi pe amandoi sa paraseasca impreuna sala tronului. Mergand, sotul s-a intors spre sotie si i-a spus: "Ai observat cum stralucea de bunavointa fata imparatului atunci cand ne-a dat gratierea"? Sotia i-a raspuns: "Nu am avut ochi pentru rege. L-am vazut doar pe barbatul care a vrut sa moara in locul meu."
Observati, asta a facut Isus pentru noi si tot asa trebuie sa-si iubeasca si sotii sotiile. Si totusi, cred ca de multe ori spunem ca nu noua ni se adreseaza aceasta porunca, deoarece este foarte usor pentru soti (in special pentru sotii crestini) sa vorbeasca despre a muri pentru sotiile lor, avand in vedere ca este foarte putin probabil ca ne vom confrunta vreodata cu aceasta provocare. Daca vrem ca aceasta porunca sa aiba vreo relevanta pentru noi, trebuie sa aiba relevanta in cele mai mici domenii practice. Cred ca o femeie a avut intru-totul dreptate atunci cand i-a spus sotului ei: "Draga, stiu ca ai fi gata sa mori pentru mine. Motivul pentru care stiu acest lucru este ca mi-ai spus-o de nenumarate ori. Insa cred ca in timp ce astepti sa mori pentru mine ar fi bine sa-ti umpli acest timp ajutandu-ma sa spal vasele." Daca ne gandim serios la aceasta porunca, trebuie s-o facem in modul cel mai practic.
Al treilea verb pe care Apostolul Pavel il foloseste vorbind despre datoria sotilor, modelat si acesta dupa una dintre expresiile dragostei lui Hristos, este legat de curatie si sfintenie. S-o sfinteasca. Ideea sfintirii. Termenul "a curata" este relationat la aceasta idee. Ideea vorbeste despre separare cu un scop. Isus a murit pentru ca Biserica Sa sa poata fi sfintita, pentru ca Biserica sa poata fi pusa deoparte, consacrata pentru Sine. In casnicie exista o paralela directa cu aceasta idee. Sotul este sfintit sau pus deoparte pentru sotia lui iar sotia este sfintita sau pusa deoparte pentru sotul ei. Toate acestea sunt adevarate. Insa cand Pavel vorbeste despre aceasta curatire cu apa prin Cuvant, el se gandeste la dimensiunea spirituala a acestei curatiri. Nu doar ca un barbat sau o femeie sunt pusi deoparte unul pentru celalalt in legamantul casatoriei, ci, intr-un sens chiar mai profund, ei sunt pusi deoparte pentru Dumnezeu in devotiune personala. Ceea ce se spune aici este ca un sot are responsabilitate fata de cresterea spirituala, hranirea si progresul spiritual al sotiei sale. Acest lucru se vede foarte clar in urmatorul verb.
Ultimul, al cincilea verb, spune ca scopul lui Hristos a fost acela de a-Si prezenta Biserica ca o Biserica slavita, fara pata sau zbarcitura sau orice altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana. Ceea ce are Pavel in minte este ceea ce John Stott, in studiul sau pe acest pasaj, a numit "dimensiunea escatologica". Sfarsitul tuturor lucrurilor. Asta vede Isus atunci cand se uita la noi. El ne vede nu cu imperfectiunile noastre, ci asa cum vom fi. Si astfel, scopul lucrarii lui cu noi este sa ne conduca, prin diferite stadii, chiar in viata aceasta, spre acel desavarsit sfarsit. Spre acea zi in care vom sta inaintea Lui fiind facuti desavarsiti in dragoste, in sfintenie, in har, in dreptate, in mila si tot felul de astfel de lucruri.
Ma gandesc, vizavi de cuvintele lui John Stott, la ceva ce C. S. Lewis a scris undeva intr-una din scrierile sale. Acesta medita la faptul ca barbatul si femeia, spre deosebire de lumea animala si de restul creatiei, au fost daruiti de Dumnezeu cu suflete eterne, ceea ce inseamna ca sunt fiinte vesnice. Reflectand la aceasta idee, Lewis a spus: "Avand suflete eterne acest lucru inseamna ca fiecare din noi, in vremurile viitoare, va fi ori o creatura minunata, incandescenta (genul de creatura pe care daca am vedea-o acum am fi coplesiti de un profund sentiment de reverenta), fie altceva, ceva atat de ingrozitor, dincolo de orice imaginatie, ceva de care oricare dintre noi am fugi. Diferenta", spune el, "depinde de cum ne raportam la mantuirea lui Dumnezeu, prin credinta in Isus Hristos."
Gandindu-ma la aceste lucruri, le aplic la ceea ce spune Pavel aici referitor la relatia dintre soti si sotii. Le aplic in felul urmator: consider ca lucrurile vor sta cu totul diferit atunci cand sotul isi va privi sotia ca si cand ar privi acea glorioasa si stralucitoare creatura ce este pe cale sa devina si care va deveni la invierea trupului ei. Si daca va recunoaste, in providenta lui Dumnezeu, ca el, ca sot al ei, are o responsabilitate in aceasta extraordinar de glorioasa transformare.
Esenta acestor instructiuni, asa cum spuneam, este aceea ca sotul si sotia trebuie sa gaseasca unul in celalalt o frumoasa implinire si sa fie fericiti. Tragedia vietii este ca atat de multe casnicii nu sunt fericite. Cineva care ar fi intr-o astfel de situatie ar putea spune: "Inteleg ce spui si cred ca este adevarat. Asa spune Biblia. In mod sigur asa trebuie sa arate casnicia. Insa in cazul meu nu cred ca mai este posibil. Este prea tarziu. Acest ideal este imposibil de atins." O astfel de persoana a renuntat la speranta. Mesajul Bibliei, in acest domeniu, precum si in altele, este acela ca pentru crestini repararea unei relatii niciodata nu ramane fara speranta. Aducem mari pagube relatiilor noastre. De multe ori ne aducem in situatii in care, omeneste vorbind, nu mai este nici o speranta. Insa cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Intotdeauna este posibil a reinvia chiar si o casnicie foarte deprimanta.
Am sa va dau un exemplu. Saptamana trecuta am vorbit despre marturia lui Pat Williams, directorul general al echipei de basket Philadelphia Seventysixers. El relateaza povestea casniciei lui intr-o carte intitulata "Rekindled" [Aprins din nou, n.t.]. Este o carte pe care v-o recomand. Autorul este un om foarte activ, energic si disciplinat, avand un orar foarte incarcat in slujba pe care o are in baschetul profesionist. A ajuns sa-si neglijeze in mod obisnuit sotia (lucru pe care l-a facut, probabil, de la inceput). Ea a protestat de nenumarate ori insa el a facut foarte putine eforturi in a incerca sa rezolve problema. Nu s-a schimbat nimic, situatia devenind din ce in ce mai proasta. In urma cu cativa ani, intr-o zi de duminica, chiar inainte de Craciun, sotia lui i-a explicat intr-un final ce s-a petrecut in viata ei. I-a spus: "Dragostea mea pentru tine a murit". A mai spus: "Sunt crestina si stiu ca crestinii nu divorteaza. Nu am, deci, de gand sa ma mut. Voi ramane aici si voi continua sa am grija de copii. Insa pentru tine nu mai am nici o afectiune. Si probabil ca niciodata nu am avut." Asa cum era si natural, aceste cuvinte au venit ca o bomba. Acest fapt l-a determinat la o serie de cautari pentru a descoperi unde a gresit si ce ar putea sa faca pentru a-si reinvia casnicia. In cautarile sale a dat de cartea lui Ed Wheat, "Love life for every married couple" [O viata de dragoste pentru fiecare casnicie, n.t.], carte pe care am mai mentionat-o. In aceasta carte este un capitol intitulat: "Reteta pentru o casnicie superba". Este vorba despre o reteta scurta si foarte simpla, bazata pe un acrostih care da cuvantul "BEST" ("Cel mai bun", n.t.). Este o reteta, asa cum spune Wheat, pentru cea mai buna dintre toate casniciile posibile. "B" vorbeste despre "binecuvantare" (in engl. "blessing", n.t.). Vorbeste despre faptul ca trebuie sa-ti lauzi sotia, sa spui lucruri bune despre ea si sa te rogi lui Dumnezeu pentru ea. "E" vorbeste despre "edificare" (in engl. "edify", n.t.). Vorbeste despre zidire. Un sot isi edifica sotia fiind atent fata de ea. O incurajeaza, prin cuvinte si prin fapte. Iar o sotie isi edifica sotul raspunzand eforturilor lui. "S" vorbeste despre "a impartasi" (in engl., "sharing", n.t.). Doua vieti in comuniune. Este vorba despre a face lucrurile impreuna, a vorbi despre ceea ce-i trece unuia sau altuia prin minte; inseamna a explora impreuna. Iar ultima litera este "T", care vorbeste despre "atingere" (in engl., "touching", n.t.). Vorbeste despre atingerile fara tenta sexuale. Asa cum comunici afectiunea printr-o atingere. Aceasta atingere este atat de importanta din perspectiva lui Wheat incat in capitolul respectiv ofera 25 de exemple despre acest gen de atingere.
Acesta a fost capitolul la care a ajuns Pat Williams si pe care l-a citit, hotarat fiind, in providenta lui Dumnezeu, sa-l puna in practica. In cartea sa descrie cum i-a luat foarte mult timp inainte de a vedea vreun rezultat si cum s-a izbit de multe piedici. I se parea, privind de afara la casnicia sa, ca aceasta era intr-adevar moarta. Sufletul sotiei sale era mort, iar el era cel care-l ucisese. Incepand insa sa puna in practica ceea ce citise, casnicia a inceput sa-si revina. S-a reaprins. A devenit un model pentru multi. Despre aceasta ne vorbeste in cartea lui si despre aceasta marturiseste, impreuna cu sotia sa Jill, ori de cate ori au ocazia.
Toate acele patru lucruri ne arata in realitate cum sa implinim ceea ce Pavel ne spune in Efeseni 5 c-ar trebui sa implinim. Cel mai important lucru este dragostea in actiune. Dragostea care implineste ceea ce trebuie implinit. Si pentru ca are in vedere implinirea lucrurilor pe care le porunceste Biblia, vom vedea inevitabil rezultate, deoarece Dumnezeu nu face greseli. Soti iubitori, sotii fericite. Daca acest lucru este stanjenitor, aceasta se intampla din cauza pacatului nostru. In acelasi timp, a-i permite lui Dumnezeu sa modeleze casniciile noastre dupa tiparul hotarat de El, este o mare provocare.
Tradus de Tiberiu Pop