William Barclay este de parere ca nici o persoana care traieste in secolul 20 nu poate sa aprecieze pe deplin maretia paragrafului Efeseni 5:22-33. Aceasta, deoarece in zilele noastre perspectiva crestina asupra casniciei a devenit mai mult sau mai putin acceptata. Nici nu se poate vorbi despre o ridicare la inaltimea acestei asteptari, ci, mai degraba, in zilele noastre, chiar foarte repede renuntam la aceasta perspectiva. In vremea noastra oamenii pun in general un accent intelectual pe aceste principii sau cel putin pe cele mai multe dintre ele. In vremea lui Pavel nu era asa. Pavel a scris aceste cuvinte pentru o lume care era complet diferita. Prin urmare, atunci cand vorbeste despre casnicia crestina si despre datoriile sotiilor si sotilor in cadrul casniciei, el explica ceva nou, radical si nemaipomenit.
Modul in care este vazuta explicatia lui Pavel este, desigur, prin punerea ei in contrast cu perspectivele care predominau in cele trei culturi ale lumii lui Pavel: cultura iudaica, greceasca si cea romana. Situatia cea mai buna era in cultura iudaica, desigur, lucru la care ar trebui sa ne asteptam din pricina continuitatii dintre legaminte. Dumnezeul care a dat Noul Testament, impreuna cu invatatura lui despre casnicie, este acelasi Dumnezeu care a dat Vechiul Testament. N-ar trebui sa ne asteptam la vreo schimbare radicala in privinta unei invataturi biblice. Cu toate acestea, cultura vremii era departe de invatatura biblica autentica. Existau devieri majore de la norma biblica, lucru pe care il cunoastem din discutiile pe care Hristos le avea cu cei din vremea cat a fost pe pamant. S-a intamplat ca pe parcursul vremii, ajungand pana in timpul vietii lui Isus Hristos, desi Dumnezeu nu a creat cu acest scop, femeia in iudaism devenise ceva mai mult decat o proprietate. A devenit mai degraba un obiect decat o persoana. Statutul sau inaintea legii era similar cu cel al unui sclav din America, inainte de emanciparea sclavilor. Rabinii aveau o rugaciune care facea parte din timpul devotional de dimineata in care ii multumeau lui Dumnezeu ca nu i-a facut un pagan, un vames sau o femeie. In timpul lui Hristos existau dezbateri aprinse despre divort in iudaism, fiind foarte usor pentru un barbat sa divorteze de sotia sa. Tot ceea ce avea de facut era sa-i dea o declaratie scrisa de divort, in prezenta unor martori. Barclay ne spune ca in acele zile erau tinere evreice care refuzau sa se casatoreasca din cauza situatiei nesigure si tragice in care le-ar fi asezat casnicia.
Daca in iudaism situatia era proasta, cu atat mai mult era in lumea pagana, lucru la care ne-am si astepta. In mod special, in lumea greaca era o situatie proasta. Demostene a rezumat perspectiva greaca spunand ca "Noi avem curtezane pentru placerile noastre, concubine pentru a trai impreuna cu ele si sotii cu scopul de a avea copii legitimi si de a avea un supraveghetor credincios al casei noastre." In Grecia sotiile nu se asociau cu barbatii, nu luau parte la viata barbatului. Ele aveau doar grija de casele lor. Ele isi indeplineau numai indatoririle lor. Era de asteptat ca un sot grec sa-si gaseasca companie si placere in alta parte.
Roma era, desigur, canalul de scurgere al culturilor antice, cel putin in timpul cand a inceput sa se raspandeasca crestinismul. In anii de inceput ai Republicii, Roma avea un inalt standard al institutiei familiei. Se spune ca in primii 500 de ani ai existentei Republicii nu s-a auzit de divort. Cu toate acestea, in timpul lui Hristos si a inceputului crestinismului, situatia s-a degradat atat de mult incat Seneca a ajuns sa spuna ca: "femeile se casatoresc pentru a divorta si divorteaza pentru a se casatori." Martial ne spune despre o femeie care avusese zece soti. Iuvenal ne spune despre o alta care a avut opt soti in cinci ani. Ieronim ne spune despre o matroana romana care se casatorise cu cel de-al 23-lea sot al ei, ea fiind cea de-a 21-a sotie a lui. Si pe langa toate acestea, mai existau si perversiuni si orgii sexuale, care erau larg raspandite.
Rezumand aceste informatii, Barclay ne spune ca "Pavel scrie impotriva unui asemenea context. Astfel ca atunci cand Pavel scrie acest minunat paragraf, el nu reafirma doar o perspectiva pe care toti oamenii o aveau, ci el ii cheama pe oameni, barbati si femei, la o noua fidelitate, la o noua puritate, la o noua partasie in cadrul casatoriei. Istoria ne arata ca nimeni in aceasta lume, cu exceptia copiilor, nu-I datoreaza mai mult lui Hristos decat femeile. Efectul purificator pe care crestinismul l-a avut asupra vietii de familie obisnuite din lumea antica este foarte evident."
Ceea ce este interesant in legatura cu aceasta discutie despre casnicie din Efeseni 5:22-33 este ca, intrebandu-l pe apostolul Pavel daca, scriind aceste lucruri, a crezut ca a adus in discutie vreo invatatura noua, radicala si extraordinara despre casnicia crestina, acesta ar fi primul care sa nege acest lucru. El era constient, si aceasta deoarece cunostea cultura in care traia la fel cum cunostea Scripturile, ca perspectiva pe care o oferea nu era una pe care multi oameni din lumea lui sa o accepte. Apostolul Pavel ar fi spus, in cazul in care si-ar fi justificat invatatura, ca el nu-i cheama pe oameni la vreun standard nou si radical (termenul "standard" fiind folosit de Barclay), ci, in cel mai bun caz, ii recheama la acel standard. Apostolul Pavel era constient ca Dumnezeu a dat de la inceput instructiuni pentru cum ar fi trebuit sa fie casnicia si pentru aceasta niciodata nu a fost vorba despre o evolutie dinspre o perspectiva animalica sau nedemna asupra casniciei inspre o perspectiva inalta, ci, dimpotriva, la inceput a existat o perspectiva perfecta asupra casniciei iar apoi o involutie dinspre aceasta din cauza pacatului. Acum insa oamenii sunt rechemati la aceasta perspectiva prin evanghelia lui Isus Hristos.
Pavel evidentiaza acest lucru atunci cand, in versetul 31, vorbind despre casnicie, citeaza din Vechiul Testament. Este ca si cum ar spune: "Nu va dau nimic nou. Ceea ce va invat este pur si simplu ceea ce Dumnezeu a intentionat de la inceput." Versetul 31 spune: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa iar cei doi vor fi un singur trup." Acesta este un citat din Geneza 2:24. Pavel ar fi spus: "Observati, nu avem nevoie sa evoluam catre un alt stadiu, ci sa ne pocaim pentru a ne putea intoarce la standardul lui Dumnezeu."
Casnicia, ni se spune explicit in Scriptura, este data pentru a ilustra relatia dintre Isus Hristos si Biserica. Prin urmare, atunci cand Dumnezeu a creat institutia casatoriei, El a creat ceva care sa demonstreze, la nivel uman, cea mai extraordinara dintre toate relatiile posibile. Rolul sotului in casnicie trebuie sa fie imaginea rolului lui Isus Hristos pentru Biserica, daruind si curatind. Exact lucrul acesta il spune apostolul Pavel in aceste versete. Iar rolul sotiei in casnicie trebuie sa fie rolul credinciosului, al Bisericii, care raspunde la dragostea initiatoare a lui Isus Hristos cu dragoste si supunere.
O seama de lucruri importante decurg de aici si merita sa le explicam pe fiecare. Inainte de toate, un necrestin nu va fi vreodata in stare sa inteleaga sensul real si profund al casniciei. Daca lucrurile spirituale primeaza, iar casnicia, asa cum a intentionat-o Dumnezeu, este o ilustrare a acestor lucruri spirituale, atunci cineva trebuie mai intai sa inteleaga realitatea spirituala pentru a putea intelege pe deplin ceea ce trebuie sa insemne casnicia. Daca un sot trebuie sa iubeasca cum a iubit Hristos, el trebuie mai intai sa cunoasca dragostea lui Hristos pentru a putea implini aceasta porunca. Iar daca o femeie, o sotie, trebuie sa se supuna sotului ei asa cum se supune lui Hristos, ea trebuie inainte de toate sa fie supusa lui Hristos, altfel aceste afirmatii nemaiavand sens.
In al doilea rand, nici un crestin nu trebuie sa se casatoreasca cu o persoana necrestina. 2 Corinteni 6:14 spune foarte explicit: "Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi." Insa chiar si fara acest text principiul ar trebui sa fie evident. Daca intr-un mariaj o persoana este crestina iar cealalta nu, in mod inevitabil ideile lor despre ceea ce ar trebui sa fie casnicia sunt in conflict. Si astfel, samanta discordiei este semanata in casnicie inca de la inceput.
Apoi, in al treilea rand, nici o casnicie nu va atinge adevaratul ei potential pana cand cei uniti in casnicie nu vor urmari acest potential in conformitate cu scopurile si standardele lui Dumnezeu. Aici, ca si in oricare alt domeniu al vietii, trebuie sa facem ceea ce ni se spune in Proverbe 3:5,6 sa facem. Trebuie sa ne incredem in Domnul din toata inima si sa nu ne sprijinim pe propria noastra intelepciune. Trebuie sa ne sprijinim pe intelepciunea lui Dumnezeu, in ceea ce priveste natura casniciei. Numai atunci vom gasi binecuvantare deplina.
Cand apostolul Pavel scrie despre relatia dintre Hristos si Biserica si vorbeste despre ea in contextul discutiei despre casnicie, acesta ne ofera un principiu prin care orice aspect al acestei relatii poate fi evaluat si imbunatatit. Mai mult, este semnificativ, cred, faptul ca momentul in care aduce in discutie aceasta referinta, versetul 32: "Taina aceasta este mare; vorbesc despre Hristos si Biserica", este acela in care el vorbeste despre unirea a doua fiinte umane, barbatul si femeia, in casatorie.
In teologia biblica sunt trei uniri spirituale care sunt numite "uniri mistice", uniri tainice, deoarece nu le putem intelege pe deplin. Una dintre acestea este unirea dintre cele trei Persoane ale Trinitatii, ale Dumnezeirii: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Nu putem intelege cum pot fi trei Persoane in Dumnezeire, distincte in unele aspecte, dar care sunt, totusi, una. Insa aceasta este invatatura Scripturii. Aceasta este prima unire. A doua unire este cea dintre cele doua naturi in persoana lui Isus Hristos. Isus este atat om, cat si Dumnezeu. El nu este mai putin om decat Dumnezeu sau invers. El nu este cincizeci de procente om si cincizeci de procente Dumnezeu. El este om pe deplin si Dumnezeu pe deplin. Cu toate acestea El este o singura persoana insa noi nu putem intelege pe deplin cum este posibil acest lucru. A treia unire mistica este unirea dintre credincios si Hristos. Prin lucrarea Duhului Sfant noi suntem ai Lui. Noi suntem, cum spune Pavel aici si in alte locuri, parte a trupului Sau. Este un singur organism viu. Nu putem intelege pe deplin cum se intampla lucrul acesta. Cu toate acestea, aceasta este invatatura Scripturii.
Aceasta ultima unire, unirea mistica a credinciosului (sau a Bisericii ca intreg) cu Isus Hristos, este ilustrata prin casnicie. Ceea ce trebuie sa spunem despre unirea care are loc in cadrul casniciei este ca aceasta este cea mai mareata unire posibila in experienta umana. Iar aceasta merge dincolo de orice alta unire, de orice alta identitate pe care ne-am putea-o gasi in relatie cu cineva, indiferent cat de apropiat ne-ar fi, fie prieten, fie membru al familiei sau cunoscut. Unirea din cadrul casniciei le depaseste pe toate. Imi place sa vorbesc despre aceasta unire amintind ca, atunci cand Dumnezeu a creat barbatul si femeia, asa cum ne este relatat in primele capitole ale Genezei, El i-a creat dupa chipul Sau. Ceea ce inseamna ca din moment ce Dumnezeu este o trinitate: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, El l-a facut si pe om sa fie o trinitate: trup, suflet si duh. Iar motivul pentru care este important acest lucru in contextul casniciei este acela ca atunci cand Dumnezeu aduce laolalta un barbat si o femeie in legamantul cununiei, ceea ce este o imagine a unirii pe care credinciosul o are cu Isus Hristos, El ii uneste pe cei doi la fiecare dintre cele trei niveluri, trup, suflet si duh. Adevarata casnicie, casnicia crestina, este o unire dintre un trup si un alt trup, dintre un suflet si un alt suflet si dintre un duh si un alt duh. Iar acolo unde se petrece acest lucru, casnicia ajunge, intr-o masura deplina, sa fie ceea ce Dumnezeu a intentionat sa fie.
Prima unire, cea dintre trup si trup, este unirea sexuala. Este un lucru foarte important. Acest aspect a fost recunoscut de catre toate ramurile Bisericii Crestine, si anume ca daca unirea sexuala nu poate avea loc sau nu are loc, atunci casnicia nu este una valida. Poate fi legala; pot exista ceea ce numim casatorii din interes, ceea ce in fata legii este o problema legala. Insa in teologia crestina unirea sexuala este parte a casatoriei. Iar daca unirea sexuala nu este consumata, atunci este posibil, in teologia crestina si in regulamentele interne ale majoritatii ramurilor Bisericii Crestine, sa fie dizolvata sau anulata casatoria. Nu mai este o casatorie reala. Este, deci, un aspect important al casniciilor noastre. Una dintre cele mai rapide cai prin care pot aparea probleme in casnicie este ca unul dintre parteneri, dintr-un motiv sau altul, sa evite contactul sexual sau viata intima. Acolo unde se intampla acest lucru casatoria este in pericol. Este foarte usor sa apara indiferenta sau o terta persoana.
Desi casatoria pretinde o unire dintre un trup si un alt trup, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie de natura sexuala, acest aspect nu este singurul pe care il implica o casnicie. O mai buna casnicie este una care nu este doar intre doua trupuri, ci si intre doua suflete. Cuvantul "suflet" aproape a disparut din uzanta populara americana sau britanica pana cand afro-americanii din zilele noastre l-au readus in actualitate. Acestia vorbesc despre "frate de suflet" reintroducand astfel acest termen in limbajul nostru. Asa cum il folosesc aici, cuvantul "suflet" vorbeste despre ceea ce am numi constitutia intelectuala sau psihologica a unei persoane. Este ceea ce au oamenii, chiar si fara a fi crestini. Avem anumite experiente trecute, anumite lucruri in care credem, sau trasaturi dominante ale personalitatii. Iar o casnicie mai buna decat una care se realizeaza intre doua trupuri, este o casnicie care se realizeaza si la acest nivel. Este ceea ce vroia sa spuna Shakespeare cand vorbea despre unirea dintre doua minti sincere. Cred ca aici trebuie sa ma adresez in mod special crestinilor deoarece adesea, atunci cand discutam despre aceste lucruri in modul acesta, cand ii vorbesti unei audiente crestine despre casatoria dintre doua trupuri, dintre doua suflete si dintre doua duhuri, crestinii nu prea dau atentie primelor doua aspecte, ci se grabesc spre al treilea, stiind ce urmeaza: "O, da", spun ei, "casatoriile crestine sunt cele care se realizeaza si intre doua duhuri." Acest lucru este adevarat. Insa este necesar, de asemenea, sa le acordam atentie si primelor doua aspecte. Si, cred eu, in mod special in acest domeniu. Si aceasta deoarece acest gen de unire dintre doua minti sau doua personalitati nu se petrece in mod automat, ci este ceva ce necesita un efort.
Oare ce are in minte o femeie crestina atunci cand se pregateste sa se casatoreasca cu un barbat crestin? Care este imaginea pe care si-o face despre acel barbat? Cred ca este legata de o seama de lucruri care i s-au intamplat in viata. Este legata de imaginea tatalui ei, fie daca i-a placut sau nu de el. Este legata probabil de imaginea unor oameni importanti sau celebri. Aceste imagini le are in minte cand se apropie de casatorie. Oare ce are in minte un mire crestin atunci cand se pregateste sa fie unit cu o mireasa crestina? Keith Miller, care a scris despre propriile sale asteptari pe care le-a avut cu ani in urma, in cartea intitulata "The Taste of New Wine" ("Gustul vinului nou", n.t.), a spus ca ideea de sotie pe care o avea in minte era o combinatie intre Sfanta Teresa, actrita Elizabeth Tailor si gospodina Betty Crocker.
Ce se intampla oare cand o femeie care are in minte imaginea actorului Clark Gable si un barbat care are in minte imaginea gospodinei Better Crocker se casatoresc si incep sa descopere ca cealalta persoana nu este ceea ce au anticipat, sotia sau sotul pe care au sperat sa-l aiba? Se intampla unul din aceste doua lucruri: fie, prin harul lui Dumnezeu, vor ajunge sa se accepte unul pe altul asa cum este si vor incepe sa creasca impreuna, recunoscand ca nici unul nu se ridica la asteptarile celuilalt, fie vor duce o lupta in care fiecare incearca sa-l forteze pe celalalt sa se potriveasca tiparului preconceput. Din acest motiv, spune Keith Miller, o casnicie este fie un loc de intalnire, unde doi oameni se pot intalni, stiind ca sunt acceptati si iubiti, fie un camp de lupta in care doua vointe sunt incatusate intr-un conflict ce tine o viata. Observati, o femeie si un barbat pot fi uniti nu numai la nivel fizic, ci si la nivel spiritual, numai prin harul lui Dumnezeu.
Apoi in al treilea rand, iar aici intervine dimensiunea crestina care este unica, unirea, asa cum a intentionat-o Dumnezeu, nu este doar o unire intre doua trupuri si intre doua suflete, ci si intre doua duhuri. Ceea ce inseamna ca, atat sotul, cat si sotia, trebuie sa fie crestini si trebuie sa creasca in ucenicie incercand sa-L urmeze pe Domnul Isus Hristos. Ceea ce este minunat aici este faptul ca acolo unde un barbat si o femeie vor face lucrul acesta, Domnul Isus Hristos va fi alaturi de ei pentru a-i ajuta si pentru a le binecuvanta casnicia. Lumea nu este in favoarea casatoriei; este impotriva ei. Lumea cauta propriul ei interes. Eul se va lupta intotdeauna impotriva unei relatii, indiferent de nivelul pe care-l implica aceasta. Domnul Isus Hristos este pentru eliminarea barierelor. Domnul Isus Hristos este Acela care doreste ca mariajele noastre sa ilustreze dragostea Lui pentru Biserica si unirea noastra cu El. Si astfel, casnicia in care Hristos este acceptat este o casnicie binecuvantata de El, fiind cea mai mica unitate a Bisericii si in acelasi timp unitatea in care lucrurile spirituale sunt cele mai vizibile.
Voi mai spune inca un lucru aici. Am vorbit despre o ordine corecta a lucrurilor, in care lucrurile spirituale primeaza inaintea celor fizice. Am vorbit despre o unire adevarata, o unire care este fundamentata pe cea dintre Hristos si Biserica. Dati-mi voie sa spun ca aceasta relatie ne infatiseaza o definitie a dragostei adevarate. Dragostea nu este ceea ce crede lumea ca este, adica numai ceva ce tine de emotii. Este si asta. Emotia dragostei este ceva minunat, tot ceea ce simtim atunci cand credem ca ne-am indragostit este ceva minunat. Insa dragostea este mai mult decat atat - nu mai putin, ci mai mult. Iar adevarata dragoste este dragostea care este vazuta in dragostea Domnului Isus Hristos pentru noi. In Vechiul Testament este o istorisire care are menirea de a ilustra in mod clar aceasta dragoste. Este povestea lui Osea si a Gomerei. Osea trebuia sa joace rolul lui Dumnezeu, aratand dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Sau. Gomera trebuia sa joace rolul lui Israel care a fost infidel in dragoste, asa cum multi dintre noi sunt infideli in dragostea noastra pentru Dumnezeu. Povestea ni-l arata pe Osea iubind-o pe Gomera in ciuda infidelitatii sale din pricina careia a fugit de acasa. A fugit cu alti barbati. Osea a avut insa grija de ea in ciuda infidelitatii ei. A avut grija de ea sa aiba hrana si haine. Cu toate acestea, in ciuda dragostei si a purtarii lui de grija, atat cat a putut sa-i poarte de grija in conditia ei de rebela, Gomera, sotia infidela, a ajuns in cele din urma sclava, fiind vanduta in piata de sclavi a Samariei, cetatea in care locuia Osea. Insa Dumnezeu i-a spus lui Osea sa mearga in piata si sa-si cumpere sotia. El descrie cum a facut lucrul acesta in al treilea capitol din profetia sa. El ne spune si pretul pe care l-a platit. Spune ca a platit cincisprezece sicli de argint pentru ea, un homer si un letec de orz (aproximativ 53 l). Dupa ce a platit pretul a ajuns stapanul ei. Putea chiar sa o ucida daca dorea. Insa nu a facut lucrul acesta, nu a ucis-o. Mai mult, a iubit-o. I-a spus: "Ramai multa vreme numai a mea; nu te deda la curvie, nu mai fi a nici unui alt barbat si voi fi si eu la fel cu tine." Osea a pretins dragoste de la ea deoarece avea dreptul acesta, Gomera fiind a lui prin pretul pe care l-a platit. Cu toate acestea el i-a oferit nu mai putin decat pe sine insusi.
La acest punct ne intrebam: asa ne-a iubit Domnul Isus Hristos? Iar raspunsul la aceasta intrebare este da, exact asa am fost iubiti de Isus. Intreaga poveste despre decaderea pana la inrobire si despre cumpararea din piata de sclavi este o imagine a rascumpararii. Deoarece aceasta inseamna rascumpararea; inseamna a cumpara cu scopul eliberarii. Tu si cu mine suntem sclavii. Suntem vanduti in piata de sclavi a pacatului. Lumea liciteaza pentru noi insa Domnul Isus Hristos ofera pretul propriului Sau sange. El a murit pentru noi. Aceasta este masura dragostei Sale. Si pentru ca ne-a cumparat, El poate pretinde ca raspuns de la noi o masura deplina a dragostei.
Tradus de Tiberiu Pop