Una dintre obiectiile aduse modului lor de intelegere a invataturii biblice pe care calvinistii o aud cel mai adesea fiind, probabil, cea mai obisnuita dintre toate obiectiile, este aceasta. Daca Dumnezeu este suveran si daca El hotaraste toate lucrurile in conformitate cu voia Sa desavarsita si placuta, atunci care este rostul rugaciunii pentru un lucru oarecare? De fapt, in esenta, care este rostul pentru care sa facem ceva? Pentru ce marturie, pentru ce fapte bune, pentru ce sa mai facem ceva, la urma urmei? Daca ceea ce trebuie sa se intample se va intampla oricum, atunci de ce sa nu stam retrasi si sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze? Ei bine, un raspuns simplu, dar raspunsul corect la aceste intrebari este acela ca, desi Dumnezeu este suveran si desi El hotaraste toate lucrurile in conformitate cu voia Sa desavarsita, El, cu toate acestea, lucreaza folosindu-se de mijloace. Iar unul dintre aceste mijloace este rugaciunea. La fel sunt marturisirea, faptele bune si altele. Dumnezeu lucreaza folosindu-se de mijloace si, prin urmare, la fel de corect este sa spui, asa cum spune Iacov in epistola sa: "Nu aveti pentru ca nu cereti.", precum este sa spui: "Voia lui Dumnezeu se implineste." Este corect sa spunem, intelegand lucrurile in felul acesta, ca daca nu ne rugam, nu vom primi. Daca mijloacele nu sunt folosite, rezultatele nu vor apare. La fel cum este de adevarat sa spui si ca: "Dumnezeu Isi duce la indeplinire planurile."
Cred ca nu exista o invatatura mai evidenta ca aceasta in capitolul intai din Efeseni. Deoarece in cazul acesta schita elementara a capitolului, impartirea simpla a materialului, sustine exact punctul nostru. Prima parte a capitolului, acea fraza lunga care incepe in versetul 3 si continua pana in versetul 14, pune accentul pe suveranitatea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, in a doua jumatate a capitolului, fara nici cea mai mica idee ca s-ar contrazice, Pavel se roaga ca ceea ce Dumnezeu face sa poata continua in vietile efesenilor. De fapt, el chiar leaga aceste lucruri, deoarece propozitia care incepe versetul 15 leaga rugaciunea de ceea ce tocmai spusese. Pavel spune: "Tocmai pentru acest motiv ma rog.". Observati, in modul de gandire al lui Pavel, suveranitatea lui Dumnezeu in toate domeniile nu descuraja rugaciunea, ci, dimpotriva, era singura si adevarata incurajare. Si aceasta deoarece el stia ca Dumnezeu Si-ar fi dus la indeplinire planul in vietile efesenilor, de aceea se roaga pentru ei.
Aceasta rugaciune este interesanta. In limba greaca are o constructie tipica. Exista o fraza in care Pavel spune pentru ce se roaga, iar aceasta fraza este urmata de o propozitie de scop care indica de ce se roaga pentru acele lucruri. El face lucrul acesta de doua ori. In versetul 17 Pavel spune ca Ii cere lui Dumnezeu sa le dea efesenilor un duh de intelepciune si de descoperire. Si apoi explica de ce. Anume pentru ca ei sa-L poata cunoaste mai bine. Sa-L poata cunoaste pe Dumnezeu. In versetele 18 si 19 el face acelasi lucru din nou. Spune ca se roaga ca ochii inimii lor sa fie luminati pentru ca sa poata cunoaste trei lucruri: nadejdea la care i-a chemat Dumnezeu, bogatiile mostenirii Sale glorioase in sfinti, si puterea Sa incomparabil de mare aratata noua, care credem. Cunoasterea este tema care leaga laolalta toate aceste versete. Iar ideea care predomina este aceea care apare prima, anume, crestinii din Efes sa-L poata cunoaste, asa cum spune Pavel, pe Dumnezeu mai bine. Cred ca este o mare nevoie pentru acest lucru astazi, tot asa cum, in mod evident, era si in timpul lui Pavel.
Cu cativa ani in urma eram la o intalnire bazata pe intrebari si raspunsuri, organizata de un anume grup si am fost intrebat, la acea intalnire, care consider eu ca ar fi cea mai mare nevoie pe care o are astazi Biserica Evanghelica din America. Era un moment oportun pentru mine sa mi se puna acea intrebare. Nu mi s-a mai pus pana atunci. Tocmai am studiat atributele lui Dumnezeu si aveam aceste lucruri in mintea mea. Cred ca daca mi s-ar fi pus aceasta intrebare in urma cu mai multi ani, as fi putut sa spun ceva in felul urmator: "Ei bine, credinciosia fata de Cuvantul lui Dumnezeu si invatatura biblica sau dragostea aratata in comunitatea crestina" sau alte lucruri de felul acesta. Insa in acea situatie, din pricina modului in care Dumnezeu mi-a calauzit gandirea, am oferit un raspuns vizavi de care n-am vazut nici un motiv sa-mi schimb parerea in toti anii care au trecut de cand mi s-a pus acea intrebare. Am spus ca: "in opinia mea, singura si cea mai mare nevoie a Bisericii Evanghelice din America de azi este aceea ca cei ce sunt crestini sa-L poata cunoaste pe Dumnezeu." Iar motivul acestei nevoi este acela ca avem o asa de superficiala cunoastere, chiar legata de chestiunile biblice, fara sa mai vorbim despre cunoasterea superficiala a lui Dumnezeu, asa cum este El in El Insusi. Ne multumim cu atat de putin. Unii oameni se multumesc cu ceea ce, practic, este egal cu ignoranta. Ei canta: "Nu am alt argument. Nu am o alta obiectie. Stiu doar ca Isus a murit si ca a murit pentru mine." Ei bine, toate acestea sunt foarte bune. Si totusi, daca nu doresti sa cunosti ceva mai mult decat atat, acest lucru echivaleaza cu a spune ca vrei sa mergi in cer fara sa te intereseze.
Unii oameni se multumesc cu putina cunostinta biblica. Din nou, acesta este un lucru bun. Este fundamentul pentru toate celelalte. Este fundamentat pe temelia a ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit in Scriptura pentru ca sa-L cunoastem. Si totusi, este posibil sa cunosti foarte mult despre Biblie si sa ai foarte putina intelepciune in lucrurile spirituale. Dati-mi voie sa merg putin mai departe. Unii sunt multumiti cu o cunoastere despre Dumnezeu. Din nou, lucrul acesta este bun. Este un lucru minunat. Acesta este lucrul la care ajungem daca studiem Biblia cu credinciosie. Este acelasi lucru cu a deveni un fel de teolog. Este extraordinar sa cunosti aceste lucruri. In acelasi timp, insa, este posibil sa cunosti despre Dumnezeu, fara sa-L cunosti pe Dumnezeu. Si acesta este la fel cu a spune ca este posibil sa fii un teolog si totusi sa nu fii mantuit.
Observati, dorinta lui Pavel este ca noi sa-L putem cunoaste pe Dumnezeu Insusi. Este oarecum surprinzator sa gasim aceste cuvinte pe buzele apostolului Pavel deoarece fireste ca de la apostolul Pavel au invatat efesenii tot ceea ce stiau despre Dumnezeu, invatatura care, trebuie sa intelegem, era substantiala. O mare parte din aceasta invatatura se afla in aceasta epistola. Chiar o mare parte se afla in capitolul intai. Prin urmare, ne-am intoarce spre Pavel si i-am spune: "Pavel, nu pricepem despre ce vorbesti. Aici tu te rogi ca cei care sunt crestini in Efes sa-L poata cunoaste pe Dumnezeu, insa priveste la tot ceea ce i-ai invatat despre Dumnezeu. Adica vrei sa spui ca nu i-ai invatat bine sau ca ei nu au priceput ceea ce i-ai invatat? Sau, probabil vrei sa spui ca pe undeva se afla un fel de intelepciune ezoterica, asemanatoare religiilor misterioase grecesti, intelepciune care inca trebuie descoperita?" Pavel ar replica: "Nu, problema este ca voi nu intelegeti ce vreau sa spun. Eu nu vorbesc despre cunoasterea despre Dumnezeu desi, fara nici o indoiala, mai sunt inca multe lucruri despre Dumnezeu, pe care cu totii avem nevoie sa le stim, chiar si efesenii, insa eu vorbesc despre cunoasterea lui (de) Dumnezeu Insusi. Pentru asta ma rog eu. Doresc ca ei sa-L cunoasca pe Dumnezeu mai bine."
Ce inseamna sa-L cunosti pe Dumnezeu? Aceasta nu este o intrebare usoara. De fapt, carti intregi au fost scrise pe acest subiect. Intr-una din aceste carti, "Cunoscandu-L pe Dumnezeu", teologul britanic J.I.Packer sugereaza trei elemente. Primul, spune el, este acesta: cunoasterea lui Dumnezeu este o problema de relatii personale. Este o problema de a te relationa la El pe masura ce El se deschide spre tine. Este o problema de a Se relationa la tine pe masura ce tu ajungi sa-L cunosti. Al doilea, spune Packer, a-L cunoaste pe Dumnezeu este o problema de implicare personala a ratiunii, vointei si sentimentelor. Credinciosul se bucura atunci cand Dumnezeu este onorat si are cea mai acuta mahnire cand vede ca Dumnezeu este tratat cu dispret. La fel, crestinul simte rusine si mahnire cand este convins ca a pacatuit inaintea Domnului. Al treilea element, spune el, a-L cunoaste pe Dumnezeu este o problema de har. Este o relatie in care initiativa ii apartine lui Dumnezeu in intregime, asa cum si trebuie sa fie, din moment ce Dumnezeu este absolut deasupra noastra iar noi nu putem sa-I pretindem vreo favoare, din pricina pacatelor noastre.
Lucrul acesta, vedeti, inseamna in ultima analiza ca ideea cruciala nu este atat de mult cunoasterea lui Dumnezeu de catre noi, desi acest lucru urmeaza natural, ci cunoasterea noastra de catre Dumnezeu, idee pe care, cu siguranta, Apostolul Pavel o subliniaza in acest capitol. Dumnezeu Si-a asezat dragostea peste noi. Dumnezeu ne cunoaste. Dumnezeu ne alege in mod personal, individual, unul cate unul. Si din aceasta cauza, ca un rezultat al harului Sau, noi, in ceea ce ne priveste, putem sa ne apropiem de El si sa-L cunoastem intr-un mod personal. Acest lucru il realizam daca venim la El prin credinta in Isus Hristos si daca crestem in aceasta credinta pe masura ce inaintam in viata crestina.
A doua oara cand apostolul Pavel vorbeste despre continutul rugaciunii sale pentru efeseni el modifica oarecum planul sau schimba focalizarea. Prima oara, in versetul 17, el se roaga ca ei sa aiba un duh de intelepciune pentru ca, astfel, sa-L cunoasca pe Dumnezeu mai bine. A doua oara el se roaga ca ei sa poata avea intelegere pentru a putea cunoaste, nu doar pe Dumnezeu in El Insusi, ci si ceva despre mantuirea care ne-a fost pusa la dispozitie. El explica acest lucru. Foloseste trei expresii. El se roaga ca noi sa putem cunoaste nadejdea la care El ne-a chemat, bogatiile mostenirii Sale glorioase in sfinti si puterea Sa incomparabil de mare aratata noua, care credem.
Primul dintre acesti termeni este interesant. Ceea ce face Pavel in acea fraza in care vorbeste despre nadejdea la care El ne-a chemat, este sa lege laolalta cele doua cuvinte importante "nadejde" si "chemare". Acest lucru este important deoarece Pavel a vorbit tot timpul despre chemarea lui Dumnezeu. Iar acum este ca si cum ar vrea sa spuna ca aceasta chemare nu trebuie inteleasa ca ceva abstract sau general ca si cum, folosind o imagine, Dumnezeu ne-a facut pur si simplu o chemare dintr-o negura de unde sa nu-L putem vedea, sa nu putem sti nimic despre noi sau despre destinul nostru. Mai degraba, el vrea sa spuna ca chemarea lui Dumnezeu este la ceva si pentru ceva. Cand vom incepe sa intelegem lucrul acesta si ne vom uita in urma, in acest capitol, descoperim ca de fiecare data cand mentioneaza chemarea lui Dumnezeu, aceasta intotdeauna are un obiectiv. Este o directie spre care ne trimite aceasta chemare. Suntem chemati, spune el in versetul 4, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Sa. El spune mai departe ca Dumnezeu ne-a chemat pentru ca sa putem fi adoptati ca fii. Iar in final, in ultimul paragraf al partii de introducere, noi am fost chemati pentru lauda gloriei Sale. In orice caz, sectiunea aceasta vorbeste despre ceea ce, in parte, avem acum insa va fi desavarsit mai tarziu. Aceasta este nadejdea crestina. Vedeti, un crestin, conform acestei definitii, este determinat, nu atat de mult de unde vine, ci de incotro se indreapta. Si pentru ca noi ii vedem pe credinciosi in aceasta lumina, acest lucru schimba pur si simplu modul in care ne uitam la ceilalti in cadrul comunitatii crestine.
Martin Lloyd Jones, in comentariul sau, relateaza povestea lui Philip Henry, tatal marelui comentator si scriitor biblic, Matthew Henry. Philip Henry si o anume tanara domnisoara erau indragostiti unul de celalalt. Insa relatia lor era dificila, deoarece el provenea din ceea ce era vazut ca o clasa inferioara a societatii iar ea provenea din ceea ce era vazut ca o clasa superioara. Insa ea era crestina si vedea lucrurile diferit. Nu era nici un obstacol pentru ea, insa era un obstacol pentru parintii ei. Acestia au vazut diferenta dintre cei doi ca o bariera in calea mariajului. Cu o ocazie in care au vorbit despre acest lucru, ei au intrebat-o : "acest Philip Henry, de unde vine?", la care aceasta femeie, care a devenit, in cele din urma, mama lui Matthew Henry, a dat o replica nepieritoare. Ea a raspuns: "Nu stiu de unde vine, insa stiu incotro se indreapta."
Asa si este. Cunoasterea tintei inspre care ne indreptam. Noi marsaluim spre Sion. Tinta noastra este sa devenim asemenea Domnului Isus Hristos in toate privintele. Aceasta perspectiva transforma lucrurile. Astfel, nu-i vom mai vedea pe ceilalti credinciosi dupa trup, ci ii vom vedea in termenii a ceea ce ei devin, din punct de vedere spiritual, in Isus Hristos.
As putea spune ca aceasta cunoastere a nadejdii noastre ne ofera, de asemenea, si certitudine. Vedeti, acea legatura dintre "nadejde" si "chemare" face ca nadejdea crestinului sa fie sigura. In limbajul obisnuit de fiecare zi, atunci cand folosim termenul nadejde, vorbim in general despre ceva nesigur, despre ceva pentru care nadajduim, insa nu stim daca va veni sau nu. In limbajul biblic, acest cuvant nu este folosit niciodata in sensul acesta. Nadejdea crestina este intotdeauna ceva sigur. Tocmai de aceea este numita nadejde binecuvantata. Tocmai de aceea este desemnata ca ceva in care ne putem bucura. De ce? Deoarece nadejdea noastra este fundamentata in chemarea lui Dumnezeu iar chemarea lui Dumnezeu nu se schimba pentru ca este fundamentata in caracterul lui Dumnezeu. Astfel, daca El ne cheama la ceva, acea nadejde, desi este legata de lucrul la care am fost chemati, nu este nesigura, ci sigura. Prin urmare, putem sa ne asezam picioarele pe ea. Cunoscand aceasta nadejde, indiferent de ce se intampla in aceasta viata, acesta este destinul nostru in Isus Hristos. Pavel se roaga ca efesenii si noi insine, de asemenea, sa putem ajunge sa cunoastem acest lucru pe deplin. "Nadejdea mea este zidita pe nimic mai putin decat pe sangele si dreptatea lui Isus." De aceea cantam: "Pe Hristos, Stanca solida stau. Orice alt sol este nisip miscator." O, fie sa cunoastem acest lucru. Sa cunoastem acest lucru mai bine, ca popor crestin.
Apoi, exista si acest al doilea lucru. Pavel s-a rugat ca noi sa putem cunoaste nadejdea la care Dumnezeu ne-a chemat. Acum el se roaga ca sa putem cunoaste bogatiile mostenirii Sale glorioase in sfinti. Sunt doua moduri in care putem intelege aceasta propozitie. Se poate referi la mostenirea lui Dumnezeu, care am fi noi sau se poate referi la mostenirea noastra si la lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregatit pentru noi in mantuire. Din punct de vedere lingvistic, ambele variante sunt posibile, insa observand contextul, a doua varianta este de preferat. Deoarece, in definitiv, pentru asta se roaga Pavel aici. Pentru ca sa putem sti ceea ce ne apartine in mantuire. Si pentru ca in Coloseni, in capitolul intai, versetul 12 exista un verset paralel care clarifica foarte bine ceea ce am spus. Pavel se roaga pentru ca sa putem cunoaste, pe deplin, ceea ce este cu adevarat al nostru in Hristos si ceea ce vom avea pe deplin atunci cand Il vom vedea pe Domnul Isus Hristos fata in fata.
Daca cineva se va gandi cu atentie la aceste lucruri, el sau ea ar putea sa intrebe: "Daca este asa, atunci care este diferenta dintre aceasta propozitie si cea de dinaintea ei? Cand vorbesti despre nadejdea crestina vorbesti despre ceva ce este sigur, insa ceva ce noi nu posedam intr-o masura deplina. Cand vorbesti despre bogatiile mostenirii noastre glorioase vorbesti despre ceva ce avem, dar care nu ne apartine inca intr-o masura deplina. Care este diferenta dintre cele doua?". Diferenta consta in deosebirea dintre cuvantul "nadejde", din prima propozitie, si "bogatii" din a doua. Nadejdea are de-a face cu increderea. Rezultatul aici este asigurarea. Bogatiile au de-a face cu intentia cu care Dumnezeu asigura. Rezultatul aici este o cunoastere crescanda a complexitatii harului Dumnezeului nostru. Cat de putin cunoastem despre acele bogatii ale mostenirii noastre in sfinti. Insa chiar si apostolul Pavel a spus cu o ocazie: "Aici vedem in parte. Cunoastem in parte. Insa in acea zi vom cunoaste pe deplin intocmai cum si noi suntem cunoscuti." Asa suntem si noi iar uneori suntem foarte ignoranti.
Am ajuns si la ultima propozitie. "Si ca sa puteti cunoaste puterea Sa incomparabil de mare aratata pentru noi, care credem." John Stott, in comentariul sau, sugereaza ca aici avem raspunsul la ceea ce ar putea aparea ca o problema in primele doua propozitii. Cand vorbesti despre chemarea lui Dumnezeu, vorbesti despre trecut. Dumnezeu ne-a chemat din eternitate. Cand vorbesti despre mostenirea noastra, vorbesti despre viitor. Acea mostenire pe care o vom primi in eternitatea care va veni. Dar ce putem spune despre interimat? Ce putem spune despre aceasta lume a lui aici si acum in care traim? Cum putem sa traim ca popor al lui Dumnezeu cu o mostenire ca aceasta, raspunzand la chemarea lui Dumnezeu intr-o lume plina de pacat, care se opune suveranitatii lui Dumnezeu? Raspunsul este in aceasta fraza: "pentru ca sa putem cunoaste acea mare putere a lui Dumnezeu pe care a descoperit-o in Isus Hristos." Cred ca aceasta este ideea pe care Pavel a avut-o cel mai mult in minte cand a scris aceste lucruri. Si aceasta deoarece este ideea la care se refera, pe care o dezvolta si cu care umple restul capitolului. El doreste sa explice ce este acea putere. Acea putere, spune el, este lucrarea puterii si tariei Lui pe care si-a exercitat-o in Hristos, atunci cand L-a inviat din morti si L-a asezat la dreapta Sa, in locurile ceresti, cu mult deasupra oricarei domnii si autoritati, puteri si stapaniri, si oricarui titlu care poate fi dat, nu numai in veacul prezent, ci si in cel care va veni.
Inchei intreband cum vom putea, eu si voi, sa ajungem vreodata sa cunoastem acea putere? Cum vom putea, eu si voi, sa ajungem la punctul in care sa-L putem cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu si sa traim ca si El? Nu exista decat o singura cale. Doar petrecand timp cu Dumnezeu. Daca dorim sa cunoastem mai mult despre o alta fiinta umana, trebuie sa petrecem timp cu acea persoana. O, poti invata cate ceva despre o alta persoana prin scrisori. Poti invata cate ceva despre o alta persoana, ascultand ceea ce altcineva are de spus despre ea. Insa daca vrei cu adevarat sa o cunosti in mod personal trebuie sa petreci timp cu acea persoana, fata in fata. Nu mai putin adevarat este lucrul acesta in privinta relatiei noastre cu Dumnezeu. Pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu, pentru a cunoaste puterea lui Isus Hristos trebuie sa petreci timp cu Dumnezeu. In rugaciune, in studiu biblic si in meditatie. Aici nu este vorba despre inteligenta. Nu este vorba despre o instruire exceptionala sau despre grade academice. Este vorba despre timpul petrecut cu Dumnezeu, deoarece inima este aceea care ingenunchiaza inaintea Lui pentru ca Domnul Isus sa deschida marele tezaur al propriei Sale inimi si dragoste pentru noi. Sa ne rugam:
Tatal nostru, traim intr-o vreme in care suntem ocupati. Traim intr-o lume in care problemele ei se razboiesc cu acele momente de partasie de care avem nevoie sa le petrecem cu tine. Tatal nostru, da-ne harul sa intelegem acest lucru. Sa intelegem ca aceasta lume si activitatea ei nu este un prieten, ci mai degraba un dusman al sufletelor noastre. Da-ne harul sa petrecem acel timp cu tine, singurul din care vin secretele unei vieti evlavioase si puterea de a trai si a-L sluji pe Isus Hristos aici si acum. Ne rugam in numele Mantuitorului nostru, Isus. Amin.
Tradus de Tiberiu Pop