Cu cativa ani in urma a rulat un film nostalgic, intitulat "Calea pe care am fost". Era o privire sentimentala inspre trecut. Este modul in care majoritatea oamenilor incearca sa priveasca spre trecut, spre acele zile frumoase de demult, care s-au dus, dar de care ne face placere sa ne amintim din cand in cand. Apostolul Pavel, incepand aceasta noua idee principala in capitolul 2, priveste de asemenea spre trecut; numai ca Pavel, atunci cand priveste spre calea pe care eram, el nu este catusi de putin sentimental sau nostalgic. El este un realist desavarsit. Si deoarece el este un realist in ceea ce are de spus cu privire la conditia noastra pe care o aveam inainte ca Hristos sa-Si faca simtita prezenta in vietile noastre, el picteaza ceea ce este, fara indoiala, unul dintre cele mai pesimiste portrete ale naturii umane din toata literatura omeneasca. Acest pasaj e unul pesimist chiar comparat cu cel din Romani care, asa cum stim, este destul de pesimist. Pavel doreste sa arate ce lucruri teribile existau inainte ca Hristos sa intervina in viata fiecarui crestin. Abia dupa aceea Pavel continua sa vorbeasca, si o face, despre gloria lui Dumnezeu in mantuire, care are o nota tot atat de optimista pe cat de pesimist este portretul naturii umane separata de har.
Inainte de toate, el sondeaza adancimile pesimismului pentru ca, dupa aceea, sa se poata inalta spre culmile optimismului, contempland harul lui Dumnezeu. Astfel, el discuta despre natura umana. Vrem sa aflam ce are de spus cu privire la aceasta. In intreaga istorie a rasei umane au existat cu adevarat doar trei pozitii fundamentale preocupate de o analiza a naturii umane. Daca ar fi sa folosim termeni medicali pentru a le descrie, am spune ca aceste pozitii sunt: 1) Conceptia ca omul este, in mod general, intr-o stare buna sau sanatos; 2) Conceptia ca omul este, in mod general, bolnav, nicidecum sanatos sau intr-o stare buna; 3) Conceptia biblica ca omul, spiritual vorbind, este mort.
Prima conceptie este destul de comuna. Oamenii vor sa creada de bine despre natura umana. Nimeni nu vrea cu adevarat sa spuna ca ceva foarte rau se intampla cu noi. Cei care sunt in esenta lor optimisti la acest punct vor diferi cu privire la gradul de bine la care ne aflam. Vor spune: "Suntem bine, da, insa poate ca nu intr-o stare perfecta." Ei vor sublinia faptul ca in trecutul istoric al rasei umane au existat lucruri rele. Au existat razboaie, boli, foamete, conflicte, saracie si alte astfel de lucruri. Insa, spun ei: " Stii, traim intr-o lume care este in evolutie. Lucrurile se schimba din bine in mai bine si, sigur, se poate sa nu fim perfecti, insa suntem cu mult mai bine decat am fost; si, stii, intr-o buna zi chiar si aceste mici imperfectiuni vor disparea." Problema cu aceasta conceptie si raspunsul evident este acela ca rasa umana exista de destul de mult timp iar daca imperfectiunile noastre ar fi doar imperfectiuni, cu siguranta ca ele ar fi trebuit sa fi fost eliminate cu mult timp inainte. Cu toate acestea, uitandu-ne in jurul nostru, vedem inca lupte, conflicte, razboaie, disensiuni, saracie, foamete si toate celelalte lucruri ca acestea. Barbati si femei nu par a fi in stare a avea relatii bune unii cu altii astazi mai mult decat inainte. Daca ceea ce este rau cu privire la natura umana este intr-adevar atat de minor, precum sustine conceptia optimista, atunci aceste lucruri rele ar fi trebuit sa fie eliminate cu mult inainte. Faptul ca ele n-au fost eliminate arata ca situatia este, fara indoiala, mai serioasa decat sustine conceptia optimista.
A doua conceptie, una mai realista, este aceea ca omul nu este intr-o stare buna sau sanatos, ci el este, de fapt, bolnav. Ar fi insa anumite dezacorduri in ceea ce priveste cat de grav este. Unii ar spune: "Ei bine, este grav bolnav." Altii ar spune: "Poate chiar pe moarte. Daca lucrurile continua in felul acesta, vom distruge in totalitate rasa umana. Suntem pe cale sa aruncam in aer planeta." Da, poate chiar pe moarte, dar nu mort inca. Si atata timp cat mai exista viata, ei bine, noi avem o vorba: "unde exista viata, acolo exista speranta." Deci, sa nu disperam. Haideti sa facem ce putem mai bine. Nu este inca nevoie sa chemam antreprenorul de pompe funebre.
Apoi avem a treia conceptie. Iar a treia conceptie este conceptia biblica. Este conceptia pe care Pavel o exprima aici intr-un limbaj clasic. Pavel spune, observati, ca nu se pune problema ca fiintele umane ar fi sanatoase. Nu se pune problema ca fiintele umane ar fi doar bolnave, in termeni spirituali. Este mult, mult mai rau decat atat. In masura in care ne referim la relatia noastra cu Dumnezeu, separati de harul lui Dumnezeu, noi suntem, de fapt, morti din punct de vedere spiritual. Acest lucru inseamna, ca nu avem mai multa capacitate sa ne ajutam pe noi insine, sa raspundem chemarii lui Dumnezeu, sa gandim corect despre Dumnezeu, decat are un cadavru culcat in sicriul sau. Iar lucrul de care avem nevoie, daca dorim sa-L gasim pe Dumnezeu, este o inviere spirituala pe care, spune Apostolul Pavel in continuare, o realizeaza Dumnezeu in cazul celor ce-L gasesc pe Hristos.
Miezul discutiei despre a fi morti in pacatele si faradelegile noastre implica vointa umana. Acest lucru a fost exprimat in diferite moduri. Martin Luther l-a exprimat intr-un mod diferit. La fel si Sfantul Augustin. John Calvin a vorbit despre acest lucru intr-un mod diferit fata de Martin Luther. Jonathan Edwards a avut, probabil, cea mai originala contributie. Totusi, toti acesti barbati au cazut de acord, spunand acelasi lucru, anume ca situatia este disperata. Nu poti sa tratezi corect invatatura biblica despre pacat pana nu spui: "In privinta capacitatii noastre de a-I raspunde lui Dumnezeu suntem in postura de care vorbeste Pavel: 'Morti in greselile si pacatele noastre.'" Nu raspundem deoarece, moraliceste vorbind, nu putem. Nu este ca nu putem intelege adevarul despre Dumnezeu din punct de vedere intelectual, ci ca nu ne place adevarul despre Dumnezeu pe care il intelegem din punct de vedere intelectual, astfel ca ne folosim mintea in orice fel pentru a nega (respinge) autoritatea lui Dumnezeu in vietile noastre. Nu este ca nu putem intelege din punct de vedere moral ca daca Dumnezeu exista si daca El este Creatorul nostru si daca El a murit pentru noi, in Isus Hristos, noi Ii datoram intreaga loialitate si ascultare. Putem intelege asta. Are un sens perfect rational insa avem motive sa nu facem ceea ce trebuie. Vrem sa facem ceea ce noi vrem sa facem. Vrem sa ne traim propriile noastre vieti si astfel, mai degraba decat sa ne intoarcem de buna voie spre Dumnezeu, care este viata, voim sa ne intoarcem de la Dumnezeu, care este viata, si sa experimentam moartea spirituala de care vorbeste Pavel. Si astfel, moraliceste vorbind, noi nu ne putem intoarce la Dumnezeu prin exercitarea vointei noastre deoarece noi nu vrem lucrul acesta. Si nu vom vrea pana ce Dumnezeu nu va face, mai intai, o minune a invierii.
Dupa ce Pavel a spus ca suntem morti in greselile si pacatele noastre, el continua sa vorbeasca despre felul mortii in care suntem. Si este un fel de moarte foarte ciudat. Deoarece cand Pavel vorbeste despre faptul ca suntem morti in greselile si pacatele noastre el nu spune ca, pentru ca suntem morti, noi doar zacem de-o parte, ca sa spunem asa, si nu facem nimic. Aceasta ti-ar spune imaginea pe care el o foloseste. Mai degraba el spune ca, fiind mort din punct de vedere spiritual, tu totusi esti in picioare, umbland peste tot, complet activ si practicand tot felul de lucruri rele. El foloseste aici verbe active. Spune: "Voi urmareati mersul acestei lumi si cautati sa va satisfaceti poftele naturii voastre pacatoase."
Cu cativa ani in urma l-am auzit pe Dr. John Gerstner vorbind, cu referire la acest pasaj, despre pacatul persoanei nenascute din nou si despre moartea care rezulta din acest pacat. El a spus ca in urma cu ceva vreme se afla intr-un tren si nu avea nimic de citit la el insa cineva a lasat pe locul de langa el o revista. A luat-o si a rasfoit-o. Era una dintre acele reviste horror, care publica povestiri macabre despre morti, fantome, demoni si alte astfel de lucruri. A inceput s-o rasfoiasca fara prea multa curiozitate, iar una dintre povestirile din acea revista de groaza era despre un zombi. Pentru aceia dintre voi care in mod normal nu cititi acest gen de literatura, dati-mi voie sa va explic ce este un zombi. Un zombi este o persoana care a murit, dar care, cu toate acestea, este in picioare si umbla. De fapt, este chiar mai rau. Acest trup animat este un cadavru iar aceasta inseamna ca este un trup care se degradeaza, in stare de putrefactie. Nu pot sa ma gandesc la ceva mai dezgustator decat acesta. Este mai mult dezgustator decat infricosator. Si, totusi, Gerstner se refera la acest trup pentru a spune, pe buna dreptate cred, ca aceasta este o imagine a descrierii pe care o face Pavel barbatilor si femeilor in starea lor naturala. Ei sunt morti in greselile si pacatele lor insa, pentru a agrava situatia, in greselile si in pacatele lor ei nu se multumesc sa zaca de o parte si sa nu faca nimic. Ei umbla peste tot, traindu-si vietile, oameni morti care infecteaza totul in jurul lor. Gerstner spunea ca implicatia imaginii este aceea ca noi suntem un miros urat in narile lui Dumnezeu. Spiritual vorbind, in greselile si pacatele noastre, putim.
Tu spui: ar putea exista ceva mai grav decat aceasta? Da. Fiecare propozitie in descrierea lui Pavel este mai grava decat cea care-i precede. Dupa ce Pavel explica cum, desi morti, noi umblam practicand nelegiuirea, el vorbeste despre tipul de nelegiuire pe care-l practicam. El raporteaza nelegiuirea la lume, in primul rand, fiind viata traita dupa mersul lumii; la diavol, in al doilea rand, viata fiind traita dupa domnul puterii vazduhului; la natura fireasca pacatoasa (versetul 3), in al treilea rand, deoarece, spune el, noi satisfaceam poftele naturii noastre pacatoase si urmaream dorintele si gandurile ei. Cunoasteti, sunt sigur, ca in liturghia Bisericii a existat, si exista, un mod traditional de a vorbi despre sursele ispitirii, in care sunt folosite cele trei idei. Biserica vorbeste despre lume, despre fire, despre diavol si despre ispitele care vin de la acestia. Insa, luati aminte, Pavel aici nu vorbeste simplu despre lume, fire si diavol ca o sursa a ispitelor. Pavel vorbeste despre aceste trei categorii ca despre moduri de viata, moduri de viata de care, separat de harul lui Dumnezeu, nu putem scapa.
Cand am vorbit despre ultimele versete din capitolul intai am mentionat lumea, firea si diavolul si cum, prin lucrarea lui Hristos, avem biruinta asupra acestor trei domenii si cum suntem eliberati de ele. Insa Pavel nu despre asta vorbeste aici. Pavel spune ca, fiind morti in greselile si pacatele noastre, suntem inrobiti de duhul lumii; suntem inrobiti de catre diavol; suntem prinsi de poftele noastre pacatoase carnale. Si astfel, noi nu ne putem elibera. Perfect evident ca, fara lucrarea lui Hristos, o persoana este inrobita de lume. Termenul de lume nu se refera la pamant, la globul pamantesc. Nu se refera nici macar la oameni, asa cum sunt prezentati acestia in Scriptura, pe cat se refera la sistemul lumii, valorile ei, modul ei de a vedea lucrurile, genul de lucruri cu care suntem confruntati ora de ora, chiar minut de minut, prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului si a altor astfel de lucruri. Valorile lumii. Iar Pavel spune ca in starea noastra naturala nu putem scapa de acestea. Nu avem nici un mijloc prin care sa ne eliberam. Astfel, ceea ce gandeste lumea gandim si noi. O, incercam sa ne exercitam independenta din cand in cand. Spunem ca nu suntem de acord cu un lucru, insa chiar si atunci cand nu suntem de acord noi aratam duhul lumii. Noi nu gandim cum gandeste Dumnezeu. Caile lui Dumnezeu nu sunt caile noastre. Gandurile lui nu sunt gandurile noastre. Nu putem sa scapam de aici. Astfel, fiecare lucru la care ne gandim este distorsionat de aceasta captivitate a lumii. Si lucrul de care avem nevoie este innoirea mintilor noastre, despre care vorbeste Pavel in Romani 12.
Pavel vorbeste si despre diavol. Aici avem o propozitie interesanta. Pavel vorbeste despre faptul ca traim dupa mersul lumii si al (in conformitate cu caile) domnului puterii vazduhului, diavolul. Apoi el adauga, "a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii". Ceea ce inseamna aceasta cu adevarat este ca noi urmam caile domnului puterii vazduhului, domn care exercita control asupra duhului care lucreaza acum in cei nesupusi. Acest lucru este important deoarece explica modul in care diavolul ii influenteaza pe oameni in lume. Am subliniat inainte ca diavolul nu este asemenea lui Dumnezeu, in sensul de a fi omniprezent, omniscient si atotputernic. El este o creatura. El este limitat in timp, spatiu, putere si altele, precum suntem si noi. Diavolul nu-i poate ispiti pe toti in acelasi timp, insa el isi exercita puterea asupra lumii, prin puterea pe care o are asupra duhului lumii. Exista un anumit mod de a gandi despre lucruri care este controlat de Satan si acesta este cel care-i captureaza pe barbati si femei.
Apoi, in final, Pavel vorbeste despre al treilea lucru. Despre poftele naturii noastre pacatoase, despre fire. El subliniaza, reiese foarte clar din pasaj, ca nu este vorba doar despre ceea ce numim pacate sexuale sau senzuale. Acestea, probabil, sunt implicate in termenul "dorinte". Este insa ceva ce cuprinde si gandurile noastre. Pacatele carnii sunt evidente. Poftele, lenea, lacomia si altele asemenea lor. Insa mai putin evidente, si totusi la fel de rele, sunt acele pacate ale mintii. Pacatele mandriei, falsei ambitii, dusmaniei, invidiei fata de altii si altele. Pavel spune ca suntem prizonierii acestor lucruri.
Ei bine, spuneam ceva mai devreme ca fiecare propozitie care urmeaza este mai grava decat cea care-i precede. Acest lucru nu este mai putin adevarat cu privire la aceasta ultima idee. Pavel a vorbit despre faptul ca suntem morti in greselile si pacatele noastre. In al doilea rand, Pavel a vorbit despre tipul de moarte in care suntem. Este o moarte in stare activa pacatoasa, in care practicam nelegiuirea, fiind inrobiti de puterea lumii, a firii si a diavolului. Acum, in al treilea rand, el vorbeste despre mania lui Dumnezeu. El spune, observati, ca eram din fire obiecte ale maniei lui Dumnezeu. Cred ca aud o obiectie. Cineva spune: "Manie? Oare chiar te-am auzit spunand: mania lui Dumnezeu? Daca ai spus-o, cu siguranta, nu vorbesti serios. Sunt constient de faptul ca sunt unele locuri in Biblie, probabil rare, dar care totusi exista, si care vorbesc despre mania lui Dumnezeu. Insa cu siguranta ca astazi acesta nu este un subiect despre care un slujitor al Bisericii lui Isus Hristos ar trebui sa vorbeasca. Noi nu mai vorbim astazi despre mania lui Dumnezeu. Este o ideea demodata. Ceea ce vrem noi astazi este dragostea lui Dumnezeu. Vorbeste despre sfintenia lui Dumnezeu, daca doresti. Vorbeste chiar despre dreptatea lui Dumnezeu. Dar nu despre manie. Aceasta este ceva de care crestinilor ar trebui, cu siguranta, sa le fie rusine." Cand aud aceasta obiectie, ceea ce aud este chiar acea captivitate exercitata de modul de gandire al lumii despre care vorbea Pavel. Se poate sa nu ne placa ideea maniei lui Dumnezeu. Intr-adevar, daca o intelegem corect, ne temem de mania lui Dumnezeu. Insa aceasta este prezenta, cu siguranta, in Scriptura si nu se afla doar in anumite pasaje izolate. In Vechiul Testament, in limba ebraica, exista mai mult de 20 de cuvinte folosite pentru a exprima dimensiunile maniei atotputernicului Dumnezeu. Sunt peste 600 de pasaje importante, nu doar simple locuri unde apar aceste cuvinte, ci pasaje in care mania lui Dumnezeu este descrisa in detaliu. In Noul Testament sunt doua cuvinte extraordinare pentru manie. Thumos, care se refera la o napustire in manie, modul in care ar proceda un om manios care vrea sa se razbune. Acest termen este folosit ocazional, mai ales in Apocalipsa. Al doilea cuvant, orge, este complet diferit. Inseamna a ridica incet, in sensul in care se ridica o cladire. Acest termen este folosit aici. Vorbeste despre o opozitie, care se cladeste si care se intensifica, a Dumnezeului sfant fata de pacat.
Puneti laolalta toate pasajele care vorbesc despre mania lui Dumnezeu si aceasta se va arata a fi ceva controlat, intens si drept. Aceasta o face atat de inspaimantatoare. Observati, nu este pur si simplu faptul ca Dumnezeu, cum am spune, devine manios. Pe neasteptate este scos din sarite de un lucru pe care il facem, se napusteste, ne trage una si dupa aceea uita de ceea ce am facut. Nu acesta este modul in care Biblia vorbeste despre mania lui Dumnezeu. Biblia vorbeste despre mania lui Dumnezeu ca fiind opozitia, care se intensifica si care se cladeste, a lui Dumnezeu fata de orice Ii este opus Lui si dreptatii Sale. Mania sfanta, dreapta si in crestere care intr-o buna zi se va revarsa impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si a oricarei nelegiuiri a barbatilor si femeilor.
Aceasta nu este ceva care se va petrece doar in viitor. Exista si un sens prezent al maniei lui Dumnezeu. Pavel scrie despre el in Romani. El spune ca, deoarece Dumnezeu arata manie fata de pacat, pacatul are intotdeauna consecinte. El vorbeste in Romani, intr-o succesiune de versete, despre modul in care, atunci cand ne opunem lui Dumnezeu, ne aflam separati de ce este bine, degradati in gandirea noastra si, in cele din urma, corupti in morala noastra. El infatiseaza acolo o imagine oribila a rasei umane in pacatul ei. Acesta este doar un mod de a spune ca Dumnezeu, in sfintenia Lui, a hotarat ca pacatul sa nu mai propaseasca. Pacatul intotdeauna da nastere la judecata. Dar apoi, pentru a completa tabloul, avem mania care sta sa se arate. Autorul Epistolei catre Evrei scrie despre aceasta: Cine a calcat Legea lui Moise, este omorat fara mila, pe marturia a doi sau trei martori. Cu cat mai aspra pedeapsa credeti ca va lua cel ce va calca in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pangari sangele legamantului, cu care a fost sfintit, si va batjocori pe Duhul harului? Caci stim cine este Cel ce a zis: "A Mea este razbunarea, Eu voi rasplati!" Si in alta parte: "Domnul va judeca pe poporul Sau." Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!
Citind aceste versete ne intrebam: "Ei bine, daca aceasta este calea pe care ne aflam, unde vom gasi vreodata mantuirea?" Insa, desigur, despre aceasta este gata sa vorbeasca Pavel acum. Avem de-a face cu o boala ingrozitor de grava care necesita un remediu radical. Insa Dumnezeu este sursa oricarui remediu. Urmatoarele versete spun: Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos (prin har sunteti mantuiti). Morti in greseli? Da! Morti in pacate? Da! Insa Dumnezeu! Dumnezeu este Dumnezeul invierii si acesta este lucrul de care avem nevoie. Fara aceasta interventie a lui Dumnezeu ceea ce am fost ramane ceea ce suntem si continua ca ceea ce vom fi si astfel vom pieri in modul nostru de a fi. Intr-adevar, eram pierduti. Insa cand Isus spune cuvantul, cand Isus Isi cheama oile pe nume, cand Isus striga: "Lazare, vino afara!", cei care sunt ai Lui Ii aud vocea si vin. Vocea Lui aduce viata in ei. Piatra este pravalita la o parte, ei ies, hainele mortuare sunt lepadate si ei merg sa-L slujeasca. Fie ca aceasta sa fie experienta ta si fie ca aceasta sa fie manifestarea invierii si puterea ei in viata ta!
Tradus de Tiberiu Pop