Eficientizarea evanghelizărilor noastre

Locul rugăciunii în evanghelizare

Să studiem în continuare, despre "eficientizarea evanghelizărilor noastre"

partea a II-a


Dumnezeu nu ne-a dat numai Legea Lui ca şi instrument pe care să-l folosim în evanghelizare, ci ne-a mai dat şi arma rugăciunii.

Pe lângă toate celelalte domenii ale vieţii creştine în care avem nevoie de rugăciune (cum ar fi..."rugăciunea, respiraţia vitală a sufletului" - A.W.Tozer?), rugăciunea joacă un rol important în evanghelizare, esenţial chiar. Cel ce evanghelizează nu o poate face eficient decât dacă este permanent "conectat la puterea lui Dumnezeu".

John "Praying" Hyde

Aşa a fost John "Praying" Hyde (1865-1912), supranumit şi "apostolul rugăciunii". Iată un incident din viaţa lui ce demonstrează importanţa pe care a avut-o rugăciunea în viaţa acestui "câştigător de suflete"

"Ceva nu merge aici", şi-a spus John Hyde în timp ce-l asculta pe evanghelist dându-şi sufletul vorbindu-i unei audienţe mulţumite şi indiferente dintr-o sală de conferinţe din Anglia. "Omul acela are nevoie de ajutor."

John Hyde era unul care ştia cum să primească ajutor. Deşi era doar în vizită în oraşul acela, în câteva zile camera lui de hotel a devenit o capelă de rugăciune. Prima zi după întâmplarea de mai sus, el a petrecut o zi întreagă în rugăciune. În seara acelei zile, sala a fost umplută până la refuz. Când evanghelistul şi-a încheiat mesajul, au răspuns 50 de oameni ce au dorit să-şi încredinţeze vieţile lui Hristos. Acela a fost doar începutul. În adunările ce au urmat Duhul Sfânt s-a revărsat cu o asemenea putere încât au fost înlăturate alte piedici şi mai mulţi oameni s-au convertit. La evanghelizări, oamenii începuseră să-şi mărturisească păcatele şi să se roage pentru mântuire şi îndurare.

John Hyde a găsit aceste rezultate senzaţionale pentru unii, drept obişnuite, pentru că a mai văzut aşa ceva întâmplându-se în urma rugăciunii. El a fost un om care a ştiut să se folosească de puterea lui Dumnezeu în rugăciune!

(adaptare după Elaine Rhoton, din "Ambassadors for Christ", carte editată de John D.Woodbridge)

Lewis Sperry Chafer, fondatorul lui "Dallas Seminary" spunea în cartea lui "Adevărata evanghelizare", într-un capitol intitulat, "A câştiga suflete prin rugăciune" că, "deşi ca şi preoţi ai lui Dumnezeu, credincioşii pot mijloci pentru fraţii lor din trupul lui Hristos, totuşi este privilegiul şi datoria lor să mijlocească alături de Hristos pentru cei pierduţi (nemântuiţi), având ca răspuns al rugăciunilor lor venirea Duhului care să-i convingă asupra păcatului, judecăţii şi neprihănirii".

Unanimitate asupra rugăciunii
Poate să existe multe aspecte ale evanghelizării asupra cărora creştinii să nu fie de acord, a metodei, a grupului, a timpului, şi a locului, dar în ce priveşte rugăciunea în evanghelizare şi pentru evanghelizare cu toţii este de aşteptat se fie de acord.

Necesitatea rugăciunii.
Fiecare creştin ce s-a implicat cu adevărat în evanghelizare a descoperit necesitatea rugăciunii văzând cât de greu le vine oamenilor să se întoarcă la Dumnezeu. Nu a trecut mult timp după prima ocazie în care acesta şi-a împărtăşit credinţă, când şi-a dat imediat seama că el nu poate să "câştige", să "convingă", sau să "convertească" pe nimeni şi astfel să apeleze la Dumnezeu, în rugăciune.

Este arogant ca cineva să pornească la evanghelizare neglijând rugăciunea. Este ca şi cum ar crede că în procesul aducerii omului la Hristos, Dumnezeu nu este neapărat necesar, că "evanghelistul" se poate descurca şi singur.

Istoria bisericii ne demonstrează că rugăciunea pentru sufletele oamenilor a fost o permanentă preocupare pentru aceia care s-au dovedit eficienţi în slujirea lor.

John Hyde s-a rugat pentru indienii din India, Amy Carmichel a făcut-o. Hudson Taylor s-a rugat pentru chinezi (şi la sfârşitul vieţii sale din 3 iunie 1905 a lăsat în urmă 205 baze ale Misiunii Chinei Continentale, 849 misionari, şi 125.000 de creştini chinezi - poftim rezultate), sau alţii mai puţin cunoscuţi, dar care s-au rugat şi au avut rezultate. Unul dintre aceşti mai puţin cunoscuţi misionari este, "apostolul" populaţiei Batak din Sumatra - Ludwig Ingwer Nommensen (1834-1918), misionar al Bisericii Protestante Germane în Sumatra s-a rugat pentru populaţia Batak a acestei peninsule. Datorită muncii lui de jumătate de secol au luat fiinţă bisericile batak şi s-au pus bazele protestantismului în sud-estul Asiei. Astfel la moartea lui în 1918, se numărau 180.000 de membrii ai bisericilor batak, ajungându-se în 1993 la 2,5 milioane de membrii batak. A fost eficient? S-a rugat? Da. Toţi aceia care au înregistrat rezultate deosebite pe câmpul de misiune au fost oameni care au ştiut să se roage pentru evanghelizare! Şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel dacă dorim ca evanghelizările noastre să fie eficiente.

Despre celebrul Francisc de Assisi se spune că şi-a petrecut 75% din timpul său în rugăciune, şi 25% în propovăduire şi slujire. El este amintit ca un predicator şi un evanghelist. Se pare că el este cel ce-a spus, "Predicaţi evanghelia tot timpul, dacă este necesar, folosiţi şi cuvinte!". Dar priviţi la cât de mult s-a rugat dacă vreţi să înţelegeţi secretul eficienţei lui în evanghelizare.

"Mijlocitorul este cel ce se află într-un asemenea contact vital cu Dumnezeu încât este ca şi firul ce-l leagă pe Dumnezeul salvator cu omul păcătos, despărţit de Acesta". Hannah Hurnard (1905-1990)

"Marii oameni ai rugăciunii au căutat locul tainic al Celui Prea Înalt, nu pentru ca ei să poată scăpa de lume ci pentru ca să înveţe cum s-o cucerească". Samuel Chadwick (1832-1917)

C.H.Spurgeon a spus că, "Rugăciunea este ca şi funia cu care se trag clopotele în urechile lui Dumnezeu. Unii trag de aceasta foarte slab, căci se roagă atât de rar şi abia produc o smucitură a ei. Însă cel ce comunică regulat cu cerurile este ca şi omul ce se prinde cu fermitate de funie şi trage violent de ea. Acela este bine auzit de Dumnezeu".

Vom avea trezire, dacă...

toţi cei ce dorm, se vor trezi...
toţi cei sunt doar călduţi, se vor aprinde...
toţi cei necinstiţi, vor recunoaşte...
toţi cei nemulţumiţi, vor mulţumi...
toţi cei deprimaţi, se vor bucura...
toţi cei depărtaţi, se vor apropia...
toţi cei ce bârfesc, vor tăcea...
toţi cei ce sunt soldaţi adevăraţi, se vor ridica la luptă...
toţi cei sunt membrii ai bisericii, se vor ruga...

atunci vom avea o trezire (R.G. Lee)

Cine vrea să fie omul din "spărtură"? Ezekiel 22:30. Cine vrea să fie omul care se roagă pentru mântuirea tării sale?

Caut printre ei un om care să înalte un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc nici unul.

Este biblic să te rogi pentru mântuirea unui om?

Unde este îndemnat creştinul în Noul Testament să se roage pentru mântuirea necreştinilor? Pentru ce trebuie să ne rugăm? Se cuvine să ne rugăm pentru oameni în lumina faptului că fiecare are o voinţă liberă şi trebuie să aleagă? Este corect "să-l punem pe Dumnezeu" pe ei? Putem noi să-i câştigăm pe oameni cu rugăciunea? Pentru ce ar trebui să ne rugăm în evanghelizare?

Având în vedere curentul ultra-calvinist cât şi concepţia arminianistă de divinizare a voinţei libere a omului, această întrebare este foarte pertinentă. Însă Biblia ne răspunde cu claritate la o astfel de întrebare:

Vedem că...

Moise s-a rugat:

Ex 32:10 Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.

Samuel s-a rugat:

1Sa 12:23 Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi!

Isus s-a rugat:

Lu 19:41-42 Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.

Mt 23:37 Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii supt aripi, şi n-aţi vrut!

Ştefan s-a rugat:

Fapte 7:60 Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: ,,Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!"

Pavel s-a rugat:

Rom.10:1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.

Fapte 26:29 ,,Fie curând, fie târziu", a răspuns Pavel, ,,să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea."

Ultra-calviniştii obiectează la rugăciunea pentru mântuirea cuiva, temându-se să nu se roage pentru cineva care nu este ales. Dar Pavel s-a rugat atât pentru "aleşi" (Iudeii) cât şi pentru "nealeşi", dar chemaţi în număr mare (Neamurile).

Fapte 2:39 Căci făgăduinţa aceasta (a mântuirii) este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.

De aceea, este biblic să ne rugăm pentru mântuirea cuiva.

Este după voia lui dumnezeu.

Scriptura nu ne explică exact de ce să ne rugăm pentru mântuirea cuiva. Însă ştim că rugându-ne aşa ne rugăm după voia lui Dumnezeu:

1 Tim.2:4 "care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului"

Este un miracol şi un mister

Nu ştiu exact ce pârghii se declanşează în cer când ne rugăm, şi cum am putea să-l convingem pe Dumnezeu să mântuiască pe cineva, dar un lucru este cert: rugăciunea noastră pentru mântuirea cuiva coboară pe pământ puterile cerului, îi deschide omului sărac şi slab din punct de vedere spiritual, comorile inepuizabile ale lui Dumnezeu, îi aduce condamnarea şi descoperirea păcatului, cât şi îi atrage lui Dumnezeu atenţia asupra dorinţei noastre de a face ceva pentru mântuirea acestuia.

Locul rugăciunii în evanghelizare

Rugăciunea ar trebui să preceadă, să însoţească şi să urmeze evanghelizării. Ea este un ingredient de bază al evanghelizării.

În NT vedem o legătură strânsă între evanghelizare şi rugăciune.

1. Rugăciunea pentru "evanghelişti" - pentru lucrători

Matei 9:38 Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui."

Luca 10:1-2 "După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El. Şi le-a zis: ,,Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său"

În Luca 10:1-24, la trimiterea celor 70 vedem că în vers.2 Isus le spune să se roage, apoi în vers.3 îi trimite pe ei. Evident că rugăciunea precede plecarea în evanghelizare! În cazul acesta, ucenicii sunt propriul răspuns la rugăciunea lor. După ce Isus îi învaţă să se roage pentru lucrători, ei sunt cei ce merg să "lucreze" pentru El.

2. Rugăciunea pentru îndrăzneală în evanghelizare

Poate urmând acest exemplu, biserica primară s-a rugat înainte de a predica evanghelia. În Fapte 4:29 primii creştini s-au rugat Domnului pentru îndrăzneală. După aceea, îi vedem în Fapte 4:31 "evanghelizând" pe cei din Ierusalim cu mare îndrăzneală.

Fapte 4:29-35 "...Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus." Rezultatele rugăciunii lor: După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie"

Consecinţe secundare : A condus la armonie, unitate, părtăşie,etc. în biserică.

Ei s-au rugat, şi apoi au evanghelizat, au propovăduit.

"Parrhesia" - "îndrăzneală" - libertate a cuvântului, o uşurinţă a grăirii. Au avut libertatea de a vorbi deschis. Marii preoţi şi fariseii au dorit să-i intimideze şi să-i sperie prin ameninţările lor. Dar, rugându-se ucenicii au fost eliberaţi de frică şi au avut o uşurinţă în vorbire care a dus la răspândirea Evangheliei, la unitatea bisericii, la împlinirea nevoilor şi la o părtăşie unică în felul ei.

Pavel cere rugăciune pentru îndrăzneală.

Curajosul şi neînfricatul Pavel cere creştinilor efeseni să se roage pentru el să aibe îndrăzneală şi curaj în proclamarea Evangheliei. Dacă el a recunoscut că a avut nevoie de rugăciune pentru acest lucru, cu cât mai multă nevoie noi avem?

Efes.6:18-20 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.

3. Pentru prilej, ocazie şi oportunitate

Pavel a susţinut şi el că rugăciunea precede şi însoţeşte evanghelizarea. În Col.4:2-4 el a cerut creştinilor coloseni să se roage pentru el în lucrarea sa evanghelistică.

"Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţămiri. Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea."

"O uşă pentru Cuvânt" este o expresie ce indică prilejul, oportunitatea necesară pentru a face cunoscută Evanghelia. Ca Dumnezeu să le ofere o ocazie de a predica Evanghelia. Este des utilizată în literatura creştină contemporană.

Imaginaţi-vă cum Pavel şi Timotei sosesc într-un oraş necunoscut unde Evanghelia nu a fost predicată niciodată, şi unde ei nu sunt cunoscuţi de nimeni. Ceea ce le trebuia mai mult ca orice era un prilej de a vorbi cu cineva, de a avea ocazia să vorbească cu un localnic deschis Evangheliei lor. Un loc de pornire. Când le-a cerut acest lucru, Pavel se afla la prima lui întemniţare din Roma, un oraş complet necunoscut lui, la aceea dată. Poate cerea să aibe ocazia de prezenta evanghelia unei gărzi, unui întemniţat ca şi el, poate să fie pus într-o anume celulă de unde să poată vorbi. Cert este că a dorit să aibe un moment de oportunitate pentru mesajul său. El a ştiut că Dumnezeu este Stăpânul împrejurărilor (circumstanţelor) şi de aceea, rugăciunea putea aduce acel prilej. El s-a rugat şi a cerut creştinilor din Colose să se roage şi ei pentru acel prilej.

În final, a avut el ocazia să predice Evanghelia acolo unde se afla?


următoarea pagină | Diverse