Duminica, 5 decembrie, 1999
"Tu ce esti, "calvinist" sau "arminianist"?"
A intreba aceste lucruri pe un alt crestin mi se pare o intrebare la fel de slaba ca a-l intreba daca este "penticostal" sau "catolic"! O astfel de intrebare dezvaluie de fapt prejudecatile de care sufera cel ce intreaba! Cu toate acestea se poate afla daca astfel de intrebari sunt justificate de cunostinta existentei unor astfel de tabere teologice si de dispute.
INTENTIE
Evident, nu doresc sa descurajez pe nimeni de la a mai pune astfel de intrebari, daca se doreste o sincera cunoastere a pozitiei doctrinare a cuiva, dar pentru cei ce aveti intrebari cu privire la care pozitie este mai aproape de adevarul biblic doresc prin acest studiu sa gasiti niste raspunsuri, sa va solidificati propriile convingeri si chiar sa va modificati conceptiile eronate cauzate de o necunoastere a tuturor implicatiilor celor doua pozitii doctrinare.
Trebuie sa spun de asemenea ca daca cineva doreste sa se pronunte de o parte sau de alta, pe langa faptul ca dogmatismul in acest caz este gresit (ca si in cazul escatologiei), se necesita ca o mare cantitate de informatie despre scrierile celor doi mari teologi, un volum de munca pe care nu stiu daca cineva este dispus sa-l depuna, sa fie acumulata de respectivul.
Inainte ca cineva sa se numeasca "calvinist" s-ar cuveni sa-l citeasca pe Jean Calvin (1509-1564), iar din scrierile sale stiu ca mai nimic nu este tradus in romaneste (mai ales dintre volumele sale de "Institute ale Religiei Crestine", principalele lucrari de teologie), apoi si mai putin se stie de Jacob Hermann (1560-1609), daca cineva doreste sa se numeasca "arminianist".
Ca si cum deja nu exista suficiente "para-denumiri" de crestin ce produc confuzie contemporanilor nostri, "crestin evanghelic protestant", "crestin" si "baptist", "crestin" si "ortodox", etc., ultimul lucru pe care mi l-as dori pentru cineva din biserica este sa spuna ca este "calvinist" sau "arminianist"!
Cati dintre cei ce sustin cu ignoranta ca sunt "calvinisti" stiu ca nu Calvin in persoana este autorul celor "cinci puncte ale calvinismului"? Unde pot indica cu precizie in scrierile sale ca a afirmat ca Hristos nu a murit pentru toata lumea (ispasire limitata), ci doar pentru cei "alesi", sau ca "Dumnezeu i-a predestinat pe unii la iad"?
Sa cunoastem pe scurt ce spun cele doua tabere, in care unii mai vor sa se inroleze inca:
Arminianistii sustin cele "cinci puncte ale arminianismului":
1) vointa libera a omului 2) alegerea conditionata 3) ispasirea universala 4) harul obstructionabil 5) caderea din har.
In replica la formularea celor "cinci puncte ale arminianismului" calvinistii au compus cele "cinci puncte ale calvinismului" care in limba engleza formeaza acrostihul "T-U-L-I-P", de la:
(Total Depravity - Unconditional Election - Limited Atonement - Irresistible Grace - Perseverance of the Saints)1) Pacatosenie totala 2) alegerea neconditionata 3) ispasirea limitata 4) harul irezistibil 5) perseverenta (sau, rabdarea) sfintilor.
Nu am sa detailez ce spune fiecare punct, pentru ca cine doreste sa afle se poate folosi de brosura "Calvinismul, Arminianismul si Cuvantul lui Dumnezeu" de Chuck Smith, ce se gaseste tradusa in romaneste.
Sa definim problema creata de tensiunea introdusa in gandirea crestina de cele doua pozitii diametral opuse: La ce concluzie pot sa conduca cele doua idei distincte?
Teologul Walter Elwell ne ajuta : "Desi exista variatii in felul in care se pune problema ideile se reduc simplu la doua: fie moartea lui Isus asigura mantuirea unui numar limitat de oameni, fie ea este menita sa asigure mantuirea tuturora. Prima vedere este uneori numita "ispasire limitata" pentru ca Dumnezeu limiteaza efectul mortii lui Hristos doar la un numar de persoane alese, pozitie denumita "ispasire particulara", pentru ca ea se aplica unui grup foarte bine definit de oameni. (pe care unii il numesc, "cei alesi")
O a doua vedere este uneori numita "ispasire nelimitata", sau, "rascumparare generala", deoarece se spune ca Dumnezeu nu a limitat moartea ispasitoare a lui Hristos doar la cei alesi, ci a extins-o in general asupra tuturora."
Cine ne determina soarta, Dumnezeu sau noi?
Discutam aici de nemuritorul paradox al predestinarii si al vointei "libere"(!?) a omului care in permanenta ne stupefiaza perceptiile noastre asupra mantuirii.
Suntem noi oare doar niste pioni ai unei sorti predeterminate de Dumnezeu, sau suntem cu adevarat in stare sa ne stabilim propriul nostru curs in viata? Este destinul nostru etern rezultatul propriei noastre alegeri?
Dumnezeu ne-a ales pentru mantuire, sau noi ne-am exprimat dorinta libera de a fi mantuiti? Mari teologi si buni crestini s-au gasit de-a lungul istoriei bisericii de ambele parti ale "gardului". Disputa asupra temelor alegerii, suveranitatii lui Dumnezeu si a libertatii vointei omului si a responsabilitatii lui a devenit uneori insuportabila si a produs diviziuni. Este vreo speranta pentru crestinii de rand sa inteleaga aceste lucruri cand teologi de seama s-au contrazis violent asupra lor?
Multi sunt mistificati in felul acesta de aceste doua mari teme ale Cuvantului lui Dumnezeu si inclina sa creada, fie ca unii au dreptate, si ceilalti gresesc, fie ceilalti gresesc si altii au dreptate. Se mai gaseste si un al treilea grup, care vazand nesabuinta cu care unii isi aleg de care parte sa fie, se mentin semeti pe pozitia negarii ambelor extreme, pornind de la presupunerea ca neutralitatea este mult mai savanta!
Insa fata de aceste mari adevaruri nimeni nu poate sa fie neutru!
Pornind de la ceea ce ne-a invatat Hristos in Matei 7:16-20, referitor la observarea roadelor sa supunem unei scurte examinari roadele produse de aceste doua invataturi:
INSPECTAREA ROADELOR
Am observat ca unele dintre consecintele (roadele) sublinierii individuale a acestor adevaruri biblice sunt:
Pozitive :
daca este subliniata suveranitatea lui Dumnezeu:
daca este subliniata responsabilitatea omului:
Cateva dintre rezultatele nefaste (negative) ale accentuarii necuvenite ale…
Suveranitatii lui Dumnezeu:
Vointei libere a omului:
Fara sa intelegem ca s-ar fi omis alte roade… sau fara a le numara si compara.
Despre sustinatorii acestor doctrine…
Printre cei cunoscuti noua care au impartasit o idee sau alta, se numara Charles Spurgeon, sau John Wesley. Ambii au fost personalitati distinse ale Crestinismului, dar s-au gasit pe pozitii opuse. I-a folosit Dumnezeu? Unul este "printul predicatorilor", iar celalalt, "parintele metodismului". La fel au stat lucrurile si cu Jonathan Edwards si George Withfield. Unul accentua raspunderea omului de se converteau multimile pe loc cand predica, iar celalalt strabatea calare sute de mile unde il ascultau mii de oameni in aer liber, de buna voie!
Despre urmasii acestor doctrine…
Printre grupurile crestine care sunt influentate de calvinism se numara baptistii, prezbiterienii, reformatii. Printre cei care sunt influentati de arminianism se numara, metodistii, wesleyenii, nazarenii, penticostalii, etc.
Invata separat pe amandoua! Sunt biblice!
Eu am invatat in biserica atat despre o doctrina preferata arminianistilor si anume despre "raspunderea crestinului de a ramane in Hristos" (cum vedem clar ca se subliniaza in Ioan 15), cat si despre una dintre cele mai mari realizari teologice ale calvinismului, "siguranta mantuirii (vesnica)", menita sa linisteasca sufletele credinciosilor si sa le ofere incredere. Cred ca nici o biserica nu este completa in paleta ei de invataturi biblice daca nu se accentueaza pe rand fiecare dintre aceste incontestabile adevaruri biblice!
In mod paradoxal, cel putin cateva lucruri sunt clare in aceste sublinieri si consecinte la care ele au condus: (I) In primul rand, Dumnezeu este absolut suveran asupra vietilor noastre, dar in al doilea rand, (II) Dumnezeu il considera foarte responsabil pe om pentru alegerea pe care o face (pentru cum isi exercita vointa).
Daca nu se supune suveranitatii Sale si in libertatea lui de alegerea lui nu-l recunoaste pe Fiul lui Dumnezeu, omul merge in iad, (pe propria-i raspundere). Daca alege sa se supuna, a facut alegere potrivita si merge in cer ( pe raspunderea lui Dumnezeu). Ce vrea fiecare?
Sa te bazezi pe vointa ta libera nu te va mantui, iar a exclude raspunderea omului pentru alegerea lui, din nou nu este mantuire. Fara suveranitatea lui Dumnezeu in predestinarea omului mantuirea nu ar fi posibila, iar fara vointa libera a omului care sa o accepte, nu s-ar putea materializa (concretiza).
Totusi planul de mantuire a omului pacatos a fost initiat intai de Dumnezeu, dar la el au fost chemati sa-i raspunda toti oameni.
Este Dumnezeu cinstit? Este omul intr-adevar liber? A cui este ALEGEREA? Mantuirea este intr-adevar, o mare taina!!
Reconcilierea acestora doua poate este posibila in ilustratie cu "usa". De cum omul intra in cer pe o usa al carei maner l-a actionat singur ca raspuns la invitatia oferita de a intra ("orisicine vrea" Rom.10:11,12,13; Is.28:16), dar descopera privind inapoi peste umar ca de cealalta parte a usii sta scris "ales inainte de intemeierea lumii"! Aceasta este enigma mantuirii!
Despre indelung aclamata "vointa libera" a omului
Pe cat de mare va va fi surpriza Biblia nu invata ca omul este liber si independent, sau ca are o "vointa libera". Daca era, aceasta mare carte care este Biblia nu se mai scria. Noi ne folosim din convenienta de acest termen, dar trebuie sa intelegem ca din punct de vedere biblic omul nu este liber sa faca ce vrea. Versetele de mai jos explica de ce :
Ioan 8:34 ,,Adevarat, adevarat, va spun``, le-a raspuns Isus, ,,ca, oricine traieste in pacat, este rob al pacatului.
Ro 6:16 Nu stiti ca, daca va dati robi cuiva, ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca este vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca este vorba de ascultare, care duce la neprihanire?
Ro 6:19 Vorbesc omeneste, din pricina neputintei firii voastre pamantesti: dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa, acum trebuie (iata, accentul pe responsabilitatea LIBERA a omului!) sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra!
Ga 5:17 Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului, si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti.
2Pe 2:19 …Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit. (daca este pacat, atunci "al pacatului")
Umanismul profan este cel ce ne-a impus aceasta noua expresie: "omul este stapanul propriului sau destin"! De aia, cand e mic trebuie sa i se puna scutece, sa-l schimbe altii, si cand este la batranete sa-l duca altii la baie si sa-i schimbe din nou asternuturile! Omul este intr-adevar liber!!!!
Omul este "liber" in sensul ca are raspunderea de a lua decizii, dar nu se poate numi liber unul care este sclav/rob al pacatului. Este bine ca Dumnezeu a vazut neputinta omului si l-a trimis pe Fiul Sau intr-o fire ca a noastra pentru a ne invata ascultarea!
ADEVARATA DEZROBIRE
A recunoaste neputinta omului in robia pacatului este primul pas inspre eliberarea lui. El devine liber doar atunci cand implineste scopul pentru care a fost creat. Daca slujeste pacatului, este robul lui. Daca slujeste lui Dumnezeu, este robul Lui. Doar in contextul acela, omul este liber. Omul care crede ca este liber sa faca ce vrea se inseala singur si face planul diavolului. Se afla sub influenta si controlul lui din acel moment. Politicienii care promit eliberare omului din orice sclavie uita ca adevarata libertate nu este doar de miscare a trupului, dar si de descatusare a vointei in a face binele! Din aceea, doar Isus poate sa-l dezrobeasca pe om!
Astfel, in alegere, putem spune ca nu omul a ales (este incapabil) (vezi, Rom.3:20), ci Dumnezeu.
Cateva pasaje reprezentative pentru ispasirea limitata
In primul rand, "ispasirea limitata" este definita prin "moartea lui Hristos doar pentru cei alesi". Louis Berkhof spune: "pozitia reformata sustine ca Hristos a murit cu scopul de a mantui numai si numai pe cei alesi. Cu alte cuvinte, El a murit doar pentru aceia carora li se aplica concret beneficiile lucrarii Sale de ispasire".
Sa privim la cateva dintre pasajele biblice folosite in sprijinul idei de ispasire limitata si la expresiile din acele versete de care depinde.Mat.1:21 Ea va naste un Fiu, si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.
Mat.20:28 Pentru ca nici Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi. (deci, nu pentru TOTI)
Ioan 10:15 … Eu Imi dau viata pentru oile Mele.
Efes.5:25 Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea (deci, nu S-a dat si pentru cei ce nu sunt Biserica)
Evrei 9:28 tot asa, Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta.
Ioan 15:13 Nu este mai mare dragoste decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai.
Ioan 17:9-10 Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentru ca sunt ai Tai: - tot ce este al Meu, este al Tau, si ce este al Tau, este al Meu…
COMENTEAZA… "Devreme ce Hristos, in rugaciunea lui preoteasca din Ioan 17 nu s-a rugat pentru toata lumea, ci doar pentru ai Sai, putem intelege ca El nu a murit pentru toti".
Asa decurge un comentariu calvinist traditional!
Asa cum Berkhof o spune, "de ce si-ar limita rugaciunea de mijlocire DOAR PENTRU UNII, daca de fapt a platit pretul pentru toti?" In Evul Mediu carturari ca, Prosper de Aquitaine, Thomas Bradwardine, si Johann Staupitz (apropiat al lui Luther, staretul manastirii franciscane de unde Luther a plecat), au sustinut si ei ispasirea limitata.
Cu toate acestea, nici unde in scrierile lui Jean Calvin doctrina aceasta nu reiese in mod clar. Ea intr-adevar se poate deduce din lucrarile sale, insa succesorii lui sunt cei ce au definitivat ispasirea limitata ca doctrina si au inclus-o in confesiunile de credinta ca cele ale Canoanelor de la Dort, sau in Confesiunea de credinta de la Westminster.
In felul acesta se argumenteaza ca Biblia vorbeste despre o "dimensiune limitata" a ispasirii. Avem expresii care ne arata ca Hristos a murit doar pentru un grup anume de oameni, care sunt denumiti, "biserica", "oile Sale", "ai Sai", "prietenii Lui", sau "cei alesi".
Atunci se spune: devreme ce alesii au fost alesi inainte de intemeierea lumii, cum se poate spune ca El a murit pentru toti oamenii? Cu alte cuvinte, cum putea Hristos sa planuiasca ceva ce prin virtutea atotcunoasterii (precunoasterii) Lui stia ca nu se va implini?
Da, suna bine. Dar oare sa fi fost zgarcit Hristos refuzand sa ofere beneficiile mortii Sale tuturor oamenilor si planuind cu cinism doar mantuirea celor pe care i-a cunoscut mai dinainte ca-l vor credea?
Teologul reformat Charles Hodge explica problema in felul urmator:
"Daca Dumnezeu din eternitate a ales sa mantuiasca o singura parte a umanitatii si nu si cealalta, ni se pare o contradictie a spune ca planul de mantuire i-a privit in egala masura pe toti oamenii, iar faptul ca Tatal l-a trimis pe Fiul Sau sa moara pentru aceia pe care n-a predeterminat sa-i salveze este la fel de adevarat ca si faptul ca l-a dat pentru aceia care i-a ales sa devina mostenitori ai mantuirii Sale".