Astazi la Innoirea Mintii vom incepe o noua serie. In urmatoarele cateva mesaje vom privi la natura credintei, asa cum e ea definita biblic si la relatia dintre credinta si mantuirea noastra; care sunt ingredientele necesare pentru ceea ce noi numim "credinta mantuitoare"; care este relatia dintre credinta si ratiune si alte subiecte pe care le intalnim in Biblie referitoare la acest concept al credintei. De fapt, cuvantul "credinta" este atat de central pentru perspectiva biblica asupra rascumpararii incat, atunci cand vorbim despre crestinism uneori ne referim la el ca fiind religia crestina, dar de cele mai multe ori ne referim la el ca fiind credinta crestina, din cauza importantei centrale a acestei idei a credintei. Cuvantul tradus prin credinta in Noul Testament, in forma sa substantivala mai poate fi tradus si prin cuvantul "convingere". Pentru ca a avea credinta sau a crede in ceva inseamna in esenta unul si acelasi lucru.
Vom privi la definitia credintei in intelesul ei de baza, asa cum o gasim in cartea Evrei, in primul verset al capitolului 11, unde citim aceste cuvinte: "Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie."
Avem deci aici o definitie in care, chiar in prima propozitie, se face o distinctie intre credinta si un alt cuvant. E vorba de credinta si cuvantul "nadejde". Desi aceste doua idei sunt deosebite, ele sunt intim legate una de cealalta. Ne amintim de invatatura lui Pavel din 1Corinteni 13, unde el mentioneaza mareata triada a virtutilor crestine, vorbind despre "credinta, nadejde si dragoste". Din nou, vedem aici distinctia dintre credinta si nadejde.
Inainte sa vedem legatura dintre aceste doua concepte, dati-mi voie sa vorbesc putin despre conceptul biblic al nadejdii. Pentru ca acest cuvant, "nadejde", are in Noul Testament o functie oarecum diferita de cea a cuvantului "nadejde" sau "speranta" din limba noastra. Atunci cand folosim cuvantul "speranta" ne referim de obicei la o stare emotionala, la o dorinta a inimii noastre prin care aratam ca am vrea sa se intample in viitor un anumit lucru dar nu stim sigur daca se va intampla. Poate speram ca echipa noastra favorita va castiga un meci de fotbal sau un meci de baschet. Iar acea speranta s-ar putea sa nu se materializeze niciodata. Suntem la mijlocul sezonului fotbalistic si eu sunt de multa vreme un fan al echipei Pittsburgh Steelers. Sper ca inainte de terminarea acestui sezon, Steelers sa castige un meci de fotbal. Aceasta speranta ar putea fi cea pe care Biblia o numeste "nadejde desarta", pentru ca nu e nici pe departe o certitudine. Exista insa un fel de speranta despre care Scriptura spun ca nu ne va face de rusine. Acest lucru ne arata ca exista si alte sperante care ne vor face de rusine. Ma tem ca sperantele pe care mi le-am pus in echipa mea de fotbal ma vor face intr-adevar de rusine.
Dar atunci cand Biblia vorbeste despre nadejde, ea nu vorbeste despre o dorinta viitoare care e nesigura, ci mai degraba este o dorinta viitoare al carei rezultat e absolut sigur. In alte cuvinte, ea e bazata pe increderea noastra in promisiunile lui Dumnezeu pentru viitor. Insa atunci cand Dumnezeu da o promisiune pentru viitorul copiilor Sai, iar Biserica se tine strans de acea promisiune prin nadejde, Biblia foloseste metafora unei ancore cu referire la nadejde. Nadejdea este ancora sufletului. O ancora e ceva ce ofera stabilitate, ea ofera protectie, ca sa nu fim purtati de vant, fara vreo tinta, pe mare. In acest caz, promisiunile lui Dumnezeu pentru maine sunt ancora sufletului pentru ziua de azi. Conceptul nadejdii, aici, este o nadejde in care este inclusa siguranta.
Asa cum am spus, nadejdea este un cuvant diferit de "credinta". Dar intre ele exista o legatura; sunt legate aici in primul verset al capitolului 11 din Evrei unde autorul spune: "Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite..." [in versiunea King James din limba engleza: "Credinta este substanta lucrurilor nadajduite" - n.trad.] Substanta lucrurilor nadajduite. Atunci cand Biblia vorbeste despre substanta, ea se refera la ceva ce are greutate; la ceva ce are semnificatie; ceva ce are continut; ceva de extrema valoare. Credinta este aceea care comunica miezul, esenta nadejdii. Credinta este substanta lucrurilor nadajduite. Intr-un sens real, nadejdea este credinta care priveste inainte. Cuvantul "credinta" poarta cu sine, asa cum vom vedea, un puternic element de incredere. Unde isi gaseste substanta aceasta nadejde pe care o am pentru promisiunea viitoare? Isi gaseste substanta in increderea, in siguranta pe care o am in Cel ce face promisiunea. Pot sa sper pentru ca am incredere in Dumnezeu, asta ni se spune aici. Deoarece ma pot increde in promisiunea lui Dumnezeu pentru maine, nadejdea mea are substanta, nu e doar o himera; nu e doar o fantezie, sau proiectia unei dorinte bazate pe vise desarte. Dimpotriva, se bazeaza pe ceva ce are substanta.
Haideti sa mergem la restul definitiei, "...o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad." Aici Biblia se refera la unul din simturile trupului uman prin care capatam cunostinte. E vorba de simtul vederii. Avem o expresie in cultura noastra, "cred daca vad". Unii oameni spun, "Daca nu vad cu ochii mei, nu pot sa afirm acest lucru; nu voi crede." Stim ca insusi Noul Testament ne cheama sa ne punem increderea in Evanghelie, sa nu ne bazam pe vreun salt irational in intuneric ci pe relatarile martorilor oculari care ne prezinta in Scriptura ce au vazut. Ne gandim, de exemplu, la marturia apostolica a lui Petru, "V-am facut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu intemeindu-ne pe niste basme mestesugit alcatuite, ci ca unii care am vazut noi insine cu ochii nostri marirea Lui." Atunci cand Luca isi incepe Evanghelia, de exemplu, el se adreseaza lui Teofil si-i spune "m-am apucat de ceva". El vorbeste despre lucrurile pe care le sustine pe baza relatarilor martorilor oculari. Cand Pavel isi apara credinta in inviere, in capitolul 15 din 1Corinteni, el face apel la martorii oculari ai Hristosului inviat; la Chifa, la cei doisprezece, la cei cinci sute carora li s-a aratat Isus. Apoi spune: "Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi s-a aratat si mie." Pavel spune deci: "Cred in inviere pentru ca L-am vazut pe Hristos inviat." Exista o legatura aici, in ce priveste credinta Noului Testament, intre credinta si vedere.
Si totusi, autorul cartii Evrei vorbeste despre credinta ca fiind o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Poate de aceea unii oameni au extrapolat din acest text un fel de baza biblica pentru a face din credinta oarba o virtute. Pentru ca, daca cineva nu poate vedea, despre acel om se spune ca e orb. Astfel, daca credinta este o incredintare despre lucrurile pe care nu le vedem, atunci asta ar trebui sa insemne ca credinta despre care vorbeste autorul aici este o credinta oarba. Nu ma pot gandi la vreun lucru care sa fie mai departe de intelesul acestui text decat sa spun ca autorul cartii Evrei pledeaza in favoarea a ceea ce noi numim credinta oarba. Avocatii credintei oarbe spun ca noi credem ceea ce credem fara a avea vreun motiv anume. E o credinta lipsita de justificare si exista un fel de virtute sa-ti inchizi ochii, sa inspiri adanc si sa doresti din toate puterile tale ca ceva sa fie adevarat. Apoi sa spui ca e adevarat. Noi numim asta credulitate, nu credinta. Biblia nu pretinde niciodata ca noi sa sarim in necunoscut. De fapt, porunca Bibliei pentru oameni este sa vina din intuneric la lumina. Credinta nu trebuie niciodata sa fie oarba, in sensul ca e arbitrara, impulsiva sau doar o exprimare a dorintei umane. Daca asa stau lucrurile, atunci de ce autorul spune aici ca e o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad?
Haideti sa exploram pe scurt acest concept. Mai ales ca e legat de acest concept al nadejdii. Credinta, atunci cand e legata de nadejde, este pusa acum la timpul viitor. Iar singurul lucru pe care nu-l pot vedea deloc este ziua de maine sau poimaine. Nici unul dintre noi nu am experimentat ziua de maine. Am spus acum cateva minute ca eu am nadejde ca Pittsburgh Steelers vor castiga un meci in acest sezon. Inregistrez aceasta emisiune pentru radio. Am ascultatori in direct si ei stiu, ei simt durerea mea ca fan al echipei Pittsburgh Steelers. Si ei mai stiu ca, pana acum in acest sezon, echipa Steelers n-a castigat nici un meci. Pana cand acest program va ajunge pe undele radioului, cei de la Steelers ar putea fi pe primul loc in Liga Nationala de Fotbal (cand maimutele vor scrie o drama shakesperiana). Poate ca echipa Steelers vor fi castigat cinci meciuri pana cand aceasta emisiune va fi transmisa la radio si ascultatorii vor spune: "Despre ce vorbeste tipul asta? E cu adevarat un mare pesimist." Veti vedea atunci cat de lipsit de credinta am fost, sau sunt (depinde cand ascultati emisiunea). In realitate, eu vorbesc inainte ca voi sa auziti inregistrarea, deci nu pot sti pe ce pozitie va fi echipa cand voi veti asculta aceste cuvinte. Dar nu cred ca vor arata prea bine, daca ma gandesc la ce-am vazut pana acum.
Insa credinta este o puternica incredintare, o dovada despre lucrurile care nu se vad. Dovada este ceva tangibil. Dovada poate fi capatata prin cele cinci simturi. Dovada este ceea ce cauta politistii si incearca sa o adune de la locul crimei. Urme, dovezi directe, manusi abandonate. Astfel de lucruri exista in cazul unei crime sau in cazul oricarei alte infractiuni. Ei cauta amprente si asa mai departe. Aceste lucruri sunt vizibile, dar indica mai departe de ele insele, spre un adevar important. De aceea trebuie sa analizam dovada, cea care clarifica lucrurile sau demonstreaza ceva. Aici, credinta este numita o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.
Haideti sa exploram aceasta idee. Nu stiu ce va aduce ziua de maine. Dar stiu ca Dumnezeu stie ce va aduce ziua de maine. Iar daca Dumnezeu promite ca ziua de maine va aduce ceva si eu ma incred in Dumnezeu pentru ziua de maine, atunci eu am acum credinta in ceva ce nu am vazut inca. Dar acea credinta este o dovada, pentru ca obiectul ei este Dumnezeu, pe care Il cunosc, pe care stiu ca ma pot baza, despre care stiu ca nu greseste niciodata, El stie totul si e desavarsit in tot ceea ce spune. Daca Dumnezeu imi spune ca maine se va intampla ceva, eu cred acest lucru chiar daca nu l-am vazut inca. Asta nu e credulitate. Nu e ceva irational. Ar fi irational daca nu as crede, stiind ca Dumnezeu este Autorul anuntului despre lucrurile inca nevazute. Dumnezeu nu ne descopera doar ziua de maine, pe care n-am vazut-o inca, El ne descopera si multe lucruri despre domeniul supranatural in care ochii nostri nu pot patrunde. Astazi nu putem vedea ingeri. Nu putem vedea cerul. Dar Dumnezeu ne descopera realitatea acestor lucruri. Si prin credinta vedem ca ele au substanta, pentru ca Dumnezeu este demn de crezare.
Amintiti-va ca atunci cand Dumnezeu a venit in Vechiul Testament la Avraam, care este numit tatal tuturor credinciosilor, El i-a vorbit despre viitor si a spus: "Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tau, si rasplata ta cea foarte mare." Apoi il anunta pe Avraam ca va fi parintele unei mari natiuni, iar slujitorul lui, Eliezer din Damasc, nu va fi mostenitorul lui. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: "Avraame, vreau sa iesi din tara haldeilor si vreau sa te duci intr-un loc pe care ti-l voi arata. Acolo te voi binecuvanta, si prin tine voi binecuvanta intreaga lume." Avraam L-a crezut pe Dumnezeu si a plecat nestiind unde se duce. A pornit spre o tara pe care n-a mai vizitat-o, pe care n-a mai vazut-o, dar asteptand o cetate cu temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu. El nu e vreun cautator de aur sau vreun cautator de comori ascunse, cum sunt cei din legendele mitologice care au ajuns pana la noi, despre comorile piratilor ascunse in vreun golf. El e in cautarea unui loc, pentru ca Dumnezeu i-a spus ca i-l va arata. Astfel, el se increde in Dumnezeu pentru ceva ce inca n-a vazut. Facand astfel, el devine tatal tuturor credinciosilor.
Noi suntem inca pelerini si calatori in aceasta lume, in cautarea patriei ceresti, in cautarea acelei cetati al carei mester si ziditor este Dumnezeu, a noului Ierusalim care se va cobori din cer si pe care nu l-am vazut, dar stim ca exista. Dovada in acest sens este increderea pe care o avem in Cel ce promite ca va aduce toate lucrurile la indeplinire. Asta e credinta. Credinta, asa cum am spus, nu inseamna sa crezi in Dumnezeu; inseamna sa-L crezi pe Dumnezeu. Viata crestina se rezuma la a-L crede pe Dumnezeu. Inseamna sa traim bazandu-ne pe fiecare cuvant care iese din gura Lui. Inseamna sa-L urmam in locuri in care n-am mai fost. In situatii pe care nu le-am mai intalnit. Sa cautam tari pe care nu le-am mai vazut. Pentru ca noi stim cine este El.
Asa e credinta pe care Biblia o numeste, intr-un sens, credinta de copil. Nu o credinta copilareasca. Pe cand eram copii, pe vremea cand eram mici si nu stiam prea multe despre in cine sa avem incredere sau ce e periculos, ori de cate ori ieseam din casa ne puneam mana in cea a mamei sau a tatalui iar atunci cand mergeam pe strada si ajungeam la o intersectie, noi nu stiam diferenta dintre culoarea rosie si culoarea verde. Astfel ca, atunci cand mama se oprea, pentru ca o tineam de mana, ne opream si noi. Cand cobora de pe trotuar ca sa treaca strada, coboram si noi. Pentru ca aveam incredere in ea. Ne incredeam in parintii nostri pentru ca eram in grija lor. Evident, exista si parinti care sunt atat de corupti incat inseala increderea pe care copilasii lor si-au pus-o in ei. Ii bat, uneori chiar ii omoara. Totusi, pentru un copil, in cele mai multe cazuri nu e un lucru stupid si de neinteles sa se increada in propriul parinte. Prin analogie, si noi suntem chemati sa ne incredem in Dumnezeu, sa stim ca El ne poarta de grija. El nu ne va conduce spre dezastru. Astfel, credinta de copil este credinta care ne transmite increderea in caracterul lui Dumnezeu, ca El ne considera copiii Lui.
Comentarii la final
Pelerinajul vietii crestine este un pelerinaj al credintei. El incepe atunci cand Dumnezeu creeaza credinta in inimile noastre. Primele etape ale experientei noastre crestine sunt acceptarea lui Hristos si increderea in El pentru rascumpararea noastra. Dar asta inseamna doar inceputul. Intregul pelerinaj al vietii crestine este inradacinat si intemeiat in aceeasi convingere ferma, in aceeasi incredere. Asa cum ne spune Scriptura, trecem din credinta in credinta. Din har in har. Din viata in viata. Astfel, intregul proces este un proces definit de trairea in credinta. De aceea textul din Habacuc este citat de trei ori in Noul Testament: "Cel neprihanit va trai prin credinta."
Tradus de Florin Vidu