Cum să creşti un copil moral
Ca şi creştini noi suntem chemaţi să ne creştem copiii după voia lui Dumnezeu? Care este aceasta şi unde, în Biblie, ne este descrisă?
Vorbeşte Biblia despre creşterea copiilor? Este un subiect important? Vom putea să aflăm doar privind la frecvenţa cu care vorbeşte asupra subiectului.
Principalele pasaje biblice ce vorbesc despre creşterea copiilor :
Prov.29:17 "Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului"
Prov.29:15 "Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale"
Prov.10:1 "Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale"
Prov.13:24 "Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată"
Prov.19:18 "Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori"
Prov.23:13 "Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri"
Prov.23:14 "Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor"
Prov.22:6 "Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea"
"Ca să-l înveţi pe un copil calea pe care trebuie să o urmeze, trebuie să o străbaţi şi tu din când în când" (eu aş spune, tu însuţi trebuie să o găseşti şi să te afli pornit pe ea!) Josh Billings
Efes.6:4 "Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului"
Col.3:21 "Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea"
Biblia vorbeşte în mod direct copiilor:
Prov.6:20-22 "Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău, şi nu lepăda învăţătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat, şi îţi vor vorbi la deşteptare!"
De asemenea, în Biblie se găsesc exemple de părinţi educatori creştini ce au adus onoare lui Dumnezeu pentru felul în care şi-au crescut copiii, iar Biblia le păstrează exemplul:
Avraam:
Gen.18:19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit
David:
1 Cronici 28:9 Şi tu, fiule (....) Solomoane (înlocuiţi cu numele copiilor voştri!), cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.
Iov:
Iov 1:5 Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula disdedimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: ,,Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor." Aşa avea Iov obicei să facă.
Ana, mama lui Samuel:
1Sam.1:28 De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului." Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.
1Sam.2:26 Tânărul Samuel creştea mereu, şi era plăcut Domnului şi oamenilor.
Poporul evreu:
Deut.6:7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.
Deut.11:19 Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.
În permanenţă vedem repetată porunca de a le vesti copiilor (urmaşilor) atât faptele Domnului cât şi judecăţile Sale, atât din trecut cât şi din generaţia noastră:
Deut.4:9 Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor tăi.
Ca poruncă directă din partea lui Dumnezeu:
Ex.10:2 "...şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii, şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul"
Psalmul 78 - Un fel de "crez" al părinţilor creştini!
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le-a făcut.
5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10 pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.
30 Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
31 când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborât pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, şi n-au crezut în minunile Lui.
33 De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.
34 Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gura, şi-L minţeau cu limba.
37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
Când părinţii nu-şi îndeplinesc această însărcinare, nu de puţine ori generaţiile ce-i urmează sunt pedepsite, aşa cum vedem mai sus.
Isa.38:19 Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
Judecăţile Sale:
Ioel 1:3 Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!
Două exemple de copii crescuţi după voia Lui Dumnezeu:
Mărturia profetului Samuel a felului cum s-a purtat înaintea lor era bună:
1 Sam.12:1
"Samuel a zis întregului Israel: ,,Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţe până în ziua de azi. Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii... asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi." Ei au răspuns: ,,Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui!"
Nu este frumos ce au mărturisit aceştia despre Samuel? De ce? A fost crescut pe placul Lui Dumnezeu de Ana.
Pe Timotei l-au învăţat încă din cea mai fragedă copilărie Sfintele Scripturi:
2Tim.3:15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
Deci, Timotei a cunoscut scripturile nu din copilărie, nici din adolescenţă, ci din pruncie! Cine l-a învăţat atât de devreme?
Cine?
2Tim.1:5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi înbunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
Creşterea unui copil moral
Materialul ce urmează este atât o preluare prin traducere cât şi adaptare după "Growing Kids God's Way" de Gary şi Anne Marie Ezzo.
Educarea minţii sau a inimii copilului? Care este perspectiva biblică?
Consacrarea unor termeni : formarea morală timpurie a copilului.
Majoritatea teoreticienilor moderni susţin că raţiunea umană este baza moralităţii (copilului) şi astfel se concentrează asupra stimulării intelectuale a copilului în loc de a se concentra asupra formării lui morale.
Formarea morală a copilului nu doar că ar trebui să constituie o prioritate a educaţiei timpurii, ci este necesară şi pentru dezvoltarea lui intelectuală optimă. De ce este necesară "formarea morală timpurie" a copilului? Pentru că auto-controlul său (stăpânirea lui de sine) nu este o deprindere intelectuală, ci una morală. A sta într-un loc, a asculta, a se concentra, a mânca la masă, a-şi aştepta rândul să vorbească, etc., sunt deprinderi morale care în cele din urmă sunt adoptate şi de intelect şi-i vor fi de folos în pregătirea lui profesională.
Noi l-am învăţat pe Gabriel să pună mâna lui pe mâna noastră înainte de a se băga în vorbă. Să comunice mai dinainte de a-şi da drumul la gură (!) dorinţa lui de a se exprima. Acum . lăudabil este efortul lui de comunica ordonat şi conform regulii pe care am impus-o. Nu reuşeşte întotdeauna să o respecte, însă la nivelul voinţei lui uneori reuşeşte să se supună. Aceasta este performanţa ce trebuie urmărită. Nu faptul că s-a abţinut să mai întrerupă, ci autocontrolul demonstrat în dorinţa de a comunica corect.
Formarea morală a autocontrolului copilului nu se face din întâmplare, şi nici nu se obţine pe cale naturală. Autocontrolul necesar pentru a sta într-un loc, a tăcea, a gândi, de a alege o cale mai bună de a comunica, are la bază acelaşi principiu moral al stăpânirii de sine care-l va proteja pe copil în viaţa ca adult. Acest autocontrol este rezultatul unei formări morale şi nu a unei metode educaţionale de felul celor întâlnite la grădiniţele moderne - a jocurilor educaţionale, etc. (fără să dispreţuim aceste metode).
Copilul are o raţiune morală, pentru care să arate autocontrol, fără ca să o cunoască sau să o ştie imediat.
A aştepta până la vârsta de cinci ani este prea târziu (când se spune de către antropologi că se formează personalitatea copilului), pentru a-i forma deprinderea de a sta într-un loc, de a sta liniştit la masă, de a asculta, de a se concentra, etc. Acestea sunt deprinderi morale de dezvoltare nu activităţi formate în etapele creşterii. De asemenea, ele reprezintă deprinderi ce depind de educaţia foarte timpurie primită. Pot însă părinţi schimba coeficientul de inteligenţă al copilului? Evident că nu. Pot să-l sporească, sau să-l sărăcească? Da. Noi susţinem această opinie pentru că am observat adesea că părinţii ce nu s-au angajat în formarea morală timpurie a copiilor lor, şi nu au făcut nimica pentru a-i corecta în primii ani (ai copilăriei), de fapt au încetinit şi în multe cazuri chiar au împiedicat procesul formării lor morale şi intelectuale.
Concluzie: De aceea, etica (morala) biblică şi tovarăşa ei, disciplina biblică sunt cele ce lucrează asupra inimii copilului. Părinţii ce se (apleacă) concentrează asupra inimii copiilor lor, reuşesc în cele din urmă să educe copilul. Aceia care se concentrează doar asupra intelectului lor, vor reuşi, în cel mai bun caz să crească un copil isteţ, însă slab din punct de vedere moral.
Nu acesta este însă scopul nostru ca şi părinţi creştini.
Răzbunarea (răfuiala) leagănului!
Cunoaşteţi expresia românească "a stârpi răul din faşă"? Eu cred că ea are legătură cu creşterea copiilor.
Rugăciunea lui Thomas Fuller
"Iar pentru acei părinţi care nu vor să folosească nuia pentru copii lor, mă rog Doamne ca aceştia să nu devină o nuia pentru ei!" Ce întristare i-a fost Esau pentru Isaac! Ce flagel i-au fost Absalom şi Amnon, lui David!
"Îngăduiţi ca copiii să crească fără educaţie timpurie...din leagăn... iar când vor creşte, vor prefera să fie mai degrabă nimiciţi, decât schimbaţi, mai degrabă zdrobiţi, decât îndoiţi."
Richard Greenham
Inima copilul este un pământ ce nu poate fi lăsat necultivat!
"Dacă tu neglijezi învăţarea lor pe calea sfinţeniei, crezi că şi diavolul o va face pe calea lui a răutăţii? Nu. Dacă tu nu-i înveţi să se roage, el îi va învăţa să înjure. Dacă tu nu-i vei învăţa să spună adevărul, el îi va învăţa să mintă, iar dacă nu-i înveţi să mulţumească, el îi va învăţa să fure. (şi aşa mai departe) Dacă pământul nu este lucrat (cultivat), vor creşte buruieni."
John Flavel
"Biroul şerifului dintr-un oraş din Texas a distribuit la un moment dat o listă de reguli intitulată, "Cum să creşti în familia ta un delicvent juvenil"(!?)
- Începe din faşă să-i dai tot ce vrea: aceasta îi va forma impresia că lumea îi datorează totul.
- Culege după el, tot ceea ce lasă împrăştiat în urma lui: asta îl va învăţa că responsabilitatea se poate pasa, întotdeauna, altora.
- Ia-i apărarea înaintea vecinilor, profesorilor, poliţiştilor: asta îl va învăţa că el este un "spirit liber/independent".
- În cele din urmă, pregătiţi-vă pentru o viaţă de tristeţe. Veţi avea parte de ea, negreşit.
James S. Hewett, Illustrations Unlimited (Wheaton: Tyndale House Publishers, Inc, 1988) p. 194.
Cap.1 - "Cum să creştem un copil moral"
În mod natural părinţii sunt preocupaţi de bunăstarea copiilor lor. Îi hrănesc cu grijă, îi odihnesc cât trebuie, şi insistă ca aceştia să-şi îngrijească dinţii. Totuşi cei mai mulţi părinţi neglijează partea cea mai importantă din viaţa unui copil. Şi anume, formarea lui morală. Manualul "Growing Kids God's Way" doreşte să-i ajute pe părinţi să-i crească pe copii în învăţătura şi mustrarea Domnului (Efes.6:4). Adică, de a creşte copii care să aibe capacitatea morală de a deosebi binele de rău, şi ale căror inimi să fie stăpânite de principiile biblice.
Mulţi copii, dar îndeosebi cei ce provin din familii creştine, posedă o înţelegere elementară a binelui şi a răului. Din nefericire, nu la fel de mulţi posedă şi autocontrolul (stăpânirea de sine) necesar pentru a lua deciziile corecte. Noi credem că acesta este unul din motivele pentru care mulţi din tineri noştri par morali pe dinafară dar nu sunt şi pe dinăuntru. Aceştia cunosc multe din "ce-i voie" şi ce "nu-i voie" (să nu furi, să nu minţi, fi bun, fi respectuos, etc.), dar nu sunt în stare să se abţină de la a fura, a minţi, a fi nerespectuoşi!
Studiind timp de mai mulţi ani metodele de educaţie ale multor părinţi creştini, am observat că mulţi părinţi tineri sunt mai preocupaţi de suprimarea răului din copii lor decât de învăţarea lor a binelui. Desigur, corectarea comportamentului deviant al unui copil este importantă, dar când lucrul acesta se face în absenţa învăţării lor a binelui, se va sfârşi prin a se deforma ce este într-adevăr binele. Mulţi părinţi îşi îndreaptă toată energia spre limitarea comportamentului neadecvat şi educă prin îndreptarea (corectarea) răului (a ceea ce este negativ). Însă a face aceasta nu este suficient. Limitarea răutăţii trebuie să fie asociată cu instruirea în neprihănire şi prin încurajarea unei vieţi virtuoase (Prov.8:33; Mica 6:8). Amândouă aspectele sunt necesare la formarea copilului moral.
De exemplu, a-l învăţa pe copil să fie atent la cum se simt (sau, la ce simt) oamenii în unele situaţii mai speciale, este un mai mare act de evlavie decât doar de a-l face să-şi controleze acţiunile sale ostile. Restrângerea răului trebuie să fie echilibrată de o atenţie acordată deopotrivă şi binelui. Constrângerea morală şi afirmarea morală reprezintă faţetele aceleiaşi monede şi ambele sunt necesare în educarea copilului.
A-ţi lua în serios rolul de părinte înseamnă a lua în permanenţă decizii morale (explică) şi a oferi călăuzire morală. Pentru a lua aceste decizii şi a putea să ofere călăuzire, părinţii trebuie întâi să accepte faptul că există legi morale aplicabile tuturora. Însă, pentru unii a deosebi ce este bine de ce este rău depinde de ce este convenabil pe moment. Alţii pe de altă parte îşi bazează moralitatea pe convingeri culturale şi pe valorile promovate în mass-media. Creştinii, de partea cealaltă, îşi iau valorile din Biblie şi din disciplina numită etică.
Pentru creştin un stil de viaţă etic nu reprezintă o chestiune de preferinţă, ci de ascultare.
Într-adevăr părinţii trebuie să recunoască unicitatea fiecărui copil, dar să înţeleagă că aceasta nu schimbă standardul necesar formării lui etice. Temperamentul şi personalitatea nu pot fi folosite ca şi scuze pentru păcat sau pentru un comportament imoral. "Aşa este el", sau "aşa sunt băieţii", sunt doar nişte scuze. Virtuţile şi valorile sunt aceleaşi pentru toţi şi se aplică tuturora, la toate vârstele şi indiferent de sex. Datoria părinţilor este de a-i raporta în permanenţă pe copiii lor la standardul lui Dumnezeu şi nu de a coborî standardul de dragul lor.
De unde începe formarea/educarea morală
Formarea/educarea morală începe de la părinţi. În Deut.6:4-6 se spune: "Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta".
Părinţii nu pot să-şi ducă copiii mai departe de cât ei au ajuns. Dacă principiile purtării morale nu se găsesc rezidente în inimile părinţilor, acestea nu pot fi transmise copiilor lor.
Formarea morală a copilului se face treptat. Este progresivă. Adică, toate virtuţile puse în inima unui copil se dezvoltă de la generalitate la amănunt. Virtuţile morale se dezvoltă ca şi trecerea lui de la infantilitate la maturitate, adică treptat, odată cu fiecare etapă a creşterii lui fizice. Ceea ce contează este ca el să aibe sădită în el cât mai de timpuriu fiecare virtute.
De pildă, când un copil de 3 ani va învăţa despre onestitate (cinste), el va învăţa întâi, "nu fura". Însă la vârsta de 5 ani percepţia lui a acestei virtuţii se va lărgi. Atunci, "a nu fura" va cuprinde şi "a nu te folosi de o situaţie pentru a obţine un avantaj asupra jucăriei altui copil". La vârsta de 7 ani, îi vor fi adăugate o serie de alte amănunte, cum ar fi, "să nu profiţi de alţii", "să nu scoţi cu forţa ceva". La 12 ani sensul respectivei virtuţii va fi şi mai lărgit procesul acesta continuând până ce copilul ajunge la maturizarea acesteia. Primind călăuzirea părintească cuvenită fiecărei etape, copilul se va maturiza moral iar sensul fiecărei virtuţii împărtăşite se va desăvârşi (aprofunda).
Motivele şi metodele creşterii morale
Este binecunoscut faptul că părinţii le spun copiilor ce să facă, dar nu le spun şi de ce (trebuie) să facă acel lucru. A ştii cum să faci binele şi de ce să-l faci sunt două aspecte foarte diferite. Primul reprezintă o acţiune; cel de-al doilea reprezintă un principiu.
Noul Testament demonstrează cu prisosinţă acest concept. Observaţi de câte ori autorii lui cheamă la acţiune şi după aceea oferă motivul pentru care trebuie întreprinsă o astfel de acţiune.
De exemplu, Filipeni 2:14 spune: "Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli". Iar după aceea urmează motivul pentru care să ne purtăm astfel: "ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume" (vers.15).
Mulţi copii ştiu cum să aplice legea morală, dar nu toţi ştiu şi motivul de ce. Copiii sunt învăţaţi ce nu trebuie (nu se cuvine) să facă (de exemplu, să nu fure, etc.) şi ce ar trebui să facă (de exemplu, să împartă jucăriile cu ceilalţi copii). Cu toate acestea părinţii, de regulă, nu-i învaţă motivul moral sau practic al comportamentului. Rezultatul vor fi copii ce sunt morali pe dinafară, dar nu şi pe dinăuntru. Aceşti ştiu cum să răspundă (să reacţioneze) în diferite situaţii, însă doar fiindcă au fost educaţi (învăţaţi) în respectivele situaţii, şi nu fiindcă înţeleg principiul moral al acţiunii/purtării lor.
De exemplu, Sandy o tachinează frecvent pe sora ei mai tânără Cheryl cu multe cuvinte urâte. Astfel, prietenele ascultau secretele lui Sandy dar pe Cheryl o excludeau public de la a participa la întâlnirile lor. Când mergeau împreună cu bicicletele, Sandy o făcea pe Cheryl să cadă şi să se rănească. Astfel de multe ori, Sandy manipula situaţiile pentru a ieşi în evidenţă, însă în detrimentul sentimentelor lui Cheryl. Doamna Brown a corectat fiecare întâmplare de acest fel pedepsind-o pe Sandy, însă nu putea să înţeleagă de ce acest conflict între cele două surori nu era era stopat.
De ce? Pentru că doamna Brown nu cunoştea principiul enunţat în paragrafele de mai sus. Într-adevăr ea a suprimat răul corectând-o pe Sandy de fiecare dată când îl făcea, însă acesta era de fapt motivul pentru care problema se perpetua. O lipsea de învăţarea principiului moral al bunătăţii şi respectului arătat sorei ei.
[ educaţia reactivă ]
Ea se concentra atât de mult asupra purtării nepotrivite (a fetei) încât nu s-a preocupat deloc să o înveţe în mod regulat cum să fie bună. D-na Brown a fost foarte promptă (reactivă) la rău dar nu şi prevăzătoare în ce priveşte virtutea. Bunătatea faţă de fraţi şi surori trebuia învăţată în contextul relaţiilor respective oferind motivaţia morală pentru comportamentul cerut, atât în situaţiile de conflict cât şi în lipsa lor. (Atât în vreme de pace cât şi în vreme de război!)
Înseamnă aceasta că părintele este obligat să ofere o explicaţie a motivului la cerere? Sau, la fiecare intervenţie a sa? Desigur că nu. Vor fi momente când explicaţia va fi foarte simplă: [fiindcă spune mama]. Lucrul acesta este îndeosebi valabil în primii ani ai copilăriei. De la vârsta de 3 ani în sus, instruirea părintească ar trebui să fie caracterizată prin includerea motivelor morale pentru comportamentul legiferat (cerut, impus, aşteptat) de către părinţi. Fără acestea, copilul va fi limitat în motivaţia lui intrinsecă (lăuntrică, interioară) pentru care se comportă aşa.
Notă: (gândiţi-vă ce ipocrit poate fi! Şi că el poate să nu se mai poarte cum trebuie în orice moment şi când vrea!!)
Aplicaţie:
Raţiunile/explicaţiile
Oferind motivele morale şi practice ale purtării copilului, este de datoria fiecărui părinte. Cu toate acestea copiii iniţiază propriile lor investigaţii. Singuri determină să pună întrebările. Aceste întrebări pot fi clasificate în 3 categorii generale:
1) Întrebările din curiozitate (nevinovate) (amorale): "de ce îşi fac păsările cuib în copaci?" sau, "de ce lucrează oamenii la drum?", "de ce este iarba verde?"
2) Întrebările din neînţelegere (morale) : "de ce l-ai ajutat pe omul în scaunul cu rotile?" "de ce trebuie să spunem întotdeauna adevărul?" "de ce nu putem să călcăm pe iarbă, în parc?"
3) Întrebările sfidătoare/contestatare (morale) : "de ce trebuie să fac aşa?" "de ce nu pot, nu am voie să...?" "de ce nu am voie afară?"
Din cele trei categorii, a doua ar trebui să primească răspunsul d-voastră pozitiv (deci, explicaţia cuvenită şi aşteptată), întrebările din această categorie fiind puse din neînţelegere. Corectarea şi disciplina trebuie acordată celor din a treia categorie: întrebărilor sfidătoare/contestatare, sau tăgăduitoare. La primele, (întrebările din prima categorie) sper ca fiecare părinte să găsească plăcere să răspundă.
"Autocritică de părinte"!?
La primul fel: eu tind să fiu leneş.
La cel de-al doilea: sărac în explicaţii.
La cel de-al treilea: să replic dur.
Învăţarea motivaţiei (explicaţiei/raţiunii) morale
Anne Marie şi cu mine suntem implicaţi într-un experiment educaţional în care se măsoară relaţia dintre desăvârşirea (calitatea) morală şi realizarea academică. Noi sprijinim cu pasiune ideea că formarea morală avansează realizarea academică. Atunci când copiii sunt intervievaţi în vederea acceptării lor la acest experiment educaţional, întâi sunt trecuţi printr-o evaluare a pregătirii lor morale. Li se pun mai multe întrebări pentru a se determina care este nivelul acestei pregătiri morale a lor.
O serie tipică de întrebări ce îi este pusă unui copil în vârstă de 4 ani, începe cu această întrebare: "Ce faci dacă îţi este servit desertul, iar ceilalţi musafiri şi gazda nu s-au aşezat încă?" Mulţi copii oferă răspunsul corect: "Aştept ca şi gazda să se aşeze". Acel răspuns priveşte însă doar acţiunea morală şi comportamentul cuvenit. Atunci noi întrebăm: "De ce aştepţi?" La aceasta doar copiii ce au fost învăţaţi principiul moral pot să răspundă. "Aşa arăt respect celei ce a pregătit şi ne-a servit desertul". Aceştia sunt copiii aflaţi în procesul devenirii lor morale bune. Aceşti copii sunt cei ce ştiu atât ce să facă, cât şi de ce trebuie să facă aşa. Cum să se poarte cât şi de ce să se poarte aşa. Ei îşi guvernează vieţile după principii.
Nu este îndeajuns să-ţi înveţi copii să se comporte moral, ei mai trebuie să înveţe şi să gândească moral. Cunoscând motivaţia virtuoasă a comportamentului va preveni purtarea mecanică, robotizată. Copiii care fac tot ce trebuie, dar nu ştiu de ce este bine să facă aşa nu sunt decât nişte roboţi morali. Aceştia răspund situaţiilor şi împrejurărilor, de cele mai multe ori, bine, dar nu motivaţi de vreun principiu călăuzitor al inimii lor. Aceasta este purtarea reflexivă, nu conştientă, sau conştiincioasă! În contrast, copiii ce-şi guvernează purtarea conform principiului moral sunt liberi. Ei sunt cei într-adevăr morali, pentru că îşi guvernează comportamentul potrivit cu motivaţia interioară şi nu după circumstanţele externe.
Oferirea motivaţiei (explicaţiei) practice
Când părinţii îndrumă cu privire la ceva fără să ofere explicaţia/motivaţia, ei sunt imediat întâmpinaţi cu întrebări de felul "Dar, de ce mama?". Noi credem că multe din aceste întrebări legitime (dar care, din păcate, pot fi interpretate ca aparţinând categoriei celor sfidătoare!) ar fi eliminate dacă explicaţia ar fi inclusă în îndrumare.
Nu fiecare explicaţie oferită de un părinte este neapărat asociată formării morale a copilului său. Unele explicaţii servesc doar unui scop practic. Ca şi regulă generală, explicaţia (deci, motivaţia) morală se spune că este oferită atunci când situaţia îi priveşte pe oameni. Deci, când este vorba de oameni. Priveşte relaţia copilului cu oamenii. Explicaţiile practice sunt oferite în situaţiile privitoare la lucruri. În cazul raportării copilului la obiecte.
De exemplu, tatăl lui Natan curăţa de buruieni în jurul copacului fructifer. Ceea ce el făcea a stârnit curiozitatea lui Natan. În loc ca tatăl său să poruncească, "Natan, depărtează-te de copac!", el, mai degrabă alege să declare: "Natan, pleacă de lângă copac, deoarece tata tocmai a pus otravă pe trunchiul lui. Este periculos." În această situaţie constrângerea purtării (sau a libertăţii de mişcare a copilului) este dictată de considerente practice, nu morale. Pentru sănătatea şi protecţia lui. Devreme ce Natan a fost "informat" cu privire la ce făcea tatăl lui în jurul pomului, curiozitatea lui nu a mai trebuit să fie satisfăcută. Tensiunea dintre necesitatea ascultării arătate de Natan şi curiozitatea lui a fost redusă. Nevoia lui copilărească de a ştii ce se petrece a fost legitim satisfăcută pe moment.