Doresc sa incep in aceasta dimineata cu o privire de ansamblu la primele zece versete din Galateni 1. Puteti deschide acolo. Galateni a fost probabil cea mai timpurie dintre toate epistolele inspirate scrise de apostolul Pavel. Aceasta poate fi prima carte pe care o avem scrisa de el. Si iata un fel de sumar al cadrului istoric al acestei epistole. Vi-l voi da in linii generale pentru ca detaliile urmeaza a fi completate pentru voi pe masura ce parcurgem acest text. Insa iata ce s-a intamplat cand Pavel a scris aceasta epistola. Bisericile din Galatia erau seduse de invatatori ce accentuau mai degraba faptele umane decat harul divin. Ei deformau evanghelia. Atat de multi oameni astazi fac exact acelasi lucru. Ei transformau evanghelia intr-un mesaj despre ceea ce pacatosii trebuie sa faca, cand de fapt evanghelia, adevarata evanghelie, este un mesaj despre ceea ce Hristos a facut. Este simplu precum pare. Iar Pavel a scris aceasta epistola cu un simtamant al urgentei sau presiunii imperioase si al unei preocupari adanci. Puteti simti acest lucru in timp ce cititi epistola. Pasiunea lui e evidenta chiar din versetele de inceput. Deoarece evanghelia era sub atac in Galatia, si autoritatea apostolica a lui Pavel era sub atac. Ganditi-va la aceasta. Era apostolica nu se incheiase inca, iar invatatorii falsi castigau control in bisericile din Galatia. Ei raspandeau doctrina falsa. Ei produceau confuzie. Semanau nesiguranta printre bisericile din Galatia si amenintau chiar temelia acestor biserici, fundamentele doctrinare, subminand evanghelia. Si aceasta-i ceea ce l-a motivat pe Pavel sa scrie si sa faca sa circule epistola.
Si doresc ca voi sa observati doua lucruri chiar de la inceput. In primul rand, aceasta epistola n-a fost scrisa unei singure biserici sau unui singur individ ci unui grup de biserici. Este adresata, in versetul 2, "catre bisericile din Galatia", la plural. Un intreg grup de biserici fusese infestat de invatatura falsa, iar Pavel dorea sa le corecteze si astfel a scris aceasta scrisoare ca sa fie copiata, raspandita si citita printre toate bisericile. Apropo, este probabil ca toate epistolele Noului Testament sa fi fost raspandite si citite asemeni acesteia printre bisericile primare. Dar aceasta este singura dintre epistolele lui Pavel ce este specific adresata la mai multe decat o singura congregatie sau la mai multi decat o singura persoana individuala. In al doilea rand, este semnificativ, ca doctrina falsa era deja atat de timpuriu o problema serioasa in Biserica, chiar din prima generatie. Satan uraste adevarul si nu pierde nici o ocazie, incercand sa dilueze adevarul cu minciuni. Aceasta era prima generatie a credinciosilor crestini. Posibil ca nu la mai mult de trei decade dupa Cincizecimi sa fie vremea potrivita de aici. Majoritatea apostolilor erau inca in viata. Si totusi, deja mesagerii lui Satan deghizati ca ingeri ai luminii incepusera sa tulbure Biserica, iar ei faceau lucrul acesta pe scara destul de extinsa. Deja existau crestini falsi ce invatau o evanghelie falsa, atacand credibilitatea apostolului Pavel si incercand sa imprime invatatura falsa in Biserica.
Exista o conceptie gresita larg raspandita astazi ca Biserica primara a fost de fapt mai curata din punct de vedere doctrinar decat sunt bisericile de astazi. Exista o multime de oameni ce sunt fascinati de scrierile bisericii primare si ale parintilor bisericii, fiidca ei cred ca lucrarile acestor scriitori din vechime trebuie sa reprezinte cu siguranta esenta pura a doctrinei crestine. Ei cred ca orice a fost scris in primele trei sau patru secole detine autoritate, fiindca acei scriitori, la urma urmei, au trait mai aproape de era apostolica. Dati-mi voie sa spun aceasta. Imi plac parintii bisericii. Imi place sa citesc acele lucrari. Sunt de acord ca ele sunt importante si de folos sa fie citite. Dar ele nu sunt mai pline de autoritate, si de fapt, ele sunt cu mult mai putin demne de incredere decat unii comentatori moderni. Ele nu sunt nici inspirate, nici inerente. Iar scrierile parintilor bisericii, daca le cititi, uneori se contrazic unele pe altele in privinta celor mai importante probleme sau aspecte. In nici un caz scrierile biblice suplimentare ale bisericii primare reprezinta o relatare sau inregistrare totalmente perfecta, intacta sau demna de incredere a doctrinei crestine. Prin urmare nu le abordati in acest mod. Amintiti-va, ele au fost produsul erei lor. Si a fost o vreme cand eroarea era predominanta. Si vedeti aceasta in Scriptura. Este evident din cateva epistole ale Noului Testament ca eroarea doctrinara de cea mai mare semnificatie asalta deja Biserica chiar in timp ce apostolii erau inca in viata, chiar inainte de a fi complet canonul Scripturii. Iar aceste atacuri impotriva adevarului au continuat, evident, si dupa ce canonul a fost incheiat si ultimul apostol a murit. Iar parintii bisericii n-au inteles chiar intodeauna importanta unora din aceste erori si cu atat mai putin au stiut cum sa le raspunda sau adreseze bine cu Scriptura. Si de fapt, canonul Scripturii, cand era proaspat, n-a fost chiar la fel de disponibil unora din acesti oameni asa cum este pentru noi. In unele cazuri conducatorii bisericii post-apostolice raspundeau erorilor prin imbratisarea sau acceptarea erorilor opuse. Exista acest tipar in biserica primara unde se intampla in mod repetat.
De exemplu, istoria ereziei din secolul al cincilea. Pelagius vine si neaga doctrina pacatului originar. Augustin a inteles ca acest lucru era gresit si nebiblic. Insa el si altii au raspuns invataturii lui Pelagius, invatand ca botezul copiilor mici (pruncilor) era necesar pentru inlaturarea sau desfiintarea contaminarii pacatului originar. Unii eretici au negat faptul ca Hristos s-a nascut ca Dumnezeu intrupat intr-un prunc si astfel altii din Biserica primara au raspuns, numind-o pe Maria Theotokos (Purtatoare de Dumnezeu). Si acest titlu, desi a fost dat pentru a apara divinitatea lui Hristos, ca Maria era purtatoarea de Dumnezeu, acest titlu a deschis de fapt usa pentru venerarea Mariei. Iar Theotokos (purtatoare de Dumnezeu) a fost oarecum schimbat complet in titlul pe care Romano-catolicii il folosesc astazi (titlu blasfemitor) "Mama lui Dumnezeu." Multe din erorile romano-catolice au dat nastere la neintelegeri asemanatoare care au inceput asemeni acesteia cu intentii bune, insa au fost deformate de superstitie si denaturate de naivitate sau credulitate. Si de aceea scrierile parintilor bisericii nu sunt standardul doctrinei sanatoase, Scriptura este. Fiindca Biserica primara, chiar Biserica primara, n-a fost in nici un caz scutita de eroare. Si de fapt, eroarea si neintelegerea erau in floare in era de dinainte chiar ca Scripturile sa fie liber puse la dispozitia oricui si dovada ca eroare serioasa si invatatura falsa se infiltra in Biserica tocmai de la inceput este chiar aici in Scriptura.
Chiar apostolul Pavel spunea ca el e uimit de cat de rapid doctrina falsa se inradacinase. Priviti la versetul 6. "Ma mir ca treceti atat de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos la o alta evanghelie..." Si este evident, cand cititi aceasta, ca Pavel scrie unor oameni pe care el ii cunostea bine. Este evident din tonul si limbajul epistolei ca Pavel era indeaproape familiarizat cu aceste biserici. Pentru un singur aspect, atitudinea pe care el si-o asuma fata de ei este aceea a unui tata spiritual. Aceasta scrisoare este o mustrare aspra insa plina de iubire, combinata cu o instruire si corectare rabdatoare; este ferm insa e un mesaj parintesc. Majoritatea comentatorilor cred ca apostolul Pavel era fondatorul acestor biserici din Galatia astfel ca, in realitate, el era tatal lor spiritual. Fapte 18, versetul 23 inregistreaza faptul ca atunci cand Pavel era in Antiohia el a traversat tot tinutul Galatiei si Frigiei, intarindu-i pe ucenicii care erau acolo. Si astfel el cunostea pe multi credinciosi galateni in mod personal. Fapte 16, versetul 6 inregistreaza vizita timpurie facuta de Pavel si Timotei in Galatia ce a avut loc cand ei fondau sau plantau biserici. Asadar exista o dovada puternica a faptului ca Pavel insusi plantase aceste biserici. Si de aceea el era personal intristat de eroarea ce se inradacinase in aceste congregatii.
Natura erorii subminase chiar inima sau esenta a ceea ce Pavel insusi ii invatase. Ei imbratisau o eroare ce amplifica respingerea autoritatii lui Pavel fiindca era contrara a ceea ce el ii invatase. Si astfel el le scrie ca un tata spiritual. Si el ii cheama inapoi la evanghelia pe care o auzisera de la el si la evanghelia prin care erau mantuiti, amintindu-le de acest adevar. Iar sectiunea de inceput a Galatenilor contine sensul central al epistolei. Daca intelegeti aceasta sectiune introductiva, ati inteles sensul intregii epistole. Exista trei parti ale acestei sectiuni introductive. Iar aceste trei parti contin in forma de sambure tot ceea ce Pavel este pe punctul de a scrie in capitolele ce urmeaza. Exista o pledoarie de aparare. Exista o declaratie. Si exista o denuntare. El incepe cu o pledoarie de aparare a credibilitatii lui apostolice. Iar apoi el face o declaratie a evangheliei adevarate. Si in cele din urma el face o denuntare foarte ferma a invatatorilor falsi. De fapt, acestea sunt probabil cuvintele cele mai aspre pe care Pavel le-a scris vreodata si care sunt consemnate pentru noi in Scriptura. Asadar sa le examinam pe acestea cate una la rand. Si vom incerca sa extragem cateva lectii din fiecare. Deci, vi le voi evidentia din nou in timp ce le parcurgem.
Mai intai, observati apararea lui. El incepe cu o aparare a apostoliei lui. Este remarcabil ca Pavel ar trebui sa faca acest lucru, pentru el ii invatase pe acesti oameni. El a fost in realitate tatal lor spiritual. Ei il cunosteau bine pe el. Si totusi el se aseaza intr-o pozitie de unde trebuie sa apere autoritatea lui apostolica. Invatatorii falsi din bisericile Galatiei isi raspandisera eroarea lor prin atacarea autoritatii apostolului Pavel si incercand sa submineze autoritatea lui. Si acest fapt este evident din cateva lucruri pe care el le scrie in epistola. Apropo, aceasta este chiar aceeasi tactica pe care invatatorii falsi au folosit-o impotriva lui Pavel in Corint. Ei au atacat autoritatea lui apostolica. Ei sustineau ca el nu era un apostol adevarat. Prin urmare, ei spuneau ca mesajul lui era un mesaj inventat de om, fara nici o credibilitate si fara nici o autoritate divina reala. Si, astfel Pavel trebuie sa inceapa prin apararea propriului sau statut apostolic. El nu face aceasta dintr-un motiv egoist. El nu face aceasta doar pentru a se apara pe el insusi si reputatia lui. El o face pentru ca era necesar sa sustina si sa confirme autoritatea invataturii lui. Adevarul in sine era in primejdie. Nu era vorba de reputatia lui Pavel. Era vorba de adevar.
In versetele 11 si 12, spre exemplu, el scrie aceasta: "Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine, nu este de obarsie omeneasca; pentru ca n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos." Ganditi-va la ce spune el aici. El subliniaza sursa divina a mesajului sau. El spune ca nu l-a primit de la vreun om. Nu are origine umana. Acesta este un mesaj ce i-a fost revelat (descoperit) lui in mod personal si direct de Hristos. Aceasta-i afirmatia pe care el o face si pretentia pe care o ridica. De fapt, in versetele 16 si 17 el afirma iarasi ca primise mesajul evangheliei direct de la Hristos prin revelatie imediata si nu prin intermediul vreunui invatator sau mijlocitor uman; direct de la Hristos. El reconsidera aici cat de direct si imediat dupa convertirea sa, el a mers si a petrecut trei ani in desertul Arabiei. Mi se pare mie ca ceea ce Pavel sustine aici poate fi de fapt ca el a fost personal instruit acolo in desert de Hristos cel inviat; poate printr-o viziune sau poate un fel de aparitie a lui Hristos dupa inaltare inaintea lui. Pavel nu spune de fapt. El nu descrie mijloacele prin care Hristos l-a invatat. El doar insista si nu in termeni nesiguri ca el a invatat evanghelia direct de la Hristos.
Si observati, el spune ca dupa convertirea lui "...indata n-am intrebat pe nici un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli inainte de mine, ci m-am dus in Arabia. Apoi m-am intors din nou la Damasc." El ofera un rezumat pe scurt al primilor sai trei ani de credinta. Ceea ce el spune aici este ca n-a avut nici un contact cu vreunul din ceilalti apostoli. El n-ar fi putut invata de la ei. El n-ar fi putut fi trimis de ei ca apostol. Ci mai degraba, el si-a primit instruirea si insarcinarea ca apostol direct de la Hristos. Acesta este argumentul substantial al lui Pavel in apararea apostoliei lui. El spune aceasta ori de cate ori subiectul apare in discutie. Mai tarziu, dupa aceasta, credibilitatea lui apostolica avea sa fie pusa la indoiala in Corint. Si acesta-i motivul pentru cea de-a Doua Epistola catre Corinteni. De fapt, in amandoua epistolele lui catre Corinteni el scrie mereu pentru a-si apara apostolia lui. Si in 1Corinteni 9 versetul 1 el spune aceasta: "Nu sunt eu apostol? Nu sunt eu slobod? N-am vazut eu pe Isus Cristos, Domnul nostru? Nu sunteti voi lucrarea mea in Domnul?" Observati cum el accentueaza din nou ca el L-a vazut in mod personal pe Domnul inviat. El spune iarasi in 1Corinteni 15 cand, in acel context, el reia in considerare pe toti martorii oculari numerosi ai invierii; oameni care L-au vazut pe Hristos dupa invierea Lui. 1Corinteni 15, versetul 5 spune aceasta: "Si ca s-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Dupa aceea S-a aratat la peste cinci sute de frati deodata, dintre care cei mai multi sunt inca in viata..." El spune ca erau oameni inca in viata care au fost in acea multine de 500 carora El li s-a aratat deodata. Versetul 7: "In urma, S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi s-a aratat si mie."
Acest lucru a fost crucial pentru revendicarea lui Pavel privind autoritatea apostolica. Cei doisprezece apostoli erau toti barbati care traisera cu Hristos si fusesera personal ucenicizati de El. In mod clar tu nu puteai fi un apostol egal cu cei doisprezece daca nu-L vazusei niciodata pe Hristos. Amintiti-va ca in primele capitole din Fapte ei votau pentru inlocuirea lui Iuda ca sa completeze numarul 12 si au ales pe cineva care fusese cu El in toti acei ani si care fusese personal instruit de Hristos. Aceasta era cerinta. Trebuia sa fii cineva de acel calibru ca sa fii considerat egal cu cei doisprezece. Si Pavel spune ca el l-a vazut pe Hristos. Lui ii fusese incredintata apostolia de catre Hristos in mod personal. Deci argumentul lui Pavel este acesta: Apostolia lui nu era o apostolie mai putin semnificativa decat a celor doisprezece. Autoritatea lui era egala cu a lor. In 2 Corinteni 11 versetul 5 el spune aceasta: Dar socotesc ca nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii acestia nespus de alesi!" El nu se lauda acolo. Il cunoasteti pe Pavel. De fiecare daca cand ceva suna a laudarosie el practic isi cere scuze pentru ea. Nu era nimic arogant, mandru sau laudaros (orgolios) in legatura cu Pavel. El nu-si cita autoritatea lui spunand ca era egal cu ceilalti doisprezece ca un aspect de mandrie. El spunea aceasta pentru a accentua cat de multa autoritate avea doctrina lui. In 2 Corinteni 12, versetele 11 si 12, el spune aceasta: "...cu nimic n-am fost mai prejos de acesti apostoli asa de minunati... In adevar semnele unui apostol le-ati avut printre voi in toata rabdarea, prin semne, puteri si minuni care au fost facute intre voi."
Deci mai adaugati aceasta. El vazuse pe Hristos. Primise evanghelia direct de la Hristos. Si toate semnele miraculoase care erau dovada apostoliei fusesera parte a lucrarii lui. El savarsise toate acele semne. Si, mai mult decat atat, autoritatea apostolica a lui Pavel fusese explicit recunoscuta si afirmata de ceilalti apostoli. Cei doisprezece au recunoscut autoritatea lui. In Galateni 2 el descrie prima lui intalnire oficiala cu vreunul dintre apostoli si are loc la cel putin 14 ani dupa convertirea lui. Iar el spune in versetul 6 ca apostolii n-au adaugat nimic la autoritatea lui, ci simplu au recunoscut legitimitatea chemarii lui pentru Neamuri. Versetul 9: "Si cand au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa, si Ioan, care sunt priviti ca stalpi, mi-au dat mie si lui Barnaba mana dreapta de insotire, ca sa mergem sa propovaduim: noi la Neamuri, iar ei la cei taiati imprejur." Ce spune el este ca n-a fost facut apostol de ceilalti doisprezece. Ei nu i-au conferit nici o autoritate ce nu era deja a lui. Apostolia lui Pavel venea direct de la Domnul.
Si acesta este chiar lucrul pe care el il afirma in Galateni capitolul 1, versetul 1. Acesta este punctul de inceput al epistolei de fata. "Pavel, apostol, (nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos, si prin Dumnezeu Tatal, care L-a inviat din morti;)..." Este o afirmatie cat se poate de puternica, nu-i asa? Aceasta a fost marturie uriasa a adevarului evangheliei sa ai pe cineva asemeni lui Pavel predicand acelasi mesaj ca apostolii, insa fara nici un fel de legaturi formale cu ei. El primise mesajul si insarcinarea lui direct de la aceeasi sursa de la care o aveau ei, iar apostolii au recunoscut aceasta imediat. Si de aceea ei au recunoscut autoritatea lui Pavel. Se poate ca unii din ei sa-si fi amintit de un incident din lucrarea pamanteasca a lui Hristos cand apostolii au mustrat un om ca scotea afara demoni in numele lui Isus. In Luca 9:49 se spune ca ei s-au intors la Isus si i-au dat un raport in care au spus, "...Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele tau; si l-am oprit, pentru ca nu merge dupa noi. Nu-l opriti, i-a raspuns Isus, fiindca cine nu este impotriva voastra este pentru voi." Cred ca ei au invatat acea lectie. Era exact in acelasi mod cu apostolul Pavel. El nu era parte a grupului lor. Insa el predica acelasi mesaj pe care ei il predicau. Si el detinea toate semnele apostoliei si il vazuse pe Hristos cel inviat. Si astfel cand l-au intalnit la aproape 14 ani dupa convertirea lui ei au recunoscut apostolia lui si l-au acceptat ca egal. Ei nu si-au pus mainile peste el pentru a-l face apostol. Ei doar au recunoscut si acceptat apostolia lui, stiind ca era o slujba pe care Stapanul lor i-o conferise deja lui.
Oricine erau ereticii galateni, este evident faptul ca ei pretindeau ca Pavel era doar un apostol facut de oameni; ca autoritatea lui era mai putin importanta decat a celorlalti apostoli, fiinca el o primise de la ei sau de la o anume sursa umana. Astfel, Pavel isi incepe epistola, infirmand aceasta pretentie. Si el o respinge in mod repetat de-a lungul acestei epistole. O infirma mereu pe tot cuprinsul epistolelor catre Corinteni. Stiati ca exista inca oameni astazi care ataca autoritatea apostolului Pavel? Ei ataca teologia lui, credibilitatea lui apostolica. Recent am corespondat cu o persoana care argumenta ca doctrina apostolului Pavel si autoritatea lui erau suspecte deoarece el nu era unul din cei doisprezece. Exista o carte ce sustine ca, de fapt crestinismul modern este o religie ce a fost fondata de apostolul Pavel, nu de Hristos. Si el era diferit de ceilalti apostoli si predica un mesaj diferit de Hristos. Exista multi oameni care cred aceasta. A fost erezie atunci si este erezie astazi. De fapt, sunt multi oameni in cadrul bisericii care practic trateaza doctrina apostolului Pavel in acest mod. Sunt unii care cred ca femeile ar trebui sa aiba aceeasi autoritate ca barbatii pentru a invata si a conduce biserica si, pur si simplu anuleaza invataturile apostolului Pavel pe probleme ca aceasta ca si cum aceste lucruri erau doar parerile personale misogine ale cuiva ce a vorbit mai degraba pe baza propriei lui autoritati decat pe baza invataturii inspirate si pline de autoritate a unui apostol si a Scripturii. Iata aici un aspect esential important. Pavel si-a aparat apostolia nu dintr-o dorinta de a se ingamfa sau de a-si mentine un simt al importantei de sine, ci pentru ca autoritatea mesajului sau decurgea din statutul lui de apostol. Era adevarul ce se afla in primejdie. Aceasta-i ce l-a tulburat pe Pavel; nu reputatia lui. Insa realitatea este ca daca el nu era apostol, mesajul lui n-avea nici o autoritate. Dusmanii adevarului au inteles aceasta. Si, de aceea pe tot cuprinsul Noului Testament vedeti atat de frecvent dovezi ca ereticii atacau credibilitatea apostolului Pavel spunand ca el nu era un apostol adevarat.
Aici in bisericile din Galatia se pare ca ei spuneau oamenilor ca voi nu trebuie realmente sa-l urmati pe apostolul Pavel fiindca apostolia lui Pavel ii era data de oameni, nu de Domnul insusi. Si astfel Pavel infirma aceasta. Iar in versetul 2 el observa si faptul ca el nu e singur in invatarea mesajului pe care el il invata. Continuand salutul sau, el scrie aceasta: Pavel, apostol... si toti fratii care sunt impreuna cu mine, catre bisericile Galatiei..." Nu era doar greutatea propriei lui apostolii in spatele acestei scrisori, ci si marturia tuturor fratilor care erau cu el. El nu spune cine erau ei, dar in mod evident galatenii stiau cine erau - oameni cunoscuti si a caror invatatura era respectata in bisericile Galatiei. Timotei, care conform cu Fapte 16:1, era din apropierea Listrei ar fi fost bine cunoscut galatenilor, daca el era unul din cei ce erau cu Pavel. El ar fi fost unul din cei la care el facea referire. In orice caz, Pavel include pe oricine era cu el in acest salut introductiv astfel incat galatenii aveau sa stie ca Pavel vorbea pentru mai multi decat doar pentru el insusi. El nu era un apostol facut de oameni si mesajul lui nu era doar opinia lui personala.
Observati, cea de-a doua parte a acestei sectiuni introductive a epistolei; este o declaratie. Acesta va fi punctul doi, iar aceasta e inima sau esenta ei. Este o declaratie pe scurt chiar a esentei evangheliei. Versetul 3, "Har si pace voua de la Dumnezeu Tatal, si de la Domnul nostru Isus Cristos. El s-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne smulga din acest veac rau, dupa voia Dumnezeului nostru si Tatal. A Lui sa fie slava in vecii vecilor! Amin."
Acesta este un salut fascinat pentru cateva motive. Mai intai, desi el incepe cu ceea ce este realmente un salut paulin standard (gasiti acest salut practic in tot ce Pavel a scris); "Har si pace voua." Pavel intotdeauna a spus aceasta. Observati ca imediat el se indeparteaza de ceea ce este modelul sau normal de salutare. Puteti verifica toate celelalte epistole ale lui si veti observa un aspect semnificativ. Aceasta este singura din epistolele lui Pavel ce omite orice fel de lauda sau cuvant pozitiv de multumire sau lauda fata de audienta lui, pentru oamenii carora el le scrie. Nici o felicitare la adresa lor; nici o lauda pentru cat de credinciosi fusesera sau orice altceva de genul acesta. In orice alta epistola din Noul Testament care provine de la Pavel (oricare alta), el include un cuvant pozitiv de aclamare sau un compliment pentru destinatari. Chiar si atunci cand el scria Corintului, care era o congregatie in dezordine si problematica. Chiar si atunci, totusi, el a scris aceasta: "Har si pace voua de la Dumnezeu Tatal, si de la Domnul Isus Cristos.", exista afirmatia standard, "Multumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat in Isus Cristos. Caci in El ati fost imbogatiti in toate privintele, cu orice vorbire si cu orice cunostinta. In felul acesta marturia despre Cristos a fost bine intarita in mijlocul vostru; asa ca nu duceti lipsa de niciun fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Cristos. El va va intari pana la sfarsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos." Aceasta-i o lauda cat se poate de substantiala pentru biserica din Corint care a fost biserica cea mai problematica pe care o intalnim in Noul Testament. In prima lui epistola catre Tesaloniceni cuvintele lui Pavel de aclamare pentru acea congregatie umplu de fapt primul capitol al acelei epistole. Si veti gasi cuvinte pozitive asemanatoare la inceputul oricarei scrisori a apostolului Pavel cu exceptia acesteia catre Galateni. Acest aspect trebuie sa fie semnificativ. Si aici puteti citi intreaga epistola; toata epistola nu contine un singur cuvant de aprobare pentru galateni de la inceput pana la sfarsit. Nu este genul de scrisoare pe care ati dori s-o primiti.
Pavel nu avea nimic pentru care sa-i laude. Fiindca ei pareau atat de dispusi sa imbratiseze o doctrina ce nega insasi evanghelia. El nu avea sa laude aceasta. Si astfel in loc de a-i lauda si a pronunta o binecuvantare peste ei, el declara adevarul fundamental al evangheliei, si observati, el pronunta o binecuvantare asupra evangheliei. Este clar de-a lungul intregii epistole ca evanghelia se afla sub atac sever, atac direct, pretutindeni in toata regiunea Galatiei. Invatatorii se infiltrasera in tot acel teritoriu care, era populat in cea mai mare parte de Neamuri. Si acesti invatatori falsi mergeau din biserica in biserica invatand ca evanghelia pe care Pavel le-a oferit-o era incompleta in realitate. Ei nu negau tot ce a invatat el realmente; ei doar spuneau ca nu era intru-totul adevarul deplin. Aceasta nu e tot ce aveti nevoie sa stiti. Mai este un lucru pe care voi trebuie sa-l faceti si este acesta. Daca convertitii dintre Neamuri nu se taie imprejur, spuneau ei... adica, daca ei nu se converteau mai intai la iudaism, ei nu puteau fi mantuiti. Nu sunteti realmente mantuiti daca nu faceti acest lucru, invatau ei. Ei adaugau o fapta sau lucrare, respectarea unui ritual ca si conditie esentiala pentru indreptatire.
Iar Pavel a vazut clar ceea ce galatenii nu pareau chiar sa realizeze. Si e aceasta: daca diluati evanghelia chiar cu o singura fapta, voi anulati complet harul si distrugeti mesajul evangheliei in sine. Romani 11:6, "Si daca este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har. Si daca este prin fapte, nu mai este prin har; altfel, fapta n-ar mai fi fapta." Pavel spune ca cele doua lucruri sunt atat de opuse in mod esential, fapte versus har, incat nu le poti avea impreuna. Nu le poti amesteca impreuna. Acesti eretici care tulburau bisericile din Galatia sunt de obicei numiti iudaizatori datorita a ceea ce ei au invatat. Ei invatau ca trebuia sa va convertiti mai intai la iudaism, apoi puteati deveni crestini. Aceasta era toata esenta invataturii lor. Si, in mod fundamental se rezuma la aceasta: ei doreau sa impuna ca o povara asupra tuturor crestinilor legile ceremoniale ale Vechiului Testament. Ei invatau ca nu puteai deveni crestin daca nu deveneai mai intai iudeu si pazeai toate legile sau regulile ceremoniale ale Vechiului Testament. Aceasta-i ceea ce realmente atragea dupa sine, fiindca daca aveai sa te supui circumciziei (Pavel aduce acest argument mai tarziu), te obligai in ultima instanta fata de toata Legea ceremoniala.
Si eroarea acestor iudaizatori este descrisa pentru noi in Fapte 15 versetul 1. Asezarea acolo este Antiohia, unde Pavel si Barnaba implineau lucrarea de slujire printre Neamuri. Iar Luca spunea (Fapte 15:1), "Cativa oameni veniti din Iudea invatau pe frati si ziceau: Daca nu sunteti taiati imprejur dupa obiceiul lui Moise, nu puteti fi mantuiti." Fapte 15:5 ne ofera la fel o informatie importanta. Conform cu Fapte 15:5 iudaizatorii, acesti oameni ce raspandeau aceasta invatatura, erau fosti farisei. Si ei otraveau crestinismul cu legalismul lor fariseic. Aceasta-i ceea ce reprezenta. Ei incercau sa corupa crestinismul in acelasi mod in care fariseismul corupsese iudaismul. Si aceasta era esenta erorii lor. Si lovea direct in inima lucrarii ispasitoare a lui Hristos si a doctrinei indreptatirii prin credinta. Deoarece (ganditi-va la aceasta) daca exista ceva ce pacatosul trebuie sa faca inainte ca ispasirea lui Hristos sa poata cu eficacitate sa-l rascumpere, atunci lucrarea de ispasire a lui Hristos nu este completa si suficienta in ea insasi. Pare ca un adevar evident, asa-i? Insa acesta a trecut chiar pe deasupra capetelor galatenilor. De asemenea inseamna ca daca exista vreo fapta pe care trebuie s-o infaptuiesc inainte ca sa pot fi in cele din urma si pe deplin indreptatit (daca trebuie sa ofer o anumita neprihanire de la mine insumi inainte de a fi complet iertat si vazut ca neprihanit cu desavarsire in curtea legala a lui Dumnezeu), atunci indreptatirea mea nu este doar prin credinta. Si nu este intemeiata doar pe lucrarea lui Hristos pentru ca trebuie sa fie fundamentata si pe ceva ce eu fac. Daca trebuie sa indeplinesc un ritual pentru a obtine indreptatirea mea (fie ca este circumcizia asa cum iudaizatorii invatau sau botezul dupa cum bisericile Romano-catolice invata chiar astazi), atunci tu faci mai degraba acel ritual instrumentul indreptatirii decat credinta singura care este ceea ce Scriptura invata ca este instrumentul indreptatirii. Si Pavel spunea ca aceasta-i o eroare grava, iar noi vom vedea cat de grava intr-o clipa. Va voi da totusi un indiciu. Nu exista nici o sansa de a exagera cat de grava este aceasta eroare. Este cea mai grava greseala pe care o puteti introduce sau prezenta in invatatura voastra despre evanghelie.
Insa, ceea ce doresc ca voi sa observati la momentul de fata este cum intreaga evanghelie e rezumata in aceasta declaratie a versetului 4. Priviti la versetul 4. "El s-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne smulga din acest veac rau, dupa voia Dumnezeului nostru si Tatal." Haideti sa-l studiem mai indeaproape. Mai intai de toate, expresia El s-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre"; aceasta este o afirmatie convingatoare. Este un ecou al limbajului din Isaia 53 versetul 5 care spune, "Dar El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El, si prin ranile Lui suntem tamaduiti." Cititi mai departe in Isaia 53, versetul 10 clarifica exact ce inseamna acest limbaj. Isaia 53:10 spune, "Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta...dar dupa ce isi va da viata ca jertfa pentru pacat..."
Inainte de a deveni credincios, cand eram foarte tanar si doar un crestin nominal, si obisnuiam sa vad aceasta expresie "Hristos a murit pentru pacatele noastre"... imi amintesc ca stateam in scoala gimnaziala langa calorifer si cineva luase un creion si scrisese pe calorifer "Hristos a murit pentru pacatele noastre". La inceput am crezut ca era o gluma cat se poate de ciudata. Este prima data cand imi amintesc realmente sa fi vazut acea expresie - "Hristos a murit pentru pacatele noastre". Dar stateam acolo langa calorifer si evident nu-l ascultam pe profesor si astfel trebuia sa ma gandesc la ceva. Si tocmai meditam la cine a scris acel lucru; oare ce incerca sa spuna. Hristos a murit pentru pacatele noastre. Nu puteam vedea cum pacatele mele puteau in mod posibil sa-l puna pe Isus pe cruce fiindca credeam ca insemna intrucatva ca am gresit si atunci consecintele pacatului meu rezultau intr-un fel sau altul in moartea lui Hristos ca si cum eu eram de invinovatit, ca si cum moartea Lui era cumva greseala mea; eu am cauzat-o. Si nu puteam intelege cum putea fi posibil pentru ca toate pacatele mele erau comise dupa ce Hristos a murit. Iar eu sincer nu puteam vedea nici o relevanta intre moartea Lui si pacatele mele. Ce inseamna aceasta, "Hristos a murit pentru pacatele noastre"? Am inceput sa meditez la aceasta. De fapt au trecut ani ca sa capete sens acest lucru pentru mine. Si cand in cele din urma a inceput sa aiba sens a fost atunci cand am inteles sensul ispasirii.
Observati cu atentie cuvintele din Galateni capitolul 1 versetul 4. "El s-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre..." Acesta a fost un act al milei suverane. Acesta a fost un act al propriei vointe induratoare a lui Hristos. El s-a dat pe Sine insusi benevol ca plata pentru pacatele mele. Aceasta-i ceea ce inseamna: El a murit pentru pacatele mele. A murit ca plata pentru pacatele mele. El a stat in locul meu si pentru mine a indurat mania dreapta a lui Dumnezeu impotriva pacatului, manie ce ar fi trebuit sa fie directionata impotriva mea, si El si-a asumat-o in locul meu. Aceasta-i ceea ce inseamna aceste cuvinte. Iar galatenii ar fi inteles imediat sensul lui Pavel pentru, "El s-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre," fiindca Pavel predicase acest adevar galatenilor de multe ori. Si aici era eroarea ereticilor galateni. Facand dintr-un ritual instrumentul justificarii ei inserasera fapte umane in formula evangheliei. Ei au distrus doctrina justificarii doar prin credinta, principiul sola fide. Si aceasta, de fapt, era echivalenta cu invatatura ca lucrarea de ispasire a lui Hristos pe cruce nu era chiar suficienta pentru a realiza mantuirea noastra. Fiindca, daca ispasirea lui Hristos este suficienta, atunci El a realizat mantuirea si nu exista nici o fapta si nici un merit pe care persoana rascumparata are nevoie sa le aduca. Hristos a facut totul. Aceasta-i ceea ce invata evanghelia adevarata. Insa ereticii galateni, asemeni multor eretici de astazi, au dorit sa adauge respectarea unei ceremonii legale ca cerinta pentru mantuire. Si acest lucru era echivalent cu negarea suficientei lucrari a lui Hristos.
Asadar, Pavel incepe aceasta epistola cu o declaratie despre lucrarea de ispasire a lui Hristos. "El s-a dat pe Sine insusi pentru pacatele noastre, ca sa ne smulga din acest veac rau, dupa voia Dumnezeului nostru si Tatal." Continuand sa examinam cu atentie aceasta, observati urmatoarea expresie. "...ca El sa ne smulga (izbaveasca) din acest veac rau..." Exista o dimensiune profetica a izbavirii noastre din pacat. Hristos ne-a mantuit ca sa ne izbaveasca, nu doar din aceasta lume prezenta rea, ci sa ne faca cetateni ai imparatiei Lui. Si eu cred ca Scriptura invata clar ca realizarea deplina a imparatiei lui Hristos va fi o realitate pamanteasca viitoare. Cand Hristos se intoarce in trup pe pamant El va stabili o imparatie ce va fi caracterizata de pace, abundenta si neprihanire asa cum e descrisa pe tot cuprinsul Vechiului Testament ca o imparatie ce exista aici pe pamant. Si cred ca aceasta-i literalmente adevarat. Hristos va conduce natiunile cu un sceptru de fier si va fi vremea cea mai mareata de binecuvantare pe care pamantul a cunoscut-o vreodata. Si aceasta-i imparatia lui Hristos. Iar, fiindca noi credem ca Hristos se va intoarce mai intai si apoi va stabili acea imparatie suntem numiti premilenisti. Aceasta-i perspectiva noastra profetica. Acesta-i termenul teologic pentru adevarul biblic ca, Hristos se intoarce mai intai si apoi stabileste (instaureaza) imparatia mileniului (o imparatie pentru o mie de ani) - premilenism. Eu sunt premilenist. Hristos ne-a rascumparat ca sa ne faca parte a acelei imparatii. El ne-a salvat pentru a ne izbavi din aceasta lume prezenta rea si sa ne faca parte a acelei imparatii.
Si stiti ce? Pentru credinciosul adevarat acea imparatie nu e doar o realitate viitoare. Noi suntem parte a imparatiei chiar acum. Ne traim vietile noastre in taramul spiritual al acelei imparatii viitoare pentru ca noi traim in sfera autoritatii Regelui. Noi nu trebuie sa asteptam pana la implinirea sau realizarea viitoare a unei imparatii pamantesti. Ascultati ce le-a spus Pavel colosenilor. Coloseni 1 versetele 12 si 13. "Multumind Tatalui care v-a invrednicit sa aveti parte de mostenirea sfintilor in lumina. El ne-a izbavit de sub puterea intunericului, si ne-a stramutat (timpul trecut) in imparatia Fiului dragostei Lui..." Cu alte cuvinte, Pavel spune ca noi deja traim in dimensiunea spirituala a imparatiei lui Hristos. Noi suntem cetateni ai cerului. Noi nu mai suntem cetateni ai pamantului. "Caci cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Cristos..." Filipeni 3 versetul 20. Eu sunt premilenist si aceasta inseamna ca nu sunt amilenist, insa fratii nostri amilenisti au acest aspect in mare masura corect; exista o realizare spirituala a imparatiei mileniului ce este in vigoare astazi. Iar voi si eu traim in mijlocul ei daca suntem credinciosi adevarati. Locul unde amilenistii se abat de la calea cea dreapta este cand ei neaga realitatea imparatiei pamantesti viitoare ce inca urmeaza sa vina. Insa ei au dreptate ca exista o dimensiune a imparatiei ce functioneaza chiar astazi. Si exista unii premilenisti care sunt atat de strict centrati in premilenismul lor incat vor nega ca exista vreo implinire sau realizare spirituala prezenta a imparatiei. Ei insista ca imparatia este intru totul viitoare. Aceasta-i greseala serioasa. Fiindca Pavel spune ca scopul lui Dumnezeu in salvarea noastra este sa ne izbaveasca din aceasta lume prezenta rea. Si daca imparatia este intru totul viitoare, atunci noi nu am fost realmente izbaviti inca din aceasta lume prezenta rea. Si aceasta-i contrar cu tot ce invata Noul Testament despre taramul spiritual in care credinciosul traieste.
Observati expresia, "dupa voia lui Dumnezeu si Tatal nostru". Pavel a trebuit sa strecoare putin Calvinism acolo, nu-i asa? Rascumpararea noastra este conform vointei suverane a lui Dumnezeu. Si Pavel explica cu precizie ce vrea sa spuna prin aceasta putin mai deplin in epistola lui catre Efeseni, unde vorbeste despre doctrina alegerii detaliat. Insa la momentul de fata el doar declara faptul ca mantuirea noastra (el vorbeste despre orice aspect al ei de la moartea lui Hristos pentru pacatele noastre pana la izbavirea noastra din aceasta lume prezenta rea, totul in privinta aceasta) depinde de vointa suverana a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este cel care a planuit-o. El este cel care a dus-o la indeplinire. Si El este in control in privinta oricarui aspect al ei. El este suveran. Mi-ar place sa insist asupra acestui subiect. Stiti mi-ar face placere, insa de dragul timpului e nevoie sa trec la cea de-a treia parte a acestei sectiuni introductive.
Aceasta este partea ce realmente iese in evidenta si este o denuntare. Este o denuntare a tuturor invatatorilor care corup evanghelia. Si in particular, aceia care neaga doctrina indreptatirii prin credinta, facand o fapta sau un ritual o conditie esentiala pentru mantuire. Pavel spune ca o doctrina ca aceasta se ridica la o repudiere sau renegare a harului lui Dumnezeu. Versetul 6: "Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o alta evanghelie." O evanghelie lipsita de har, sugereaza el. "Care nu este o alta..." Nu este realmente o evanghelie adevarata. "...dar sunt unii oameni care va tulbura si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Cristos." Acesti eretici, spune Pavel, pervertisera evanghelia. Prin solicitarea unei respectari a legii ceremoniale ei anulau harul. Si evident aceasta distruge evanghelia in sine pentru ca harul se afla la inima mesajului evangheliei.
Si ascultati limbajul plin de putere pe care Pavel il foloseste impotriva ereticilor galateni si oricui ii urmeaza pe ei in coruperea evangheliei. Acesta nu este un limbaj inofensiv cultural. Acesta nu este un limbaj ce se potriveste pentru urechile post-moderne. Pavel ii blesteama sau injura. Versetele 8 si 9. El ii blesteama de doua ori. "Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema (blestemat)!" Si el crede ca aceasta nu-i suficient; mai bine o spun din nou. Versetul 9: "Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o sa fie anatema!" Cu alte cuvinte, Pavel ii instruieste solemn pe credinciosii galateni sa nu aibe nimic de-a face cu acesti eretici sau cu oricine altcineva care predica o evanghelie diferita de cea auzita de la ei. El nu spune, vedeti daca puteti sa-i indreptati pe acesti indivizi. El nu le spune, spuneti-le ca eu am spus ca, cred ca poate e nevoie sa avem un dialog. El nu face nimic de genul acesta. El ii blesteama si spune ca nu trebuie sa aiba nimic de-a face cu ei. Cineva spune, ei bine asta nu-i foarte tolerant. Stiti ce? Aceasta-i in regula. Toleranta este mult supraestimata in aceasta era post-moderna. De fapt, eu si voi traim intr-o era unde intoleranta este singurul - tabu ramas. Singurul lucru pe care nu trebuie sa-l mai faceti este sa fiti intoleranti. Dar daca urmati sfatul lui Pavel adresat galatenilor, voi nu veti fi complet toleranti. Si aceasta nu va va aduce vreo onoare in ziua si era prezenta.
Dar e in regula! Versetul 10: "Caut eu oare, in clipa aceasta sa capat bunavointa oamenilor, sau bunavointa lui Dumnezeu? Sau caut sa plac oamenilor? Daca as mai cauta sa plac oamenilor, n-as fi robul lui Cristos." Aceasta, este invatatura consecventa a tuturor apostolilor si intregului Nou Testament; ca noi n-ar trebui sa avem vreo toleranta pentru cei care corup evanghelia. Oamenii ma intreaba mereu, de ce esti atat de critic fata de atat de multe miscari. Iar raspunsul meu este, fiindca atat de multe din aceste miscari corup evanghelia si o fac in moduri ce sunt mai zgomotoase si cu mult mai rele decat ereticii galateni; iar Pavel i-a blestemat. Si el a fost critic. Iar acesta este modul in care noi trebuie sa fim. Ascultati-l pe apostolul Ioan, apostolul dragostei. Din 2 Ioan versetele 7-11. El spune aceasta, vorbind despre acelasi lucru, cei care corupeau evanghelia venind si deformand adevarul; oameni care pretindeau sa fie crestini; ei veneau si spuneau, "Ei bine, nu putem fi doar frati. Nu putem fi uniti?" Iata ce a spus Ioan sa facem cu oameni ca acestia. 2 Ioan 7, "Caci in lume s-au raspandit multi amagitori, care nu marturisesc ca Isus Cristos vine in trup." El se ocupa de o erezie specifica acolo. Si era diferita de erezia din Galatia. Indreptatirea era atacata in Galatia. Acolo unde Ioan se ocupa de eroare, persoana lui Hristos era atacata. Dar el spune in mod esential acelasi lucru. Oricine marturiseste aceasta, spune el, este un inselator si anticrist. Precum spuneam, acea dare de nume. [Ops!] Observati, spune el, "Paziti-va bine sa nu pierdeti rodul muncii voastre, ci sa primiti o rasplata divina. Oricine o ia inainte, si nu ramane in invatatura lui Cristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta, are pe Tatal si pe Fiul. Daca vine cineva la voi, si nu va aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa, si sa nu-i ziceti, Bun venit!; Caci cine-i zice, Bun venit!, se face partas faptelor lui rele. Intelegeti, Ioan nu vorbeste aici despre o neintelegere minora. El nu vorbeste despre oameni ca vin si poate nu sunt de acord cu noi in ce priveste maniera botezului sau ceva de genul acesta. El vorbeste despre cineva al carui mesaj merge la inima adevarului evangheliei si submineaza calea mantuirii. In Galatia ei atacau indreptatirea prin credinta. Ioan se ocupa de oameni care atacau persoana lui Hristos. Dar rezultatul era acelasi. Ei sfarseau cu un Hristos diferit. In Galatia ei predicau o evanghelie diferita. Amandoi, Pavel si Ioan erau de acord ca atunci cand vine cineva la voi cu un hristos diferit sau o evanghelie diferita sa nu aveti nimic de-a face cu persoana respectiva. Ioan spune ca sunt multi invatatori falsi periculosi si sa nu aveti nimic de-a face cu ei. Nu-i gazduiti in casa voastra, spune el. Nici macar nu-i salutati, care, in acea cultura se referea la un fel de cinstire ceremoniala a acestei persoane ca si cum era vrednica de onoare. Si Ioan spune ca ei nu sunt. Daca le dati orice fel de onoare publica, voi sugerati faptul ca nu credeti ca eroarea sau greseala lor este realmente grava. Si daca faceti aceasta, spune el, voi va faceti partasi la faptele lor rele. Aceasta nu e o prescriptie pentru nepolitete sau persecutie. El nu spune ca voi ar trebui sa fiti nepoliticosi si rautaciosi fata de sectantii care vin la usa voastra, dupa cum o fac aproape in fiecare sambata dimineata, asa-i? El simplu spune ca voi n-ar trebui sa faceti ceva care sa permita acestor oameni o cale de acces, chiar una privata in solitudinea casei voastre. Nu le oferiti nici un fel de incurajare verbala sau salut ce lasa impresia ca voi sunteti intru catva intelegatori fata de misiunea lor. A face astfel inseamna a lua parte la faptele lor rele. Ei fac ceea ce fac sub blestemul lui Dumnezeu insusi si prin urmare, voi aveti obligatia sa raspundeti, spune Ioan, oamenilor de acest tip cu genul de teama si cutremur adecvate.
De aceea sunt circumspect privind toate tendintele ecumenice din cadrul evanghelismului modern. Si este pretutindeni. Sunt unii care spun ca noi trebuie doar sa lasam la o parte diferentele noastre de doctrina cu Romano Catolicismul si sa-i imbratisam pe romano-catolici ca fratii si surorile noastre in Hristos. Siati ca exista chiar o miscare in crestere in prezent pentru evanghelici de a-i imbratisa pe Mormoni ca fratii si surorile noastre in Hristos? Cu doua luni in urma presedintele Seminarului Fuller a stat inaintea unei multimi de mormoni din orasul Salt Lake si si-a cerut scuze pentru intoleranta evanghelicilor care-i trateaza pe ei asemeni unei secte. Miscarea ecumenica moderna poate suna foarte prietenoasa si milostiva sau plina de compasiune, dar amintiti-va ca Romano-Catolicismul invata exact aceeasi eroare ca ereticii galateni, cu exceptia faptului ca in loc de circumcizie Roma face botezul instrumentul indreptatirii noastre. Iar Roma merge mai departe si adauga la aceasta si alte cateva sacramente facute de oameni. Mormonismul la fel neaga indreptatirea prin credinta. Si la aceasta eroare ei adauga o multime de alte erezii cu privire la persoana lui Hristos si natura dumnezeirii. Mormonismul nu este crestinism adevarat. Este o secta. Insa odata ce aveti bunavointa de a-i imbratisa pe asa-numitii crestini, care nu sunt realmente crestini, care neaga doctrina indreptatirii prin credinta, atunci face putin sens incercarea de a opune rezistenta vreunei erori cat de cat. Fiindca odata ce abandonati doctrina indreptatirii prin credinta, voi ati abandonat chiar inima si sufletul evangheliei, iar religia voastra nu mai este in adevar crestina. Este o evanghelie diferita. Si aceasta-i exact ceea ce Pavel spune si motivul pentru care el pronunta un blestem asupra acestui fel de invatatura in versetul 8 si 9. Orice secta si orice religie falsa are acest aspect in comun. Ele toate neaga indreptatirea prin credinta. Nu exista nici o singura secta, nu exista nici o singura religie falsa care sa afirme doctrina indreptatirii prin credinta intr-un mod plin de acuratete asa cum este invatata in Scriptura. Ele pot folosi cuvintele, dar nu exista una care sa invete adevarul despre ea. Acesta este punctul de inceput pentru orice erezie. Si lucrurile mereu se inrautatesc de acolo. Insa acesta este punctul de inceput. Nu-i de mirare ca apostolul Pavel era atat de combativ in apararea indreptatirii prin credinta. Acesta-i modul in care noi trebuie sa fim. Noi avem obligatia sa intelegem evanghelia. Noi trebuie s-o intelegem. Avem nevoie s-o aparam. E nevoie chiar sa avem bunavointa de a muri pentru ea daca e necesar. Sa nu uitam aceasta. Si daca nu avem aceasta atitudine, noi vom fi susceptibili chiar in fata acelorasi erori impotriva carora Pavel a luptat in Galatia. Si veti ajunge sa intelegeti aceasta in urmatoarele saptamani ca aceasta nu e o problema marunta sau neimportanta. Este chiar lucrul ce distinge religia adevarata de tot ce este fals, rau si distructiv. Iar uneori voi trebuie sa luptati pentru a evita ceea ce Pavel descrie in versetul 6, sa "treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o alta Evanghelie." Haideti sa fim dornici de a duce aceasta lupta. Si sa fim alerti la pericolele ce ne inconjoara ori de cate ori ne luam privirea de la inima adevarului evangheliei. Aceasta este esenta mesajului lui Pavel catre Galateni. Iar in saptamanile ce urmeaza vom ajunge sa vedem cum il dezvolta el.
Sa ne rugam.
Doamne, iti suntem recunoscatori ca, Cuvantul Tau face cunoscut mesajul evangheliei cu atata claritate. Daruieste-ne curajul de a-l afirma si de a lupta pentru el, si daca va fi nevoie, chiar sa murim pentru el. Ma rog ca vietile noastre sa fie o marturie a adevarului evangheliei. Si daca sunt unii aflati aici sau in sfera vietilor noastre care nu-L cunosc pe Hristos, ma rog ca noi sa prezentam evanghelia atat de clar incat sa nu fie cu putinta ca ei sa n-o poata intelege. Ma rog ca vietile noastre, pe aceasta cale, sa-L glorifice pe Hristos in al carui nume ne rugam. Amin.
Tradus de Lacramioara Novac