Phil Johnson
In aceasta dimineata, vom privi la 14 versete, incepand cu Galateni 1:11, pana la sfarsitul capitolului. Aceasta este marturia lui Pavel. Este marturia lui personala. El nu ne relateaza convertirea sa pentru ca ii place sa vorbeasca despre sine. Daca este cunoscut un lucru despre Pavel, este acela ca lui nu i-a placut sa vorbeasca despre propria persoana. Prin urmare, aceasta este o strafulgerare rara si personala a vietii si istoriei apostolului Pavel, strafulgerare iesita chiar de sub pana lui de scriitor. Apostolul Pavel relateaza aceste lucruri in doua locuri din epistolele sale. A facut-o numai cand a trebuit sa apere autoritatea mesajului sau. A aparat mesajul, nu s-a aparat pe sine. Relatarea lui apare in acest pasaj; apare si in 2 Corinteni 12; cunoasteti acest capitol minunat in care, pe de o parte descrie cum Dumnezeu i-a dat acea viziune cereasca minunata, atat de grandioasa incat n-a putut nici sa vorbeasca despre ea, iar pe de alta parte mentioneaza ca Dumnezeu i-a pus un tepus in coasta. Vorbeste despre aceasta in 2 Corinteni 12. Despre el insusi mai vorbeste si in Filipeni 3, un pasaj intrucatva apropiat de acesta. In Filipeni 3, retineti, el subliniaza toate avantajele spirituale de care se bucurase datorita cresterii primite ca evreu, educatiei primite ca fariseu, cercetarii indelungate a Legii; spune ca era Evreu din Evrei, din semintia lui Beniamin (o semintie bine cotata), din neamul lui Israel. Dar in Filipeni 3 spune ca a preferat sa renunte la toate acestea pentru a-L cunoaste pe Cristos si pentru a fi gasit in El, imbracat in neprihanirea desavarsita a lui Cristos, decat sa ramana cu neprihanirea proprie si cu avantajele individuale. Filipeni este unul dintre acele texte clasice, doveditoare, care explica doctrina justificarii (indreptatirii) prin credinta. Mai mult decat un text doveditor, este o reliefare a semnificatiei indreptatirii prin credinta. In fiecare din aceste texte, ori de cate ori apostolul Pavel vorbeste in stil autobiografic, el apara adevarul care era atacat. Nu se apara pe sine, ci apara autoritatea din spatele mesajului sau. Acest lucru l-a facut sa tot repete cum a primit apostolia, cum a venit la Cristos, s.a.m.d. Nu era mandrie in ceea ce facea. Pavel a urat mandria. In schimb, a iubit adevarul si a trebuit sa-si apere apostolia pentru a demonstra autoritatea adevarului pe care-l vestea.
Si exact acest lucru face Pavel aici. Acesta este fundalul pe care se desfasoara lucrurile. Autoritatea lui a fost pusa la incercare in bisericile Galatiei. Acest grup de biserici era raspandit pe o zona intinsa; Pavel le intemeiase si slujise in ele. Oamenii il cunosteau. Dar in absenta lui Pavel se ridicasera invatatori falsi. Ei raspandeau un mesaj care contrazicea invatatura lui Pavel. Pavel invata ca mantuirea este doar prin harul care este in Cristos, ca se capata doar prin credinta. Insa acesti oameni sustineau ca pentru a fi mantuit trebuia sa adopti toate practicile ceremoniale din Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, trebuia sa devii evreu. Aceasta insemna, inainte de toate, ca barbatii care faceau parte dintre Neamuri trebuiau sa fie circumcisi; altfel, nu puteau fi mantuiti cu adevarat. Iata care era invatatura acestor oameni. Si potrivit cu Galateni 2, versetul 12, observati: acesti invatatori falsi pretindeau a fi trimisi de Iacov. Cu alte cuvinte, aveau o legatura stransa cu biserica din Ierusalim, pentru ca Iacov era lider acolo. Si pretindeau a vorbi cu autoritatea si avizul lui Iacov, care era unul dintre liderii de seama ai bisericii din Ierusalim. Fapte 15 vorbeste despre acesti oameni; noi ii numim iudei. In Fapte 15:5 ni se spune ca acesti oameni care au dat nastere si au raspandit aceasta doctrina a circumciziei se trageau din farisei; s-au convertit ulterior la Cristos, dar ei pastrau la baza fariseismul. In Fapte 15:1 ni se spune ca erau din Iudea; Iudea este regiunea din jurul Ierusalimului. Este foarte probabil ca, datorita originii lor fariseice (adica erau experti in Vechiul Testament), au ajuns sa influenteze biserica din Ierusalim. Probabil ca aveau o anumita legatura cu acea biserica. Practic, in Ierusalim toti credinciosii erau evrei, asadar aceasta chestiune a legii ceremoniale a circumciziei nu starnea atatea controverse in acel loc. Dar acesti oameni nu doreau sa primeasca in partasia lor barbati dintre Neamuri, care nu erau taiati imprejur, chiar daca acestia proveneau din regiuni precum Antioh, sau altele detinute de Neamuri, in care Pavel slujise. Ganditi-va la mediul de provenienta al acestor iudei. Intreaga lor viata fusesera educati si formati sa priveasca Neamurile ca fiind necurate prin definitie. Conceptul lor despre Biserica nu putea ingloba altceva decat continuarea iudaismului vechi-testamental. Mai exact, nu intelegeau semnificatia ispasirii facute de Cristos sau doctrina justificarii prin credinta. In schimb, doctrina lor, asa otravita cum era, consta intr-un sistem extrem de riguros, la care luau parte doar oameni crescuti intreaga lor viata in cultura evreiasca. Imaginati-va cum ar fi fost daca ati fi crescut in mentalitatea ca Neamurile sunt necurate; ati fi fost inclinati sa acceptati invatatura iudaica.
La inceput, apostolul Petru a parut a nu sesiza gravitatea acestei erori iudaice. Dar Pavel a vazut eroarea. Daca cititi cartea Faptele apostolilor si toate epistolele scrise de Pavel, veti vedea ca Pavel a petrecut mult timp (aceasta a fost una dintre tintele slujirii sale) combatand aceasta eroare a iudeilor; a luptat impotriva acestor eretici. A petrecut vreme indelungata facand acest lucru. N-a tolerat sub nicio forma invatatura lor, pentru ca a inteles ceea ce altii au parut a nu observa si anume: daca este necesara circumcizia sau orice alt ceremonial drept premisa pentru justificare, atunci, de fapt, negi eficacitatea totala a ispasirii lui Cristos. In esenta, negi faptul ca ispasirea lui Cristos este o lucrare terminata, suficienta pentru indreptatirea oamenilor. Daca dreptatea lui Cristos este suficienta pentru indreptatirea mea; daca (crezand ceea ce invata Biblia) viata lui Isus a implinit legea pentru mine si moartea Lui a adus iertare pentru toate pacatele mele; daca acesta este adevarul, atunci nu mai este nevoie de vreun ceremonial sau de vreo jertfa din partea mea pentru a fi indreptatit. Nu exista niciun ceremonial, nicio jertfa in toata legea lui Moise pe care tu si cu mine, ca si credinciosi, trebuie sa le implinim in vederea mantuirii noastre. Pentru ca, prin credinta suntem deja justificati, in intregime in Cristos; am capatat o pozitie integra si desavarsita inaintea lui Dumnezeu, fara a efectua vreun ritual sau vreun ceremonial cerut de legea lui Moise. La acest lucru se refera Pavel cand spune: "Nu mai sunteti sub lege". El nu spune ca principiile morale ale legii nu mai au putere. Nu aceasta vrea sa zica. Pur si simplu, spune ca nu exista nicio practica in lege, nu exista nicio cerinta legala care sa constituie pentru tine o premisa pe care s-o implinesti si facand asa, sa fii justificat. Si asta deoarece Cristos a facut totul pentru tine. Lucrarea Lui este terminata.
De fapt, in acest fel si-a rezumat Pavel mesajul evanghelic; vedem aceasta la sfarsitul predicii sale din Antioh, relatata in Fapte 13. Antioh era un oras predominant al Neamurilor. Astfel ca mesajul sau a fost rostit in fata unei audiente predominant non-iudaice. Iata cum sumarizeaza mesajul Evangheliei Fapte 13, versetele 38 si 39: "Sa stiti dar, fratilor, ca prin El vi se vesteste iertarea pacatelor; si oricine crede este indreptatit prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi indreptatiti prin legea lui Moise" (GBV, 1991). Cu alte cuvinte, Pavel spune ca Isus Cristos a implinit pentru noi tot ceea ce legea n-a putut implini. Asadar, este mai degraba ironic, cand va ganditi ca acesti iudei faceau dintr-o cerinta a legii o premisa pentru justificare. Legea nu a putut niciodata sa contribuie cu nimic la indreptatirea cuiva. Nici in Vechiul Testament, oamenii nu erau indreptatiti printr-un un ritual cerut de lege. Legea nu a justificat niciodata; doar a condamnat. Si aceasta chiar in Vechiul Testament. Pavel spune: de ce sa adaugi la Evanghelie un ceremonial cerut de lege, din Vechiul Testament, si sa spui ca nu poti fi justificat fara acest ceremonial. Din punctul de vedere al lui Pavel ( si avea dreptate!), acesta a constituit un moment crucial al adevarului. Mesajul Evagheliei a atarnat de acest moment. Pavel a invatat ca cei care cred in Cristos sunt justificati, fara faptele legii. Pe scurt, acesta a fost mesajul lui. Daca crezi in Cristos, esti pe deplin indreptatit, fara vreo fapta a legii. De fapt, aceasta spune in Galateni 2:16 "...omul nu este socotit neprihanit prin faptele legii, ci numai prin credinta in Isus Cristos..."
Iudeii spuneau ca acest lucru nu este adevarat, ci trebuia sa fii taiat imprejur pentru a putea fi mantuit. Unul dintre Neamuri trebuia mai intai sa devina evreu, altfel nu putea fi mantuit. In esenta, acesta era mesajul lor. Ei propovaduiau doctrina justificarii prin fapte. Si erau foarte porniti in contrazicerea Evangheliei pe care o vestise Pavel si a Evangheliei in care, de altfel, si ei crezusera. Aceasta era o eroare subtila. Sa nu va imaginati ca iudeii vesteau ceva ce era batator la ochi de gresit si complet diferit de ceea ce vestea apostolul Pavel. Era o eroare subtila. Nu combateau nimic din ce spunea Pavel. Spuneau doar: "Da, numai ca nu este de-ajuns. Aceasta nu este de-ajuns pentru a fi indreptatit. Tot ce spune Pavel este adevarat, numai ca trebuie sa implinesti si aceste ritualuri." Astfel ca adaugau ceva si, drept urmare, ii anulau semnificatia.
Pentru a neutraliza influenta apostolului Pavel, acesti iudei sustineau si faptul ca el nu era un apostol adevarat. Asta era una din acuzatiile lor. Spuneau ca Pavel nu era ca si Petru, Iacov sau Ioan. El nu fusese cu Isus in timpul slujirii Sale pe pamant. Pavel, spuneau ei, a venit mai tarziu la credinta. Priviti la istoria lui. Trecuse destula vreme de la inaltarea lui Isus Cristos la cer, Biserica incepuse deja sa se raspandeasca si el nu era nici macar convertit. Si de fapt, relatia de inceput a lui Pavel cu Biserica a fost aceea de persecutor al ei - cei mai multi crestini se temeau de el si il blamau. Cu ce drept, spuneau ei, sustine Pavel ca invatatura lui are vreo autoritate? Noi venim de la Iacov. Suntem din biserica de la Ierusalim. La o parte cu Pavel!
Din nou, Pavel nu a dorit sa se apere de dragul eu-lui sau. Nu a avut niciun fel de motiv care sa-i slujeasca in apararea statutului sau si al locului sau in Biserica. Dar a trebuit sa-si apere autoritatea, apostolia, pentru ca aceasta era singura cale de a apara adevarata Evanghelie. Era singura cale de a opri influenta evangheliei false pe care acesti iudei o adusesera din Galatia. A trebuit sa-si apere apostolia. Evanghelia insasi era in joc si acest lucru l-a facut sa se apere si sa-si justifice apostolia, aici, in aceasta epistola. Vom incepe cu versetul 11. Aici, Pavel incepe prin a relata cum a fost mantuit, cum a fost chemat si imputernicit ca apostol. Aceasta face de la versetul 11 pana la sfarsitul capitolului. Gasesc interesant modul in care isi apara autoritatea de apostol. Observati ca recunoaste fiecare aspect din trecutul lui, pe care acuzatorii au incercat sa-l foloseasca intru descalificarea lui. De exemplu, ei au spus ca Pavel a fost un vrajmas si un prigonitor al Bisericii. Pavel spune: "in adevar", versetul 13: "Ati auzit, in adevar, care era purtarea mea de altadata, in religiunea Iudeilor. Cum, adica, prigoneam peste masura de mult Biserica lui Dumnezeu..." Nu doar atat, dar spune: "faceam prapad in ea" Si mai departe, invatatorii falsi au spus ca Pavel nu facea parte din cei 12, nu era membru din acea fratie care traise si calatorise cu Cristos de-a lungul celor trei ani de slujire publica a Lui. "In adevar", spune Pavel. Si nu doar atat, dar spune: "Cand am fost convertit nu am mers la cei 12 pentru ca sa ma instruiasca. Nu ei m-au imputernicit. Nu ei mi-au dat Evanghelia" - versetele 15-17. "Dar cand Dumnezeu...a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul sau, ca sa-L vestesc intre Neamuri, indata, n-am intrebat pe nic un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli inainte de mine, ci m-am suit in Arabia (cu alte cuvinte, m-am dus singur in pustie). Apoi m-am intors din nou la Damasc." A trecut inainte pe langa apostoli.
Pavel aminteste toate aceste lucruri pentru a dovedi ca Isus Cristos este Cel care l-a adus la mantuire, l-a chemat sa propovaduiasca, l-a imputernicit ca apostol si l-a trimis la Neamuri. Si Pavel spune ca acele circumstante uimitoare, ce au format contextul intoarcerii sale, nu doar ca n-au dovedit falsitatea apostoliei sale, dar au constituit de fapt dovada autoritatii sale ca apostol. In capitolul 2 versetul 9, Pavel aminteste faptul ca si cei 12 apostoli recunosteau autoritatea sa. Asa cum spune el insusi in 2 Corinteni 11:5, nu a fost cu nimic mai prejos decat acesti apostoli nespus de alesi. S-a aflat in linia intai a apostoliei. 2 Corinteni 12:11 "macar ca nu sunt nimic, totusi cu nimic n-am fost mai pe jos de acesti apostoli minunati." A spus: ‚Puteti sa ma vedeti cat de jos vreti. Accept aceasta pozitie. Sunt nimic. Dar nu-mi subapreciati apostolia pentru ca in acest fel imi subminati autoritatea mesajului. Si in niciun caz nu sunt mai prejos decat cel mai mare dintre apostoli.' Toate semnele unui apostol adevarat au fost prezente in slujirea sa. Cand Pavel vorbea, se vedea aceeasi autoritate ca la oricare dintre cei doisprezece. Acesta era un punct vital care trebuia clarificat, pentru ca, daca credinciosii galateni aveau sa nu-l inteleaga si aveau sa nu accepte scrisorile de recomandare apostolica ale lui Pavel, ei ar fi fost susceptibili la eroarea iudeilor. Aceasta era o eroare care ar fi subminat mesajul Evangheliei. Asemenea oricarei alte erezii care a fost clocita vreodata de culte sau religii false, eroarea iudaica dadea la o parte ceea ce Cristos facuse pentru pacatosi, si in schimb, facea ca mantuirea sa atarne de ceea ce pacatosii trebuiau ei insisi sa faca pentru a se salva - intorcea Evanghelia cu susul in jos. De aceea a fost atat de periculoasa.
Observati cum raspunde Pavel ereticilor. El admite unicitatea propriei sale situatii. El nu era unul dintre cei doisprezece. Nici nu era apropiat fata de vreunul dintre cei doisprezece. Intoarcerea lui, educatia lui, slujirea lui evanghelica, chemarea lui, imputernicirea lui ca apostol - toate aceste lucruri nu aveau aproape nicio legatura cu ceilalti apostoli. Asta pentru ca Insusi Cristos fusese Cel care il adusese pe Saul din Tars la mantuire, Cel care il chemase in slujba Evangheliei, care il pregatise, care il imputernicise ca apostol si care il trimisese la Neamuri. Toate acele lucruri pe care falsii invatatori le pretindeau a fi motiv de descalificare, Pavel le numeste dovada de autentificare. Nu s-a lasat absolut deloc intimidat de provocarea lor care a vizat recomandarea lui. Intr-un mod simplu si onest, el le pune inaintea ochilor povestea intoarcerii sale la Cristos si le demonstreaza de ce aceasta este dovada autoritatii sale apostolice. Acesta este punctul principal pe care-l urmareste. Aceasta este tinta argumentarii pe care o aduce, in pasajul pe care-l studiem.
Mai vreau sa observati un lucru. Pe parcurs, el mai face cateva remarci cu privire la diferentele dintre adevaratul crestinism si religia falsa. Acea partida a fariseismului din care facuse parte si Saul din Tars era o religie falsa. El a vazut acest lucru si a iesit din ea. De fapt, l-ar fi costat pentru vesnicie sufletul sau daca ar fi ramas in ea. De aceea, a urat atat de mult religia falsa. Aproape ca isi pierduse sufletul. Si era atat de constient de acest lucru. In acelasi fel, iudaismul era o religie falsa. Era cam acelasi tip de religie falsa pe care Pavel o practicase ca fariseu. Acesta nu era doar un mod diferit de a vedea crestinismul, nu era o viziune alternativa asupra invataturilor lui Cristos. Pavel spune ca invatatura iudeilor a stricat mesajul Evangheliei in asa masura incat aceasta a fost calificata drept o religie blestemata. In versetele 9 si 10 el rosteste un fel de blestem asupra oricui va da o astfel de invatatura. Iata cat de grava era situatia, in ciuda faptului ca acesti barbati, acesti fosti farisei, pretindeau a fi urmasi ai lui Cristos si aparent, pareau a fi autentic afiliati apostolului Iacov si bisericii din Ierusalim. Dar in ciuda acestor lucruri, Pavel nu ii priveste ca pe frati ai sai in Cristos. Ii blestema, pe ei si pe toti cei care ar fi stricat Evanghelia asa cum au facut-o ei. Acest lucru aduce aceasta eroare in lumina reala.
Sa ne intoarcem acum la marturia lui Pavel. Imi place cum isi expune marturia. Cred ca acest lucru este plin de semnificatie. El lupta impotriva religiei false. Si chiar marturia sa scoate in evidenta cateva diferente majore dintre religia falsa si cea adevarata. Eu vad trei contraste bine definite intre religia lui Saul din Tars si Evanghelia apostolului Pavel. Aceste trei contraste pun in lumina trei diferente majore dintre iudaism si crestinismul adevarat. Iata care sunt acestea. Observati contraste intre revelatia divina pe de o parte - aceasta este religia adevarata, si traditia omeneasca pe de alta parte - aceasta este in intregime religie falsa. Traditie omeneasca versus revelatie divina. Vedeti contrastul dintre chemarea divina si ambitia omeneasca. Aceasta este diferenta dintre Saul din Tars, care a fost condus de ambitie omeneasca, si apostolul Pavel, care a fost chemat cu o chemare cereasca. Apoi, in cele din urma, vedeti un contrast intre suveranitatea divina si vointa umana. Aceasta este o diferenta semnificativa intre crestinismul adevarat si tot ce este religie falsa; accentul cade pe suveranitatea lui Dumnezeu si pe vointa libera a omului. Pe aceasta linie vom merge in cele ce urmeaza. Voi repeta fiecare punct pe masura ce-l dezvoltam.
Mai intai, dati-mi voie sa citesc pasajul si apoi voi explica cele trei contraste. Urmariti-le pe masura ce parcurgem pasajul. Incepem cu versetul 11.
"Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine nu este de obarsie omeneasca; pentru ca n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos. Ati auzit, in adevar, care era purtarea mea de altadata, in religiunea Iudeilor. Cum, adica, prigoneam peste masura de mult Biserica lui Dumnezeu si faceam prapad in ea; si cum eram mai inaintat in religiunea Iudeilor decat multi din neamul meu, de o varsta cu mine. Eram insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti. Dar cand Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pantecele maicii mele si m-a chemat prin harul sau - a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul Sau, ca sa-L vestesc intre Neamuri, indata, n-am intrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli inainte de mine, ci m-am dus in Arabia. Apoi m-am intors din nou la Damasc. Dupa trei ani m-am suit la Ierusalim sa fac cunostinta cu Chifa si am ramas la el cincisprezece zile. Dar n-am vazut pe niciunul altul dintre apostoli, decat pe Iacov, fratele Domnului. In cele ce va scriu, iata, inaintea lui Dumnezeu, nu mint. Dupa aceea m-am dus in tinuturile Siriei si Ciliciei. Si eram inca necunoscut la fata Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudea. Ele auzeau doar spunandu-se: "cel ce ne prigonea odinioara, acum propovaduieste credinta, pe care cauta s-o nimiceasca odinioara." Si slaveau pe Dumnezeu din pricina mea."
Priviti la aceste contraste izbitoare dintre Saul din Tars si apostolul Pavel. Primul contrast pe care-l vedem este revelatia divina in opozitie cu traditia omeneasca. Saul din Tars, fariseul, era interesat mai mult de traditia omeneasca decat de revelatia divina. Versetul 14. El spune ca a inaintat pana in varful ierarhiei religiei iudaice pentru ca, spune el, am fost "insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti." Ca toti fariseii buni, traditia consta in ceea ce Pavel, pe atunci Saul din Tars, iubea cel mai mult in religia sa. Pentru acest lucru a fost plin de ravna. Nu e vorba ca fariseii nu credeau in revelatia divina. Bineinteles ca si ei credeau. Aveau legea lui Moise si restul Vechiului Testament. Si cel putin la nivel intelectual, ei au inteles ca Scriptura era revelata de Dumnezeu. Religia lor nu era lipsita de principiul revelatiei divine. Dar ei facusera urmatorul lucru: adoptasera un teanc gros de traditii, traditii care le influentasera interpretarea si aplicarea a tot ce era scris in Vechiul Testament. Si astfel traditia a devenit o lentila care colora si distorsiona Scriptura ori de cate ori o deschideau. Ca urmare, traditia a capatat mai multa autoritate decat Scriptura insasi. Traditiile lor au inclus o multime de ceremoniale facute de mana omeneasca. Va amintiti ritualul de spalare a mainilor. L-au mustrat pe Cristos pentru ca nu Si-a spalat mainile asa cum dictau traditiile lor. Nu era o porunca biblica, era doar o traditie. Purtau pe imbracaminte talismane si ciucuri mari, semnificand status-ul lor spiritual. Toate acestea erau luate din traditii, nu erau scrise in Scriptura. Isi rosteau rugaciunile si desfasurau celelalte ceremonii religioase in locuri publice, pentru a fi vazuti de oameni si Isus i-a condamnat pentru toate traditiile lor, in Matei 23, versetul 5.
De asemenea, dadeau interpretari traditionale poruncilor Vechiului Testament, care pur si simplu erau gresite; practic, anulau Cuvantul lui Dumnezeu. Existau cateva pasaje cheie in legea lui Moise, de exemplu, cele care dadeau instructiuni cu privire la pedepsele civile si judiciare. Aceste restrictii aveau rolul de a limita ceea ce curtea de justitie putea hotari pentru criminali. Acesta era scopul acestor legi. De exemplu, potrivit legii lui Moise, nu puteai spanzura un om pentru ca a furat un cal. Potrivit legii lui Moise, daca ucideai un animal, trebuia doar sa platesti valoarea justa a animalului, nu puteai fi omorat pentru asta. Pedeapsa cu moartea era destinata doar celui care ucidea o alta fiinta umana. Legea lui Moise definea aceasta limita prin cuvintele familiare din Exod 21, versetele 24 si 25 "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, vanataie pentru vanataie." Acest principiu a fost lasat pentru a limita pedepsele, astfel ca, indiferent de ce ai facut, sa nu fi pedepsit peste masura. Pedeapsa nu putea sa fie mai severa decat crima. Aceasta deci, s-a dorit a fi o linie de ghidare pentru pedepsele date de magistratii civili. Dar traditia fariseilor schimbase acest ghid intr-o porunca si intr-o reteta pentru recompensa personala, astfel ca, in cele din urma, a fost interpretat in acest fel. Au spus ca daca cineva iti face rau in vreun fel, atunci ai dreptul personal sa te razbuni si sa produci acelei persoane aceeasi paguba. Daca cineva te raneste, atunci poti sa-l ranesti si tu. Astfel ca aceasta interpretare a devenit o cultura a razbunarii, si se poate vedea cum ea a progresat tot mai mult si a ajuns o chestiune de ura si razbunare pentru generatii intregi.
Si Isus a corectat aceasta interpretare gresita a Legii, aceasta traditie a fariseilor, in Matei 5:38,39. Stiti ca a spus: "Ati auzit ca s-a zis: "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte." Dar Eu va spun: Sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt." Acest pasaj face parte din Predica de pe Munte. Multi oameni au interpretat aceste cuvinte in sensul ca Isus ar anula acest principiu din Legea vechi-testamentala. Dar nu aceasta a facut Isus. El a reasezat pur si simplu aceste vorbe in contextul corect. N-a schimbat nicio invatatura din Legea lui Moise, ci a pus principiul "ochi pentru ochi" inapoi in domeniul judiciar, unde isi gasea rostul, scotandu-l de pe terenul razbunarii personale, acolo unde traditia fariseilor il aplicase in mod gresit. Isus a mustrat aceasta traditie a lor. El nu a schimbat adevarul revelat al Vechiului Testament. Este important sa intelegem acest lucru.
In acelasi fel, va amintiti ca fariseii mai aveau o traditie care spunea ca puteai evita datoria de a avea grija de parinti la batranete, daca banii pe care i-ai fi folosit pentru intretinerea lor ii declarai darul lui Dumnezeu. In Marcu 7, versetul 10, Isus spune aceste lucruri fariseilor. "Caci Moise a zis: "Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta;" si: "Cine va grai de rau pe tatal sau pe mama sa, sa fie pedepsit cu moartea." Voi, dimpotriva, ziceti: "Daca un om va zice tatalui sau sau mamei sale: "Ori cu ce te-as putea ajuta, este "Corban", adica dat lui Dumnezeu, face bine; si nu-l mai lasati sa faca nimic pentru tatal sau si mama sa. Si asa, ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu, prin datina voastra..." Si Isus a spus: "Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!" Iata ce se intamplase cu toate celelalte traditii ale lor. Datinile lor incepusera sa anuleze poruncile clare ale lui Dumnezeu. De fapt, au lasat ca traditia sa anuleze orice lege care nu le-a convenit, care a fost prea stricta, care le-a adus neplaceri personale, care a parut incorecta fata de dibacia lor. Au nascocit o datina care a schimbat intelesul legii. Si datina a ajuns mai importanta decat revelatia. De fapt, traditiile lor au inlocuit autoritatea cuvantului lui Dumnezeu.
Iata din ce stofa era facuta religia fariseilor. Este o trasatura pe care toate religiile false o au intr-o masura mai mare sau mai mica. Traditia omeneasca, si, daca va ganditi, ea inseamna opinia umana, devine mai importanta decat cuvantul revelat al lui Dumnezeu. Apropo, si astazi se intampla asa ceva. Sunt multe segmente in lumea evanghelica care pur si simplu nu imbratiseaza faptul ca Noul Testament limiteaza conducerea in biserica doar la barbati. Astfel ca au nascocit traditii care in esenta rastoarna aceste restrictii si dau cale libera femeilor sa fie alese ca pastori si invatatori. Pentru ca, dupa cum cred ei, restrictia nu este corecta din punct de vedere politic. Prin urmare, permit ca traditia lor sa rastoarne cuvantul lui Dumnezeu. Acest lucru se intampla cu multe doctrine ale Scripturii, la multe niveluri.
Observati in descrierea pe care o face Pavel cu privire la convertirea sa, cat accent pune pe autoritatea revelatiei divine. Versetele 15 si 16. "Dumnezeu a gasit cu cale sa descopere pe Fiul Sau in mine." Din acel moment, aceasta revelatie divina (data nu de invatatura omeneasca sau de traditia omeneasca) a devenit tinta si forta propulsatoare din viata lui Pavel. El a dat la o parte traditia. A pus deoparte preaiubita lui traditie fariseica pentru a face loc adevarului revelat si plin de autoritate al lui Dumnezeu. Acesta a fost punctul principal din convertirea lui Pavel. Pavel permisese traditiilor fariseice sa preia conducerea si sa-i distruga consacrarea fata de adevarul religiei revelate a lui Dumnezeu, asta pana cand Dumnezeu l-a oprit brusc pe drumul Damascului si i-a dat aceasta revelatie directa a lui Cristos. El nu cunoscuse pana atunci valoarea autoritatii divine, comparativ cu traditia. Dar aceasta convertire a lui a schimbat totul. Versetul 11. "Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine nu este de obarsie omeneasca". Nu este o datina omeneasca. "pentru ca n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos." Cu alte cuvinte, Cristos personal i-a descoperit Evanghelia lui Pavel. Aceasta vrea el sa spuna.
Intelegem ca Pavel sustine unicitatea experientei sale. Evanghelia i-a fost revelata in mod personal, intr-un mod unic si neobisnuit. Niciunul dintre noi nu putem afirma in mod legitim ca Evanghelia ne-a fost descoperita printr-o revelatie imediata si personala de catre Cristos. Am invatat Evanghelia din Scriptura. Desigur, Scriptura constituie singura forma vrednica de crezare a revelatiei divine la care voi si cu mine avem acces. Dumnezeu nu-ti vorbeste in capul tau. Daca auzi o voce care crezi ca este a Lui, te inseli fara doar si poate. Singura revelatie directa la care tu si cu mine avem acces este Cuvantul lui Dumnezeu, Scriptura. Dar desigur ca fiecare credincios adevarat primeste Evanghelia, intr-un sens, prin descoperire, fiind nascut din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu - o descoperire directa care ramane pentru totdeauna. Suntem binecuvantati, daca suntem credinciosi adevarati, asa cum a fost si Simon Petru, pentru ca nu carnea si sangele ne-a descoperit aceasta, ci Duhul lui Dumnezeu este Cel care ne-a deschis ochii ca sa vedem adevarul revelatiei divine in Scriptura. Aceasta este singura cale de a deveni crestin.
Mesajul lui Pavel transmite, de fapt, mai mult de-atat. In experienta sa personala el ne spune ca Evanghelia i-a fost descoperita intr-un mod direct si miraculos totodata, versetul 12, prin insasi descoperirea lui Isus Cristos. Aceasta a constituit sursa autoritatii sale. Revelatie, nu traditie. Si in cazul lui Pavel, ea a fost directa si personala - revelatia Domnului inviat. Nu i-a fost data de vreun om prin invatatura sau predicare. Nu i-a fost data nici macar prin Scriptura, mediata de Duhul Sfant. I-a fost data direct si imediat. Aceasta este cea mai inalta cerinta a autoritatii. Nu este o cerinta pe care oricine sa si-o revendice cu usurinta sau prin siretenie. Multi fac asa. Oamenii incearca tot timpul sa-mi spuna ca Dumnezeu le-a spus un lucru sau altul, sau le-a aratat un anumit lucru. Si intotdeauna sunt sceptic fata de astfel de vorbe si cred ca si voi ar trebui sa fiti la fel. Insa in cazul lui Pavel, faptul ca el pretindea ca Dumnezeu a fost Cel care i-a revelat adevarul Evangheliei a fost pe deplin verificat, potrivit cu Romani 15:19 si 2 Corinteni 12:12. Ceea ce a pretins el a fi adevarat, si anume ca Dumnezeu i-a vorbit direct, a fost dovedit prin semne, minuni si fapte puternice. De asemenea, a fost confirmat si de ceilalti apostoli, potrivit cu Galateni 2:1-9. Prin urmare, acest om, a carui viata a fost devotata in intregime unui sistem de traditii omenesti, care L-a urat pe Cristos si a dispretuit Biserica, a avut o intoarcere cu 180 de grade si a propovaduit, pentru tot restul vietii, adevarul pe care l-a primit printr-o revelatie remarcabila. Din acel moment nu i-a mai pasat de traditie.
Observati, criticii lui Pavel sustineau ca el nu era un apostol adevarat, pentru ca nu era unul dintre cei doisprezece. Niciodata n-a slujit impreuna cu vreunul dintre ei. Nici macar n-a petrecut prea mult timp in compania vreunuia dintre ei. Astfel ca iudeii au spus: "Nu trebuie sa acordati atentie invataturii lui Pavel. El nu respecta traditia cea buna." Pavel a acceptat provocarea si a facut caz de ea, pentru a le arata ca tocmai ea ii dovedea legitimitatea si nu punea sub semnul intrebarii autoritatea sa. Este adevarat ca nu facea parte din randul apostolilor primari, dar, spune el, este mai mult de-atat. Nu doar ca nu a fost invatat de la ei, dar prin providenta lui Dumnezeu, aproape ca nu a avut contact cu ei ani la rand dupa convertirea sa, pana ce slujba sa a fost recunoscuta. "Dumnezeu m-a mantuit si m-a chemat prin revelatie directa", spune el. Apoi in versetul 16 spune urmatoarele: "...indata, n-am intrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli inainte de mine, ci m-am dus in Arabia. Apoi m-am intors din nou la Damasc." Au trecut trei ani pana ce s-a intalnit cu primul apostol. Acesta a fost Petru, la care spune ca a stat in vizita cincisprezece zile, in Ierusalim, versetul 18. "Dar n-am vazut pe niciunul altul dintre apostoli decat pe Iacov, fratele Domnului." Daca va ganditi, si Iacov, fratele Domnului, era un stalp in biserica din Ierusalim, chiar daca nu era dintre cei doisprezece. Mai aveau un Iacov, altul decat fratele Domnului. Amintiti-va, fratele lui Ioan, preaiubitul apostol; Iacov si Ioan. Acesta este un alt Iacov. Cel de-aici insa, este Iacov, fratele Domnului. Astfel ca Pavel spune: "Aveti dreptate. N-am fost instruit sau ordinat de cei doisprezece apostoli. De fapt, confirm aceasta cu un juramant." Versetul 20. "In cele ce va scriu, iata, inaintea lui Dumnezeu, nu mint." Acesta este un juramant. Si Pavel spune ca l-a intalnit pe Petru si a stat cu el doua saptamani. Dar n-a avut nicio legatura cu vreun alt apostol. De fapt, n-a avut legatura cu nimeni din Iudea, care, la acea vreme, reprezenta centrul crestinatatii. Versetul 21. "Dupa aceea m-am dus in tinuturile Siriei si Ciliciei..." care de asemenea este o regiune locuita de cei dintre Neamuri, foarte aproape de Tars, cetatea de bastina a lui Pavel. Si el spune: "Si eram inca necunoscut la fata Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudea. Ele auzeau doar spunandu-se: 'Cel ce ne prigonea odinioara, acum propovaduieste credinta, pe care cauta s-o nimiceasca odinioara.'" Prin urmare, Pavel spune si admite faptul ca nu lua parte la traditia crestina recunoscuta sau apostolica. Avea ceva mai bun: revelatie directa de la Dumnezeu, chemare personala la ucenicie, facuta de Insusi Cristosul inviat care, spune Pavel, l-a chemat, i-a revelat Evanghelia, l-a instruit, l-a imputernicit pentru slujba si l-a trimis. Iata care era sursa autoritatii lui Pavel. De aceea, scrisoarea de recomandare a lui Pavel n-a fost cu nimic mai prejos decat a celorlalti apostoli.
Inainte de a merge mai departe, dati-mi voie sa subliniez pe scurt ramificatiile mesajului lui Pavel. Mesajul lui de aici atarna de intelegerea faptului ca adevarul revelat este mai plin de autoritate decat invatatura sau traditia omeneasca. Nu-i vorba ca traditia si invatatura sunt lipsite de importanta, atata timp cat invatatura este invatatura, atata timp cat traditia are la baza o intelegere corecta a Scripturii. Dar adevarul revelat, care pentru mine si pentru voi inseamna Scriptura si nu o revelatie imediata din partea lui Dumnezeu, adevarul revelat al Cuvantului lui Dumnezeu este intotdeauna mai plin de autoritate si mai vrednic de crezare decat orice invatatura sau traditie care vine dintr-o sursa umana. Din acest motiv, crestinii din Berea erau recomandati, avand o inima mai aleasa, Fapte 17:11, pentru ca ei cercetau Scriptura zilnic, pentru a vedea daca aceste lucruri erau asa cum li se spusese. Aceasta este una dintre caracteristicile fundamentale ale religiei adevarate, care se opune la tot ce este religie falsa. Autoritatea ei suprema si standardul dupa care trebuie verificat orice pretins adevar nu este traditia omeneasca sau invatatura omeneasca, ci revelatia divina. Aceasta a fost schimbarea majora care a survenit in gandirea lui Saul din Tars, schimbare care a caracterizat gandirea apostolului Pavel. El asaza revelatia primita de la Dumnezeu la baza autoritatii sale.
Iata deci primul contrast: revelatia divina versus traditia omeneasca. Al doilea contrast este chemarea divina versus ambitia umana. Apostolia lui Pavel nu a fost un rang la care sa aspire sau pe care sa-l caute, ci a fost o pozitie la care Dumnezeu l-a chemat; Dumnezeu l-a instruit si l-a pregatit pentru ea, apoi l-a trimis. In aceasta privinta, Pavel a fost unic printre apostolii de seama. Pavel a fost singurul care a avut parte anticipat de instruire si experienta, ca teolog si lider religios, inainte de a deveni apostol. Ceilalti apostoli, ganditi-va, au fost pescari, cel putin unul a fost vames, altii au fost lucratori din clasa muncitoare. Pavel a fost crescut pentru a fi fariseu. In Fapte 22:3 spune ca a crescut la picioarele lui Gamaliel care la acea vreme era cel mai renumit rabin. Spune ca a fost invatat sa cunoasca cu de-amanuntul Legea parintilor. Astfel ca de tanar a fost crescut pentru a ajunge fariseu. In Fapte 23:6 el spune: "...eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu..." Deci si tatal lui a fost fariseu. Se pare ca tatal lui a fost cel care l-a initiat pe acest drum inca de timpuriu. L-a trimis la Ierusalim, chiar daca era de bastina din Tars, l-a trimis pentru a fi educat acolo. Astfel ca pleaca la o scoala cu internat, la Scoala Fariseica din Ierusalim, pentru a se pregati. Aceasta a fost viata lui. Aceste lucruri i-au stat la origini. Aceasta a fost ambitia lui de la o varsta frageda. Si Pavel a ajuns un fariseu plin de succes.
Priviti la versetul 14 din Galateni 1. Spune: "si cum eram mai inaintat in religiunea Iudeilor decat multi din neamul meu, de o varsta cu mine. Eram insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti." Era mai inaintat decat oricare altul. Cat de inaintat? Scriptura ne spune ca inainte de convertirea sa, pe cand era inca un tanar onest, Saul din Tars a devenit membru al Sinedriului, acel consiliu de judecata compus din saptezeci si unu de batrani din Ierusalim, care hotara totul in ceea ce priveste religia iudeilor. Acest fapt i-a adus lui Saul putere si influenta in lumea fariseica. In Fapte 26, in marturia pe care o depune inaintea imparatului Agripa, Pavel aminteste faptul ca a fost unul dintre prigonitorii de inceput ai Bisericii. In Fapte 26:10 el spune: "...am aruncat in temnita pe multi sfinti, caci am primit puterea aceasta de la preotii cei mai de seama; si, cand erau osanditi la moarte, imi dadeam si eu votul impotriva lor." Doua lucruri sunt semnificative aici. Mai intai, observati ca Pavel fusese pus in fruntea eforturilor Sinedriului de a captura si intemnita crestinii. Spune ca a primit autoritate direct de la preotii cei mai de seama. Apropo, acest lucru era foarte bine cunoscut crestinilor. Va amintiti in Fapte 9 de Anania care s-a impotrivit initial sa-i slujeasca lui Saul din Tars, cand acesta fusese orbit de acea lumina pe drumul catre Damasc. Domnul l-a trimis la Anania si Anania a spus, Fapte 9 versetul 13, "am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai in Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau." Deci, Pavel lucra pentru Sinedriu. De la ei ii venea autoritatea. Si nu doar atat, dar observati din nou ce spune la sfarsitul capitolului 26 din Fapte, in versetul 10. Spune urmatoarele: "Cand erau osanditi la moarte imi dadeam si eu votul impotriva lor." Un singur consiliu iudaic din intreaga lume avea autoritate sa osandeasca la moarte. Acesta era Sinedriul. Pavel spune ca si el si-a dat votul. De aici stim ca el era membru al acestui consiliu. Era unul din Sinedriu. Iata de cata influenta si de cat prestigiu se bucura acest tanar.
Pavel urcase atat de sus in ierarhia acestei institutii iudaice dintr-o ambitie curata. A putut sa faca acest lucru, versetul 14, pentru ca era plin de ravna pentru traditii. Si totusi, a renuntat la toate acestea pe drumul Damascului. Spune ca a socotit totul ca si gunoi, in Filipeni 3. De ce? Pentru ca a primit o chemare mai inalta; o imputernicire divina. Dumnezeu il alesese sa fie apostol; Pavel spune ca a fost pus deoparte pentru aceasta chiar din pantecele mamei sale, versetul 15. Pavel a inteles imediat ca aceasta era o chemare si mai inalta decat functia pe care o dobandise ca lider fariseu. "Dar cand Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pantecele mamei mele si m-a chemat prin harul Sau - a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul Sau, ca sa-L vestesc intre Neamuri..." Paganii reprezentau Neamurile. Pavel a fost chemat sa fie un apostol deosebit. Apostol al Neamurilor. Ganditi-va ce inseamna acest lucru. De fapt, Pavel a fost delegat ca misionar in intreaga lume. A primit o educatie deosebita, o pregatire aparte si o chemare divina in aceasta directie. Este adevarat ca Pavel nu a fost ca si ceilalti apostoli. Si este adevarat si faptul ca n-a fost niciodata parte din grupul lor. Dar in nimic nu le era inferior. A avut un camp de misiune mai mare decat al oricaruia dintre ei. Din nou, Pavel subliniaza faptul ca sursa chemarii sale a fost divina. Iar criticile care i-au fost aduse, care incercau sa-i puna sub semnul indoielii legitimitatea, au dovedit autoritatea lui. Criticii sai l-au acuzat ca nu fusese numit de cei doisprezece. Replica lui Pavel a fost aceasta: 'Da, asa este'; si asta pentru ca fusese numit de Dumnezeu ca si ceilalti doisprezece. Vedeti deci, contrastul dintre revelatia divina si ambitia umana.
Am vazut al doilea contrast, dintre revelatia divina si ambitia umana. Acum vom cugeta asupra celui de-al treilea, asa cum reiese din marturia lui Pavel. Este contrastul dintre suveranitatea divina si vointa umana. Trebuie sa spun urmatorul lucru. Stiti ca vreau sa-l spun. Pavel a fost un calvinist din momentul convertirii sale. A fost. Dar este si un calvinist non-apologetic. El nu se straduieste sa-si expuna marturia printr-o terminologie care s-ar potrivi unui teolog cu "vointa libera". Cu siguranta, el nu isi vede convertirea ca pe o alegere pe care a facut-o prin propria putere, putere data de o vointa curata. Daca ar fi fost asa, acest lucru ar fi subminat toate afirmatiile sale. Niciodata nu sugereaza ca ar fi fost mantuit datorita deciziei pe care a luat-o pentru Cristos. Din contra, el isi da seama ca totul s-a datorat faptului ca Dumnezeu l-a ales. Versetul 15. "Dumnezeu a gasit cu cale" sa-l mantuiasca. Cu alte cuvinte, aceasta a fost o lucrare dupa buna placere suverana a lui Dumnezeu. Si Pavel afirma ca Dumnezeu l-a pus deoparte pentru aceasta sarcina mai inainte de a se fi nascut; l-a chemat prin har si l-a desemnat sa propovaduiasca. Toate acestea au fost lucrarea lui Dumnezeu, nu a lui Pavel. Daca va uitati cu luare aminte la natura convertirii lui Pavel, va este greu sa considerati altfel lucrurile , nu-i asa? Dumnezeu l-a cautat. Dumnezeu l-a facut prizonierul Sau pe drumul Damascului; l-a oprit brusc si definitiv si a invins puterea vointei lui Pavel care se opunea si se impotrivea lui Cristos. Dar Dumnezeu a pus inaintea ochilor lui Saul din Tars un har care a fost irezistibil.
La vremea cand eram un crestin foarte tanar, in primul an de colegiu, am frecventat pentru putin timp o biserica a carui invatatura era in totalitate arminiana. Profesorul obisnuia sa accentueze mereu faptul ca Dumnezeu a facut tot ce I-a stat in putinta ca sa-i mantuiasca pe pacatosi. Acum depinde de fiecare pacatos in parte daca va face alegerea decisiva. Astfel ca, totul depinde de vointa libera a omului, spunea el. Si Dumnezeu asteapta ca tu sa te hotarasti daca Il vei urma sau nu pe Cristos. El asteapta ca tu sa iei o decizie si nu mai are nimic de facut in acest sens, pentru ca nu vrea sa calce peste vointa ta. Nu mai depinde acum de Dumnezeu, spunea el. Depinde de tine daca Il vei urma sau nu pe Cristos. Probabil ca ati mai auzit Evanghelia prezentata in acest fel pe undeva, nu-i asa? Aceasta invatatura este raspandita. Dar slava Domnului ca El nu lucreaza asa. Pentru ca daca ar lasa totul la latitudinea noastra, nimeni n-ar fi mantuit. Vointa omului este cazuta si pacatoasa si se opune lui Cristos si Cuvantului Sau. Pavel este exemplul clasic in acest sens. El a fost asemenea oricarui alt pacatos. Daca s-ar lasa totul la buna-alegere a unui pacatos, nimeni nu ar veni la Cristos din proprie initiativa. Romani 8:7, 8. "Pentru ca gandirea carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru ca nici nu poate. Si cei care sunt in carne nu pot sa-I placa lui Dumnezeu." (trad. Buc. 2001) Asa cum a spus Isus in Ioan 6:44 "nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal..." Si in versetul 65 spune iarasi "nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu i-a fost dat de Tatal Meu".
Vedem acest lucru foarte clar in cazul lui Pavel. Saul din Tars nu s-a convertit datorita vreunei decizii luate, datorita vreunei alegeri facute. Nu s-a convertit datorita unui lucru pe care l-a facut. El mergea in directia gresita si Dumnezeu l-a oprit, l-a adus la Cristos, a biruit opozitia lui, l-a chemat in slujirea crestina si l-a imputernicit ca si apostol. Dumnezeu a facut toate acestea. Pavel n-a facut nimic pentru sine. Si observati ca exact acest lucru il relateaza Pavel in marturia sa. Versetul 15 din nou. "Dar cand Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pantecele mamei mele si m-a chemat prin harul Sau..." Aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. A fost o lucrare a harului Sau. El a fost Cel care L-a descoperit pe Fiul Sau lui Pavel. I-a dat lui Pavel intelegere cu privire la Evanghelie. L-a trimis sa propovaduiasca. Apostolia lui Pavel a fost lucrarea lui Dumnezeu. De aceea a fost atat de gresit din partea invatatorilor falsi sa puna sub semnul indoielii autoritatea apostolica a lui Pavel. Nu au facut altceva decat sa se impotriveasca lucrarii suverane a lui Dumnezeu. Astfel deci, isi apara Pavel apostolia; facand apel la suveranitatea lui Dumnezeu. Tot ceea ce a devenit Pavel s-a datorat lucrarii suverane a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost Acela care i-a revelat adevarul. Dumnezeu a fost Acela care l-a chemat. Dumnezeu a fost Acela care l-a facut sa fie cine a fost, in mod suveran. Si observati rezultatul final, versetul 24. "Si slaveau pe Dumnezeu din pricina mea." Toate acestea au fost spre slava lui Dumnezeu. Pavel nu si-a primit imputernicirea dintr-o sursa omeneasca. Nu mai intalnise niciun alt apostol in afara lui Petru. A fost necunoscut la fata celor mai multi crestini din Iudea. Dar cuvantul slujirii lui printre Neamuri s-a intors in Iudea si versetul 23 spune: "Ele auzeau doar spunandu-se: "Cel ce ne prigonea odinioara acum propovaduieste credinta pe care cauta s-o nimiceasca odinioara." Acest lucru i-a facut sa Il slaveasca pe Dumnezeu. Slava se indreapta catre Dumnezeu pentru ca aceasta lucrare a fost facuta de Dumnezeu.
Acesta este mesajul central al acestui text. Si este unul dintre cele mai importante adevaruri spirituale pe care le veti auzi vreodata. Prin marturia sa, Pavel ne-a dat un tipar de intelegere a credintei crestine. Crestinismul nu are nimic de-a face cu traditia omeneasca. N-are nimic de-a face cu ambitia omeneasca. Si cu siguranta, n-are nimic de-a face cu vointa umana. Nu tine, in ultima instanta, de decizia omului. Sa ma exprim altfel. Nu depinde de ceea ce facem noi pentru Dumnezeu, depinde ce ceea ce a facut Cristos pentru noi. Crestinismul biblic este in intregime centrat pe Dumnezeu. Nimic din el nu este centrat pe om. In ciuda a ceea ce veti citi in anumite carti evanghelice renumite in aceste zile, mantuirea autentica nu priveste scopul pe care il ai in viata, ea priveste scopul lui Dumnezeu si planul Sau vesnic. Nu priveste imaginea pe care o ai despre tine, priveste slava lui Dumnezeu. Nu e legata de nevoile pe care le resimti, este legata de buna placere a lui Dumnezeu. Si asa cum se vede din marturia lui Pavel, chiar daca a fost data indeosebi in apararea autoritatii sale apostolice, ea evidentiaza perspectiva lui Pavel, care este centrata pe Dumnezeu. Nimic din ce spune nu este centrat pe om. Este vorba de autoritatea pe care revelatia divina o are peste traditia omeneasca. Este vorba de puterea chemarii divine si nu de ambitia omeneasca. Este vorba de lucrarile suveranitatii lui Dumnezeu si nu de vointa libera a omului.
Si nu doar atat, dar pe masura ce patrundem tot mai adanc in cartea Galateni, vedem ca unul dintre adevarurile cele mai atacate de catre acei falsi invatatori a fost doctrina justificarii prin credinta, care este o doctrina bazata in intregime pe ceea ce face Dumnezeu, nu pe ceea ce realizeaza omul. Aceasta este inima Evangheliei. Acesta este mesajul Evanghelic. Si din nou, el se refera la ceea ce a facut Cristos pentru noi, nu la ceea ce trebuie sa facem noi pentru El. Invatatura iudaica punea in intuneric acest fapt central si din acest motiv Pavel i-a blestemat pe ei si doctrina lor. Erezia lor ar putea parea nesemnificativa si subtila, dar de fapt, ea rasturna mesajul Evagheliei. Ea reprezenta un pericol pentru oamenii care, si asa, se aflau in robie fata de traditia omeneasca, ambitia omeneasca, alegerea omeneasca si fata de performanta atinsa de om. De aceea a trebuit sa fie respinsa. Religia umana este intotdeauna centrata pe om si orientata catre performanta umana. Dar adevaratul mesaj evanghelic este intotdeauna centrat pe Dumnezeu. Lucrarea autentica a lui Dumnezeu in sufletul omenesc conduce la o centrare pe Dumnezeu. Acest lucru este vizibil in Pavel. Fiecare fateta a marturiei lui arata spre Dumnezeu si nu spre el, nu spre voia lui, nu spre ambitia lui, nu spre traditia lui religioasa. Aceasta a fost dovada de netagaduit a apostoliei sale. Incontestabil, Dumnezeu facuse o lucrare majora in inima lui Pavel si transformase acest fariseu cu neprihanire proprie, indreptat spre lucrari, un fariseu centrat pe om, intr-un apostol adevarat al carui mesaj si a carui marturie au fost intotdeauna centrate pe Dumnezeu. Un astfel de om nu poate fi contestat. Slujirea proprie a fost cea care l-a validat. Si Pavel a evidentiat acest lucru de fiecare data cand si-a aparat apostolia. Aici insa, si-o apara cu maiestrie.
Imi place aceasta sectiune. Nadajduiesc ca intelegeti mesajul. Crestinismul autentic este in intregime si pe deplin centrat pe Dumnezeu. Ori de cate ori ascultati un mesaj care tinteste spre performanta umana, auziti de o slujire care se potriveste cu preferintele omenesti sau de un slujitor insetat dupa onoruri omenesti, atunci ati gasit o persoana in a carui autoritate nu puteti si nu trebuie sa aveti incredere. Astfel de persoane au fost iudeii. Pavel nu le-a semanat in nimic. Si exact acesta a fost motivul pentru care viata si slujirea lui Pavel au facut ca oamenii sa dea slava lui Dumnezeu din pricina lui. Fie ca si vietile noastre sa aiba acelasi efect.
Doamne, ajuta-ne sa avem o tinta buna, o tinta centrata pe Dumnezeu, despre care suntem invatati de Evanghelie. Fie ca vietile noastre, cuvintele noastre, slujirea noastra si tot ce ne apartine sa Te slaveasca pe Tine. Ne rugam in Numele lui Isus. Amin.
Tradus de Estera Sandau