Phil Johnson
In aceasta dimineata vom incepe Galateni capitolul 2. Dati-mi voie sa va fac o scurta trecere in revista a contextului mai larg al intregii epistole. Pavel a scris epistola catre Galateni cu scopul de a infrunta o controversa teologica, o situatie urgenta care se ivise in bisericile din intreaga zona. El scrie aceasta epistola cu scopul de a apara Evanghelia pe care o propovaduise atunci cand se nascusera aceste biserici. El era cel care intemeiase cele mai multe dintre aceste biserici. Era misionarul care le dusese Evanghelia. Si, de fapt, apostolului Pavel ii face placere sa faca referire la Evanghelie ca fiind "Evanghelia mea". Veti vedea ca face aceasta referire de cateva ori in Noul Testament. De fapt, de trei ori: prima data in Romani capitolul 2, versetul 16 - o numeste "Evanghelia mea" - din nou, in Romani capitolul 16 versetul 25. Deci, o data la inceputul si o data la sfarsitul cartii Romani, Pavel o numeste "Evanghelia mea". Apoi, el foloseste aceeasi expresie in a doua epistola catre Timotei, capitolul 2 versetul 8.
Ce vrea sa spuna cu acest lucru? In niciun caz, Pavel nu dorea sa sugereze faptul ca ar invata un fel de versiune unica a Evangheliei sau vreo versiune proprie a Evangheliei. De fapt, expresia "Evanghelia mea" indica un sentiment de posesiune pe care il avea, o aparare, o custodie a mesajului evanghelic. Pavel credea ca are chemarea unica de a invata si a propovadui Evanghelia, si de asemenea, de a o apara. Astfel ca este firesc ca sa aiba o viziune posesiva asupra Evangheliei. Dupa ce Pavel a plantat cateva biserici in Asia Mica, in tinuturi ale Neamurilor, acest grup de invatatori falsi a venit in urma lui, a intrat in aceste biserici invatand o evanghelie diferita si sustinand ca, de fapt, mesajul lui Pavel era deficitar. In esenta, iata ce spuneau: ,Da, ce ati auzit este Evanghelia lui Pavel. Este numai a lui. Dar nu este Evanghelia corecta. Sau nu este Evanghelia completa. Ascultati aici un mesaj mai bun.' Si au adaugat cerinte noi la Evanghelia pe care o propovaduise Pavel. Pavel numeste mesajul lor o alta evanghelie. Nu este o evanghelie mai buna, ci o alta evanghelie. De aceea spune in capitolul 1 versetele 8 si 9 ca orice evanghelie care difera in orice fel de Evanghelia propovaduita de el este blestemata. El rosteste un blestem. Cu alte cuvinte, aceea nu era o evanghelie crestina, era un cu totul alt mesaj, o religie total diferita.
Cred ca ceea ce gasim scris aici, in cartea Galateni, este raspunsul cel mai timpuriu pe care l-a dat Pavel, in scris, acestor iudei, vizavi de erezia lor. Aceeasi invatatori falsi i-au luat urma lui Pavel in toata slujirea lui. Au imprastiat aceeasi eroare si au semanat confuzie in toate locurile in care a propovaduit Pavel. Mergeau exact in urma lui. Astfel ca relatarea completa a raspunsului lui Pavel fata de acesti iudei o gasim in toate epistolele sale. Se ocupa de ei in Galateni si, din nou, in Coloseni. Si acesta este, cred, doar inceputul. Este probabil cea dintai epistola a lui Pavel. Prin urmare, este o introducere la ceea ce urma sa fie controversa primordiala a lui Pavel, controversa care i-a consumat energia in cea mai mare parte a slujirii sale.
Adevarata Evanghelie era atacata in bisericile Galatiei. Galatia nu era un oras, ci o regiune intinsa din Asia Mica - un loc pentru multe biserici. Prin urmare, aceasta era o scrisoare adresata mai multor biserici si menita a circula de la una la alta. Cei mai multi credinciosi din acea zona erau dintre Neamuri. Aceasta le era provenienta. Erau Neamuri convertite la crestinism. Apostolul Pavel era tatal lor spiritual. El fusese cel dintai care le adusese Evanghelia. El realizase lucrarea de pionierat intemeind acele biserici; el adusese Evanghelia in acea zona. Si mai important, chemarea lui Pavel era aceea de a fi un apostol al Neamurilor. De fapt, in pasajul pe care-l avem in fata vom vedea cum a primit Pavel acest titlu - "apostol al Neamurilor". Evident, credinciosii evrei crescusera sub ceremonialul legii. Aceia dintre evrei care venisera la Cristos crescusera cu toate aceste ceremonii, zile de sarbatoare si institutii evreiesti care tineau de aspectul ceremonial al legii lui Moise. Si multi dintre ei, ca si crestini, respectau inca Sabatul - Sabatul evreiesc. Mergeau sambata la sinagoga. Tineau zilele de sarbatoare. Tineau inca regulile alimentare. Toate acestea faceau parte din cultura lor. Astfel, multi dintre ei pastrau inca anumite aspecte ceremoniale ale legii. Acesti convertiti dintre Neamuri care veneau in biserica, dintr-un mediu de existenta specific Neamurilor, era evident ca nu acordau atentie ceremoniilor vechi-testamentale, care erau practici evreiesti. Neamurile nu tinusera niciodata ritualurile evreiesti, asa ca n-au inceput sa le practice atunci cand au devenit crestini. Astfel ca, aceste ceremonii vechi-testamentale au devenit subiect de disputa in biserica, intre convertitii evrei si convertitii dintre Neamuri. Acele ritualuri vechi-testamentale constituiau, de fapt, emblema nationalitatii evreiesti. Tineau numai de Legamantul cel vechi. Acest Legamant fusese un legamant facut cu Israel ca neam si ca natiune. Si intrucat aceste ceremonii constituiau umbra lucrurilor viitoare, adica a lui Cristos (erau simbolice), ele nu-si mai aveau rostul. Semnificatia lor fusese consumata pentru ca ele se implinisera. Ceremoniile au fost abrogate la venirea lui Cristos, cand Acesta a instituit un legamant nou, mai bun. Acesta este argumentul pe care il aduce Pavel aici, in Galateni. Mai aduce un argument in Coloseni 2. Si acesta este, de fapt, mesajul central al cartii Evrei - ca ceremoniile, ritualurile si preotia din legea Vechiului Testament nu tin de crestinism. In acest sens, crestinismul nu este evreiesc.
Pavel se ocupa aici de cateva lucruri. El nu incearca sa largeasca prapastia dintre credinciosii evrei si cei veniti dintre Neamuri. Din contra. Incearca sa-i aduca impreuna. Pavel e preocupat de prejudiciul rasial si cultural care ameninta armonia Bisericii. Efeseni 2 versetul 14 spune ca Isus Cristos a surpat zidul de la mijloc care ii despartea pe evrei de Neamuri. Cristos ne-a facut pe toti una in El. Pavel vrea sa vada unitate si nu dezbinare intre doua grupuri de credinciosi in Cristos. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le subliniaza aici. Dar abordeaza si probleme legate de conducere si autoritate in biserica. Dusmanii lui Pavel pusesera cateva intrebari vitale cu privire la autoritatea apostolica a lui Pavel. Si prin aceste intrebari otraveau biserica Neamurilor. Era cu adevarat mesajul lui Pavel sanatos si plin de autoritate? intrebau ei. Era el cu adevarat apostol, sau un inselator? Recunosteau ceilalti apostoli autoritatea lui Pavel? Si mai important, predicau ei acelasi mesaj ca si Pavel? Acestea erau intrebarile pe care dusmanii lui Pavel le sadisera in oamenii din biserica. Si Pavel este nerabdator sa raspunda la aceste intrebari. El isi apara apostolia si explica legatura pe care o are cu ceilalti apostoli. Cam acestea sunt lucrurile despre care se vorbeste in acest pasaj pe care-l avem in fata.
Prin urmare, Pavel se ocupa de aceste lucruri: tipul de dizarmonie rasiala si culturala din biserica, problema statutului sau de lider, dar, dincolo de toate acestea (acesta este punctul principal din cartea Galateni), Pavel apara Evanghelia. Mai exact, el apara principiul conform caruia justificarea se capata doar prin credinta. Acesta este mesajul lui principal. Celelalte lucruri sunt secundare. Daca si-ar fi aparat doar autoritatea apostolica, daca ar fi tratat doar chestiuni legate de cultura in biserica, nu cred ca Pavel ar fi fost atat de inflacarat in a le rezolva. Dar in mintea lui, toate acestea aveau de-a face cu Evanghelia. Si daca va uitati in capitolul 1, versetele 8 si 9, veti vedea cat de important este acest lucru. Din acest motiv ii blestema pe acei oameni care au spus ca mai este o evanghelie, una mai buna. Pavel spune ca orice alta evanghelie este blestemata.
In zilele noastre e la moda sa negi ca aceasta a fost ideea principala din cartea Galateni si ca Pavel nu a fost atat de preocupat de doctrina justificarii prin credinta si de Evanghelie Exista invatatori cu influenta in lumea academica de astazi care incearca sa dovedeasca faptul ca preocuparea primordiala a lui Pavel, si singura eroare pe care o ataca in aceasta epistola, a fost problema prejudiciului cultural si rasial. Pentru ca, vorbind deschis, acest lucru este la moda astazi, nu-i asa? Dar nu si Evanghelia. Si un autor, pe care l-am citit, chiar argumenteaza faptul ca Pavel nu se afla in postura de a apara o formula exacta a doctrinii justificarii prin credinta. El nu s-a luptat pentru o chestiune doctrinala, pentru ca, spune autorul, acest fapt ar darama ideea armoniei sociale si rasiale. Acest autor spune ca, daca esti prea ingust in doctrina ta, atunci pierzi caracterul atotcuprinzator, atat de larg, al mesajului evanghelic. Si tot el mai spune ca Evanghelia vorbeste doar de ruperea barierelor sociale si culturale. Astfel ca, ultimul lucru pe care l-ar face Pavel aici ar fi sa formuleze niste diferente doctrinare. Aceasta interpretare e pe placul multora, azi - este extrem de bine-primita in lumea postmoderna.
Dar nu aceasta spune epistola. Si nadajduiesc sa va arat acest lucru in aceasta dimineata. Tinta lui Pavel si principalul motiv pentru care a scris aceasta epistola este acela de a apara Evanghelia, a apara un punct de teologie foarte atacat. El apara indeosebi doctrina justificarii prin credinta, aratand ca noi nu ajungem la mantuire prin vreo lucrare facuta de noi. Lucrarile bune si ritualurile religioase pe care le savarsim, spune Pavel, nu sunt vrednice de rasplata. Aceste lucruri nu ne pot justifica si nu pot sa contribuie la indreptatirea noastra. Lucrarile bune si ritualurile religioase nu au nimic de-a face cu indreptatirea noastra. Faptele noastre bune nu ne ajuta sa capatam trecere inaintea lui Dumnezeu. De fapt, stim din intreaga colectie de scrieri a lui Pavel ca el credea cu fermitate ca singura cale de a fi drepti inaintea lui Dumnezeu este prin neprihanirea lui Cristos in noi. Pentru ca doar dreptatea lui Cristos constituie haina potrivita care se cere pentru a acoperi pacatul. Dreptatea noastra, chiar cea mai buna parte a ei, nu este indeajuns de buna. Dreptatea noastra, indiferent cat ar parea de dreapta, este deficitara si imperfecta. In Vechiul Testament este comparata cu niste haine manjite. Din acest motiv, spune Pavel in Filipeni capitolul 3, atunci cand depune marturie despre viata lui, singura lui nadejde pentru mantuire este aceea de a fi "gasit in Cristos, nu avand o dreptate a mea, pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Cristos, dreptatea pe care o da Dumnezeu, prin credinta." Acesta a fost miezul mesajului lui Pavel. Acesta este adevarul pe care il apara in aceasta epistola, si anume ca nu este dreptatea mea si cu siguranta, nu sunt lucrarile mele, ceea ce ma indreptateste, ci dreptatea lui Cristos, pe care am apucat-o, prin credinta. Acesta este punctul doctrinar aparat de el.
De aceea Pavel insista asa de mult asupra faptului ca circumcizia, legile cu privire la mancare si celelalte aspecte ceremoniale ale Legii lui Moise nu sunt necesare in crestinism. Si nu a spus aceasta pentru ca dorea ca evreii sa-i accepte pe cei dintre Neamuri, nici nu avea legatura cu ruperea barierelor de natura culturala si rasiala. Ci, a spus aceste lucruri pe motivul ca, daca incerci sa conferi unei lucrari omenesti caracterul esential pentru mantuire, faci din lucrari instrumentul indreptatirii, si nu din credinta, si rezultatul este ca strici Evanghelia, in totalitate. Si Pavel a fost foarte transant in aceasta privinta. In cele ce urmeaza, vom vedea cat de inflacarat a fost cu o alta ocazie cand, citim ca l-a mustrat public pe Petru pentru complicitate la actiunea acestor iudei. Petru privea lucrurile din sens opus. El nu statea impotriva acestor falsi invatatori. Nu e vorba ca se facuse una cu ei sau ca dadea invatatura gresita. Dar el nu lua seama la tratamentul inadecvat pe care il dadeau iudeii credinciosilor dintre Neamuri, si in general, incerca sa nu-i supere pe cei care, dorind sa pastreze ceremoniile Vechiului Testament, actionau impotriva crestinilor.
Prin urmare, aici in Galateni 2, apostolul Pavel explica in detaliu conflictul sau cu iudeii. Ceea ce ne relateaza este, cumva, stanjenitor pentru Petru, si nu doar pentru Petru, ci si pentru ceilalti apostoli. Dar principiul aflat in joc, aici, era de natura absolut vitala. Astfel ca Pavel (scriind sub inspiratia Duhului Sfant), ne expune istorisirea exact asa cum a fost. In Galateni 1, va amintiti, Pavel incepuse aceasta sectiune istorica a epistolei sale, relatandu-ne povestea convertirii sale. El descrie cum, dupa convertirea sa, n-a avut mai deloc contact cu ceilalti apostoli. Retineti, el accentua acest lucru cu putere. Deschideti la capitolul 1, spre sfarsitul versetului 16: "n-am intrebat pe niciun om..." El spune ,Nu am primit Evanghelia de la vreun om; nici macar de la apostoli.' "Nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli inainte de mine, ci m-am dus in Arabia. Apoi m-am intors din nou la Damasc." In principiu, Pavel spune ca a plecat in pustie imediat dupa convertirea sa si nu a stat prea mult cu ceilalti apostoli. El incearca sa sublinieze urmatoarele: a primit Evanghelia direct de la Cristos, nu a primit-o de la vreun alt apostol. Va amintiti ca Pavel a fost convertit intr-o clipa pe drumul catre Damasc. Domnul Insusi l-a oprit, l-a orbit fizic, l-a mustrat. Isus in Persoana a facut acest lucru. Pavel nu a devenit crestin raspunzand la un mesaj de evanghelizare sau prin evanghelizare personala. Nu a citit un tractat. A primit Evanghelia direct de la Cristos. Si Cristos a fost Cel care i-a predat-o. Cristos, personal, a aparut inaintea lui si a facut-o intr-un mod atat de real si de personal incat Pavel vorbeste despre sine ca fiind ultimul martor vizual la inviere, in 1Corinteni 15, versetul 8. Pavel spune ca intoarcerea lui a fost unica si neobisnuita. Nicio alta convertire nu s-a produs in acest fel, in toata istoria Bisericii. Nimeni din istorie nu a mai avut o astfel de experienta ca apostolul Pavel. Si in capitolul 1, Pavel a incercat sa accentueze acest fapt: contactul sau cu ceilalti apostoli, inainte de a-si incepe lucrarea de evanghelizare, a fost extrem de mic. Acest lucru este important pentru ca dovedeste originea divina a mesajului lui Pavel. El nu a fost instruit de ceilalti apostoli pentru aceasta slujba. Si subliniaza acest lucru. Spune ,Nu am avut contact cu acesti oameni'.
Dar acum, in capitolul 2 (acesta este un loc bun de impartire a capitolelor pentru ca, de aici, Pavel isi schimba putin directia mesajului sau si incepe sa expuna in mod practic punctul opus de vedere); aici el arata ca atunci cand, in cele din urma, i-a intalnit pe ceilalti, toti si-au dat acordul cu privire la mesajul sau. Cu totii i-au confirmat slujba si cu totii i-au validat autoritatea ca si apostol. Prin urmare, toti apostolii au fost de acord cu Pavel si cu mesajul pe care-l propovaduia. El ii face cumva sa marturiseasca acest lucru, deoarece, cred eu, Pavel anticipeaza faptul ca toti ceilalti aveau sa fie refractari la raspandirea acestor vesti despre el, asa ca o face el in locul lor. Cu alte cuvinte, in capitolul 1 Pavel accentueaza independenta lui totala de ceilalti apostoli. Aici, el accentueaza unitatea deplina pe care o are cu ei. Si aceste doua aspecte merg mana in mana.
Dati-mi voie sa citesc toate cele 10 versete ale textului nostru pentru astazi. Vom imparti pasajul si vom privi la cele trei grupuri de oameni implicate in conflictul privind falsa doctrina a iudeilor. Este o portiune fascinanta a Scripturii. Incearca sa urmaresti cronologia relatarilor lui Pavel de aici. Fixeaza-ti aceasta in minte. Acest lucru se intampla la ani buni dupa convertirea sa - cel putin 17 ani. In capitolul 1 descrie prin ce a trecut in timpul primilor trei ani dupa ce a fost mantuit. Versetul 17. A mers in Arabia pentru ceea ce putem numi perioada de seminar din pustie. Cred ca afirma faptul ca, in timpul experientei din pustie, Cristos a aparut inaintea ochilor lui si l-a invatat Evanghelia, l-a chemat sa fie apostol si l-a instruit. Asadar, a avut parte de studii seminaristice in pustie. Apoi s-a intors in Damasc, spune el, dupa o perioada de trei ani. Nici macar nu a mers in Ierusalim in acesti primi trei ani. Interesant. Pentru ca, va amintiti imprejurarile convertirii sale: se aflase la locul in care Stefan a fost omorat cu pietre, si iesise din Ierusalim pentru a ajunge la Damasc cand Domnul l-a oprit si el a fost convertit. Nu s-a intors la Ierusalim timp de trei ani de zile. Versetul 18. In timpul primei sale vizite la Ierusalim, dupa acesti trei ani, in timp ce se afla acolo, spune ca l-a intalnit doar pe Petru si numai pentru putin timp. Spune ca l-a mai vazut si pe Iacov, fratele Domnului, care, de fapt, nu era unul dintre apostoli. Acesta nu era apostolul Iacov, fratele lui Ioan. Era un alt Iacov, frate, pe jumatate, cu Isus. Practic, nu era unul dintre apostoli, dar asa cum vom vedea, era un stalp in biserica din Ierusalim. Si apoi Pavel spune ca s-a intors in regiunile din Asia Mica, care apartineau Neamurilor, pentru a propovadui Evanghelia. Nu intalnise niciunul dintre ceilalti apostoli, cu exceptia unei scurte intrevederi cu Petru. Cu toate acestea, intreaga Biserica auzise despre slujba lui. Si spune ca Il slaveau pe Dumnezeu din pricina lui. Acesta este finalul capitolului 1. Aici am ramas data trecuta. Cititi impreuna cu mine. Pavel spune, versetul 1.
"1 Dupa patrusprezece ani m-am suit din nou la Ierusalim impreuna cu Barnaba; si am luat cu mine si pe Tit.
2 M-am suit in urma unei descoperiri si le-am aratat Evanghelia pe care o propovaduiesc eu intre Neamuri, indeosebi celor mai cu vaza, ca nu cumva sa alerg sau sa fi alergat in zadar.
3 Nici chiar Tit, care era cu mine, macar ca era Grec, n-a fost silit sa se taie imprejur,
4 din pricina fratilor mincinosi, furisati si strecurati printre noi, ca sa pandeasca slobozenia pe care o avem in Cristos Isus, cu gand sa ne aduca la robie;
5 noi nu ne-am supus si nu ne-am potrivit lor nicio clipa macar, pentru ca adevarul Evangheliei sa ramana cu voi.
6 Cei ce sunt socotiti ca fiind ceva - orice ar fi fost ei, nu-mi pasa: Dumnezeu nu cauta la fata oamenilor - acestia, zic, ei cei cu vaza nu mi-au adaus nimic.
7 Ba dimpotriva, cand au vazut ca mie imi fusese incredintata Evanghelia pentru cei netaiati imprejur, dupa cum lui Petru ii fusese incredintata Evanghelia pentru cei taiati imprejur -
8 caci Cel ce facuse din Petru apostolul celor taiati imprejur, facuse si din mine apostolul Neamurilor
9 si cand au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa si Ioan, care sunt priviti ca stalpi, mi-au dat mie si lui Barnaba, mana dreapta de insotire, ca sa mergem sa propovaduim: noi la Neamuri, iar ei la cei taiati imprejur.
10 Ne-au spus numai sa ne aducem aminte de cei saraci si chiar asa am si cautat sa fac."
Desi limbajul textului este usor confuz, cred ca, daca vrei sa urmezi cronologia, dupa spusele lui Pavel, cei trei ani mentionati in capitolul 1 versetul 18 au inceput din momentul convertirii sale. Cei paisprezece ani pe care ii aminteste aici, in capitolul 2 versetul 1, incep dupa prima lui vizita la Ierusalim. Deci in total sunt 17 ani. Pavel socoteste probabil incepand cu anul convertirii sale. Era crestin de 17 ani. Facuse toata aceasta lucrare misionara. Evenimentele pe care le descrie aici in capitolul 2 au loc in timpul vizitei pe care o intreprinde la Ierusalim, la 17 ani dupa convertirea sa pe drumul Damascului. Retineti, aceasta este prima epistola pe care o scrie. Prin urmare, toata aceasta slujire se afla in urma lui. Fusese recunoscut ca si apostol. El insusi isi recunoaste menirea apostolica. Dar aceasta controversa continua sa fiarba in jurul lui, oriunde s-ar fi dus.
Exista o dezbatere cu privire la evenimentele din Galateni 2 - unde anume se potrivesc in cronologia lui Luca din cartea Faptele apostolilor. Luca mentioneaza doua calatorii pe care le-a facut Pavel la Ierusalim, dupa cea dintai cand l-a intalnit pe Petru. Luca mentioneaza doua. Pe una dintre ele doar o mentioneaza, nu da detalii despre ea. Gasim aceasta in Fapte 11 versetul 30, unde spune ca Pavel a mers la Ierusalim pentru a duce darurile de mancare celor de acolo. Ar putea fi acea vizita. Ceea ce Pavel descrie aici in Galateni 2 ar putea fi acea prima vizita in care Pavel aduce provizii alimentare pentru foametea din zona. Dar mai probabil, daca luam anul al 17-lea din cronologie, atunci cu siguranta aceasta este ceea ce Pavel descrie aici in Galateni 2, prin urmare, a treia vizita de la convertire. Aici in Galateni sunt amintite doar doua, pentru ca doar acestea au avut de-a face cu recomandarea sa apostolica. Prin urmare, la o prima impresie, cred ca face referire la a treia vizita la Ierusalim de la convertirea sa. Si aceasta vizita s-a ridicat la inaltimea controversei cu privire la erezia iudaica. Asadar, se potriveste foarte bine cu subiectul din Galateni 2. Acest lucru face din acest pasaj o paralela exacta cu intrunirea din Ierusalim, relatata in Fapte 15. Si daca acest fapt este adevarat (cei mai buni comentatori par sa creada ca aceasta este interpretarea corecta), atunci Fapte 15 si Galateni 2 descriu aceleasi evenimente; este vorba de aceeasi calatorie la Ierusalim a lui Pavel. Se pare ca ea coincide cu intrunirea de la Ierusalim. Ambele pasaje, atat Fapte 15, cat si Galateni 2, spun ca Barnaba era impreuna cu Pavel. Amandoua redau controversa cu privire la circumcizie. In Fapte 15, Luca este cel care prezinta, din punct de vedere istoric, controversa si concluziile ei, hotararea finala. Ce gasim in Galateni este relatarea lui Pavel, punctul lui de vedere despre interactiunea sa cu alti apostoli, probabil in timpul aceleiasi vizite.
Acest pasaj va fi foarte greu de interpretat daca nu intelegi cate ceva despre subtextul lui. L-am citit de multe ori fara a intelege cu adevarat ce spune Pavel aici, pana cand, dintr-o data, ceva din subtext mi-a atras privirea, ceva ce Pavel nu afirma in mod clar, dar aparent, ceva se petrecea intre Pavel si ceilalti apostoli. Voi fi extrem de sincer. Pavel pare usor exasperat de comportamentul bisericii din Ierusalim, inclusiv de conducere. Si nemultumirea lui ii vizeaza chiar si pe unii dintre apostoli. Remarcile lui despre cei aflati la conducerea bisericii din Ierusalim, despre ei toti, asa cum vom vedea, sunt nuantate cu un aparent ton de manie. Nu ma gandesc pentru nicio clipa ca el nu i-ar fi respectat pe liderii bisericii din Ierusalim sau ar fi aratat vreun fel de dispret la adresa autoritatii celorlalti apostoli. Cu siguranta, nu punea la indoiala autoritatea lor apostolica. Dar el le raspundea invatatorilor mincinosi care venisera in Galatia pretinzand ca vorbesc cu autoritatea apostolilor care erau acolo. Uitati-va la versetul 12 unde vorbeste de iudei si ii numeste "unii care au venit de la Iacov". Cu alte cuvinte, ei credeau ca in spatele cuvintelor lor se afla autoritatea lui Iacov. Acest Iacov era fratele lui Isus, nu apostolul Iacov. Iacov, fratele lui Isus, era unul dintre liderii de frunte ai bisericii din Ierusalim, daca nu chiar cel dintai dintre ei, intrucat a fost Iacov, si nu Petru, cel care a luat cuvantul in numele bisericii, in Fapte 15, daca citim relatarea lui Luca. Este clar ca Iacov era cel mai bine vazut si cel mai deschis dintre toti liderii. Si acesti barbati au venit si au pretins ca il reprezinta pe Iacov. Acesti falsi invatatori spuneau fratilor din Galatia ca liderii bisericii din Ierusalim credeau asa cum credeau ei insisi si invatau asa cum o faceau si ei, anume ca circumcizia era necesara pentru mantuirea lor. Sustineau a fi purtatori de cuvant oficiali ai lui Iacov, care era, la randul lui, purtatorul de cuvant al bisericii din Ierusalim.
Impotriva acestor lucruri se ridicase Pavel aici. Aceasta incerca el sa corecteze: impresia ca iudeii si erezia lor aveau ca suport liderii bisericii din Ierusalim. De aceea, in mod deliberat Pavel nu ii ridica in slavi pe liderii din Ierusalim. Mai degraba, subliniaza faptul ca autoritatea lui nu era cu nimic mai prejos decat autoritatea lor. Nu dadea socoteala inaintea lor. Dadea socoteala doar inaintea Domnului. Era un apostol cu drepturi depline. Avea autoritatea apostolica absoluta, proprie, asa cum aveau si Petru si Ioan. Astfel ca nu le prea arata aici vreun gen de stima. Insa Pavel nu era arogant. Cititi toate scrierile lui si veti vedea ca era un om extrem de smerit. Dar aici a trebuit sa-si apere autoritatea. Si una din caile prin care o face, in acest context, este faptul ca vorbeste fara menajamente, onest, despre caderile celorlalti apostoli. Acest mesaj reiese in mod clar din cele ce spune. Va voi arata imediat.
Insa a existat un motiv pentru care Pavel avea tot dreptul sa fie suparat pe biserica din Ierusalim, inclusiv pe liderii de acolo. In mod evident, dadusera gres in a raspunde erorii iudaice. Nu pareau sa realizeze cat de periculoasa era erezia. Erau prea toleranti. Si in pasajul la care vom privi data viitoare, vom vedea cum descrie Pavel necesitatea ca Petru sa fie mustrat in public pentru acest motiv, deoarece nu a luat in serios aceasta greseala. Il vedem pe Pavel intemeind biserici peste tot in Asia Mica, in regiuni pe care biserica din Ierusalim nu si le fixase drept tinta, la care nu ajungea, si fata de care nu se angajase. Ierusalimul nu l-a sustinut financiar pe Pavel. Din contra, suportul financiar a mers in sens invers. Sfintii dintre Neamurile din Asia au dat bani pentru a ajuta pe cei din Iudea, care treceau prin foamete. Apropo, Fapte 15:5 spune ca acesti iudei fusesera inainte farisei, dar se intorsesera la Cristos. Acest lucru ne spune cate ceva despre mediul lor de provenienta, despre atitudinea lor. Practic, erau inca farisei dedicati fariseismului si incercau sa adapteze crestinismul la sistemul lor fariseic. Acesti oameni il urmareau pe Pavel oriunde se ducea. Intrau in bisericile lui si ii contraziceau invatatura. Semanau indoiala si nesiguranta, subminau adevarul Evangheliei si dezbinau bisericile Neamurilor. Si aparent, sustineau ca reprezinta biserica din Ierusalim, biserica-mama. Poate chiar erau membrii devotati in biserica din Ierusalim. In mod evident, liderii din Ierusalim nu facusera nimic pentru a-i disciplina. Pavel era singurul care statea impotriva acestor barbati. Nu-i de mirare ca era atat de pornit impotriva lor.
Sa privim la acest pasaj din punctul de vedere al celor trei grupuri implicate aici. In primul rand il avem pe Pavel si pe tovarasii sai, adica Barnaba si Tit. In versetul 4 vedem grupul al doilea: fratii mincinosi. Acestia erau iudeii, ereticii. Erau legalisti. Ei erau cei care aduceau prejudicii celor dintre Neamuri. Se opuneau slujirii lui Pavel. Apoi avem al treilea grup, format din stalpii bisericii - liderii bisericii din Ierusalim, indeosebi barbatii pe care Pavel ii numeste in versetul 9: Iacov, fratele lui Isus si nu apostolul (care, oricum, era mort la acea vreme - din acest motiv stim ca nu este vorba de apostolul Iacov), Chifa sau Petru si Ioan (acesta este Ioan, preaiubitul apostol). Iata deci cele trei grupuri. Pavel, iudeii si stalpii. Sa ii luam pe rand.
Mai intai, Pavel si tovarasii sai. Versetul 1 ne spune ca acest grup de misionari ii cuprindea pe Pavel, Barnaba si Tit. Daca mergem in Fapte 15 (daca acesta este pasajul paralel) s-ar parea ca au mai fost si altii care au venit cu Pavel, din Asia, desi nu li se dau numele. Ce i-a facut pe acesti oameni sa vina tocmai din Asia Mica in Ierusalim? Evident, cautau sa raspunda la intrebarile doctrinale care fusesera ridicate de invatatura iudeilor. Acesta a fost singurul motiv pentru care au mers acolo. Si daca, intr-adevar, aceasta a fost aceeasi vizita cu cea descrisa in Fapte 15, vedem din acest capitol ca ei au fost trimisi in aceasta misiune prin incuviintarea intregii Biserici. Intreaga biserica din Asia se adunase impreuna, cu scopul de a solutiona aceasta problema doctrinara. Trimiteti oameni la Ierusalim pentru a clarifica lucrurile. Fapte 15:2 "Deci, facandu-se tulburare si nu putina discutie din partea lui Pavel si a lui Barnaba impotriva lor (a iudeilor)..." Cu alte cuvinte, toate aceste controverse pe acest subiect au avut loc in public. "au hotarat (fratii din biserica) ca Pavel si Barnaba si alti cativa dintre ei sa se suie la Ierusalim, la apostoli si la batrani, pentru aceasta intrebare." Astfel ca au plecat, cu scop bine determinat, sa clarifice problema. Si eu cred ca Pavel a fost determinat sa aleaga intre a se lupta cu liderii bisericii din Ierusalim si a avea o intalnire de gen "Sfat", in care ei sa clarifice aceasta chestiune. In final, potrivit cu Fapte 15, au avut aceasta intalnire fara a se duce lupte intre ei. Si Pavel si-a aparat cauza.
Dar uitati-va si in Galateni 2 versetul 2. Pavel spune "m-am suit in urma unei descoperiri..." Nu s-a dus numai pentru ca biserica il trimisese, el spune ,m-am suit in urma unei descoperiri'. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca Domnul i-a spus in mod clar sa mearga. A auzit glasul Duhului Sfant intr-o manifestare profetica obiectiva, de mare importanta. Poate ca a avut o viziune similara cu cea din Macedonia, relatata in Fapte 16, versetele 9 si 10. Domnul ii vorbea des lui Pavel in acest fel. Vedem din nou in Fapte 18, versetele 9 si 10, unde Domnul ii vorbeste intr-un vis, intr-o viziune de noapte sau in Fapte 23, versetul 11 - acelasi lucru - Domnul ii vorbeste intr-un vis, noaptea. Pavel nu da detalii despre ce vrea sa spuna aici. Nu este important cum a primit aceasta revelatie profetica, daca a fost intr-un vis sau altcumva. Ideea este ca Pavel, cand a venit la Ierusalim, nu a venit pentru ca a fost numit de stalpii bisericii, ca si cum el se afla sub autoritatea lor; nu a facut-o nici pe motivul ca ei erau foarte ingrijorati de aceasta chestiune doctrinala si l-au chemat astfel sa mearga sa discute problema. Pavel a mers din doua motive. Primul, si cel mai important, Domnul i-a spus sa mearga. Al doilea, pentru ca biserica din Asia a spus ca trebuie sa fie rezolvata aceasta problema.
Si astfel, Pavel pleaca si il ia cu el pe Barnaba, cel mai apropiat tovaras al sau in slujba. Si Fapte 15 il aminteste pe Barnaba si spune ca biserica l-a numit si pe el ca sa mearga. Dar, observati, ca el il ia si pe Tit. Fapte 15 nu spune acest lucru. Spune doar ca a fost insotit si de alti oameni. Aici spune ca Tit a fost unul dintre ei. Tit era unul dintre Neamuri si nu fusese niciodata circumcis (versetul 3). Insa era un credincios model. Avea un caracter evlavios. Cunostea Cuvantul. Acesta este acel Tit caruia Pavel i-a adresat una din epistolele sale, pe cand pastorea credinciosii din insula Creta. Pavel avea atata incredere in el incat l-a pus supraveghetor peste toate bisericile din Creta. Astfel ca era calificat ca si batran. Era un om caruia nu i se putea reprosa nimic. Vorbea cu iscusinta. Era matur in credinta. Si in mod deliberat, Pavel il aduce ca pe un caz test. Pentru ca, daca apostolii din Ierusalim il acceptau pe Tit fara circumcizie, atunci demonstratia lui Pavel impotriva iudeilor era graitoare si cu referire la persoana. Prin urmare, din acest motiv, il aduce pe Tit. Nu pentru a pune paie pe foc, ci pentru a face lumina. Acesta a fost primul grup: Pavel si tovarasii sai.
Al doilea grup implicat in aceasta disputa era cel al fratilor mincinosi. Desigur, ne referim la iudei. Pavel ii descrie in versetul 4 astfel: oameni care "s-au strecurat printre noi ca sa pandeasca slobozenia pe care o avem in Cristos Isus, cu gand sa ne aduca la robie..." Acest lucru sugereaza faptul ca intrasera in bisericile Neamurilor din Asia dandu-se drept supusi ai lui Cristos, pretinzand a fi vizitatori din Ierusalim, care se bucura de partasia credinciosilor din Asia. Dar de fapt, ei venisera cu un scop. Poate ca, pentru inceput, au stat in tacere, observand mersul lucrurilor, luand parte la partasia bisericii, ca, mai apoi, sa inceapa sa critice si sa semene indoiala si confuzie, sugerand faptul ca, daca credinciosii dintre Neamuri n-aveau sa adopte obiceiurile iudeilor - mai exact, pana ce toti barbatii nu erau circumcisi - ei nu aratau credinciosie fata de Scripturi. Daca barbati asemenea lui Tit nu acceptau sa fie circumcisi, atunci nici nu putea fi vorba de mantuire. Acesta era argumentul lor. Astfel ca atacau, dupa cum spune Pavel, libertatea glorioasa a Evangheliei. Retineti, in inima lor ei erau inca farisei. Si daca s-ar fi dat curs invataturii lor, ei ar fi subjugat in cele din urma pe toti crestinii cu un intreg set de reguli si legi pe care Isus Insusi le-a condamnat in timpul slujirii Sale pe pamant. Pavel spune urmatoarele in versetul 5: "nu ne-am supus lor nicio clipa macar, pentru ca adevarul Evangheliei sa ramana cu voi." Este interesanta afirmatia pe care o face Pavel in acest context. Din limbajul folosit de Pavel in versetul 5 se pare ca au existat anumite presiuni ca Tit sa fie circumcis. Si citind printre randuri, intelegem ca aceste presiuni au luat nastere la intalnirea privata pe care o mentioneaza Pavel in versetul 1. Si eu banuiesc (incercand sa descifrez ce-ar putea insemna toate acestea) ca ceea ce pare ca s-a intamplat aici este urmatorul lucru: la aceasta intalnire privata cu liderii bisericii din Ierusalim, liderii au sugerat ca, de dragul pacii si al dragostei, si pentru a nu izbucni o cearta si mai mare, Tit ar putea da curs preferintelor acelor oameni, care se simt jigniti de prezenta in mijlocul lor a celor dintre Neamuri. Desi, cu siguranta, liderii bisericii au inteles ca circumcizia nu era necesara pentru mantuire, probabil s-au gandit ca, de dragul bunei intelegeri intre frati, ar fi de dorit ca Tit sa accepte circumcizia. Nu doreau sa se confrunte cu o cearta de mari proportii pe motiv doctrinar. Se pare ca cei mai multi dintre ei nu vazusera ce amenintare era aceasta doctrina iudaica la adresa Evangheliei, la adresa harului fara plata al Evangheliei. Dar Pavel spune ca nu s-a clintit de pe pozitie nici macar o clipa. Stia ca, daca se supune acelor cereri, aceasta ar fi insemnat sacrificarea Evangheliei. Pavel a vazut clar acest lucru, chiar daca a fost singurul care a vazut. Si se pare ca, pentru destul de mult timp, nimeni altcineva n-a mai vazut acest lucru. Cred ca asa se explica frustrarea lui Pavel din acest pasaj. Pentru mult timp, el a fost singurul care a stat pe pozitie si a spus: ,doctrina pe care acesti oameni o invata este periculoasa. este fatala pentru Evanghelie.' De aceea, Pavel a mers la Ierusalim cu ideea ca fie va cadea de acord cu liderii de acolo, cu usurinta, fie se va lupta aprig cu ei. In timpul acestei intalniri private, s-a cazut de acord asupra faptului ca nu era necesar ca Tit sa fie circumcis. De fapt, problema doctrinara nu s-a pus cu adevarat niciodata. Toata lupta se ducea in jurul chestiunilor practice. Se vor sau nu dezbateri dure in biserica. Asa ca in cele din urma au cazut de acord: este adevarat, Tit nu trebuie circumcis. Astfel, iudeii nu au avut castig de cauza. Aceasta era important. Pavel castigase deja biruinta in lupta pentru Evanghelie in aceasta intalnire privata.
Sa privim acum mai indeaproape la cel de-al treilea grup al acestei piese dramatice. Am vorbit deja despre ei, dar sa-i privim mai de aproape. Ei sunt stalpii bisericii din Ierusalim. In versetul 2 Pavel spune despre ei ca erau dintre "cei mai cu vaza" - o remarca destul de confuza. Nu pare a fi tocmai calda, nu-i asa? "Cei mai cu vaza". Cred ca este semnificativ si bine de mentionat faptul ca biserica nu da titluri liderilor sai. Ati observat vreodata acest lucru? Nu sunt niciodata numiti arhiepiscopi sau cardinali. Si Petru cu siguranta nu este numit Papa. Acesti oameni nu purtau astfel de nume. Erau doar recunoscuti ca fiind lideri ai bisericii, batrani si apostoli. Si acestea erau doar slujbele lor: batrani, apostoli, diaconi. Acestea nu erau titluri pe care sa si le ataseze la nume. Nu purtau robe. Nu aveau inele care sa fie sarutate. Si nimeni nu li s-a adresat vreodata cu "parinte". Pavel spune ca, atunci cand a venit la Ierusalim, primul lucru de rezolvat a fost aceasta intalnire privata cu liderii, versetul 2: "...ca nu cumva sa alerg, sau sa fi alergat in zadar." Este un verset greu de interpretat. Ganditi-va la ceea ce afirma aici. Va ganditi ca poate Pavel si-a exprimat niste temeri legate de exactitatea mesajului sau? Nici vorba! Amintiti-va, el primise mesajul evanghelic de la Cristos. El nu spune: ,A trebuit sa ma intalnesc cu acesti oameni, ca sa vad daca Evanghelia pe care o predic este adevarata sau nu, ca sa nu alerg in zadar.' Nu asta vrea sa spuna. El nu zice nici ,Am vrut sa ma vad intre patru ochi cu ei, ca sa-mi spuna daca mesajul evanghelic pe care-l predic este adevarat sau nu.' El stia ca Evanghelia lui era exacta. Nu avea nevoie de apostoli ca sa-i spuna acest lucru. Avea acel mesaj prin autoritatea lui Cristos. Si nu cred ca Pavel s-a indoit vreodata de acest lucru, nici macar pentru o clipa. Dar iata ceea ce cred eu ca vrea sa spuna. Cred ca dorea sa aiba o intrevedere privata cu toti liderii bisericii, pentru ca dorea sa clarifice aceste chestiuni atat de disputate si sa se asigure ca toti liderii vedeau la fel modul in care trebuia sa se raspunda iudeilor. Stia ca din punct de vedere doctrinar toti vedeau la fel, pentru ca toti primisera Evanghelia de la Cristos, primisera acelasi mesaj. Cu totii fusesera mandatati de Cristos. Nu si-a pus problema diferentei in viziunea doctrinara. Voia sa se asigure ca toti vedeau in acelasi fel modul de a raspunde la aceasta erezie. Si a dorit sa faca aceasta in cerc restrans, pentru a preveni raspandirea unor neintelegeri, datorita unor remarci publice facute fara nicio responsabilitate sau unor rumori mincinoase despre frati. Astfel ca a mers la aceasta intalnire. In versetul 3 Pavel spune ca, in linii mari, rezultatul intalnirii lor a constat in afirmarea clara din partea lui Petru, Iacov si Ioan ca l-au acceptat pe Tit ca pe un frate adevarat in Cristos, chiar daca era dintre Neamuri, chiar daca nu era circumcis. Practic, aceasta a fost indeajuns pentru ca situatia sa fie clara pentru intreaga biserica. Prin acceptarea lui Tit, fara a i se cere sa fie circumcis, apostolii confirmau, de fapt, invatatura lui Pavel si respingeau teoria iudeilor. Insa nu au facut acest lucru in mod explicit. Este un alt lucru sa denunti in mod explicit doctrina iudeilor. Acest lucru a ajuns sa fie facut public mai tarziu, dupa cum relateaza Fapte 15 - intrunirea de la Ierusalim. Aici au condamnat in mod public doctrina iudaica.
Dar iata de ce, cred eu, textul indica faptul ca Pavel a fost deranjat, intr-un fel, de faptul ca biserica din Ierusalim nu fusese destul de transanta in expunerea acestei false doctrine, care a plecat de la biserica lor impotriva lui. Observati limbajul pe care-l foloseste in descrierea celorlalti apostoli. Atat tonul cat si cuvintele folosite arata ca era suparat. Observati expresiile diferite si multiple pe care le atribuie liderilor bisericii din Ierusalim. De fiecare data, limbajul sau devine si mai drastic si chiar, putem spune, mai sarcastic. Versetul 2 "...celor mai cu vaza..." - referindu-se la lideri. Versetul 6 "Cei ce sunt socotiti ca fiind ceva..." - ar putea la fel de bine sa-i numeasca VIP-uri. Si tonul de sarcasm devine si mai clar in versetul 6: "...orice ar fi fost ei, nu-mi pasa: Dumnezeu nu cauta la fata oamenilor..." Pavel vorbeste aici despre conducatorii de frunte ai bisericii din Ierusalim. Dar Pavel spune: "...acestia, ei cei cu vaza nu mi-au adaus nimic." Cu alte cuvinte, nu depindea de ei in ceea ce priveste autoritatea pe care o exercita. Nu trebuia sa dea socoteala inaintea lor pentru invatatura pe care o dadea si face clar acest lucru. Apoi, in versetul 9 isi inaspreste inca o data glasul - aceia "care sunt priviti ca stalpi...(engl.- par a fi stalpi)" si imediat le spune pe nume: Iacov, Chifa si Ioan. Pana atunci ii spusese Petru, dar acum se intoarce la vechiul nume, Chifa. Doi apostoli si un frate al Domnului "priviti ca stalpi"?
In mod deliberat Pavel le minimalizeaza autoritatea despre care stia ca este egala cu a lui. Intelegeti ce vreau sa spun, el nu vorbeste asa pentru a-i insulta pe ceilalti apostoli. Nu se poarta asa pentru a-i provoca si a le submina autoritatea. Nu exista niciun pic de dusmanie sau competitie intre Pavel si ceilalti apostoli, sunt convins de acest lucru. Lucrurile erau clare intre ei si erau complet uniti. Acest lucru reiese clar din Fapte 15. Dar Pavel lamureste lucrurile aici, pentru a raspunde provocarii lansate de iudei cu privire la autoritatea sa, care nu era in niciun fel subordonata celorlalti apostoli, titanilor. Apostolia lui nu era nicidecum mai prejos decat a lor. Si, de fapt, in acest conflict cu iudeii, ei fusesera prea inceti si prea tacuti, intr-o chestiune care le cerea exact contrariul. Pavel a facut bine actionand prompt, afirmandu-si cu putere autoritatea apostolica si provocandu-i pe ceilalti, datorita faptului ca ei nu si-au folosit autoritatea. Cred ca acesta este mesajul pe care a intentionat sa il transmita prin cuvintele "par a fi stalpi"; "par a fi stalpi" sugereaza pur si simplu ca ei trebuiau sa renunte la pretextul dragostei si cordialitatii fata de acei invatatori mincinosi si sa scoata la lumina erezia lor, caci chiar asa era: erezie. ,Actionati ca niste apostoli adevarati', le spune el. Si, de fapt, ceilalti apostoli au si acceptat provocarea lansata de Pavel si au inceput sa se ridice la inaltimea ceruta. Versetul 9. Au recunoscut in mod public slujba lui Pavel, prin faptul ca i-au dat lui si lui Barnaba mana dreapta de insotire. L-au insarcinat pe Pavel sa duca Evanghelia la Neamuri. Facusera acest lucru si cu ceva timp in urma. El nu avea nevoie de acest acord al lor caci, deoarece fusese insarcinat de Domnul s-o faca. Dar au facut acest lucru ca marturie in fata intregii bisericii. Au fost de acord, spune Pavel, "ca sa mergem sa propovaduim: noi la Neamuri, iar ei la cei taiati imprejur." Asadar, misiunea unica a lui Pavel de a merge la Neamuri a fost recunoscuta de intreaga Biserica. In Romani 11 versetul 13, cand Pavel se numeste "apostol al Neamurilor", el face acest lucru avand confirmarea si recunoasterea intregii Biserici.
Daca este adevarat ca Fapte 15 este un text care prezinta aceeasi vizita la Ierusalim, vedem ca, in cele din urma, vizita s-a incheiat cu o confirmare si mai vizibila a invataturii lui Pavel si cu denuntarea iudeilor, greutatea intreaga cazand pe biserica si pe sfatul bisericesc din spatele ei. Acest final ar fi trebuit sa puna capat pentru totdeauna acestei erori iudaice, nu-i asa? Cred ca acest lucru arata Pavel aici in Galateni 2, cand relateaza din nou evenimentele de atunci. El spune ,Am discutat si am ajuns la o concluzie. Am rezolvat aceasta controversa. De ce mai naste inca probleme aceasta doctrina in bisericile din Galatia?' Adevarul este ca ea era inca o problema. Si vedeti acest lucru. Cititi epistolele lui Pavel care urmeaza acesteia. Si cititi epistola catre Evrei. Reiese clar din tot Noul Testament ca erezia iudaica a continuat sa pricinuiasca probleme intregii biserici, chiar daca intrunirea de la Ierusalim o condamnase. Totusi, aceasta atitudine a fost un prim pas vital catre demonstrarea autoritatii Evangheliei adevarate. Si ea a intarit mana lui Pavel impotriva ereticilor.
Care este semnificatia practica a acestui pasaj pentru tine si pentru mine? Va voi spune in putine cuvinte. Nu vreau sa va las cu gandul ca ea a fost doar o relatare istorica. In ce fel este ea practica pentru tine si pentru mine? Ni se transmite acest mesaj atat de important: asa cum au facut apostolii, niciodata nu trebuie sa lasam scutul jos impotriva dusmanilor adevarului. Este un adevar important mai ales pentru aceste zile in care se ridica post-modernismul, pluralismul, ecumenismul si toleranta militanta. Toleranta a fost canonizata ca fiind ultima virtute care va ramane in sfera publica. Astfel ca este usor in aceste zile sa ajungi istovit de lupta. Nu sunt multi oamenii care lupta pentru adevar. Si astazi sunt multe persoane, pretutindeni in lume, care spun pace, pace, acolo unde nu este pace. Crestini, crestini buni, chiar lideri de frunte lasa armele jos si imbratiseaza dusmanii Evangheliei. Ati observat ca unii lideri evanghelici, bine cunoscuti, au avut cuvinte mai frumoase de spus despre ultimul Papa, cand a murit, decat au avut unii romano-catolici; prin aceasta au facut de cunoscut faptul ca ei au fost de acord cu invatatura lui. Este greu sa fii vigilent si deloc popular in lupta contra erorilor, mai ales cand lupti impotriva unei erori care, la suprafata, pare benigna. Si oamenii spun acelasi lucru astazi: ,Ce-i asa de gresit la romano-catolicism? Cred in Dumnezeul trinitar. Multe din crezurile noastre sunt si ale lor.' Si altele de acest gen. Este greu sa ramai vigilent. Si mai ales atunci cand erorile incep sa se bucure de sprijinul popularitatii.
Aceasta a fost situatia aici, in biserica din Ierusalim. Ei nu erau cu adevarat deranjati de doctrina iudaica pentru ca nu dadea nastere la controverse. Oricum, toti din biserica de acolo erau evrei. Pentru ei nu se mai punea problema circumciziei. Cu totii crescusera cu sarbatorile, ceremoniile si simbolurile iudaismului; toate aceste lucruri faceau parte din viata lor. Prin urmare, nimeni nu venea la Ierusalim, invatandu-i ca trebuie sa faca anumite lucruri pentru a fi mantuiti. Nimeni nu le punea la indoiala mantuirea, nici nu le ameninta libertatea in Cristos, pentru ca nu respectau o ceremonie sau alta. Astfel ca oamenii din Ierusalim nu vedeau in ce fel erau amenintati direct de invatatura iudaica si ajunsesera indiferenti fata de ea. Si aceasta indiferenta i-a cuprins pe toti, pana la varf. Pe toti, inclusiv pe apostolul Petru, dupa cum vom vedea data viitoare. Si Pavel a trebuit sa stea de vorba cu ei, pentru a-i impulsiona sa lupte pentru adevar. A trebuit chiar sa-i intepe putin, pentru a-i face sa ia lucrurile in serios. Cred ca acest lucru este relatat in pasajul nostru de astazi. Si este o atentionare serioasa pentru fiecare dintre noi. Daca apostolii au trebuit sa fie pusi in garda pentru a lua in serios apararea credintei, atunci noi cu siguranta trebuie sa ne trezim la responsabilitatea pe care o avem in aceste zile si in acest veac.
Voi repeta ce a spus Pavel. Nu-mi pasa cine sunteti; nu-mi pasa daca esti laic, daca esti un nimeni sau o somitate in materie de studiu biblic. Poti fi cel mai dezghetat student de la seminar, sau poate ca esti o mamica ce incearca sa-si creasca copilul in temere de Domnul. Acelasi indemn il am pentru fiecare: luati Evanghelia in serios. Studiati-o. Stapaniti-i adevarurile. Fiti pe faza cand e vorba s-o aparati. Invatati cum sa recunoasteti falsurile. Si mai presus de toate acestea, invatati s-o impartasiti cu familia, cu vecinii, cu colegii de la lucru si chiar cu strainii de pe strada. Pentru ca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire. Insa o evanghelie alterata sau diferita este blestemata. Este o diferenta care merita a fi luata in seama. Pentru fiecare crestin este vital sa dobandeasca discernamantul intre puterea lui Dumnezeu, spre mantuire, si un mesaj aflat sub blestemul lui Dumnezeu.
Sa ne rugam.
Doamne, da-ne o vointa tare, care sa stea de partea adevarului. Da-ne ravna pentru a cunoaste mai bine adevarul si pentru a-l apara cu sarguinta. Multumim pentru libertatea si simplitatea Evangheliei harului. Fie ca niciodata sa n-o luam ca pe-un lucru de apucat si sa nu lasam garda jos cand e vorba de idei care ameninta sa submineze Evanghelia. In schimb, ajuta-ne sa o vestim cu credinciosie, sa o aparam cu sarguinta, si, mai presus de toate, sa ne traim vietile cu bagare de seama si intr-un chip vrednic de ea, ca marturie a adevarului ei. Ne rugam in Numele lui Isus. Amin.
Tradus de Estera Sandau