Phil Johnson
Suntem la Galateni 2. Acest capitol este inima mesajului apostolului Pavel din aceasta epistola. In cele ce urmeaza, vom privi la versetele 15-21. Eu cred ca acestea sunt versetele cheie din intreaga Epistola catre Galateni. Aceste versete sunt inima mesajului lui Pavel. Aici, el dezvaluie punctul central al mesajului sau. Aici se afla rezumatul cel mai concis al raspunsului pe care il da ereticilor carora le-a scris pentru a-i confrunta. Aceasta este o carte plina de polemici. A fost scrisa cu scopul de a-i confrunta pe eretici. Si aici, el isi concentreaza raspunsul. Daca intelegi gresit acest pasaj, vei pierde tot mesajul lui Pavel. Asadar, nu subestima importanta lui. El este pivotul intregii carti Galateni. Una dintre diferentele cheie dintre adevarata inchinare inaintea adevaratului Dumnezeu si toate formele de religie falsa este aceasta: religia falsa tinteste intotdeauna la dreptatea omeneasca. Ea face intotdeauna referinta la ceva ce trebuie sa facem pentru a fi acceptati de Dumnezeu. Din acest motiv, in religia falsa, accentul cade atat de des pe ritualuri si ceremonii si pe tot mai multe simbolisme si alte lucruri exterioare, mergand uneori chiar pana la excluderea credintei autentice; in cele din urma, duce intotdeauna la excluderea credintei autentice. Omul este intotdeauna centrul. Lucrarea este vizata intotdeauna. Este intotdeauna vorba de dreptatea proprie. In contrast, inchinarea adevarata inaintea Dumnezeului adevarat este centrata pe lucrarea lui Dumnezeu. Harul Lui. Slava Lui. Nu arata inspre ceva ce trebuie sa facem pentru a putea fi acceptati de Dumnezeu. Nu este vorba de ceea ce facem noi pentru El. Este vorba de ceea ce El a facut deja prin Cristos, pentru noi—a facut ispasire pentru pacatele noastre. Nu vizeaza lucrarea, vizeaza harul. Nu este centrat pe om, este centrat pe Dumnezeu. Nu este vorba despre dreptatea proprie, ci, in totalitate, despre dreptatea lui Cristos. Si orice eroare care muta obiectivul de la Dumnezeu la om, de la dreptatea lui Cristos la dreptatea noastra (orice fel de doctrina care face acest lucru) este o doctrina rea. Daca m-ati urmarit pana acum, nadajduiesc ca ati prins ideea. Aici insa, Pavel ne transmite mesajul sub o forma sumara, intr-un mod absolut remarcabil.
Pastrati in minte contextul acestei epistole. Iata aici o scurta recapitulare. Acesti invatatori falsi, acesti eretici pe care ii numim iudei, venisera in Galatia. Galatia era o regiune din Asia Mica, locuita in cea mai mare parte de Neamuri. Acesti invatatori falsi erau din biserica din Ierusalim. Si, aparent, ei sustineau sa aiba o autoritate de invatatori si lideri in biserica din Ierusalim, pentru ca aici, in versetul 12, se face referinta la ei ca fiind "unii de la Iacov". Aceasta face trimitere la Iacov, care era unul dintre liderii bisericii din Ierusalim. Era fratele vitreg, de trup, al lui Cristos. Si el joaca un rol important in disputa cu acesti aceeasi eretici, in Fapte 15. Acest Iacov era lider si purtator de cuvant al bisericii din Ierusalim. Era un baiat bun. Vedem aceasta in Fapte 15. Insa acesti eretici fie fusesera trimisi de el, fie sustineau ca il reprezinta pe Iacov. Astfel ca, Pavel se refera la ei ca fiind unii de la Iacov, fapt ce ne sugereaza o anumita credibilitate pe care acestia ar fi avut-o datorita faptului ca proveneau din biserica din Ierusalim. Galateni 2:12, care spune "venirea unora de la Iacov", ar putea sa insemne pur si simplu ca acesti invatatori falsi sustineau a fi reprezentanti oficiali ai lui Iacov dar, de fapt, nu erau. Insa tind sa cred ca acesti oameni fusesera trimisi cu o anumita aura oficiala de catre biserica din Ierusalim. Acest lucru ar explica de ce, de la inceputul pana la finalul capitolului 2 din Galateni, Pavel pare putin suparat pe liderii bisericii din Ierusalim. Daca veti citi intregul capitol, veti vedea ca nu are prea multe lucruri bune si prietenoase de spus despre ei. Este suparat pe ei. Pentru ca au fost prea inceti sa inteleaga si sa raspunda acestui pericol atat de mare, adus de acesti invatatori falsi, de iudei.
Am discutat despre motivul pentru care Pavel foloseste un limbaj atat de dur aici in Galateni 2 si de ce a avut acest conflict cu Petru in public, de ce readuce aminte acest intreg incident si il relateaza in Biblie, pentru a ramane pentru totdeauna. Chiar faptul ca i-a spus pe nume lui Petru a fost, intr-un fel anume, un lucru jenant pentru Petru. Greseala lui Petru a fost consemnata in Cuvantul lui Dumnezeu care este viu si ramane pentru totdeauna. Tu cum te-ai simti? Si totusi, iata, este chiar aici in Scriptura. Pavel reaminteste totul. El ii spune lui Petru pe nume. El vorbeste chiar si de alti lideri din biserica din Ierusalim folosind cuvinte mai putin frumoase la adresa lor. De ce? Pentru ca se afla in joc o problema mult mai importanta decat demnitatea lui Petru si decat demnitatea liderilor bisericii din Ierusalim. Invatatura iudeilor era subtila, dar era extrem de periculoasa. Eroarea pe care o invatau ei nu era una batatoare la ochi, care sa contrasteze puternic cu adevarul. Era foarte subtila, insa foarte periculoasa, pentru ca submina principiul de baza al Evangheliei. Si era o incercare de transformare a crestinismului intr-o religie care sa sustina dreptatea proprie, intocmai cum facea religia fariseica.
Va amintiti Fapte 15, versetul 5. Aici ni se indica faptul ca toata aceasta doctrina era de fapt aprinsa de cativa indivizi care mai inainte fusesera membri ai sectei fariseice. Asadar erau fosti farisei care acum se alaturasera bisericii. Si ramura religiei lor fariseice era una legalista. Aparent, acesti oameni adusesera religia fariseica in biserica. In parte, erau corecti, pentru ca dadusera frau liber propovaduirii adevarului Scripturii. Ei recunosteau autoritatea Scripturii. Ei credeau ca ea este Cuvantul lui Dumnezeu. Sustineau adevarul ei in intregime. Ei se aratasera a fi urmasi ai adevaratului Dumnezeu. Spuneau ca Il iubeau pe Cristos, pentru ca erau parte din Biserica. Dar erau periculos de gresiti, pentru ca nu puneau pe primul loc harul si resursele lui Dumnezeu pentru credinciosi. Invatatura lor era despre ce trebuia sa faca pacatosul pentru a fi acceptat de Dumnezeu. Acest unic amanunt facea din invatatura lor o invatatura fundamental gresita. Ei invatau ca trebuie sa fii taiat imprejur pentru a fi mantuit. Trebuia sa fii iudeu, ca sa intri in Biserica. Si acest amanunt facea din doctrina lor o doctrina falsa, o Evanghelie falsa. Ii situa la capat opus fata de Evanghelia adevarata. Prin urmare, Pavel a fost foarte taios in capitolul 1, versetele 8 si 9, acolo unde spune ca cei care schimba Evanghelia sa fie blestemati. Era o eroare simpla in sensul ca nu era complexa, nu avea radacini prea adanci sau stufoase, nu era un sistem complex, asa cum fusese o alta erezie ce incepuse sa prinda radacini in Biserica in acele zile—gnosticismul—foarte complexa si foarte dificila. Aceasta era atat de tainica si de ascunsa, incat aveai nevoie ca cineva sa ti-o explice, altfel n-o intelegeai, nu iti era clara. Dar aceasta erezie iudaica nu era asa. Era foarte simpla. Acesti oameni sustineau toata invatatura apostolilor, mai putin simplitatea Evangheliei harului. Si insistau asupra faptului ca Neamurile, care venisera la Cristos, trebuiau sa se taie imprejur pentru a putea fi mantuite. De aceea noi ii numim iudei. In esenta, ei invatau ca numai iudeii puteau fi mantuiti. Deci, daca erai dintre Neamuri si voiai sa vii la Cristos, trebuia ca, mai intai, sa devii un prozelit la iudaism. Invatand aceasta, ei nu faceau, practic, altceva decat sa adauge o lucrare si sa faca din ea o conditie pentru justificare. Ei invatau o doctrina a justificarii, in care instrumentul era altul decat credinta. Si aceasta a subminat inevitabil adevarul Evangheliei.
Si Pavel a vazut problema clar. La inceput, cred ca a fost singurul care a vazut-o. Dar a vazut-o cu claritate, deoarece, ca apostol al Neamurilor, el slujea cu regularitate oamenilor care se increzusera in Cristos, ale caror vieti fusesera schimbate si care intrasera in biserica, dar care erau oameni ce nu participasera niciodata, in niciun fel, la ceremoniile evreiesti ale Vechiului Testament. Erau pur si simplu dintre Neamuri. Dar ei crezusera in Cristos, vietile lor fusesera schimbate si au patruns in biserica. Si Pavel a cunoscut si a inteles foarte bine faptul ca cei dintre neamuri puteau fi mantuite fara ca sa devina mai intai iudei.
Si Petru cunostea aceasta in inima lui, pentru ca, la urma urmei, Petru a fost apostolul trimis de Dumnezeu sa se ocupe de Corneliu—in primele capitole din Faptele apostolilor— trimis pentru convertirea lui Corneliu, care a fost cea dintai consemnare a unei convertiri dintre Neamuri, pe care am primit-o. Si Petru s-a aflat acolo. Si Petru primise toate dovezile ca Dumnezeu ii mantuieste pe cei dintre Neamuri doar prin credinta. El primise revelatia divina si mesajul direct de la Dumnezeu. Fusese martor ocular la convertirea lui Corneliu, atunci cand acesta a fost umplut cu Duhul Sfant si a vorbit in limbi, in mod miraculos, repetand, de fapt, intregul miracol al Rusaliilor, intr-un mod spectaculos, in casa lui de om dintre Neamuri. Si Petru se afla acolo si a vazut toate acestea. De fapt, daca cititi Fapte 11, aici Petru este cel ce relateaza acest incident; si e chiar nostim, deoarece Petru este socat de ceea ce se intampla. El, ca si barbat iudeu, a fost socat de acest lucru, de faptul ca Dumnezeu umplea cu Duhul Sfant pe un netaiat imprejur. Era evident faptul ca omul era mantuit; si, totusi, acesta nu practicase niciodata vreun ceremonial al Vechiului Testament. Petru a fost socat de acest lucru; si, de fapt, s-a folosit de acest incident in apararea lui din marturia pe care a dat-o in Fapte 11. El spune: ,ce puteam noi sa facem? Noi ne aflam acolo si Duhul Sfant a venit peste acest barbat.' Fapte 11 se termina cu afirmatia ca biserica din Ierusalim a sarbatorit acest lucru, s-a bucurat de acest lucru. Prin urmare, au fost receptivi la acest adevar. L-au inteles, insa undeva, in perioada de timp dintre convertirea lui Corneliu si acest incident descris de Pavel in Galateni 2, ei au uitat, s-au departat de el, s-au departat de simplitatea Evangheliei. Si datorita acestui lucru, rezultatul invataturii iudeilor a fost ca galatenii s-au aflat in pericolul de a se departa in acelasi fel.
Ganditi-va la erezia iudeilor aceasta nu constituia chiar o amenintare directa in Ierusalim, pentru ca biserica din Ierusalim era in majoritate, daca nu chiar in totalitate, compusa din iudei. Deci fiecare credincios barbat din acea congregatie era deja circumcis. Pentru ei nu era o problema; niciodata nu se ridicase aceasta problema. Doctrina iudaica era, de fapt, sub radarul apostolilor care supravegheau biserica din Ierusalim. Din acest motiv, cred eu, ei nu au sesizat imediat pericolul de aici. Nu ar fi chiar atat de surprinzator daca liderii bisericii din Ierusalim i-ar fi trimis intr-adevar pe acesti oameni ca reprezentanti oficiali ai bisericii, pentru ca, la urma urmei, daca acestia erau fosti farisei, ei cunosteau bine Vechiul Testament. Erau teologi si invatatori isteti, bine instruiti. Si chiar daca pasajele eronate ale mesajului lor n-ar fi fost mentionate niciodata in Ierusalim, apostolii de aici n-ar fi stiut obligatoriu cat de periculosi erau acesti indivizi. Asadar, intreaga biserica din Ierusalim s-a gandit probabil ca acesti fosti farisei formau grupul ideal pe care sa-l trimita in aceasta misiune de raspandire a invataturii. Insa invatatura lor a produs ravagii in bisericile din Asia Mica pentru ca ea a subminat siguranta Neamurilor din acele biserici. Gravitatea ereziei a devenit rapid vizibila, mai ales pentru Pavel. Si mai ales atunci cand Petru a inceput sa se separe de credinciosii dintre Neamuri din acele biserici asiatice. Prin urmare, acesta a fost momentul cand Pavel a intervenit si a atacat problema. L-a mustrat pe apostolul Petru in mod public si cu toata seriozitatea. Aici am ramas data trecuta.
Aceasta ne aduce la pasajul pe care-l vom dezbate in aceasta dimineata, Galateni 2:15. De data aceasta, vom termina capitolul. Voi citi pasajul. Dar inainte de a face acest lucru, dati-mi voie sa punctez un lucru la care probabil ca v-ati mai gandit. Nu este pe deplin clar unde anume se opreste Pavel din relatarea sa despre ceea ce ii spune lui Petru si unde incepe din nou sa se adreseze cititorilor epistolei sale. Apropo, sunt in Scriptura cateva pasaje de acest gen. Sunt cateva pasaje care cuprind secvente despre care nu stim daca sunt adresate unui vorbitor sau daca sunt rostite de persoana care scrie. Este imposibil de determinat daca un anumit pasaj este parte dintr-un citat, o remarca editoriala, pentru ca nu existau ghilimele in greaca originala. Ioan 3:16, de exemplu, cel mai cunoscut verset din Scriptura—sunt acelea cuvintele lui Isus? Sau este apostolul Ioan cel care face un comentariu editorial asupra vorbelor pe care Isus tocmai le spusese. Pur si simplu, nu se poate sti cu exactitate. Si eu cred ca majoritatea Bibliilor cu litere rosii—care incearca sa-ti arate care au fost cuvintele lui Isus—ar scrie cuvintele din Ioan 3:16 in rosu, indicand ca acelea au fost cuvintele lui Isus. Dar adevarul este ca n-ai cum sa stii sigur acest lucru. Ar putea fi comentariul apostolului Ioan vizavi de spusele lui Isus. Si aici avem un gen similar de ambiguitate. Aceasta portiune, de la versetul 15 pana la sfarsitul capitolului, face parte din discursul pe care i-l tine Pavel lui Petru? Face parte din mustrarea publica pe care o primeste Petru? Sau a sfarsit de citat din ceea ce i-a spus lui Petru si acum, in versetul 15, el se intoarce la adresarea directa catre galateni? Nu se poate spune sigur. Dar stii ce? Nici nu conteaza. De fapt, nici in cazul Ioan 3:16 nu conteaza, pentru ca, pe de o parte toata Scriptura este inspirata de Dumnezeu si pe de alta parte, este benefic pentru doctrina. Adevarul este revelat oricum. Ceea ce invata cuvintele este infinit mai important decat intrebarea daca Pavel s-a adresat lui Petru sau daca s-a adresat galatenilor. Poate fi adevarat in ambele sensuri. Nu trebuie sa ne lasam deviati de la ceea ce este important de o discutie academica, ce pune problema momentului cand a spus Pavel pentru prima data aceste lucruri. Intr-un final, nu este atat de important, insa am o parere despre acest lucru si am sa v-o spun imediat.
Uitati-va la pasaj. Este putin mai lung decat cele pe care le-am dezbatut pana acum. Dar as vrea sa-l parcurgem in totalitate. Am sa-l citesc in intregime, incepand cu Galateni 2, versetul 15. "Noi suntem Iudei din fire, iar nu pacatosi dintre Neamuri. Totusi, fiindca stim ca omul nu este socotit neprihanit prin faptele Legii, ci numai prin credinta in Isus Hristos (engl. credinta lui Isus Hristos), am crezut si noi in Hristos Isus, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta in Hristos (engl. credinta lui Hristos), iar nu prin faptele Legii; pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii. Dar daca, in timp ce cautam sa fim socotiti neprihaniti in Hristos, si noi insine am fi gasiti ca pacatosi, este oare Hristos un slujitor al pacatului? Nicidecum! Caci, daca zidesc iarasi lucrurile pe care le-am stricat, ma arat ca un calcator de lege. Caci eu, prin Lege, am murit fata de Lege, ca sa traiesc pentru Dumnezeu. Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu (engl. credinta Fiului lui Dumnezeu), care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine. Nu vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu; caci daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Hristos."
Doua lucruri, inainte de a intra in discutia propriu-zisa despre pasaj. Vreau doar sa va indrept atentia asupra versetului 17. Nu voi detalia. Este un verset greu de interpretat. "Dar daca, in timp ce cautam sa fim socotiti neprihaniti in Cristos, si noi insine am fi gasiti ca pacatosi, este oare Cristos un slujitor al pacatului? Nicidecum!" S-au dat multe interpretari acestui verset. Intelegerea mea este ca Pavel se impotriveste intr-un mod similar cu episodul din Romani 6, unde spune: "Pentru ca nu mai suntem sub Lege, ci sub har, sa pacatuim mereu ca sa se inmulteasca harul?" Si din nou spune acelasi lucru: "Nicidecum!" Si cred ca pune acelasi gen de intrebare si aici. "In timp ce cautam sa fim socotiti neprihaniti de Cristos..." Daca indreptatirea este prin credinta, datorita a ceea ce a facut Cristos, si ceea ce fac eu nu constituie un instrument pentru indreptatirea mea, atunci, daca sunt gasit ca si pacatos in mijlocul tuturor acestor lucruri, este atunci Cristos un slujitor al pacatului? Imi aproba Cristos pacatul? Nicidecum. Cred ca acesta este sensul. Am vrut sa explic acest verset pentru ca nu voi putea sa-l detaliez mai mult de-atat. Trebuie sa parcurgem intregul pasaj. Dar este un verset important, o intrebare importanta. Si cred ca este o paralela identica cu intrebarea pe care o ridica in Romani 6.
Vreau sa acord insa atentie ideii principale a acestui pasaj. Si asa cum am spus, pasajul acesta constituie inima mesajului lui Pavel pentru galateni. Aici, el apara Evanghelia si, indeosebi, simplitatea justificarii prin credinta, impotriva violarii produse de Legea Vechiului Testament. Este o tema constanta in Noul Testament. La aceasta face referire intreaga epistola catre Galateni. La fel si cartea Evrei. Pavel trateaza acest subiect si in cateva alte epistole, intrucat aceasta a constituit o tentatie constanta de a lasa legile ceremoniale ale Vechiului Testament si legalismul si chiar fiecare aspect al religiei iudaice sa violeze adevarul Evangheliei si sa ingradeasca libertatea absoluta pe care o avem in Cristos. Si aceasta este tema Epistolei catre Galateni, a intregii epistole: apararea justificarii prin credinta impotriva violarii produse de legea ceremoniala.
Asadar, vreau sa mentionez ceva ce probabil nici n-ati observat. Este foarte important si foarte intrigant. In pasajul citit, intalnim pentru prima data cuvantul "indreptatit" (socotit neprihanit, justificat) si conceptul de indreptatire (justificare) in intreaga epistola. Am ajuns la cel de-al doilea capitol din epistola si aici este prima data cand Pavel mentioneaza indreptatirea. Chiar daca acesta este chiar obiectul apararii sale. In versetul 16, Pavel mentioneaza pentru prima data, in mod specific, indreptatirea; chiar daca aceasta este doctrina pe care o apara prin scrierile sale. Foloseste verbul ("socotit") la timpul trecut, de trei ori in acelasi verset. Si este prima mentionare a sa din Galateni. Iata un al doilea lucru interesant. In versetul 16 se mentioneaza pentru prima data si credinta, ca instrument al indreptatirii. Inapoi, in capitolul 1, versetul 23, el a mentionat credinta in sensul urmator: a vorbit despre "credinta", insemnand sistemul crestin, credinta crestina in ansamblul ei. Dar aici, in versetul 16 din capitolul 2, apare prima mentiune a sa cu privire la credinta personala, credinta ca mijloc de apucare a mantuirii. Este prima data cand o mentioneaza in intreaga epistola, chiar daca motivul scrierii sale este chiar acela de a apara acest concept. Iata si un alt lucru. In versetul 16 este mentionat, de asemenea pentru prima data, si cuvantul "lege". El vorbeste de circumcizie si descrie un conflict cu privire la lege si Evanghelie, conflict pe care l-a avut cu acesti invatatori falsi care au dorit sa impuna legea asupra Evangheliei. Dar in versetul 16 explica pentru prima data in termeni specifici despre ce este vorba in acest conflict cu iudeii; si el aminteste subiectul Legii. Este o dezbatere cu iudeii despre rolul credintei si locul pe care-l ocupa Legea, sustinand doctrina justificarii. Si in versetul 16 el mentioneaza pentru prima data acesti trei termeni sau pe oricare dintre ei. Este prima mentiune si, din acest motiv, versetul acesta este cheia intregii epistole. Aici este dezbatuta intreaga chestiune pentru prima data. Legea, credinta si indreptatirea. Tineti minte aceste trei cuvinte pentru ca ele vor trasa discutia noastra.
Revin la ceva ce am spus mai devreme. Tind sa cred ca aceasta sectiune este parte din discursul lui Pavel adresat lui Petru. Eu cred ca el inca relateaza din ceea ce a spus atunci cand l-a mustrat pe Petru in fata tuturor, ceea ce este interesant, pentru ca acesta este un discurs doctrinal lung. Din acest motiv a considerat Pavel ca fiind atat de important sa relateze totul din nou, mai detaliat de aceasta data. Este o mustrare care urmareste ceva. Pavel nu doar se ratoieste la Petru. Are un scop didactic, adica urmareste sa-l invete o lectie importanta. Este o lectie doctrinala, care dovedeste clar ca dezacordul dintre Pavel si Petru a fost pur de natura doctrinala. Nu a fost un conflict bazat pe diferente de personalitate. Nu a fost nici un conflict de natura culturala. N-a fost nici o lupta grosolana cu privire la cine era responsabil peste bisericile din Galatia. A fost pe motiv de doctrina. Si mai ales cu privire la Evanghelie. De ce cred eu ca Pavel se adreseaza inca lui Petru. Cand am inceput prima data sa studiez aceasta sectiune, am fost inclinat sa cred ca Pavel a lasat deoparte discursul sau mustrator, la sfarsitul versetului 14, si apoi a inceput sa se adreseze direct galatenilor, din versetul 15. Dar nu iti trebuie prea mult timp sa iti dai seama ca lucrurile nu asa stau. Si iata de ce. Galatenii erau in majoritate dintre Neamuri. Despre asta este vorba in toata aceasta disputa. De fapt, aceasta a fost scanteia care a aprins conflictul la inceput. Si totusi, in versetul 15 este clar ca Pavel inca se adreseaza unei persoane iudaice. "Noi...", spune el, "suntem Iudei din fire..." Si cuvantul "suntem", veti vedea ca in cele mai multe traduceri este scris italic, ceea ce inseamna ca a fost adaugat de catre traducatori pentru a da cursivitate propozitiei. Dar greaca originala spune in felul urmator: "Noi Iudei din fire..." Si se pare ca el inca relateaza cele ce ii spusese lui Petru. Iata deci un iudeu care mustra pe un alt iudeu in fata unei multimi de oameni dintre Neamuri. "Noi Iudei din fire si nu pacatosi dintre Neamuri..." Apropo, acesta era apelativul tipic dat de Iudei Neamurilor—"pacatosi"—vedem aceasta adesea in Noul Testament. Pavel nu sustine ca iudeii nu sunt pacatosi. El petrece prima jumatate a capitolului 3 din Romani dovedind contrariul. El nu face altceva decat sa foloseasca apelativul obisnuit, dat de iudei Neamurilor, care, intrucat erau extrem de necurati din punct de vedere spiritual si in majoritate pagani, sunt numiti "pacatosi dintre Neamuri" sau "Neamuri pacatoase". Deci, interpretarea este urmatoarea: ,Petru, noi nu suntem Neamuri pacatoase. Suntem Iudei pacatosi. Dar suntem tot pacatosi.' Acesta este sensul pe care el il da aici. Uitati-va ce zice. Ii spune lui Petru: ,Chiar daca suntem iudei, tu si cu mine, stim ca un om nu este justificat prin faptele legii, ci prin credinta lui Isus Cristos, chiar si noi, noi iudeii, am crezut in Isus Cristos ca sa fim justificati prin credinta lui Cristos si nu prin faptele legii.' Petru a inteles. A inteles ca credinta in Cristos l-a eliberat de sub puterea Legii. Si Pavel spune: ,Petru, de aceea credem noi in Cristos, pentru ca sa fim eliberati de sub robia Legii.' ,Pentru ca nicio carne nu va fi justificata prin faptele Legii.' Daca iudeii sunt justificati prin credinta si nu prin faptele Legii, ii spune el lui Petru, atunci de ce incerci sa impui Neamurilor Legea? El spune: ,Stii asta, Petru. De ce actionezi altfel de ceea ce cunosti?'
Imi place acest verset, versetul 16. Si imi place intregul pasaj in care se afla acest verset. Insa imi place pentru ca arata negru pe alb tot ceea ce era gresit in doctrina falsa a iudeilor. Facand astfel, el raspunde unei mari multimi de doctrine false de care ne ciocnim tu si cu mine si in ziua de azi. Acest verset infatiseaza corect lucrurile cu privire la indreptatire. Si corecteaza intelegerea gresita pe care o aveau acestia despre Lege. Le aduce aminte despre importanta vitala a credintei autentice. Si salveaza doctrina justificarii de eroarea iudaica. Asadar, pe masura ce parcurgem acest pasaj, vom lasa ca acest aspect sa ne ghideze, aceste trei cuvinte: Legea, credinta si indreptatirea. Acestea sunt aceleasi trei cuvinte cruciale ce tin de Evanghelie, care apar, fiecare in parte, pentru prima data, in versetul 16. Ne vom ocupa de ele in ordine inversa fata de ordinea pe care le-o da Pavel. Vom incepe cu Legea.
Iata un prim punct. Pavel corecteaza conceptiile lor gresite cu privire la Lege. Retineti, acesti invatatori falsi erau in majoritate, daca nu chiar toti, din traditia fariseica, traditie in care Legea era totul. Apostolul, el insusi, fusese un fariseu. El singur isi descrie devotamentul fata de Lege, pe care l-a nutrit din tinerete, in Filipeni 3:5, unde isi spune chiar marturia: "taiat imprejur a opta zi, din neamul lui Israel..." El descrie mediul din care a provenit: "...din semintia lui Beniamin, Evreu din Evrei; in ceea ce priveste Legea, Fariseu". Asa a fost crescut; chiar din prima zi s-a aflat sub Lege. "Taiat imprejur a opta zi." Luca consemneaza marturia lui Pavel inaintea Sinedriului, in Fapte 23, versetul 6. Acesta este primul lucru pe care li-l spune. Pavel spune aceasta. "Sunt Fariseu, fiu de Fariseu..." Deci si tatal sau fusese Fariseu. Si cand spune ca a fost taiat imprejur a opta zi, spune de fapt ca a fost circumcis respectand intact ceea ce cerea Legea chiar inainte de Moise. Genesa 17, versetul 12, Domnul spune acest lucru lui Avraam, cu privire la toti urmasii sai. "La varsta de opt zile, orice copil de parte barbateasca dintre voi sa fie taiat imprejur..." Iata ce pretindea Legea. Dar observati ca in Filipeni 3, acolo unde Pavel depune marturie, el culmineaza in cele din urma spunand ca atunci cand L-a apucat pe Cristos, el s-a imbracat cu o dreptate (neprihanire) care nu era a lui. El foloseste exact aceste cuvinte: "nu o dreptate a mea proprie". Si, de fapt, el a ajuns sa priveasca acea dreptate data de Lege, toata supunerea fata de Lege, orice lucru fata de care isi devotase viata, pe toate acestea a ajuns sa le priveasca drept gunoi, la propriu, baligar, excremente. Si pentru el, acestea nu-si mai aveau rostul. El face acest lucru foarte clar, printr-un limbaj foarte explicit.
Comparati acestea cu acesti farisei iudei. Ei au pretins ca au venit la Cristos, dar au tarat dupa ei dreptatea lor proprie. N-au vrut sa renunte la ea. Petrecusera mult timp ca s-o dezvolte. Si nu doar atat, dar erau hotarati sa imprumute ceremoniile Vechiului Testament, incepand cu circumcizia, oricarui crestin dintre Neamuri care venea la Cristos. Si acest mesaj a obstructionat libertatea desavarsita a Evangheliei. Dar observati claritatea absoluta a versetului 16. "Totusi, fiindca stim ca omul nu este socotit prin faptele Legii, ci numai prin credinta in Isus Hristos (engl. credinta lui Isus Hristos), am crezut si noi in Hristos Isus, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta in Hristos (engl. credinta lui Hristos), iar nu prin faptele Legii; pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii." Nu poti ocoli intelesul acestui text.
In timpul studentiei mele, am vestit Evanghelia unui barbat din Chicago, membru al bisericii Worldwide Church of God, cult fondat de Herbert W. Armstrong. In ultimii ani, aceasta biserica a abandonat o parte, dar nu pe toate, din doctrinele sale de cult. Dar in acele zile, ei invatau cu toata puterea si insistau asupra faptului ca crestinii trebuie sa respecte anumite legi ceremoniale din Vechiul Testament, si aceasta pentru a fi mantuiti. Era tipic cazului iudeilor din Galatia. Si l-am luat pe acest om si am inceput sa-i spun Evanghelia. El dorea sa auda tot mai mult. Si chiar voia sa aduca argumente in favoarea lui. Cultul sau, Worldwide Church of God, isi avea radacinile in Adventismul de Ziua a Saptea. Si, prin urmare, si ei tineau Sabatul sambata, impreuna cu multe alte lucruri din Legea Vechiului Testament. Tineau toate zilele de sarbatoare din Vechiul Testament. Ei cereau respectarea unui numar de ceremonii din Vechiul Testament. Si insistau asupra faptului ca toate aceste lucruri erau necesare pentru a fi socotit neprihanit. Era ecoul clasic al doctrinei iudeilor. Acest individ era un barbat de culoare, mai in varsta, foarte inteligent, bun cunoscator al textelor favorite folosite ca dovezi de catre cultul lor, si el sustinea ascultarea fata de orice aspect al Legii Vechiului Testament si fata de anumite aspecte ale legii ceremoniale; toate acestea, spunea el, erau esentiale pentru indreptatire. Era atat de impregnat de aceasta doctrina si atat de bine scolit de cultul sau, incat mi-am dat seama foarte repede ca avea pregatita o replica pentru fiecare text pe care eu i-l puneam in fata si care dovedea contrariul spuselor lui. De fiecare data, ii aratam pasaje unde Scriptura invata ca mantuirea nu se capata prin fapte (si i le-am aratat pe toate cele binecunoscute). Efeseni 2:8 si 9. "Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este harul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni." El spunea: "Ei bine, aici este vorba de faptele bune facute in afara Legii, nu despre faptele bune pe care Legea lui Dumnezeu le cere de la noi." Asa ca i-am aratat Tit 3:5. "El ne-a mantuit nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui..." Mi-a raspuns acelasi lucru. Mi-a spus ca faptele noastre bune nu ne mantuiesc, dar faptele pe care le cere Legea, acelea sunt vitale, sunt esentiale. Asa ca i-am dat Romani 4, versetele 4 si 5. "Insa celui ce lucreaza, plata cuvenita lui i se socoteste nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el, ii este socotita ca neprihanire." Din nou mi-a spus: "Acesta nu spune nimic de Legea care ne arata poruncile lui Dumnezeu pentru noi. Noi trebuie sa implinim aceste porunci pentru a fi indreptatiti." Am incercat sa-i explic ca noi nu putem sa implinim Legea in mod desavarsit. Astfel ca, daca depind de ascultarea mea fata de Lege pentru a fi socotit drept, atunci sunt terminat. Pentru ca daca trebuie sa tin Legea pentru a fi mantuit, atunci suntem cu totii condamnati la moarte. Iacov 2, versetul 10, spune: "Caci, cine pazeste toata Legea si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate." Si el mi-a spus: "Da, dar noi putem fi iertati pentru pacatele noastre atata timp cat incercam sa tinem Legea." Si asta incerca el sa faca. Eram student pe vremea aceea si un crestin incepator. Asa ca n-am stiut exact ce sa fac cu acest om. Am incercat sa-i tot spun la versete. Si apoi am observat acest verset din Galateni 2, versetul 16, care parea sa raspunda direct erorii acestui barbat. Asa ca i l-am aratat. Si de aceasta data, n-a mai avut replica. Nu-i mai acordase atentie niciodata pana atunci. Si imi aduc aminte, a repetat din cele ce spusese pana atunci, pentru un timp. A recunoscut ca acest verset pare sa spuna ceea sustin, dar... apoi a mai vorbit putin si s-a departat de verset. Si tocmai cand am crezut ca fusese convins, in cinci minute a trecut dincolo de acest verset si s-a intors sa accentueze din nou necesitatea Legii pentru indreptatire. Asa ca l-am adus din nou la Galateni 2:16 si i-am spus: Dar nu ai explicat acest text. Nu poti sa il explici in sistemul tau. Si i l-am citit cu voce tare. "Noi... stim ca un om nu este indreptatit tinand Legea, ci prin credinta in Isus Cristos. Asa ca si noi trebuie sa ne punem credinta in Cristos Isus pentru a fi indreptatiti prin credinta in Cristos si nu prin tinerea Legii, pentru ca nimeni nu va fi indreptatit prin tinerea Legii." Este un verset lung, nu-i asa? Cred ca l-am citit de vreo 35 de ori. Cand am terminat de vorbit cu el, memorasem deja versetul. El era un om inteligent si interesat de Scriptura. Si de cate ori il readuceam la acest verset, el intelegea ideea. Si apoi, dupa cateva minute, el a zis: ,Da, dar trebuie sa tii Legea'. Atunci l-am pus sa citeasca versetul din nou si din nou si din nou. Pe masura ce conversatia progresa, am putut sa vad ca adevarul acestui text ii spulbera obiectiile. Imi aduc aminte foarte viu cele petrecute atunci. Ne aflam cam de trei ore in sufrageria lui dintr-un cartier mai saracacios din Chicago. Ce imi aduc aminte chiar si mai viu este lumina care a inceput sa se astearna pe fata acestui om in timp ce discutam. A inceput sa imbratiseze realmente adevarul potrivit caruia nu poti fi indreptatit daca iti pui nadejdea in ascultarea ta fata de Lege. Caci nimeni nu va fi socotit drept prin faptele Legii.
Retineti aceasta, pentru ca acest verset arata cu exactitate ceea ce Pavel urmareste sa indice in repetate randuri. De exemplu, Galateni capitolul 5, versetul 18: "Voi nu mai sunteti sub Lege...". Romani 6:14: "Voi nu mai sunteti sub Lege, ci sub har." Iata ce vrea el sa spuna. Galateni 2:16. Nu te afli sub Lege pentru indreptatire. Nu depinzi de calitatea ascultarii tale fata de Lege, pentru a-ti hotari destinul vesnic. Esti indreptatit fara legatura cu ascultarea fata de Lege. Aceasta inseamna a nu te afla sub Lege. Multi oameni sunt confuzi in aceasta privinta.
Sunt oameni care aud ca "nu mai sunt sub Lege, ci sub har" si cred ca aceasta inseamna o libertate totala pentru a face tot ceea ce vor si ca nu mai exista nicio lege care sa aiba vreun fel de autoritate peste ei. Dar nu aceasta inseamna aceste cuvinte. Sa nu va inchipuiti ca principiile morale ale legii nu mai au valoare practica pentru crestini, ca si cum cele Zece Porunci n-ar mai avea autoritate asupra comportamentului nostru. Nu la aceasta se refera. Nu este vorba ca Legea are autoritate peste comportamentul nostru, ma refer indeosebi la aspectul moral al Legii. Nu suntem lasati sa traim liber ca si cum am dispretui standardul moral ce este inaintat de Lege. Ce vrea sa spuna este ca nu ne mai aflam sub Lege pentru a dobandi indreptatirea. Si voi sublinia acest lucru de multe ori, pe masura ce strabatem cartea Galateni. Asa ca, tineti minte ca acest principiu este ancorat in adevarul acestui verset. Voi nu mai sunteti sub Lege, ca cerinta pentru indreptatirea voastra. Caci prin faptele Legii nimeni nu va fi indreptatit.
Asta inseamna si ca suntem eliberati de aspectele ceremoniale ale Legii Vechiului Testament. Acele lucruri din Legea Vechiului Testament care L-au prevestit pe Cristos nu mai au relevanta, pentru ca, atunci cand detii lucrul real, nu mai ai nevoie de simbolurile care l-au intruchipat. Despre aceasta vorbeste Pavel in Coloseni 2. Acesta este mesajul transmis si in cartea Evrei. Din moment ce Cristos a venit, toate aspectele preotesti si ceremoniale ale Legii Vechiului Testament au fost abolite. Pentru ca nu mai au relevanta. Nu mai ai nevoie de jertfirea simbolica a animalelor din moment ce, o data pentru totdeauna, s-a facut ispasirea reala si eficienta pentru pacat. Nu mai ai nevoie de preotie, pentru ca acum exista un Mijlocitor intre Dumnezeu si om, Omul Cristos Isus. Asadar, nici in acest sens nu ne mai aflam sub Lege, in ceea ce priveste aspectele ceremoniale. Si cred ca aceasta mentioneaza Pavel aici in pasajul nostru, versetul 18: "Daca zidesc iarasi lucrurile pe care le-am stricat, ma arat ca un calcator de lege." Daca rezidesti legea ceremoniala, spune el, si redai valabilitatea ceremoniilor si randuielilor Vechiului Testament, atunci aceasta este cea mai urata calcare de lege, pentru ca, de fapt, calci in picioare lucrarea lui Cristos, potrivit cu ceea ce scrie in Evrei 10:29. Iata aici dovada ca vorbeste despre legea ceremoniala, in versetul 19. "Caci eu prin Lege am murit fata de Lege ca sa traiesc pentru Dumnezeu." Mort fata de lege. Cu alte cuvinte, in mod legal si judiciar, legea a extras deja din mine tot ce putea, pentru ca Isus Cristos a murit in locul meu. Versetul 20. "Am fost rastignit impreuna cu Cristos..." Acesta este principiul substitutiei. El se afla la baza doctrinei justificarii. Aici se gaseste intruchiparea celui mai important principiu al justificarii—Cristos a murit in locul meu. Si, de aceea, Legea nu mai are putere asupra mea. Eu traiesc cu El, imbracat in dreptatea Lui desavarsita si fiind capabil sa stau inaintea lui Dumnezeu. Nu m-am intors de la cerintele morale ale Legii, dar nu mai sunt in raza ei de amenintare cu distrugerea. Nu mai trebuie sa tin toate aceste ceremonii care aratau inspre Cristos, pentru ca eu ma aflu in Cristos. Nu mai am nevoie de nimic care sa arate inspre El, nu mai am nevoie de vreo ceremonie care sa-L prevesteasca. Iata care este ideea. Legea nu mai are relevanta ca instrument prin care noi sa fim fie indreptatiti, fie osanditi. Acesta este punctul vital numarul unu. Si el dezminte direct punctul central al doctrinei iudeilor. Pavel corecteaza conceptiile lor gresite despre Lege.
Iata punctul numarul doi. El le readuce aminte de faptul ca principiul credintei nu ia in seama niciun gen de fapte. Daca iti este cunoscut Pavel cat de cat, stii ca aceasta a fost tema centrala si dominanta a teologiei pauline. Doar credinta constituie instrumentul indreptatirii. Pavel nu dadea loc faptelor credinciosului in dobandirea indreptatirii. Si Pavel a fost omul cel mai potrivit care sa rosteasca acest mesaj pentru ca el si-a devotat intreaga viata ascultarii riguroase fata de Lege. Si el spune ca nu merita, este gunoi, este bun de aruncat. Ma refer acum la Filipeni 3. Va amintiti, el si-a socotit dreptatea proprie ca fiind gunoi. El s-a lepadat de o viata intreaga de ascultare neclintita fata de Lege si a spus: "...ca sa-L castig pe Cristos si sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea, pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Cristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu, prin credinta." (Fil. 3:8,9) Si de-a lungul tuturor epistolelor lui Pavel din Noul Testament, vedem ca este pus accentul pe dreptatea pe care o primim prin credinta, spre deosebire de un alt fel de dreptate, pe care oamenii o dobandesc prin ascultarea de Lege. Doua feluri de dreptate, spune el. Si singura care conteaza, singura care valoreaza este dreptatea pe care o primim prin credinta, si nu prin faptele noastre. Romani 4, versetele 4 si 5, el arata acest punct doctrinal: mantuirea prin credinta opus mantuirii prin fapte. El trage o linie de separatie intre credinciosi si oamenii care nu au nadejde. "Insa, celui ce lucreaza..." Vorbeste despre cineva care incearca sa capete trecere inaintea lui Dumnezeu, cineva care vrea sa isi obtina indreptatirea facand fapte bune, care sa-I placa lui Dumnezeu. Unei astfel de persoane, el ii spune: "...plata cuvenita lui, i se socoteste nu ca un har, ci ca ceva datorat." Vrei ca s-o castigi? Vei primi ce ai castigat. Persoana care vrea sa isi castige favoarea inaintea lui Dumnezeu va fi platita potrivit cu ceea ce merita. Si din moment ce dreptatea ei este ca o haina manjita, potrivit Scripturii, dreptatea proprie pacatoasa, aceasta persoana va primi pe masura. Toate lucrurile bune pe care le facem sunt manjite de pacat. Si care este plata pacatului? Moartea. Astfel ca, daca vrei sa faci fapte, vei muri. Osanda vesnica. Incearca tu sa capeti trecere inaintea lui Dumnezeu si vei fi osandit. Aceasta arata Pavel, in Romani 4:4. Insa, Romani 4:5: "pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el ii este socotita ca neprihanire." Neprihanire prin credinta. Aceasta a fost intotdeauna ideea mesajului evanghelic al lui Pavel si este exact adevarul pe care doctrina iudaica l-a subminat.
La ce fel de credinta se gandeste aici Pavel? Unii au argumentat spunand ca Pavel ar fi afirmat ca cea care ne mantuieste este credinciosia lui Cristos. Uitati-va la mijlocul versetului. Vorbeste de doua ori despre a fi indreptatit prin credinta lui Isus Cristos. (Galateni 2:16, versiunea King James) Si dupa una sau doua propozitii, "...pentru ca sa fim indreptatiti prin credinta lui Cristos..." Aceasta spune versiunea King James. Credinta proprie a lui Cristos. Aceasta poate fi o posibila modalitate de interpretare a pasajului, pentru ca este o traducere buna din textul in limba greaca. Este o posibila traducere a propozitiei din greaca. Si din moment ce cuvantul din greaca tradus prin "credinta" este si un cuvant ce poate sa insemne "credinciosie", unii au sugerat ca poate Pavel vrea sa spuna ca credinciosia lui Cristos este cea care ne indreptateste. Este adevarat acest lucru, nu-i asa? Ca, in cele din urma, suntem indreptatiti pentru ca Isus Cristos a fost credincios. El a ascultat de Lege in locul nostru. Asadar suntem indreptatiti de credinciosia lui Cristos. Este un lucru cert. Dar eu unul nu cred ca la aceasta face referire aici Pavel. Si consider ca aceste doua propozitii care vorbesc despre credinta lui Cristos sunt explicate de expresia care se afla intre ele: "...am crezut si noi in Isus Cristos..." Asadar este clar, in acest context, ca el vorbeste despre credinta in Cristos. De fapt, din acest motiv este tradus acest verset in acest fel, in cele mai multe versiuni biblice moderne. "Credinta in Cristos" apare mai frecvent decat "credinta lui Cristos". El arata ca credinta noastra in Cristos este singurul instrument prin care noi putem apuca dreptatea care ne indreptateste. Nu sunt necesare alte cerinte legate de Lege. Nu este nevoie sa fie tinute ceremonii din Lege. Ritualurile si protocoalele exterioare nu fac parte din indreptatirea noastra. Noi am crezut in Cristos, spune el. Si asemenea talharului de pe cruce, si noi suntem pe data indreptatiti, inainte de a fi botezati, fara a ni se cere circumcizia, fara a ni se cere sa strabatem vreo insula, sa semnam un card, sa spunem vreo rugaciune sau sa facem vreun lucru, actiune din care oamenii au tendinta sa faca o conditie necesara pentru mantuire. Nu sunt necesare niciunul din aceste lucruri. Doar credinta. Sola fide. Acesta este principiul pe care il apara Pavel aici. Si, asa cum a ajuns sa inteleaga si prietenul meu de la cultul din Chicago, nu exista o alta explicatie pentru acest verset, 16. De aceea, aceasta sectiune este cheia intregii epistole. Asadar, Pavel le corecteaza conceptiile gresite cu privire la Lege. El le aminteste de faptul ca principiul credintei elimina faptele de orice fel.
Si in cele din urma, numarul trei, el corecteaza eroarea in care au fost prinsi acestia cu privire la indreptatire. Ne intoarcem la chestiunea indreptatirii. Probabil ca este subiectul meu favorit dintre toate adevarurile Scripturii. Si este chiar inima Evangheliei. Imi place, pentru ca ea ne arata ca tinta tuturor lucrurilor este Cristos, intotdeauna Cristos. Iata ce vreau sa spun cu aceasta. O intelegere buna a justificarii ne indreapta privirea intotdeauna la Cristos si ne invata cum sa ne atintim credinta, nadejdea si dragostea noastra, precum si toate dorintele si tot ce avem asupra Lui. Cea dintai lectie a ei este ca mantuirea se afla doar in Cristos, nu in ceva ce fac eu. El ne-a dat deja tot ceea ce avem nevoie, pentru a face placere lui Dumnezeu. Mantuirea este fara plata si este plina de har. Nu putem face nimic pentru a ne-o castiga. Nici nu vrei sa incerci sa faci ceva ca s-o castigi. Nici n-ar trebui sa te gandesti la asa ceva. Versetul 21: "Nu vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu; caci daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Cristos." Pentru acest motiv, aceasta doctrina este favorita mea. O sa zici: ,Este tot ce spui in acest text?' Cu siguranta. Totul este inglobat in semnificatia verbului "indreptatit" ("socotit neprihanit", "justificat"), care vine din greaca, imprumutat fiind direct din terminologia justitiara. Se refera la declaratia de indreptatire. Nu este aratat cum ne face Dumnezeu drepti in sens practic, ci descrie verdictul pe care il rosteste Dumnezeu in dreptul nostru. Indreptatirea nu este un proces prin care sa trecem. Nu este ceva ce eu trebuie sa fac sau chiar as putea sa fac pentru mine insumi. Este un verdict pe care Dumnezeu il da cu privire la toti cei care cred. Si El pronunta acest verdict in momentul in care cineva crede in El. Nu simti ca se intampla acest lucru. Nu se intampla in launtrul tau, nici macar in vecinatatea ta. Are loc in sala tronului lui Dumnezeu, atunci cand Dumnezeu te numeste drept si te accepta de dragul lui Cristos, datorita a ceea ce Cristos a facut pentru tine, nu pentru ceva ce ai facut tu pentru El, nu pentru ceva ce se intampla in interiorul tau, ci pentru ceea ce a facut Cristos pentru tine. Si la citirea obisnuita a acestui pasaj, acest lucru este limpede ca si cristalul.
Vreau sa mentionez insa ca exista o miscare in randul invatatilor din Noul Testament de astazi, condusa de cativa care ne spun ca trebuie sa ne intoarcem si sa dam o noua interpretare cartii Galateni si tuturor epistolelor lui Pavel, sa le dam un sens original si diferit, intr-o lumina cu totul diferita. Miscarea este adesea numita "O Noua Perspectiva asupra lui Pavel". Daca petreci un oarecare timp in lumea academica evanghelica, probabil ca vei intalni oameni bine intentionati, care cred ca aceasta abordare novatoare a lui Pavel este emotionanta, minunata si plina de o noua lumina. Nu te lasa pacalit sa crezi ca este o chestie foarte ajutatoare si intr-o lumina noua. De fapt, fii atent, eu cred ca Noua Perspectiva asupra lui Pavel aduce cateva din pericolele impotriva carora Pavel scrie aici galatenilor. Si cea mai mare nemultumire a mea este aceasta: Noua Perspectiva asupra lui Pavel submineaza intelegerea clara si corecta a doctrinei justificarii prin credinta. Fiecare persoana pe care am cunoscut-o, care a adoptat aceasta viziune, ajunge in cele din urma sa abandoneze intelegerea limpede a justificarii prin credinta. Potrivit Noii Perspective, disputa reala dintre Pavel si iudei, de aici, n-a avut nimic de-a face cu felul in care oamenii sunt indreptatiti in ochii lui Dumnezeu. Ei spun ca problema primordiala a lui Pavel cu privire la iudeii de aici este aceea ca acestia erau exclusivisti pe motiv cultural. Ei ofereau suprematie neamului lor evreiesc. Si greseala lor, potrivit acestui punct nou de vedere, este ca se opuneau diversitatii in biserica. Nu erau destul de postmodernisti. Si problema atat de mare nu era ca ei confundau calea de mantuire, spun acesti indivizi; eroarea nu era cu adevarat soteriologica, ci era mai degraba una de natura culturala. Asadar, potrivit Noii Perspective, atunci cand Pavel vorbeste de indreptatire, el nu se refera la indreptatirea individuala, el se refera pur si simplu la cine anume merita sa ocupe un loc la masa, atunci cand crestinii au partasie unii cu altii.
Probabil ca intelegeti de ce aceasta interpretare incurca oamenii. Pentru ca ideea partasiei in jurul mesei pare sa se potriveasca in contextul Galateni 2. Pentru aceasta l-a mustrat Pavel pe Petru, pentru ca a refuzat sa manance impreuna cu Neamurile. Dar, daca aceasta este toata interpretarea, daca aceasta este doar o disputa culturala, si nemultumirea lui Pavel in ceea ce-l priveste pe Petru a fost faptul ca el s-a comportat ca un bigot rasial sau cultural, trebuie sa aduci foarte multe modificari textului pentru a explica totul altfel. Nemultumirea lui Pavel de aici este pur teologica, si nu culturala. A fost o disputa cu privire la mantuire, nu una sociala. El era preocupat de mesajul Evangheliei. Face clar acest lucru in capitolul 1. Nu este preocupat in primul rand de randuielile cu privire la servirea mesei in biserica. Si dovada ca el vorbeste despre mantuirea individuala consta in pronumele pe care il foloseste, asa cred. El vorbeste despre unitatea personala si individuala pe care o are cu Cristos, in versetul 20. De la versetul 18 pana la 21, el foloseste pronumele personal persoana intai singular, "eu", "mine", de cel putin cinsprezece ori. Cu siguranta, vorbeste despre ceva foarte personal si individual aici, unde prezinta indreptatirea.
Dati-mi voie sa rezum pe scurt si rapid ideea despre indreptatire. Credinta este singurul instrument prin care noi putem sa capatam indreptatirea. Cristos este obiectul credintei, versetul 16. El este Cel care a pus deoparte cerintele Legii, in numele nostru. Si, desigur, El a facut aceasta implinind Legea in mod desavarsit pentru noi. Si Pavel urmareste sa demonstreze acest lucru, asa cum vedem, pe masura ce parcurgem cartea Galateni. De fapt, acesta este motivul pentru care Galateni 4:4 spune ca Isus Cristos S-a nascut sub Lege, pentru a implini Legea pentru noi. El a implinit-o perfect. Si a facut aceasta pentru noi. Si apoi a purtat chiar vina pacatelor noastre, versetul 20: "El m-a iubit si S-a dat pe Sine pentru mine". Pavel spune ca El a facut aceasta pentru mine, pentru a ma elibera de sub orice cerinta a Legii. Astfel ca, El nu doar ca a implinit Legea, El a purtat pedeapsa data de Lege pentru pacatosi, si acest gen de substitutie legala este permis datorita unitatii noastre spirituale cu Cristos, versetul 20. Noi suntem in El si acum El traieste in noi. Astfel ca moartea Lui este moartea noastra. Viata noastra este ascunsa in El. Si toate acestea, spune Pavel, sunt puse in pericol de ideea potrivit careia circumcizia este necesara pentru a fi mantuit. Este o legatura uimitoare pe care el o stabileste, si este una absolut corecta. Daca faci din circumcizie conditia indispensabila pentru indreptatire, pui lucrarea pacatosilor in locul lucrarii lui Cristos. Si aceasta este erezia periculoasa a iudeilor. Din acest motiv a fost ea atat de periculoasa. Ea frangea inima adevarului Evangheliei. Eu cred ca astazi exista multe alte amenintari similare la adresa Evangheliei. Si Noua Perspectiva asupra lui Pavel este una dintre ele. Ca si erezia iudeilor, si aceasta este subtila. Este raspandita de oameni pe care cei mai multi din biserica ii considera invatatori buni si evlaviosi. Dar este o doctrina periculoasa si potential condamnabila, in masura in care obstructioneaza libertatea desavarsita a harului divin si scoate din prim plan ceea ce a facut Cristos pentru mantuirea noastra. Lucrul trist este ca prea multi oameni din biserica de astazi sunt ignoranti cu privire la doctrina sanatoasa. Nu discern lucrurile, nu sunt destul de vigilenti ca sa creada ca o doctrina, care pare a fi buna, invatata de oameni pentru care cu totii avem cel mai mare respect, poate sa aduca cu ea o serie de pericole. Chiar apostolul Petru a cazut in aceasta capcana, cel putin pentru un timp. Este bine de tinut minte acest lucru, pentru ca sa ramanem vigilenti; trebuie sa cercetam lucrurile pentru a ne prezenta inaintea lui Dumnezeu ca oameni incercati, lucratori care impart bine Cuvantul lui Dumnezeu si n-au nimic de care sa le fie rusine. Unii dintre voi poate veti spune: ,Ei bine, eu nu sunt teolog. Nu sunt student la seminar. N-am sa fiu niciodata un teolog iscusit. N-am idee, nu inteleg ce se petrece in aceste cercuri academice.' Este un pic de adevar si aici. Dar problema este ca aceste idei academice nu raman pentru multa vreme academice. Doctrina gresita intra in biserica si intra in actiune. Apare in cartile crestine si pe website-urile pe care le vizitezi. Si chiar daca nu vei ajunge niciodata expert in acest domeniu, trebuie sa fii atent si sa fii asemenea celor din Berea, sa te straduiesti sa cunosti Evanghelia mai bine decat o cunosti acum. Acesta este modelul crestinismului nou-testamental si trebuie sa ne straduim sa ajungem asa. Sa spunem impreuna cu apostolul Pavel: "Nu vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu."
Sa ne rugam. Doamne, suntem recunoscatori pentru modelul de curaj pe care il avem in apostolul Pavel. Te rugam sa ne ajuti pe toti sa avem aceeasi dragoste plina de pasiune pentru adevarul Evangheliei. Ajuta-ne sa il studiem, sa il cunoastem, sa il invatam, sa il aparam, sa fim plini de ravna pentru el. Si mai presus de toate, ajuta-ne sa il vestim clar cu vietile si cu buzele noastre. Ne rugam in Numele lui Isus. Amin.
Tradus de Estera Sandau