Phil Johnson
Acesta este unul dintre acele locuri din Scriptura pe care traducatorii l-au considerat a fi potrivit pentru o bransa intre capitole. Este in mod evident un loc perfect pentru o paranteza. Aici este un punct de cotitura major in Epistola. Este punctul in care apostolul Pavel ajunge la inima mesajului sau. Si felul in care isi expune acest mesaj nu este deloc gentil. Acesta este un loc plin de semnificatie din care sa continuam ceea ce am lasat data trecuta. Daca acest text te loveste in inima sau ti se pare ca Pavel a devenit dintr-odata foarte dur, probabil ca in acelasi mod au receptionat aceasta scrisoare si cei carora le-a fost adresata initial. Dati-mi voie sa va rezum foarte pe scurt continutul acestei epistole pana in acest punct, pentru ca sa puteti urmari ceea ce spune si ca sa intelegeti motivul pentru care rosteste aceste cuvinte cu atata inversunare.
Retineti ca el adreseaza aceasta epistola unui grup de biserici imprastiate pe tot cuprinsul Galatiei. Aceste biserici il cunosteau in mod personal. De fapt, multe dintre ele fusesera plantate de el si de asociatii sai apropiati. Erau cu predominenta biserici ale neamurilor, intr-o regiune populata indeosebi de neamuri. Prin urmare, erau strans relationate cu slujirea personala si apostolica a lui Pavel, pentru ca el era apostol al neamurilor. Astfel, el simtea ca are o anumita autoritate parinteasca, o anumita responsabilitate fata de aceste biserici. El era tatal lor spiritual. Chiar la inceput, a fost mentorul lor in Evanghelie. Dar ulterior a plecat de acolo. A mers mai departe. Slujirea lui misionara l-a purtat, asa cum citim in Noul Testament, prin toata regiunea Marii Mediteraneene. Si tinea legatura cu ei prin scrisori. Tinea legatura in mod personal cu oamenii pe care ii lasase ca lideri in acel loc. Stia ce se petrecea in biserica. Era la curent cu tot ce se petrecea. Acestia erau copiii lui spirituali. Si de indata ce a parasit zona, niste barbati cu influenta, dupa cum se pare, aparent asociati cu biserica din Ierusalim, poate chiar barbati delegati oficial si cu buna credinta de catre liderii bisericii din Ierusalim (asa incat sa vina chiar cu o anumita aureola de autoritate), au venit in regiunea Galatiei incercand sa conformeze aceste biserici dintre neamuri, plantate de Pavel, la cultura iudaica si la practicile ceremoniale vechi-testamentale, intocmai cum practicau ei in Ierusalim, acolo unde totul se facea potrivit culturii iudaice. Ei incercau sa schimbe cultura religioasa a bisericii, in aceste zone locuite de neamuri. Si acesti oameni erau inradacinati in Legea Vechiului Testament; erau niste invatatori falsi.
Fapte 15, care vorbeste despre acelasi gen de miscare de iudaizare a Bisericii, spune ca in biserica din Ierusalim existau cativa fosti farisei care Il imbratisasera aparent pe Cristos, doar cu numele, fara ca sa inteleaga sau sa creada cu adevarat ceea ce realizase Cristos la cruce. Este posibil ca acesti barbati veniti in Galatia sa fi fost chiar dintre acesti fosti farisei, sau cel putin, ei erau unii care fusesera puternic influentati de acesti farisei. Mintea lor era adanc infiltrata de aceasta credinta potrivit careia neamurile erau din nastere necurate si straine si in afara legamantului lui Dumnezeu. Si astfel, ei urmareau orice lucru ce tinea de cultura neamurilor. Se pare ca auzisera de aceste biserici din Galatia ca erau toate dintre neamuri. Asa ca s-au hotarat sa mearga sa le invete ceremoniile vechi-testamentale. In mintea lor, legamantul mantuirii nu semnifica decat identificarea cu Israelul. Si de aceea au ajuns sa imbratiseze aceasta opinie, anume ca toate randuielile ceremoniale, si mai ales circumcizia, erau semne distinctive pentru cei care faceau parte din oricare dintre legamintele lui Dumnezeu. Acesta era motivul pentru care voiau ei sa invete aceste neamuri.
Cand facem referinta la acesti oameni, ii numim iudei, pentru ca ei erau convinsi ca Isus Cristos, ca Mesia al Israelului, a avut o relatie unica si exclusiva cu natiunea Israel. Astfel ca ei s-au gandit ca nu poti fi un urmas adevarat al lui Isus daca faci parte dintre neamuri. Erau de acord sa primeasca neamurile in Biserica numai daca acestea se converteau atat la iudaism, cat si la crestinism. Ei voiau ca acesti oameni sa devina prozeliti ai iudaismului. Puneau mare accent pe circumcizie, ca emblema a participarii la legamant. In mod evident, asa stateau lucrurile in Vechiul Testament. Vedeti, accentul care cade pe circumcizie. Insa ei nu au inteles semnificatia deplina a Noului Legamant. Si misiunea lor expresa a fost aceea de a se asigura ca Biserica isi pastreaza identitatea iudaica, caracterul cultural iudaic. Mie mi se pare ca ei au venit in bisericile din Galatia cu acest scop unic in minte. Voiau ca aceste biserici ale neamurilor sa adopte toate simbolurile externe ale vechiului legamant al Israelului. Si probabil ca s-au prezentat ca fiind invatatori si experti in Legea biblica. De fapt, daca erau fosti farisei, cu siguranta erau mari invatatori ai Legii. Au venit deci cu aceasta idee, ca era nevoie de ei pentru a-i invata pe bietii convertiti dintre neamuri cum sa fie niste crestini mai buni, prin adoptarea tuturor ritualurilor ce tineau de iudaismul vechi-testamental. Si acest mesaj a produs confuzie in bisericile Galatiei. Era, cu siguranta, un mesaj diferit de cel pe care-l auzisera de la apostolul Pavel. El nu le-ar fi predicat asa ceva niciodata, chiar daca el insusi era un fost fariseu. Pavel n-a facut niciun efort de convertire a neamurilor venite la Cristos, la practicile ceremoniale ale Vechiului Testament. El n-a facut niciodata acest lucru. Si aceste biserici ale Neamurilor il cunosteau foarte bine. Stiau ca Pavel nu invatase niciodata asa ceva. Asa ca, atunci cand acesti barbati au venit si au inceput sa invete aceste lucruri, in mod firesc s-a creat controversa si confuzie in bisericile Galatiei. Si neamurile din Galatia au reactionat la invatatura iudaica prin sublinierea, probabil pentru inceput, a faptului ca se aducea un mesaj diferit de cel pe care-l auzisera de la Pavel.
Retineti ca si Pavel a fost fariseu inainte de convertirea sa. Dar el spune, in Filipeni 3, ca la convertire a inteles ca dreptatea lui proprie de fariseu nu era decat gunoi. Acesta este cuvantul pe care-l foloseste. Era total neputincios in ceea ce priveste abilitatea lui de a-si castiga vreun merit inaintea lui Dumnezeu. Si astfel, Pavel, in mod personal, a dat deoparte toate acestea. Le-a abandonat. El a ajuns sa vada faptul ca dreptatea lui Cristos pe care o primise, era mai buna decat toate acele ceremoniale si restul. In niciun caz, Pavel nu ar fi irosit timpul invatand astfel vreo biserica dintre Neamuri, incercand s-o determine sa urmareasca elementele exterioare ale unei religii legaliste, religie de care el insusi fusese eliberat atunci cand devenise crestin.
Este evident din text si din tonul acestei carti, Galateni, ca Iudeii au raspuns la toate criticile ce li s-au adus in Galatia cu o provocare la adresa recomandarilor apostolice ale lui Pavel. De asemenea, ei au pus sub semnul intrebarii acuratetea mesajului adus de Pavel galatenilor. S-au ridicat impotriva lui. Pavel nu este un apostol adevarat. 'Noi reprezentam adevarata crestinatate. Noi suntem din biserica din Ierusalim, acolo unde S-a nascut Biserica. Noi avem recomandarile si cunostinta si acordul indiscutabil al tuturor apostolilor din Ierusalim. Voi trebuie sa uitati cele ce v-a spus apostolul Pavel si sa ascultati de noi.' Acest gen de mesaj au transmis ei. Intelegem aceasta din cuprinsul cartii Galateni. Pentru ca primul punct din agenda de lucru a lui Pavel din aceasta epistola a fost ca el sa-si apere propria apostolie si sa vesteasca din nou Evanghelia pe care le-o vestise deja. Apararea lui si a mesajului sau o intalnim in capitolele 1 si 2. Aceasta am studiat pana acum. Pavel reda istoria convertirii sale. El recapituleaza circumstantele in care a fost facut apostol si in care i-a fost data Evanghelia, asa cum spune el, printr-o descoperire speciala data lui de Insusi Cristos. El spune ca a primit atat Evanghelia cat si imputernicirea apostolica in mod personal, de la Cristos Cel inviat, capitolul 1 versetele 11 si 12. "Fratilor, va marturisesc ca Evanghelia propovaduita de mine, nu este de obarsie omeneasca; pentru ca n-am primit-o, nici n-am invatat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos." Isi revendica dreptul destul de cutezator, nu-i asa? Dar el isi intareste spusele si explica cum chiar si ceilalti apostoli au recunoscut si au admis atat mesajul cat si autoritatea pe care i-a dat-o Cristos spre a fi apostol (de la capitolul 1 versetul 15 pana la capitolul 2 versetul 9; aici este descrisa intreaga chestiune). Apoi, la sfarsitul capitolului 2, el descrie un conflict pe care l-a avut cu Petru, conflict in care a trebuit sa il indrepte pe acest apostol care pornise pe calea compromisului, nu prin invatatura lui, ci prin faptele lui.
Si aceasta ne conduce la finalul capitolului 2. In primele doua capitole, Pavel descrie totul la un nivel foarte personal. Celalalt loc in care Pavel vorbeste mai mult despre sine insusi este in 2Corinteni, loc in care, din nou, el isi apara recomandarile apostolice. Dar acest lucru este neobisnuit pentru Pavel. Lui nu-i face placere sa vorbeasca despre sine. El dispretuieste ideea de a se mandri. Si nici macar nu stia sa se apere cu strasnicie atunci cand cineva il acuza. Insa, de dragul Evangheliei a trebuit sa-si apere apostolia. Asadar, el face acest lucru atat in 2Corinteni, cat si in primele doua capitole din Galateni. De fapt, el ocupa aceste prime doua capitole scurte din Galateni cu apararea sa. Este o privire retrospectiva minunata, personala si intima, in viata si inima apostolului Pavel.
Iata deci, rezumatul celor spuse pana acum. Pavel si-a aparat apostolia. A facut clar faptul ca au existat cel putin doua prilejuri cand a trebuit sa apere puritatea Evangheliei, impotriva compromisului altor lideri ai bisericii: in cazul cu indivizii din Ierusalim si in cel cu Petru, in faimosul episod din Antiohia. Iata ce mesaj transmite Pavel: el spune ca adevarul Evangheliei are prioritate inaintea oricarei pozitii sau reputatii personale. Nimeni nu are atata influenta incat sa compromita Evanghelia. Cu alte cuvinte, primele doua capitole din Galateni au constituit un comentariu indelung al avertizarii pe care o rosteste Pavel in capitolul 1 versetele 8 si 9 cand spune: "Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie, deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema! Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!" El spune ca nu conteaza cine ar fi. Vreo personalitate din Ierusalim, vreun apostol proeminent precum Petru, un inger din cer sau chiar el insusi, spune Pavel. Chiar daca insusi apostolul Pavel ar aduce un mesaj contrar mesajului pe care l-ati auzit, tratati acea persoana ca fiind "anatema"! Adevarul Evangheliei este mai presus de orice. Si nu uitati! Acesta este mesajul din doua capitole. Pavel a aparat Evanghelia prin faptul ca a aparat recomandarile sale apostolice si prin faptul ca a reamintit aceste episoade din experienta sa, cand a trebuit sa apere Evanghelia cu mare pret.
Dar aici avem un punct de cotitura important, capitolul 3 versetul 1. Pavel deviaza discutia de la experienta sa. El inceteaza sa mai vorbeasca din propria experienta si din propria sa viata; in schimb, indreapta discutia spre experienta galatenilor. Li se adreseaza in mod direct si in termeni nu foarte magulitori. Le reaminteste cum au fost mantuiti, experienta pe care au trait-o, unde erau odinioara si face toate acestea pentru a-i aduce in acest punct. Si el citeaza toate acele lucruri ca dovada in favoarea maretei doctrini a justificarii prin credinta. Aceasta este ceea ce el a inceput sa apere mai devreme, in capitolul 1 -- indreptatirea prin credinta. Aceasta doctrina, acest singur adevar a constituit mesajul principal al epistolei sale pe intreg cuprinsul ei. Indreptatirea prin credinta. Si tot despre aceasta este vorba si aici. Dar aici, stilul de aparare pe care il adopta se schimba. Natura argumentelor sale se schimba. Iar acum este pe cale sa apere doctrina justificarii intr-un mod care este si mai direct, mai personal, mai polemic, mai biblic, mai doctrinal decat tot ce a spus pana acum. Este pe cale sa le spuna lucrurile verde-n fata. Din acest motiv, acest pasaj ne duce sa vedem temelia teologiei lui Pavel. Acesta este cel mai important adevar cunoscut de Pavel. Prin urmare, el il apara cu tarie.
Observati schimbarea tonului si a directiei discutiei, atunci cand adreseaza credinciosilor galateni niste vorbe socante si foarte directe. Capitolul 3, versetele 1-5. "O, galateni nechibzuiti! Cine v-a fermecat pe voi, inaintea ochilor carora a fost zugravit Isus Cristos ca rastignit? Iata numai ce voiesc sa stiu de la voi: prin faptele Legii ati primit voi Duhul, ori prin auzirea credintei? Sunteti asa de nechibzuiti? Dupa ce ati inceput prin Duhul, vreti acum sa sfarsiti prin firea pamanteasca? In zadar ati suferit voi atat de mult? Daca, in adevar, e in zadar! Cel ce va da Duhul si face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credintei?"
Ne vom restrange la aceste cinci versete, caci ele formeaza un intreg. Mai intai de toate, observati ca aceste versete cuprind o serie de intrebari, adresate toate galatenilor, intr-un mod direct, intr-un limbaj brutal, candid, personal. Pavel nu urmareste aici sa fie diplomat. El vrea ca ei sa inteleaga, indiferent cat de direct trebuia sa fie cu ei. Observati, fiecare verset din toata aceasta sectiune contine o intrebare. De fapt, fiecare propozitie din acest text este o intrebare formulata in asa fel incat sa ii faca sa se gandeasca si sa se cerceteze, sa isi revizuiasca istoria lor spirituala si sa reflecte la calea pe care atat de usor au alunecat, fiind clatinati de pe temelia pe care invatatura curata a lui Pavel o pusese pentru ei.
Inca din cuvintele introductive ale epistolei, capitolul 1, Pavel a incercat sa clarifice acest lucru, si anume ca el privea religia reprezentata de Iudei ca pe o religie diferita, straina de crestinismul autentic. Evanghelia propovaduita de acesti oameni era o evanghelie diferita. Calea de mantuire prezentata de ei era o cale total diferita decat cea pe care o imbratisasera galatenii atunci cand primisera Evanghelia. Si cred cu convingere ca, in mod dovedit, Pavel a fost singurul din randul apostolilor care a vazut cu claritate acest lucru. Acesti barbati, daca ar fi ramas in Ierusalim si ar fi crezut ce credeau, ar fi invatat ce invatau, n-ar fi fost niciodata identificati ca fiind ereticii care erau. Gravitatea erorii lor n-ar fi fost niciodata evidentiata, n-ar fi fost niciodata aratata. Insa ei erau niste eretici periculosi, invatau o religie care era ceva total diferit de crestinism. Si dezacordul dintre cele doua religii, una invatata de apostolul Pavel, alta invatata de Iudei, nu era ceva batator la ochi. Iudeii, spune Pavel, invatau o religie total diferita. Nu propovaduiau pur si simplu un mesaj similar dintr-un alt punct de vedere, sau aceeasi Evanghelie, dar cu aroma iudaica. Si, in ciuda a ceea ce sustineau Iudeii, galatenii nu auzeau de la ei despre o cale mai buna de a fi crestin, o cale mai curata, mai apropiata de adevar. Prin faptul ca ii trimiteau pe galateni inapoi la ceremoniile vechi-testamentale nu insemna ca faceau din ei niste crestini mai buni; nu faceau decat sa le distruga complet credinta.
Asadar, diplomatia nu era necesara aici. Imi place ca Pavel nu a incercat sa le raspunda acestor iudei facand apel la ucenicie. Ar fi putut sa-i trateze ca si cum ei erau colegii lui farisei si astfel sa le dea respectul cuvenit. Observati ca el nu cauta sa dialogheze cu iudeii. Nu are de gand sa faca compromis cu ei. Nu le acopera eroarea cu vorbe frumoase, sa para ca si cum nu este asa de rau, iar ei sunt oameni bine-intentionati. Asemenea unui pastor credincios, el vrea sa le arate care este greseala si sa isi avertizeze turma sa nu ii urmeze pe acesti lupi. El abordeaza problema intr-un mod total diferit de metoda post-modernista care este atat de populara astazi, in care este de asteptat sa spui ce iti place la fiecare punct de vedere cu care nu esti de acord. Si mai intai de toate, trebuie sa subliniezi toate punctele forte. Si apoi, dar numai apoi, daca chiar esti rafinat, trebuie sa adresezi doar cateva cuvinte de atentie, firave, cu privire la lucrurile cu care nu esti de acord. Asa se procedeaza astazi. La urma urmei, si Pavel ar fi putut face acest lucru. Ar fi putut spune: 'Acesti frati sunt bine-intentionati. Sunt reprezentanti de seama ai bisericii noastre surori din Ierusalim, colegi farisei si este bine ca ei recunosc autoritatea Vechiului Testament. Ei ne duc cu gandul inapoi ca sa ne reamintim un lucru foarte necesar, faptul ca crestinismul are radacini iudaice.' El ar fi putut aprecia Iudeii pentru ucenicia lor, pentru ravna lor pentru Lege, pentru cunostinta de care ei dispuneau cu privire la istoria Vechiului Testament. Dar Pavel nu a facut asa. El a vazut in acesti oameni si in doctrina lor un pericol real pentru sanatatea spirituala si bunastarea Bisericii. Si el a accentuat faptul ca doctrina lor, prin aceea ca anula adevarul central despre indreptatirea prin credinta, de fapt submina chiar temelia Evangheliei. El nu s-a adresat acestor barbati cu apelativul "frati". Si subliniaza acest lucru. Chiar daca ei sustineau a fi crestini si, in mod evident, detineau pozitii de autoritate in biserica din Ierusalim, Pavel i-a respins atat pe ei cat si doctrina lor, privindu-i drept pericole reale pentru adevarul lui Cristos. Si a fost foarte taios in aceasta privinta.
Este important sa intelegem acest lucru, pentru ca este directia opusa celei pe care cei mai multi din biserica doresc ca noi sa mergem astazi. Doctrina iudaica avea in ea aceeasi samanta de eroare pe care o intalnim in romano-catolicism, cu accentul pe ritualuri si ceremonii si semne exterioare ca instrumente ale indreptatirii. Acelasi lucru pe care-l invatau si iudeii. Eroarea lor avea foarte multe in comun cu miscarea post-modernista cunoscuta sub denumirea O noua perspectiva asupra lui Pavel, in care indreptatirea este zugravita adesea ca un proces ce depinde in final de lucrarile proprii de dreptate ale credinciosului, pentru indreptatirea noastra finala inaintea lui Dumnezeu. In esenta, este foarte asemanatoare cu ce invatau acesti indivizi. Erori similare se intalnesc, de exemplu, in invataturile Adventismului de Ziua a Saptea. Sunt expresii ale Bisericii Anglicane si Presbiteriene si ale luteranismului modern. Si alte varietati de religii legaliste care, mai nou, patrund in bisericile evanghelice de la bun inceput. Si astazi, toata lumea crede ca metoda corecta de a trata aceste lucruri este calea dialogului. Sa ne intalnim cu romano-catolicii si sa purtam dialog, sa aflam ce anume avem in comun, sa declaram in mod deschis aceasta si sa nu facem mare caz de diferentele dintre noi. Cred ca acelasi lucru este adevarat si despre ultima miscare din randul evanghelicilor, cunoscuta sub denumirea de Emerging Church, in care accentul intregii lor invataturi cade in genere pe ceea ce fac crestinii si mai putin pe ce a facut Cristos in locul nostru. Si pe masura ce Evanghelia pierde tot mai mult teren in Biserica vizibila de astazi, tot mai multi oameni tind sa promoveze dialogul. Ei vor o apropiere academica, prietenoasa si in termeni amiabili atunci cand trebuie abordata o eroare, si cred ca exemplul apostolului Pavel este pe aceeasi unda cu directia pe care trebuie sa apuce credinciosii veritabili de astazi, in confruntarea lor cu miscarea post-modernista. Asadar, apreciez franchetea lui Pavel din aceste versete. Si ma simt incurajat sa procedez la fel.
Nu cu mult timp in urma, cam cu aproximativ 75 de ani, J. Gresham Machen a prins si el curaj in urma exemplului lui Pavel din Galateni, pe cand cauta sa raspunda modernismului si diverselor erori din vremea lui. El a subliniat si faptul ca Epistola catre Galateni este inclusa in Canonul Scripturii cu un scop anume. Este adevarat ca Pavel se confrunta in aceasta epistola cu o eroare specifica, care, sub anumite aspecte, era unica si limitata la perioada respectiva de timp. Iudeii se luptau in mod anume pentru tinerea in continuare a randuielilor ceremoniale ale Vechiului Testament, in Biserica, ca mijloc de dobandire a indreptatirii. Nimeni nu ar propovadui astazi aceasta teorie in mod exact. Nimeni nu ar spune ca trebuie sa fii taiat imprejur pentru a fi crestin. Unii oameni ar fi inclinati chiar sa creada ca tot ce s-a petrecut aici in Galateni are foarte putina relevanta pentru situatia noastra de astazi, pentru ca, in Biserica, nu este nicio persoana influenta care sa sustina circumcizia ca necesitate pentru mantuire. Machen a spus urmatoarele: "La o prima vedere, acest fapt ar putea distruge utilitatea epistolei pentru ziua de astazi; caci noi, astazi, nu ne aflam in pericolul de a dori sa tinem sarbatorile si zilele de post iudaice. Dar putina considerare va demonstra ca lucrurile nu stau nicidecum asa. Lucrul esential cu privire la disputa iudaica nu consta in acele fapte particulare ale Legii pe care ei le impuneau galatenilor ca cerinta pentru mantuire, din contra, ei nu impuneau deloc fapte de acest gen. Eroarea cu adevarat grava in care au cazut nu era aceea ca ei aduceau legea ceremoniala in noua dispensatiune, ci faptul ca ei predicau o religie a meritului omenesc, si nu o religie a harului divin." Si Machen a continuat sa arate faptul ca, in mod virtual, fiecare eroare pe care a intampinat-o Biserica de-a lungul timpului, a avut in miezul ei aceeasi invatatura falsa despre indreptatirea prin fapte. Fiecare eroare care i-a produs ingrijorare a incercat sa strecoare un anume soi de fapte si a incercat sa faca din acestea instrumente ale indreptatirii noastre. El a vazut aceasta tendinta in invatatura liberalilor care au spus ca mai degraba dragostea si faptele bune sunt adevarata esenta a crestinismului, mai putin doctrina sanatoasa. Persoane similare spun acelasi lucru astazi. Machen a vazut acest fapt in variate teorii despre ispasire; teorii care astazi au fost trezite la viata in anumite cercuri unde oamenii invata ca moartea lui Cristos pe cruce a fost numai un exemplu de urmat pentru noi, si nu o pedeapsa substitutiva pentru pacatele noastre. Machen a spus: "Toate acestea sunt doar cai diferite de inaltare a meritului omului fata de crucea lui Cristos. Toate acestea sunt atacuri la mesajul si esenta religiei crestine. Si impotriva lor se intoarce marea polemica a acestei epistole catre Galateni."
Acesta este un pasaj deosebit de relevant in Scriptura. Si in el sunt confruntate toate erorile principale ce asalteaza astazi Biserica. Apostolul Pavel a aparat un principiu care este inima crestinismului. Si ar fi un lucru total nesocotit sa spunem ca aceasta doctrina este doar un aspect academic al adevarului. Sau sa credem ca apararea indreptatirii prin credinta cheama la un dialog academic, amiabil, neutru, opus unei proclamari vehemente a adevarului. Eu cred ca Pavel ne-a dat aici un exemplu pe care sa-l urmam. Principiul aparat de Pavel aici este acelasi principiu ce a dat nastere Reformei Protestante (indreptatirea prin credinta) -- principiul sola fide (doar credinta). Este acelasi punct de doctrina pe care Martin Luther l-a numit "articolul pe baza caruia Biserica sta in picioare sau cade". Este aceeasi doctrina pe care John Calvin a numit-o "principiul articulatiei din toata religia." Este un punct al adevarului care cheama la o aparare vehementa. Iar cei care cred ca nu merita a lupta pentru el (un punct enigmatic al indreptatirii) nu au inceput sa guste cu adevarat esenta mesajului evanghelic.
Pavel ni-l dezvaluie aici printr-o serie de intrebari care duc toate la acelasi final. Toate aceste intrebari au acelasi scop. Pavel pune in paralel doua evanghelii total diferite una de alta si care se exclud reciproc. Una promoveaza o religie a faptelor omenesti. Cealalta este un mesaj despre harul divin; si ea promite indreptatirea deplina inaintea tronului de judecata al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a facut Cristos pentru noi, si doar pe aceasta baza. N-are nimic de-a face cu ceea ce facem noi. Si intrebarile pe care le adreseaza Pavel galatenilor dau nastere la trei contraste. Voi face din aceste trei contraste linia noastra directoare. Aceste doua abordari total incompatibile ale religiei sunt diferentiate in primul rand, prin diferenta dintre lege si har. In al doilea rand, prin diferenta dintre firea pamanteasca si Duh. Si in al treilea rand, prin diferenta dintre fapte si credinta. Avand acestea drept linie directoare, sa ne croim drum prin text.
Mai intai, observati diferenta pe careo face Pavel intre Lege si Evanghelie. Versetele 1 si 2. "O, galateni nechibzuiti! Cine v-a fermecat pe voi, inaintea carora a fost zugravit Isus Cristos ca rastignit? Iata numai ce voiesc sa stiu de la voi: prin faptele Legii ati primit voi Duhul, ori prin auzirea credintei?" Dati-mi voie sa spun, mai inainte de toate, ca brutalitatea acestui limbaj este uimitoare. El nu ii numeste frati, chiar daca li se adresase deja in acest fel in capitolul 1 versetul 11. I-a numit o data frati. Urmeaza sa ii mai numeasca o data. Deci nu cred ca el a presupus neaparat ca ei nu ar fi frati de credinta. De fapt, este cert ca el ii privea pe acesti oameni cu caldura, ca pe frati ai lui si ca pe propriii lui copii spirituali. Acestia erau oi pentru care el personal era responsabil ca pastor. Dar aici, in acest pasaj, toata caldura si fraternitatea acestei legaturi lasa loc unui limbaj foarte abrupt si sever. Si el incepe prin a-i numi practic, nechibzuiti. "O, galateni nechibzuiti." Cuvantul "nechibzuit" vine dintr-o expresie din limba greaca, referitoare la lipsa de intelegere. Si ea semnifica insensibilitatea spirituala. Nu este vorba de o insulta personala ieftina, pe care Isus o condamna in Matei 5:22, unde spune ca daca il numesti pe fratele tau "prost" te afli in pericolul de a arde in focul iadului. Aici, Isus a folosit un cu totul alt cuvant pentru "nechibzuit" - acesta vorbeste cu adevarat de o persoana lipsita de evlavie. Ideea este aceea a unui prost plin de rautate. Si El spune, sa nu-ti numesti fratele in acest fel. El interzice sa-ti numesti fratele in acest fel intr-un moment de furie. De fapt, in Luca 24 versetele 25 si 26, cand Isus S-a aratat acelor ucenici pe drumul catre Damasc, dupa inviere, ei nu stiau cine era El. Nu L-au recunoscut. Si se simteau descurajati si total infranti dupa rastignire. Si inainte ca El sa li Se descopere Cine era cu adevarat, le-a spus: "O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii! Nu trebuia sa sufere Cristosul aceste lucruri si sa intre in slava Sa?" Si aici Isus a folosit exact acelasi cuvant pe care l-a folosit Pavel in acest text. De fapt, in Luca 24, Isus da definitia acestui soi de nechibzuinta. Nepriceputi si zabavnici cu inima. Inima este inceata cand vine vorba sa creada. Acest soi de nechibzuinta este un fel de insensibilitate spirituala de care te faci vinovat. Aceasta spune Pavel despre galateni. Faptul ca s-au lasat atat de usor influentati de eroarea Iudeilor a fost cu adevarat un soi de insensibilitate spirituala de neiertat. A fost un lucru nechibzuit.
Pavel spune ca erau ca si cum o vrajitoare rostise peste ei un blestem. El spune: " ... cine v-a fermecat..." Ce v-a orbit ochii, de pierdeti din vedere ceva ce ar trebui sa fie evident? Desigur, el foloseste aici o hiperbola. Nu cred ca el credea despre ei c-ar fi sub puterea vreunei magii malefice. Dar, de fapt, el spune franc ca aceasta este singura explicatie plauzibila pe care o gaseste pentru confuzia lor cu privire la aceste lucruri. Pentru ce alt motiv ar fi atat de impietriti? Cu siguranta, ei ar fi trebuit sa vada lucrurile mult mai bine. Pavel insusi ii invatase mult mai bine.
Uitati-va la urmatoarea fraza. "...Cine v-a fermecat pe voi, inaintea carora a fost zugravit Isus Cristos ca rastignit?" Aceasta este o expresie interesanta. Pentru ca ceea ce le sugereza Pavel aici este faptul ca ei sunt asemenea unor martori oculari care, desi au vazut cu ochii lor, nu cred, intrucat au fost hipnotizati. Nu cred ca Pavel sugereaza in mod literal faptul ca vreunul dintre galateni a fost martor ocular la rastignire. Nu la aceasta se refera. Cristos nu fusese rastignit in mod literal si vizibil inaintea ochilor lor si in mijlocul lor. Asadar, ce inseamna aceasta? Matthew Henry, de cele mai multe ori un comentator de incredere, sugereaza ca aceasta ar fi fost o referinta la taina Cinei. Ca aceasta randuiala a Mesei Domnului constituia o imagine atat de vie si de graitoare, si amintea atat de bine de lucrarea de ispasire a lui Cristos, incat, participand la Masa Domnului era ca si cum ei ar fi fost martori oculari ai rastignirii. Mie mi se pare putin exagerat. Cu adevarat, nu exista nimic in acest context care sa sugereze faptul ca in acest verset Pavel se gandea la Comuniune. Si, franc vorbind, in vreme ce Masa Domnului este un memorial si aminteste in mod clar si evident de trupul si sangele lui Cristos, a lua parte la actul sacru al Comuniunii nu este acelasi lucru cu a fi martor ocular al rastignirii. Pentru ca, desi elementele Cinei Domnului reprezinta simboluri si amintesc de trupul si sangele lui Cristos, frangerea painii si bautul vinului nu constituie cu adevarat acel gen de imagine vie care zugraveste actul crucificarii. Este un act care aminteste de rastignire, dar nu este o imagine a rastignirii insasi. Si aici, Pavel foloseste un cuvant care vorbeste despre dovada cea mai graitoare, cea mai vie descriere sau imagine a actului rastignirii. Literal, vorbeste de zugravirea unei imagini de mari dimensiuni, care sa-L arate in mijlocul lor, in mod clar, pe Cristos rastignit. Cuvantul din greaca aduce ideea unei ilustratii vii, de mari dimensiuni, expusa publicului, asemenea unui panou de reclame. Este ca si cum o pictura de-a lui Cristos pe cruce ar fi fost expusa pe un panou imens sau aratata pe un ecran de cinematograf, inaintea tuturor galatenilor adunati laolalta. Si nu este expusa doar o data, ci in mod repetat. Acesta este sensul verbului folosit aici. Si cred ca este simplu. Cred ca Pavel face trimitere la predicarea Evangheliei pe care el insusi a rostit-o in mijlocul lor. Va aduceti aminte de cuvintele sale adresate corintenilor. 1Corinteni 2 versetul 2. "Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Cristos si pe El rastignit." Iata cum isi descrie propria sa propovaduire a Evangheliei. 1Corinteni 1:23. "dar noi propovaduim pe Cristos cel rastignit..." Si aici, in Galateni, in ultimul capitol, versetul 14, el spune urmatoarele: "In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Cristos..." Crucea constituia singura tinta si esenta Evangheliei pe care a vestit-o Pavel. Si sunt convins ca atunci cand a spus ca L-a zugravit pe Cristos inaintea lor, nu a vrut sa zica faptul ca mesajul sau de evanghelizare a cuprins doar o descriere narativa a evenimentului rastignire-inviere. Nu cred ca aceasta a vrut sa zica. El nu spune "intrucat esenta Evangheliei mele a fost o descriere in culori vii a evenimentului rastignirii" (ea a inclus aceasta); aceasta descriere nu a constituit esenta Evangheliei. Evanghelia este explicatia semnificatiei crucii, data de Pavel -- semnificatia ispasirii.
Ascultati din nou ce spune Galateni 6:24. De data aceasta sa citim in intregime versetul. "In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume!" Observati ideea unui schimb, a unei substitutii? Sau sa ne intoarcem la Galateni 2:20 "Am fost rastignit impreuna cu Cristos si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine..." Sa ma exprim pe cat de simplu imi este cu putinta: esenta si inima mesajului Evangheliei lui Pavel a fost aceasta: crucea a fost o substitutie, locul unde Cristos a purtat pacatele noastre si a platit intreaga pedeapsa pentru vina noastra, in locul nostru. Si invierea Lui este dovada ca Dumnezeu a acceptat aceasta jertfa ca plata deplina pentru pacatele noastre; astfel ca noi, acum, suntem partasi la viata de inviere a lui Cristos. Indreptatirea nu mai este o realitate din viitor, ce atarna de ceea ce facem in aceasta viata. Ci este ceva ce Cristos a indeplinit deja pentru noi. Pentru credinciosul care este unit cu Cristos, indreptatirea este un eveniment ce tine de trecut, complet si irevocabil. Este garantia ca viata vesnica este posesiunea noastra din prezent, chiar de acum, cand privim inainte la desavarsirea mantuirii noastre. Ne putem odihni cu incredere pe faptul ca suntem indreptatiti aici si acum, datorita a ceea ce Cristos a facut la cruce. Acesta este mesajul. Si daca dai deoparte acest adevar in favoarea mesajului care vorbeste despre ceea ce tu trebuie sa faci pentru ca sa iei parte la legamant, atunci nu faci altceva decat sa abandonezi adevarata Evanghelie in favoarea Legii care, oricum, n-a putut niciodata sa mantuiasca. Acesta este adevarul pe care Pavel l-a afirmat la finele capitolului 2. Se afla chiar in contextul de fata. El explica ceea ce spune. "Nu vreau sa fac zadarnic harul lui Dumnezeu, caci daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Cristos." (v. 21) Cu alte cuvinte, intregul mesaj al Evangheliei vorbeste despre libertatea desavarsita a mantuirii in Cristos. Indreptatirea nu este ceva ce noi putem castiga. Nu trebuie sa facem ceva anume ca s-o obtinem. Si din acest motiv, n-are nimic de-a face cu ce facem noi. Iar daca n-are nimic de-a face cu ce facem noi, atunci n-are nimic in comun cu mesajul Legii, care vorbeste in intregime despre ceea ce facem. Pavel spune: Nu confundati Evanghelia cu Legea. El le spune galatenilor: 'Aduceti-va aminte ca ati fost mantuiti. Am o intrebare pentru voi. Este tot ce vreau sa aflu de la voi. Prin faptele Legii ati primit voi Duhul su prin auzirea credintei? Ce ati crezut la inceput: Legea sau Evanghelia? Cum se face ca ati primit Duhul Sfant? Prin supunerea fata de Lege sau prin credinta in Evanghelie?' Este o intrebare fundamentala. Si ea are rolul de a-i face pe galateni sa reflecteze la puterea mesajului care i-a adus la credinta mai intai. Intrucat se aflau in pericolul de a uita Evanghelia, in ravna lor de a se adapta acestui nou mesaj, un mesaj diferit, nascut din Lege.
Acesta este un punct important pe care trebuie sa-l intelegem inainte de a trece mai departe la urmatorul. Vreau ca sa pastrati acest lucru in gand cu strasnicie, pe masura ce vom parcurge restul cartii Galateni, pentru ca, incepand de aici si continuand pe tot cuprinsul cartii, Pavel ridica aceasta antiteza intre Lege si Evanghelie. Si este o antiteza cruciala. Este important sa intelegem ce spune el. Cateva din tendintele teologiei de astazi, care pe mine m-au ingrijorat profund, au acest lucru in comun: toate vor sa desfiinteze linia demarcanta dintre Lege si Evanghelie. Acest lucru nu este bun. Unii chiar au negat faptul ca Pavel ar fi facut vreo antiteza intre Lege si Evanghelie. Nu vad cum ai putea intelege acest pasaj daca nu admiti aceasta antiteza. Este clara. Si ea va deveni si mai clara pe masura ce ne vom croi drum prin restul epistolei.
Dar observati, facand aceasta antiteza intre Lege si Evanghelie, Pavel nu spune ca Legea este categoric rea. El face acest lucru clar in Romani 7, versetul 7. "Deci ce vom zice? Este Legea ceva pacatos? Nicidecum!" Nicidecum. Cu siguranta, Legea nu este pacat. Legea serveste unui scop bun. De fapt, serveste mai multor scopuri bune. Ea elimina orice alta optiune de mantuire pe care am avea-o, cu exceptia lui Cristos. Si prin urmare, este un indrumator spre Cristos. Urmeaza sa vedem aceasta in urmatorul capitol din Galateni. Pavel spune in Romani 7 ca Legea ne invata ce este rau, si de aceea, ea cuprinde precepte morale, diferite de toate lucrurile ceremoniale exterioare din Lege. Continutul sau moral reprezinta o regula de viata sanatoasa pentru credincios. Si Pavel afirma aceasta in Romani 6:14, cand spune: "nu mai suntem sub Lege, ci sub har" si apoi in Galateni 5:18 cand spune: "Daca sunteti calauziti de Duhul, nu sunteti sub Lege." El continua sa spuna ca nu sugereaza faptul ca Legea ar fi irelevanta pentru felul de vietuire al crestinilor. El nu neaga faptul ca preceptele morale ale Legii ni se aplica, asa cum ar crede unii despre el. Si anume ca nu conteaza ce atitudine ia un crestin in fata celor Zece Porunci. Insa Pavel spune urmatorul lucru. Este un mesaj bine tintit si bine subliniat. El spune ca Legea nu este un mijloc de indreptatire. Ceremoniile cerute de Lege nu sunt sub nicio forma instrumente prin care sa putem intra in legamantul lui Dumnezeu sau prin care sa putem obtine indreptatirea. In acest sens, noi nu ne aflam sub Lege. In acest sens si doar in acest sens, Legea se afla in antiteza cu Evanghelia. Acesta este deci primul contrast. Este o diferentiere atenta intre Lege si Evanghelie.
Iata un al doilea contrast pe care trebuie sa-l vedeti. Este diferentierea intre firea pamanteasca si Duh, versetul 3. Pavel continua sa foloseasca limbajul extrem de direct, subliniind faptul ca ei sunt incredibili si fara nicio scuza pentru nechibzuinta lor. "Sunteti asa de nechibzuiti..." spune el iarasi. "...Dupa ce ati inceput prin Duhul, vreti acum sa sfarsiti prin firea pamanteasca?" Vedeti contrastul dintre Duh si firea pamanteasca? Si argumentul de aici este foarte simplu. Iata-l. Daca la inceput ai dobandit mantuirea prin simpla credinta, de ce ai abandona simplitatea credintei in Cristos, cu prima ocazie cand vine cineva si iti spune ca a ta credinta nu este suficienta? Daca, dupa ce ai fost mantuit, incepi sa adaugi noi cerinte pentru mantuire, pe langa Evanghelie, rezultatul va fi abandonul Evangheliei si adoptarea unui mesaj diferit. Sau, sa vorbim in termeni care, cred eu, sunt mai relevanti pentru unele erori post-moderniste aflate azi peste tot in jurul nostru: daca credinta simpla in Cristos este la inceput instrumentul pentru indreptatire, prin ce minte distorsionata ar putea sustine cineva ca altceva decat credinta este necesar pentru indreptatirea finala? Daca ai incredere in Cristos pentru indreptatirea ta, daca la inceput te increzi doar in El pentru a fi indreptatit, de ce ti-ai pune increderea pentru mantuirea viitoare in ceva ce tu faci pentru tine insuti?
Iata o ilustratie care te-ar putea ajuta sa intelegi de ce limbajul pe care il foloseste Pavel suna atat de aspru. El ii numeste nechibzuiti. Spune: 'Sunteti nebuni? V-ati pierdut mintile?' Dati-mi voie sa va aduc o ilustratie care explica aceste cuvinte. Cu doi ani in urma, sotia mea si cu mine am plecat cu vaporul de la Seattle in Alaska. Ne-am imbarcat. Totul era foarte odihnitor, foarte placut, pana in momentul in care nava a parasit portul si a ajuns in largul marii. Si chiar in acea zi, dintre toate zilele calatoriei, marea a fost atat de agitata incat le-a provocat rau de mare la jumatate dintre calatori. Noi pur si simplu am plecat increzatori ca acest vas de croaziera ne va duce la destinatie, insa, pe drum, a fost atat de agitat, cand sus, cand jos, incat m-a determinat sa cuget la intelepciunea alegerii facute, la faptul ca m-am increzut in aceasta carapace imensa de metal ca ma va duce tot drumul pana in Alaska. Nu sunt predispus la rau de mare, dar aceasta calatorie mi-a distrus nervii. Nu sunt chiar atat de nesabuit, dar sa presupunem -- imaginati-va, daca vreti -- ca am decis ca aceasta nava nu mai este demna de incredere pentru a ma duce la destinatie. Eu vreau sa ajung in Alaska si sa-mi implant piciorul in pamant uscat. Si astfel, merg la sotie si ii spun cu toata seriozitatea ca mi-e teama sa mai stau pe aceasta nava zdruncinata. Am de gand sa sar peste bord si sa inot pana in Alaska. Ce credeti ca mi-ar zice? 'Ai innebunit!? Ti-ai pierdut mintile!? Ce te face sa crezi ca ai avea puterea si vigoarea ca sa inoti tot drumul pana in Alaska? Este nebunie curata, mai ales in ape involburate. Ai avut destula incredere incat sa te urci la bordul vasului, nici sa nu te gandesti sa-l parasesti acum. Este sinucidere curata.'
Exact acesta este spiritul mesajului lui Pavel catre galateni. El spune: din moment ce ati primit Duhul lui Dumnezeu prin credinta si ati inceput viata de credinta pe aceasta baza, de ce ati vrea sa abandonati Duhul Sfant si sa incercati in schimb sa fabricati o dreptate proprie, pe care o da Legea? Cineva ar putea spune: 'Ok, n-am sa parasesc vasul complet, dar simt ca trebuie sa ajut acest vas sa isi atinga destinatia. Astfel ca, voi sari in apa la pupa, ma voi prinde de vas si voi inota pedaland, il voi ajuta sa ajunga in Alaska.' 'Voi continua sa ma incred in Cristos. Dar, in caz ca voi avea nevoie de ea, voi indeplini si partea legalista.' Cred ca in acest fel vorbeau galatenii. Dar si aceasta este totala nebunie. Daca tu crezi ca mai este ceva de facut in plus, pentru ca sa adaugi meritul tau la lucrarea terminata a lui Cristos, cu adevarat nu te increzi deloc in Cristos. Din punct de vedere practic, Duhul Sfant este pecetea si garantia statutului nostru de membri ai legamantului Sau. In 2Corinteni 5 versetul 5 si in Efeseni 1 versetul 14, apostolul Pavel vorbeste de Duhul Sfant ca fiind "arvuna" - contul nostru de siguranta si secundarul mantuirii noastre finale. Sau, daca folosim cuvintele apostolului Ioan din 1Ioan 3:24. " ...Si cunoastem ca El ramane in noi prin Duhul, pe care ni L-a dat." Pavel a invatat intotdeauna acest adevar, anume ca Duhul lui Dumnezeu este arvuna, secundarul, contul de siguranta, acontul pentru finalizarea mantuirii noastre. Si puteti fi siguri ca in acest mod i-a invatat si pe galateni. Astfel ca ei savarseau o mare greseala prin faptul ca se gandeau sa renunte la increderea lor in Duhul lui Dumnezeu care este singura garantie vie a faptului ca ne aflam in legamant. In schimb, au hotarat sa depinda de un simbol carnal invechit - circumcizia - simbol al unui legamant invechit.
Asadar, aici expresiile "fire pamanteasca" si "Duh" sunt stenograme pentru circumcizie (care este o emblema fireasca a vechiului legamant) si Duhul lui Dumnezeu, care este simbolul spiritual viu al statutului nostru de membri ai Noului Legamant. Nu circumcizia. Aceasta apartine Vechiului Legamant. Este invechita. De ce, dupa ce ati inceput prin Duhul, vreti acum sa renuntati la El si sa preluati un simbol ce tine de firea pamanteasca, dintr-un legamant invechit? E o intrebare buna, nu-i asa? Si cred ca ei au inteles foarte bine ce le-a spus Pavel, caci l-au auzit predicand aceste lucruri. Asadar, avem aceste contraste. Primul este contrastul intre Lege si Evanghelie. Al doilea este contrastul intre firea pamanteasca si Duh.
Cel de-al treilea si cel mai important dintre toate, intrucat le cuprinde si le explica si pe celelalte doua, este contrastul intre fapte si credinta. Acest contrast rezuma adevarul aflat in celelalte doua contraste. In versetele 4 si 5 vedem acest contrast intre fapte si credinta. Pavel continua sa le puna intrebari. Observati, totul este sub forma de intrebari. "In zadar ati suferit voi atat de mult? Daca, in adevar, este in zadar! Cel ce va da Duhul si face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credintei?" In versetul 4 sunt doua lucruri pline de semnificatie si vreau sa le explic. Primul lucru are de-a face cu cuvantul "ati suferit". Vrea sa spuna cumva ca ei au suferit la propriu, ca au fost persecutati? Vorbeste de suferinta in mod literal? Eu nu cred ca Pavel se refera la suferinta sau persecutie. Nu este nimic in acest context care sa sugereze acest lucru. Daca el ar vorbi despre incercari, greutati, persecutii, boala, necazuri ce le-au fost cauzate, ca si cum ei au fost victime reale ale suferintei de orice fel, daca Pavel ar face aluzie la acest gen de suferinta, ar fi total nepotrivit, tinand cont de caracterul lui Pavel, sa omagieze aceste lucruri in contextul in care el ii mustra. Eu cred ca foloseste aceasta expresie in mod idiomatic, pentru a descrie experientele lor in general. Ar putea fi parafrazat in felul urmator. 'In zadar ati experimentat voi asa de multe lucruri?' Cu alte cuvinte, 'Toate prin cate ati trecut de cand ati crezut in Evanghelie, toate sunt in zadar? Toate schimbarile din viata voastra, toata transformarea dramatica pe care a produs-o Cristos, toate acestea au fost degeaba?' Ii cheama sa priveasca in urma la experienta lor. El vrea ca ei sa isi aduca aminte de diferenta dramatica pe care Cristos a produs-o in vietile lor, numai datorita credintei lor, fara niciun fel de ascultare fata de ceremonialele Vechiului Testament.
Un al doilea lucru pe care vreau sa il vedeti aici este faptul ca Pavel nu este ferm convins ca totul a fost in zadar. Acest fragment de propozitie este cu adevarat o idee incidentala pe care Pavel o strecoara aici, cred eu, pentru ca ei sa stie ca el nu a renuntat complet la ei. Lui insusi nu-i vine sa creada ca toata slujirea evanghelica, pentru care el se trudise in mijlocul lor, a fost pur si simplu complet inutila. De parca ei nu crezusera niciodata cu adevarat in Evanghelie. Acest scurt fragment: "Daca, in adevar, este in zadar!", este singura portine din intregul pasaj care nu este sub forma interogativa. Este menit sa ii asigure din nou ca nu si-a pierdut nadejdea cu privire la ei. Si apoi, versetul 5 este cel care aduce contrastul. "Cel ce va da Duhul si face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credintei?" Acesta este sensul textului, in termeni simpli. 'Dumnezeu va da Duhul Lui si lucreaza minuni in mijlocul vostru, pentru ca tineti Legea sau pentru ca credeti ceea ce ati auzit?' Iata intrebarea decisiva. Si este un contrast intre credinta si fapte. 'De ce v-a binecuvantat Dumnezeu in primul rand? Pentru ca I-ati castigat acceptul cu ascultarea voastra fata de Lege, sau pentru ca, prin credinta v-ati agatat de harul Lui?' Si oricine a inteles vreodata cu adevarat Evanghelia stie ca mantuirea este un dar al harului divin. Nu este o rasplata pentru faptele noastre. Este primita prin credinta, nu prin faptele Legii. Se bazeaza pe ceea ce Cristos a facut pentru noi, si nu pe ceea ce noi facem pentru El. Este o mare diferenta. Este o diferenta cruciala care trebuie inteleasa corect, pentru ca ea sta la mijloc intre adevaratul crestinism si toate religiile false, inclusiv religia falsa a iudeilor care poarta numele de religie "crestina". Din acest motiv, doctrina justificarii prin credinta este extrem de importanta si nu trebuie tratata cu usuratate. Nu este o problema marunta, nesemnificativa din punct de vedere teologic sa confrunti si sa respingi erorile de genul invataturii iudaice si a omoloagelor ei din secolul XXI. Fie ca Dumnezeu sa ne dea harul sa intelegem adevarul si intelepciune pentru a-l apara bine. Razbate clar acest lucru de aici, nu-i asa? Si nadajduiesc ca intelegeti ravna apostolului Pavel si motivul pentru care a aparat cu atata indrazneala ceea ce altii din Biserica vedeau a fi doar o diferenta minora de opinie sau o diferenta de accent. Nu era asa. Si nadajduiesc ca impartasiti ravna apostolului Pavel pentru Evanghelie. Fie ca sa sfarsim asa cum am inceput. Nu prin fapte, ci prin credinta. Nu in energia eforturilor noastre firesti, ci prin Duhul. Si nu prin faptele Legii, ci cu credinta deplina in Cristos.
Sa ne rugam. Doamne, marturisim ca adevarul Evangheliei este clar in Scriptura, iar esecul nostru de a-l intelege se datoreaza numai impietririi noastre spirituale nechibzuite. Ne rugam ca, prin har, sa ne eliberezi de aceasta tendinta pe care o avem. Ajuta-ne sa avem ravna pentru adevar, o intelegere a adevarului, o dorinta si o pasiune de a-l cunoaste si de a-l pastra curat in inimile si in mintile noastre, spre slava lui Cristos, in a-L carui Nume ne rugam. Amin.
Tradus de Estera Sandau