In Februarie1998 a avut loc o intalnire in Washington D.C. Si aceasta intalnire a inclus lideri evanghelici care erau adanc preocupati de probleme ce aparusera in ultimii ani printre evanghelici, cu privire la Evanghelie si doctrina istorica a justificarii doar prin credinta. Dialogurile ce avusesera loc intre unii lideri evanghelici si membri ai Bisericii Romano-Catolice din America, ce au rezultat in afirmatii publicate in care se cadea de acord asupra problemelor de credinta si se declara o unitate a credintei in Evanghelie, au provocat unele disensiuni intre alti evanghelici care nu erau de acord cu o astfel de declaratie a unitatii. Si astfel, aceasta intalnire care a avut loc la Washington a implicat reprezentanti ai acelora ce participasera la dialogul cu teologii romano-catolici cat si pe cei ce nu erau multumiti cu o parte a declaratiei ce rezultase din aceasta. Ca rezultat al acestei intalniri s-a cazut de acord ca existau probleme serioase in randurile lumii evanghelice cu dezintegrarea unei unitati ce se formase inca de la Reforma Protestanta din secolul XVI, unitate ce ramasese foarte solida timp de 450 de ani.
Am vazut biserici evanghelice cu diferente mari de teologie in multe, multe puncte. Dar in ciuda acestor diferente teologice, se putea simti mereu acea unitate si colaborare cand era vorba despre afirmarea centrala a doctrinei justificarii doar prin credinta, ce era privita istoric de evanghelici ca esentiala pentru Evanghelia Noului Testament.
Acum, cand aceasta discutie a aparut in ultimii cativa ani si unitatea a inceput sa se destrame, a cauzat atat de multa tulburare incat acesti lideri care s-au intrunit in Washington in Februarie 1998, au spus ca ceea ce avem cu adevarat nevoie in lumea evanghelica de astazi este o incercare de a restaura aceasta unitate istorica si de a cauta aceasta unitate intr-o afirmare comuna a Evangheliei. Intre timp, Alianta Evanghelicilor ce s-a intrunit in Philadelphia a petrecut trei zile straduindu-se sa determine care era cea mai presanta problema teologica a zilelor noastre. Si acest grup a convenit ca cea mai importanta problema a zilelor noastre, teologic vorbind, era Evanghelia insasi. Si au fost exprimate temeri ca intelegerea istorica a Evangheliei era confundata si era in pericolul de a cadea in obscuritate.
Ei bine, ca un rezultat al acestui lucru, in discutiile ce au avut loc in Washington, a fost numit un comitet de redactare, cu reprezentanti ai celor ce sustinusera afirmarea credintei unificate cu Romano-Catolicii, si cei ce se opusesera acestei initiative, in speranta ca vor emite o afirmatie referitoare la indreptatire si Evanghelie ce va restaura unitatea intre liderii evanghelici. Si acest comitet a lucrat deja cu aproximativ putin mai mult decat un an in care s-au intalnit si au lucrat pentru a produce un document. Si sunt bucuros sa anunt ca aceasta initiativa a fost realizata si cred ca un pas urias s-a facut spre restaurarea unitatii de care ne-am bucurat atat de mult in trecut.
Ceea ce doresc sa fac astazi, si in zilele ce vor urma, este sa ofer o expunere a unei parti din acest document ce a fost formulat de catre comitetul respectiv. Mai inainte de a face aceasta dati-mi voie sa mentionez numele persoanelor ce au participat la redactarea acestui document, si acest comitet se numeste "Comitetul pentru Unitatea Evanghelica." Si comitetul a inclus pe: John N. Akers, John Ankerberg, John Armstrong, Keith Davy, Maxie Dunnam, Dr. Timothy George, Erwin Lutzer, Harob Myra, David Neff, Dr. J.I. Packer, R.C. Sproul, Dr. John Woodbridge, Dr. D.A. Carson, Thomas Oden, si Dr. Scott Hafemann.
Si acesti barbati, cum am spus, au lucrat impreuna un an pentru a produce acest document. Si chiar acum cand vorbesc, acesta circula prin randurile liderilor Evanghelici proeminenti pentru a forma un comitet national de aprobare a sa. Documentul este intitulat "Evanghelia lui Isus Cristos, o Celebrare Evanghelica." Si documentul este impartit in doua parti. Prima parte este un preambul, ce contine cateva pagini sumare a punctelor cheie ce sunt afirmate impreuna si a unei exprimari populare a continutului Evangheliei. Si ceea ce vreau sa spun prin "expresie populara" este o explicare a Evangheliei in limbajul simplu al oamenilor de rand, ce cauta sa evite expresii teologice tehnice. Si apoi, a doua parte a documentului cauta sa ofere o afirmatie confesionala intr-un limbaj teologic mai precis, dupa formatul "afirmatiilor" si "negarilor." Si asupra acestor afirmatii si negari as dori sa ma opresc putin si sa le comentez in zilele ce vor urma.
Formatul afirmatiei si negarii are o istorie lunga, lunga in Biserica. Si ideea, aici, este de a avea o expresie echilibrata a afirmatiei pozitive a ceea ce se marturiseste, incluzand, apoi, negatia antitezei acestor afirmatii. Si o parte a motivului pentru acest format este ca in zilele noastre, acolo unde a existat o puternica influenta a filosofiei relativismului si pluralismului, am aflat ca a aparut ceva oarecum ciudat in comunitatea crestina ce este diferit de 2000 de ani de istorie crestina. Si aceasta este, acolo unde oamenii sunt dispusi sa afirme ceea ce cred in mod personal, dar gasesc incorect din punct de vedere politic sa nege opusul. Am intalnit aceasta relativizare a adevarului unde o persoana poate spune, "ei bine, eu cred ceea ce cred si este adevarat pentru mine, si daca tu crezi opusul, este ok, este adevarat si pentru tine." In timp ce, in istoria Bisericii, cand Biserica era fortata, amenintata de diferitele erezii, sa isi marturiseasca public credinta, nu numai ca profesa ceea ce credea, dar de asemenea specifica anumite erori ce trebuiau evitate. Gasim aceasta in Conciliul de la Nicea, la Chalcedon si alte momente majore in istoria Bisericii.
Ei bine, cunoscand acestea, haideti sa ne indreptam atentia acum spre continutul acestor afirmatii si negari.
Noi afirmam ca Evanghelia incredintata Bisericii este, in prima instanta, Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu este autorul ei si El ne-o descopera noua prin Cuvantul Sau. Autoritatea si adevarul ei este numai in El.Noi negam faptul ca adevarul sau autoritatea Evangheliei deriva din orice intuitie sau inventie omeneasca. De asemenea negam faptul ca adevarul sau autoritatea Evangheliei ramane in autoritatea vreunei biserici anume sau institutii umane.
Acum, ceea ce se afirma, in esenta aici in primul articol, este paternitatea si dreptul de proprietate asupra Evangheliei; ramanand in Dumnezeu, Insusi. Citind scrisoarea lui Pavel catre Romani, chiar in primul capitol, in primul rand al epistolei sale, Pavel scrie aceste cuvinte:
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat sa fie apostol, pus deoparte ca sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o fagaduise mai inainte prin proorocii Sai in Sfintele Scripturi.
Aici, Pavel foloseste fraza "Evanghelia lui Dumnezeu." Acum, cand el vorbeste despre Evanghelia lui Dumnezeu, structura gramaticala, aici in limba greaca, indica faptul ca ceea ce spune apostolul despre Evanghelie, sau Vestea Buna, mesajul Evangheliei, nu inseamna doar ca ea este un mesaj despre Dumnezeu. Cu siguranta este un mesaj despre Dumnezeu, dar cuvantul Lui aici, este o forma a genitivului de posesiune; care inseamna ca Evanghelia apartine lui Dumnezeu. Este declaratia Lui. Este mesajul Lui. El este originea sau autorul Evangheliei. Si de asemenea vedem in limba noastra o stransa legatura intre cuvantul autor si autoritate. Cuvantul autor este continut in cuvantul autoritate. Dumnezeu este Cel care declara Evanghelia in prima instanta. Este mesajul Sau. El este autorul original. Si ca proprietar si autor al Evangheliei, El este Cel care ii confera autoritatea durabila.
Si astfel, mesajul pe care noi il proclamam ca si crestini si pe care il numim Evanghelie, nu este o idee pe care au scos-o la iveala unii invatatori religiosi in Antichitate. Chiar si devreme in Vechiului Testament intalnim indicii si portiuni ale Evangheliei proclamate in paginile textului si anuntate de profeti. Si cu siguranta, Biserica Noului Testament primeste Evanghelia direct de la Cristos Insusi. Chiar si atunci cand Cristos vestea Evanghelia, El implinea voia Tatalui. Tatal Il trimisese sa faca aceasta proclamatie. Tatal Ii daduse autoritate de a vorbi despre Evanghelie contemporanilor Sai. Isus a spus, dupa cum stim, "Invatatura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine." Si astfel, chiar si Evanghelia pe care o primim de la Isus isi are autoritatea ultima in Dumnezeu, Insusi.
De asemenea, aceasta prima afirmatie include in ea, tinand seama de declaratia sa de autoritate, o slaba referinta catre principiul Reformei Sola Scriptura. Stim ca cele doua probleme esentiale ale Reformei din secolul XVI sunt deseori numite factorul material al Reformei si factorul formal al Reformei. Factorul material, sau problema ce a fost principala disputa la acel moment, era doctrina Sola Fide a indreptatirii numai prin credinta.
Si din aceasta cauza a constituit problema centrala a secolului XVI, ca protestantii au devenit cunoscuti ca evanghelici. Luand numele de la cuvantul Evangel, o traducere a cuvantului grec euangelion, care este cuvantul din Noul Testament pentru Evanghelie. Deci, reformatorii protestanti erau numiti evanghelici pentru ca ei sustineau in controversa referitoare la doctrina indreptatirii numai prin credinta, principalul obiect supus riscului era continutul Evangheliei insasi. Dar, bineinteles, in spate, pe tot parcursul acestei intregi controverse era disputa continua despre autoritate. Pe ce baza indraznea Luther sa se deosebeasca de invatatura bisericii sale mama? Si in dezbaterile de la Leipzig si Augsburg cu Cardinalul Cajetan si Eck, Luther a fost obligat sa recunoasca public faptul ca in rationamentul sau, era posibil ca Papa sa greseasca si consiliile bisericii sa greseasca. Si el a spus ca ar fi fost dispus sa isi schimbe pozitia referitoare la indreptatire daca i s-ar fi putut demonstra ca invatatura sa nu era conform Bibliei. Pentru Luther, autoritatea monumentala era numai si numai Scriptura. Ne amintim cand sosise momentul de criza la Dieta de la Worms, unde Luther era judecat, si i s-a cerut sa renunte la invatatura sa, el a raspuns cu renumita afirmatie, "Daca nu sunt convins de Sfanta Scriptura, nu pot renunta. Mintea mea este captivata. Constiinta mea este tinuta captiva de catre Cuvantul lui Dumnezeu si nu este nici drept, nici prudent sa actionez impotriva constiintei. Aceasta este pozitia mea. Nu pot face altceva. Dumnezeu sa-mi ajute."
Aici, factorul formal al Reformei era declarat public cu acest principiu singura Scriptura avand o autoritate de constrangere asupra constiintei credinciosului. Si in acea dezbatere din secolul XVI, Roma a argumentat ca, intr-un anume sens, autoritatea Scripturii ramanea pe autoritatea anterioara a Bisericii. Si ca Biserica a fost cea care a declarat initial autoritatea Scripturii.
Si deci, ce se are in vedere aici, in aceasta prima afirmatie, cand spune, "Dumnezeu este autorul Evangheliei si El ne-o reveleaza prin Cuvantul Sau. Autoritatea si adevarul ei sunt numai in El." Aici vedem acest principiu al autoritatii Biblice care, singura ne poate trage la raspundere totala datorita faptului ca motivul pentru care Sola Scriptura a fost numit Sola Scriptura este pentru ca era privita a fi Cuvantul lui Dumnezeu. Si numai Cuvantul lui Dumnezeu are autoritatea ultima si absoluta de a ne lega constiintele.
Si din nou, negarea. "Negam faptul ca adevarul sau autoritatea Evangheliei deriva din vreo patrundere umana sau inventie. De asemenea negam ca adevarul sau autoritatea Evangheliei ramane in autoritatea unei anumite biserici sau institutii umane."
Autoritatea sa este in Dumnezeu si numai in Dumnezeu.
Acum, permiteti-mi sa vorbesc un moment despre ramificatiile practice ale acestui fapt. Cand noi declaram Evanghelia; cand predicam Evanghelia, facem aceasta pe baza autoritatii divine. Nu pot chema pe nimeni sa creada in Isus Cristos ca si Salvator pe baza autoritatii mele, ci mai degraba, atunci cand predicam Evanghelia, noi suntem simpli mesageri, ambasadori care comunica un mesaj ce isi are originea in Dumnezeu Insusi. Aceasta spune Pavel chiar la inceputul epistolei sale catre Romani, pe care o va dedica in intregime expunerii continutului Evangheliei. El incepe prin a se identifica pe el insusi ca apostol. Acela care este chemat de Dumnezeu. Acela care este pus deoparte de catre Dumnezeu dar care comunica un mesaj ce nu este inventia lui Pavel. Ca autoritatea apostolica a lui Pavel nu este autoritatea sa finala, ci mai degraba este Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu o declara. Dumnezeu o poseda. Dumnezeu ii da autoritatea.
Comentariu final
Am mentionat in trecut problema pe care am avut-o in ultimii ani in lumea evanghelica, nu numai in legatura cu unitatea in Evanghelie dar si mai important, problema anterioara a intelegerii continutului Evangheliei. S-au efectuat sondaje printre evanghelici, ce au fost oarecum alarmante in faptul ca scot la iveala o ignoranta raspandita fata de ceea ce este Evanghelia. Care este continutul sau. Ce este Vestea Buna si de ce sunt vesti bune, si ce inseamna sa crezi in Evanghelia lui Isus Cristos? Si astfel, ceea ce gasim in acest document este o expunere, nu numai a originii Evangheliei, dar si a insemnatatii sale. Pentru ca cel mai urgent lucru printre crestini este sa intelegem Evanghelia corect. Pentru ca daca nu intelegem Evanghelia corect, nu vom ajunge foarte departe in intelegerea plinatatii credintei noastre in Cristos.
Tradus de Cristian Cotovan