19 martie 1995
Biserica Baptistă Bethlehem
Pastor John Piper
Cea mai mare dintre acestea este dragostea
"Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?"
(Romani 8:28-39)
De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: "Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat." Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Încep în dimineaţa aceasta cu două întrebări. Nu o să vă cer să ridicaţi mâna. Dar trebuie să răspundeţi la aceste întrebări înaintea lui Dumnezeu. Răspundeţi-I lui Dumnezeu în linişte la fiecare întrebare. Motivul pentru care fac acest lucru este acela că de modul în care răspundeţi la aceste întrebări depinde dacă restul acestui mesaj este pentru voi acum, sau este doar o invitaţie să veniţi şi să vă încredeţi în Isus.
Întrebările se bazează pe Romani 8:28. Avem aici una dintre cele mai minunate asigurări ale dragostei lui Dumnezeu din întreaga Biblie. Dar sunt două condiţii care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ea. Nu e valabilă pentru oricine. Este pentru cei descrişi în acest verset: "Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele 1) celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele 2) celor ce sunt chemaţi după planul Său."
Deci, iată întrebările:
Întrebarea nr. 1: Îl iubeşti pe Dumnezeu? Nimeni nu Îl iubeşte pe Dumnezeu la modul perfect în această viaţă. Nu aceasta e întrebarea. Cu toţii ştim că poate exista o dragoste reală, care uneşte, pentru soţie, soţ, mamă sau tată, pentru un prieten drag, fără ca acea dragoste să fie perfectă. De fapt, cu cât dragostea e mai mare şi mai autentică, cu atât îşi simte mai acut propriile-i imperfecţiuni. Întrebarea nu se referă la o dragoste perfectă. Întrebarea e: Este Dumnezeu comoara ta? Isus a spus: "Unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră" (Luca 12:34). Cu alte cuvinte, acolo va fi şi dragostea voastră. El încerca să ne convingă să ne strângem comori în cer, nu pe pământ. Ne chema să Îl preţuim pe Dumnezeu mai mult decât orice alt lucru. Pentru că ce consideri comoară, aceea va îmbrăţişa şi va iubi şi inima ta. Deci: "Îl iubeşti pe Dumnezeu?" înseamnă "Este El comoara ta?" Este Dumnezeu cea mai valoroasă realitate din viaţa ta?
Întrebarea nr. 2: Ai fost tu chemat de Dumnezeu după planul Său? Această întrebare nu înseamnă: "Ai auzit vreodată Evanghelia?" Sau: "Ai fost vreodată invitat să te pocăieşti şi să crezi?" Versetul 30 ne arată clar despre ce chemare e vorba aici: "Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit." Toţi cei ce sunt chemaţi, sunt socotiţi neprihăniţi. Deci această chemare venită din partea lui Dumnezeu nu este o simplă invitaţie, ci o somaţie puternică şi eficace care te-a trezit din somnul ignoranţei şi al răzvrătirii, astfel că L-ai văzut pe Isus şi I te-ai supus cu bucurie.
Chemat de Hristos: O ilustraţie
Daţi-mi voie să vă prezint o imagine. Dar mai întâi gândiţi-vă la 1 Corinteni 1:23:
"Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu."
Pentru mulţi, Hristos răstignit este o nebunie. Dar cei ce sunt chemaţi văd în El puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Ceva s-a întâmplat cu ei. Ei au fost chemaţi.
Gândeşte-te la următoarea imagine: înainte să fi fost chemat de Dumnezeu, tu erai, la propriu, în patul tău, dormind. În dormitorul tău a intrat Isus Hristos. El a stat acolo în slava dragostei Sale de pe Calvar şi în puterea Învierii. Dar tu dormeai. De fapt, tu visai. Iar în vis (care este viaţa ta obişnuită) tu L-ai văzut pe Isus. Numai că în vis El părea o nebunie. Nu era deloc atractiv. Te întrebai oare de ce unii Îl consideră atât de important. În visul tău, televizorul era mult mai interesant. Prietenul tău era mult mai real. Slujba ta oferea mai multă împlinire.
Atunci Duhul lui Dumnezeu - Duhul Sfânt - a intrat în dormitorul în care Isus stătea în slava dragostei Sale de pe Calvar şi în puterea Învierii. Duhul Sfânt a plutit deasupra capului tău care visa şi te-a chemat, cu o voce suficient de puternică: "Trezeşte-te!" Vocea aceasta te-a scuturat şi ai deschis ochii. Şi iată că acolo, în faţa ta, stătea realmente Isus Hristos. Iar slava Lui era imposibil de confundat. În acel moment ai ştiut că (toată viaţa ta) ai trăit într-un vis - toate gândurile tale despre ce nebunie este El, cât de ireal şi neatractiv este, toate erau simple fantezii şi imagini goale ale unei minţi adormite. Dar acum vălul somnului a fost ridicat şi "lumina Evangheliei slavei lui Hristos" era irezistibil de adevărată. Hristos crucificat era acum pentru tine ceea ce este în realitate: puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fii chemat.
De aceea, întreb: "Ai fost tu chemat de Dumnezeu?" Este Hristos, în moartea Sa pentru păcătoşi, înţelepciune şi putere pentru tine? Sau încă dormi în lumea fanteziilor, viselor şi iluziilor, în care Isus nu este important, interesant sau atractiv? Poţi spune cu onestitate în această dimineaţă: "Hristos crucificat este adevărata putere şi Hristos crucificat este adevărata înţelepciune"?
Acum, dacă ai răspuns cu sinceritate DA la aceste două întrebări, atunci restul mesajului este glorios de adevărat în privinţa ta. Iar dacă n-ai putut răspunde DA, atunci acest mesaj poate fi şi mai relevant, pentru că el reprezintă intrarea lui Hristos în dormitorul tău şi apropierea Duhului Său.
Dragostea lui Hristos: rădăcina dragostei noastre unii pentru alţii
Punctul principal pe care vreau să îl vedem în dimineaţa aceasta se găseşte în versetul 35. "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?" Răspunsul la această întrebare este: Nimeni şi nimic. Scopul meu în această dimineaţă este să vă amintesc şi să vă fac încă o dată conştienţi de dragostea de nezdruncinat pe care Hristos o are pentru voi - voi cei care aţi răspuns cu DA la cele două întrebări. Cine vă va despărţi pe voi de dragostea lui Hristos? "Necazul (orice presiune sau problemă), sau strâmtorarea (orice dificultate sau criză), sau prigonirea (orice opoziţie sau ridiculizare), sau foametea (orice suferinţă sau lipsă), sau lipsa de îmbrăcăminte (orice atac sau ruşine), sau primejdia (orice pericol sau ameninţare), sau sabia (orice rănire, violenţă sau moartea)?" Ne va despărţi vreunul din aceste lucruri de dragostea lui Hristos? Pavel răspunde, Nu, dimpotrivă, aşa cum spune versetul 37: "În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit."
Nu numai că nu putem fi despărţiţi de dragostea pe care Hristos o are pentru noi, dar aceasă dragoste este atât de puternică pentru noi, în orice vreme, încât transformă fiecare circumstanţă într-un triumf. "În toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit." De aceea, scopul meu în această dimineaţă este să vă amintesc acest lucru, să vi-l arăt şi să mă rog împreună cu voi ca să-l puteţi înţelege. Iar atunci el va rămâne cu voi.
Motivul pentru care acest adevăr se potriveşte seriei generale "Cea Mai Mare Dintre Acestea Este Dragostea" este că din nou şi din nou vedem în Biblie cum dragostea lui Dumnezeu pentru noi este rădăcina dragostei noastre unii pentru ceilalţi. Realitatea este că dacă nu ne bazăm pe dragostea lui Dumnezeu pentru noi, nu vom putea să ne iubim unii pe alţii. De exemplu, Isus a spus în Ioan 13:34,
Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
Dragostea Lui pentru noi e prima, iar dragostea noastră este un ecou al ei. Ioan 15:12-13,
Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
Dragostea Lui pentru noi este înaintea şi la baza dragostei noastre unii pentru ceilalţi. Şi e o dragoste de la Calvar, adâncă, adâncă şi de nezdruncinat. Efeseni 4:32-5:1,
Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.
Orice dragoste adevărată începe cu aceasta: Dumnezeu în Hristos ne-a iubit şi ne-a iertat. Apoi El ne-a adoptat astfel încât noi suntem numiţi copiii Lui. Apoi Şi-a arătat cu generozitate dragostea faţă de noi în familia Sa. Iar acum - şi numai acum, pe baza celor de mai sus - El spune: "Imitaţi-Mă." Urmaţi pilda lui Dumnezeu "ca nişte copii preaiubiţi." Şi fiţi atenţi! Urmează pilda lui Dumnezeu - nu ca un admirator neînsemnat dintre spectatori. Nu ca un copil nesigur holbându-se la echipamentul unui fotbalist. Nu ca un muzician începător ascultând CD-ul maestrului favorit, dar pe care nu-l cunoaşte. Ci "ca nişte copii prea iubiţi." "Urmaţi pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi." Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este cea care face să izvorască şi dă putere dragostei noastre unii faţă de alţii. Din cauză că iubim felul de a fi al Tatălui, vrem să fim şi noi ca El.
Sau, din nou, în 1 Ioan 3:16,
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
Îmi place să vorbesc despre creştinismul radical - creştinismul care îşi dă viaţa pentru ceilalţi, arătând cât de în siguranţă suntem în dragostea lui Dumnezeu. Dar totul începe cu El, nu cu noi. 1 Ioan 4:10-11,
Dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu [sau ne-am iubit unii pe alţii], ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
Deci acesta este motivul pentru tema de astăzi: Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii. De aceea trebuie să înţelegem că Dumnezeu ne-a iubit într-adevăr într-o aşa de mare măsură - şi încă ne iubeşte în aceeaşi măsură. Pentru că, dacă nu cumva m-am înşelat amarnic, există o imensă dorinţă în această adunare să descopere noi adâncimi ale dragostei unii faţă de alţii, faţă de vizitatori şi faţă de cei mai greu de iubit dintre cunoscuţii noştri. Oare nu ni se umezesc ochii citind scrisori ca aceasta pe care am primit-o în 26 februarie de la un pastor din Iowa:
Acum două săptămâni m-am întors la Bethlehem cu ocazia concediului. Am fost plin de bucurie din cauza puterii şi prezenţei Duhului Sfânt, care se manifesta într-un mod pe care nu l-am mai simţit niciodată înainte la Bethlehem. Din 1988, în fiecare an m-am închinat şi am învăţat împreună cu dumneavoastră. Deşi predicile mi-au hrănit întotdeauna sufletul, oamenii din biserică mi s-au părut neprietenoşi; nu am fost niciodată salutaţi şi nu ni s-a urat bun-venit, ori de câte ori am vizitat biserica, iar serviciul de închinare era parcă învăluit în răceală.
Dar acum două duminici a fost diferit. Atât soţia mea cât şi eu am fost întâmpinaţi de membrii bisericii cu salutări şi urări de bun-venit. Un anume John Fast a petrecut mult timp cu mine şi mi-a mulţumit că am venit. Serviciul de închinare şi grupa de închinare au adus slavă lui Dumnezeu, fără să se concentreze prea mult asupra omului.
Nu pot decât să-mi imaginez întunericul pe care l-aţi experimentat în ultimul an, dar Îl văd pe Dumnezeu lucrând cu mai mare putere prin dumneavoastră şi prin biserică. L-am auzit în predicarea Cuvântului. L-am experimentat în închinarea adusă lui Dumnezeu. M-am bucurat de entuziasmul şi căldura adunării. Providenţa lui Dumnezeu a hotărât un timp de întuneric cu scopul curăţirii. Acum se descoperă o mai mare slavă a lui Dumnezeu.
Primesc aceste rânduri cu un adânc sentiment al dragostei lui Dumnezeu, nu cu un sentiment de satisfacţie personală. Nu mă îndoiesc că mai există multe lucruri în mine ce trebuie curăţite. De aceea vreau să încep cu mine. Numai aşa vom putea fi ceea ce Dumnezeu ne cheamă să fim - ca într-o căsătorie: dacă mă gândesc constant la ce cred eu că ar trebui să se schimbe în soţia mea în loc să mă gândesc la metode prin care pot să-i arăt dragostea mea, amândoi ne vom simţi mizerabil mulţi ani de-aici înainte.
Ce preţuiesc cel mai mult în această scrisoare este combinaţia. El vorbeşte despre o închinare adusă lui Dumnezeu ("fără să se concentreze prea mult asupra omului") şi continuă imediat cu "entuziasmul şi căldura adunării." Acesta este strigătul inimii noastre, nu-i aşa? "Vă vor cunoaşte că sunteţi creştini după dragostea voastră." Aceasta era dorinţa mea în mesajul de săptămâna trecută, când spuneam că tânjim după o combinaţie biblică proaspătă şi un echilibru între sfinţenia lui Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu.
Ideea principală de azi este aceea că, dacă vrem să creştem în dragostea noastră unii pentru alţii, trebuie să experimentăm cum e să fim iubiţi de Hristos cu o dragoste adâncă şi de nezdruncinat - dragostea din Romani 8:35: "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?" Trebuie să fim copleşiţi de uimire că dragostea lui Hristos ne ţine. Că El ne ţine cu fermitate în îmbrăţişarea dragostei Lui. Minunea profundă - aceea că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne iubeşte - trebuie să ne strângă, să ne ţină şi să ne umple minţile. Trebuie să o aşezăm înaintea minţilor noastre înainte de începutul fiecărei zile (El mă iubeşte), şi din nou în timpul dimineţii (El mă iubeşte), apoi la prânz (El mă iubeşte), după-masa (El mă iubeşte), la cină (El mă iubeşte) şi apoi înainte de culcare (El mă iubeşte).
Iar, pe măsură ce descoperim versete ca Romani 8:35, trebuie să ne rugăm în această privinţă. Trebuie să ne rugăm ca acest sentiment, al faptului că suntem iubiţi de Hristos, să ne umple şi să se reverse din noi.
Haideţi să deschidem la una din rugăciunile lui Pavel şi să vedem cât de crucial a fost acest subiect pentru Pavel atunci când se ruga pentru biserică: Efeseni 3:14-19. Motivul pentru care vreau să observaţi aceste versete înainte să încheiem este acela că am văzut cum acest pasaj ne ajută să înţelegem semnificaţia lui Romani 8:35, "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?"
14 Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, 15 din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, 16 şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, 17 aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, 18 să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; 19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Observaţi în versetul 18 care este scopul acestei rugăciuni: "să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; 19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă." Pavel dorea pentru efeseni ce doresc şi eu pentru voi în această dimineaţă: putere să înţelegeţi cât de înaltă, adâncă, largă şi lungă este dragostea lui Hristos. El recunoaşte că depăşeşte înţelegerea umană. Nu vom ajunge niciodată în vârful sau la fundul ei sau la capătul ei, în nici o direcţie. Întotdeauna va mai rămâne o parte a dragostei pe care să o descoperim şi de care să ne bucurăm (conform Efeseni 2:7). Dar el vrea ca noi să demonstrăm prin experienţa noastră caracterul inepuizabil al dragostei lui Hristos, nu doar să o afirmăm ca pe o doctrină.
Dar ce vrea el să spună atunci când vrea ca noi "să putem [literal: să fim suficienţi de puternici] înţelege" această dragoste? Stăm noi oare în afara ei şi privim la ea, aşa cum am privi la o clădire, ca să o putem măsura cât este de înaltă şi cât este de lată? Nu. Întoarceţi-vă la versetul 17 pentru răspuns: "pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste," să aveţi puterea să înţelegeţi dragostea lui Hristos. Cuvântul "temelia" se referă la "a fi aşezat pe o fundaţie." Aşa că Pavel foloseşte două metafore: una a unui copac cu rădăcini şi una a unei clădiri aşezate pe o fundaţie.
El spune că, pentru a înţelege dragostea lui Hristos şi pentru a putea măsura înălţimea şi adâncimea ei trebuie să fim înrădăcinaţi în ea. Adică, rădăcinile vieţilor noastre trebuie să coboare şi mai adânc în dragostea lui Hristos. De acolo ne-am primit viaţa. Iar el ne spune că trebuie să clădim pe temelia ei. Asta înseamnă că fundaţia vieţilor noastre trebuie să se întindă pe stânca solidă a dragostei lui Hristos pentru noi.
În acest fel demonstrăm prin experienţă că adâncimea şi lărgimea dragostei lui Hristos nu au sfârşit. Rădăcinile noastre nu ajung niciodată la fundul ei iar lărgimea fundaţiei noastre nu rămâne niciodată fără stâncă pe care să se zidească. Cred că aceste două imagini ne sunt date cu scopul de a ne arăta aceleaşi lucruri ca şi Romani 8:35, "Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos." Rădăcinile vieţilor noastre sunt bine ancorate în adâncimile dragostei lui Hristos. Iar fundaţia vieţii noastre se sprijină cu fermitate pe stânca dragostei lui Hristos. Nu putem fi smulşi şi nu putem fi luaţi de vânt. Asta vrea să ne spună Romani 8:35, "Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos."
Dumnezeu ne cheamă la noi adâncimi ale dragostei noastre unii pentru alţii şi pentru cei din afară. Dacă vrem să se întâmple acest lucru (şi chiar se întâmplă), trebuie ca altceva să se împlinească mai întâi (şi se împlineşte). Rugăciunea lui Pavel trebuie să primească răspuns:
[Facă Dumnezeu ca], având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă.
Vreţi să veniţi împreună cu mine şi să vă rugaţi fierbinte ca noi toţi să putem înţelege din ce în ce mai mult ce înseamnă să fii iubit de Hristos - nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui. Atunci puterea de a ne iubi unii pe alţii va curge liber.
Copyright 1995 John Piper
Tradus şi tipărit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informaţii despre Desiring God Ministries, contactaţi-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org
Tradus de Florin Vidu