Cand au auzit Fariseii ca Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strans la un loc. Si unul din ei, un invatator al Legii, ca sa-L ispiteasca, I-a pus intrebarea urmatoare: "Invatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege?"
Isus i-a raspuns: "'Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.' Aceasta este cea dintai, si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea ei, este: 'Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.' In aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Proorocii."
O porunca foarte radicala
"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" este o porunca foarte radicala. Cand spun ca e "radicala" ma refer la faptul ca ea ajunge la radacina pacatului nostru, o demasca si, prin harul lui Dumnezeu, o reteaza. Radacina pacatului nostru este dorinta sa fim fericiti separat de Dumnezeu si separat de fericirea altora in Dumnezeu. Dati-mi voie sa o mai spun o data: radacina pacatului nostru este dorinta sa fim fericiti separat de Dumnezeu si separat de fericirea altora in Dumnezeu. Toate pacatele vin din dorinta de a fi fericiti izolati de Dumnezeu si izolati de binele altora. Porunca lui Isus ajunge la aceasta radacina, o demasca si o reteaza.
Un alt nume pentru aceasta radacina a pacatului este mandria. Mandria este presupunerea ca putem fi fericiti fara sa depindem de Dumnezeu ca sursa a fericirii noastre si fara sa ne intereseze daca altii isi gasesc fericirea in Dumnezeu. Mandria este pasiunea de a fi fericit contaminata si corupta de doua lucruri: 1) refuzul de a-L vedea pe Dumnezeu ca singurul izvor de bucurie adevarata si durabila, si 2) refuzul de a-i vedea pe ceilalti oameni ca fiind meniti de Dumnezeu sa primeasca bucuria noastra in El. Daca iei dorinta de a fi fericit si Il inlaturi din ea pe Dumnezeu ca sursa a fericirii tale, si pe ceilalti oameni ca destinatari ai fericirii tale, ramai doar cu motorul mandriei. Mandria este cautarea fericirii oriunde altundeva in afara slavei lui Dumnezeu si binelui celorlalti. Aceasta este radacina tuturor pacatelor.
Isus spune: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." Cu aceasta porunca, El ajunge la radacina pacatului nostru. Cum se intampla acest lucru?
Dragostea de sine: O creatie a lui Dumnezeu
Isus spune, de fapt: Incep cu trasatura voastra umana definitorie, adanca si innascuta in voi - dragostea pentru voi insiva. Aceasta e un dat. Nu o cer; o presupun. Voi toti aveti un puternic instinct de conservare si de implinire. Toti vreti sa fiti fericiti. Toti vreti sa traiti si sa traiti satisfacuti. Vreti hrana. Vreti imbracaminte. Vreti un loc in care sa locuiti. Vreti protectie impotriva violentei indreptata impotriva voastra. Vreti o activitate semnificativa sau placuta cu care sa va umpleti zilele. Vreti prieteni care sa va aprecieze si care sa-si petreaca timp cu voi. Vreti ca viata voastra sa conteze in vreun fel. Toate acestea caracterizeaza dragostea de sine. Dragostea de sine este dorinta adanca de a diminua durerea si de a spori fericirea. Cu aceasta incepe Isus atunci cand spune: "ca pe tine insuti."
Fiecare, fara exceptie, are aceasta trasatura umana. Ea ne impinge sa facem fiecare lucru. Chiar si cei ce vor sa se sinucida, o fac tot ca urmare a acestui principiu al dragostei de sine. In mijlocul sentimentelor de profunda lipsa de semnificatie, a deznadejdii, a insensibilitatii si a depresiei, sufletul spune: "Mai rau de-atat nu se poate. Chiar daca nu stiu ce voi castiga prin moarte, stiu ca ma voi elibera." De aceea, sinuciderea este o incercare de a scapa de ce nu mai poate fi suportat. E un act al dragostei de sine.
Isus spune: Incep cu aceasta dragoste de sine. Stiu ca va caracterizeaza. E comuna tuturor oamenilor. Nu trebuie sa o invatati. O primiti odata cu umanitatea voastra. Tatal Meu a creat-o. E buna in ea insasi. Nu e un lucru rau sa doresti sa mananci. Nu e un lucru rau sa doresti caldura in timpul iernii. Nu e un lucru rau sa doresti sa fii in siguranta in timpul unei crize. Nu e un lucru rau sa doresti sa fii sanatos in mijlocul unei epidemii. Nu e un lucru rau sa doresti ca altii sa te aprecieze. Nu e un lucru rau sa doresti ca viata ta sa conteze intr-un mod semnificativ. Aceasta a fost o trasatura umana definitorie inainte de caderea omului in pacat si nu e un lucru rau in ea insasi.
Sa iubesti pe aproapele tau CA pe tine insuti
Vei descoperi daca ea a devenit un lucru rau in viata ta in momentul in care vei auzi si vei raspunde poruncii lui Isus. El porunceste: "Asa cum te iubesti pe tine insuti, la fel sa-l iubesti si pe aproapele tau." Asta inseamna: Asa cum doresti hrana atunci cand esti flamand, la fel sa doresti sa-ti hranesti aproapele cand e flamand. Asa cum doresti sa ai haine frumoase pentru tine, la fel sa doresti ca aproapele tau sa aiba haine frumoase. Asa cum muncesti ca sa-ti asiguri un loc confortabil in care sa locuiesti, la fel sa doresti un loc confortabil in care sa locuiasca aproapele tau. Asa cum iti cauti siguranta si protectia in timpul calamitatilor si violentei, la fel sa cauti mangaiere si siguranta pentru aproapele tau. Asa cum iti cauti prieteni pentru tine, la fel sa fii un prieten pentru aproapele tau. Asa cum vrei ca viata ta sa conteze si sa aiba semnificatie, la fel sa doresti aceeasi semnificatie pentru aproapele tau. Asa cum muncesti ca sa fii apreciat, la fel sa muncesti ca sa-ti ajuti aproapele sa fie apreciat. Asa cum iti place sa fii binevenit printre straini, la fel sa-i urezi bun venit aproapelui tau cand se afla printre straini. Tot ce vrei sa-ti faca tie oamenii, fa-le si tu la fel.
In alte cuvinte, fa din masura in care iti urmaresti propriile interese, masura in care te daruiesti. Cand Isus spune: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti," cuvantul "ca" este foarte radical: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." E un cuvant MARE: "Ca!" El inseamna: Daca esti energic cand iti urmaresti propria fericire, fii energic si cand urmaresti fericirea aproapelui tau. Daca esti creativ cand iti urmaresti propria fericire, fii creativ si cand urmaresti fericirea aproapelui tau. Daca esti perseverent cand iti urmaresti propria fericire, fii perseverent si cand urmaresti fericirea aproapelui tau. In alte cuvinte, Isus nu spune doar: cauta pentru aproapele tau aceleasi lucruri pe care le cauti pentru tine, ci cauta-le in acelasi fel - cu acelasi zel, energie, creativitate si perseverenta. Cu aceeasi angajare pe viata si pe moarte ca atunci cand tu esti in pericol. Fa din masura in care iti urmaresti propriile interese, masura in care te daruiesti altora. Masoara felul in care urmaresti fericirea altora, si cum ar trebui sa fie, dupa felul in care iti urmaresti propria fericire. Cum iti urmaresti propria bunastare? Urmareste si bunastarea aproapelui tau in acelasi fel.
Aceste cuvinte suna foarte amenintator si sunt aproape coplesitoare. Pentru ca simtim imediat ca, daca Il luam pe Isus in serios, va trebui nu doar sa-i iubim pe ceilalti "ca pe noi insine", ci va trebui sa-i iubim "in loc sa ne iubim pe noi insine." Asta pare sa spuna. Ne temem ca, daca Il urmam pe Isus in felul acesta si ne devotam cu adevarat urmarind fericirea altora, atunci propria noastra dorinta dupa fericire va fi intotdeauna pe locul doi. Pretentia aproapelui meu la timpul, energia si creativitatea mea va avea intotdeauna prioritate. Deci, porunca sa-mi iubesc aproapele cum ma iubesc pe mine insumi pare cu adevarat o amenintare la adresa dragostei mele de sine. Cum e posibil asa ceva? Daca in noi exista o dorinta naturala innascuta dupa propria fericire, si daca aceasta dorinta nu e rea in ea insasi, ci e buna, atunci cum putem renunta la ea si sa incepem sa cautam fericirea altora in detrimentul fericirii noastre?
Prima porunca e indispensabila pentru implinirea celei de-a doua
Cred ca aceasta este exact amenintarea pe care Isus doreste sa o simtim, pana ne dam seama ca acesta - exact acesta - e motivul pentru care prima porunca e prima porunca. Prima porunca e cea care face ca a doua porunca sa poata fi indeplinita si inlatura sentimentul de amenintare ca a doua porunca e de fapt sinuciderea propriei fericiri. Prima porunca este: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau" (versetul 37). Prima porunca este baza pentru a doua porunca. A doua porunca este expresia vizibila a primei porunci. Asta inseamna ca: Inainte sa faci din masura in care iti urmaresti propriile interese masura in care te daruiesti, fa-L pe Dumnezeu punctul central al intereselor tale. Aceasta e esenta primei porunci.
"Sa iubesti pe Dumnezeu cu toata inima ta" inseamna: Gaseste in Dumnezeu o satisfactie atat de profunda incat ea sa iti umple inima. "Sa iubesti pe Dumnezeu cu tot sufletul tau" inseamna: Gaseste in Dumnezeu o semnificatie atat de bogata si de adanca incat ea sa iti umple fiecare coltisor al sufletului tau ranit. "Sa iubesti pe Dumnezeu cu tot cugetul tau" inseamna: Gaseste in Dumnezeu bogatiile cunostintei, intelegerii si intelepciunii care pot calauzi si satisface tot ce a fost menita sa fie mintea umana.
In alte cuvinte, ia toata dragostea ta de sine - toate dorintele dupa bucurie, speranta, dragoste, securitate, implinire si semnificatie - ia-le pe toate, si indreapta-le catre Dumnezeu, pana cand El iti va satisface inima, sufletul si mintea. Vei descoperi ca acest lucru nu anuleaza dragostea de sine. E o implinire si o transformare a dragostei de sine. Dragostea de sine este dorinta dupa viata si satisfactie, nu dupa frustrare si moarte. Dumnezeu spune: Veniti la Mine, si Eu va voi da o bucurie deplina. Voi satisface inima, sufletul si mintea voastra cu gloria Mea. Aceasta e cea dintai si cea mai mare porunca.
Si, odata cu aceasta mare descoperire - ca Dumnezeu e izvorul nesecat al bucuriei noastre - felul in care ii iubim pe altii se schimba pentru totdeauna. Acum, cand Isus spune: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti," noi nu raspundem spunand: "O, suna amenintator. Inseamna ca e imposibil sa ma mai iubesc pe mine insumi din cauza tuturor cererilor aproapelui meu. Nu voi putea niciodata sa fac asta." Vom spune in schimb: "O, da, eu ma iubesc pe mine insumi. Imi doresc bucurie, satisfactie, implinire, semnificatie si siguranta. Dar Dumnezeu m-a chemat - de fapt, mi-a poruncit - sa apelez in primul rand la El pentru toate aceste lucruri. El imi porunceste ca dragostea mea pentru El sa fie forma dragostei mele pentru mine, iar tot ce imi doresc pentru mine se gaseste in El. Asta inseamna acum dragostea de sine. Este dragostea mea pentru Dumnezeu. Cele doua au devenit una singura. Cautarea mea dupa fericire nu e nimic altceva decat o cautare dupa Dumnezeu. Si pe El L-am gasit in Isus Hristos."
Deci, ce ne porunceste Isus in a doua porunca - sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine? El ne porunceste ca dragostea noastra de sine, care si-a descoperit de-acum implinirea in dragostea pentru Dumnezeu, sa fie masura si continutul dragostei pentru aproapele nostru. Sau, in alte cuvinte, El porunceste ca urmarirea naturala a propriilor noastre interese, transpusa de-acum in cautarea lui Dumnezeu, sa se reverse si sa se extinda asupra aproapelui nostru. De aceea, de exemplu:
Daca doresti sa vezi mai mult din darurile si din generozitatea lui Dumnezeu in modul in care iti asigura hrana, chiria si imbracamintea, atunci cauta sa arati si altora marimea acestor daruri divine prin generozitatea pe care ai gasit-o in El. Lasa ca implinirea dragostei tale de sine in dragostea pentru Dumnezeu sa se reverse in dragostea fata de aproapele tau. Sau, si mai bine: urmareste ca Dumnezeu, care este implinirea dragostei tale de sine, sa se reverse prin dragostea ta pentru aproapele tau si sa devina implinirea dragostei de sine a aproapelui tau.Daca vrei sa te bucuri mai mult de indurarea lui Dumnezeu prin mangaierile pe care ti le da in suferinta, atunci cauta sa arati si altora mai mult din indurarea lui Dumnezeu prin mangaierile pe care tu le transmiti mai departe celor in suferinta.
Daca tanjesti sa savurezi mai mult din intelepciunea lui Dumnezeu prin sfaturile pe care El ti le da in relatiile tale tensionate, atunci cauta sa transmiti si altora mai mult din intelepciunea lui Dumnezeu in relatiile lor tensionate.
Daca iti gasesti placerea privind la bunatatea lui Dumnezeu in momentele tale de odihna si relaxare, atunci transmite mai departe aceasta bunatate si altora, ajutandu-i sa aiba si ei momente de odihna sanatoasa si relaxare.
Daca vrei sa vezi mai mult din harul mantuitor al lui Dumnezeu manifestat cu putere in viata ta, atunci raspandeste acest har si in vietile altora care au nevoie de acest har mantuitor.
Daca vrei sa te bucuri mai mult de bogatiile prieteniei personale a lui Dumnezeu in orice imprejurare, atunci extinde aceasta prietenie si celui singur, in orice imprejurare.
In toate aceste moduri, dragostea pentru aproapele nostru nu ameninta dragostea de sine, pentru ca dragostea de sine devine dragoste pentru Dumnezeu, iar dragostea pentru Dumnezeu nu este amenintata, diminuata sau epuizata atunci cand e turnata in vietile altora.
Nu vreau sa spun ca acesta e raspunsul la toate intrebarile noastre despre dragoste, sau ca el inlatura orice fel de amenintare din dragostea pentru aproapele nostru. Exista multe dileme in viata de dragoste. Exista multi competitori care revendica timpul nostru limitat. E greu sa alegi la ce sa renunti si ce sa pastrezi. Exista interpretari diferite despre ce e bun pentru altcineva. Nu vreau sa spun aici ca toate acestea au devenit simple.
Ce vreau insa sa spun este aceasta: dragostea pentru Dumnezeu ne sprijina prin toata bucuria, durerea, dilema si nesiguranta in legatura cu ce ar trebui sa insemne dragostea pentru aproapele nostru. Cand sacrificiul e mare, ne amintim ca harul Sau ne este de ajuns. Cand ne gasim la rascruce de drumuri fara vreun indicator, ne amintim cu bucurie si dragoste ca harul Sau ne este de ajuns. Cand atentia ne e distrasa de lume iar inimile noastre cedeaza pentru o vreme in fata egoismului si ne abatem de pe cale, ne amintim ca numai Dumnezeu ne poate satisface, ne pocaim si iubim si mai mult harul Sau pe deplin suficient.
Rezumat
Este o porunca foarte radicala. Ea ajunge la radacina pacatului, numita mandrie. Amintiti-va, aceasta radacina a mandriei, din care rasar toate celelalte pacate, este pasiunea de a fi fericit (dragostea de sine) contaminata si corupta de doua lucruri: 1) refuzul de a-L vedea pe Dumnezeu ca singura sursa de bucurie adevarata si durabila, si 2) refuzul de a-i vedea pe ceilalti oameni ca fiind destinati de Dumnezeu sa primeasca bucuria noastra in El. Dar exact aceasta este contaminarea si coruperea dragostei de sine pe care Isus o contracareaza prin aceste doua porunci. In prima porunca El se concentreaza asupra pasiunii de a fi fericit numai si numai in Dumnezeu. In a doua porunca, El deschide o intreaga lume de bucurie in expansiune, ce poate fi gasita in Dumnezeu, si spune: oamenii, fiintele umane, oriunde ii gasiti, sunt meniti sa primeasca si sa mareasca bucuria voastra in Dumnezeu. Iubiti-i asa cum va iubiti pe voi insiva. Aratati-le, daruiti-le - prin orice mijloace practice disponibile - ce ati gasit si voi in Dumnezeu.
Copyright 1995 John Piper
Tradus si tiparit cu permisiune de Desiring God Ministries.
Pentru mai multe informatii despre Desiring God Ministries, contactati-ne pe adresa:
Desiring God Ministries
720 13th Avenue South
Minneapolis, MN 55415
612.338-8611 X230
612.338-4372 FAX
mail@desiringgod.org
www.desiringgod.org
Tradus de Florin Vidu