Stiti cumva cine era cunoscut drept "apostolul nadejdii (sperantei)"? Da, apostolul nadejdii (sperantei). Dati-mi voie sa va dau un indiciu sau o idee. Acest apostol este cel mai bine cunoscut ca "marele pescar". Este cel caruia Isus i-a dat un nume nou. A fost numit "stanca". Cred ca acum v-ati dat seama despre cine este vorba, nu-i asa? Evident, este vorba despre Petru, apostolul care, impreuna cu Pavel, s-a evidentiat ca unul dintre cei mai mari lideri ai Bisericii Crestine. De fapt, in zilele de inceput ale Bisericii, Petru a fost conducator al Bisericii in Ierusalim iar apoi, ne spune traditia, a plecat la Roma unde a fost executat din porunca imparatului Nero in acelasi an in care a fost executat si Pavel. Pavel a fost executat prin decapitare, in timp ce traditia ne spune ca Petru a fost executat prin crucificare. Inainte de a-si da viata ca martir el si-a exprimat in mod deosebit dorinta de a fi crucificat cu capul in jos, deoarece se simtea nevrednic sa moara in acelasi fel in care a murit Domnul sau. Petru, desigur, a exercitat o influenta extraordinara in istoria credintei crestine. El n-a scris nici o evanghelie, insa cercetarea istorica sustine, cu cea mai mare probabilitate, ca Evanghelia dupa Marcu reflecta invatatura si indrumarile lui Petru si ca Marcu a slujit, mai mult sau mai putin, ca un fel de secretar al lui Petru, a carui autoritate apostolica se afla in spatele acestei Evanghelii. Avem insa doua epistole scurte purtand numele acestui apostol, Sfantul Petru, epistole care au supravietuit si care fac parte din canonul Noului Testament. Iar acest nume, de "apostol al nadejdii (sperantei)", i-a fost dat din pricina uneia dintre epistolele sale, anume prima epistola.
Se presupune ca Petru a scris aceasta epistola in anii 60, intr-o perioada cand persecutia era in plina desfasurare iar credinciosii de pe intregul cuprins al Imperiului Roman erau supusi la tot felul de persecutii si suferinte. Probabil ca motivul pentru care Petru s-a apucat sa scrie aceasta epistola a fost acela ca dorea sa aduca mangaiere, intarire si alinare crestinilor care erau confruntati cu asa multe suferinte. Haideti sa privim, deci, la inceputul acestei epistole, la primul capitol, unde Petru, dupa ce transmite salutarile cuvenite, in versetul 3 din acest prim capitol scrie urmatoarele cuvinte:
"Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde (speranta, n.t.) vie, la o mostenire nestricacioasa si neintinata si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi."
Ce cuvinte! Credem ca Petru a scris aceste cuvinte sub indrumarea si sub inspiratia Duhului Sfant, care este Dumnezeu. Cata substanta teologica se afla intr-un asa scurt paragraf! Petru incepe cu o doxologie, cu o binecuvantare, cu o exclamatie in care Il binecuvanteaza pe Dumnezeu "care", spune el, "dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou...". Crestinii sunt priviti sau descrisi in aceasta epistola ca unii care au fost nascuti din nou. Cuvantul "nascut" in Noul Testament inseamna "a fi, a deveni, a se intampla sau a fi nascut". In mod evident Petru vorbeste aici despre lucrarea de regenerare pe care o face Duhul Sfant. Vorbeste despre harul lui Dumnezeu prin care oamenii, prin puterea Duhului Sfant, au fost treziti la viata spirituala. Au fost re-nascuti sau, pentru a folosi limbajul lui Petru, au fost nascuti din nou, oare la ce? Am fost nascuti din nou la ceea ce Petru numeste aici "o nadejde (speranta) vie". Mai putem traduce aceste cuvinte ca "o nadejde plina de vitalitate" sau "o nadejde animata". Nu este un gen de nadejde inert si apatic, ci o nadejde care vibreaza, plina de vitalitate.
Dati-mi voie sa ma opresc pentru o clipa si sa vorbesc despre acest cuvant, "nadejde (speranta)", asa cum este folosit in Noul Testament. "Nadejdea (speranta)" este remarcata de catre apostolul Pavel ca facand parte dintre cele trei mari virtuti ale vietii crestine. Va aduceti aminte ca in capitolul 13 din 1 Corinteni, in acel extraordinar capitol despre dragoste, el spune: "Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea (speranta, n.t.) si dragostea. Iar cea mai mare dintre toate este dragostea." Nadejdea (speranta) face parte din topul celor trei virtuti, din aceasta triada de virtuti careia i se acorda o asa mare atentie in Noul Testament. Apoi, ea este si un concept-cheie in crestinismul biblic. Este un concept asupra caruia voi petrece ceva timp astazi deoarece, din pricina modului in care este folosit ca termen in cultura si in vocabularul contemporanilor nostri, poti foarte usor sa-l intelegi gresit.
In limbajul nostru, atunci cand discutam despre "nadejde (speranta)" noi discutam despre o dorinta sau o nazuinta pe care o avem cu privire la ceea ce am dori sa se intample in viitor, dar de care nu suntem siguri ca se va intampla. Cand a inceput campionatul NBA (National Basketball Association - Asociatia Nationala de Baschet, n.t.) din 1995 iar echipa Orlando Magic a luat startul in acest campionat, oamenii m-au intrebat ce cred, va castiga sau nu Magic campionatul NBA. Le-am raspuns: "Nu stiu, dar sper din toata inima." In acest caz, cuvantul "sper" exprima dorinta mea, nazuinta mea aprinsa ca un asemenea lucru sa se intample in viitor.
Nu in felul acesta este folosit termenul "nadejde (speranta)" in Noul Testament. In Noul Testament "nadejdea (speranta)" se refera la credinta, increderea sau certitudinea pe care poporul lui Dumnezeu o are cu privire la implinirea viitoare a promisiunilor lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu ne-ar vorbi din ceruri si ne-ar spune dinainte care va fi rezultatul campionatului de baseball sau cel al campionatului de fotbal american sau cel al campionatului de baschet, atunci in mod normal nu vom folosi cuvantul "nadejde (speranta)" cu referire la rezultatul competitiilor sportive, rezultat pe care Dumnezeu ni l-ar comunica dinainte. Nu am vorbi despre nadejde (speranta). Am vorbi mai degraba despre cunoastere, despre certitudine, despre siguranta. In Noul Testament, termenul "nadejde (speranta)" are sensul de siguranta, de certitudine. Deoarece atunci cand Dumnezeu se pronunta si se angajeaza la un anumit curs al evenimentelor, atunci ceea ce El a promis sau a hotarat cu nici un chip nu se poate sa nu se implineasca. Deoarece Dumnezeu face aceste promisiuni poporului sau si le garanteaza implinirea prin juraminte facute pe baza propriei Sale integritati si a propriului Sau caracter, ceea ce inseamna ca implinirea lor viitoare este certa.
Prin urmare, de ce vorbeste Noul Testament despre nadejde (speranta)? Nadejdea (speranta) se refera pur si simplu la credinta pe care o ai cu privire la viitor. Credinta este numita o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad si este legata de lucrurile nadajduite (sperate). Insa una dintre metaforele pe care Noul Testament le foloseste pentru nadejde (speranta) este metafora ancorei. Nadejdea (speranta) este numita "ancora sufletului". Este o metafora interesanta, nu-i asa? De obicei noi asociem ancora nu cu sufletele, ci cu corabiile. Si care este scopul ancorei, daca nu acela de a oferi stabilitate unui obiect care este in voia vanturilor si a curentilor apelor care l-ar purta si l-ar izbi in toate partile? Dar tocmai aceasta face ancora, ii ofera stabilitate, il tine fix. Tocmai la aceasta se refera metafora, si anume ca noi, creaturi umane fragile, suntem supusi la toate curentele vietii si la toate loviturile care ne izbesc intr-o mai mare sau mai mica masura. Si ca tanjim dupa ceva care sa ne ofere permanenta, stabilitate, ceva care sa ne inradacineze si sa ne sadeasca in incredere. Iar ceea ce spune Noul Testament este ca nadejdea (speranta) este tocmai o astfel de ancora pentru sufletele noastre, pentru sufletele noastre si nu pentru corabiile noastre. Iar nadejdea (speranta) care ancoreaza sufletul este acea nadejde (speranta) sau increderea sau certitudinea pe care o avem ca Dumnezeu va implini ceea ce a promis intr-un mod atat de solemn.
Acest lucru este foarte important deoarece traim intr-o lume a durerii, a intristarii, intr-o lume plina de suferinte, iar acei crestini din primul secol aveau atat de putina siguranta in mijlocul culturii in care traiau, deoarece erau urati, erau persecutati, neputand avea siguranta ca in saptamana care urma vor mai fi in viata. Una din comorile istoriei Bisericii este colectia de scrieri din primul si al doilea secol, colectie care a supravietuit, compilata fiind apoi in diferite volume. Ar fi un exercitiu extraordinar pentru orice crestin sa-si faca timp sa citeasca unele din aceste scrieri, scrise dupa cele biblice, scrieri care in multe cazuri sunt scrisori ale unor oameni obisnuiti din acea vreme. Este un lucru incredibil sa poti arunca o privire la ceea ce si-au scris crestinii Bisericii timpurii unul altuia: "Draga Maria, cum merg lucrurile prin Antiohia? Unchiul Gheorghe a fost martirizat saptamana trecuta. Sora Ana este in inchisoare si se asteapta sa fie martirizata oricand. Nadajduiesc ca experimentezi sustinerea harului lui Dumnezeu, in pierderea tatalui tau drag." Acestia vorbeau intr-un mod atat de obisnuit despre martiriu, la fel cum vorbim noi despre mersul la supermarket pentru a cumpara o paine. Atat de mult facea acesta parte din experienta lor. Niciodata nu stiau ce le rezerva ziua de maine: daca cel care urma sa fie sacrificat pe altarul martiriului era cineva apropiat, din familie, sau chiar ei insisi. Prin urmare, acesti oameni se agatau cu perseverenta de promisiunile lui Hristos, Cel care le promisese ca merge inaintea lor in casa Tatalui pentru a le pregati o casa, un loc. Primii crestini si-au gasit taria si mangaierea, nu in lucrurile acestei lumi, ci in promisiunile lui Dumnezeu ca El are un viitor asigurat pentru poporul Sau si o comoara pe care le-a pregatit-o in cer.
Aceasta este situatia careia i se adreseaza Petru in epistola sa. El le aduce aminte oamenilor de aceasta nadejde (speranta) la care au fost nascuti prin invierea lui Isus Hristos. El mai spune ca aceasta vie nadejde (speranta), primita prin invierea lui Isus Hristos din morti este, "spre o mostenire nestricacioasa si neintinata si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi." (versetul 4). Oare nu auzim in aceasta afirmatie ecoul aproape perfect al vorbelor lui Isus Insusi, prin care ii indeamna pe ucenicii Sai sa-si stranga comori in ceruri unde nu trebuie sa ne ingrijoram de ele ca vor rugini sau ca vor fi mancate de molii sau ca vor fi furate de hoti? Deoarece mostenirea este una nestricacioasa si care nu poate pieri, nu se poate vesteji, nu poate fi mancata de molii si nu rugineste, nu poate fi furata de hoti si nimic nu poate atenta la ea sau nu poate s-o distruga. Ce contrast desavarsit intre aceasta comoara si cea pe care o adunam in aceasta lume! Toate acestea sunt pieritoare, asa cum chiar noi insine suntem pieritori.
Astfel, ceea ce le spune Petru acestor oameni este: "concentrati-va privirea, concentrati-va inima, concentrati-va nadejdea (speranta) nu pe incercarile, pe suferintele si pe chinurile din lumea aceasta deoarece in lume veti avea necazuri, asa cum v-a promis Domnul Isus. El a spus: «Lumea M-a urat; si pe voi va va uri. Eu a trebuit sa sufar; si voi va trebui sa suferiti.»" Astfel, faptul ca erau chemati sa participe la suferintele lui Hristos si sa se faca partasi cu Hristos in umilirea Sa nu era nici o surpriza pentru crestinii din primul secol. Cum ai putea sa induri asa ceva? Cum ar putea cineva sa indure persecutia, suferinta si umilinta? Petru spune ca o poti indura deoarece intelegi ca este numai pentru putin timp. Este doar pentru o vreme. Iar daca iti vei concentra atentia asupra suferintei din prezent, vei esua in disperare. Insa daca iti tii ochii atintiti inspre Cel care este atat initiatorul credintei tale, cat si telul credintei tale, atunci vei avea aceasta nadejde (speranta) care este ancora sufletului.
In felul acesta vorbeste Petru despre aceasta mostenire care este pastrata in ceruri pentru poporul lui Dumnezeu. Apoi el continua, spunand: "...Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi." Sunt doua lucruri care sunt pazite sau pastrate. Pe de-o parte este mostenirea pe care Dumnezeu a pastrat-o in ceruri pentru poporul Sau si pe care Dumnezeu o pazeste. Aceasta mostenire nu va fi irosita sau pierduta sau amanata. Insa nu numai mostenirea este pazita, ci si mostenitorul. Mostenitorii acestei comori sunt de asemenea paziti de Dumnezeu si tinuti de El pentru acea zi a glorificarii. Astfel, in versetul 6 el spune:
"In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos, pe care voi Il iubiti fara sa-L fi vazut, credeti in El, fara sa-L vedeti, si va bucurati cu o bucurie negraita si stralucita, pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre."
Observati cat de actual este acest mesaj? El nu scrie primei generatii de crestini care L-au cunoscut pe Isus, care L-au vazut in trup, care L-au vazut cu proprii lor ochi. El le vorbeste acelor oameni care, desi nu L-au vazut pe Isus, Il iubeau. In sensul acesta, El ne vorbeste noua.
Ganduri de incheiere
De cand ne-au crescut copiii si s-au casatorit si de cand s-au intors in caminul nostru, avand trei nepoti care locuiesc cu noi, de atunci obisnuim, sotia mea si cu mine, sa petrecem foarte mult timp impreuna, luand cina in oras. De fapt, de multe ori ii spun in gluma sotiei mele ca ceea ce ii place ei sa faca cel mai mult la cina sunt rezervarile. Ea stie cum sa faca rezervari, astfel ca mergem in diferite locuri. Si bineinteles ca in Orlando, mai ales in timpul sezonului turistic, la cele mai multe dintre restaurante ai nevoie de o rezervare, altfel poti astepta 45 de minute, o ora si chiar o ora si jumatate pentru a primi o masa. Nu-mi place deloc sa astept atunci cand mi-e foame, astfel ca sunt foarte linistit stiind ca avem rezervari. Este foarte placut sa ai rezervari la cina. Este cu totul altceva insa sa ai rezervare in cer. Despre acest lucru vorbeste apostolul aici. Anume ca pentru fiecare membru din poporul lui Dumnezeu exista un loc rezervat de catre Hristos in casa Tatalui Sau si nu este nimeni care sa se poata atinge de aceasta rezervare. Rezervarea va fi pastrata pana in momentul in care vom ajunge acolo iar noi vom fi, de asemenea, paziti de Tatal pentru a fi siguri ca nu vom pierde acea mareata cina cu Mantuitorul nostru.
Tradus de Tiberiu Pop