Ioel şi ziua Domnului


Recapitulare:

Profeţii biblici se împart în mai multe categorii...
Profeţi ai Vechiului Testament ce au scris şi care se împart în două grupuri:

  1. Profeţii mari, în număr de 4: cărţile lui Isaia, Ieremia, Ezechiel, şi Daniel
  2. Profeţii mici, în număr de 12: cărţile lui Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Habacuc, Ţefania, Naum, Hagai, Zaharia, şi Maleahi.

Însă Vechiul Testament ne mai indică că au fost şi profeţi ce nu au lăsat nici un fel de scrieri. Printre aceştia îi avem pe Ilie, Elisei, Natan, şi Gad. Chiar şi Ioan Botezătorul ca înaintaş al lui Isus face parte din această categorie, devreme ce el este considerat ultimul dintre profeţii Vechiului Testament.

Organizarea profeţilor după data slujbei lor şi a poporului căruia i s-au adresat. Următorul tabel ilustrează ordinea şi perioadele aproximative ale lucrării profeţilor ce au scris, "Israelul" reprezentând pe atunci regatul de nord, iar "Iuda", regatul de sud:

Profetul A slujit (s-a adresat)
oamenilor din
Între anii (perioada)
(în. de H.)
Obadia Edom 850--840
Ioel Iuda 835--796
Iona Ninive 784--774
Amos Israel 763--755
Osea Israel 755--710
Isaia Iuda 739--680
Mica Iuda 735--710
Naum Ninive 650--630
Ţefania Iuda 635--625
Ieremia Iuda 627--570
Habacuc Iuda 620--605
Daniel Babilon 605--536
Ezechiel Babilon 593--570
Hagai Iuda 520--505
Zaharia Iuda 520--470
Maleahi Iuda 437--417

Un alt mod de a organiza scrierile profetice este cel determinat de perioada robiilor Israelului şi Iudei (circa 722 şi circa 586 în. de H.):

Pre-exilic (deci, înainte de ducerea în robie) : Obadia, Ioel, Iona, Amos, Osea, Isaia, Mica, Naum, Ţefania, Ieremia, Habacuc
Din exil (din robie) : Daniel, Ezechiel
După exil : Hagai, Zaharia, Maleahi

De ce am studia profeţia în general? Fiindcă ea ne învaţă despre:

În urma studiului profeţiei beneficiem în relaţia noastră cu El de, mângâiere, încurajare şi speranţă asupra viitorului, ştiind că Dumnezeu este Cel ce stăpâneşte destinul popoarelor şi devenim conştienţi de promisiunile împărăţiei lui Dumnezeu de la sfârşitul istoriei umane.

De aceea, printre temele favorite ale profeţilor mai putem enumera:

  1. sfinţenia lui Dumnezeu: El este singurul sfânt, absolut pur, drept, etc.
  2. suveranitatea lui Dumnezeu: El stăpâneşte universul şi este mai presus de orice conducător de popoare, sau de împărăţii pământeşti.
  3. Cuvântul lui este sigur -- credincioşia lui Dumnezeu : El îşi duce la îndeplinire făgăduinţele, îşi ţine promisiunile. Omul se poate bizui pe ceea ce El a promis.
  4. Grozăvia păcatului şi judecarea neîntârziată a lui -- dreptatea lui D-zeu (la nişte oameni care tind să banalizeze şi să privească cu uşurinţă păcatele, profeţii pot fi o cură foarte eficace!): mesajul profeţilor în ce priveşte păcatul este limpede şi răspicat -- Dumnezeu îl urăşte, nu-l suportă, nu-l trece cu vedere, nu-l scuză, şi-l va pedepsi negreşit. Cu toate acestea este dispus să ierte pe cei a căror inimă este frântă şi al căror duh este zdrobit de răutatea faptelor lor.
  5. Închinarea în sfinţenie lui Dumnezeu -- Lui Dumnezeu omul îi este dator să-i aducă jertfe curate dintr-o inimă sinceră, nu din religiozitate, sau ritualism, amestecând nelegiuirea cu jertfele!

Privind la ordonarea cărţilor profeţilor din Bibliile noastre vom realiza că acestea nu sunt aranjate în ordinea cronologică a scrierii lor.

Acoperirea cronologică a lucrării profeţilor în Israel începe din secolul al IX-lea în. de H. cu profeţii Obadia şi Ioel şi se întinde până în jurul secolului al V-lea în. de H., încheindu-se cu profetul Maleahi. Mărturia lor este neîntreruptă în această perioadă de timp şi conţine două aspecte:

În canonul alcătuit de evrei, Osea este primul dintre profeţii mici, principiul cronologic care pare să determine ordonarea lor fiind:

Ioel şi ziua Domnului

Introducere
În continuare la studiul cărţilor profetice ale Vechiului Testament astăzi ne vom pleca asupra cărţii profetului Ioel care urmează cronologic, după toate indiciile, cărţii profetului Obadia. Acesta este primul profet literar (deci care şi-a încondeiat profeţia) şi este datat în sec. al IX-lea î.H., mai precis prin anii 850-840.

Unii au numit această carte drept, "cea mai tulburătoare şi înspăimântătoare" dintre toate cărţile profeţilor mici. (R.A. Stewart) Ea se găseşte în Biblia noastră după cartea lui Osea şi înaintea celei a lui Amos.

Stilul literar al cărţii este clar, fluent şi de o calitate lirică deosebită. Descrierile sale sunt în acelaşi timp bogate dar şi concise, scurte dar pitoreşti.

Este de asemenea o carte scurtă, 3 capitole.

Drept introducere...

1 Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.
2 Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S'a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinţilor voştri?
3 Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!
4 Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil.
5 Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul dela gură!
6 Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu, şi măsele de leoaică.
7 Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!
8 Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!
9 Au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Domnului; preoţii, slujitorii Domnului, jălesc.
10 Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.
11 Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.
12 Via este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp, s-au uscat... Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!
13 Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.
14 Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.
15 ,,Vai! ce zi!" Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic...

Ce sunt aceste cuvinte şi ce vestesc? Despre ce nenorocire este vorba şi ce altă nenorocire şi mai mare prevesteşte ea?

Iată versete cheie care cred că evidenţiază mesajul principal al cărţii... apropierea unei zile a judecăţii...care este o urgie mai mare decât orice calamitate naturală ca o lovit vreodată Pământul!

12 ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!
13 Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimete.
14 Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru?

Autorul -- cine este?

Numele profetului Ioel înseamnă "Iehova/Domnul este Dumnezeu". În afara cărţii nu găsim nici un fel de informaţii privitoare la el, astfel nu se cunosc aspecte din viaţa lui, ca locul de naştere, sau ocupaţia. Ştim doar că este fiul lui Petuel (1:1), despre care de asemenea nu ştim nimic.

Probabil că provine din Iudea şi este un locuitor al Ierusalimului (1:9; 2:15-17,23,32; 3:1). Unii presupun că vine dintr-o familie de preoţi datorită menţiunilor templului din Ierusalim şi a cunoştinţelor pe care le dovedeşte că le are despre preoţie şi jertfe.

Presupunerea aceasta pare confirmată de mesajele de pocăinţă de la Dumnezeu pe care "îşi permite" să le adreseze preoţilor:

1:13-14 Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru. Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul.

2:17 Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar, şi să zică: ,,Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n'o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ,,Unde este Dumnezeul lor?"

În acelaşi timp trebuie să recunoaştem că posedă cunoştinţe şi despre agricultură ceea ce-l poate exclude de la a fi un levit.

Aplicaţie:

Este clar că Dumnezeu vrea ca cei ce sunt puşi în fruntea poporului în treburi religioase, să-l conducă prin exemplul personal. Dacă predică pocăinţa, ei trebuie să fie cei dintâi care să se pocăiască şi să promoveze pocăinţa în ţară. De asemenea, în vremuri de decadenţă morală şi de catastrofe naturale, liderii religioşi ai unui popor nu ar trebui să tune de sus la acesta să se pocăiască, ci să se pocăiască ei întâi, şi restul le vor urma exemplul!

1:8 Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!

În loc de a se bucura şi a se purta semeţ, liderii religioşi sunt îndemnaţi să se îmbrace în doliu pentru împietrirea şi indiferenţa neamului lor.

Ca şi slujitor al Domnului Dumnezeu, Ioel a accentuat rugăciunea, postul şi pocăinţa pentru abaterea mâniei lui Dumnezeu. Unii l-au supranumit "profetul penticostal" datorită referinţelor pe care le face cu privire la revărsarea Duhului Sfânt :

Ioel 2:28-29 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.

Petru citează exact acest pasaj atunci când "explică" noroadelor adunate fenomenul care s-a petrecut în Ziua Cincizecimii (Rusalii) în Ierusalim când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ucenici şi au început să vorbească în limbi şi să proorocească. (Fapte 2:16-21) Aceasta este de fapt singura menţiune Nou Testamentală a cărţii lui Ioel.

(vezi, conceptul de profeţie cu împlinire multiplă; în ziua Cincizecimii a avut loc doar o împlinire parţială, se spune)

Ocazia scrierii cărţii -- de ce a scris ce-a scris?

Se pare că profeţia a fost prilejuită de invazia unui roi gigantic de lăcuste care au devorat practic totul în calea lor în ţară. Nu ştim exact când s-a petrecut, dar Ioel vede această urgie ca o ilustraţie a unei urgii mult mai mari care nu era de origine naturală, ci divină. Aceea este ziua judecăţii când Dumnezeu va face dreptate, pe unii judecând-i iar pe alţii răsplătindu-i. Deşi descrierile şi paralele făcute acelei zile sunt cumplite, cartea abundă şi în promisiuni de restaurare şi binecuvântare pentru poporul lui Dumnezeu.

Puţin despre lăcuste...
Nu ştiu dacă realizaţi, Dar lăcustele pot constitui o gravă catastrofă naturală.

Tenacitatea cu care devorează totul în cale şi voracitatea acestor mici animale este înspăimântătoare. De asemenea lăcustele sunt celebre pentru "modul lor de organizare şi înaintare". Biblia ne vorbeşte adesea de ele:

Prov. 30:27 ... lăcustele n-au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete; (în GRUP! sugereaza o organizare si disciplina perfectă)
Ioel 2:4-9 Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi pârăe ca o flacără de foc, când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă... Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.

Ştim că Egiptul a fost de asemenea lovit printr-un miracol cu urgia lăcustelor timp de patru zile şi că a fost una din judecăţile pe care Dumnezeu le-a trimis asupra lui pentru a elibera pe copiii lui Israel.

Exodul 10:14 Lăcustele au venit peste ţara Egiptului, şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.
105:34-35 El a zis, şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr, care au mâncat toată iarba din ţară, şi au mistuit roadele de pe câmpiile lor.

Lăcustele -- un semnal de alarmă!
Pe la mijlocul sec. al IX-lea î.H. profetul este martor la invazia norului de lăcuste ce a produs o devastare mai mare ca oricând. Lucrul acesta a constituit semnalul de alarmă pentru condiţia religioasă atât a Israelului cât şi a neamurilor care urmau să fie judecate cu o urgie şi mai mare: Ziua Domnului.

Cadrul istoric -- este interesant! - cine era rege? ce condiţii economice şi sociale existau?

Sângeroasa Atalia:

Fiica lui Ahab şi Izabella, şi soţia lui Ioram, regele lui Iuda 2Împ 8:18 cine "a umblat în căile casei lui Ahab" 2 Cronici 21:6 numită "fiica" lui Omri 2 Împăraţi 8:26. Când soţul ei a murit şi fiul ei Ahazia, ea a rezolvat să ocupe locul vacant. Ea a omorât toţi copiii lui Ahazia în afară de Ioas, cel mai tânăr 2 Împăraţi 11:1,2 După o domnie de şase ani a fost omorâtă într-o răscoală 2 Împăraţi 11:20; 2 Cronici 21:6; 2 Cronici 22:10-12 23:15.

Copilul Ioas era rege în Iudea...
Se pare că lucrarea profetică a lui Ioel s-a desfăşurat pe vremea când în Israel era rege un copil pe nume Ioas, deci în jurul lui 835. Unchiul acestuia, Marele Preot Iehoiada este cel ce l-a protejat (2Regi 11) şi l-a ţinut ascuns. La aflarea veştii morţii lui Ahazia, Atalia regina mamă, fiica lui Ahab şi Izabela, şi-a omorât toţi nepoţii cu excepţia lui Ioas care a fost ascuns de mătuşa Ioşeba şi unchiul lui Iehoiada, marele preot, în interiorul templului timp de şase ani. După şase ani, cu ajutorul căpeteniilor gărzii palatului într-o zi hotărâtă l-au înfăţişat pe tânărul rege şi l-au încoronat la vârsta de şapte ani ca rege peste Iuda. Evenimentul a stârnit gelozia Ataliei ce a fost ucisă de gărzi la apariţia ei în templu.

Acum se pare că în timpul când a fost ascuns copilul rege a avut loc urgia lăcustelor şi seceta. De aceea, chemarea la pocăinţă a lui Ioel a fost adresată doar poporului şi preoţilor lui, fără să se facă nici o referire la împărat.

Tot pe vremea aceea se ştie că Tirul, Sidonul şi Filistia făceau incursiuni militare de jefuire în Iudea: 3:2.

Motivul scrierii cărţii -- Ce a cauzat profeţia? De ce a fost scrisă?

Nu sunt menţionate nici un fel de păcate ale Iudeii. Nici măcar idolatria nu este menţionată. Se pare că singura explicaţie pentru chemarea categorică la pocăinţă pe care Dumnezeu o trimite prin profetul Ioel este indiferenţa şi împietrirea copiilor lui Dumnezeu pe care îi îndeamnă acum să-şi sfâşie inimile, nu hainele!

2:12-13 ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimete.

De aceea, dezastrul natural al invaziei de lăcuste şi al secetei îi oferă lui Ioel o imagine a judecăţii lui Dumnezeu. La fel cum lăcustele au fost în momentul respectiv o judecată a lui Dumnezeu asupra păcatului Iudeii, judecata lui Dumnezeu a păcatului lumii în Ziua Domnului o va depăşi mult pe aceasta în magnitudine!

Mesajul de pocăinţă autentică care este cerută pentru ca Domnul să se îndure

2:13 Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi-I pare rău de relele pe cari le trimete.

Mulţi fac mare pompă exterioară religiei lor, dar aţi văzut ce-a spus Ioel inspirat de Domnul. Nu trebuie să facem declaraţii prea publice ale jurămintelor noastre de pocăinţă până ce nu suntem siguri de autenticitatea şi sinceritate inimilor noastre. Cunosc credincioşi care fie au mărturisit că regretă foarte mult ce au făcut rău, pentru ca după aceea nu numai că nu împlinesc ce n-au făcut înainte, ci şi încalcă ce făceau bine.

Ilustraţie: Nu mă gândesc la nimeni din biserica aceasta în acest moment, dar ştiu pe cineva care a ieşit în faţa unei adunări creştine declarând public că se căieşte pentru ca în scurt timp persoana respectivă să-i spună unui frate că s-a "hotărât să meargă până la capăt în păcatul ei"!?
Aceea persoană n-a făcut decât să-şi "sfâşie hainele" înaintea adunării, dar nu şi inima! Poate că a reuşit să le dea impresia că este zdrobită în inimă de păcatele ei, şi pe mulţi i-a păcălit emoţional, dar în realitate nu se poate spune despre ea că "şi-a sfâşiat inima"!

Ps. 34:18 Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
Ps. 51:17 Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.

Problema interpretării

Una dintre ele se găseşte în cap.2. După ce în cap.1 este descrisă o devastatoare invazie a lăcustelor în cap.2 este prezisă o alta mult mai îngrozitoare. Problema se poate pune în felul următor: trebuie interpretată literar această urgie a lăcustelor din cap.2, alegoric, profetic, sau simbolic? Adică, în cap.2 Ioel descrie judecata lui Dumnezeu sub forma unei alte urgii provocate tot de lăcuste adevărate, sau lăcustele de fapt simbolizează o armată bine pregătită şi disciplinată care va invada Iudea dinspre nord?

Consideraţi limbajul folosit!
4 Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi.
5 Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi pârăe ca o flacără de foc, când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă.
6 Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc.
7 Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui.
8 Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
9 Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.
10 Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina.
11 Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi celce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?

De-a lungul vremurilor s-au sugerat trei interpretări diferite (este important să consultăm ce au spus alţii de vreme ce nu este sănătos să producem noi o interpretare inedită bazându-ne doar pe propriile speculaţii!).

Interpretarea alegorică
Aceasta a fost susţinută de părinţii Bisericii, de către rabinii evrei şi de către unii interpreţi din vremurile moderne.

Unul dintre aceştia, şi anume Pusey, susţine că Ioel se referă la mai mult decât o invazie literară de lăcuste şi doreşte să atragă atenţia asupra unei mari nenorociri care va veni de la Dumnezeu asupra naţiunii. De fapt folosind imaginea lăcustelor el se referă la patru mari judecăţi viitoare asupra Israelului. Acestea se identifică prin cele patru feluri diferite de lăcuste menţionate care fiecare simbolizează invazia unui duşman al Israelului: (1:4)

Apoi, capitolele 2 şi 3 detailează aceste judecăţi asupra Israelului şi bisericii ce vor culmina prin venirea Antihristului la sfârşitul veacurilor.

Cu toate acestea, cel puţin tipurile de lăcuste din cap.1 pot fi înţelese literar devreme ce se pare că acestea există ori ca soiuri separate, ori reprezintă etapele de creştere ale uneia singure. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre cap.2 unde este clar că se folosesc revelatoare imagini simbolice pentru o judecată mai mare ce urmează să vină în viitor.

Argumente în favoarea interpretării literare a invaziei de lăcuste descrise în cap.2
* Nu de puţine ori lăcustele sunt folosite ca instrumente ale judecăţilor divine asupra păcatelor Israelului şi au fost adesea prezise (vezi, 1Regi 8:37).
* Descrierile lui Ioel sunt potrivite cu invaziile de lăcuste ce se petrec frecvent în această parte a lumii.
* Ele devorează în principal verdeaţa, lemnul şi coaja copacilor. Nu pot fi asociate cu uciderile, cu jefuirea cetăţilor, cu luarea de prizonieri, cum s-ar fi întâmplat dacă Ioel descria de fapt o invazie a Israelului de către o armată adevărată. Când se fac promisiunile de refacere, redare şi restaurare ele nu vorbesc despre refacerea oraşelor/cetăţilor, ci doar a recoltelor şi a pământului ţării.
* Lăcustele sunt descrise ca nişte cai, călăreţi, care de luptă, şi nu invers! Este astfel evident că lăcustele sunt comparate în devastare cu ordinea menţinută în marş de către o armată foarte organizată şi disciplinată. (vezi, Wehrmacht-ul nemţesc!). Nu era nevoie a se compara o armată cu imaginea unei armate!

Teodor Macavei


Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | Următorea pagină