(cont.)

Ocara satanei
Ştim că toate făpturile îngereşti dau socoteală lui Dumnezeu în mod regulat şi se comportă ca nişte creaturi responsabile. Faptul totuşi surprinzător, şi de care mulţi sunt şocaţi (vezi, Carl Jung "Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu") este că şi diavolul are intrare în ceruri şi poate apărea înaintea Domnului, însă lucrul acesta nu se datorează îndrăznelii sale cât controlului pe care Dumnezeu îl are şi asupra lui, dată fiind atotputernicia Lui şi limitarea satanei.

Trebuie să remarcăm ceea ce Satana spune că valorează viaţa omului şi ceea ce omul "plăteşte" pe ea. Cât de mercantil este omul!

Iov 2:4 Şi Satana a răspuns Domnului: ,,Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.

O ocară de fapt îndreptată asupra Creatorului!

Evident prin acuzarea lui Iov înaintea Lui că îi slujeşte din interes ocara satanei se îndreaptă de fapt împotriva Creatorului, sugerând că Acesta nu merită să fie slujit şi iubit, aşa pur şi simplu, cum ar fi pentru că-i Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a trebuit "să-l cumpere" pe Iov pentru a-i sluji. Pentru a-l ruşina pe diavol şi a-l contrazice, încă odată, Dumnezeu îi dă permisiunea să-l priveze pe Iov de tot, inclusiv de familie. În felul acesta, Iov este brusc lipsit de toate bunurile lui pământeşti şi de cei 10 copii ai săi. Însă reacţia lui Iov la aceste circumstanţe tragice dezvăluie că deşi credinţa lui Iov este serios clătinată, ea nu este definitiv zdrobită. În această privinţă, lecţia dată diavolului şi tuturor contestatarilor lui Dumnezeu este categorică. Nu cunoaştem multe cazuri în care un om să fi suferit asemenea dezastre şi să nu-şi pierdut nu numai credinţa, ci şi mintea!

Ce este răul? V-aţi întrebat vreodată? poate să aibe un scop? Nu este absurd? Fără rost?

Răul nu are un statut ontologic

Primul lucru pe care trebuie să-l stabilim în a răspunde la problema răului, este a răspunde precis ce este "răul". Dumnezeu a creat toate lucrurile şi a spus despre ele că sunt bune. Este răul un "lucru"? Este creaţia Lui? Dacă se porneşte din acest punct, şansele de a putea privi puţin mai obiectiv la problema răului sunt ceva mai mari.

Însă răul nu este un lucru. Nu are nici un statut ontologic. Ontologia este ştiinţa care se ocupă cu natura existenţei. De aceea, când spunem că răul nu are nici un statut ontologic înseamnă că răul nu există ca şi lucru. Forma existenţei lui este alta.

(Ontologia: teoria existenţei; onto fiinţă; logy teorie, cuvânt.)

Când noi spunem despre ceva că este cald sau rece, ştim că aceste stări nu au un statut ontologic. Rece sau cald nu sunt lucruri ci este un fel de a descrie absenţa căldurii. Este reducerea activităţii moleculare care rezultă în senzaţia de rece. Recele nu este un lucru în sine care există. Este descrierea unei stări, dar nu există un lucru care să se numească "rece". Gheaţa este rece, dar gheaţa nu este obiectul ce se numeşte "rece".

La fel stau lucrurile şi cu umbra. Umbra nu este un obiect în sine, ci doar reprezintă absenţa luminii. A putut cineva să-şi prindă umbra.

Răul nu este o materie neagră şi care pluteşte deasupra oamenilor aşezându-se asupra lor şi împingându-i să facă răul. Răul este absenţa binelui, lipsa binelui, o privare de bine, dar un lucru în sine.

Dumnezeu nu a creat răul! Dacă-l foloseşte, asta-i cu totul altceva.

Când Dumnezeu a creat Universul El a făcut bine tot ce este în el. Asta citim în Geneza. Totul era aşa cum trebuia să fie. După ce Dumnezeu şi-a încheiat crearea bună a tuturor lucrurilor s-a petrecut ceva care a dus la reducerea binelui. Pierderea aceasta de bine din lume este numită "rău". Însă la intrarea păcatului în lume s-a produs golul care a dus la apariţia răului, urmat de toate groteştile lui ipostaze din viaţa omului.

Cartea lui Iov este o profundă analiză filozofică a problemei răului şi nu putem decât să recunoaştem inspiraţia ei când ne spune că nu este nici unul bun, nici unul măcar, nici chiar nevinovatul Iov, ci toţi suferă de lipsa bunătăţii.

Aşadar, după recele nu există, ci este doar absenţa căldurii, cum nici umbra nu există ci este doar absenţa luminii, tot aşa nici răul nu există ci este absenţa binelui.

Dar dacă Dumnezeu a creat totul bine, a făcut bun tot ce există, de ce a îngăduit ca răul să-i infecteze creaţia?

Un înger căzut ca diavolul este un exemplu perfect de sursă independentă a răului. La fel au fost şi Adam şi Eva pentru rasa umană. Când au păcătuit, nu le-a fost transferat răul Satanei ci au ales să se priveze singuri de bine şi să-şi iniţieze propria lor răutate. Într-adevăr diavolul i-a influenţat după ce el însuşi şi-a produs prima derogare de la bine atunci când şi-a spus că se va înălţa mai presus de Creatorul lui...

Eze 28:13 Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
Eze 28:14 Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.
Eze 28:15 Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.

Primii oameni au ales la rândul lor să se golească de bine şi să-şi iniţieze propriul lor rău. Nu le-a fost împrumutat răul satanei, ci ei sunt singuri responsabili că s-au făcut răi. Nu se poate spune că satana a făcut ceva rău şi le-a transferat şi lor acel rău, fiindcă răul nu este un lucru. Ei nu au putut să împrumute răul altuia ci la îndemnul diavolului s-au golit singuri de bunătate şi au căzut în neascultare. Când facem umbră nu o facem cu materia numită "umbră", pentru că nu există aşa ceva, ci o facem blocând lumina şi stând în calea luminii.

Dumnezeu nu i-a creat pe Adam şi Eva având răul în ei, ci i-a creat cu capacitatea de a alege binele şi răul, de a-l asculta sau de a se răzvrăti împotriva Lui. Această capacitate se numeşte o voinţă morală liberă şi deşi este un lucru bun se poate folosi pentru a face răul. Este ceea ce ei, primii oameni au făcut, de aceea folosind această capacitate cu care au fost înzestraţi de Dumnezeu la crearea lor, s-au privat singuri de bine dobândind un "vid", ca să-i spunem aşa, de sfinţenie.

Pentru că şi-au folosit greşit această libertate morală de alegere oamenii sunt acum lipsiţi de bunătatea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu are şi El capacitatea de a întoarce tot răul spre bine, şi de aceea nu este o contradicţie să spunem că din tot răul poate veni şi un bine.

Dar pentru a menţine virtuţii ca sfinţenia, bunătatea, dragostea şi mila a meritat să se permită răul? Cu alte cuvinte avea nevoie Dumnezeu de rău pentru a-şi arăta bunătatea? Apostolul Pavel ar combate această concluzie cu mare pasiune.

Rom.3
3 Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
4 Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: ,,Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor când vei fi judecat."
5 Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
6 Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
7 Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sînt eu însumi judecat ca păcătos?
8 Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, cari ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

Nouă ni se pare că într-un fel Dumnezeu va face ca binele să atârne mai greu în balanţă decât răul care l-a făcut să se producă, altfel nu va îngădui ca acesta să existe... dar Dumnezeu este singurul care poate folosi răul pentru a obţine binele, aşa că în privinţa rostului său în lume doar El poate să se exprime. Dacă trebuie să existe răul în lume doar El se găseşte pe poziţia să determine asta, perspectiva noastră asupra lui fiind foarte limitată.

Motivul pentru care noi nu gândim aşa este fiindcă credem că viaţa ar trebui să fie dreaptă cu noi. Credem că ea ar trebui să ne aducă plăcere şi să ne facă fericiţi. Societatea ideală spre care a tins omul din totdeauna fost una fără muncă grea şi fără durere. Dreptul acesta omul l-a pierdut iar scopul vieţii nu este plăcerea sau confortul personal. Într-adevăr, există aspecte ale vieţii care sunt plăcute, dar raţiunea creării noastre a fost pentru a ne forma spre a petrece veşnicia alături de El. El face lucrul acesta prin a ne conforma imaginii Sale ajutându-ne să ne sfinţind trăind în mijlocul unei lumi păcătoase. Această idee face parte şi din mesajul cărţii către Evrei, Isus Însuşi fiind făcut desăvârşit prin suferinţele şi patimile Sale, El care nu avea nevoie...

Evrei5:7-9 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit. Si după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,

În mintea lui Dumnezeu gândul asemănării noastre cu imaginea Fiului Său este considerat mult mai important decât gândul izbăvirii noastre dintr-un necaz temporal, fie el oricât de greu. Recunosc că această realitate nu este deloc una plăcută, sau atrăgătoare, dar ar trebuie să fie preferată de cei ce moştenesc împărăţia împreună cu Fiul Lui.

"Scopul lui Dumnezeu în încercare nu este atât de mult izbăvirea noastră imediată cât sfinţirea noastră ...sigură"

...Dumnezeu a creat lumea aceasta şi că Dumnezeu ne-a pus în ea cu scopul unic al plăcerii noastre. Satisfacţia şi să ne fie nouă bine în viaţă credem că este scopul numărul unu al lui Dumnezeu. GREŞIT!

De aceea, când nouă ni se "întâmplă" răul, credem ori că Dumnezeu ne-a abandonat, că nu există, sau că este crud pentru că a îngăduit ca să ni se întâmple ceva rău. O astfel de ideologie ascunsă explică reacţiile noastre nepotrivite în faţa încercărilor şi necazurilor de tot felul. Ele trădează pentru ce credem că trăim de fapt. Nu este tocmai aşa ceva corectat în Iov?

Iov 2:10 Dar Iov i-a răspuns: ,,Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?" În toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele lui.

Pentru foarte mulţi oameni însăşi viaţa în sine este prea crudă pentru a fi trăită, în consecinţă nu este crud Dumnezeul care după ce le-a dat viaţă le-a refuzat plăcerea de a o trăi? Oamenii beau şi se distrează, experimentează sexual şi îşi desfată simţurile până la paroxism. De ce Dumnezeu este atât de crud încât să le refuze fericirea? Nu cumva pentru că nu pentru acestea i-a creat în primul rând? Homosexualii se plâng că viaţa lor este plină de neplăceri, de despărţiri şi de drame. La fel şi prostituatele. Nu este o cruzime din partea lui Dumnezeu că aceştia nu se pot bucura de stilul lor de viaţă? Ei sunt cei ce beneficiind de liberul arbitru încredinţat de Dumnezeu au ales stilurile respective de viaţă.
Când te gândeşti pentru o clipă, nu ţi se pare ciudat că pentru ca noi să recunoaştem că Dumnezeu este "bun" trebuie mai întâi ca El să ne dea frâu liber patimilor noastre?

Ştiţi cine gândeşte aşa şi se comportă ca atare? Un copil. Doar aceasta atunci când vede ceva ce vrea şi i se refuză face o scenă în care nu se face de ruşine decât pe el singur. Iar noi aici vorbim de oameni mari. Cu aceasta îl somează omul modern pe Dumnezeu: dacă nu-i dă plăcerea păcatelor lui, nu-l va asculta şi nici măcar nu-l va recunoaşte că există. Este "scena" pe care toţi o facem înaintea Tatălui ceresc şi pentru care, ca orice tată bun care se respectă, ne va pedepsi la urmă!

Din nefericire noi am constituit o societate care în multe privinţe seamănă cu un grup de copii "adulţi" care cred că este dreptul lor divin de a cunoaşte în plăcere fără să se mai confrunte cu nici o dificultate, durere sau suferinţă, iar dacă totuşi se întâmplă să dea peste ele, Dumnezeu este un tiran crud.

Unii pot reacţiona spunând că este scandalos să justificăm în felul acesta atât de multă suferinţă, deşi nu vreau deloc să ignorăm teribilul impact pe care ea îl are asupra vieţilor oamenilor. Însă înainte de a explica problema răului din lumea aceasta trebuie întâi să recunoaştem că aşteptările noastre de la viaţă gravitează de cele mai multe ori în jurul plăcerii şi confortului ei. Este vorba de concepţia despre lume şi viaţă pe care mulţi o au, şi anume că pe primul loc ne aflăm noi şi plăcerile noastre, şi apoi că Dumnezeu ne este dator să ni le dea. Dacă Acesta cumva ni le refuză într-o oarecare măsură, atunci ceva nu este în regulă cu El, nu cu noi. El trebuie să fie un "Dumnezeu" rău, nu noi nişte oameni răi.

Dar dacă Dumnezeu este un Dumnezeu bun şi ne refuză plăceri, atunci cu siguranţă există un motiv bun pentru care face aşa. În primul rând, asta înseamnă a fi un Dumnezeu bun. Nu putem accepta ideea infantilă că pentru ca Dumnezeu să fie bun El trebuie să-mi dea tot ce vreau, respectiv să mă ferească de orice necaz sau dificultate în viaţă. De aceea, este drept să spunem că Dumnezeu a îngăduit suferinţa în lume din motive foarte justificate, chiar dacă nu ajungem în această viaţă să le înţelegem pe toate care sunt.

Dacă susţinem că nu există Dumnezeu din cauza existenţei răului pe lume atunci nu există nici o posibilitate de a îndrepta răul spre bine.(?!)

Filozoful britanic Bertrand Russell a spus că nici un om nu poate sta lângă patul unui copilaş aflat pe moarte şi să spună că încă crede în Dumnezeu. Ar trebui întrebat atunci Russell, "dar ce i-ai spune atunci unui copil ce ştie că e pe moarte?" Ce ar putea un ateist să-i spună? "Păcat!" "Ce ghinion!" "Asta, e, şi n-avem ce face!"? Vedeţi într-o astfel de situaţie nu există nici o posibilitate de a îndrepta răul acela spre un scop mai bun. La urma urmei nici nu are sens să-l numim "rău" dacă nu există un Dumnezeu care-l poate folosi în scopurile Sale. La El există cel puţin posibilitatea ca tot răul să fie folosit înspre bine. Aceasta este făgăduinţa Scripturii. De aceea, în loc de a raţiona, cum unii o fac, în felul aceasta, "Dumnezeu a creat toate lucrurile, iar răul este un lucru, ca urmare Dumnezeu a făcut răul", ar trebui raţionat mai degrabă aşa: "toate lucrurile ce au fost create de Dumnezeu, sunt bune...este ceea ce Biblia ne spune, iar răul nu este un lucru bun, ca prin urmare, nu Dumnezeu a creat răul". Dacă mergem mai departe, concluzionăm că, "dacă Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar El nu a creat răul, atunci răul nu este un lucru."

Doar de la un astfel de raţionament se poate pleca la explicarea răului enorm din această lume. Premiza cealaltă, Dumnezeu a creat şi răul, fie îl exclude pe Dumnezeu din existenţă, fie răul este relativ şi nu ştim sigur că este rău. Fatalism. Ori putem crede că Dumnezeu este bun pentru că, odată nu a creat răul şi în al doilea rând El îi privează pe oameni de bine (sau, de rău) pentru a le influenţa vieţile, dar nu o face din motive rele ci pentru binele nostru.

(material inspirat din articolele lui Gregory Koukl, preluate online de pe Internet la de următorul site: www.str.org)

Într-adevăr, lumea aceasta ne datorează numai moarte, suferinţă şi necaz. Noi le-am adus în ea! Ea nu ne datorează plăcere şi fericire. Dar, noi ne-am plecat înaintea "dumnezeului plăcerii", în locul Dumnezeului Bibliei!

Iov12
5 Priviţi-mă, miraţi-vă, şi puneţi mâna la gură.
6 Când mă gândesc, mă înspăimânt, şi un tremur îmi apucă tot trupul:
7 Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere?
8 Sămânţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor, odraslele lor propăşesc supt ochii lor.
9 În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
10 Taurii lor sînt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
11 Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi, şi copiii se zbenguie în jurul lor.
12 Cântă cu sunet de tobă şi de arfă, se desfată cu sunete de caval.
13 Îşi petrec zilele în fericire, şi se pogoară într-o clipă în locuinţa morţilor.
14 Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.
15 Ce este Cel Atot puternic, ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?
16 Ce! nu sînt ei în stăpânirea fericirii? - Departe de mine sfatul celor răi! -
17 dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
18 să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej?
19 Veţi zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
20 el ar trebui să-şi vadă nimicirea, el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.

Izbitor de asemănătoare sunt sfaturile unora din biserică cu cele ale prietenilor lui Iov! O, poate ar trebui să te rogi mai mult! Sau, poate ai un păcat ascuns, nemărturisit!

În general reacţia tuturora în faţa răului şi a suferinţei dezvăluie o profundă imaturitate spirituală.

Augustine has said. "One of the goodliest spectacles, able to attract angels to the gates of heaven to behold it, is neither theatres, amphitheatres, pyramids nor obelisks, but a man who knoweth how to do well and bear ill, and to vindicate himself from ill by doing well."

No untroubled day has ever dawned for me.
-- Seneca

Se spune că un număr rezonabil de purici îl face pe un cîine să fie un prieten al omului şi nu o supărare.

I never knew any man in my life who could not bear another's misfortunes perfectly like a Christian.
-- Alexander Pope

Christ made no promise that those who followed him in his plan of re-establishing life on its proper basic principles would enjoy a special immunity from pain and sorrow-nor did he himself experience such immunity. He did, however; promise enough joy and courage, enough love and confidence in God to enable those who went his way to do far more than survive.
J. B. Phillips (1906-1982)

Count each affliction, whether light or grave, God's messenger sent down to thee; do thou with courtesy receive him.
Aubrey Thomas De Vere (1814-1902)

Beethoven composed his deepest music after becoming totally deaf. Pascal set down his most searching observations about God, man, life and death in brief intervals of release from a prostrating illness.
Robert J. McCracken (1904-1973)

For God to explain a trial would be to destroy its purpose . . . calling forth simple faith and implicit obedience.
Alfred Edersheim (1825-1889)

A saint's life is in the hands of God as a bow and arrow in the hands of an archer. God is aiming at something the saint cannot see; he stretches and strains, and every now and again the saint says, "I cannot stand any more." But God does not heed; he goes on stretching until his purpose is in sight, then he lets fly. We are here for God's designs, not for our own.
Oswald Chambers (1874-1917)

God could have kept Daniel out of the lions' den. . . he could have kept Paul and Silas out of jail.. . . he could have kept the three Hebrew children out of the fiery furnace. . . but God has never promised to keep us out of hard places . . . what he has promised is to go with us through every hard place, and to bring us through victoriously.
Merv Rosell

God will not look you over for medals, degrees, or diplomas, but for scars.
Elbert Green Hubbard (1856-1915)

The same boiling water that hardens the egg will soften the carrot.

Cea mai bună facultate!
There is no education like adversity.
Benjamin Disraeli (1804-1881)

Pentru încheierea acestui studiu, vedeţi suplimentul intitulat, "Un plan biblic de reacţie în faţa nenorocirilor şi necazurilor vieţii".

Teodor Macavei


Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament