(cont.)

II. Negările lui Ioan botez

19. "Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: "Tu cine eşti?"
20. El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
21. Şi ei l-au întrebat: "Dar cine eşti? Eşti Ilie?" Şi el a zis: "Nu sunt!" "Eşti prorocul?" Şi el a răspuns: "Nu!"
22. Atunci i-au zis: "Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce nea-u trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?"
23. "Eu", a zis el, "sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Neteziţi calea Domnului", cum a zis prorocul Isaia".
24. Trimişii erau din partea fariseilor.

Vedem că înalta "comisie" a insistat să obţină un răspuns din partea lui Ioan. Dacă are anumite pretenţii atunci să le împărtăşească anchetatorilor care să le comunice Sinedriului care va decide ce va face cu el. El însă nu are astfel de pretenţii cu privire la el şi neagă speculaţiile ce circulau cu privire la persoana lui.

Ioan Botezătorul nu este Hristosul: Unii au presupus că este. Israeliţii aveau şi încă mai au obiceiul de a emite speculaţii mesianice (Exemplu: Cu ani în urmă în New York apăruseră afişele unui rabin evreu despre care se spusese că în urma examinării genealogiei acestuia şi valorii lui spirituale, el trebuie să fie Hristosul?!).

Această anticipare a Mesiei este ilustrată şi de Biblie. Luca 3:15 "Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul..."

Ioan Botez. nu este nici Ilie: În contextul profeţiei lui Maleahi 4:5 "iată voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului... " , ei se gândeau la un "alt" Ilie, la cel din 2 Regi 2:11, nu la "cel" ce va "întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor..." (Maleahi 4:5).

Contradicţie? Totuşi Isus spune în Mat.11:14 "Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină" sau "vă spun că Ilie a şi venit şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce-au vrut... " (Mat.17:12). Explicaţia neînţelegerilor iscate cu privire la Ioan Botez. se datorează odată faptului că el a apărut ca şi căzut din cer în aproximativ aceeaşi zonă geografică de unde Ilie fusese luat la cer. Cum ştiau că el nu murise, când a apărut Ioan, ei au crezut că este Ilie. Explicaţia Biblică a confuziei este că Ioan a fost Ilie dar nu în persoană, ci ca misiune şi rol: Luca 1:17 despre misiunea lui Ioan vorbeşte îngerul "El va întoarce pe mulţi din fii lui Israel al Domnul Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu în duhul şi puterea lui Ilie", care evident nu înseamnă în "carnea şi oasele" lui Ilie. Ci în aceeaşi isprăvnicie ca a lui Ilie.

Ioan Botez. nu este "profetul": Deut.18 - Ieremia sau Isaia?

Dezarmaţi şi fără a primi răspunsurile anticipate, ei îi cer în numele celor ce i-au trimis să-şi decline adevărata lui identitate. Îi solicită să răspundă înaintea unei autorităţi pe care ei o considerau mare. Atunci Ioan Botez. se foloseşte de acest prilej pentru a-şi afirma misiunea sa, nu identitatea lui. La aceasta, emisarii fariseilor au fost probabil destul de dezamăgiţi şi indignaţi.

Adevărata identitate a lui Ioan botez
Ioan Botez. spune că este "glasul celui ce strigă-n pustie". "Eu sunt o voce!" Vreţi să ştiţi cine sunt eu? "Nu sunt Ilie, nu sunt profetul, nu sunt Hristos, şi deşi ştiu cine sunt, sunt doar o voce!" Pregătesc calea Regelui meu. Îi vestesc venirea. Nu eu sunt important ci cel ce vine după mine!"

Ioan a pregătit calea Lui Isus la inima evreilor
Pe vremea aceea drumurile nu erau asfaltate şi netede. (nici în zilele noastre nu putem spune că sunt!), de aceea înainte de vizita unui rege într-o provincie oamenii îi pregăteau drumurile în sensul că le îndreptau, le netezeau, şi astupau gropile, pentru ca în felul acesta caleaşca regală să nu fie prea zdruncinată!? Vreţi să ştiţi de unde au deprins românii obiceiul să asfalteze drumurile înainte de vizita unuia din cei doi preşedinţi pe care i-am avut în ultimii 50 de ani? De la Ioan Botezătorul!!!?? Evident, glumesc. Însă Ioan Botez. pregătea calea lui Isus Hristos la inimile oamenilor, înlăturând orice obstacol care să-l împiedice pe Isus să vină în inimile lor! Acel obstacol era păcatul. Este exact ceea ce Ioan a venit să facă propovăduind pocăinţa. Mesia era pe aproape. Ei trebuiau să se pregătească de venirea Lui prin a renunţa la păcatele lor, iar Ioan Botez. exact asta îi îndemna. Evrei trebuiau să se pocăiască şi să primească botezul curăţirii şi pregătirii lor de a deveni popor al lui Dumnezeu.
Ioan botezătorul era responsabil de înlăturarea piedicilor din calea Lui Isus!

Smerenia lui Ioan botezătorul
Dar câte multe altele putea să fi spus despre el însuşi...! Fiu de preot, născut miraculos, cu naştere vestită de un înger al Domnului, umplut de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale...etc. Ioan Botez. a înţeles ce înseamnă smerenia. A înţeles ce înseamnă, "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi" (Iacov 4:6) sau, "Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa" (Iacov 4:10), sau, "Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui să vă înalţe" (1 Petru 5:6) Cu toate acestea, mai târziu Isus a spus despre Ioan Botez. că nu a fost om mai mare decât el! Iată de unde renumele care i s-a transmis până în zilele noastre.

Ioan era prea smerit pentru aceşti farisei. A răspuns prea sincer ca ei să găsească vreo vină la el. Nu puteau să-l acuze de impostură sau de emiterea unor pretenţii de mesianism pentru că nu dădea dovadă de vreuna.

Un exemplu de aplicare greşită a pasajului din Isaia 40:3: Comunitatea de la Qumran căreia îi aparţineau sulurile de papirus ce conţineau pasaje din Biblie, ulterior numite "Manuscrisele de la Marea Moartă", susţineau că împlinirea la "Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: neteziţi calea Domnului!" se găseşte în ceea ce ei făceau şi în felul în care ei trăiau. Unde striga acel glas? În pustie. Unde erau ei? În pustie. Deci, ei erau acela "glas"!? Cum pregăteau ei calea Domnului? Stând toată ziua şi citind Biblia în tăcere! Întreaga lor preocupare era de a se îngriji de ei înşişi şi de propria lor mântuire. Puţin le păsa de alţii. De mulţimile care nu erau pregătite pentru venirea Domnului. Religia lor ducea doar până la marginea peşterilor în care ei locuiau! Din nou, mult asemenea unor grupuri celebre ale zilelor noastre!

Nu este nici primul caz, nici ultimul! La fel cred unii chiar dintre noi, cu privire la Marea Însărcinare: că noi suntem cei ce împlinim porunca! Tot ceea ce ei fac este să stea aici. Să frecventeze, să asculte, să aplaude "perlele" pe care le scot vorbitorii, şi să salute cu hohote ce-i amuzant în predicile din biserică! Dar iau ei şi duc în lume ce aud? Nu tocmai! Nu sunt cu nimic diferiţi de secta de la Qumran.

La Ioan Botez. însă, vedem o totală uitare de sine. Nu era absolut deloc preocupat de propria lui bunăstare spirituală. Era împovărat enorm de starea spirituală a altora.

Cunoaşteţi poate şi exemplul lui John Knox, cel care a spus, "Doamne, dă-mi Scoţia sau mor!" Poţi să-ţi vezi netulburat de ale tale şi să nu te deranjeze starea deplorabilă a altora? Dacă da, atunci roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea aceeaşi pasiune pentru suflete nu doar ca cea a lui Ioan Botezătorul ci şi ca a lui John Knox şi alţii!

Ioan Botez. s-a "pus în calea lor", pregătindu-i pentru întâlnirea cu Mântuitorul. A strigat şi a strigat fără încetare pentru că asta venise să fie: o voce! Un semnal, un avertisment! Pentru el, a pregăti calea Domnului însemna a ieşi în lume, a veni la oameni, a-i confrunta şi a-i avertiza! Ce este evanghelizarea pentru noi? Pentru unele biserici, evanghelizarea înseamnă a organiza o seară în care invită alte biserici să le viziteze, şi în care se predică "cu putere" de către un renumit predicator al cultului, de regulă din altă parte, nu unul care se găseşte în mod regulat la aceea biserică. Acea seară o numesc de "evanghelizare", când de fapt este pentru propria lor plăcere şi pentru a se amăgi că şi-au făcut treaba de "a predica evanghelia"! Membrii acestor biserici (nu puţine pe la noi), de Crăciun se colindă unii pe alţii, se evanghelizează în bisericile lor, unii pe alţii, se slujesc unii pe alţii! De la Ioan Botezătorul ar trebui să înveţe ce este evanghelizarea! Dacă nu cumva şi de la Domnul Isus Hristos!

Este exact ceea ce şi noi trebuie să facem! Noi suntem mâinile Lui de pe acest pământ (dacă suntem?), suntem vocea lui... etc. Nu repetaţi greşeala sectei de la qumran şi a atâtor altele din zilele noastre!

Luaţi-vă ochii de la voi înşivă şi de la problemele care deşi nu sunt de dispreţuit, vă tulbură de la ce-i cu adevărat important. Aţi uitat? "Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş!" (Ioan 4:35). Merită să privim puţin la ce s-a întâmplat acolo. Nu vi-l amintiţi pe Isus, epuizat, la o fântână - lângă o cetate a Samariei (unde în capul locului nu avea ce să caute ca şi evreu! - numai doar dacă într-adevăr căuta ceva ca şi Mântuitor?), numită Sihar. Şi ce se întâmplă? După ce-i împărtăşeşte Evanghelia femeii samaritene, în ciuda marii lui oboselii, înfometării, de ce vedem că are El parte? Are parte de cea mai mare satisfacţie a unui adevărat cuceritor de suflete! Să citim: Ioan 4:27-34

27 Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu I-a zis: ,,Ce cauţi?" sau: ,,Despre ce vorbeşti cu ea?"
28 Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, şi a zis oamenilor:
29 ,,Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?"
30 Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El.
31 În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce, şi ziceau: ,,Învăţătorule, mănâncă!"
32 Dar El le-a zis: ,,Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi."
33 Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: ,,Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?"
34 Isus le-a zis: ,,Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui

.

Uitată e foamea, oboseala, lipsurile şi în schimb Hristos cunoaşte o satisfacţie deosebită! De aceea, dacă şi noi urma exemplul lui Ioan Botezătorul de a merge singuri la cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu şi de a nu aştepta ei să vină la noi, dacă am urma exemplul lui Isus în a ne refuza confortul trupesc pentru a face voia Tatălui, poate că vieţile noastre nu vor mai cunoaşte frustrare, nemulţumire, tristeţe şi apatie. Poate că vom cunoaşte şi noi "mâncarea" aceea care face omul să uite de oboseală, de nesomn, sau de tristeţe! Nu doar atunci vom avea parte de aceeaşi satisfacţie, dar şi mai încolo pentru că Isus spune că, "Cine seceră, primeşte o plată şi strânge roadă pentru viaţă veşnică" (4:35)

III. Ce însemna botezul lui Ioan botez? (25-28)

Detaliul ritualistic
Despre Ioan botezătorul se poate spune că "schimbă religia" evreilor şi instituie în israel un nou ritual. Vedem că îi scandalizează pe vajnicii "apărători ai tradiţiei"!

Astfel membrii comisiei trimişi să-l investigheze pe Ioan resping mărturia lui sinceră şi se agaţă ca orice oameni care nu pot să accepte adevărul aşa cum este, de un detaliu ritualistic, recurg la o chichiţă ce ţine de ceremonial, şi-l întreabă: Cu ce drept botezi tu? Vezi versetul 25. "Ei i-au mai pus următoarea întrebare: "Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?"
L-au întrebat acest lucru pentru a-i da de înţeles că e încă suspect şi misiunea lui este dubioasă. Indiferent de ce le spunea, ei erau hotărâţi să-l categorisească neavenit, un contestatar al tradiţiilor străbune ale evreilor şi un duşman al religiei naţionale.

Botezul lui Ioan
Cu toate acestea, Ioan continuă să le răspundă interpretându-le semnificaţia misiunii lui: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-l cunoaşteţi... ", sugerând prin aceasta că botezul pocăinţei administrat de el urma să le dea posibilitatea celor ce şi-au pregătit inimile să-l cunoască pe Mesia. Ioan recunoaşte că introducea această schimbare în închinarea Israelului, şi nu e totul, dar mai spune că schimbări mai mari şi mai importante vor avea loc în curând, fără aprobarea lor, fără consultarea lor, şi fără să le comande ei! Venea Mesia, Mielul lui Dumnezeu. Puterea lor le va fi luată şi dată la Altul! Era în mijlocul lor, dar bineînţeles, ei nu-l cunoşteau. Vă amintiţi ce comparaţie a folosit Isus atunci când autoritatea Lui a fost pusă la îndoială de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului, când se afla în Templu? "Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Drept răspuns, Isus le-a zis: "Vă voi pune şi Eu o întrebare... " Mat.21:23-27

24 Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
25 Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau de la oameni?" Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: ,,Dacă vom răspunde: ,Din cer,' ne va spune: ,Atunci de ce nu l-aţi crezut?'
26 Şi dacă vom răspunde: ,De la oameni,' ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept prooroc."
27 Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim!" Şi El, la rândul Lui, le-a zis: ,,Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.

Prima întrebare care se naşte este, de ce boteza Ioan? Botezul nu era un nou rit pe care el îl instituie în religia iudeilor ci era purificarea morală interioară pe care ei trebuiau să o sufere pentru a putea să-l primească pe Mesia. Vezi, "El îi va purifica/curăţi pe fii lui Levi... " (Maleahi 3:1-3). Cine stătea înaintea lui? Fii lui Levi! Botezul său însemna pentru ei că înaintea lui Dumnezeu erau la fel de păcătoşi ca şi Neamurile şi pentru a putea să fie ai Lui (pentru că nu erau!), ei trebuiau acum curăţiţi. Înaintea Lui nu existau favoriţi! Conform uzanţei botezului la evrei, doar cei dintre păgâni care primeau Iudaismul şi care deveneau prozeliţi se botezau. Evreii erau deja poporul lui Dumnezeu. Un israelit nu trebuia niciodată să se boteze (Barclay); el era considerat deja ca aparţinând lui Dumnezeu şi nu avea nevoie să fie spălat. Doar neamurile erau "spălate" prin botezul în apă. Astfel, înţelegem că Ioan Botezătorul îi punea pe evrei să facă ceea ce doar Neamurile trebuiau să facă pentru a fi primite de Dumnezeu în poporul Lui. Prin aceasta dădea de înţeles că poporul ales trebuia curăţat. Nici Ioan nu pornea de la premisa că acesta este din start mântuit şi este credincios. La venirea Mesiei ei, evreii, trebuiau să fie curăţiţi la fel ca oricare alt neam din lume! Botezul pocăinţei adus de Ioan trebuia respectat de Israel înainte de primirea Mesiei.

Dar cu cât mai mare le este surpriza când ei află că el nu este nici Hristosul, nici Ilie, nici vreun profet şi le impune botezul în apă! Dacă ar fi fost unul din acele personaje mai că ar fi fost de înţeles. Dar, fiindcă Ioan negase că ar toate aceste personaje ei îl întreabă, "De ce botezi?" În mod evident, nu le plăcea ceea ce botezul lui Ioan însemna! Adică, pocăinţa! Vedem la ei o remarcabilă încetineală şi incapacitate de a pricepe marile adevăruri ale religiei, la fel cum vedem şi astăzi la o mulţime de semeni ai noştri care ar îndeplini aproape orice cerinţe ale religiei, numai a se pocăi, nu!

Pocăinţa le este insuportabilă...
La fel ca-n zilele noastre, pocăinţa este la fel de insuportabilă oamenilor decişi să trăiască în păcat şi să nu răspundă chemării lui Isus la ucenicie! Preoţii, şi nu numai ei, sunt dispuşi să le spună oamenilor orice, numai să se pocăiască, NU! În nu ştiu câte case am auzit că se ameninţa cel ce devenea interesat de lucrurile spirituale şi era deranjat de păcate că, "poate orice să facă numai să nu se pocăiască, fiindcă îl aruncă în stradă!" Pentru oameni de acest fel a se pocăi este echivalentul înmormântării oficiale care se declara atunci când un membru al unei familii de evrei îl primea pe Mesia Isus şi devenea astfel creştin! Oamenilor care folosesc religia, oricare ar fi ea, ca o acoperire pentru o viaţă fără devotament cauzei lui Hristos, viaţă în care se poate "beneficia" de mici plăceri ici colo, "că doar oameni suntem şi o viaţă avem, să nu exagerăm, să nu fim fanatici", identifică chemarea la pocăinţă cu cea mai mare jignire şi o consideră cea mai mare ameninţare la adresa confortului lor în păcat. Ei sunt aceia care spun că, "doar n-o să ne punem cenuşă în cap şi să ne îmbrăcăm în sac ca să ne rugăm toată ziua şi să citim Biblia"! E normal ca prima reacţie a acestora este de a contesta dreptul cuiva să le ceară aşa ceva! "Cine eşti tu să ne spui aşa ceva?" "Noi nu avem nevoie de religia ta, de noul tău ritual, care nu-i pentru noi ci pentru păgâni!" Dar cât de mult aveau în realitate nevoie evreii să se pocăiască şi să demonstreze aceasta prin botezul în apă şi prin fapte demne de pocăinţa ce o proclamă!

Aplicaţie: La fel şi pentru noi! Pocăinţa este poarta. Mt.3:1; 3:11

Despre vrednicia unui sol al Domnului
"Eu nu sunt vrednic să-i dezleg curea încălţămintelor Lui" - a dezlega curea încălţămintelor cuiva era treaba doar a slugilor dintr-o casă. Actul reprezenta un simbol al unei profunde umilinţe. O învăţătură rabinică spunea că un ucenic putea să facă pentru stăpânul lui (posibil un Rabin la care era ucenic) orice făcea o slugă, dar cu o singură excepţie: să nu-i dezlege curea încălţămintelor! Acesta era un gest prea înjositor pentru un ucenic, era potrivit doar pentru o slugă, pentru un sclav.

Alături de învăţătura lui Isus privitoare la umilinţă din Ioan cap. 13 şi ilustrată prin spălarea picioarelor ucenicilor, putem acum alătura ceea ce Ioan Botez. spune despre rolul unui "sol" (căci aşa a fost el pe drept numit de Isus!) al lui Isus Hristos. De unii singuri nu avem nici o măreţie, nici o demnitate. Orice am fi, suntem doar prin El. El spunea: "vine Unul al cărui sclav nici nu merit să fiu"!

Aplicaţie
Dacă Ioan Botez. a crezut asta, ce putem zice despre noi înşine? El este marele exemplu al celui gata să devină nimic pentru ca Domnul lui să fie totul. A celui ce uită cu totul de el însuşi pentru a-l avea în vedere doar pe Hristos. Este ceea ce un predicator al lui Isus trebuie să ştie cel mai bine să facă. Cineva a spus: "Până ce un om nu este nimic, Dumnezeu nu poate să facă nimic din el!" În cei prea plini de sine, Dumnezeu nu are loc!

Citeşte şi 2 Corinteni 3:1-5

1 Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi?
2 Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.
3 Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sunt inimi de carne.
4 Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
5 Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu...

Cei ce cred că pot să ajute la răspândirea Evangheliei prin numeroasele lor talente şi înzestrări sunt de fapt cei care o împiedică cel mai mult! Vrednicia noastră în slujba lui Hristos începe odată cu recunoaşterea nevredniciei noastre absolute! Odată cu realizarea faptului că nici nu merităm să-i slujim. Că a-i fi slujitorul din cea mai umilă poziţie este cel mai mare privilegiu care ni s-a făcut vreodată! Eu nu pot face nimic. Tot ce pot este să spun: "Iată-mă Doamne! Trimite-mă!"

Şi nici nu poate fi altfel: la măreţia Domnului domnilor şi a Regelui regilor, bietele noastre talente nu sunt decât o ofensă! Mulţi însă pot fi jigniţi de această negare completă a capacităţii noastre de "a-l ajuta" pe Dumnezeu în lucrarea Lui. Cu toate acestea, toate exemplele biblice de oameni ce au fost folosiţi de El ne demonstrează că aceştia nu au recunoscut decât o singură sursă a priceperii lor în lucrarea lui Dumnezeu, şi anume tot El, Dumnezeu! De pildă, Pavel spune că nu crede că ar veni ceva de la el, că i s-ar datora lui ceva, ci destoinicia lui vine de la Dumnezeu...

1Timotei 1
12 Mulţămesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui,
13 măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!

Concluzie
Ioan Botezătorul era doar un indicator care-l arăta Israelului pe Mesia! Marele său rol era acela de a fi pregătitorul căii lui Isus în inima evreilor. Şi noi, suntem chemaţi să facem asta! Prin ce spunem şi prin ce facem putem predispune pe cineva să-l primească pe Isus, sau, din păcate putem să-l indispunem! Să avem grijă să nu fie aşa!


Studiul Evangheliei După Ioan | Studii Biblice