de Shane Rosenthal
La inceputul secolului 21, sunt ingrijorat de starea crestinismului american. Dupa parerea mea, bisericile contemporane sunt modelate mai mult de tiparul lumii decat de puterea Cuvantului. In timpul Reformei din secolul al 16-lea, biserica a fost definita ca o institutie in care Cuvantul era predicat in mod corect iar sacramentele erau administrate asa cum se cuvine. Astazi insa, nu numai ca aceasta definitie lipseste, dar slujba predicarii si practica sacramentelor trec prin vremuri grele. Sacramentele sunt practicate atat de sporadic incat nu mai sunt parte a vietii bisericii, iar predicarea in unele cazuri a devenit un mijloc de intretinere a "audientei", sau a devenit o intrunire politica, o sesiune de terapie, un discurs despre valorile crestine sau ale familiei, sau o speculatie cu privire la sfarsitul lumii - prin toate acestea neglijandu-se proclamarea mesajului mantuitor al mortii ispasitoare a lui Hristos pentru pacatosi. Pentru a arata ca biserica nu mai actioneaza in conformitate cu definitia protestanta despre ce trebuie sa fie o biserica, acest articol se va concentra asupra subiectului unic al esecului predicarii contemporane, referindu-se in particular la neglijarea lui Hristos si lipsa unei distinctii corecte intre Lege si Evanghelie.
Intr-o scrisoare catre Cardinalul Sadeleto, John Calvin se plangea ca slujba predicarii trece prin vremuri grele. De fapt, Calvin scrie:
Care a fost ultima predica din care femeile sa nu ramana cu mai multe idei ciudate decat ar fi reusit sa nascoceasca intr-o luna acasa, la gura sobei? Pentru ca, dupa cum erau impartite predicile de obicei, prima parte era dedicata intrebarilor obscure care uimeau publicul needucat, in timp ce a doua parte continea povestioare dulci, sau subiecte amuzante, care sa retina atentia ascultatorilor. Doar din cand in cand erau aruncate si cateva expresii din Cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca prin maretia lor sa asigure credit acestor frivolitati.1
Calvin concluzioneaza aceasta sectiune argumentand ca Reformatorii au ridicat standardul predicarii in intreaga Europa atunci cand au aparut pe scena. Interesant este pentru mine cat de contemporan suna aceste cuvinte. Se pare ca si vremea noastra s-a molipsit de acest scenariu pre-Reforma, in ce priveste continutul si calitatea predicarii. In multe cazuri, ascultatorii pleaca de la un serviciu divin in care au auzit mai multe istorisiri despre viata pastorului decat despre viata si moartea lui Hristos. Elementul principal care lipsea in zilele lui Calvin dinaintea Reformei si care lipseste si in zilele noastre este proclamarea sanatoasa a Cuvantului lui Dumnezeu, in toate lucrurile Hristos ocupand locul central.
Predicarea lui Hristos
In capitolul cinci al Evangheliei dupa Ioan, Isus le spune Fariseilor: "Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine. Si nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata" (5:39-40). Ideea pe care pare sa o sublinieze Isus este ca El Insusi este subiectul major al Scripturilor. Fariseii citeau Biblia ca scop in sine, insa Isus ii mustra in mod clar pentru aceasta, aratandu-le ca acest fel de citire a Bibliei de fapt ii impiedicau sa vina la adevar. Isus le-a spus ceva asemanator ucenicilor in drum spre Emaus. El le-a spus: "'O, nepriceputilor si zabavnici cu inima, cand este vorba sa credeti tot ce au spus proorocii! Nu trebuia sa sufere Hristosul aceste lucruri, si sa intre in slava Sa?' Si a inceput de la Moise, si de la toti proorocii, si le-a talcuit, in toate Scripturile, ce era cu privire la El." (Luca 24:25-27). Ucenicii nu citeau Scripturile dupa metoda fariseica sau legalista; cu toate acestea, ei nu au reusit sa descopere in centrul Scripturilor mesajul despre eliberatorul mesianic. Insa dupa ce Isus a rostit acea predica despre Sine, ucenicii au zis unul catre altul: "Nu ne ardea inima in noi, cand ne vorbea pe drum, si ne deschidea Scripturile?" (Luca 24:32). Acesta ar trebui sa fie raspunsul ucenicilor de astazi atunci cand slujitorii lui Dumnezeu deschid Scripturile in fiecare Zi a Domnului. Insa ar trebui sa fie raspunsul inimii dupa ce aceasta a auzit lucrurile minunate din Cuvant cu privire la lucrarea lui Hristos pentru noi.
Impartirea dreapta a Cuvantului
In a doua epistola catre Timotei, apostolul Pavel scrie: "Cauta sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu ca un om incercat, ca un lucrator care n-are de ce sa-i fie rusine, si care imparte drept Cuvantul adevarului" (2:15). Expresia tradusa in NIV prin "manuieste corect" a fost tradusa mai inainte in vechea versiune King James prin "imparte drept". Cuvantul grecesc din spatele acestor traduceri este ojrqotomouvnta, un participiu prezent activ al lui orqotomew, care, conform lui Baur, Arndt si Gingrich, "se mai gaseste, in afara Noului Testament, doar in Prov. 3:6; 11:5... si inseamna in mod clar 'a taia o carare intr-o directie dreapta' sau 'a taia un drum drept printr-o padure sau printr-un teren dificil de trecut', astfel incat calatorul sa ajunga direct la destinatie."2 Daca asa stau lucrurile, atunci materialul biblic este "padurea" pe care predicatorul trebuie sa o strabata inainte de a-si conduce poporul prin ea. El trebuie sa faca drumul drept si clar, trebuie sa taie o carare care sa conduca spre "tara promisa" celor credinciosi, nu spre Egipt sau Asiria.
Daca tara promisa sau scopul predicarii crestine este Hristos, eu cred ca mijlocul pentru atingerea acestui scop este hermeneutica Legii si Evangheliei. Aceasta a fost metoda de citire a Scripturilor recuperata in timpul Reformei, care a cautat sa corecteze mai multe probleme legate de felul in care biserica medievala comunica mantuirea. Una din problemele la care au raspuns reformatorii a fost aceea ca biserica din Roma a facut Evanghelia prea dificila. Nu mai era o promisiune dulce, ci a devenit un fel de lege noua. O alta problema a fost ca predicarea Legii a devenit prea usoara, nu mai era prezentata ca o bariera clara, stricta si neinduplecata inaintea partasiei cu Dumnezeu. In cazul primei erori, reformatorii se temeau ca Roma ii facea pe adevaratii crestini sa-si piarda speranta in mantuirea lor, iar in cazul celei de-a doua erori, se temeau ca Roma crea farisei.
Martin Luther, unul dintre primii care au facut aceasta deosebire pe vremea Reformei, scria in 1532:
Aceasta diferenta dintre Lege si Evanghelie este punctul culminant al cunoasterii in crestinatate. Fiecare persoana si toate persoanele care poarta sau se mandresc cu numele de crestin trebuie sa cunoasca si sa fie in stare sa arate aceasta diferenta. Daca aceasta capacitate lipseste, crestinul nu se deosebeste de un pagan sau de un evreu, atat de importanta e aceasta diferentiere. Din acest motiv Sfantul Pavel insista cu atata putere ca aceste doua doctrine sa fie atat de precis si corect delimitate."3
Atat de importanta a fost aceasta distinctie pentru Luther incat ea separa crestinismul de paganism, si observati ca el nu a incercat sa-si asume creditul pentru aceasta hermeneutica. El argumenteaza ca aceasta diferentiere sa gaseste chiar in Scripturi. Pana la urma, nu Luther ci Pavel scria: "Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege - despre ea marturisesc Legea si proorocii - si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos" (Rom. 3:21-22). Luther arata ca, daca cineva nu intelege corect acest lucru si crede ca neprihanirea poate fi obtinuta cumva "prin" Lege, atunci nu este crestin. Crestinul isi bazeaza credinta pe Hristos, care a implinit toata neprihanirea in locul nostru, ascultand pana la moarte pe cruce. Aceasta neprihanire, despre care Pavel spune ca este "fara lege", ne este data prin credinta (iar daca este prin credinta, nu prin faptele Legii, atunci Luther are dreptate sa afirme ca este "numai" prin credinta).
Luther nu a fost singurul reformator care a subliniat acest lucru. Desi distinctia dintre Lege si Evanghelie a supravietuit cel mai puternic in traditia teologica luterana, un numar de teologi reformati i-au argumentat si ei importanta. In "Invatatura Religiei Crestine", John Calvin scrie:
Prin cuvantul Lege, Pavel intelege frecvent acea regula a trairii sfinte conform careia Dumnezeu cere ce I se cuvine, neoferindu-ne nici o speranta de viata daca nu ascultam in fiecare privinta, si, pe de alta parte, pronuntand un blestem pentru cel mai mic esec. Pavel face acest lucru atunci cand arata ca suntem primiti in mod gratuit, fiind socotiti neprihaniti prin iertare, fiindca acea ascultare de Lege pentru care e promisa rasplata nu exista. De aceea, el prezinta in mod corespunzator Legea si Evanghelia ca fiind opuse una alteia. Insa Evanghelia nu e succesoarea intregii Legi, in sensul ca introduce o metoda diferita de mantuire. Ea mai degraba confirma Legea, dovedind ca fiecare lucru promis se implineste. Ce era o umbra, s-a materializat... 4
Calvin merge pana acolo incat spune ca Legea si Evanghelia sunt opuse una alteia, insa doar intr-o anumita masura. Evanghelia nu este o forma de mantuire noua si diferita, dimpotriva, este substanta lucrurilor care inainte erau doar sugerate, in umbra. Legea era stricta si severa, insa nu indrepta privirile copiilor din legamantul avraamic catre indurarea lui Dumnezeu. Asa cum compozitorul de imnuri John Newton spunea atat de elocvent: "Atunci cand meditam la har si dreptate, haideti sa aratam binecuvantarile indurarii. Atunci cand ne punem increderea in harul lui Hristos, dreptatea zambeste si nu mai cere nimic." 5 Aceste binecuvantari ale indurarii, despre care vorbeste Newton, au fost incontinuu sugerate in perioada Vechiului Testament si au iesit in fata odata cu venirea lui Hristos. Calvin mai arata si ca "Legea nu ne ofera nici o speranta de viata daca nu ascultam in fiecare privinta." Aici e implicata ideea ca ne-am fi putut pune speranta in Lege daca totul era in regula cu noi din punct de vedere spiritual, insa, dupa Cadere, nimeni in afara de Hristos nu are capacitatea innascuta sa-I fie placut lui Dumnezeu. De aceea spunea Isus: "Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc" (Mat. 5:17). Astfel, intr-un fel putem spune ca suntem mantuiti pentru ca Legea este respectata, insa nu de noi.
Succesorul lui Calvin, Theodore Beza, era si el foarte preocupat de acest subiect. De fapt, in 1558 Beza scria: "Ignoranta acestei distinctii intre Lege si Evanghelie este una din principalele surse ale abuzurilor care au corupt si inca corup crestinismul." 6 Cred ca Beza aduce un argument serios aici. Crestinismul a suferit dintotdeauna din cauza abuzului si coruptiei, insa trebuie sa ne ingrijoreze in mod deosebit o greseala chiar in felul in care citim Biblia. El a mers mai departe, spunand ca intreaga colectie a Scripturilor poate fi cuprinsa fie sub titlul Legii, fie al Evangheliei. 7
Mai exista numeroase alte citate importante din teologii reformati cu privire la acest subiect, insa datorita limitarilor de spatiu, voi incheia aceasta sectiune cu cuvintele demne de retinut ale unuia din primii reformatori englezi numit John Bradford, martirizat in 1555:
Cel care ignora [locurile diferite ale Legii si Evangheliei] nu poate decat sa se insele singur si sa-i insele si pe altii, chiar daca ar fi doctor in teologie si ar putea cita orice text din Biblie pe de rost; din nefericire, dupa cum ne arata experienta, un astfel de om poate seduce intreaga lume... De aceea, iti spun, ia cu tine oglinda Legii lui Dumnezeu; priveste in ea si vei vedea ca meriti condamnarea si mania lui Dumnezeu pentru pacat, lucru care, daca te infricoseaza, te va face nu doar sa-ti schimbi caile ci si sa-ti para rau pentru rautatea ta si sa o urasti, te va aduce chiar pana la marginea disperarii, de unde doar vestea buna a lui Hristos te mai poate salva, adica Evanghelia: pentru ca doar Cuvantul lui Dumnezeu te poate lega, si nimic altceva decat Cuvantul lui Dumnezeu te poate dezlega; pana nu ajungi in acest punct, tu nu stii nimic despre Hristos. 8
In toate aceste pasaje selectate din reformatori, tema care se repeta periodic este ca distinctia dintre Lege si Evanghelie e extrem de cruciala atat pentru viata si sanatatea bisericii, cat si pentru cea a credinciosului individual. Fara aceasta, biserica poate fi corupta, inselata, abuzata, poate chiar inceta sa mai fie biserica. Bradford face chiar o afirmatie si mai surprinzatoare despre importanta Legii si a Evangheliei atunci cand spune ca fara ea "tu nu stii nimic despre Hristos." De aceea eu cred ca e atat de important ca predicatorii sa aiba o buna intelegere a Legii si Evangheliei. Chiar daca ei doresc sa-L predice pe Hristos, adesea mesajul va fi confuz pentru ca Hristos este prezentat ca "cel care aduce o noua lege", in loc sa fie prezentat ca rascumparatorul si prietenul nostru.
Problemele asociate cu confundarea Legii si Evangheliei
In Matei capitolul 19 gasim istorisirea despre tanarul bogat care vine la Isus si-L intreaba: "Invatatorule, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?" (19:16). Isus ii raspunde, spunand: "Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile" (19:17). Nu acesta e raspunsul la care ne-am fi asteptat, insa trebuie sa intelegem ca Isus predica aici o respectare stricta a Legii. De aceea, atunci cand tanarul a raspuns: "Toate aceste porunci le-am pazit" (19:20), Isus i-a zis: ""Daca vrei sa fii desavarsit, du-te de vinde ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer! Apoi vino, si urmeaza-Ma" (19:21). Isus pune sub semnul intrebarii pretentia tanarului ca a tinut intr-adevar Legea. Daca si-ar fi iubit cu adevarat aproapele ca pe sine insusi, n-ar fi avut nici o retinere sa-si imparta averea saracilor. Insa cand a auzit aceste cuvinte, tanarul "a plecat foarte intristat" (19:22). Am auzit mai multe predici care au prezentat total gresit mesajul de baza al acestui pasaj. Unii au incercat sa argumenteze ca, daca tanarul bogat s-ar fi "supus" poruncii lui Isus, atunci ar fi avut "o comoara in cer". Insa nu aceasta e ideea pasajului. Isus nu incearca sa-l determine sa "faca" ceva, dimpotriva, el il confrunta cu realitatea ca "nu poate face" nimic. In alte cuvinte, Isus nu predica aici Evanghelia, El predica Legea. Aceasta afirmatie poate fi dovedita daca privim la raspunsul dat de Isus ucenicilor: "Adevarat va spun ca greu va intra un bogat in Imparatia cerurilor. Va mai spun iarasi ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului, decat sa intre un bogat in imparatia lui Dumnezeu" (19:23-24). Cand au auzit aceste cuvinte, ucenicii au intrebat: "Cine poate atunci sa fie mantuit?" (19:25). In alte cuvinte, si-au dat seama ca nu era doar o lipsa de "supunere". Cand au auzit cuvintele lui Isus, au inceput sa-si piarda speranta, nu doar pentru tanarul bogat, ci pentru mantuirea oricarui om. Raspunsul lui Isus la aceasta intrebare n-a fost unul foarte incurajator: "La oameni lucrul acesta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta" (19:26). Oamenii nu se pot mantui singuri, nici prin faptele Legii, nici prin lacrimi, nici supunandu-se sau facand orice altceva. Mantuirea e posibila doar la Dumnezeu (asa cum va fi proclamat in mesajul Evangheliei).
Cand un predicator confunda acest pasaj si predica "supunerea totala" fata de Isus, el creeaza disperare in inimile multora din ascultatorii lui (care se vor intreba: "Cine poate atunci sa fie mantuit?"). Teologul scotian Ralph Erskine a scris cateva cuvinte foarte interesante prin care critica aceste lucruri, in poezia sa intitulata "Impotriva unui duh legalist" ["Against A Legal Spirit"]:
Hristos nu e predicat in adevar, ci cu prefacatorie,
Daca slava Sa luminoasa e prezentata prin minciuni pe jumatate disimulate.
Cand soldatii Evangheliei, cei care impart Cuvantul,
Rareori folosesc alte arme decat sabia Legii,
Modeland Evanghelia dupa tiparul unei legi usoare,
Ei isi construiesc o casa subreda, din fan si paie;
Ei ara pamantul Evangheliei cu cazmaua Legii
Facandu-i pe pacatosi sa se indrepte spre ei insisi;
Injumatatind adevarul ce ar trebui prezentat in intregime
Cea mai dulce parte a lui Hristos ramane adesea ascunsa. 9
Erskine vrea sa spuna ca pacatosii nu ar trebui sa se indrepte spre ei insisi, ci spre Hristos. Desigur, Legea trebuie sa aiba locul ei, insa Hristos trebuie sa aiba si El locul Lui, adevarul trebuie prezentat in intregime, altfel ascultatorii tai nu vor deveni crestini.
Am auzit odata o predica despre Predica de pe Munte, in care cuvintele lui Isus, "daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a Fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Mat. 5:20) au fost explicate ca insemnand ca trebuie sa ne traim vietile (ca si crestini) cu mai multa neprihanire decat fariseii, daca vrem sa ajungem in cer. Ce e interesant e faptul ca predicatorul era un prezbiterian reformat foarte conservator in privinta harului. Pentru acest pastor, totul depindea de har ca sa putem trai o astfel de viata, cu toate acestea, ma tem ca majoritatea celor ce-l ascultau se intrebau: "Oare mai am vreo speranta sa ajung in cer?" Eu cred ca atentia lor a fost luata de la Hristos si indreptata inapoi spre faptele lor, ca baza a sperantei. Din nou, Erskine ne ajuta aici:
Pentru pacatele firii, practicii, inimii si modului de viata,
Trebuie sa platesti cu osanda vesnica.
Da, nu numai pentru pacat, care este rusinea ta,
Ci si pentru slujirea cu care te lauzi, atat de zadarnica,
Legea te judeca si te trimite in iad,
Pentru ca neprihanirea ta e incompleta.
Asa cum flacarile se inalta si mistuie frunzele uscate ale copacilor,
La fel Legea va arde hainele tale manjite.
Ajutorul e insa la Cel Atotputernic.
In El, doar in El poti gasi mantuirea deplina;
El e Dumnezeul care te ajuta, nu e nimeni altul.
Frunzele smochinilor nu te vor ascunde de potopul de foc,
Doar El poate plati pretul si are puterea sa te mantuiasca. 10
Erskine arata prin aceste cuvinte ca nu doar pacatele noastre ne fac probleme, ci si neprihanirea noastra, pentru ca, dupa cum spune Isaia, "faptele noastre bune sunt ca o haina manjita" (Isaia 64:6). Aceste "frunze de smochin" cu care venim noi nu ne vor ajuta niciodata sa fim acceptati de Dumnezeu. De aceea e o mare greseala sa pretinzi vreo masura de neprihanire pentru a avea acces in cer. Prin Predica de pe Munte Isus nu a vrut sa ne arate "cum" ne putem mantui singuri, dimpotriva, El ne-a impins spre disperare din cauza incercarilor noastre de a ne mantui singuri. Da, neprihanirea noastra trebuie sa o depaseasca pe cea a carturarilor si fariseilor, pentru ca neprihanirea lor era si ea ca o haina manjita (chiar daca ei faceau mari eforturi pentru a fi sfinti). Avem nevoie de neprihanirea desavarsita a altuia pentru a putea fi acceptati de Dumnezeu. Astfel, auzind mesajul strict si neinduplecat al Legii, am fost siliti inca o data sa alergam la Evanghelie pentru mangaiere.
Legea si Evanghelia in Mizerabilii
As vrea sa inchei acest articol cu o ilustratie extraordinara pentru acest subiect, luata din lumea teatrului. In adaptarea muzicala din 1985 a romanului Mizerabilii de Victor Hugo, exista un exemplu puternic al Evangheliei pe fundalul unei legi neiertatoare. Jean Valjean e un om eliberat recent din inchisoare, care descopera ca nu poate obtine o slujba decenta din pricina cazierului sau. Un episcop generos ii ofera o cina si un pat cald, insa Valjean abuzeaza de bunatatea episcopului si ii fura tacamurile de argint in mijlocul noptii. Dupa ce este capturat si adus inapoi, episcopul il intreaba de ce a plecat fara sa ia si sfesnicele, anuland astfel acuzatiile impotriva acestuia. Liber de amenintarea unei alte condamnari si coplesit de un adanc sentiment de vinovatie, Valjean canta urmatoarele cuvinte:
Ochi pentru ochi, fa-ti inima de piatra.
Doar pentru asta am trait, doar asta am stiut!
Un cuvant de-ar spune, as fi trimis inapoi,
Sub loviturile biciului, pe scaunul de tortura.
In schimb, el imi ofera libertatea.Simt cum rusinea ma injunghie ca un cutit.
Ce duh e acesta care-mi misca viata?
Mai exista oare si o alta cale?Incerc sa ma ridic, insa cad si noaptea ma cuprinde;
Privesc in abis - spre valtoarea pacatului meu.
Voi scapa acum din aceasta lume - din lumea lui Jean Valjean.
Jean Valjean nu mai e nimic de-acum, o noua istorie trebuie sa inceapa. 11
Valjean cunostea legea, insa era cu totul neobisnuit cu felul de bunatate pe care i-a aratat-o episcopul. La fel stau lucrurile intre noi si Dumnezeu. Legea este cu noi din fire, insa mesajul Evangheliei ne este cu totul strain. De aceea Evanghelia trebuie sa ne fie predicata din afara, pentru ca e un mesaj cu totul contrar lumii pe care o cunoastem. Valjean descrie aceasta lume prin cuvintele "ochi pentru ochi" si recunoaste ca "doar asta a stiut". De aceea, atunci cand episcopul ii predica vestea buna a indurarii si iertarii, el e adanc miscat si isi marturiseste pacatul. Insa Valjean trece repede (sau, ar trebui sa spunem, "este trecut") de la marturisire la pocainta sincera, hotarandu-se sa traiasca o viata noua.
E interesant cum restul povestii prezinta contrastul dintre viata de recunostinta si slujire pentru Dumnezeu a lui Valjean, si cea a politistului Javert, de stricta adeziune la lege, pe masura ce acesta il vaneaza pe Valjean pentru ca a incalcat termenii eliberarii conditionate. Urmarirea lui nu e foarte diferita de zelul fariseic al lui Pavel atunci cand persecuta Biserica; incercand sa obtina o neprihanire legalista, Pavel a ajuns sa se impotriveasca planului de rascumparare al lui Dumnezeu. In acelasi fel, Javert exprima acest fel de gandire atunci cand canta: "Munca cinstita, rasplata meritata, doar asa poti fi pe placul Domnului." Insa aceste indemnuri ale inimii sale il fac dusmanul de-o viata al convertitului Valjean. Totusi, apostolul Pavel a rezumat cel mai bine acest lucru atunci cand a scris:
Daca altul crede ca se poate increde in lucrurile pamantesti, eu si mai mult; eu, care sunt taiat imprejur a opta zi, din neamul lui Israel, din semintia lui Beniamin, Evreu din Evrei; in ce priveste Legea, Fariseu; in ce priveste ravna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihanirea pe care o da Legea, fara prihana. Dar lucrurile, care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba inca, si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Hristos, si sa fiu gasit in El, nu avand o neprihanire a mea pe care mi-o da Legea, ci aceea care se capata prin credinta in Hristos, neprihanirea pe care o da Dumnezeu, prin credinta. (Filipeni 3:4-9)
Cu siguranta, Pavel stia ce inseamna sa urmaresti Legea cu cel mai mare zel. Insa, urmarind Legea, el a neglijat lucrul spre care Legea a indicat inca de la inceput, si anume indurarea lui Dumnezeu in Hristos. Prin urmare, predicatorii au o importanta responsabilitate sa prezinte cu claritate Legea lui Dumnezeu in toata teroarea acesteia. Daca nu o fac, mesajul Evangheliei nu are sens (un bun exemplu este felul in care mai multe biserici evita sa predice Legea, insa Il prezinta pe Hristos ca solutie impotriva singuratatii). Totusi, cel mai important lucru este sa intelegem ca Evanghelia lui Hristos ne este prezentata in toata dulceata si mangaierea ei ca o solutie impotriva blestemului divin al Legii.
Daca un pastor predica psihologia populara, propaganda politica, zece pasi spre o casnicie de succes, speculatii cu privire la sfarsitul lumii, sau valorile familiei, neglijandu-L prin acestea pe Hristos, atunci acea biserica are o mare problema. Hristos e inima Scripturilor, El e inima crestinismului. Toate predicile din cartea Faptelor Apostolilor sunt marturie a acestui adevar. Insa, chiar daca e un lucru rau, ma tem mai mult pentru membrii bisericilor in care Hristos e subiectul principal al predicilor insa e prezentat ca un nou Moise, nu ca eliberatorul Sionului, care ne mangaie. In primul context, vad biserica mai mult ca un club. Am fost in astfel de biserici si, dupa parerea mea, ele nu sunt de fapt biserici, ci simple intruniri publice in care se foloseste un limbaj religios. Pe de alta parte, bisericile ale caror pastori confunda in mod regulat Legea cu Evanghelia, reprezinta o problema mult mai grava. Credinciosii sinceri care frecventeaza astfel de locuri, cei care se lupta sa-L inteleaga pe Hristos si mesajul mantuirii, primesc adesea pietre in loc de paine. Ei sunt impinsi inapoi, spre ei insisi, din nou si din nou. Rugaciunea mea este ca Dumnezeu sa trimita lucratori pentru Imparatia Lui, care sa vina la seceris cu uneltele potrivite.
Acei petitori ai miresei, care spera
Sa o atraga cu forta, folosind franghia Legii,
Nu funiile harului cuceritor,
Urmaresc cu zel infocat o cauza pierduta;
Ei cauta, prin fapte zadarnice si cu evlavie solemna
Sa mituiasca furia Legii aprinse:
Ei nu Il prezinta pe Isus drept calea spre fericire,
Ci, la fel ca Iuda, Il tradeaza cu sarutul
Faptelor de care sunt mandri; se declara cu trufie
Aparatorii Legii, insa adesea se dovedesc incalcatorii ei. 12
Notes:
1. John Calvin, Selected Works Vol. 1, "Reply by Calvin to Cardinal Sadolet's Letter," (Grand Rapids, Baker Book House, 1983), p. 40.
2. Walter Baur, William F. Arndt and F. Wilbur Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature (Chicago: University of Chicago Press, 1957), p. 584
3. Ewald M. Plass, What Luther Says, (St. Louis, MO: Concordia Publishing House, 1959), p. 732.
4. John Calvin, The Institutes of the Christian Religion, tr. by Henry Beveridge, (Edinburgh: The Calvin Translation Society, 1845; orig. 1536), 2.9.4.
5. John Newton, Works of Newton Vol. 2, (Edinburgh: Banner of Truth, 1835), p.367.
6. Theodore Beza, The Christian Faith, trans. by James Clark (East Sussex, U.K.: Focus Christian Ministries Trust, 1992; orig. 1558), p. 40-41 (sect. 4.22).
7. Ibid.
8. John Bradford, The Writings of John Bradford, "Preface to: The Places of The Law and of the Gospel by Petrus Artopeus" (Cambridge: The Parker Society, 1848; orig. 1548), p. 5.
9. Ralph Erskine, The Sermons and Practical Works of Ralph Erskine, "Against a Legal Spirit." (Glasgow: W. Smith and J. Bryce Booksellers, 1778) vol. 10, p. 84.
9. Ralph Erskine, The Sermons and Practical Works of Ralph Erskine, "Arguments and Encouragements to Gospel-ministers to avoid a legal strain of doctrine, and endeavor the sinner's match with Christ by gospel means." (Glasgow: W. Smith and J. Bryce Booksellers, 1778) vol. 10, pp. 87-88.
11. Alain Boublil and Claude-Michel Schonberg, Les Miserables in Concert at The Royal Albert Hall, (London: First Night Records, 1996; orig. 1985).
12. Ralph Erskine, The Sermons and Practical Works of Ralph Erskine, (Glasgow: W. Smith and J. Bryce Booksellers, 1778) vol. 10, p. 93.
Tradus de Florin Vidu