[1] [urmatoarea pagina]
Se afirma astazi, intr-un mod mai mult sau mai putin constient, ca mantuirea ar fi prin fapte sau, prin credinta si prin (plus), fapte. Printre numeroasele dispute teologice existente in zilele noastre, aceasta afirmatie este de o gravitate deosebita intrucat priveste chiar punctul central al mesajului mantuirii pacatosilor. Cu alte cuvinte, ea nu pune in joc o doctrina periferica a Crestinismului, ci una principala, centrala, care justifica sau neaga insasi existenta lui! Paradoxul creat de aceasta afirmatie este cu atat mai mare cu cat vedem ca ea vine tot mai des din partea bisericilor care fac parte din curentul protestant sau neoprotestant si care si-au afirmat in mod istoric aderenta la principiile fundamentale ale Reformei ca, "Sola Scriptura, Sola Gratia, Sola Fide" (adica, "Numai Scriptura, numai prin har si numai prin credinta"), enuntate cu prilejul Reformei. Aceasta este o reinviere a erorii Galatianismului ! "Eroarea Galatianismului" inseamna amestecarea harului cu Legea. In ecuatia mantuirii se ajunge la, credinta + fapte = mantuire!? Ea poarta numele provinciei Galatiei din Asia Mica unde s-a strecurat pentru prima data intr-o biserica crestina. Iudaizatorii, cei ce invatau aceasta doctrina i-au convfns pe crestinii galateni ca mantuirea consta din credinta in Isus plus taierea imprejur (Gal.5:2-3). Impotriva acesteia si impotriva legalismului care incepuse sa apara in bisericile crestine ale primului secol, Pavel a scris Epistola catre Galateni, sau s-a organizat primul Conciliu al Bisericii (vezi, Fapte 15).
Crestinismul romanesc este incarcat de legalism. Este constatarea celor ce sunt in interiorul lui sau a celor care vin din afara. Nu este o afirmatie fara acoperire. Tuturor celor ce sustin astazi aceste erori promovandu-le la nivelul bisericilor lor si a cultului crestin din care fac parte cuvintele lui Pavel adresate galatenilor ar trebui sa le atraga atentia:
"Voi alergati bine: cine v-a taiat calea ca sa n-ascultati de adevar? Aceasta induplecare (convingere) nu vine de la Cel ce v-a chemat" ! (Gal.5:7-8)
Biblia afirma intr-un mod clar si inconfundabil ca, "prin
har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este
darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni"
(Efes.2:8,9). De aceea, orice crestin este de asteptat sa "alerge" pe
"culoarul harului", fiind mantuit prin har si pastrat in Hristos tot prin
har ! Nimeni si nimic nu se presupune sa "taie calea" acestuia! Viata de
crestin incepe intrand in harul lui D-zeu si se continua ramanand in acesta.
Totusi experienta actuala a multor biserici ne demonstreaza ca acest lucru
nu se intampla in viata lor. Ca apar astfel de "induplecari"
("convingeri") care deviaza viata crestinilor de pe "culoarul harului" pe
"culoarul Legii". Adresandu-se crestinilor galateni Pavel le spune ca aceasta
induplecare, convingere sau persuasiune a fost obtinuta prin
influentarea lor, de catre iudaizatori, prin cuvinte si prin rationamente
care pareau logice, dar care nu sunt biblice si nici decum conforme Evangheliei
harului lui Dumnezeu pe care Pavel o predica. Adica, legile pe care le impuneau
galatenilor pareau sa aibe sens si se presupuneau sa aduca un plus de
spiritualitate. Pe atunci, mesajul "induplecarii" era taierea imprejur sau
circumcizia, dupa terminologia moderna. Astazi, el imbraca alte forme. Acesti
invatatori falsi care-l urmareau pe Pavel peste tot unde el mergea, incercau
sa iudaizeze Neamurile inainte sau dupa ce acestea exprimau credinta in Hristos.
Daca Pavel ar fi cedat acestor convingeri foarte puternice si aparent rationale,
(ce spuneau, ca pentru a fi un crestin trebuia intai sa devii iudeu - adica,
prozelit - sau pentru a fi un bun crestin, trebuia sa adopti ritualuri iudaice),
Crestinismul n-ar fi fost astazi decat o alta secta a Iudaismului iar
evanghelia nu s-ar fi propagat in toata lumea, asa cum s-a intamplat. Biserica
Crestina ar fi fost o doar partida devianta a Iudaismului, ce consta dintr-un
amestec de ritualuri evreiesti de a caror indeplinire depindea mantuirea
oamenilor!
In fata invaziei Iudaismului in Biserica, Pavel apara feroce
evanghelia sa pe care o numeste "a harului" (Fapte 20:24), afirmand
ca aceasta "convingere" nu vine de la Cel ce i-a chemat pe galateni. Merge
atat de departe incat sa numeasca aceasta "induplecare/convingere", "o
alta Evanghelie" (Gal.1:6-9) si pe cei ce-o predica, "anatema"
("pentru totdeauna blestemati")! Acest "mesaj" care spune ca oamenii ar fi
mantuiti prin credinta si prin fapte, fie circumcizie sau altceva, nu vine
de la Cel despre care tot Pavel spune ca,
"El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre, ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, inainte de vesnicii..." (2 Tim.1:9).
In Epistola catre Galateni, Pavel a mai spus ca, "Hristos
ne-a izbavit ca sa fim slobozi" (Gal.4:31). In mod frecvent legalistii
si "iudaizatorii" zilelor noastre folosesc acest verset pentru a avertiza
aspru cu privire la libertinism in biserica, acesta din urma fiind
un concept foarte diferit de cel de libertate, de slobozenie in Hristos.
De fapt, este chiar diametral opus ei! Dar la insasi pomenirea ideei de
"slobozenie" in Hristos acestia reactioneaza cu scarba si oroare indicand
excesele comportamentale ale unora, dansul din bisericile carismatice, codul
vestimentar nepotrivit conceptiilor specifice ale acestora, frizura parului,
muzica, etc. sugerand cu alte cuvinte, ca orice apel la slobozenia crestina
ar duce inevitabil la aceste "pacate grave"! Dar, din pacate, in tot acest
timp acestia par sa treaca cu vederea ca acestea sunt doar gusturi trecatoare
si mai degraba sa "lupte" pentru restrangerea "libertatii" de actiune a firii
pamantesti ce se manifesta constant in mijlocul lor prin pacate ca
barfa dintre crestini, egoismul, mandria, aerul de superioritate, necinstea,
mita, imoralitatea, etc., care fac de rusine Numele lui Hristos printre cei
din lume. Acestea sunt faptele ce ar trebui mortificate, ucise prin Duhul
(Rom.8:13)! Este regretabil ca ceea ce legalistii moderni reusesc sa aduca
in Biserica zilelor noastre nu este o sfintenie deosebita, ci o ipocrizie
pe care lumea o vede si o uraste. Privind insa la contextul in care Pavel
mentioneaza slobozenia crestina (Gal.4:31; 5:13), vedem ca aceasta inseamna
o eliberare din robia principiilor legaliste ale Vechiului Testament,
avertizand in acelasi timp si cu privire la pericolul neintelegerii libertatii
crestine ("Numai nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru
firea pamanteasca..." Gal.5:13) si abuzarii harului lui Dumnezeu. Insa
de aceste excese nu libertatea crestina este vinovata! Nu ea trebuie
invinovatita. A fi liber in Hristos inseamna a nu mai fi sub stapanirea
pacatului. De aceea, cel ce sustine ca este liber in Hristos dar este
stapanit de pacat, se contrazice singur si nu a cunoscut adevarata libertate
crestina! A fi liber in Hristos inseamna sa fi izbavit, scapat sau eliberat
de sub puterea pacatului si intrat sub stapanirea lui Hristos unde, din pacate,
mai pacatuim, dar nu din obisnuinta si nu fara a intra in conflict cu noua
noastra natura si cu Duhul lui Dumnezeu, dar fara a avea parte de condamnarea
pe care a aveam pe cand eram sub stapanirea pacatului fiindca in El suntem
sub har, nu sub lege (vezi, Rom.6:14). A fi cu adevarat liber in Hristos,
inseamna a fi liber sa nu pacatuiesti! Toti cei ce nu au aceasta libertate
sunt inca sub legea pacatului si a mortii si sunt robi ai pacatului !
Libertinismului, o intelegere gresita a libertatii crestine,
de fapt un abuz al ei, nu legalismul trebuie sa i se opuna, ci Duhul lui
Dumnezeu. A raspunde cu legalism la libertinism poate va rezulta in schimbari,
dar acestea vor fi doar exterioare si de forma. Inima omului care sub pretextul
libertatii crestinului traieste in pacat, va ramanea neschimbata si in plus
va primi falsa impresie ca daca se conformeaza unor mici "reguli" se indreapta.
Din asta se naste ipocrizia religioasa a celor care curata partea de dinafara
a vasului, se mandresc cu aceasta curatire, dar interiorul le ramane murdar
si respingator. Asta este tot ceea ce legalismul poate face, si cine l-a
cunoscut si este sincer va recunoaste ca asa este !
"Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de invataturile incepatoare ale lumii, de ce, ca si cum ati trai inca in lume, va supuneti la porunci ca acestea: "nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru ! " Toate aceste lucruri care pier odata cu intrebuintarea lor si sunt intemeiate pe porunci si invataturi omenesti, au intr-adevar, o infatisare de intelepciune, intr-o inchinare voita, o smerenie si asprime fata de trup, dar nu sunt de nici un pret impotriva gadilarii firii pamantesti." (Coloseni 2:20-23)
Astazi, o multime de crezuri, de convingeri si de diverse "induplecari" se amesteca in plamadeala Crestinismului. Pentru a afla daca acestea sunt legitime, daca vin de la Cel ce ne-a chemat, noi trebuie sa consultam sursa finala de autoritate in domeniu: Biblia. Iar daca nu sunt confirmate de aceasta, nu trebuie cu nici un chip sa ne supunem acestor reguli sau legi, ci sa le respingem. Ca aceasta doctrina a mantuirii "prin credinta si prin fapte" NU ESTE DE LA DUMNEZEU si ca este chiar ostila lui Dumnezeu si caii Sale de mantuire si de indreptatire in Hristos a pacatosului, Pavel ne-o demonstreaza abil folosind in Galateni 5:9 imaginea aluatului:
"Putin aluat face sa se dospeasca toata plamadeala!"
Ce vrea Pavel sa spuna cu aceasta figura de stil ? Este acceptarea de catre crestinii galateni a taierii imprejur considerata de el ca fiind ceva ce ameninta viata lor crestina ? Ceva ce le-o strica, o corupe ?
A accepta pe langa credinta sincer exprimata in Hristos
si ritul taierii imprejur probabil ca nu li se parea crestinilor din Galatia,
nimic rau. Dimpotriva, ei credeau ca fapta aceasta contribuia la sfintirea
lor si la indentificarea lor vizibila cu poporul lui Dumnezeu! Ca ea
(circumcizia) ii separa de pagani si le conferea un statut special inaintea
celorlalti evrei. In plus, poate acceptarea de catre unii dintre Neamuri
a taierii imprejur i-ar fi facut pe evreii potrivnici lui Hristos sa-L primeasca
acum mai usor ! Ar fi fost un castig pentru Evanghelie si cu siguranta un
sacrificiu apreciat de Dumnezeu ! NU ACEASTA ESTE INSA SI PAREREA LUI PAVEL!
Neinsemnata concesiune pe care ei o faceau iudaizatorilor ameninta insasi
integritatea Evangheliei. Abuza harul lui Dumnezeu si zadarnicea jertfa de
ispasire a lui Isus (Gal.2:21). Pe deasupra, se ignora ceea ce Dumnezeu a
revelat cu privire la identificarea exterioara cu poporul Lui: "Iudeu
nu este acela care se arata pe dinafara ca este Iudeu si taiere imprejur
nu este aceea care este pe dinafara in carne. Ci Iudeu este
acela care este Iudeu inlauntru si taiere imprejur este aceea a inimii,
in duh nu in slova... " (Rom.2:28-29)
La fel si astazi ca atunci, multi crestini sau chiar necrestini
se amagesc crezand ca respectarea, implinirea vreunei inofensive reguli,
ii identifica cu adevaratul popor al lui Dumnezeu. In realitate, ea este
ofensiva si jignitoare lui Dumnezeu, care singur merita sa aibe gloria in
mantuirea noastra.
In Galateni 5:9 aluatul care dospeste plamadeala simbolizeaza ceea ce se petrecea pe taram spiritual cu acesti crestini, ca si consecinta a primirii de catre ei a taierii imprejur. Peste tot locul, in Biblie, aluatul este utilizat ca un simbol al raului si reprezinta raul. Pentru a documenta aceasta afirmatie dati-mi voie sa va ofer urmatoarele exemple:
Din Vechiul Testament:
* In timpul Pastelui evreilor, acestora nu le era ingaduit sa tina aluat
in casele lor - Ex.12:15-19;13:7. Astfel inaintea Sarbatorii Azimilor ("painilor
nedospite") evreii inlaturau din casele lor orice bucata de aluat.
* Inchinatorilor nu le era permis sa amestece aluat in jertfele lor - Ex.34:25.
Din Noul Testament:
* Isus a folosit aluatul ca simbol al pacatului si al doctrinelor false ale
carturarilor, fariseilor si saducheilor. "Paziti-va de aluatul Fariseilor
si Saducheilor", a spus El. Vezi, Luca 12:1; Matei 16:6-12.
* Pavel l-a folosit ca simbol al comportamentului imoral al unora. Vezi, cazul bisericii din Corint. Comportamentul acesta sugerat ca fiind aluatul vechi, daca nu era corectat/disciplinat ar fi primejduit spiritualitatea intregii biserici ! 1 Cor.5:7
La fel cum un singur mar stricat ce se afla intr-un cos plin cu mere bune, le putrezeste pe toate celelalte, tot asa o doctrina straina Scripturii, un obicei sau un ritual desfiintat de Isus in Noul Testament dar in mod arbitrar preluat si impus intr-o adunare crestina, are un efect putrezitor si distrugator asupra tuturor celorlalte lucruri bune din mijlocul respectivului grup de credinciosi. ALUATUL sau DROJDIA este o foarte buna ilustratie a pacatului, a necredintei si a doctrinelor false, intr-un cuvint, a CORUPERII MORALE SI SPIRITUALE a unei adunari de credinciosi. De ce? Odata, fiindca se stie ca aluatul opereaza pe principiul fermentarii si expansiunii lui in volum! O bucata mica de aluat, lasata in pace si ignorata, creste se umfla si dospeste totul. Desi, initial are un volum mic, in urma fermentarii drojdiei din aluat, toata plamadeala ajunge in cele din urma sa fie dospita. O mica "regula" poate fi daunatoare!
Aveti in biserica pe care o frecventati astfel de "bucati de aluat" care ameninta toata "plamadeala" crestina a adunarii? Sustineti doctrine care nu sunt biblice, pentru care e greu sau imposibil sa le gasiti confirmarea in Scriptura, dar despre care nu sunteti convinsi ca sunt chiar atat de daunatoare pentru cei din jur sau pentru propria d-voastra spiritualitate? Credeti ca mantuirea este prin credinta si prin fapte? Credeti ca este numai prin fapte bune? Credeti ca "adevaratii crestini" se inchina numai Sambata? Ca trebuie sa tina Legea lui Moise? Ca doar cei ce vorbesc in limbi au Duhul Sfant al lui Dumnezeu si sunt mantuiti? Ca doar cei ce "staruiesc" dupa Duhul Sfant il primesc? Ca, doar daca sunteti "membru" la cutare sau cutare adunare/biserica, veti merge in Ceruri? Ca, sunteti singurii crestini din oras? Ca sunteti cei mai spirituali dintre toti? Ca sunteti mantuiti prin credinta dar desavarsiti prin faptele voastre bune? Credeti ca s-ar putea sa fie gresite aceste "induplecari" pe care le aveti, dar ca nu sunt atat de grave si de daunatoare incat sa va fie amenintata spiritualitatea cu descompunerea? V-ati conformat, de teama de a nu suferi respingere, unor traditii si doctrine care nu par sa fie biblice dar par sa aibe sens si sa fie bune? Ati acceptat, din dorinta de a fi acceptat si nu respins, niste crezuri si practici care se remarca prin "unicitatea" lor, dar in acelasi timp si prin greutatea gasirii vreunui precedent (caz asemanator) in Biblie? Daca, din inima puteti sa raspundeti sincer cu DA la toate acestea si la multe alte intrebari pe care s-ar putea sa le aveti, atunci va aflati sub amenintarea iminenta a putrefactiei spirituale ! Daca nu cumva procesul de descompunere a propriei d-voastra spiritualitati s-a si incheiat !
Viata spirituala a bisericilor Galatiei era penetrata de acest principiu spiritual al aluatului: procesul de fermentare doctrinara tocmai avea loc, dar nu acaparase intreaga "plamadeala" a bisericilor. De aceea, pentru a le atrage atentia asupra a ceea ce se petrecea in mijlocul lor, Pavel le scrie protestand fata de acceptarea de catre ei a taierii imprejur, "Putin aluat face sa se dospeasca toata plamadeala". Prin aceasta, el nu numai ca le atrage atentia asupra naturii rele a acelei "induplecari", ("mantuire prin credinta si prin fapte"), dar cred ca mai ales le atrage atentia asupra raspandiri insidioase a dospirii doctrinare. Este subliniata in expresia lui nu atat marimea sau gravitatea fenomenului/procesului, cat PERICOLUL RASPANDIRII LUI SI AL EFECTULUI DISTRUGATOR PE CARE-L ARE ASUPRA INTREGII BISERICI! Conform acestui principiu simplu al dospirii aluatului, o mica si neglijenta acceptare a unei invataturi omenesti, duce la "dospirea" intregii biserici, duce la faliment spiritual.
Principiul opereaza cu succes in zilele noastre. El se
afla la lucru in biserici, odata pure. Fermentarea doctrinara tocmai are
loc. Se coace legalism in multe biserici ! Iar in cele mai multe,
"plamadeala" unui crestinism simplu a fost complet dospita. Spiritul nemuritor
al legalismului nu cucereste dintr-o data, o biserica. Asemenea aluatului,
el patrunde pe furis si cate putin, dospeste marindu-si volumul, influenteaza
totul in juru-i iar apoi otraveste intreaga adunare a sfintilor, preluand
in intregime controlul ei.
La aparitia in America a bisericilor Capelelor Calvarului
a avut loc un eveniment aparent neinsemnat dar foarte graitor pentru modul
insidios in care legalismul se poate instaura intr-o biserica. Intr-o astfel
de biserica odata s-a schimbat covorul (mocheta). Unii dintre liderii ei,
persoane cu bune intentii dar din "vechea garda" au decis sa interzica accesul
tinerilor hippie desculti pe acest covor nou-nout. Astfel, in prima Duminica
dimineata la intrarea in biserica era afisat un anunt care interzicea sa
se intre descult. Insa pastorul care a inceput aceasta lucrare cu ei, Chuck
Smith, a convocat de indata comitetul bisericii si le-a propus, ori sa scoata
covorul afara, ori sa aibe o biserica goala, fiindca acestia era marea majoritate
a membrilor ei! Minunea care totusi s-a facut, este ca tinerii au putut intra
calcand pe covor, convertirile au continuat si Dumnezeu a pastrat neatins
covorul ! Ilustratia ne demonstreaza ca legalismul poate sa inceapa de la
cele mai neinsemnate decizii si chiar sa se intoarca impotriva celor ce i-au
dat nastere. El poate cauza o paguba spirituala irecuperabila.
Asa cum am vazut deja, Biblia afirma clar ca mantuirea
este numai prin har si prin credinta. Faptele bune ale unui om nu sunt luate
in calcul in aceasta ecuatie divina a mantuirii sufletelor. Ispasirea pacatelor
noastre s-a facut prin sangele lui Isus Hristos care ne impaca cu Dumnezeu.
"Faptele bune", oricat de bune ar fi, nu pot sa impace cu Dumnezeu o fiinta
nascuta in rebeliune si mostenitoare a unei naturi pacatoase care o separa
spiritual de un Dumnezeu sfant. Daca cineva poate sa-si castige, sa-si merite
sau sa contribuie la mantuirea lui atunci inseamna ca jertfa lui Isus pentru
pacate nu a fost suficienta. Ea a trebuit "completata" cu faptele bune ale
pretendentului la mantuire. In plus, importanta ispasirii este diminuata
si dragostea lui Dumnezeu demonstrata prin darea Fiului Sau, este sfidata
cu nerusinare. In propriile cuvinte ale lui Pavel, "daca neprihanirea
se capata prin Lege, degeaba a murit Hristos" (Gal.2:21). De asemenea,
daca cineva poate sa-si castige in vreun fel mantuirea sau sa coopereze la
obtinerea ei cu propriile-i fapte, atunci harul lui Dumnezeu este
zadarnicit/anulat, iar mantuirea nu mai este deloc un dar al lui Dumnezeu,
ci o rasplata sau datorie pe care o are fata de noi. Ca sa avem o corecta
si sanatoasa perspectiva a chestiunii mantuirii, sa ne amintim ca noi suntem
cei ce-i datoram ceva lui Dumnezeu: "Plata (datoria) pacatului este
moartea..." (Rom.6:23).
La o enuntare raspicata a acestei doctrine multi considera
ca este necesar sa obiecteze spunand ca este o doctrina "periculoasa" (!?).
Desi am toata intelegerea pentru ratiunile bune pentru care s-au introdus
sau se introduc, actualmente, in adunarile crestine diverse practici sau
obiceiuri, cu ratiuni de felul, "noi vrem sa avem o biserica mai spirituala...mai
sfanta...", "vrem sa-i protejam pe membrii de ispite, de caderi...", etc.
, nu pot sa arat intelegere fata de faptul ca acestea se substituie sentimentului
de siguranta pe care credinciosii trebuie sa-l aibe in Domnul, cu un fals
sentiment de siguranta pe care membrii unei biserici il au in doctrinele
ei specifice, in practicile sau obiceiurile ei, creand in acest fel o baza
falsa de mantuire. Astfel, desi pentru mantuirea lor unii cred in Isus si
primesc legamantul Noului Testament pentru sfintirea lor si pastrarea lor
in credinta acestia apeleaza din nou la Vechiul Testament si cred in faptele
lor bune.
O data, unui tanar crestin i s-a spus ca desi el este mantuit prin credinta in Hristos, el trebuie sa respecte Legea lui Moise pentru a ramane mantuit. Acesta intelegea ca Biblia invata ca crestinii nu sunt sub Lege ci sub har, dar i s-a spus: "E prea frumos ca sa fie adevarat! Intr-adevar, Biblia pare sa afirme acest lucru, dar nu crezi ca este o doctrina "periculoasa"? Ca daca crestinii ajung sa o cunoasca vor crede ca pot sa faca ce vreau?" Ei bine, raspunsul pe care l-a oferit acest tanar crestin este revelator: "Daca asta este ceea ce Biblia afirma, atunci vei vrea oare sa faci toate relele la care va ganditi?" Ar fi meritat sa vedem indignarea cu care tanarul a continuat: "NU, cum sa vreau asa ceva!!" "De ce nu?" a mai fost el solicitat odata. Raspunzand repede, a spus: "Fiindca il iubesc pe Domnul Isus ! " Vedeti, acesta este singurul motiv pentru care un pacatos nu va pacatui. Nici Legea lui Moise, nici descrierile terifiante ale iadului, nici un alt procedeu de conditionare psihologica a vointei pacatosului nu-l va opri pe acesta de la pacat. Singurul care reuseste sa-l opreasca este harul: "Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti..." !! (Tit 2 :11,12 ). In schimb, "pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: 'Sa nu poftesti !'" (Rom.7:7), iar "puterea pacatului este Legea" (1Cor.15:56). De aceea, nu este de mirare abundenta conflictelor din bisericile in care domina un regim legalist. Nu sunt de mirare certurile si intrigile, invinuirile reciproce, luptele pentru pozitii de conducere in biserici, pasiunile distructive cu care se urmaresc scopuri firesti sau cu care se poarta discutiile de orice natura, intoleranta unora fata de altii, lipsa de unitate si de dragoste. Legile arbitrare introduse de oameni nu pot decat sa provoace aceste fenomene pentru ca aceasta este reactia instinctuala a naturii noastre pacatoase la orice lege care i se impune. De altfel, unde se impun astfel de legi, se demonstreaza o ignoranta absoluta a dusmanului din inauntrul nostru. O foarte practica demonstratie a prezentei acestuia este urmatorul exercitiu pe care vi-l propun: "va interzic sa va ganditi la... (de pilda), un steag rosu !!?" Acum, va intreb, la ce v-ati gandit cand am spus sa nu va ganditi la un steag rosu? Desigur ca, la un steag rosu ! Legea este menita sa descopere pacatul, nu sa-l inlature: "pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege. De pilda, n-as fi cunoscut pofta, daca Legea nu mi-ar fi spus: 'Sa nu poftesti !'" (Rom.7:7).
Apostolul Pavel nu s-a abtinut de la a predica tot planul sau sfatul lui Dumnezeu (vezi, Fapte 20:27), fiind in felul acesta "curat de sangele tuturor" (Fapte 20:26), si "n-a ascuns nimic din ceea ce le era de folos si nu s-a temut sa le propovaduiasca si sa invete inaintea norodului si in case si sa vesteasca Iudeilor si Grecilor: pocainta fata de Dumnezeu si credinta in Domnul nostru Isus Hristos" (Fapte 20:20,21). N-a apelat la nimic din afara Scripturii pentru a-i asigura pe sfinti de mantuirea lor si de pastrarea lor in har. Ceea ce este admirabil la apostol, este faptul ca a avut convingerea neclintita ca de fapt Domnul ii pazeste pe cei ce sunt ai Lui. Ca securitatea spirituala a credinciosilor se gaseste in Dumnezeu si nu in ceea ce ei fac in bisericile lor. Chibzuiti si intelegeti de ce Pavel nu a crezut de cuviinta sa introduca nici un fel de practici arbitrare in Crestinism si nici paravane ne-biblice de protectie a adunarilor crestine din primul secol, citind cele ce urmeaza:
Pe credinciosii din Efes, Pavel stia ca nu-i va mai vedea niciodata (Fapte 20:25). Stia ca ei vor fi, literalmente invadati de invataturi false si de invatatori falsi (20:29-31). Iata in CINE are incredere pentru siguranta acestora:
"Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau, care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti" (Fapte 20:32)"Cine esti tu, care judeci pe robul altuia? Daca sta in picioare sau cade, este treaba stapanului sau; totusi, va sta in picioare, caci Domnul are putere sa-l intareasca pentru ca sa stea" (Rom.14:4)
"Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si: duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru, sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios, si va face lucrul acesta" (1 Tes.5:23,24)
Vedem si la apostolul Iuda aceasi incredere in Dumnezeu, pentru pastrarea sfintilor:
"Iar a Aceluia, care poate sa va pazeasca de orice cadere, si sa va faca sa va infatisati fara prihana si plini de bucurie inaintea Slavei Sale, singurului Dumnezeu; Mintuitorului nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sa fie slava, maretie, putere si stapanire, mai inainte de toti vecii si acum si in veci. Amin !" (Iuda 24)
Apostolul Ioan sugereaza clar aceasi incredere in Domnul pentru pastrarea sfintilor:
"Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine si pe cel ce vine la Mine nu-L voi izgoni afara...Si voia Celui ce M-a trimis, este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi" (Ioan 6:37-39)
De ce de la apostoli incoace nu am mai vazut aceeasi incredere in puterea Domnului de a-si pazi de cadere copiii si am apelat la tot felul de reguli si obiceiuri care sa-i tina de la pacat? Nu este aceasta o sfidare a puterii Domnului si o inlocuire a ei cu faptele noastre bune?
[1] [urmatoarea pagina]