[1] [2]

DEMONSTRAREA BIBLICA A DOCTRINEI MANTUIRII PRIN HAR SI PRIN CREDINTA, FARA FAPTELE LEGII

BIBLIA SPUNE CLAR CA, MANTUIREA ESTE PRIN HAR SI PRIN CREDINTA SI NU PRIN FAPTELE LEGII:

Efes.2:8-9
"Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni"

Rom.1:17
"...deoarece in ea (in evanghelie) este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: 'Cel neprihanit va trai prin credinta'"

Rom.3:27-28,30
"Unde este dar pricina de lauda? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credintei. Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii ...deoarece Dumnezeu este unul singur si El va socoti neprihaniti, prin credinta, pe cei taiati imprejur si tot prin credinta si pe cei netaiati imprejur"

Rom. 5:1-2
"Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui ii datoram faptul ca, prin credinta am intrat in aceasta stare de har, in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu"

Gal.3:16
"Totusi, fiindca stim ca omul nu este socotit neprihanit prin faptele Legii, ci numai prin credinta in Isus Hristos, am crezut si noi in Hristos Isus, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta in Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru ca nimeni nu va fi socotit neprihanit prin faptele Legii"

Rom.3:21-26
"Dar acum s-a aratat o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, fara lege - despre ea marturisesc Legea si Proorocii - si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El... Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus. Pe El Dumnezeu l-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire...pentru ca in vremea de acum, sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat sa fie neprihanit, si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus"

Gal.3:24,26
"Astfel, Legea ne-a fost un indrumator spre Hristos, ca sa fim socotiti neprihaniti prin credinta... Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu, prin credinta in Isus Hristos"

ALTE REFERINTE BIBLICE: Rom.4:2-6: 4:20-25; 2 Tim.1:9; Tit 3:5; etc.

FAPTELE BUNE ISI AU LOCUL IN CRESTINISM !

Daca spune cineva, "Gasesti ceva gresit in faptele bune?" "Nu deloc!" este raspunsul meu. Dar sa presupunem ca-l vad pe un om construind o casa, iar acesta este indeajuns de nechibzuit incat sa inalte fundatia cladirii pe caramizi de lut. Atunci, daca voi spune, "Aceste caramizi de lut nu sunt bune la temelie!", nu mi se va putea reprosa ca eu cred ca aceste caramizi nu sunt bune de nimic. Locul unde sunt puse nu este bun si nu este bun zidar omul care le pune la temelie! Insa caramizile, in sine, nu au nici o vina ! De fapt cu ele se poate construi casa. La fel este si cu faptele bune. Ele nu pot tine loc de temelie ! Nu le este locul lor acolo, cel putin! Temelia credintei mantuitoare se poate pune numai pe Hristos, si nu pe faptele noastre bune, facute in neprihanire (Efes.2:19-22). Locul faptelor bune in Crestinism nu este la baza mantuirii ci urmeaza ei. Se pare ca Jean Calvin este cel ce-a spus ca, "Doar singura credinta este cea care mantuieste, dar ea nu ramane niciodata singura" sugerand ca o autentica credinta va fi urmata intotdeauna de fapte bune, dar cu nici un chip nu poate fi precedata de acestea. Sistemele teologice ale diferitelor grupuri religioase existente, care definesc mantuirea ca fiind o combinatie dintre har si fapte bune, savarsesc o eroare la fel de elementara ca punerea carutei inaintea calului!

"Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele" (Efes.2:10)

CULMEA IPOCRIZIEI !

A spune ca, pentru a fi mantuiti, oamenii mai trebuie sa adauge la credinta si fapte bune, este ca si cum ai spune ca Dumnezeu nu stie care-i cel mai bun mod de a-i salva pe oameni! Este o sanctionare a jertfei de substituire (inlocuire) a Domnului Isus. Inseamna discreditarea metodei pe care El a ales-o ! Nu este oare aceasta o blasfemie deloc subtila? Nu este o farsa hidoasa sa vezi un pacatos razvratit, brusc devenind zelos pentru fapte bune si extrem de preocupat de moralitatea publica? Nu provoaca oare un hohot de ras in iad vederea unor oameni desfranati care cenzureaza pura Evanghelie a Domnului Isus Hristos si care gasesc cusur in iertarea fara plata, pe motiv ca aceasta i-ar putea face pe oameni sa se gandeasca mai putin la puritate? Aceasta este intr-adevar o culme a ipocriziei !!

SUPREMATIA CREDINTEI

In Epistola catre Evrei, autorul acesteia a demonstrat sublim superioritatea (intaietatea) Persoanei lui Isus Hristos fata de profetii si liderii din trecut ai Israelului. Dupa aceea, a continuat dovedind superioritatea Preotiei Sale fata de preotia fiilor lui Aaron si superioritatea Noului Legamant facut in sangele Sau fata de Vechiul Legamint, sfintit prin sangele mieilor, taurilor si tapilor. In acest context, evreul caruia i s-au prezentat aceste argumente irezistibile era de asteptat sa accepte mantuirea care i se vestea in Hristos si nu in Legea lui Moise. Ca acesta se va stradui sa se apropie de Persoana lui Hristos si sa se departeze de sistemul ritualistic apostat al religiei stramosesti. Dar, cum poate face lucrul acesta? Pe ce cale poate el beneficia de jertfa Lui pentru pacate? Datorita mediului legalist si religios in care si-a trait cea mai mare parte a vietii, evreul va incerca neindoielnic sa profite de binecuvantarile lui Isus, prin savarsirea de fapte bune, prin incercarea personala de a-si curati viata de vicii. Va incerca sa-si insuseasca si sa obtina minunata mantuire, prin fapte facute in propria-i neprihanire. Aceasta mentalitate s-a transmis pana in zilele noastre si este reactia comuna a celor care au o educatie religioasa sau provin din familii religioase, medii in care au dedus nevoia puritatii personale. Dar aceasta atitudine este inacceptabila inaintea lui Dumnezeu.
De aceea, a fost imperativ ca autorul epistolei sa descrie modul in care aceasta deplina mantuire poate fi insusita, introducand principiul credintei prin care vietile lor erau transformate si dupa aceea urmau sa fie guvernate. Astfel, in cap.11, vers.1, autorul ofera o definitie a credintei: "Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad". Moulton si Miligan, doi exegeti remarcabili ai limbii Noului Testament au observat o utilizare legala a termenului. Ei spun ca el reprezinta "actele sau documentele care confirma posesiunea de catre o persoana a unei proprietati, acte care sunt depozitate la arhiva statului si care constituie dovada proprietatii". De aceea, ei sugereaza ca credinta este "actul de proprietate" al lucrurilor sperate. Este modul prin care pacatosii intra in posesia mantuirii. Este modul legitim prin care pot sa si-o insuseasca! A incerca altfel decat prin credinta sa ne insusim mantuirea inseamna un furt, o insusire necinstita a unor bunuri care nu ne apartin. Credinta devine pentru credincios "titlul de proprietate" pe care Dumnezeu il pune in mana acestuia, garantandu-i prin intermediul lui posesiunea lucrului pentru care s-a increzut in El. Aici fiind vorba de mantuire, credinta pe care o are este garantia mantuirii lui.
Cartea Evrei este astfel o evidenta declaratie de suprematie a credintei in chestiunea mantuirii omului. Ea castiga intaietate fata de respectarea legilor Vechiului Testament si implinirii de ritualuri.
In cazul iudeului din primul secol, actul sau de credinta in Mesia, ca Mare Preot al tuturor credinciosilor, i-a fost socotit "actul de proprietate" a mantuirii fara plata pe care o primeste in Hristos si care ii este acordata fara respectarea Legii. Credinta trebuia sa detina suprematia absoluta chiar si in viata celor invatati cu legea.
Legalistii care se incred in faptele lor, nu favorizeaza credinta fiindca ea inseamna o asigurare sau o convingere ca altceva sau altcineva este demn de incredere. In mantuirea prin har si prin credinta, credinta este afirmarea clara a faptului ca doar Dumnezeu este demn de incredere pentru salvarea noastra. In mantuirea prin "credinta + fapte", Dumnezeu nu mai este crezut atat de demn de incredere pentru ca si omul isi "face" partea lui, isi aduce contributia lui. Aceasta convingere denota un esotericism mai mascat, dar tot erezie ramane! Credinta insa, ramane si astazi aceeasi unica garantie pentru care primim in schimb mantuirea. A oferi fapte sau altceva pentru dobandirea mantuirii este ca si cum am incerca sa o obtinem ilicit!

A CREDE NU ESTE USOR !

Dupa multi Fapte 16:31 ("crede in Domnul Isus si vei fi mantuit tu si casa ta"), este o prea simpla metoda de mantuire. In realitate insa, a crede nu numai ca este cel mai greu lucru pentru majoritatea oamenilor, dar este nefiresc pentru toti. Daca mantuirea din pacate si de la un iad vesnic ar fi constat din a crede (credinta) + a da 1.000 de lei la biserica, cei mai multi ar prefera-o, desi aceasta "mantuire" este atat de ieftina incat iti vine greu sa crezi ca mantuieste!
A crede doar este greu, este nefiresc. A crede pentru mantuire, necesita recunoasterea faptului ca esti pierdut si incapabil sa te mantuiesti singur. Si asta-i greu ! E umilitor. Atunci cand iti dai seama ca esti pierdut nu-ti mai ramane decat sa crezi, nefiind in stare sa mai faci nimic pentru tine. Mantuirea numai prin credinta respinge efortul omenesc si pretinde numai incredere in Dumnezeu. Lucrul acesta le lipseste cu desavarsire oamenilor chiar si in relatiile lor unii cu altii. A fi mantuit nu este cu putinta la oameni !
Omul nu poate sa-si stimuleze singur credinta. Nu poate prin nici o metoda sa se faca in stare sa creada. Nu poate sa-si dea nastere singur, credintei ! Credinta trebuie sa provina din afara si trebuie sa fie legata de un obiect al ei. Credinta are nevoie de o sursa din care sa izvorasca si pentru care sa existe. Credinta fara un obiect al ei este moarta, incapabila sa-l salveze pe om, pentru ca nici macar nu este o credinta ci o presupunere intelectuala sau o amagire.
Omului aflat in aceasta stare de neputinta, in aceasta situatie fara iesire de sub blestemul Legii lui Dumnezeu, mort in pacate (Efes.2:1,5), oferta de mantuire prin jertfa de inlocuire a noastra in pedeapsa de catre Domnul Isus Hristos, ar trebui sa-i inspire si sa-i motiveze credinta. Pentru omul cazut intr-o fantana, franghia care-i este intinsa pentru scoaterea lui afara, ii inspira credinta in salvarea lui din aceea situatie, dar refuzul de a se agata de ea il va lasa sa putrezeasca pentru totdeauna pe fundul ei. Credinta poate avea efect si este reala doar in contextul lipsei de orice alta sansa de scapare si a salvarii venite din alta parte. Ea repudiaza efortul omenesc de salvare de sine. Accepta insa "efortul" lui Dumnezeu prin jertfirea singurului Sau Fiu!

IMPORTANTA CREDINTEI este greu de descris in cuvinte. Pentru a intelege ca ea este CONDITIA PRIMORDIALA a unei relatii cu Dumnezeu si, foarte important, a unei vieti placute Lui (vezi, Evrei11:6), Noul Testament foloseste mai multi termeni, care sunt practic sinonimi, pentru a descrie importanta ei:

"a primi" Ioan 1:12

"a cere" Ioan 4:10

"a-l marturisi " Romani 10:9

"a-l chema" Romani 10:13

CREDINTA INFLUENTEAZA:
Intelectul omului: fiindca ea are nevoie de un obiect la care sa se raporteze, de niste fapte concrete pe care sa se bizuie. Obiectul ei este Isus si jertfa Lui pentru pacatele noastre, vestita de mesajul Evangheliei - Rom.10:17

Vointa omului: fiindca prin exercitarea vointei lui libere, acesta poate sa-l aleaga pe Isus sau sa-l refuze - Rom.10:9; Ioan 3:16

De-a lungul multi crestini ramasi in istorie au spus despre credinta lucruri asemanatoare:

DESPRE OBIECTUL CREDINTEI

"Credinta nu priveste la ea insasi" Vance Havner

"Credinta nu este un act savarsit o singura data, ci o neintrerupta privire aruncata din inima, lui Dumnezeu" A.W.Tozer

"Credinta nu are nici o valoare, daca nu ne leaga de Dumnezeu" Vance Havner

"Nadejdea mea e pusa-n nimic altceva Decat in al Lui sange si-n neprihanirea Sa. Nu indraznesc in nimic sa ma bizuiesc, Decat in al Sau Nume dumnezeiesc! Pe Hristos stau, stanca tare Oriunde altundeva, sunt nisipuri miscatoare ! " Edward Mote

DESPRE NECESITATEA CREDINTEI

"A trai prin credinta este un lucru mult mai sigur si mai placut decat sa traiesti dupa simturi sau dupa fapte" C.H.Spurgeon

"Credinta este o incredintare de sine Marelui Doctor, o lasare a cazului nostru in mainile Lui" Augustus H.Strong

CREDINTA ESTE UN DAR DE LA DUMNEZEU

"Avand in vedere atacurile asupra ei ale legalistilor si "iudaizatorilor" moderni, devine extrem de necesara reafirmarea acestui elementar adevar al Bibliei. Daca ar fi sa facem un sondaj de opinie (la urma urmei sunt la moda, nu?), am concluziona ca ea (credinta) este conceputa de foarte multi ca fiind ceea ce ei cred despre Dumnezeu si ceea ce ei pot sa faca pentru a-i fi placuti Lui. Ca fiind un numar de doctrine formulate si prezentate sub forma "declaratie/marturiei de credinta" a cutarei sau cutarei biserici. Este in acelasi timp, uimitor sa observi cat de mult vorbesc oamenii despre ea sau scriu despre ea, considerand-o o calitate, o insusire a omului, aflata la discretia omului si care poate fi oricand etalata sau negata! Niciodata nu au fost eforturile religioase ale omului si puterea omului, atat de confundate cu notiunea biblica de credinta ! Dumnezeu este descris ca fiind cel ce asteapta pasiv si urmareste cu atentie pe cei ce "au" credinta pentru a-i rasplati. Intreaga conceptie moderna despre credinta este bazata pe ceea ce omul crede si sustine privitor la Dumnezeu, ca ea este alimentata prin eforturile si realizarile pe plan religios ale acestuia, de a trai in conformitate cu niste standarde morale. A crede corect (ortodox) si a trai relativ curat se considera credinta oferita pe tava lui Dumnezeu, pentru care El acorda in schimb mantuire si har.
In totala contradictie cu aceasta notiune nebiblica a credintei Efeseni 2:8,9 declara limpede ca credinta este un dar de la Dumnezeu. Nu este un merit, un efort personal sau o stradanie religioasa a omului.
De fapt, a confunda credinta cu cele mentionate mai sus, indica o baza legalista a legaturii cu Dumnezeu si a vietii spirituale (daca mai poate fi una !), si nu o autentica relatie cu Dumnezeu bazata pe credinta si pe meritul lui Isus Hristos ! O astfel de "credinta" este o uraciune si o amagire, refuzata de Dumnezeu. Ea este o ispitire a harului Sau imbelsugat care ne-ar "darui-o fara plata" in schimbul acceptarii de catre noi a neprihanirii lui Hristos in locul neprihanirii de sine.
Este necesara reafirmarea permanenta a acestui adevar fundamental, fiindca omul, in rebeliunea sa impotriva lui Dumnezeu, ramane totusi o fiinta incurabil de religioasa care cauta sa-si satisfaca acest instinct prin a-si crea propriile divinitati si crezuri compatibile cu acestea. Pe acestea le prefera, negresit, in favoarea Dumnezeului Celui Viu, fiindca aceste marionete ii permit omului sa traga sforile si sa evite orice constrangere rezultata din vreo obligatie morala fata de ele ! " (Acest pasaj este adaptat si inspirat dupa Geoffrey B. Wilson)

Credinta il recunoaste pe Isus ca fiind Domnul inimilor noastre pe cand legalismul, efortul de sine, introneaza eu-l pe tronul inimilor.
In schimbul primirii adevaratei credinte, in dar, pacatosului i se solicita renuntarea neconditionata la orice merite personale si incetarea oricarei tentative de a-si gasi justificare prin fapte si nu prin sangele lui Hristos. Numai abandonarea tuturor ideilor preconcepute despre credinta, poate face loc credintei cu care un pacatos se poate cu adevarat apropia de Dumnezeu. "Lumea i-ar oferi lui Dumnezeu, aproape orice, cu exceptia acestui element strict necesar, al credintei...fiindca "numai credinta" este prea umilitoare" (dupa Frank Gabelein - fost director la Stony Brook School si coeditor la cunoscuta revista "Christianity Today" )

NESIGURANTA LEGALISMULUI SI SIGURANTA CREDINTEI

Cate fapte bune sunt necesare pentru a fi mantuiti? La aceasta intrebare legalistii nu pot raspunde. Daca incalcarea de catre noi a Legii perfecte a unui Dumnezeu infinit ne-a atras o pedeapsa infinita, atunci pentru ispasirea acelei pedepse este necesar un numar la fel de infinit de fapte bune.
Realitatea insa este alta. Incalcarile pe care le-am savarsit anuleaza restul de fapte bune pe care le-am reusit: "Caci cine pazeste toata Legea si greseste intr-o singura porunca, se face vinovat de toate. Caci, Cel ce a zis: 'Sa nu preacurveti', a zis si: 'Sa nu ucizi'. Acum, daca nu preacurvesti, dar ucizi, te faci calcator al Legii" (Iacov 2:10-11). Prins in acest cerc vicios, un suflet sensibil nu poate decat sa dispere. Acestuia ii va lipsi linistea sufleteasca, cu desavarsire. Acesta nu poate decat sa concluzioneze ca faptele lui bune nu pot sa-i aduca liniste sufleteasca si nici nu pot inlatura sentimentul de vinovatie pentru incalcarile savarsite. Priviti la acest contrast biblic:

"Toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem..." Gal.3:10
CONCLUZIE: BIZUIREA PE LEGE REZULTA IN BLESTEMAREA NOASTRA!!

"Cei ce se bizuiesc pe credinta, sunt binecuvantati impreuna cu Avraam cel credincios" Gal.3:9
CONCLUZIE: BIZUIREA PE CREDINTA REZULTA IN BINECUVANTAREA NOASTRA!!

A urmari sa satisfaci un standard moral, mai ales unul perfect ca cel al Legii lui Moise, nu poate aduce pacea si siguranta dupa care tanjeste un suflet macinat de remuscarile propriilor pacate. Depinde pe ce bazezi pentru a fi binecuvantat sau blestemat de Dumnezeu, nu?

LEGEA DESCOPERA STAREA DE PACAT

"Nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului" (Rom.3:20) "...pacatul nu l-am cunoscut decat prin Lege..." (Rom.7:7)

DAR, CREDINTA NE ADUCE IN STAREA DE HAR

"Lui ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har, in care suntem..." (Rom.5:2)

Credinta inseamna a fi absolut sigur de fagaduinta lui Dumnezeu si ca ceea ce astepti de la El, se va implini. Bazarea cuiva pe faptele pe care le face nu poate sa produca decat o iluzie ca vor fi suficiente, ca ele vor satisface cumva standardul de sfintenie la care aspira, si ca ascultarea acestuia este uniforma, imaculata. Credinta este o "incredere neclintita", o "puternica incredintare", un "stiu ca", pe cand legalismul inseamna un "sper ca", un "poate", "vom vedea", "voi afla atunci ". Cu alte cuvinte, el reprezinta o nazuinta desarta. In vreme de prigoana, legalismul nu tine. Odata, un crestin foarte umil a fost adus in fata tribunalului care judeca pe crestini. El le-a spus ca in ciuda a tot ceea ce-i faceau nu puteau sa-l clatine fiindca el credea ca daca isi incredintase viata in mana lui Dumnezeu, El ii va fi credincios in necazul lui. Atunci judecatorul l-a intrebat: "Crezi oare ca cei de teapa ta vor ajunge in slava, cu Dumnezeu?" Raspunsul a fost: "Eu nu cred ca ! Eu stiu sigur ca asa va fi!"
Credinta nu este un "cred ca". Ea este un "stiu sigur". Credinta crestinului este o speranta transformata in certitudine.

DESCRIEREA UNUI CREDINCIOS
"Un adevarat credincios este o ciudatenie. El are o dragoste suprema pentru Cineva pe care niciodata nu l-a vazut; ii vorbeste cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se asteapta sa mearga in ceruri pe baza meritelor Altcuiva; el se goleste singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; el recunoaste ca a gresit pentru a putea fi socotit drept; se coboara pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci cand este cel mai slab; este cel mai bogat cand este cel mai sarac, cel mai fericit cand ii merge cel mai rau. El moare pentru a putea trai; el pierde pentru a putea castiga; daruieste la altii pentru a pastra pentru el. El vede nevazutul; el aude neauzitul si cunoaste necunoscutul ! " (A. W. Tozer) Tie ti se potriveste o astfel de descriere? Esti un adevarat credincios?

INCEPUTURILE LEGALISMULUI
Sunt aproape simultane cu aparitia Bisericii Crestine:

Fapte 15:1 "Cativa oameni (primii legalisti sau iudaizatori !), veniti din Iudea, invatau pe frati (observati, ca nu pe cei necredinciosi: nu ar fi prins la ei !) si ziceau: 'Daca nu sunteti taiati imprejur dupa obiceiul lui Moise, nu puteti fi mantuiti (acesta-i mesajul legalismului!)"

Pavel spune despre acestia: "Ei vor sa fie invatatori ai Legii si nu stiu nici macar ce spun, nici ce urmaresc" (1 Tim.1:9)

Astfel de afirmatii, ca cele ale LEGALISMULUI si GALATIANISMULUI demonstreaza o grava necunoastere a adevaratului rol al Legii.

ROLUL LEGII ESTE SA:

1. SA DESCOPERE PACATUL: Rom.3:20; 1 Ioan 3:4; Rom.5:13

2. SA CONDAMNE PACATUL: Rom.7:10,13; 2 Cor.3:7,9; Gal.3:10

3. SA CONDUCA LA HRISTOS: Rom.10:4; Gal.3:24

Privind la Scriptura ar trebuie sa fie destul de clar ca Legea nu are rolul de a mantui.

Legalismul si "eroarea galatianismului" s-au perpetuat pana in zilele noastre. Sunt foarte tentat sa le spun pe nume formelor moderne pe care le-au luat. Erezii vechi in vestminte noi! Va ramane d-voastra sarcina sa le depistati si sa le numiti ! Nu aveti nevoie de cine stie ce stiinta pentru a intelege ca orice conditionare a oamenilor, pentru a fi mantuiti, in afara de cea impusa de Dumnezeu in Cuvantul Sau, si care este credinta in Fiul Sau, este arbitrara. O rugaminte fierbinte, va adresez: NU INGADUITI COMPROMITEREA UNICULUI MESAJ CARE MANTUIESTE OAMENI. NU INGADUITI CA DOAR PUTIN "ALUAT" SA SE AMESTECE IN "PLAMADEALA" BISERICILOR VOASTRE. IAR DACA IN URMA CELOR CITITE, ATI DESCOPERIT EXISTENTA LUI, ATUNCI:

"Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastele noastre, a fost jertfit" !! (1 Cor.5:7)

10 DEOSEBIRI PROFUNDE DINTRE LEGE SI HAR

Legea ne desparte de, ne indeparteaza si ne izoleaza de Dumnezeu
Harul ne apropie de Dumnezeu, ne uneste cu El si ne alipeste la El
Legea ne obliga sa privim la noi insine
Harul ne indeamna sa privim la Dumnezeu
Legea ne obliga sa recunoastem ca suntem neputinciosi si neajutorati
Harul ne face sa ne incredem in ceea ce Dumnezeu poate si este dispus sa faca
Legea ne face preocupati de sine
Harul ne preocupa cu Dumnezeu
Legea ne arata ca suntem pacatosi, nelegiuiti si pierduti
Harul ne descopera ca Dumnezeu este plin de indurare si de o dragoste salvatoare
Legea iti spune: FA !
Harul iti spune: FACUT !
Legea ne ofera neliniste, insatisfactie, nesiguranta
Harul ne ofera incheiere, odihna si siguranta
Legea ne spune sa ne temem
Harul ne spune sa nadajduim
Legea ne osandeste si pretinde pedepsa, fara mila
Harul aduce mantuire si ofera indurare
Legea se asteapta la perfectiune din partea noastra
Harul ne ofera perfectiunea lui Hristos in schimbul imperfectiunii noastre

La fel cum uleiul nu se amesteca cu apa tot asa nici harul lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu Legea. Nu incercati sa o faceti ! Dupa cum ne-o demonstreaza realitatea peisajului nostru religios, dintr-o astfel de combinatie s-au nascut "monstrii" !!

PENTRU INFORMATII SUPLIMENTARE despre acest material cat si despre altele pe care vi le punem la dispozitie, va invit sa luati legatura cu CAPELA CRESTINA PETROSANI, str.Radu Sapca 2B, Petrosani, 2675, Hunedoara, Romania. Sau in fiecare Duminica ne puteti intalni la Sala Mica a Casei de Cultura din Petrosani, de la orele 10,00 dimineata sau 18,00, seara. Domnul sa va binecuvanteze ! Responsabilitatea acestui material revine lui: Teodor Macavei, str.Aurel Vlaicu 28, Petrosani, 2675, HD, Romania

[1] [2]