Sunt anumite cuvinte pe care nu-mi place sa le folosesc atunci cand vorbesc despre crestinism, iar unul dintre ele este cuvantul "paradox". Am un motiv foarte intemeiat pentru aceasta. In mintile celor mai multi oameni, paradoxul se refera la afirmatii care se contrazic reciproc si sunt, prin urmare, false. Iar crestinismul nu e fals. Crestinismul e adevarat. De aceea nu-mi place sa folosesc un cuvant care poate produce confuzie. Dar daca va veti uita cu atentie in dictionar si veti cauta diversele definitii date pentru cuvantul "paradox", veti descoperi ca una dintre ele este aceasta: "O afirmatie care pare sa se contrazica si totusi sa fie de fapt adevarata." Daca avem in vedere aceasta definitie, atunci putem spune ca exista unele paradoxuri in crestinism. Unul dintre ele este Trinitatea. Vorbim despre un singur Dumnezeu si totusi spunem ca Dumnezeu exista in trei persoane. Ne rugam lui Dumnezeu Tatal dar nu gresim rugandu-ne lui Dumnezeu Fiul. Dumnezeu Duhul Sfant. Nici unul dintre noi nu putem pretinde ca intelegem toate aceste lucruri, desi ne putem referi la ele din punct de vedere teologic. Biserica a petrecut mult timp analizand aceste lucruri in primele secole ale istoriei ei. Dar oricine pretinde ca le intelege pe deplin ori ca le poate explica da dovada de lipsa de intelepciune. Trinitatea, ca multe alte lucruri despre Dumnezeul nostru, ne depaseste.
Exista un mare paradox, sau un aparent paradox, in viata crestina. Paradoxul este acesta: Noi trebuie sa murim ca sa putem trai. Il gasim in multe locuri din Biblie. Fara sa ma gandesc prea mult, imi vin in minte cel putin sase versete. Este subinteles si in alte pasaje. Dar invatatura fundamentala este cu siguranta de la Isus Hristos. Priviti ce a spus Isus Hristos despre cei ce vor sa fie ucenicii Lui. E vorba de pasajul clasic din Luca 9.
"Apoi a zis tuturor: ,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi, si sa Ma urmeze.""
A-ti lua crucea insemna sa pornesti de buna voie spre locul de executie. De aceea e foarte clar la ce se refera El aici. Dar in caz ca totusi cineva n-a inteles, El lamureste lucrurile in propozitia urmatoare.
"Fiindca oricine va voi sa-si scape viata, o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va mantui."
Despre exact acelasi lucru vorbeste si Pavel la inceputul capitolului al 12-lea din Romani. El se foloseste de acest exemplu al jertfei. Ne spune sa ne aducem trupurile ca jertfe vii. Dar ce vrea sa ne spuna de fapt este ca trebuie sa murim fata de noi insine ca sa putem trai pentru Dumnezeu. Observati cum spune el acest lucru:
"Va indemn dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca."
In contextul cultural al acelor zile, jertfa era adusa intotdeauna inaintea preotului iar preotul o omora. Dar, atunci cand Pavel spune aduceti trupurile voastre ca jertfe vii, el spune de fapt ca trebuie sa muriti fata de voi insiva ca sa puteti apartine lui Dumnezeu. Dar el mai spune, in mod paradoxal, ca de-abia dupa ce veti face asa veti trai cu adevarat. Aceasta e imaginea care socheaza. Traim doar daca murim. Punct! Iar paradoxul respectiv functioneaza si in sens invers. Daca incercati sa traiti, in sensul ca vreti sa traiti pentru voi insiva, daca credeti ca toate lucrurile pe care le aveti sunt pentru voi sa va bucurati de ele si sa extrageti cata satisfactie puteti din aceasta viata, ei bine aceasta e calea sigura catre moarte. Iar lumea in care traim e dovada permanenta ca acest lucru e adevarat.
Aceasta e o mare invatatura, fundamentala. E primul principiu pe care Pavel il dezvolta si care va fi explicat in aceste ultime capitole din Romani, pe masura ce va continua sa vorbeasca despre viata crestina. Si din moment ce e o invatatura atat de fundamentala (e principiul de baza al trairii vietii crestine), ce trebuie noi sa facem este sa examinam bazele acestui fundament. Cum se face ca Pavel pune pe primul loc acest principiu al jertfei de sine, chiar in primul verset al partii practice din scrisoarea sa?
Temelia este aceasta: Noi nu suntem ai nostri ci apartinem lui Isus Hristos, daca suntem cu adevarat crestini. Daca nu suntem ai nostri, Ii apartinem Lui, trebuie sa murim fata de noi insine ca sa Il putem sluji. Dati-mi voie sa va arat cateva pasaje in care acest lucru este afirmat cu claritate. Pavel, atunci cand le scria corintenilor, a explicat aceasta in capitolul 6, versetele 19 si 20:
"Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant, care locuieste in voi, si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati fost cumparati cu un pret."
Iar un capitol mai tarziu, in capitolul 7 versetul 23, el spune din nou:
"Voi ati fost cumparati cu un pret. Nu va faceti dar robi oamenilor." (Adica sclavi culturii in care traiti.)
Poate ca in acest punct, observand ca el vorbeste despre un pret, vom spune: "Dar care este pretul cu care am fost cumparati?" Ei bine, Apostolul Petru a raspuns foarte clar acestei intrebari in prima sa scrisoare. Probabil cunoasteti si aceste verste. 1 Petru 1:18,19.
"Caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana."
Cuvantul folosit de Petru ca sa descrie ce a facut Isus pentru noi este "rascumparare". Am fost rascumparati cu pretul sangelui lui Isus. Rascumpararea este un termen comercial. Inseamna sa cumperi inca o data, pentru ca incepe cu prefixul "ras". Inseamna sa cumperi din nou sau sa scoti ceva de pe piata, astfel incat obiectul cumparat sa nu mai trebuiasca sa ajunga din nou in piata. E adevarat, nu intelegem prea bine aceasta daca ne gandim doar la obiecte. Dar cand va veti aminti ca in lumea antica o mare parte a comertului era reprezentata de comertul cu sclavi, incepe sa se faca lumina. Pentru ca imaginea inclusa in acel cuvant "rascumparare" este o imagine a sclaviei. Tu si cu mine suntem sclavi. Suntem sclavii pacatului in starea noastra naturala si sclavii lumii care liciteaza pentru noi cu toate lucrurile ei de pret. Si cred ca nu exagerez spunand, folosind terminologia noastra, ca oamenii isi vand sufletele pentru lucrurile pe care le ofera lumea.
Lumea ofera faima. Oamenii din zilele noastre fac orice ca sa fie renumiti. Compromis, pacat, inselaciune, chiar si crima uneori, doar ca sa fie faimosi. Lumea ofera bogatie. Milioane de oameni cred ca banii sunt cel mai important lucru in viata si cata vreme ii ai vei fi in siguranta. Banii cumpara orice. Lumea ofera putere. Multor oameni in zilele noastre le place sa-si exercite puterea. Lumea ofera placere. Multi au pierdut aproape tot ce aveau valoros doar ca sa-si faca pe plac.
Dar acum, in mijlocul acestui imens Targ al Desertaciunilor, in aceasta piata a pacatului vine Domnul Isus Hristos. Domnul Isus Hristos liciteaza platind cu pretul sangelui Sau pentru pacatosi ca tine si ca mine. Iar Dumnezeu, care controleaza licitatia, la fel cum controleaza toate celelalte lucruri, cand aude aceasta oferta spune: "Vandut Domnului Isus Hristos pentru pretul sangelui Sau." Astfel tu devii al Lui. Despre aceasta vorbeste Petru. Am fost rascumparati, nu cu argint sau cu aur, nu cu bogatie, nu cu toate lucrurile pe care le ofera lumea, ci cu sangele lui Isus Hristos. Iar pentru ca nu exista nici un lucru mai valoros decat acesta cu care sa poata licita cineva, nimic nu e mai pretios decat viata lui Dumnezeu, Tatal spune: "Vandut pentru pretul sangelui lui Isus." Vedeti, in acest fel devenim ai lui. Ii apartinem. In acel punct incepe viata crestina. Incepe cu aceasta recunoastere si tot ce urmeaza curge din ea.
Acum, inainte de a trece mai departe, dati-mi voie sa subliniez un lucru important in legatura cu aceasta. Ne gasim in partea practica a scrisorii si vorbim despre rascumparare, dar rascumpararea a fost explicata in partea doctrinara a scrisorii. De fapt, mult mai devreme, in capitolul al treilea. Avem deci o ilustratie a lucrului despre care vorbeam saptamana trecuta. Spuneam ca nu poti avea o aplicatie fara doctrina. Nu poti avea etica fara Evanghelie. Vorbeam despre jertfa de sine ca baza a vietii crestine, dar chiar primul lucru pe care trebuie sa il spunem in acest sens este acela ca o aducem pentru ca am fost rascumparati. Asa ca nu putem avea viata crestina fara Evanghelie.
Rascumpararea din pacat prin Isus Hristos nu e singura doctrina fundamentala care sta la baza acestui subiect al jertfei de sine. A doua este aceasta. Am murit fata de trecut devenind fapturi noi in Isus Hristos. Pavel a aratat foarte clar acest lucru in Romani 6. Unii dintre voi va amintiti de zilele in care studiam Romani 6 si va amintiti cum spunea Pavel:
"Am murit fata de pacat, si pentru ca am murit fata de pacat nu mai putem trai in el." Asa spunea versetul doi al acelui capitol. "Prin urmare, in loc sa oferim madularele trupurilor noastre pacatului ca niste unelte ale nelegiuirii..." (acesta e limbajul folosit de el) "...asa cum obisnuiam sa facem, dimpotriva, trebuie acum sa ne oferim lui Dumnezeu ca unii care am fost adusi din moarte la viata si sa-I oferim madularele trupurilor noastre ca pe niste unelte ale neprihanirii."
Moartea fata de pacat nu inseamna ca e de datoria mea sa mor fata de pacat. Nu inseamna ca mi se porunceste sa mor fata de pacat. Nu inseamna ca trebuie sa consider pacatul ca o forta moarta inauntrul meu. Nu inseamna ca sunt mort fata de pacat cata vreme am controlul asupra lui. Nu inseamna ca pacatul a fost smuls din mine. Nu inseamna ca sunt insensibil fata de pacat atunci cand ma consider mort fata de el. Ce ne invata Pavel aici este ca noi am murit deja fata de pacat in sensul ca nu mai putem sa ne intoarcem la vechile noastre vieti. Prin urmare, fiindca acest lucru e adevarat, putem sa continuam sa ne indeplinim sarcina de a trai viata crestina. In alte cuvinte, trebuie sa ne luam gandul de la pacat si sa ne prezentam in schimb trupurile noastre ca jertfe vii inaintea lui Dumnezeu. Deci, aceasta e a doua doctrina fundamentala.
Acum, a treia este ea insasi un paradox. Si anume, murind fata de dorintele proprii ca sa Il slujim pe Hristos invatam de fapt sa traim. Nu cred ca acest lucru e greu de inteles. Cand vorbim despre moartea fata de dorintele proprii, stim ce inseamna acest lucru. Inseamna sa ne punem pe noi insine mai in spate, ca sa putem in primul rand sa-L slujim pe Dumnezeu si sa indeplinim dorintele Lui pentru noi iar in al doilea rand sa ii putem sluji pe ceilalti oameni. Este exact imaginea lui Isus Hristos, care nu S-a gandit la dorintele proprii ci a devenit o jertfa pentru noi murind pe cruce, si care, in acea mareata demonstratie din camera de sus, S-a dezbracat, S-a incins cu un stergar si a spalat picioarele ucenicilor. Despre asta e vorba aici. Nu cred ca ne e greu sa intelegem acest lucru. Mai mult, nu cred ca ne e greu sa intelegem promisiunea. E foarte clar ce spune Biblia aici. Biblia spune ca daca vei trai in acest fel, ei bine, vei fi o persoana implinita. Vei fi fericit. Problema nu e ca nu intelegem. Problema e sa credem. Nu o credem cu adevarat. Sau poate, vedeti, fiindca suntem crestini nu vrem sa rostim aceste cuvinte, ca nu credem Cuvantul lui Dumnezeu. Poate il credem intr-un sens general, atunci cand se aplica la altcineva. Dar cu siguranta nu credem ca se aplica la noi, in imprejurarile dificile in care traim. Credem ca daca am face asa, am fi nefericiti, si noi nu vrem sa fim nefericiti, asa ca nu facem acest lucru.
Vreau sa va ganditi la asta. Vorbim aici despre modul in care noi privim la aceste lucruri in contrast cu modul in care Dumnezeu ni le descrie, iar intrebarea e urmatoarea: pe cine vom crede? Ne vom crede pe noi insine, sprijiniti de lume, bineinteles. Totul in jurul nostru sprijina modul in care lumea judeca viata. Sau Il vom crede pe Isus Hristos? Il mentionez pe Isus Hristos in particular din cauza felului in care a vorbit despre aceste lucruri in Predica de pe Munte. Vedeti, chiar la inceputul Predicii de pe Munte, in sectiunea pe care noi o numim Fericirile, Domnul Isus Hristos a explicat cum poate o persoana sa fie fericita.. Unele din traducerile Bibliei folosesc chiar aceste cuvinte: "Fericit este omul care..." Cuvantul din original este insa mai puternic decat cel folosit aici. De aceea eu prefer cuvantul "binecuvantat". Inseamna ca binecuvantarea lui Dumnezeu va fi peste oamenii care traiesc in aceste fel. Aceasta implica cel putin fericirea si implinirea, iar tocmai despre ele vorbeste Isus. Observati ce spune El. Dati-mi voie sa va amintesc invataturile Sale.
"Ferice de cei saraci in duh, caci a lor este Imparatia cerurilor!
"Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!
"Ferice de cei blanzi, caci ei vor mosteni pamantul!
"Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati!
"Ferice de cei milostivi, caci ei vor avea parte de mila!
"Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!
"Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!
"Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!"
Noi numim aceste cuvinte Fericirile, adica felul in care binecuvantarea lui Dumnezeu va fi peste tine in viata ta. Dar lumea nu gandeste in acest fel. Conceptele dupa care se ghideaza lumea sunt exact contrare celor de mai sus.
Dati-mi voie sa prezint astfel lucrurile. Ganditi-va la o persoana care se gandeste la bogatie. Un astfel de om crede ca daca ar avea suficienti bani, ar fi fericit. De aceea isi propune sa castige 100.000 de dolari, si reuseste sa ii obtina. Nu e usor sa faci asa ceva in zilele noastre, dar unii reusesc. Deci obtine acei bani, si totusi inca nu e fericit. Atunci spune: "Vezi, am nevoie de ceva mai mult. O suta de mii de dolari se pot pierde foarte usor in zilele noastre. Poate ca daca as avea 200.000..." Asa ca merge in directia asta si, dupa ce ii obtine, vrea un milion, si asa mai departe. Dar fericit tot nu e. Pe vremea lui, John D. Rockefeller a fost unul dintre cei mai bogati oameni care au trait vreodata, iar cineva l-a intrebat odata: "Domnule Rockefeller, cat de multi bani trebuie sa ai ca sa fie suficienti?" Rockefeller a raspuns cu intelepciune si cu umor: "Putin mai mult." Un milionar din Texas spunea: "Credeam ca banii pot cumpara fericirea. Am fost crunt dezamagit."
Altii cred ca puterea paveaza drumul spre fericire. Daca ai putere, ii controlezi pe ceilalti oameni. Iar puterea in ziua de azi, cred ei, se obtine in procesul politic, asa ca isi propun sa obtina un post politic. Candideaza pentru un post local si il castiga. In curand incep sa se gandeasca la un loc in Congres. Il obtin si pe acesta. Daca au suficienti bani, candideaza pentru un loc in Senat si poate, daca imprejurarile le sunt favorabile si totul merge bine, pun ochii pe cel mai inalt post pe care il pot obtine. Vor sa devina presedintele Statelor Unite. Dar puterea nu aduce fericirea.
Cred ca in ziua de azi cea mai promovata este eliberarea sexuala. Iata o femeie care crede acest lucru. Ajunge sa traiasca un stil de viata imoral impreuna cu ceilalti necasatoriti, pentru care viata e o succesiune de petreceri de vineri seara, de iesiri la sfarsit de saptamana si o succesiune de parteneri de sex. Dar nici ea nu isi atinge scopul. Cu cativa ani in urma postul de televiziune CBS a prezentat un program in care examina acest stil de viata in California. Au vorbit cu sase astfel de femei. Si toate au spus acelasi lucru. Concluzia era urmatoarea: "Ni s-a spus ca asa se traieste daca vrei sa te distrezi, dar tot ce vor barbatii e sa se culce cu tine. Am avut destul din asta ca sa ne ajunga o viata intreaga."
Aceasta e intrebarea. Aceasta filosofie, "eu mai intai", duce oare la fericire? Oare placerea personala sa fie raspunsul? Raspunsul e "nu". Nu trebuie sa fii un geniu ca sa vezi prin aceasta fatada. Desi, asa cum am mai spus, trebuie sa privesti cu atentie, pentru ca lumea face tot ce-i sta in putere ca sa o deghizeze. E o promisiune goala. Chiar mai rau de-atat. In primul capitol din Romani, Pavel o numeste minciuna, si totusi multi oameni o cred. Deci, ce vreau sa spun eu este: Trezeste-te si asculta-l pe Pavel cand iti spune: "Tu esti crestin." Tie iti scrie aceste cuvinte. El spune:
"Va indemn dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita."
Dumnezeu nu minte. Cuvantul lui Dumnezeu poate fi crezut si, daca mergi pe drumul Lui, vei descoperi ca voia Lui e buna, placuta si desavarsita, daca te vei supune ei.
Ajungem acum la al patrulea punct. Al patrulea punct nu e o afirmatie a vreunui lucru pe care Dumnezeu l-a facut pentru noi, nici macar nu e un principiu. Mai degraba, e ceva ce noi trebuie sa facem. Suntem chemati sa facem ceva. Ce trebuie sa facem, Pavel o spune foarte clar, este sa oferim trupurile noastre lui Dumnezeu ca jertfe vii. Dati-mi voie sa o spun altfel. Mai devreme in scrisoarea sa, el vorbea despre ascultarea care vine prin credinta. Despre ea vorbeste si aici. El spunea:
"Prin El si pentru Numele Lui am primit harul si apostolia..." Pavel vorbeste despre el si despre ceilalti apostoli. "...sa chemam oamenii din toate Neamurile..." Adica din lume si din felul de gandire al lumii. "...la ascultarea credintei."
Rodul primelor capitole se gaseste in aplicatia din a doua parte. Credinta e motivul pentru care avem ascultarea, iar ascultarea vine din supunerea fata de voia lui Dumnezeu pentru noi si fata de Domnul Isus Hristos care ne-a rascumparat.
E interesanta imaginea mentala pe care ne-o prezinta Pavel aici. O jertfa, asa cum am mentionat mai devreme, e ceva oferit lui Dumnezeu de catre un preot. Preotul ia jertfa pe care i-a adus-o inchinatorul, jertfa fiind intotdeauna un animal, o duce la altar, o omoara, ii varsa sangele, apoi arde trupul victimei. In aceasta procedura preotul si jertfa sunt doua entitati separate. In aceasta minunata imagine, Pavel le combina, aratand ca atat preotul cat si jertfa sunt una. Mai mult, el spune ca acea unica entitate suntem noi. Noi suntem preotul care aduce jertfa, iar jertfa care trebuie adusa suntem tot noi. Poate ca iti spui in acest moment, aceasta e o idee izbitor de noua. Cu siguranta trebuie sa fie un model pentru ea pe undeva. Imediat ce iti pui intrebarea daca exista vreun model pentru aceasta, raspunsul e evident. Da, e tocmai lucrul pe care l-a facut Domnul Isus Hristos. La fel cum era Marele nostru Preot, era in acelasi timp si jertfa, pentru ca era Marele nostru Preot care Se jertfea pentru noi. Exista o diferenta enorma intre jertfa Domnului Isus Hristos pentru noi si jertfa noastra pentru El. Moartea Lui era o jertfa de ispasire. El era un inlocuitor pentru noi. A murit pentru pacat, pentru ca mania lui Dumnezeu sa se reverse asupra lui Isus Hristos, in loc sa se reverse asupra noastra. Noi nu avem nici o contributie la mantuirea noastra. Iar jertfa noastra nu e in nici un fel o jertfa de ispasire, si totusi se aseamana intr-o privinta cu jertfa lui Isus Hristos: noi suntem cei care aducem jertfa iar jertfa pe care o aducem suntem noi insine. Mai exista o deosebire. Daca veti privi in urma la Vechiul Testament, in special la cartea Levitic in care sunt prezentate jertfele din vechime si modul in care trebuiau ele aduse, va veti aminti ca exista doua feluri de jertfe. Sunt jertfele pentru pacat. Pe acestea le-a implinit Isus Hristos. Ele erau profetii, erau simboluri care indicau spre ce urma El sa faca. Acestea sunt un tip de jertfe la care noi nu participam in nici un fel. Dar mai erau si jertfele de recunostinta, si acestea erau exact ce le spune numele. Erau jertfe pe care le aducea inchinatorul, nu ca jertfa pentru pacat (aceasta era adusa deja), ci pur si simplu ca recunostinta pentru vreun lucru pe care l-a facut Dumnezeu. Astfel de jertfe suntem chemati si noi sa aducem. Vedeti, Dumnezeu a facut totul pentru noi. Ne-a mantuit de pacatul nostru. Ne-a rascumparat cu pretul propriului Sau sange. Ne-a facut una cu El prin Duhul Sfant. De aceea, nu putem reveni la ce am fost. Avem un destin glorios inaintea noastra. Din acest motiv si fiindca suntem recunoscatori pentru ce a facut El, ne aducem pe noi insine, de bunavoie, ca jertfe vii inaintea lui Dumnezeu. Si totusi, ma gandesc la cultura din zilele noastre. Ma gandesc la cuvantul "jertfa" si imi spun: "Ce cuvant total nepotrivit pentru cultura noastra!" Oamenii din zilele noastre nu vor sa se jertfeasca, daca au fi facut-o vreodata. Astazi nu vrem sa jertfim nici un lucru, cat ar fi el de mic. Gandim exact invers. Incercam sa adunam lucruri. Nu vrem sa renuntam la ele. Si totusi, in acest fel incepe viata crestina, indiferent daca e compatibil cu cultura noastra sau nu. E porunca lui Dumnezeu si dorinta Lui pentru noi, si de aceea e exact asa cum spunea Pavel: buna, placuta si desavarsita, chiar daca noua nu ni se pare asa.
Deci, intrebarea care ramane e urmatoarea: Vrei sa te increzi in Dumnezeu, sa crezi ca El stie ce face? Lumea ne spune ca El nu stie ce face, ca e o prostie nemasurata sa traiesti ca un crestin, dar Dumnezeu spune ca daca mergi pe drumul lumii, vei muri (de fapt, esti deja mort). Daca mergi pe drumul Lui, vei trai. Iar daca crezi asta, vei face ce-ti spune Pavel sa faci. Iti vei aduce trupul ca o jertfa vie inaintea lui Dumnezeu.
Tradus de Florin Vidu