Cautandu-L pe Dumnezeu in toate locurile gresite

Un apel la inchinare corporativa

de Robert G. Spinney


"Nu vei gasi inchinare corporativa excelenta, pana ce nu vei inceta sa cauti inchinare corporativa excelenta si vei incepe sa Il cauti pe Dumnezeu Insusi. In ciuda protestelor, cineva se poate intreba uneori daca nu cumva ne inchinam mai degraba inchinarii, decat lui Dumnezeu."
D. A. Carson, facand deosebire intre a cauta sentimentul de inchinare si a cauta inchinarea inaintea lui Dumnezeu.

"Inima rea si inselatoare" este cea care "nu experimenteaza niciodata acel sentiment prin care ... ne este permis accesul la cele mai ascunse comori ale lui Dumnezeu si in domeniile cele mai sfinte ale imparatiei Sale."
John Calvin, care sprijina atat legitimitatea cat si necesitatea sentimentelor religioase.

"Predica este menita de Dumnezeu a atrage oamenii la inchinare, nu este menita a fi o practica omeneasca de dupa inchinare. Scopul predicarii este acela de a trata divortul din prisma inchinarii, de a trata adolescenta din prisma inchinarii si de a trata mania din prisma inchinarii."
John Piper, explicand faptul ca predicile de la amvon trebuie sa incurajeze inchinarea congregationala.

La ce va ganditi cand auziti expresia lauda si inchinare? Cum arata, in perceptia voastra, timpul perfect de lauda si inchinare? Cuprinde acesta rugaciune, cantare, citirea Bibliei, ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu propovaduit si participarea la Masa Domnului? Pentru multi crestini de astazi, lauda si inchinare a ajuns sa insemne mult mai putin decat atat: inseamna un timp in care parte dintre lucrurile enumerate (si indeosebi predica) sunt absente si unul dintre aceste lucruri (indeosebi muzica) predomina. Daca aceasta este descrierea pe care o dai laudei si inchinarii, atunci unul dintre scopurile acestui articol este acela de a te convinge ca viziunea pe care o ai despre inchinare este prea limitata.

Modul in care utilizam expresia lauda si inchinare ridica intrebari combative. Crestinii precauti fac bine ca se gandesc la ele. Atunci cand o adunare nu cuprinde invatatura biblica, ea este numita serviciu divin de lauda si inchinare; ea implica faptul ca serviciul traditional din Ziua Domnului (care acorda un rol semnificativ invataturii din Cuvantul Domnului) nu este un serviciu de lauda si inchinare. In cel mai bun caz, expresia sugereaza faptul ca exista mai multa lauda si inchinare la aceste servicii in care s-a dat la o parte ora de predica, mai mult decat exista la adunarile conventionale de duminica, care, implicit, cuprind predica. Nu ne-am exprima niciodata atat de brutal, dar expresia serviciu divin de lauda si inchinare sugereaza o replica de genul intrebare-raspuns cum ar fi: "Vrei sa aduci lauda si inchinare intens? Mergi la una dintre acele strangeri in care este foarte multa muzica si nu se predica deloc." In acelasi fel, sa numesti acea portiune din adunarea de duminica dimineata in care se canta, timp de lauda si inchinare, implica faptul ca mai exista doar putina lauda si inchinare (sau chiar deloc) dupa ce se termina cu muzica. Aparent, inchinarea se opreste atunci cand incepe predica.

Acest gen de gandire este nou in istoria bisericii. Numai in ultimii patruzeci de ani au inceput crestinii sa separe lauda si inchinarea de predica si invatatura. De ce?

Problema imediata este ca multi crestini nu mai inteleg cum poate constitui o ora de ascultare a predicii un act de inchinare. A te inchina in timp ce Cuvantul lui Dumnezeu este vestit de la amvon pare sa sune foarte ciudat pentru cei care merg la biserica. Acest mod de gandire este intarit de sentimentul tot mai crescand ca inchinarea este exclusiv emotionala. O inchinare buna pare sa necesite nu doar o singura cantare, ci mai multe (si preferabil variate ca stil). "De obicei, este nevoie de multe cantece pentru a crea atmosfera de lauda si inchinare", invata un profesor de seminaristica, si adauga: "muzica noua, cantata cu ochii inchisi timp de 10, 15, 20 de minute, de fiecare data, este cea care face posibila aceasta experienta." Din acest motiv, noi vedem serviciile de inchinare de duminica dimineata ca fiind compuse din doua parti distincte: segmentul de lauda si inchinare (care cuprinde in principal muzica) si portiunea de invatatura (care cuprinde predica pastorului). Noi privim expunerea Cuvantului lui Dumnezeu ca pe un eveniment strict intelectual (cititul: nu ne stimuleaza emotional). Crestini energici imi arunca priviri pline de nedumerire cand folosesc expresii de genul "predica este un act de inchinare" sau "Dumnezeu este intalnit in Cuvantul predicat".

Problema grava este ca multe biserici de astazi inabusa rolul Bibliei in inchinarea corporativa. Uneori, aceasta inseamna limitarea Cuvantului lui Dumnezeu la o predica, ce devine tot mai scurta cu fiecare an. Cateodata, aceasta inseamna eliminarea citirii din Biblie in public. Alteori, presupune punerea deoparte, in totalitate, a Cuvantului lui Dumnezeu pe durata adunarii, si inlocuirea lui, de obicei cu cantari. Cuvintele inspirate ale lui Dumnezeu constituie adesea o parte surprinzator de mica a serviciului de inchinare. Acest lucru este adevarat chiar si in bisericile conservative, care afirma cu tarie autoritatea si suficienta Scripturii. De ce sa ne zbatem cu privire la inchinare, cand Cuvantul este vestit de la amvon? In parte, pentru ca separam foarte mult Cuvantul de inchinarea corporativa.

Tanjesti tu dupa o lauda si o inchinare adevarate? Atunci cauta sa te apropii de inchinarea ce ar putea fi numita inchinarea bazata pe Cuvant. Aceasta inchinare este bazata si ghidata de Cuvantul lui Dumnezeu. Inchinarea bazata pe Cuvant reprezinta inchinarea corporativa -- atunci cand citim Biblia in timpul adunarilor noastre, vorbim din Biblie in timpul predicilor noastre, cantam folosind cuvintele Bibliei in cantarile noastre, ne rugam folosind Biblia in rugaciunile noastre congregationale si chiar intelegem randuiala Bibliei in hotararile/randuielile bisericii. Printre alte lucruri, inchinarea bazata pe Cuvant se intinde pe tot cuprinsul intalnirii (comparativ cu segmentul restrictiv al cantarilor). De asemenea, ea ajuta la crearea a ceea ce ar putea fi numita ,biserica dirijata de Cuvant'.

Inchinarea bazata pe Cuvant implica mai mult decat ghidaj pentru activitatile din cadrul unui serviciu de inchinare. Este o chemare pentru credinciosi, ca ei sa aiba anumite asteptari si anumite contributii la inchinarea lor. Cu alte cuvinte, este o chemare pentru a avea inchinatori bazati pe Cuvant.

De ce a ajuns inchinarea corporativa sa fie mai putin condusa de Cuvant? Din trei motive: am redefinit inchinarea, am acordat un rol gresit emotiilor in inchinare si nu ne asteptam ca prezenta lui Dumnezeu in mijlocul nostru sa fie mediata de Cuvantul Lui.

I. Ce este inchinarea adevarata? Ce rol are inchinarea?

Multi au redefinit inchinarea, asa ca s-a ajuns la ceva diferit de inchinarea stramosilor nostri spirituali. Istoricul pe probleme de biserica, Nick Needham, explica faptul ca un numar tot mai mare de crestini privesc astazi inchinarea ca pe ceva ce trebuie experimentat mai degraba decat ca pe ceva ce trebuie oferit. De-a lungul istoriei, poporul lui Dumnezeu a facut din Dumnezeu obiectul inchinarii lui: ei si-au adus inchinarea lui Dumnezeu si i-au pus-o inainte. "Veniti, sa ne inchinam si sa ne smerim (engl.- plecam), sa ne plecam genunchiul inaintea Domnului, Facatorului nostru!" (Ps. 95:6). "Voi lauda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Il voi mari in mijlocul multimii" (Ps. 109:30). "Inaltati pe Domnul impreuna cu mine. Sa laudam cu totii Numele Lui!" (Ps. 34:3). Inchinatorii aduceau inchinarea si Domnul le-o primea. De aici si expresia familiara "serviciu de inchinare", fapt care indica intelegerea lor, si anume ca ei slujeau lui Dumnezeu prin aducerea inchinarii lor. Ei considerau inchinarea ca fiind placuta lui Dumnezeu atunci cand Il preamareau pe Dumnezeul Trinitar cu credinciosie, daca isi exprimau recunostinta, daca luau seama la faptele Lui marete si daca Ii dadeau slava datorata Numelui Sau cel sfant.

In ziua de astazi, avem tendinta sa privim la noi insine ca fiind obiectul inchinarii: noi credem ca inchinarea este ceva ce ni se intampla. Noi nadajduim "sa intram" intr-o atmosfera mistica si spirituala, numita inchinare. Asadar nu mai vorbim despre serviciul de inchinare, ci de experienta inchinarii. Inchinatorul este mai pasiv in aceasta paradigma, intrucat cel care conduce inchinarea are rolul de a crea aceasta atmosfera de inchinare. Calitatea experientei noastre determina modul in care apreciem inchinarea, daca a fost sau nu un succes. Adesea, inchinarea devine o comoditate: cei care merg la biserica sunt consumatori si cauta o biserica unde (potrivit cu expresiile des auzite) "timpul de lauda si inchinare imi permite sa ma inchin" si "liderul inchinarii m-a condus in prezenta lui Dumnezeu". Mai mult decat o comoditate, inchinarea ajunge sa fie deseori un timp pentru divertisment: cei prezenti in biserica ocupa loc ca si spectatori, care, in tacere, iau parte la spectacol. (Inchinarea care nu este distractiva capata calificativul "insuficient".) Iar intrebarile care urmeaza dupa acest timp de inchinare, de genul: "Ai ramas cu ceva?" dezvaluie adesea faptul ca noi ne consideram principalii beneficiari ai inchinarii.

Cu ce anume cautam sa ramanem dupa intalnire? Stimulare emotionala si simtaminte spirituale. Atunci cand se apeleaza la ratiune (expunerea Bibliei de la amvon, citirea publica a Scripturii sau imnurile crestine profund spirituale) nu este promovat mediul mistic. Desigur, apelurile la ratiune sunt adesea vazute ca fiind finalul emotiilor religioase. Din acest motiv, de exemplu, exista o convingere tot mai mare ca predica pastorului nu este doar separata de timpul de inchinare, dar este chiar un obstacol in calea inchinarii (si de aici nevoia de a avea intalniri care sa dea la o parte acest obstacol in totalitate). Potrivit cuvintelor naucitoare ale unui lider de inchinare, invatatura biblica face parte din "programele omului", de care "este nevoie" pentru experimentarea prezentei lui Dumnezeu. El separa Cuvantul lui Dumnezeu de inchinarea la Dumnezeu printr-o remarca inteligenta: "Predica este pentru om, inchinarea este pentru Dumnezeu." Nu-i de mirare ca este dejucat de reforma protestanta orchestrata de Dumnezeu, care presupune doar predicatori, fara grupuri muzicale de inchinare.

Acest siretlic, prin care eul este vazut ca fiind beneficiarul principal al inchinarii, nu Dumnezeu, capata proportii seismice. In generatia trecuta, ideea ca inchinarea nu face referinta la ceea ne place, ci mai degraba inseamna a-I da lui Dumnezeu ceea ce doreste, nu ar fi starnit controverse. Acele zile nu mai sunt. Arta de a conduce inchinarea corporativa consta acum in a da omului, fara rusine, ceea ce ii place. Needham subliniaza cateva efecte daunatoare ale acestui siretlic, lasand la o parte problema care se ridica, daca aceasta este inchinarea autentica. Unul dintre aceste efecte este faptul ca serviciile de inchinare corporativa devin un fel de laborator, in care cel care conduce inchinarea experimenteaza, prin tehnici diferite, incitarea emotiilor oamenilor. "Ar putea avea loc treziri in bisericile noastre, daca muzica de inchinare ar fi prezenta intr-un mod mai eficient si care sa miste duhul", spune reclama unei carti de curand aparuta, care vorbeste despre modul de a conduce serviciile de lauda si inchinare. Daca cel care conduce cantarile crede ca o coregrafie buna va "aduce prin cantare prezenta si puterea lui Dumnezeu" (care este subtitlul acestei carti), el va "pescui" pana ce va gasi acea muzica ce produce rezultatul dorit.

Dar care sunt dovezile ca Duhul Sfant se misca intr-adevar in serviciul de inchinare? Si acest lucru s-a schimbat. Semnele faptului ca Duhul Sfant este in actiune nu mai sunt convingerea de pacat, pocainta, intelegerea spirituala sau cresterea in har si in cunoasterea Domnului Isus Cristos de catre crestini. In schimb, se considera prezent Duhul Sfant atunci cand emotiile si sentimentele sunt exaltate si se considera stins atunci cand exuberanta este prea mica. In acelasi timp, am pierdut adevarul, odinioara indiscutabil, anume ca Duhul Sfant lucreaza impreuna (si nu independent) de Cuvantul lui Dumnezeu (Is. 34:16, 59:21; Ioan 3:34, 6:63; Iac. 1:18; 1Pet. 1:23).

Acest accent nou care se pune pe "experienta inchinarii" nu este lipsit de atribute benefice. In multe biserici, intalnirea de duminica dimineata se redusese la un mesaj de evanghelizare precedat de exercitiile de incalzire. Dupa un timp preliminar de cantari, care urmarea sa-i pregateasca pe cei nemantuiti, Evanghelia era vestita si apoi era urmata de indemnul de a se veni in fata, pentru a se lua hotararea pentru Domnul. Aceasta era mai degraba o intalnire saptamanala de trezire decat un serviciu autentic de inchinare. Din fericire, astazi multi oameni realizeaza ca un serviciu de inchinare trebuie sa fie cu mult mai mult decat o simpla chemare a celor nemantuiti spre a fi salvati. Dar de asemenea, trebuie sa fie mai mult si decat a raspunde dorintei celor mantuiti de a avea parte de o experienta placuta.

A considera ca noi, nu Dumnezeu, reprezentam obiectul inchinarii corporative, este un lucru scandalos si dezastruos in acelasi timp... si probabil chiar idolatru. Ar fi cea mai mare oroare ca inchinarea (dintre toate lucrurile!) sa fie centrata pe om si nu pe Dumnezeu!

II. Cum stau lucrurile cu emotiile?

Aici, vina n-o poarta emotiile. Stand in prezenta Sfantului lui Israel si angajandu-L in dialogul sfant pe care noi il numim inchinare, acest lucru ar trebui cu siguranta sa inalte emotiile celui care se inchina. A-ti aduce inchinarea inaintea Domnului inviat Isus Cristos si a-L inalta pe El, aceasta trebuie sa fie (intr-un anumit sens) emotional.

John Calvin a vorbit in numele altor lideri ai reformei prostestante cand a condamnat "inchinarea frigida". El nu s-a temut de validarea emotiilor: "Aceasta dulceata imbelsugata, pe care a pastrat-o Dumnezeu pentru cei care se tem de El, nu poate fi cunoscuta fara ca, in acelasi timp, ea sa ne miste cu putere." Puritanul Stephen Charnok a scris: "Inchinarea este un act de intelegere, care corespunde cunoasterii puterii minunate a lui Dumnezeu si a gandurilor reale ale maretiei Sale." Dar el a continuat: "Este de asemenea un act de vointa, prin care sufletul adora si este plin de reverenta inaintea maretiei Sale, este incantat de prietenia pe care El i-o arata, imbratiseaza bunatatea Lui, intra in comuniune intima cu acest Obiect preaiubit si isi indreapta intreaga afectiune asupra Lui." Cu siguranta, aici sunt implicate emotiile!

Sau ganditi-va la Jonathan Edwards. Cand criticii au denuntat marea trezire din America, din anii 1730 si 1740, datorita pretinsei emotivitati excesive din cadrul trezirii, Edwards a scris Tratat despre sentimentele religioase, o carte pe al carei intreg cuprins el apara emotiile evlavioase. "Daca lucrurile cu privire la religie sunt intelese corect, ele vor avea efect asupra inimii." Indeosebi cantatul in timpul inchinarii pare "sa fie destinat in intregime inaltarii si exprimarii sentimentelor religioase", judeca Edwards. "Nu poate fi gasit niciun alt motiv pentru care trebuie sa ne adresam lui Dumnezeu prin vers mai degraba decat prin proza, si acesta insotit de muzica, decat acela ca asa este natura noastra, asa am fost facuti, ca aceste lucruri sa miste emotiile noastre."

Problema apare atunci cand stimularea emotionala este luata drept inchinare autentica. Acest fapt conduce la experiente emotionale goale, si nu la emotii declansate de Duhul Sfant, ce sunt experimentate ca rezultat al inchinarii noastre inaintea lui Dumnezeu. In inchinarea sanatoasa, Cuvantul lui Dumnezeu trezeste credinta in inima celui care se inchina, in parte prin promovarea increderii si a sigurantei cu privire la lucrurile care nu se vad (Rom. 10:17; Evr. 11:1; Ioan 20:31). Aceasta credinta il face pe credincios sa se inchine: el Ii multumeste lui Dumnezeu, Il lauda pe Dumnezeu, Il pretuieste pe Dumnezeu si Il adora. Multumirea ghidata de Cuvant, lauda, pretuirea si adorarea tasnesc din inima si mobilizeaza emotiile. Dar care este motivul de baza pentru care inchinatorul aduce inchinare? El nu da la iveala o flama emotionala, ci, mai degraba, Ii aduce lui Dumnezeu slava datorata Numelui Sau. Cel care se inchina, o face cu acest scop, si nu cu gandul ca in final va fi fericit. "Adevarata inchinare nu poate fi realizata ca mijloc pentru o alta experienta," scrie John Piper. "Inchinarea este autentica atunci cand sentimentele pentru Dumnezeu se ridica in inima si nu urmaresc altceva decat pe Dumnezeu." Inchinarea presupune a alerga dupa Dumnezeu ca Cel care este premiul nostru, si nu a alerga dupa un alt premiu care sa devina dumnezeul nostru.

Potrivit cuvintelor profesorului Robert Godfrey de la Seminarul Teologic din Westminster, emotiile trebuie sa raspunda Cuvantului si sa fie controlate de Cuvant. Ca sa se intample acest lucru, inchinarea corporativa trebuie sa fie saturata de Cuvantul lui Dumnezeu. ("Citeste Biblia, predica din Biblie, canta din Biblie, roaga-te potrivit Bibliei, intelege Biblia.") Godfrey rezuma totul: "Cand credinta si inchinarea noastra nu mai sunt centrate pe ele insele ci pe Cristos, atunci vor fi traite emotiile credintei noastre, emotii dulci si adevarate. Atunci ne vom da seama ca aceste emotii dau culoare inchinarii pe care o aducem din credinta."

Ce se intampla atunci cand experientele emotionale sunt cautate pentru ceea ce sunt ele? Uneori rezulta o inchinare bazata pe traditie. Aceasta inseamna a privi la Dumnezeu pe cai vechi si familiare, pentru ca ele declanseaza sentimente de nostalgie si amintiri dragi. Inchinatorii care se bazeaza pe traditie extrag adesea un anumit confort emotional din rutina, dar acest confort este deseori analog cu confortul emotional dat de colacul de salvare: este sigur, dar nu este divin la origine. Uneori, cand se cauta experientele emotionale, rezulta o inchinare bazata pe distractie -- adica, a-L cauta pe Dumnezeu intr-un spectacol religios pus in scena de profesionisti. Inchinatorii care se bazeaza pe distractie sunt, mai exact, spectatori: ei isi extrag placerea si implinirea din programele bisericesti, la fel ca si spectatorii care sunt satisfacuti de muzica de pe Broadway, focurile de artificii si cursele profesioniste de Formula 1 cu aceeasi locatie. Uneori, cand se urmareste a da nastere unor sentimente religioase, rezulta o inchinare bazata pe sentimente. Aceasta inseamna a-L cauta pe Dumnezeu intr-un mod similar cu revigorarea echipei sportive inainte de meci, asa cum faceam pe vremuri cand eram la liceu. Imi aduc aminte de intrunirile ce tineau o ora, in sala noastra de gimnastica, care trezeau in mine o adevarata frenezie emotionala. Tipam cu totii la unison, repetam expresii cu talc, bateam din palme si ne ridicam bratele leganandu-ne o data cu muzica. Intram intr-o stare emotionala de alerta, care era pe cat de excitanta, pe atat de incantatoare. Intregul grup era strabatut de ceva asemenea curentului electric, caci toti isi exprimau si experimentau emotiile in starea lor bruta. Cand privesc in urma, sunt uimit ca elevi de liceu au putut sa traiasca o experienta emotionala atat de puternica doar cu ajutorul cantecelor de victorie si al ritmului. Si tocmai asta este ideea: noi suntem capabili sa dam nastere unor experiente emotionale deosebit de placute, fara ajutorul lui Dumnezeu. Orice lider capabil al serviciului de inchinare poate sa conduca oamenii intr-o experienta emotionala (la fel si antrenorul de la liceu). Dar nu este acelasi lucru cu a-i conduce pe oameni in prezenta lui Dumnezeu.

Anumite supozitii populare cu privire la emotii sunt pur si simplu nebiblice. Godfrey ne reaminteste faptul ca Charles Finney a crezut ca nu putea sa existe "succes evanghelic" fara emotivitate. Iata ce a scris Finney: "Trebuie sa existe o exaltare suficient de mare incat sa trezeasca puterile morale latente si aceasta pentru a sta impotriva degradarii si a pacatului." Acest lucru este legat de supozitia (Godfrey il leaga de penticostalism) conform careia exprimarea exterioara a emotiilor neprelucrate sunt mai veritabile din punct de vedere spiritual decat diferitele forme de inchinare bazate pe Cuvant. Astfel ca, emotiile sunt adesea privite ca steroizi spirituali, care ne cresc masa musculara spirituala; de asemenea, sunt considerate a fi neatinse de pacatul nostru. Dar nu este adevarat. Pacatosii nu detin "puteri morale latente" si numai Duhul Sfant poate da mortii pacatul si poate lucra sfintenia in credincios. Pacatul a corupt intreaga noastra fiinta, inclusiv emotiile noastre. Emotiile noastre nu mai sunt ghidate de Dumnezeu de fiecare data, dupa cum nici dorintele sexuale nu sunt intotdeauna legitime. Ambele trebuie sa fie controlate de Cuvantul lui Dumnezeu si de Duhul lui Dumnezeu. Datorita pacatului, noi avem nevoie ca inchinarea bazata pe Cuvant sa controleze emotiile noastre.

Una dintre consecintele inchinarii bazate pe Cuvant este aceea ca, uneori, Il intalnim pe Dumnezeu pe cai surprinzatoare. Ca proaspat convertit, am fost invatat ca a intra in prezenta lui Dumnezeu este intotdeauna o experienta placuta si linistitoare. Dar de atunci am descoperit ca a comunica cu un Dumnezeu sfant, intr-o biserica ghidata de Cuvant, imi expune adesea pacatul! A fi umilit in timpul de inchinare nu este intotdeauna un sentiment confortabil si uneori este bine sa nu te simti confortabil! Multa gandire moderna vizavi de "intrarea in prezenta lui Dumnezeu" in serviciile de inchinare corporativa constituie o stavila, cu pornire din aceasta presupunere falsa, conform careia intalnirea cu Dumnezeu nu implica reverenta, teama si tremur, un sentiment acut de nevrednicie inaintea lui Dumnezeu si nevoia de pocainta. Daca, intr-adevar, comunicam cu Dumnezeul cel de trei ori sfant in inchinarea noastra, trebuie sa ne asteptam ca acest gen de lucruri sa se petreaca, cel putin din cand in cand. Atunci cand se intampla aceste lucruri, descoperim ca toiagul si nuiaua lui Dumnezeu ne mangaie (Ps. 23:4) si sfintenia lui Dumnezeu, care scoate la lumina pacatul, da frumusete sufletului (Ps. 50:1-3).

Nu este Cuvantul lui Dumnezeu suficient pentru a da nastere raspunsurilor spirituale care Il onoreaza pe Dumnezeu? Ce are el de spus despre sanatatea mea spirituala, atunci cand punerea inainte a Cuvantului lui Dumnezeu, intr-un mod profund, bogat si cu grija, nu implica simtamintele mele?

III. Cum experimenteaza inchinatorii prezenta lui Dumnezeu?

Dincolo de redefinirea inchinarii si de intelegerea gresita a rolului pe care il au emotiile, noi mai suferim si de o viziune inferioara Bibliei despre modul in care trebuie sa se predice. Aceasta se intampla indeosebi pentru ca -- in ciuda tuturor afirmatiilor noastre corecte cu privire la credinta -- multi au un punct de vedere inferior Bibliei, vizavi de Cuvantul lui Dumnezeu. Se pare ca ne-am pierdut increderea in abilitatea Bibliei de a ni-L descoperi pe Dumnezeul cel viu. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu tanjim sa saturam serviciile noastre de inchinare corporativa cu Cuvantul lui Dumnezeu.

Noi putem (si chiar trebuie) sa spunem multe lucruri despre Biblie: este infailibila, nu da gres niciodata, este rostita de Dumnezeu, este folositoare, este relevanta, este o autoritate suprema in materie de credinta si practica. Dar trebuie sa mai adaugam un lucru, ceva ce parintii nostri protestanti au accentuat la vremea lor (dar care acum pare sa fie dat uitarii): Scriptura este aceea care mediaza intrarea noastra in prezenta lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, astazi, Dumnezeu nu mai vorbeste poporului Sau prin vise sau profeti precum Isaia, nu mai este un lucru atat de firesc cum a fost in trecut. El vorbeste prin Cuvantul Sau. Asta inseamna ca, daca vreau sa aud glasul lui Dumnezeu si sa ma bucur de prezenta Lui, trebuie sa vin inaintea Cuvantului Sau. Cu alte cuvinte, Il intalnim pe Dumnezeu in Cuvantul Sau. Scripturile nu doar ne invata, ne sfatuiesc si ne corecteaza, ele constituie si calea normala prin care putem sa avem comuniune cu Dumnezeu.

Iata unul dintre lucrurile pentru care Biblia difera de alte carti. Un exemplu va fi indeajuns. O carte buna de istorie imi va reda evenimentele din viata lui Abraham Lincoln. O carte extrem de buna de istorie poate chiar sa creioneze atat de bine portretul lui Abraham Lincoln incat sa imi dau seama, intr-o anumita masura, de motivatiile, personalitatea si felul de viata ale omului Abraham Lincoln. Dar in cele din urma, nu retin decat faptele lui Abraham Lincoln, nu raman cu persoana lui. N-as putea niciodata sa am comuniune cu Abraham Lincoln prin faptul ca citesc o carte despre el. Asta inseamna ca aceasta carte de istorie nu este decat (sau in cel mai bun caz) didactica: imi ofera cunostinta. In schimb, Biblia este altfel. Este adevarat, Scripturile ma invata multe lucruri cu privire la Dumnezeu, adevarul Lui, caile Lui in mijlocul oamenilor. O ascultare atenta a Cuvantului lui Dumnezeu ma ajuta sa inteleg mult din caracterul Lui, din atributele si motivatiile Lui. Dar Biblia este mult mai mult de-atat! Ea are efect spiritual atunci cand este citita prin Duhul Sfant (Evr. 4:12; Fapte 20:31; 1 Cor. 1:18). Cand primesc Cuvantul Domnului cu rugaciune si cu reverenta, nu raman doar cu lucruri despre Dumnezeu: Il intalnesc pe Dumnezeu Insusi.

Cum mediaza Biblia prezenta lui Dumnezeu? Creeaza, reaprinde si promoveaza credinta in noi. "Cum vor crede in Acela despre care nu au auzit? Si cum vor auzi despre El fara propovaduitor? Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos." (Rom. 10:14,17) Cuvantul lui Dumnezeu este mai mult decat adevarat: el si lucreaza in cei care cred (1Tes. 2:13). Avand credinta sustinuta de Cuvantul lui Dumnezeu, Il vedem pe Dumnezeul Trinitar dezvaluindu-ni-Se in Scripturi. Credinta aduce in prim plan realitati spirituale. Atat siguranta, cat si convingerea cresc din credinta (Evr. 11:1). Ce se intampla atunci cand o credinta puternica se indreapta catre Domnul Isus Cristos Cel inviat? Credinta vie si in asteptare Il intelege in mod spiritual. Credinciosul se bucura de prezenta spirituala a lui Dumnezeu; el experimenteaza comuniunea spirituala cu Dumnezeu.

Din acest motiv, de-a lungul istoriei, crestinii au dat mare importanta Cinei Domnului. Masa comuniunii este expresia vizibila a adevarului biblic; Augustin a numit-o "Cuvantul vizibil". Pentru oameni precum John Calvin, puritanii si Charles Haddon Spurgeon, Cina Domnului este plina de putere pentru ca ea expune Cuvantul lui Dumnezeu si intareste astfel credinta credinciosului. Cand credinta devine indrazneata datorita Cuvantului vizibil, aceasta credinta se tine tare de Cristosul inviat. In acest sens, Isus este prezent spiritual la Cina Domnului: El este "prezent spiritual in credinta credinciosului", asa cum se exprima Confesiunile Baptiste ale Credintei din Westminster si Londra.

Ca atare, Cuvantul vestit al lui Dumnezeu (adica Biblia este citita si vestita clar) si Cuvantul vizibil al lui Dumnezeu (adica celebrarea Cinei Domnului) duc la o inchinare corporativa potential electrizanta. Unii obiecteaza: ,Dar tu vorbesti doar despre prezenta spirituala a lui Cristos si despre comuniunea spirituala cu Dumnezeu. Acest lucru nu este real.' Raspunsul nostru: realitatile spirituale sunt cele mai reale realitati! Insa, ele sunt realitati intelese doar prin credinta. De acum inainte, credinta noastra trebuie sa fie viguroasa si expectativa; si este asa atunci cand este energizata de Cuvantul viu, activ, plin de putere si eficient al lui Dumnezeu (Evr. 4:12). Asa cum spune Jonathan Edwards, Dumnezeu Se glorifica pe Sine Insusi inaintea oamenilor plini de credinta, "dezvaluindu-Se lor spre intelegere" si "facandu-Se cunoscut inimii lor".

La aceasta ne referim atunci cand spunem ca Scriptura, Cuvantul lui Dumnezeu, mediaza intrarea noastra in prezenta Lui. Cand este de asteptat sa comunic cel mai bine cu Dumnezeu intr-un mod intim? Cand ma pot astepta ca Dumnezeu sa suplineasca harul Sau fata de mine si sa ma conduca in prezenta Lui? Atunci cand Biblia este inaintea mea, in toata bogatia ei, cand o citesc cu atentie si descopar valoarea ei rascumparatoare. Noi dam dovada de o intelegere insuficienta a Cuvantului lui Dumnezeu atunci cand negam (in teorie sau practica) faptul ca Biblia, Cuvantul, mediaza intrarea noastra in prezenta lui Dumnezeu.

Se pare ca tot mai putini crestini au incredere ca Biblia face cu adevarat acest lucru. Intreaba orice credincios cand (sau unde) comunica cu Dumnezeu in mod intim si el probabil ca nu iti va raspunde: "Atunci cand aud Cuvantul lui Dumnezeu." In schimb, cautam ca tocmai cantarile cu foarte putin continut biblic sa medieze prezenta lui Dumnezeu. Desi nu am admite niciodata, multi cred, in secret, ca melodiile neinspirate sunt mai pline de putere decat Scripturile inspirate. Suntem gata sa marturisim ca invatatura biblica este importanta si chiar indispensabila, insa privim muzica drept mijloc de a ne face legatura cu Dumnezeu.

Credeti ca exagerez? Un articol recent din revista Worship Leader (Liderul inchinarii) purta subtitlul "Muzica, mediu prin care intram in legatura cu Dumnezeu". Un tanar crestin mi-a redat aceeasi idee in felul urmator: ,Trebuie sa ai muzica buna. Trebuie sa ai ceva cu care sa aduci oamenii in prezenta lui Dumnezeu.' Sau luati in considerare website-ul acestei biserici; antetul boldit al paginii arata astfel Lauda & Inchinare: "Inchinarea constituie o parte vitala din viata credinciosului. Am fost creati pentru a ne inchina. Parte din scopul pentru care exista aceasta biserica este acela de a ajuta credinciosii sa inteleaga acest lucru ... si sa devina inchinatori. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu unii dintre cei mai talentati muzicieni si cantareti din cati exista. De indata ce intri in locasul nostru, nu dureaza mult pana ce picioarele incep sa bata ritmul, incepi sa bati din palme, si glasul ti se inalta in cantare, caci corul si formatia bisericii, pline de energie si entuziasm, te conduc chiar in prezenta lui Dumnezeu." Observati cum discutia trece direct de la inchinare la muzica, sugerand ca inchinarea este muzica. Iata aici o afirmatie teologica clara cu privire la noua sacralitate a cantecului: muzica interpretata cu talent este cea care "te va duce chiar in prezenta lui Dumnezeu". Intr-adevar, cand incerc sa discut despre inchinarea bazata pe Cuvant cu crestinii care se opun ei, cursul discutiei este invariabil catre muzica. De ce? Deoarece pentru ei inchinarea inseamna doar muzica.

Din acest motiv nu mai privim ascultarea unei predici ca fiind un moment important din inchinare. Nu mai stim cum sa-L intalnim pe Dumnezeu in Cuvantul Sau. Este adevarat, nu mai venim la ora de invatatura asteptandu-ne sa Il intalnim pe Dumnezeu, nu ne asteptam decat sa auzim o lectie. In momentele in care se canta, emotiile noastre se trezesc si credem ca abia acum incepe adevarata lauda si inchinare. Noi nu vedem in invatatura biblica un mijloc de a ne face legatura cu Dumnezeu.

Expresia "medierea prezentei lui Dumnezeu" iti suna ciudat? Esti nefamiliarizat cu ideea de a-L experimenta spiritual pe Dumnezeu intr-un serviciu divin de inchinare?

Fiti siguri de un lucru, escatologia potrivit careia imparatia lui Dumnezeu a si venit este periculoasa. Noi nu-L vedem pe Dumnezeu acum: credinta noastra este inca credinta, nu este vedere (2Cor. 5:7). Nadejdea inseamna ca noi vedem inca intr-o oglinda, in chip intunecos (Rom. 8:24-25; 1Cor. 13:12). Profesorul Michael Horton observa corect ca, de-a lungul istoriei, cei care cereau o viziune deplina a lui Dumnezeu pe pamant au fost susceptibili indeosebi la abuzurile din sfera inchinarii (precum idolatria). Dar cu siguranta, Dumnezeu este mai mult decat o deductie logica scoasa din textele Bibliei. De-a lungul veacurilor, crestinii au respins si escatologia potrivit careia imparatia lui Dumnezeu inca nu a venit: ei au anticipat comuniunea cu Dumnezeu in serviciile lor de inchinare. Mai ales, ei se asteptau ca Dumnezeu sa le vorbeasca (spiritual) atunci cand Biblia era propovaduita cu credinciosie. Au facut asa pentru ca (folosind cuvintele puritanului John Owen), Biblia era revelatia supranaturala si imediata a gandului lui Dumnezeu data poporului Sau. Pentru ei, glasul lui Dumnezeu in sufletul omului a fost chiar dovada intrarii in prezenta lui Dumnezeu.

Sa privim la cuvintele lui Martin Luther: "Oamenii gandesc in general: 'Daca as avea prilejul sa-L aud pe Dumnezeu in persoana vorbind, as alerga cu disperare [sa-L aud]'... Dar voi aveti Cuvantul lui Dumnezeu in biserica ... si acesta este Cuvantul lui Dumnezeu tot atat de sigur cum Dumnezeu este Cel care va vorbeste." Puritanul Jeremiah Burroughs i-a sfatuit pe inchinatori in acelasi mod: "Cand veniti sa ascultati Cuvantul ... nu veti auzi discursul unui om, ci Il veti auzi pe Dumnezeu si veti auzi Cuvantul Dumnezeului Celui vesnic. ... De multe ori veti spune: "Veniti, sa mergem sa ascultam pe un om predicand". O, nu, sa mergem sa Il auzim pe Cristos predicand, caci in ceea ce-i priveste pe slujitorii Domnului , ei nu se predica pe ei insisi, ci Cristos predica prin ei, astfel ca, in ceea ce va priveste, nu veniti sa il ascultati pe acest om sau pe celalalt, ci veniti sa Il ascultati pe Isus Cristos."

Intr-o scriere mai recenta, teologul J. I. Packer reafirma aceasta convingere: "In predicarea veritabila, vorbitorul este slujitorul Cuvantului si Dumnezeu vorbeste si lucreaza prin Cuvant, folosindu-se de buzele slujitorului Sau." In acelasi fel, teologul baptist de ramura sudica Albert Mohler aminteste faptul ca predicarea de la amvon "nu are rolul de a sfatui, bazata pe o expertiza religioasa, ci are o functie profetica si anume ca Dumnezeu vorbeste poporului Sau." El continua: "Adevarata inchinare are loc atunci cand ... predicarea Cuvantului este inteleasa ca un eveniment in care Dumnezeu vorbeste poporului Sau prin Cuvantul Sau." De asemenea, Mohler respinge tendinta moderna de a face diferenta intre inchinarea bazata pe muzica si predicarea bazata pe Cuvant: "Inchinarea nu este ceva ce facem inainte de a ne aseza in fata Cuvantului lui Dumnezeu, este un act prin care poporul lui Dumnezeu isi indreapta intreaga atentie inspre a-L auzi pe Singurul Dumnezeu viu adresandu-Se poporului Sau si primind laudele din partea lui."

A-L asculta pe Dumnezeu in acest fel inseamna a-I aduce inchinare. Inseamna a aduce inaintea lui Dumnezeu o inima supusa si zdrobita. Inseamna ca Il cinstesti pe Dumnezeu cu o credinta aflata in asteptare. Aratand aceasta dependenta inseamna ca esti reverentios fata de Dumnezeu. Un astfel de angajament spiritual de buna voie nu reprezinta o experienta pasiva: inchinatorii bazati pe Cuvant au o foame deliberata dupa cuvintele lui Dumnezeu si, in acelasi timp, se tin cu amandoua mainile de aceste cuvinte (Mat. 4:4).

IV. De ce nu vedem in predicarea de la amvon o cale de inchinare?

Multi crestini merg astazi pe ideea ca expunerea Bibliei nu constituie modalitatea principala de a aduce lauda si inchinare lui Dumnezeu. De ce? Din doua motive.

In primul rand, pentru ca adesea predicatorii predica jalnic. Indeosebi, multe din predicile noastre accentueaza principii morale, etice si care tin de stilul de viata, fara a pune aceste aspecte in contextul rascumpararii lui Dumnezeu sau/si intr-un context centrat pe Dumnezeu. Aceasta face ca crestinilor sa le fie greu sa aiba o atitudine de inchinare in timp ce asculta predica. Noi, pastorii, avem vina noastra pentru intoarcerea membrilor bisericii catre muzica contemporana in cautare de inchinare: predicile noastre, care ajuta omul, sunt tot mai orientate catre nevoile resimtite de om, in timp ce multe cantece moderne de inchinare incearca, cel putin, sa se focalizeze asupra lui Dumnezeu. Predicile noastre abordeaza probleme practice, de zi cu zi, (un lucru bun), dar nu continua sa arate si puterile minunate ale unui Dumnezeu Trinitar suveran si plin de mila (lucru care nu este bun). Iata cum explica John Piper aceasta problema: multe cantece de inchinare ne ofera posibilitatea ca cel putin sa ne inaltam sufletele la Dumnezeu, in timp ce predica nu face altceva decat sa ofere sfaturi despre cum sa dezvolti o relatie mai buna cu colegii de serviciu. Probabil ca, fara niciun fel de intentie, predicile noastre accentueaza comportamentul crestin si ajung chiar sa excluda din continutul lor slava lui Dumnezeu sau Persoana lui Cristos.

Cand vedem ca predica nu ni-L infatiseaza pe Dumnezeul Trinitar, este greu sa-ti aduci inchinarea. Cum sa ne ridicam ochii la cer pentru a ne inchina Dumnezeului care ne-a oferit mantuirea cand predica urmeaza urmatoarele idei principale:

I. Defectul major al lui Ahab
II. Esti tu ca si Ahab?
III. Nu fi ca si Ahab

Cu alte cuvinte, predicile cu continut moral si ilustrativ (care ne fac sa privim doar la noi insine si sa ne intrebam: ,Cum sta treaba cu mine?') nu conduc la inchinare. Dupa ce ani la randul asculta predici care nu mantuiesc, oamenii s-au invatat sa le priveasca drept ceva mai putin decat niste lectii de moralitate. Celor mai multi oameni nu li s-a pus problema sa Il vada pe Cristos intr-o predica, asa ca ei nu se asteapta sa Il vada.

Remediul nu consta in a indeparta aplicatiile practice, de zi cu zi, din mesajele de la amvon; ci mai degraba trebuie ca aceste aplicatii sa fie puse intr-un context mai larg, focalizat pe Dumnezeu sau centrat pe Cristos. Piper exprima bine acest lucru: "Predica este menita de Dumnezeu a-i capta pe oameni in vederea inchinarii, si nu o aplicatie umana cu caracter practic, tinuta dupa inchinare. Scopul predicii este acela de a trata divortul din perspectiva inchinarii, de a trata adolescenta din perspectiva inchinarii si de a trata mania din perspectiva inchinarii." Predicile din sfera rascumpararii inca mai invata oamenii sa nu fie ca si Ahab! Dar o fac in asa fel incat, pe langa faptul ca ti-l arata pe Ahab, iti arata pacatul si pocainta care iti revine, ti-L arata si pe Mantuitorul inviat si pe Dumnezeul intronat. Presedintele Seminarului Teologic Covenant, Bryan Chapell, explica: "Biblia nu este o carte care ofera ajutor prin sine insasi. Scriptura prezinta un mesaj consistent, organic. Ea ne spune cum sa Il cautam pe Cristos care singur este Mantuitorul nostru si sursa puterii de a fi si de a face ceea ce Dumnezeu ne cere. A predica acest "trebuie", pe care oamenii sa-l faca sau sa-l transpuna in fiinta lor, fara a-L mentiona pe Cel care poate sa realizeze acestea in ei, deformeaza mesajul Bibliei. Lucrarea de rascumparare a lui Dumnezeu este inclusa in orice expunere corecta a vreunui pasaj biblic."

Predicile centrate pe Dumnezeu si care vorbesc de mantuire conduc la inchinare. Aceste predici ne fac sa privim la cer si ne fac sa-L imbratisam pe Dumnezeul care ne-a rascumparat. "Sarcina de a predica", aminteste Piper predicatorilor, "consta in aratarea gloriei lui Dumnezeu atotsatisfacatoare intr-un asa mod incat puterea oricarei placeri competitive sa fie zdrobita si Dumnezeu Insusi sa Isi faca poporul captiv." Dumnezeu sa-i tina captivi pe cei care I se inchina: aceasta inseamna a intra in prezenta lui Dumnezeu! Cand predicile infatiseaza gloria Dumnezeului nostru rascumparator, ele mediaza cu adevarat intrarea noastra in prezenta lui Dumnezeu. Il vedem pe Cristos prin credinta pe masura ce El este vestit ("credinta vine in urma auzirii"). Noi ne laudam cu Dumnezeul nostru care este cu mult mai minunat si mai maret decat ne-am putut imagina vreodata.

Exista si un al doilea motiv pentru care crestinii de astazi nu privesc predica de la amvon ca pe o ocazie de a aduce inchinare: deseori, ascultatorii nu asculta eficient. Intelectul nostru a fost atat de afectat intr-un mod negativ de un sistem public educational defectuos, de campaniile politice cu mesaje fulger, de comediile TV de jumatate de ora, de jocurile video si dependenta noastra de divertisment, incat pur si simplu nu putem sa ascultam o predica pe toata lungimea ei. Mintea noastra nu urmareste cu atentie si interes mesajele rostite de la amvon. Doctrina ni se pare complicata si plictisitoare. O predica scurta nu poate adesea sa explice pe deplin si in amanuntime un pasaj biblic, sa ofere aplicatii practice si sa se si plaseze in contextul rascumparator care-L slaveste pe Dumnezeu; insa noi nu ne gandim prea mult la aceasta si consideram ca o predica de cinci minute este criminal de lunga. (Asta ar insemna ca Charles Haddon Spurgeon, George Whitefield, John Calvin, Jonathan Edwards si majoritatea pastorilor puritani sa fie, cu totii, niste esecuri plasate la amvon, potrivit standardelor de astazi.) Nu ne dam seama ca noi, de fapt, nu facem altceva decat sa cerem pastorilor sa rosteasca predici minuscule care, in mod inevitabil, vor produce crestini minusculi. In orice caz, ideea este ca noi nu suntem in stare sa ascultam cu atentie si intr-un mod eficace. Imi dau seama ca unora dintre noi chiar nu le place sa asculte. O ascultare atenta necesita o gandire sanatoasa, iar o gandire sanatoasa implica munca.

O parte importanta a problemei noastre vizavi de ascultare este aceea ca noi nu venim la predica cu gandul de a-L vedea pe Dumnezeu. Noi nu ascultam cu gandul ca sa auzim adevarul rascumparator. Noi nu venim la ora de predica cu gandul ca, realmente, Cuvantul va mijloci prezenta lui Dumnezeu. Asteptarile mici aduc rezultate mici. Intr-adevar, experimentarea prezentei lui Dumnezeu este adesea un gand care abia daca ne trece prin minte atunci cand ne asezam sa ascultam o predica; in schimb, o facem dintr-un fel de datorie. De aceea murmuram nerabdatori (in gand, bineinteles) atunci cand pastorul, dupa ce a vorbit patruzeci si cinci de minute, spune: "Si acum sa trecem la ultimul punct." Murmurul nostru este dovada clara ca noi nu ne asteptam ca acest ultim punct sa fie ceva care sa ni-L arate pe Mantuitorul sau sa ne dezvaluie slava lui Dumnezeu. Cine ar murmura cu nerabdare daca s-ar astepta ca sa Il vada pe Dumnezeu si mai clar?

Daca a-L auzi pe Dumnezeu vorbind in Cuvantul Sau nu ne smulge lauda si inchinare veritabile, atunci problema noastra necesita o solutie mult mai serioasa decat un serviciu de cantari de duminica seara.

Inchinarea bazata pe Cuvant nu presupune reducerea serviciului de inchinare la o predica. Inchinarea bazata pe Cuvant include cantari, citirea Bibliei, rugaciune si Cina Domnului. Dar inchinarea bazata pe Cuvant inseamna ca inchinarea nu se opreste atunci cand incepe predica. Ascultati ce spune James Stewart, marele predicator scotian: "Daca intr-o congregatie, un suflet aici si unul dincolo primeste o viziune a Dumnezeului slavit in timpul unei predici, daca vede o strafulgerare a frumusetii lui Cristos, daca primeste revelatie cu privire la o nevoie personala prin cercetarea pe care i-o face Duhul, trebuie oare minimalizata slujirea din Cuvant, sau privita ca mai putin divina ... decat alte parti ale serviciului? Nu aduce inchinare o astfel de predica?"

V. Reforma protestanta, reforma a inchinarii

Ce ar spune inaintasii nostri protestanti cu privire la gandirea noastra moderna de astazi legat de lauda si inchinare? Probabil ca ar fi socati sa vada atata revarsare emotionala, cvasi-misticism si mentalitate romano-catolica. Biserica romano-catolica medievala isi perfectase abilitatea de a da nastere unor experiente religioase bazate pe simturi, care nu aveau la baza Cuvantul lui Dumnezeu. Mesa era indeosebi monarhala, mistica si impresionanta. Arhitectura obisnuia sa promoveze sentimentele religioase, precum erau acele tavane menite a indrepta privirea oamenilor catre cer. Mesa era rostita in latina, asta inseamna ca oamenii erau spectatori care luau parte la mesa, dar nu participau in mod activ. Atmosfera si ritualul coreografic aveau rolul de a oferi oamenilor o experienta religioasa. Insa mesa nu dadea loc nicidecum predicarii Cuvantului lui Dumnezeu. Ceremonia si ambianta creata - si nu Biblia - erau cele ce mediau propriu-zis prezenta lui Dumnezeu pentru oamenii aflati in strana.

Chiar de la bun inceput, reformatorii protestanti au respins aceasta inclinatie catre lauda si inchinare. Spre deosebire de romano-catolici, protestantii au afirmat ca Scripturile (si nu mesa, pe care si criticii Romei o considerau a fi o experienta religioasa impresionanta) Il aratau inchinatorilor pe Cristosul inviat. Protestantii au facut din Cuvantul lui Dumnezeu (prin citire, cantare si predicare) tinta primordiala a intalnirilor crestine. Au mers pana acolo ca au numit Cuvantul lui Dumnezeu un mijloc de har, sau unul dintre canalele instituite de Isus Cristos, prin care El Isi transmite harul poporului Sau, in mod obisnuit. In ceea ce-i priveste pe stramosii nostri protestanti, predica nu constituia un timp de invatatura informationala, care urma imediat dupa sectiunea de inchinare a serviciului divin: predica era chiar inima inchinarii.

Retineti ca Reforma protestanta a fost in mare masura o reforma a inchinarii. Pentru a fi siguri, reformatorii au tintit la doctrina nebiblica a mantuirii bisericii Romano-Catolice. Dar aceasta nu constituia singura lor tinta. John Calvin ne-a dat acest rezumat al agendei Reformei: "Toate controversele noastre [cu Roma] cu privire la doctrina duc fie la inchinarea legitima in fata lui Dumnezeu, fie la terenul mantuirii." Calvin a sustinut ca "modul in care I se aduce asa cum trebuie inchinarea lui Dumnezeu" si "sursa din care trebuie luata mantuirea" [adica, justificarea doar prin credinta] sunt doua chestiuni care "cuprind in ele insele toate celelalte parti si, in consecinta, toata substanta crestinismului."

Potrivit istoricului pe probleme de biserica Hughes Oliphant Old, Martin Luther a apreciat restabilirea centralitatii citirii si predicarii Bibliei, ca fiind cea mai necesara reforma a inchinarii din vremea sa. Acest fapt a condus la cele mai semnificative (chiar daca subapreciate) reforme ale Reformei: serviciul de inchinare, citirea Bibliei, cantarea, predica si implinirea randuielilor bisericesti, toate se tineau intr-o limba obisnuita, nu in latina. In acest punct, Luther a tradus Biblia in germana si, de asemenea, a compus imnuri in germana. De ce au luptat reformatorii pentru inchinarea autohtona? Nu pentru ca membrii bisericii lor ar gasi mai interesante astfel de intalniri! Ci mai degraba, reformatorii si-au dorit sa dezlantuie puterea Cuvantului lui Dumnezeu in cadrul serviciului de inchinare corporativa. Pentru ei, adevarata inchinare era atat determinata cat si energizata de Biblie.

Interesant, Calvin a criticat Roma pentru faptul ca sustinea ca acea ravna din partea inchinatorului valideaza orice fel de inchinare. Reformatorul din Geneva i-a auzit pe sustinatorii romano-catolici argumentand in acelasi fel cum auzim astazi: Dumnezeu imi accepta inchinarea atata timp cat sunt sincer si inima este indreptata in aceasta directie. Pentru reformatori, ravna si sinceritatea nu erau suficiente pentru validarea practicilor de inchinare. Ravna trebuie sa fie in acord cu cunostinta (Rom. 10:2). Si de unde obtinem aceasta cunostinta? Dintr-un singur loc, au spus reformatorii: Cuvantul scris al lui Dumnezeu.

Inchinarea bazata pe Cuvant caracterizeaza corect inchinarea stramosilor nostri protestanti. ("Citeste Biblia, predica Biblia, canta Biblia, roaga-te din Biblie, intelege Biblia.") Protestantii de toate felurile au inteles de multa vreme ca ghidajul pentru un serviciu de inchinare biblic si benefic poate fi redus la atat: Cuvant si Sacralitate. De secole intregi, crestinii si-au intalnit Dumnezeul in Cuvantul scris (asa cum a fost infatisat prin predica, citiri publice ale Bibliei si cantatul psalmilor) si in Cuvantul vizibil (asa cum este infatisat prin Cina Domnului).

Noi suntem probabil prima generatie de crestini din intreaga istorie a Bisericii care crede ca poate avea un serviciu de lauda si inchinare fara Cuvant vestit si fara Cina Domnului.

Inchinarea bazata pe Cuvant duce la o inchinare simpla. De ce? Pentru ca inchinarea in duh si in adevar este, de la sine, interioara si spirituala. Duhul Sfant apasa adevarul scriptural in inima noastra, fapt care declanseaza drept raspuns o inchinare realizata cu ajutorul sufletului. Asadar, dusmanul inchinarii spirituale interioare este un divertisment exterior. Ritualurile, lucrurile noi si obiectivele vizuale au fost privite de-a lungul istoriei drept impedimente pentru inchinarea energizata de Duhul, si nu ajutoare in acest sens. Astfel de intrusi uzurpa rolul Duhului Sfant de a initia inchinarea in inima. Sentimentalismul excesiv si dezinteresul sunt piedici de asemenea. Pastorul Timothy Keller explica: "Atat spectacolul cat si sentimentalismul [sau ceea ce Keller numeste "spiritul de turma"] actioneaza direct asupra emotiilor oamenilor si nu exista credinta ca Duhul lui Dumnezeu descopera adevarul." O astfel de simplitate este voita, pentru ca protejeaza inchinarea adevarata; este mai verosimil faptul ca inchinarea este calauzita de Cuvantul lui Dumnezeu si de Duhul Lui. "Simplitatea ar trebui sa fie marea caracteristica a inchinarii nou-testamentale," a sfatuit J. C. Ryle, pentru ca "ticalosia innascuta a naturii umane este de asa natura ca mintile noastre sunt prea inclinate sa se intoarca de la lucrurile spirituale la cele vizibile."

Dar nu se foloseste Duhul Sfant de mijloace pentru a promova inchinarea adevarata? Ba da, numai ca aceste mijloace ne sunt revelate in Scriptura. In acest fel, inchinarea centrata pe Cuvant a pus baza a ceea ce se numeste principiul regulator. La radacini, principiul regulator afirma ceva batator la ochi: Biblia este autoritatea finala in materie de credinta si conduita, astfel ca tot Biblia trebuie sa fie autoritatea finala si in materie de inchinare. Cu alte cuvinte, Scriptura trebuie sa coordoneze inchinarea. Ea face acest lucru prin specificarea elementelor (sau activitatilor specifice) pe care Dumnezeu le admite pentru aducerea inchinarii. Aceasta este o consecinta a atotsuficientei Scripturii (2Tim. 3:16-17; Ps. 19:7) si, indeosebi, atotsuficienta Scripturii (si autoritatea) in vederea coordonarii inchinarii. Doar activitatile menite a lua parte din inchinare, pe care Biblia le descrie cu specificitate, sunt valide, in timp ce acelea pe care Biblia nu le descrie in mod specific sunt invalide. Potrivit cuvintelor Marturisirii de credinta de la Westminster din 1646 (intr-un limbaj identic cu cel al Marturisirii de credinta Baptiste din Londra din 1689):

Calea de inchinare acceptata de Dumnezeul adevarat este instituita de El Insusi, si, prin urmare, limitata de descoperirea voii Sale, pentru ca Lui sa nu I se aduca inchinare potrivit cu imaginatia sau procedeele omenesti, nici potrivit cu sugestiile lui Satan sub diferite forme vizibile, nici potrivit cu vreo alta cale care nu este aratata in Sfintele Scripturi.

Asadar, principiul regulator protejeaza serviciile de inchinare de idei conform carora Dumnezeu nu sanctioneaza. Departe de a fi o camasa de forta, el elibereaza bisericile pentru a se bucura de inchinarea bazata pe Cuvant. "Beneficiul cheie al principiului regulator", aminteste J. Ligon Duncan III, "este acela ca ajuta la certificarea faptului ca Dumnezeu -- si nu omul -- este autoritatea suprema vizavi de cum trebuie sa se desfasoare inchinarea corporativa, subliniind in mod cert faptul ca Biblia, propria descoperire speciala a lui Dumnezeu (si nu opiniile noastre, afinitatile noastre, simpatiile si teoriile noastre), constituie factorul primordial in conduita si abordarea inchinarii corporative." O astfel de inchinare corporativa este atat sanatoasa din punct de vedere exegetic cat si satisfacatoare din punct de vedere emotional. Ea da libertate celor care isi aduc inchinarea sa-L contemple pe Dumnezeu asa cum Se dezvaluie Acesta in propriul Sau Cuvant. Principiul regulator ofera o inchinare corecta, dar, de asemenea, ofera bucurie celor care se inchina.

Inchinarea bazata pe Cuvant este atacata astazi in multe biserici. Pastorii se afla sub presiunea de a da membrilor bisericii ceea ce vor acestia, ceva ce adesea nu constituie o inchinare bazata pe Cuvant. Cererea pentru inchinarea corporativa care nu este condusa de Cuvantul lui Dumnezeu aduce la lumina faptul ca problema este mai mult decat una de stil si preferinte personale. Problema este de ordin teologic. Putini membri ai bisericii obiecteaza la invatatura biblica, dar putini sunt si cei care sunt de acord cu John Piper: "Daca inchinarea nu se doreste a fi o comuniune spirituala cu Dumnezeu si un raspuns plin de reverenta si de dragoste la adresa lui Dumnezeu, atunci la baza inchinarii trebuie sa se afle descoperirea lui Dumnezeu Insusi, si El a randuit sa Se faca cunoscut indeosebi prin Cuvantul Sau." Cele mai rasunatoare voci din bisericile de astazi presupun ca inchinarea bazata pe Cuvant este oarecum oximoronica: lauda si inchinarea adevarate (spun ei) trebuie sa aiba la baza muzica.

VI. Cum ramane cu muzica?

Inchinarea bazata pe Cuvant acorda un rol vital muzicii. Cartea Psalmilor constituie o imputernicire scripturala clara pentru locul pe care sa-l detina muzica in inchinarea corporativa. Cantatul psalmilor, imnurilor si a cantarilor spirituale (Efes. 5:19; Col. 3:16) este unul dintre elementele recomandate in Biblie pentru inchinarea corporativa (impreuna cu citirea Scripturilor, predicarea Bibliei si ascultarea predicii respective, rugaciunea si implinirea hotararilor/randuielilor bisericesti. Una dintre reformele inchinarii instituite de liderii Reformei a fost extinderea timpului de cantare congregationala in serviciile de inchinare. "Alaturi de Cuvantul lui Dumnezeu, muzica merita cele mai inalte omagii," scria Martin Luther. "Darul limbii impreuna cu darul cantarii au fost date omului pentru ca el sa vesteasca Cuvantul lui Dumnezeu prin muzica." Luther a mers pana acolo ca a oferit educatie muzicala unor tineri slujitori. A te inchina lui Dumnezeu este un lucru atat de plin de insufletire incat analiza intelectuala nu este suficienta: avem nevoie de cantare pentru a-L inalta pe gloriosul nostru Dumnezeu.

In orice caz, o discutie ce vizeaza inchinarea corporativa nu poate nici sa inceapa, nici sa conduca la o discutie legata de muzica. Cand reducem discutiile pe tema inchinarii la discutii pe tema muzicii, atunci, implicit, noi definim inchinarea ca fiind bazata mai degraba pe muzica decat pe Cuvant (si implicit minimalizam celelalte elemente recomandate ale inchinarii). Muzica este importanta, dar nu este atotsuficienta. Cand lasam muzica sa domine gandirea noastra vizavi de inchinare, fara sa vrem, putem cadea in greseala descrisa de profesorul Harold Best: noi "putem da impresia ca Dumnezeu este mai mult prezent atunci cand este muzica, prin comparatie cu situatia cand nu este muzica; inchinarea este mai posibila in prezenta muzicii decat in absenta ei; dam impresia ca Dumnezeu ar depinde de muzica pentru a-Si face aparitia." Ceea ce facem in timpul saptamanii -- faptul ca urmarim sfintenia personala, urmarim sa avem un timp personal de devotiune, urmarim sa ne purtam cu credinciosie fata de sarcinile pe care ni le-a incredintat Dumnezeu -- acestea exercita un rol mai important in calitatea inchinarii pe care o aducem duminica decat selectarea cantarilor. Autenticitatea spirituala este mult mai de folos decat virtuozitatea muzicala. Dand la o parte pe cel imoral si blasfemiator, un crestin care este hotarat sa se inchine lui Dumnezeu in timpul serviciului de inchinare din ziua Domnului poate sa faca acest lucru fara sa ia in calcul stilul muzical.

Multe probleme pot fi evitate daca incepem sa localizam muzica in cadrul categoriei cu numele "slujirea din Cuvantul lui Dumnezeu". Presupunerea care se face astazi este ca muzica este o categorie separata, de sine-statatoare, si de aceea opereaza dupa propriile sale reguli. Dar nu asa trateaza Biblia muzica spirituala. Biblia arata ca muzica spirituala este un mijloc de vestire a Cuvantului lui Dumnezeu. Uitati-va la Coloseni 3:16: "Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatati-va si sfatuiti-va unii pe altii cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multumire in inima voastra." Acest verset adevereste faptul ca muzica de inchinare trebuie sa determine cuvantul lui Cristos (si nu un alt cuvant) sa locuiasca din belsug in poporul lui Dumnezeu. Muzica trebuie sa fie o unealta de invatare si avertizare, dandu-i astfel o functionalitate asemanatoare cu predica. Invatatura de la amvon detine autoritatea de a invata si avertiza atunci cand este o expunere corecta a Bibliei; ea isi pierde autoritatea atunci cand devine ceva care ne face doar sa ne simtim bine. Acelasi lucru este valabil si pentru muzica.

Psalmii constituie un exemplu si mai graitor in ceea ce priveste latura educationala a cantarilor. Cartea Psalmilor a functionat timp de mii de ani ca si carte de imnuri inspirate divin pentru poporul lui Dumnezeu, oferind aceasta posibilitate de a canta doctrina, rugaciuni, invataminte morale, istoria rascumpararii si caracterul lui Dumnezeu. Psalmii au permis inchinatorilor sa-si exprime emotiile indreptate spre Dumnezeu, printr-un filtru scriptural. Pentru ei, cantarea era calea de a medita la Cuvantul lui Dumnezeu si de a-l implementa.

Intrucat cantarea in colectiv este o cale de a cugeta la Cuvantul lui Dumnezeu, muzica din biserica trebuie sa raspunda intrebarilor pe care le adresam predicilor tinute in cadrul bisericilor: sunt corecte din punct de vedere doctrinal? Au ele continut biblic? Sunt prea superficiale? Sunt ele centrate pe Dumnezeu? Arata ele in mod evident caracterul lui Dumnezeu? Este melodia sau spiritul muzicii plina de reverenta? Cand muzica de inchinare este privita drept ceva ce formeaza o categorie aparte, atunci nu mai este necesar sa raspundem acestor intrebari bazate pe Cuvant.

In acelasi mod, gandirea noastra cu privire la muzica din biserica este similara cu gandirea pe care o avem vizavi de predicile tinute in biserica. O predica tinuta de la amvon trebuie sa asigure mai mult decat o placere oratorica si sentimente placute: ea trebuie sa fie un cuvant profetic, care merge impotriva curentului acestei lumi cazute. In acelasi fel, cantarea in inchinarea corporativa are un scop cu mult mai inalt decat placerea muzicala. Cuvantul lui Dumnezeu invata, mustra, corecteaza si formeaza (2Tim. 3:16), asadar si cantarea Cuvantului lui Dumnezeu trebuie sa invete si sa mustre in acelasi fel (Col. 3:16). Atunci cand cantam Biblia, muzica din biserica va convinge si va mangaia, va mustra si va restabili, va instrui si va improspata. "Implinind scopul pe care il are", aminteste profesorul de muzica Calvin Johansson, "muzica va fi adesea un motiv de nemultumire. Un astfel de motiv apare la oricare dintre slujirile profetice." Asteapta-te ca Cuvantul cantat sa conduca la aceleasi lucruri la care conduce Cuvantul propovaduit, si anume sa ne duca la pocainta si la bucurie.

Imnurile si cantarile, in general, sunt mijloace de har doar atata vreme cat vestesc Cuvantul lui Dumnezeu. Muzica buna de inchinare este muzica cu un "coeficient al adevarului" ridicat. Este acelasi lucru cu cantarea unui crez drept sau a unei rugaciuni ghidate biblic. Muzica buna de inchinare are atata valoare cat are o predica buna: ambele sunt mijloace prin care Cuvantul lui Dumnezeu este vestit. Desigur, chiar si un imn bun este posibil doar sa expuna fugitiv continutul biblic, datorita dimensiunii sale reduse. Un imn este limitat de cat de mult adevar comunica: el ofera o versiune extrem de redusa a Scripturii. Totusi, un imn bun poate sa exprime acel adevar intr-un mod viu si plin de putere. Cantarile bune (fie ele vechi sau noi) realizeaza slujba esentiala de a extrage adevaruri profunde si a le pune in fraze memorabile, implantand astfel adevaruri adanc in sufletul nostru. (Prin anii 1500, un lider romano-catolic a marturisit cu privire la puterea muzicii, plangandu-se de faptul ca "Toti oamenii se canta pe ei insisi in aceasta doctrina luterana.")

In plus fata de doctrina care da invatatura, muzica buna promoveaza si inchinarea bazata pe Cuvant. Ea pune cuvintele lui Dumnezeu in mintile si gurile noastre. La fel ca sufleorul care sta ascuns in spatele scenei si sopteste actorilor care isi uita replicile, imnurile bune readuc aminte inchinatorilor neatenti lucrurile care se cuvin a fi spuse lui Dumnezeu in inchinare.

Trebuie sa ne impotrivim muzicii de inchinare care a fost compusa recent? Nu. Anumite compozitii recente cuprind cuvinte ce redau Cuvantul lui Dumnezeu, sunt pline de miez si de reverenta, fapt care denota o puternica orientare catre Dumnezeu. Aceste trasaturi le fac potrivite pentru inchinare. In acelasi fel, anumite imnuri vechi sunt foarte slabe din punct de vedere doctrinal si extrem de centrate pe om -- ele trebuiesc evitate in serviciile de inchinare. (De exemplu, cantarile de la intrunirile tinute cu ocazia indepartatei treziri "Ma bucur asa de mult ca am facut ce am facut" se concentreaza asupra raspunsurilor noastre, pana la excluderea initiativelor lui Dumnezeu.) In ceea ce priveste continutul unei cantari, vechimea si noutatea nu constituie un criteriu, "coeficientul de adevar" constituie criteriul. Cantarile de auto-felicitare si jonglarile ieftine de cuvinte sunt inacceptabile, indiferent de varsta lor. Totusi, cantarile vechi au un avantaj chiar si in fata celor mai bune dintre cantarile noi: ele ajuta inchinatorii de astazi sa relationeze cu inchinatorii din generatiile anterioare. Imnurile mai vechi ne aduc aminte de faptul ca am imbratisat o credinta veche si bine intemeiata. Ele ne fac parte integranta a comunitatii vechi de mii de ani a poporului lui Dumnezeu, intr-un mod in care imnurile noi nu pot s-o faca. In orice caz, subliniez acest lucru doar cu scopul de a pastra imnurile vechi, fara a le exclude pe cele noi.

Cum stau lucrurile cu muzica ce acompaniaza cuvintele? Nu trebuie sa cantam doar melodiile care erau obisnuite in anii 1700 si 1800. Vechi, lente si aritmice nu inseamna neaparat ca sunt mai bune. Totusi, melodiile trebuie sa fie reverentiose si pline de demnitate (atribute care nu le impiedica sa fie triumfatoare sau contemplative). In general, melodiile simple sunt bune din doua motive. Ele nu distrag atentia de la cuvinte. "Coeficientul de adevar" al unei cantari nu are nicio valoare daca inchinatorul nu poate sa mediteze la ceea ce canta. Melodia nu trebuie sa acopere cuvintele. In al doilea rand, melodiile simple pot fi cantate de intreaga congregatie, pot fi redate aproape in intregime de persoane total neprofesioniste in arta cantatului. Numai pentru ca un artist crestin contemporan poate interpreta o cantare nu inseamna ca cele o suta de voci neformate ale Bisericii Baptiste "Harul" pot face acelasi lucru. Muzica buna de inchinare trebuie sa fie o muzica usor de cantat. Inchinarea este ingreunata atunci cand o congregatie se lupta din greu ca sa cante o cantare. Asa cum a spus C. S. Lewis, nu poti dansa cu adevarat daca te concentrezi asupra corectitudinii pasilor.

Noile melodii, trebuie ele sa imite stilurile musicale contemporane? Nu. Desigur, nu este adevarat ca Dumnezeu ar fi mai multumit de noi atunci cand parem a fi mai irelevanti cu privire la cultura noastra. Nu se da dovada de responsabilitate daca biserica are o muzica distincta. Biserica este o colonie a cerului; membrii ei sunt calatori, straini si exilati pe pamant (Evr. 11:13; Fil. 3:20). Ca si nonconformisti culturali, intalnirile noastre corporative trebuie sa fie cumva subversive. La urma urmei, noi nu suntem obligati sa facem muzica de inchinare din biserica sa sune precum muzica recreationala din lume. Profesorii D. G. Hart si John R. Muether arata ca acest contrast dintre biserica si lume ar trebui sa fie mai evident atunci cand biserica aduce inchinare. Profesorul Gene Edward Veith, in acelasi fel, observa ca noi nu trebuie sa ne scuzam pentru psaltiri si imnuri spirituale deoarece "un stil muzical strain" (expresia lui) poate chema oamenii la o noua identitate corporativa ca Biserica a lui Cristos.

Cum stau lucrurile cu cantarea psalmilor? Imi unesc glasul cu chemarea crescanda catre o intoarcere tot mai mare la cantatul psalmilor. Atat Efeseni 5:19 cat si Coloseni 3:16 includ o porunca de a canta cel putin anumiti psalmi. Cartea psalmilor constituie o carte de cantari inspirata divin, una care echilibreaza infailibil teologia sanatoasa si intregul set de emotii umane. Noi laudam Biblia pentru puterea ei intrinseca; de ce suntem atat de refractari in a canta Biblia? Psalmii sunt fara exceptie centrati pe Dumnezeu, astfel ca exprimarea emotiilor umane din ei sunt cuprinse intr-o paradigma a carui focus este Dumnezeu. Eu ma bucur sa cant psalmi asa cum apar ei in psaltirile vechi, dar chiar si ansamblurile mai noi de psalmi si melodiile mai noi sunt binevenite. Cel putin parte din certurile din prezent cu privire la muzica crestina contemporana s-ar reduce daca oamenii cu talent muzical si-ar indrepta atentia mai mult catre cantarea psalmilor. Acestia ar putea aranja psalmii in formate cantabile si apoi ar putea compune melodii usor de reprodus si care Il inalta pe Dumnezeu. Daca noi dorim cu adevarat ca muzica noastra sa promoveze inchinarea, atunci trebuie sa recuperam cu orice pret, cu bucurie si din toata inima, acea portiune din Biblie pe care Dumnezeu a randuit-o anume pentru a fi cantata ca si inchinare!

Este apelul pentru inchinarea bazata pe Cuvant un atac la adresa muzicii? Absolut deloc. Totusi, exista un apel la muzica bazata pe Cuvant.

Vrei tu cu adevarat un serviciu real de lauda si inchinare? Vrei tu sa comunici cu Dumnezeu intr-un mod intim? Atunci cauta-L pe Dumnezeu in Cuvantul Sau. Tradu increderea pe care o ai in Cuvantul lui Dumnezeu cu dorinta dupa o inchinare corporativa atunci cand citesti Biblia, cand o predici, cand o canti, cand te rogi cu cuvintele ei si cand o intelegi. Prin credinta, asteapta-te ca inchinarea bazata pe Cuvant sa fie o inchinare care sa Il dezvaluie pe Cristos. In particular, cultiva arta intalnirii cu Dumnezeu in Cuvantul Sau predicat. Predica buna este mai mult decat o proclamare corecta a Adevarului; Dumnezeu Insusi este Cel care Isi proclama Adevarul prin propriile cuvinte. "Predicatorul explica textul," a spus Augustin. "Daca el spune ce este adevarat, atunci Cristos este Cel care vorbeste." Intra in prezenta Lui.

Tradus de Estera Sandau


Umblarea Crestinului