Orice studiu despre dragostea lui Dumnezeu trebuie sa inceapa, cel putin, cu o scurta examinare a primei epistole a Sfantului Ioan, capitolul patru, incepand cu versetul sapte, unde el ne transmite mandatul sau apostolic despre cum trebuie sa ne comportam unii fata de ceilalti. Acolo Ioan scrie:
"Prea iubitilor, sa ne iubim unii pe altii; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste, este nascut din Dumnezeu, si cunoaste pe Dumnezeu.
Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste.
Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimis in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El. Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
Prea iubitilor, daca astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sa ne iubim si noi unii pe altii."
In acest pasaj, in contextul unui indemn pe care ni-l adreseaza despre felul in care trebuie sa ne tratam unii pe altii - potrivit cu aceasta forma unica de dragoste, dragostea spirituala despre care vorbeste Noul Testament - vedem o dragoste, despre care ni se spune inca de la inceput ca este de la Dumnezeu. Asta inseamna ca dragostea pe care trebuie s-o aratam noi isi are radacinile in El. Dumnezeu poseda aceasta dragoste prin insasi natura Sa, ea decurge in mod inerent din fiinta Sa si El ne ofera posibilitatea sa ne impartasim din ea, in masura in care acest fel de dragoste este turnata in inima credinciosului prin Duhul Sfant. Dar atunci cand Ioan vorbeste despre dragostea lui Dumnezeu, el nu spune pur si simplu ca dragostea este de la Dumnezeu, ci el face afirmatia dramatica si radicala ca Dumnezeu este dragoste. Cum trebuie sa intelegem noi aceasta afirmatie?
Daca va mai amintiti, in scoala generala ati invatat principiile de baza ale gramaticii, cum se conjuga verbele, care este semnificatia verbului "a fi", ce inseamna "este", "suntem", "sunt", si asa mai departe. Poate va mai amintiti cum ati invatat ca verbul "a fi" poate fi folosit ca un verb de legatura; atunci cand verbul "a fi" este folosit ca verb de legatura el functioneaza ca un semn de egalitate intre subiect si predicat. Daca eu as spune ca un burlac este un barbat necasatorit, am avea ceea ce se numeste o propozitie analitica, o afirmatie care este adevarata prin definitie, pentru ca exista o identitate intre subiect si predicat. Intr-o astfel de propozitie, in care verbul "a fi" este folosit ca verb de legatura, e permis sa inversezi subiectul cu predicatul fara sa schimbi intelesul propozitiei. Astfel, in loc sa spun ca "un burlac este un barbat necasatorit", pot sa inversez si sa spun ca "un barbat necasatorit este... ce?... un burlac". E ca o aritmetica elementara. Privesc de o parte a ecuatiei, doi plus doi, apoi adaug semnul egal iar de cealalta parte a ecuatiei ce obtin? Patru. Iar patru, desigur, este egal cu doi plus doi. Nu exista nici o diferenta intre subiect si predicat.
De ce vorbesc in acest punct despre elementele de baza ale gramaticii si aritmeticii? Iata de ce. Cand Ioan ne spune ca Dumnezeu este dragoste, el nu o spune folosind verbul "a fi" ca verb de legatura. Nu poti inversa afirmatia fara a o distorsiona. Contrar romantismului popular din cultura noastra, dragostea nu este Dumnezeu. Noi nu ne inchinam dragostei. Astfel, daca nu e verb de legatura, ce semnificatie are afirmatia "Dumnezeu e dragoste"? Ei bine, pe de o parte este un mod de exprimare pe care il gasim frecvent in Biblie. Folosindu-ne de termeni simpli, iata ce inseamna. Inseamna ca Dumnezeu, in persoana Sa, in caracterul Sau, e atat de plin de dragoste... dragostea e un element atat de important a ceea ce este Dumnezeu si a ceea ce face El, incat putem spune chiar ca "El este dragoste". Pentru ca El este chintesenta suprema a manifestarii dragostei autentice. El este sursa dragostei. El reflecta esenta dragostei adevarate. Este atat de iubitor incat, din nou, putem spune: "El este dragoste."
Scriptura vorbeste in acelasi fel, de exemplu, atunci cand Il vedem si Il auzim pe Isus facand afirmatii ca acestea: "Eu sunt Calea. Eu sunt Adevarul. Eu sunt viata." Acum, nu orice adevar pe care il auzim este Hristos. De aceea nu putem inversa lucrurile si sa spunem: "Adevarul este Hristos." Hristos este adevarul dar adevarul nu este Hristos. Si totusi, in acelasi timp, atunci cand Isus spune "Eu sunt Adevarul", El afirma ca radacinile si temelia intregului adevar sunt in El. Prin urmare, atunci cand Ioan vorbeste aici despre Dumnezeu, el ne spune ca toata dragostea care exista in lume isi are radacinile si temelia in caracterul lui Dumnezeu. De aceea e atat de important pentru noi, cei care suntem credinciosi, sa demonstram acea dragoste, pentru ca, facand astfel, noi aratam lumii ceva despre caracterul lui Dumnezeu.
Exista doua lucruri despre care vreau sa vorbesc si prin care vreau sa atrag atentia asupra pericolelor serioase care insotesc orice studiu al dragostei lui Dumnezeu. Sunt 35 de ani de cand predau teologia, si am facut-o in orice cadru vi-l puteti imagina, de la universitati la seminare, de la biserici la gradinite, peste tot. Si am descoperit un anume raspuns care sperie putin. Ori de cate ori vorbesc despre dreptatea lui Dumnezeu, despre mania lui Dumnezeu sau despre suveranitatea lui Dumnezeu, aceste atribute ale lui Dumnezeu care uneori ni se par greu de inteles, inevitabil se gaseste cineva in adunare sau in sala de curs care obiecteaza in privinta discutiei despre suveranitatea lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu sau mania lui Dumnezeu. Astfel de persoane ridica mana si spun: "Dar, Dr. Sproul, Dumnezeul meu este un Dumnezeu al dragostei." Ati auzit vreodata pe cineva spunand asta? Poate chiar voi ati spus-o: "Dumnezeul meu este un Dumnezeu al dragostei." Atunci cand oamenii vin cu aceasta obiectie inaintea mea, eu ii aud spunand de fapt: "Cred ca Dumnezeu este dragoste, dar nu cred ca poate fi manios. Nu cred ca e drept. Nu cred ca El e suveran." Si intotdeauna vreau sa le raspund celor care imi spun "Dumnezeul meu este un Dumnezeu al dragostei", vreau sa le spun: "Cati Dumnezei exista? Exista oare un Dumnezeu pentru tine, unul pentru tine si unul pentru tine?" Amintiti-va, pacatul primordial al omenirii cazute este pacatul idolatriei. Iar pacatul care este cel mai raspandit in cultura noastra este idolatria. Imi veti raspunde: "Stai putin, noi nu suntem idolatri. Nu suntem ca acei oameni din antichitate care isi faceau statui de piatra sau de lemn, cu care vorbeau, la care se rugau si se inchinau. Suntem departe de astfel de lucruri."
Idolatria inseamna sa inlocuiesti adevarul lui Dumnezeu cu o minciuna, sa slujesti si sa te inchini unui zeu care nu este Dumnezeu. Suntem prea sofisticati ca sa ne mai facem zei din piatra sau din lemn. Zeii pe care ni-i facem azi ii facem din propriile noastre minti atunci cand privim la teologie ca la un bufet cu autoservire. Mergem la o autoservire sau la o cantina, ne luam o tava si ne asezam la rand, apoi luam putina dragoste, putina mila, putin har, nu-i asa? Putina iertare, dar lasam neatinse farfuriile cu dreptate, suveranitate, sfintenie, neprihanire si manie, pentru ca nu ne place sa servim asa ceva. O astfel de hrana ne arde la inima. Astfel alegem dintre atributele lui Dumnezeu prezentate in Biblie pe cele care ne plac si le respingem pe celelalte. Cand facem asa ceva, noi suntem idolatri.
Nu va cunosc personal, dar stiu ca fiecare persoana din aceasta sala, toti cei de aici, intr-o anumita masura (unii intr-o masura mai mare decat altii), dar intr-o anumita masura fiecare persoana din aceasta incapere, inclusiv eu, practicam idolatria in fiecare zi. Pentru ca, daca permitem mintilor si inimilor noastre sa gazduiasca o distorsiune a revelatiei biblice cu privire la caracterul lui Dumnezeu, atunci noi am inlocuit adevarul lui Dumnezeu cu o minciuna. Intelegeti ce vreau sa spun? Iar asta e o problema serioasa.
Mai este un lucru la care trebuie sa privim. Atunci cand ne uitam la atributele lui Dumnezeu, e foarte periculos sa stabilim o ierarhie a atributelor in cadrul divinitatii si sa favorizam un atribut in defavoarea altuia. Cand, in realitate, dragostea lui Dumnezeu este o dragoste omniscienta, o dragoste omniprezenta, o dragoste vesnica, o dragoste suverana, o dragoste neprihanita, o dragoste sfanta, o dragoste neschimbatoare. Intelegeti ce vreau sa spun? Iar imutabilitatea lui Dumnezeu (faptul ca natura Lui este in mod absolut neschimbatoare) este o imutabilitate plina de dragoste. Fiecare atribut este interconectat si marturiseste despre celelalte atribute. Este o greseala sa pui atributele lui Dumnezeu in contrast unele cu altele. De aceea, atunci cand Biblia ne spune ca Dumnezeu este dragoste, ea nu ne spune ca Dumnezeu este dragoste, dar nu dreptate. Nu poate fi iubitor fara sa fie manios. Nu poate fi iubitor fara sa fie sfant. Dragostea Sa e intotdeauna inerent legata de sfintenia Sa, de neprihanirea Sa, si asa mai departe.
In zilele noastre exista o doctrina ciudata care a devenit foarte populara in biserica si pe care eu o iubesc. O iubesc cu adevarat. E o doctrina extraordinara. E doctrina despre dragostea neconditionata a lui Dumnezeu. Ati auzit de ea? Ea spune ca Dumnezeu ii iubeste pe toti in mod neconditionat. E cu adevarat o idee minunata sa te gandesti ca Dumnezeu, in maretia si in sfintenia Sa, are o dragoste neconditionata pentru toti oamenii din lume. E o idee fantastica. O iubesc. Singura problema pe care o am e ca nu o gasesc niciunde in Scriptura. Ati auzit predicatori vorbind despre aceasta, ca Dumnezeu ii iubeste pe toti in mod neconditionat?
Acum, dati-mi voie sa spun ceva. Esti un necredincios. Stai pe o banca in biserica sau privesti la televizor si auzi un predicator spunand: "Draga prietene, am o veste buna pentru tine. Dumnezeu te iubeste neconditionat." Ce il auzi spunand? "Nu trebuie sa fac nimic. Nu trebuie sa ma pocaiesc. Nu trebuie sa alerg la cruce. Nu trebuie sa Il imbratisez pe Hristos. Acestea sunt conditii. Iar eu aud ce spune predicatorul. El spune ca Dumnezeu ma iubeste indiferent ce fac." Ei bine, ar fi grozav daca ar fi adevarat. Dar e una din cele mai rele distorsiuni ale adevarului lui Dumnezeu pe care le-am auzit in aceasta generatie. Si nu pot nicidecum intelege cum poate un predicator sa predice un astfel de mesaj, cu o singura exceptie. Sa fie pe placul oamenilor. E o incercare de a vinde Evanghelia prezentand-o intr-un mod atractiv. De fapt, e o negare a Evangheliei. Pentru ca, desi Evanghelia e minunata, ea cere ca raspuns pocainta si credinta in Isus Hristos.
Intr-un anume sens dragostea lui Dumnezeu este neconditionata. Vreau sa ma opresc putin, nu ca sa contrazic ce am spus deja, ci ca sa subliniez diferenta. Vreau sa notez cateva diferente aici care sper ca va vor fi de folos.
Hai sa observam diferenta dintre trei tipuri de dragoste a lui Dumnezeu. Si trebuie sa le avem in fata atunci cand vorbim despre dragostea lui Dumnezeu. Prima este ceea ce noi numim dragostea bunavointei. Am publicat anul trecut o carte intitulata "Iubit de Dumnezeu" ("Loved by God") si in ea am intrat in mult mai multe detalii decat o pot face aici in aceasta seara. Dragostea bunavointei. Cu totii stiti ce este bunavointa, nu-i asa? Probabil aveti un program al bunavointei in biserica voastra. Hai sa privim putin la aceasta, bine? "Benevolence" vine din latina. Bene inseamna, ce? "Bine" sau "bun". La sfarsitul serviciului din biserica primesti o "binecuvantare", o benedictie, o "vorba buna". Iar noi spunem ca suntem fiinte cu vointa proprie sau eu as putea apela la cativa voluntari care sa ne ajute in seara asta. Ne bazam pe radacina acestui cuvant care are de-a face cu exprimarea vointei sau cu capacitatea de a alege. De aceea, atunci cand vorbim despre benevolenta lui Dumnezeu noi vorbim despre voia buna a lui Dumnezeu. Despre faptul ca Dumnezeu are o voie buna, o buna dispozitie, o atitudine buna fata de intreaga lume. El nu Isi gaseste placerea in moartea pacatosului iar atitudinea Sa este in esenta una de bunatate chiar fata de o creatie cazuta. Amintiti-va, "Pace pe pamant intre oamenii placuti Lui." (In engleza, pasajul din Luca 2:14 este tradus prin "Pace pe pamant, bunavointa fata de oameni." - n.trad.)
Bunavointa lui Dumnezeu se manifesta in aceasta lume prin ceea ce noi numim dragostea binefacatoare a lui Dumnezeu. Dragostea binefacatoare a lui Dumnezeu are de-a face cu faptele Lui bune sau actiunile Lui bune indreptate catre lume si pe care El le face fara discriminare. De exemplu, atunci cand vorbim despre providenta lui Dumnezeu, descoperim in invataturile lui Isus si in alte parti din Scriptura ca Dumnezeu Isi trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti. Este un vechi proverb care zice: "Dumnezeu Isi trimite ploaia peste cel drept si peste cel nedrept. Singura problema e ca omul nedrept a furat umbrela celui drept." Dam astfel peste tot felul de nedreptati care se ivesc din aceasta cauza. Dar, din nou, ideea pe care o prezinta Biblia este aceea ca atunci cand doi fermieri merg sa-si planteze pamanturile (unul poate fi credincios iar celalalt nu), amandoi beneficiaza de bunatatea si generozitatea lui Dumnezeu atunci cand El Isi trimite ploaia si soarele, facand plantele sa creasca. Asa ca nu trebuie sa fii crestin ca sa primesti binecuvantari din mana lui Dumnezeu. Cu toate acestea, trebuie sa adaug o mica observatie in acest punct. Daca in aceasta seara tu nu esti un credincios, orice lucru bun care ti s-a intamplat vreodata l-ai primit din cauza bunavointei si binefacerii lui Dumnezeu, Creatorul tau, fata de care tu ramai departe si indiferent. Si, in ciuda faptului ca Dumnezeu ti-a dat atatea daruri, ti-a facut atata bine si a turnat atatea binecuvantari in viata ta, tu ramai dusmanul Lui. Iar daca vei continua in aceasta stare (aici vine vestea rea), darurile si binecuvantarile pe care ti le-a dat vor deveni cele mai mari tragedii din viata ta. Pentru ca, desi e adevarat ca pentru crestin nu exista notiunea de tragedie, fiindca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce Il iubesc pe Dumnezeu, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau, pe de alta parte, pe cealalta pagina a registrului contabil, ori de cate ori Dumnezeu iti da un dar din bunatatea Sa iar tu ramai nerecunoscator si despartit de El, tu iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei. Iar in acea zi a judecatii vei vedea ca ar fi fost mai bine pentru tine sa nu fi primit nici un dar de la El, decat sa fi primit un dar pe care sa-l dispretuiesti. Deci, acestea sunt riscurile. S-ar putea ca insasi bunatatea si dragostea lui Dumnezeu sa fie cele care te vor face sa cazi, atunci cand va veni vremea.
Al treilea fel de dragoste despre care vorbeste Scriptura este cea pe care noi o numim in teologie dragostea multumirii de sine. Aceasta e dragostea care ne intereseaza cel mai mult si care e cea mai importanta. S-ar putea ca acesta sa fie un concept nou pentru multi dintre voi. Dar dragostea multumirii de sine poate fi cu usurinta inteleasa gresit, pentru ca in mod normal atunci cand noi folosim termenul "multumire de sine" sau "automultumire", in vocabularul de azi ne referim la cineva care este satisfacut de propria-i persoana, care se culca pe proprii lauri, cineva care sta fara de grija in Sion, nu are un zel prea mare pentru nimic. La aceasta ne referim atunci cand spunem ca cineva e multumit de sine. Un fel de om care priveste toata ziua la televizor fara sa faca nimic altceva, un "cartof de canapea". Nu se angajeaza cu pasiune la nimic folositor in lumea aceasta.
Dar nu asta inseamna aceasta expresie, pentru ca ea si-a capatat semnificatia intr-o vreme cand limbajul era mult mai aproape de original decat e astazi. Dragostea multumirii de sine a lui Dumnezeu are de-a face cu dragostea prin care Dumnezeu este incantat si priveste cu placere la obiectul afectiunii Sale. Din nou, Dumnezeu poate fi binevoitor si binefacator fata de necredincios, dar nu-si gaseste placerea in el. Dumnezeu nu are pentru astfel de oameni aceasta incantare si afectiune deosebita. Daca vreti sa intelegeti dragostea multumirii de sine a lui Dumnezeu, ea este inradacinata si isi are temelia pe placerea lui Dumnezeu, in sensul ca lui Dumnezeu Ii face placere, Isi gaseste placerea in obiectul afectiunii Sale. Iar exemplul suprem al dragostei multumirii de sine a lui Dumnezeu il gasim in Sfanta Scriptura in dragostea pe care Tatal o are pentru Fiul. De trei ori in Noul Testament ni se spune ca Dumnezeu a putut fi auzit vorbind din ceruri. Si in toate cele trei ocazii El marturiseste despre Fiul Sau. "Acesta este Fiul Meu preaiubit in care Imi gasesc placerea." Este o tema pe care n-ar trebui niciodata sa o trecem cu vederea sau sa o subestimam in Noul Testament, aceasta incredibila afisare si revarsare a placerii, incantarii si afectiunii lui Dumnezeu fata de, asa cum Il numeste Scriptura, Preaiubitul. Dragostea pe care Tatal o are pentru Fiul.
Luand toate acestea in considerare, nu pot gasi vreun alt motiv pentru care lui Dumnezeu I-a facut placere sa ma mantuiasca in afara de acesta: pentru a-Si onora Fiul. Atunci cand Biblia vorbeste despre dificila doctrina a alegerii, intotdeauna ea vorbeste despre alegerea in Hristos, prin care Dumnezeu ne daruieste Fiului Sau ca dar din partea Sa, darurile Tatalui pentru Fiul. Pentru ca Tatal sa vada lucrarea sufletului Sau si sa fie multumit. Noi suntem darurile din dragoste pe care Tatal le da Fiului.
De aceea exista un sens foarte real in care putem spune ca dragostea multumirii de sine de care ma bucur din partea Tatalui isi are radacinile si temelia in dragostea pe care Tatal o are pentru Fiul. El ma iubeste, Isi gaseste placerea in mine si este incantat de mine din cauza lui Hristos. Iar daca eu nu sunt legat de Hristos, daca nu sunt ascuns in Hristos, daca nu sunt in Hristos si Hristos nu este in mine, atunci eu nu am parte de dragostea multumirii de sine. De aceea devin atat de ingrijorat atunci cand oamenii incep sa vorbeasca despre dragostea neconditionata a lui Dumnezeu. Pentru ca ce aud oamenii este ca toti primim din mana lui Dumnezeu dragostea multumirii de sine, lucru care nu e adevarat.
In aceeasi Epistola din care am citit, in al treilea capitol, Ioan vorbeste despre dragostea multumirii de sine dinauntrul nostru. Capitolul trei incepand cu versetul unu.
"Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!..."
Vedeti, una din cele mai bune marturii in privinta aceasta pe care o gasim in Scriptura este relatarea Vechiului Testament despre Mefiboset. Va amintiti de el? Merita apreciat simplul fapt ca-i puteti rosti numele corect. Va amintiti de dragostea pe care David o avea pentru Ionatan, fiul lui Saul. Si de dragostea pe care Ionatan o avea pentru David. De fapt, Ionatan l-a iubit pe David atat de mult incat i-a scapat viata de mania propriului sau tata si era gata sa-l vada pe David incoronat ca rege in locul lui, desi Ionatan era printul mostenitor. Citim apoi despre batalia care a avut loc in care Saul si Ionatan au fost ucisi. David a fost anuntat de moartea lor si a spus: "Fala ta, Israele, zace ucisa pe dealurile tale! Cum au cazut vitejii! Nu spuneti lucrul acesta in Gat, nu raspanditi vestea aceasta in ulitele Ascalonului..." El compune aceasta cantare care-ti sfasie sufletul, un cantec funebru pentru pierderea prietenului sau, Ionatan. Si asta dupa ce mesagerii au venit si i-au spus plini de bucurie: "Hei, David, dusmanii tai au murit. De-acum ai drumul deschis pana la tron. Totul e cum nu se poate mai bine." Iar David e nenorocit. Intre timp, generalii sai ucid toti membrii supravietuitori ai casei lui Saul, ca nu cumva vreunul din ei sa revendice tronul lui David. Dar David spune: "Asteptati, a mai ramas cineva din casa lui Saul?"
E ca Povestea Cenusaresei relatata in Vechiul Testament. Va amintiti cand Printul si-a trimis soldatii pe tot cuprinsul regatului ca sa incerce pantoful pierdut pe piciorul fiecarei femei din regat, sa vada daca se potriveste?
La fel, David isi trimite garzile si soldatii in toata tara ca sa caute peste tot, in fiecare ascunzatoare, in fiecare pestera, in fiecare vizuina in care s-ar fi putut adaposti vreun fugar din casa lui Saul. Iar Biblia ne spune ca era un fiu al lui Ionatan, olog de ambele picioare, al carui nume era Mefiboset. Va amintiti? Si el a fost descoperit. A fost scos din ascunzatoarea lui, a fost dus la palat unde a fost prezentat lui David. Mefiboset este infricosat de moarte, pentru ca stie ce urmeaza. Stie ca va fi executat, pentru a curata drumul pentru David. David il vede si spune: "Tu esti Mefiboset!" "Da, Domnul meu." David porunceste garzilor: "Aduceti-l la palat. Imbracati-l cu hainele regale. Sa-i dati un loc la masa regelui, in fiecare zi, pana la sfarsitul zilelor sale." Iar Mefiboset este adus in casa si in familia lui David, nu din cauza vreunui merit pe care l-ar fi avut, ci a ajuns in aceasta pozitie pentru ca David il iubea pe Ionatan. Din cauza dragostei lui David pentru Ionatan, el l-a cinstit pe fiul lui Ionatan ca pe un membru al propriei sale case.
Doamnelor si domnilor, acesta este statutul nostru in familia lui Dumnezeu. Noi suntem ologi spirituali si nu avem nici un drept sa fim in familia lui Dumnezeu, altul decat acela ca Fratele nostru mai mare ne-a adoptat si ne-a adus in casa Tatalui. Pentru dragostea cea mare a Tatalui fata de Fiul, dragoste care da peste margini si de care noi beneficiem. Nu-mi pot imagina ceva mai groaznic in toata lumea asta decat sa trec prin viata cu amenintarea maniei lui Dumnezeu atarnand deasupra capului meu. Singurul care poate inlatura aceasta manie este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, daca alerg la El, daca ma pocaiesc de pacatele mele, daca ma incred in El si numai in El, atunci dragostea pe care Tatal o are pentru Fiul se va revarsa si asupra mea, ma va invalui si voi fi adoptat in familia Sa, alaturandu-ma procesiunii tuturor sfintilor din toate veacurile, care spun impreuna cu Ioan, intr-o uimire apostolica: "Ce fel de dragoste este aceasta, ca eu sa fiu numit un fiu al lui Dumnezeu?"
Haideti sa ne rugam.
Tata, iarta-ne, Te rugam, pentru ca n-am pus pret pe dragostea Ta si ne-am considerat indreptatiti sa o primim, ca si cum ai fi fost dator sa ne-o arati. Tu nu esti dator sa iubesti pe cel nevrednic sa fie iubit. Iar in starea noastra fireasca noi nu meritam sa fim iubiti. Si totusi, Tu ne-ai iubit indeajuns ca sa-L trimiti pe Hristos. Ma rog, o Dumnezeule, daca este cineva in aceasta incapere care n-a experimentat niciodata dulceata si superioritatea dragostei lui Hristos, sa o poata cunoaste in aceasta seara. Inainte sa-si aseze capul pe perna in noaptea aceasta, ei sa vina la Hristos si sa ramana strans lipiti de El, ca sa poata primi in locul maniei Tale, dragostea Ta.
Cerem aceste lucruri in numele lui Isus. Amin
Tradus de Florin Vidu