David Wells deplange starea bisericii noii paradigme: "O mare parte a ei e plina de stratageme, dispozitive, artificii si tactici de marketing, incercand fara rusine sa se adapteze la lumea noastra postmoderna, seaca si orbita de pacat... Prea putin ni se vorbeste despre sfintenia lui Dumnezeu. Iar fara viziunea oricarei realitati a acestei sfintenii, Evanghelia devine un lucru banal, viata isi pierde profunzimea, Dumnezeu este transformat intr-un produs ce trebuie vandut, credinta devine o activitate recreationala ce trebuie indeplinita, iar Biserica se transforma intr-un club al unor oameni cu aceleasi gusturi" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 180). Grave acuzatii; sa fie oare adevarate?
Retorica standard folosita de bisericile noii paradigme este ca in acestea se invata acelasi mesaj, aceeasi Evanghelie ca in bisericile evanghelice mai traditionale, diferenta constand doar in metodologia si filozofia slujirii. Lee Strobel (fost pastor invatator la Willow Creek Community Church) scrie: "Obiectiile aduse [la adresa bisericii conduse de piata] se refera in general la metoda folosita pentru comunicarea Evangheliei, nu la mesajul in sine, in consecinta suntem liberi sa folosim creativitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a prezenta mesajul lui Hristos in moduri noi, relevante pentru audienta noastra tinta" (Inauntrul mintii lui Harry si Mary, care nu merg la biserica [Inside the Mind of Unchurched Harry and Marry], de Lee Strobel, p. 168). Lucrurile pur si simplu nu stau asa. Desi unele metode ne deranjeaza, mesajul transmis este cel care ne ingrijoreaza cu adevarat. In partea a 4-a a acestei serii vom demonstra ca, desi bisericile noii paradigme si-au imbracat Evanghelia in roba evanghelicalismului conservator, aceasta este in realitate o mascarada, un costum care mascheaza un mesaj al Evangheliei ce ar fi fost de nerecunoscut cu doar cativa ani in urma. Deocamdata trebuie sa examinam metodologiile pentru care bisericile noii paradigme au devenit faimoase: strategiile lor conduse de piata. Pana la urma, faptul ca bisericile noii paradigme sunt cunoscute ca fiind "conduse de piata" nu e lipsit de temei. Am ales sa nu folosim aceasta eticheta in exclusivitate pentru ca aceste biserici sunt unice si in alte privinte, insa abordarea lor condusa de piata este cu siguranta caracteristica lor distinctiva.
Ce este o biserica condusa de piata?
Unora din biserica condusa de piata nu le place acest nume. Ar prefera mai degraba "condusa de scopuri" (dupa titlul cartii influente a lui Rick Warren, Biserica condusa de scopuri[The Purpose-Driven Church], sau "sensibila la cautatori" (dupa Bill Hybels). Insa altii, cum ar fi George Barna (cel mai respectat cercetator de marketing al evanghelicilor) nu ezita sa spuna lucrurilor pe nume. In lucrari precum Promovarea bisericii prin marketing [Marketing the Church] si Ghid pas cu pas pentru promovarea Bisericii prin marketing [A Step-by-Step Guide to Church Marketing], Barna schiteaza pentru pastorii care nu au avut privilegiul sa fie absolventii unui curs de marketing (Ghid pas cu pas pentru promovarea Bisericii prin marketing, p. 15), cum trebuie facut acest lucru in biserica. Referitor la dezbaterea din cercurile evanghelice cu privire la marketing, Barna declara ca aceasta s-a incheiat si expertii in marketing au castigat (p. 13-14).
Daca e adevarat (iar cineva care viziteaza biserici din toata tara, de la liberale la conservatoare, si observa imitarea principiilor de marketing, va trebui sa fie de acord ca Barna are argumente puternice), ce s-a castigat mai exact (sau s-a pierdut, depinde de unghiul din care privesti)?
Barna defineste marketingul ca fiind "un termen larg care cuprinde toate activitatile ce duc la un schimb de bunuri de aceeasi valoare intre doua parti de comun acord." Barna continua si ofera presupuse exemple de marketing din Scriptura, inclusiv exemple de promovare a Evangheliei prin marketing (cf. pp. 20,23,77). Din nefericire, pentru a-si sustine strategia de marketing cu versete din Scriptura, el trebuie sa denatureze semnificatia acestora. De exemplu, Barnaba este oferit ca exemplu de strategie de marketing (p. 23). Barna scrie: "Barnaba a reusit sa rezolve cu succes o problema de marketing sau de 'relatii publice' atunci cand a indepartat teama primilor ucenici de Pavel, convingandu-i pe acestia ca Pavel nu mai era persecutorul Bisericii" (Fapte 9:26,27) (p. 23). De asemenea, si Isus Isi datoreaza renumele marketingului, spune Barna (p. 23), pentru ca reclama prin viu grai, de la om la om este "cea mai eficienta metoda de reclama din lume". Dupa definitia lui, orice proclamare a oricarui mesaj crestin este un act de marketing. El ne spune apoi ca toate bisericile folosesc strategii de marketing, insa unele nu isi dau seama de acest lucru; bisericile noii paradigme au dus pur si simplu marketingul la un nou nivel. Insa filozofia de marketing este o abordare foarte diferita de metodele folosite in Scriptura pentru raspandirea Evangheliei, dupa cum sper sa demonstrez in aceste articole, insa haideti sa privim acum la definitia marketingului pe care ne-o ofera Barna. Conform acestei definitii, poate fi Evanghelia promovata prin marketing? Este Evanghelia "un schimb de bunuri de aceeasi valoare intre doua parti de comun acord"? Haideti sa vedem. Evanghelia este oferita prin har (o favoare nemeritata) si primita prin credinta. In aceasta tranzactie Dumnezeu ne primeste pe noi, noi Il primim pe El (bunuri de aceeasi valoare?). In aceasta tranzactie noi primim neprihanirea lui Hristos, El ia pacatele noastre asupra Lui (bunuri de aceeasi valoare?). Procesul de piata este distrus incepand chiar cu definitia acestuia, atunci cand "produsul" este Hristos.
Dar este oare Hristos produsul aceste abordari conduse de piata? Barna ar spune ca da, insa observati explicatia lui: "Slujirea, in esenta, are acelasi obiectiv ca si marketingul - sa implineasca nevoile oamenilor. Slujirea crestina, prin definitie, implineste nevoile reale ale oamenilor oferindu-le solutii biblice pentru circumstantele vietii" (p. 21). Desi nu afirma acest lucru, sunt sigur ca, daca ar fi intrebat, Barna ar spune ca noi implinim nevoile reale ale oamenilor aducandu-L inaintea lor pe Hristos (retineti, va rog, ca "slujirea", pentru bisericile noii paradigme, care au devenit centre evanghelistice, inseamna eforturile lor de a-L aduce pe Harry, care nu merge la Biserica, la Hristos). Insa este oare scopul Evangheliei acela de a implini nevoile pe care le simt oamenii? Acesta e motivul pentru care a venit Hristos? Vom studia acest subiect mai in detaliu in urmatorul articol, insa in acest punct trebuie cel putin sa protestam in fata unei astfel de intelegeri a Evangheliei.
Evanghelia nu inseamna sa-i aducem pe oameni la Hristos pentru a li se implini nevoile. Conform Scripturii, Evanghelia este vestea buna ca pacatosilor pierduti li se pot ierta pacatele si pot primi in schimb neprihanirea lui Hristos. Aceasta este nevoia reala a omenirii, nevoia pentru care a murit Hristos. Biserica noii paradigme nu are nici o problema sa admita ca adevarata nevoie a lui Harry este mantuirea de pacat. Insa ei nu cred ca Harry va raspunde unei astfel de Evanghelii pana cand nu o vom ambala intr-o oferta atragatoare. Nevoile pe care le simte Harry, spun ei, constituie spartura in fortareata prin care putem ajunge la el pentru ca adevarata lui nevoie spirituala sa poata fi implinita. Conform cercetarilor lor de marketing, Harry nu e interesat de adevar (Inauntrul mintii lui Harry si Mary, care nu merg la biserica, de Lee Strobel, p. 56); de aceea, el nu reactioneaza pozitiv la "Asa vorbeste Domnul" (ibid., p. 50). Harry nu e interesat nici de viitor (inclusiv de cer) (ibid., p. 57); de aceea, incercarea de abordare prin care il facem interesat de destinul lui vesnic este zadarnica. Lucrul de care e interesat Harry este sa se simta bine, sa aiba o imagine buna despre propria persoana. El intreaba: "Ce ma poate ajuta sa scap de durere?" (ibid., p. 56); el e interesat de "casatoria lui, prieteniile lui, cariera lui, vindecarea ranilor din trecut, si asa mai departe" (ibid., pp. 58, 59). La randul ei, Mary, care nu merge nici ea la biserica, e atrasa de acele biserici in care "femeile au acces la conducere si influenta" (ibid., p. 76) (adica o abordare egalitarista). Daca vrem sa atingem aceasta generatie, trebuie sa "promovam" Evanghelia ca fiind ceva care da rezultate (adica inlatura durerea si aduce fericirea).
"Cele mai eficace mesaje pentru cautatori sunt acelea care se adreseaza nevoilor pe care le simt ei" (ibid., pp. 213-214). Totusi, aceasta abordare nu este luata din Scriptura, este luata din cercetarile de marketing si din ultimele tendinte ale psihologiei populare. Nimeni nu neaga ca exista multe beneficii pentru viata crestina, insa aceste beneficii nu trebuie confundate cu Evanghelia. Evanghelia nu are de-a face cu ajutarea lui Harry sa-si formeze o imagine mai buna in legatura cu propria persoana sau cu circumstantele vietii; ea are de-a face cu razvratirea lui impotriva unui Dumnezeu sfant, care il va condamna in cele din urma la iad daca nu se pocaieste si nu se increde in Hristos pentru iertarea pacatelor. Deosebirea dintre abordarea condusa de piata si abordarea biblica consta in mare parte in intelegerea acestei diferente fundamentale.
Evaluarea pietei
Tinand cont de faptul evident ca metodologia condusa de piata da rezultate (aproape toate bisericile mari si cu crestere rapida din America au urcat in trenul miscarii conduse de piata) si admitand ca suntem oameni pragmatici, care ne inchinam la picioarele zeitei succesului, ce defecte grave am putea gasi in aceasta miscare? Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le luam in considerare.
Mare e bine, mica e rau; sau Unde au plecat toti oamenii?
Cele mai multe biserici din America sunt mici. 50% din biserici au in medie mai putin de 75 participanti in orice duminica si doar 5% atrag mai mult de 350, conform sondajelor lui Barna. Aceste statistici nu pot fi contrazise; problema e cu interpretarea lor. Expertii in cresterea bisericii folosesc aceste numere pentru a dovedi ca biserica si-a pierdut relevanta - nu mai are un impact semnificativ asupra societatii. Oare asa stau lucrurile cu adevarat? David Wells ne impartaseste din gandurile sale: "Cu un secol in urma, in 1890... o biserica protestanta avea in medie 91,5 membri, dintre care nu toti participau la intrunirile de duminica; un secol mai inainte, in 1776, o biserica metodista avea in medie 75,7 membri. Se pare ca bisericile noastre de azi au aproximativ aceeasi marime pe care au avut-o intotdeauna, in medie, iar presupunerea ca experimentam acum o reducere drastica trebuie demonstrata cu claritate inainte de a-i permite sa devina premisa pentru strategii noi si radicale" (Dumnezeu in pustie [God in the Wasteland], de David Wells, p. 78). De fapt, prezenta la serviciile bisericii in 1937 era in medie de 41% din populatie, iar in 1988 era de 42% (apropiata de 50% la sfarsitul anilor 1950 si 43% in 1999, conform revistei Crestinismul Azi [Christianity Today], 10 iulie 2000, p. 20), ceea ce-l face pe Wells sa comenteze: "Eforturile lui Barna de a face din megabiserici standardul de normalitate ca apoi sa argumenteze ca bisericile de marimi obisnuite sunt niste esecuri, sunt pur si simplu nejustificate si indreptate intr-o directie gresita" (Dumnezeu in pustie, p. 79).
Nu e nevoie sa fii matematician ca sa intelegi ca procentul americanilor care merg la biserica a ramas constant, si totusi aproape saptamanal apar noi megabiserici, apoi bisericile gigant sunt populate in mare parte cu oameni provenind din biserici mici. La fel cum lantul de magazine Wal-mart elimina magazinele mici de familie iar lanturile de restaurante si magazinele de alimente fac acelasi lucru in domeniile lor de activitate, tot asa megabisericile au acelasi efect negativ asupra bisericilor mici. Insa mai mare nu inseamna in mod necesar mai bun, iar dupa ce toate numerele sunt inregistrate, descoperim ca participarea medie la serviciile bisericii (din punct de vedere procentual) nu a crescut, in ciuda metodelor la care fac reclama aceste megabiserici.
Cine are nevoie de Dumnezeu cand avem programe?
E adevarat, putem cade in capcana simplificarii excesive, insa atunci cand se pune atata accent pe metodologiile de marketing, putin loc mai ramane, sau mai e nevoie, pentru Dumnezeu. Poate ca unul din exemplele cele mai strigatoare la cer ale increderii in sine a marketingului este afirmatia ca mantuirea sufletelor are un pret. Barna sugereaza ca o biserica isi poate stabili ca obiectiv "sa aduca 50 de oameni la Hristos in acest an, printr-un program cu cheltuieli sub 5000 de dolari" (Barna, p. 170). Deci, putem aduce oameni la Hristos cheltuind cam 100 de dolari de persoana. Devine discutabila nevoia de rugaciune si incredere in Dumnezeul suveran, cand putem aprecia din punct de vedere statistic cat costa sa aducem un suflet la Domnul. In apararea lui Barna, aceasta strategie "suflet/dolar" nu e noua. Atat Charles Finney cat si Billy Sunday au estimat cat costa sa castigi un suflet, pretul adus de ei era undeva intre 2 si 3 dolari de persoana - un chilipir in comparatie cu cel din zilele noastre. Insa, desigur, daca tinem cont de inflatie, se pare ca inca poti castiga un suflet destul de ieftin.
Luati cazul consultantului in cresterea bisericii care sustine cu indrazneala ca "intre 5 si 10 milioane de adulti pot fi adusi inapoi in biserica intr-o luna, daca bisericile adopta trei schimbari simple: 1. Faceti reclama, 2. Informati oamenii cu privire la "beneficiile produsului", si 3. Fiti draguti cu oamenii (Vezi "La masa cu diavolul [Dining with the Devil], de Os Guinness, p. 38). Credinta in omnipotenta tehnicilor de marketing schimba natura bisericii.
Consumatorul e rege
Premisa tuturor tehnicilor de marketing este aceea ca consumatorului trebuie sa i se faca pe plac; el trebuie sa ramana multumit; trebuie sa i se dea ce doreste, sau a fost programat sa creada ca doreste, daca vrem sa avem succes. Aceasta premisa functioneaza foarte bine la McDonald's, de exemplu, dar poate fi aplicata si in cazul bisericii? Cu siguranta ca poate, insa nu cumva biserica si, mai important, mesajul Evangheliei sunt transformate si denaturate in decursul acestui proces? Ascultati ce spune Wells: "Adevarul este ca, desi suntem capabili sa promovam biserica prin marketing, nu putem face acelasi lucru cu Hristos, cu Evanghelia, cu caracterul crestin, cu sensul vietii. Biserica poate oferi ingrijire pe timpul zilei pentru parintii obositi, stimulare intelectuala pentru generatia obisnuita cu jocurile video, sentimentul familiei pentru cei singuri si lipsiti - si, intr-adevar, o multime de oameni vin la biserica exact pentru aceste motive. Insa nici Hristos si nici adevarul Lui nu poate fi promovat apeland la interesele consumatorului, pentru ca premisa tuturor tehnicilor de marketing este aceea ca nevoile consumatorului sunt suverane, clientul are intotdeauna dreptate, iar tocmai acest lucru spune Evanghelia ca nu e adevarat" (Wells, p. 82).
Chiar si revista The New Yorker, renumita pentru comentariile sale la adresa culturii populare, vede o problema in predicarea condusa de audienta din zilele noastre: "Predicatorul, in loc sa priveasca la lume, se uita la opinia publica, incercand sa descopere ce ar dori publicul sa auda. Apoi incearca sa reproduca aceste lucruri, aducandu-si produsul intr-o piata in care si altii incearca sa faca la fel. Publicul, apeland la cultura noastra ca sa afle despre lume, nu descopera decat reflectarea propriei imagini. Intre timp, lumea neexaminata pluteste in deriva inspre viitor" (Citat din Guinness, p. 59).
Ce se intampla insa daca consumatorul se schimba?
Merita sa meditam la urmatoarele doua citate: "Cine se casatoreste cu spiritul acestui veac, in curand va ramane vaduv." "Pentru a fi relevant, trebuie sa spui lucruri care sunt vesnice" (Guinness, p. 63). Ce se intampla daca consumatorul capricios isi schimba interesele, sau dezvolta noi dorinte, asa cum inevitabil o va face? Oare pastorul modern din zilele noastre se va trezi calcat in picioare de turma de maine? Pentru a evita o astfel de tragedie, trebuie sa se tina la zi cu ultimele tehnici de marketing? Va deveni sclavul sondajelor si statisticilor? Cum va afecta acest lucru felul in care foloseste Scriptura? Nu trebuie sa avem un glob de cristal care sa ne ajute sa raspundem acestor intrebari; tot ce trebuie sa facem este sa privim in urma. Biserica a luptat intotdeauna, si adesea a pierdut lupta cu generatia ei. Exista numeroase paralele cu situatia din zilele noastre. De exemplu, Controversa Declinului [Downgrade Controversy] din timpul lui Spurgeon a dus in cele din urma la liberalizarea bisericilor evanghelice din Anglia. Chiar si in America putem privi la schimbarile de la inceputul secolului al 19-lea provocate de miscarea de trezire, cunoscuta mai bine sub numele de finneyism (de la predicatorul evanghelist Charles Finney). Guinness considera aceste lucruri ca fiind precedente importante, pentru ca schimbarea din vremurile noastre "nu este o trecere de la calvinism la arminianism, ci de la teologie la experienta, de la adevar la tehnica, de la elite la populism, de la accentul pus pe 'slujirea lui Dumnezeu' la 'asistarea eului' in cadrul slujirii lui Dumnezeu" (Guinness, p. 27). Inca mai avem printre noi pe unii care au experimentat marea lupta dintre fundamentalism si modernism din prima jumatate a secolului trecut, in care nume mari ale bisericii au fost tentate sa curteze spiritul veacului. Miscarea a fost atat de populara incat aproape fiecare grupare religioasa majora din America s-a casatorit in cele din urma cu spiritul veacului si s-a indepartat de crestinismul biblic. In acel moment s-au format noile grupari fundamentaliste, cu bisericile, scolile si asociatiile lor. Rezultatele sunt previzibile.
Origen, in secolul al treilea, invata ca "Crestinii sunt liberi sa 'jefuiasca egiptenii' insa li se interzice 'sa-si faca un vitel de aur' din prada" (Guinness, pp. 30, 31). Usor de zis, insa, dupa cum a demonstrat istoria, aproape imposibil de facut.
Michael Horton rezuma corect lucrurile, spunand: "In cele din urma, vom descoperi ca am transformat in intregime partasia sfintilor. Nu a fost nevoie sa aruncam Biblia peste bord, asa cum au facut modernistii de la inceputul secolului. Nu a fost nevoie sa spunem ca Scriptura nu a reusit sa ofere raspunsuri lumii moderne, sau sa implineasca nevoile oamenilor contemporani, asa cum au spus liberalii. Tot ce a trebuit sa facem a fost sa permitem lumii sa defineasca biserica, in loc sa lasam Cuvantul sa o defineasca" (Viitoarea criza evanghelica [The Coming Evangelical Crisis], editata de John H. Armstrong, "Recuperarea firului cu plumb [Recovering the Plumb Line]" de Michael S. Horton, p. 254).
Rezumat
Atunci cand vorbim despre promovarea bisericii prin marketing nu ne referim la lucruri cum ar fi reclamele pentru evenimentele bisericii, asigurarea excelentei in cadrul programului bisericii, o atitudine prietenoasa fata de vizitatori, sau asigurarea de suficiente locuri de parcare. Nimeni nu neaga importanta si valoarea acestor lucruri. Marketingul, asa cum e definit de bisericile noii paradigme, merge mult mai departe, pentru ca punctul lui central este focalizat asupra a ceea ce consumatorul (Harry care nu merge la biserica) vrea si crede ca are nevoie, in loc sa fie concentrat asupra a ceea ce Dumnezeu vrea si ce spune El ca are nevoie Harry. In alte cuvinte, bisericile conduse de piata sunt zidite pe temelia sondajelor de opinie, a studiilor si a ultimelor tehnici, in loc sa fie zidite pe Cuvantul lui Dumnezeu. Pentru a promova o biserica prin tehnici de marketing in fata celor nemantuiti, consumatorului trebuie sa i se ofere ce acesta doreste.
Din moment ce consumatorii nemantuiti nu-L doresc pe Dumnezeu, sau lucrurile lui Dumnezeu, ei trebuie sa fie ademeniti cu altceva. Astfel, apare tentatia ca biserica sa se schimbe, sau cel putin sa ascunda ce este in realitate, pentru a-l putea atrage pe Harry care nu merge la biserica. In plus, biserica este ispitita sa-si modifice mesajul pentru a-l face sa corespunda lucrurilor pe care Harry vrea sa le auda si de care crede ca are nevoie. Rezultatul final este o Evanghelie orientata catre nevoile ascultatorului, care face apel la natura cazuta a lui Harry in efortul de a-l ademeni sa vina la Hristos, Cel care poate implini orice nevoi, astfel incat Harry sa se simta implinit si sa aiba o parere mai buna despre propria persoana. Insa "Pot oare bisericile sa-si ascunda cu adevarat identitatea fara sa-si piarda caracterul religios? Poate biserica sa-i considere pe oameni consumatori fara sa uite in mod inevitabil ca acestia sunt pacatosi? Poate biserica sa promoveze Evanghelia ca pe un produs fara sa uite ca cei ce o cumpara trebuie sa se pocaiasca? Poate biserica sa se promoveze pe sine fara sa uite ca ea nu isi apartine ci este a lui Hristos? Poate biserica sa urmareasca succesul pe piata fara sa-si piarda credinciosia biblica?" (Pierderea virtutii [Losing Our Virtue], de David Wells, p. 202). Cred ca raspunsurile la aceste intrebari sunt evidente.
Tradus de Florin Vidu